Românii din afara granițelor și ai nimănui

,,Să ne întindem mâinile unii către ceilalți, românii de pe ambele maluri ale Prutului, de pe ambele maluri ale Dunării și de pretutindeni”, a lansat un îndemn IPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei și Harghitei, la deschiderea lucrărilor celei de-a XII-a ediții a Universității de Vară pentru românii de pretutindeni, care s-a desfășurat la Izvoru Mureșului, în perioada 11-16 august, sub genericul ,,România Europeană și românii de la frontiera Uniunii Europene și NATO”.

Printre temele abordate pe parcursul celor cinci zile de discuții s-au regăsit cele referitoare la românii din afara granițelor în preocupările instituțiilor de stat și ale asociațiilor nonguvernamentale, sprijinul statului român pentru păstrarea identității etnice a românilor din jurul frontierelor și din Balcani, comunitățile românești din vecinătate și din Balcani între afirmare identitară și deznaționalizare, situația școlilor și a bisericilor românești din spațiul din jurul granițelor, ca factor de păstrare a identității etnice, politica partidelor parlamentare față de românii de pretutindeni și față de românii din zonele multietnice și pluriconfesionale din România, implicațiile regionalizării asupra românilor din Covasna, Harghita și Mureș, probleme ale retrocedărilor ilegale de proprietăți în Transilvania, precum și reunirea Basarabiei cu România, obiectiv național al românilor.

Dacă la eveniment au depus serioase eforturi să ajungă români din Timoc, Voivodina, din Bugeac (Sudul Basarabiei, regiunea Odesa, Ucraina), din Republica Moldova, Germania și alte state, ei bine, nu același lucru s-a putut spune despre reprezentanții clasei politice de la București. Un europarlamentar, un ministru, un candidat la președinția României, doi deputați și doi senatori au construit indicatorul interesului politicienilor față de problematica românilor din comunitățile istorice, din Republica Moldova și de pretutindeni, în situația în care există atât în Senat, cât și în Camera Deputaților două comisii constituite pentru românii din afara țării, după cum și un departament specializat în subordinea Ministerului Afacerilor Externe.

,,Suntem ființe în întregime istorice”, scria Jean-Luc Nancy (1986), care considera istoria expunerea propriei existențe ,,pe care suntem destinați să o gândim și să o purtăm ca hazard și/sau cauzalitate, ca proces și/sau ca survenire, ca necesitate și/sau ca libertate, ca fugacitate și/sau ca eternitate, ca unitate și/sau ca multiplu etc.” (p.136). Istoria, înainte de toate, este comunitate, spațierea unui ,,Noi” ca fapt-de-a-fi-împreună al alterității (p.42). Românii reuniți sub umbrela Universității de Vară s-au prezentat pe sine prezentând problemele comunității de care aparțin, sperând la imanența și intimitatea une comuniuni cu Ceilalți, cu aceia care trebuiau să aibă urechi să asculte și capacitate, cel puțin instituțională, să acționeze. Știm de la Hegel că ceea ce este binecunoscut nu este cunoscut deloc și că eu sunt eu mai întâi expus celuilalt (Ego sum expositus) astfel încât cei prezenți la lucrările Universității s-au comunicat pe sine înșiși prin comunicarea problemelor propriilor colectivități, neglijate sau abandonate de-a dreptul de statul român, un stat dacă nu slab, atunci cel puțin slăbit.

,,Referitor la atenția pe care o acordă autoritățile de la cel mai înalt nivel al statului român, vreau să remarc că în Sudul Basarbiei nu a pășit, în afară de Emil Constatinescu, în 1997, cu ocazia semnării tratatului cu Ucraina, niciun președinte al României, nu a fost niciun ministru de Externe, nu am văzut în perioada de după ’98, de când sunt implicat în promovarea culturii românești în Sudul Basarabiei, niciun ambasador al statului român venind la noi, într-o localitate, la o școală, la o biserică românească”, a precizat la Izvoru Mureșului Anatol Popescu, președintele Asociației ,,Basarabia” din regiunea Odesa. ,,Aproape în fiecare an dispare o școală în limba română, părinții au început să-și dea copiii la clase cu predare în limba ucraineană, iar copiii nu se mai înțeleg cu bunicii lor”, declara în același context academicianul Vasile Tărâțeanu, președintele Fundației Culturale ,,Casa Limbii Române” din Cernăuți. Nici românii din Timoc nu s-au sfiit în a reda atmosfera din Serbia. ,,Suntem pe cale de dispariție”, a semnalat Zavișa Jurj, președintele Asociaţiei ,,Ariadnae Filum”, iar președintele Partidului Neamului Românesc, Pedrag Balașevici a adăugat că românii din Serbia de răsărit poartă o luptă în care nu pot răzbi de unii singuri. ,,Dacă nu o să avem preoți în biserică, dacă nu o să avem mass-media, școli românești, o să ne pierdem identitatea (…) Nu avem capacitatea să ducem lupta asta singuri (…) Când vin în România am impresia că suntem o greutate pentru instituțiile de aici și poate că se dorește să dispară problema asta”,  a punctat Balașevici. Și românii din Banatul sârbesc, regiunea Voivodina, au revenit în județul Harghita pentru a trage un semnal de alarmă. ,,În acest moment sârbii nu au ce să ne facă, pentru că ne distrugem noi singuri. (…) Cu desăvârșire ne lipsește sprijinul Patriei-Mame. Haide să se unească partidele de la București, pe noi nu ne interesează cine este la putere, cine conduce, să nu ni se mai spună să ne unim noi”, a spus președintele Comunității Românilor din Serbia, Ștefan Mihailov. De asemenea, zece tineri din Republica Moldova și-au exprimat nedumerirea cu privire la nesocotirea de către politicieni a dezideratului majorității populației din România și a studenților, elevilor, cadrelor didactice și intelectualilor din stânga Prutului de reîntregire națională. ,,Dacă noi vrem și voi vreți, atunci de ce nu treceți la fapte? Suntem sătui de vorbe”, i-a interpelat pe politicieni o româncă din Bălți.

Heidegger atrăgea atenția asupra greutății esențiale a istoriei (Geschichte), care nu rezidă din trecut, nici din prezent și din coordonarea sa cu trecutul, ci din survenirea (Geschehen) proprie existenței, iar a fi împreună sau a fi în comun este modul propriu al ființei existenței ca atare, modul în care ființa comună ca atare este pusă în joc și în care ființa ca atare este expusă riscului. Deși nu există o înțelegere comună a comunității, românii din afara țării au intuit că nu pot fi o voce decât în comun, prin experiența cuvântului dat, al cuvântului comunitar, însă clasa politică de la București nu este pregătită să se alăture comunității, iar acest handicap îi transformă pe românii din afara granițelor în români ai nimănui.