PSD și jocul de-a prezidențiabilii

Congresului PSD din data de 29 iunie îi revine misiunea de a alege noua garnitură de conducere a partidului, începând cu cea mai importantă funcție, aceea de președinte. Un alt congres care se va desfășura, conform doamnei Viorica Vasilica – Dăncilă, o lună mai târziu va desemna persoana care va reprezenta partidul la alegerile prezidențiale din noiembrie. Se pare că până la data Congresului cu pricina analiștii, consultanții politici și sociologii aflați în solda social-democraților români testează popularitatea a tot felul de personalități, cele mai multe, dacă nu cumva chiar în totalitate din afara partidului (mai sunt totuși excepții de genul d-nei Firea ori a domnilor Fifor și Teodorovici), care ar urma să fie invitate să salveze, în calitate de candidați, onoarea și credibilitatea, altminteri demult pierdute ale PSD. Ca să nu mai punem la socoteală că nici toți posibilii prezidențiabili nu sunt chiar foarte onorabili. Aceasta nefăcând decât să mai confirme o dată adevărul conținut în proverbul Cine se aseamănă se adună.
Aproape săptămânal la bursa zvonurilor se mai adaugă câte un nume. În urmă cu vreo două săptămâni pe piață a fost lansat numele moderatorului de televiziune Mihai Gâdea. Sper să nu fi fost vorba decât despre un exercițiu de imaginație, imaginație stimulată de onorariile grase pe care i le plătește trustul familiei Voiculescu, a d-lui Ion Cristoiu. Cine își amintește celebra discuție din studiourile Antenei 3 dintre dl. Gâdea și fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu nu are cum să nu știe cât de slab este dl. Gâdea în cazul unei confruntări tête-à-tête de un anume nivel intelectual. Fiindcă una este să lansezi în eter calomnii, bârfe, zvonuri, să scoți pe gură imprecați și orice altceva din ceea ce ți-a ordonat patronul și alta să ai, să îți susții și argumentezi propriile opinii ori să eviți capcanele întinse de cineva de departe mult mai inteligent ca tine. Pare-se că, totuși, dl. Gâdea nu a fost decât o fantezie ieșită din tot mai sleita capacitate de a inventa scenarii și a crea senzații a d-lui Cristoiu. Cum altfel s-ar explica eforturile depuse preț de o întreagă ediție a emisiunii Sinteza zilei de angajatul familiei Voiculescu spre a nega până și o minimă posibilitate de candidatură?
Mai înainte s-a vorbit despre o posibilă candidatură a academicianului clujean Ioan-Aurel Pop. De data aceasta, lucrurile stau cu totul altfel. Dl. Pop este mai întâi de toate ceea ce se cheamă un mare intelectual.O personalitate cu certe vederi de stânga, un om de remarcabilă cultură, o somitate în adevăratul și cel mai profund sens al cuvântului. Un redutabil istoric, un om al cărții, al arhivelor și al bibliotecii. Ieșirile domniei-sale în spațiul public sunt întotdeauna bine cumpănite, interesante, chiar dacă foarte adesea generatoare de controverse. Celor pe care le-a stârnit datorită felului său de a privi dintr-o perspectivă apăsat patriotică, uneori pe alocuri chiar naționalistă istoria României, li s-au adăugat enervările dar și dezamăgirile provocate o serie întreagă de luări de poziție relativ conservatoare, adesea cum nu se poate mai convenabile puterii actuale, avute în calitate de președinte al Academiei Române. Ca să nu mai vorbesc despre acuzațiile ce i s-au adus că ar fi fost cândva în oareșicari relații cu băieții cu ochii albaștri. Nu mai revin acum asupra acestei din urmă teme, m-am pronunțat în privința ei la vremea respectivă, nu am ascuns că am în privința d-lui Pop o anume subiectivitate, mă mulțumesc doar să repet că am toate motivele să cred dar și să sper că nimic din toate acestea nu se verifică. Cert e că în urmă cu mai mult de o lună dl. Pop a emis un comunicat cum nu se poate mai limpede și categoric în care nega orice intenție de candidatură. Trag nădejde că de atunci și până astăzi nu s-a schimbat nimic. Că dl. Pop este același om lucid și cu capul pe umeri pe care îl cunosc de aproape 40 de ani. Și numai fiindcă PSD este mult prea rău famat și din cale afară de compromis pentru ca numele d-lui Pop să fie măcar asociat cu un partid care a făcut atât de mult țării.
În urmă cu două-trei zile a ieșit pe piață zvonul potrivit căruia PSD ar testa șansele electorale pentru funcția prezidențială ale d-lui Mircea Diaconu. Un actor de primă mână, fost liberal, ajuns în urmă cu patru ani europarlamentar, candidatura lui pretins independentă beneficiind pe față de sprijinul PSD și al Antenelor voiculesciene. Nu știu ca până la ora scrierii acestui comentariu, dl. Diaconu să fi ieșit în spațiul public spre a confirma sau infirma intenția de candidatură. Știu doar că în urmă cu ceva vreme binecunoscutul actor și-a anunțat intenția retragerii din viața politică ( e de sperat că nu și de pe scenele de teatru), a savurării deliciilor vieții la țară și a artei de a fi bunic.
Nu am nici cea mai mică îndoială că până la Congresul din iulie alte și alte nume vor fi testate ca posibili prezidențiabili ai PSD. Faptul că social-democrații români se văd în situația umilitoare de a recurge ori măcar de a lua în calcul apelul la candidați din afara partidului mi se pare mai mult decât edificator pentru starea de epuizare a formațiunii politice cu pricina. Iar amânarea lansării pe piață a candidatului nu înseamnă nimic altceva decât scăderea șanselor acestuia de a obține un scor cât de cât onorabil.