Mobilizarea exemplară a societății civile, a populației și a instituțiilor publice în fața numărului mare de persoane strămutate din calea războiului din Ucraina a generat un val de aprecieri la nivel internațional la adresa României și altor state din regiune. Dar tot mai multă lume se întreabă care este situația acum, după 5 luni scurse de la începutul conflictului? Câte persoane strămutate din Ucraina au tranzitat România și câte au rămas aici? Cum este acest număr comparativ cu alte țări din regiune? Care este profilul persoanelor strămutate care rămân în România? Ce se întâmplat cu atitudinile populației față de refugiații Ucraineni? Dar față de alți refugiați sau imigranți care sunt în România? A intervenit saturația și oboseala față de această temă așa cum multă lume a prezis? Acest articol urmărește să răspunde la acestea întrebări folosind cele mai recente date și cercetări disponibile.
După 3 decenii în care România era văzuta doar ca o țară importantă de emigrație din care a plecat o bună parte din populație, imigrația înspre România a crescut constant în ultima perioadă devenind un fenomen tot mai prezent în viața de zi cu zi. În special în ultimul deceniu am putut observa o triplare a numărului de persoane născute în afara României care au reședința în România și o dublare a numărului de cetățeni străini care locuiesc în România. Cu toate acestea, România nu a fost o destinație majoră de imigrație. Cel puțin nu până acum.
Dar această situație este posibil să se schimbe în contextul războiului din Ucraina. Afluxul de persoane strămutate din cauza războiului dinspre Ucraina spre România a însumat în cele 5 luni de la începerea conflictului aproximativ 830.000 de treceri ale graniței dinspre Ucraina spre România din totalul de mai mult de 9 milioane de treceri și 490.00 în sens invers dinspre România spre Ucraina dintr-un total de 3,5 milioane. Cu alte cuvinte, 1 din 10 ieșiri sau intrări din Ucraina a avut loc printr-un punct de trecere al frontierei din România făcând din aceasta una dintre cele mai importante țări de tranzit dinspre și spre Ucraina.
Cele mai recente date indică peste 5 milioane de persoane strămutate în afara granițelor Ucrainei în cele 5 luni trecute de la începutul conflictului. Este uimitoare viteza cu care s-a ajuns la acest număr – în doar câteva luni în cazul Ucrainei comparativ cu câțiva ani în cazul altor conflicte (de exemplu în cazul Siriei a durat câțiva ani pentru a ajunge la 5 milioane de persoane strămutate în afara granițelor). În plus, putem vedea că 6 din 10 persoane strămutate din Ucraina aleg să se stabilească în principal în țările din vecinătate spre diferență de precedentele fluxuri migratorii unde 7 din 10 persoane strămutate care ajungeau în Europa se îndreptau spre 3 destinații majore (Germania, Austria și Suedia). Dar acest lucru înseamnă și faptul că țările din vecinătatea Ucrainei, precum România, care nu sunt țări de destinație ‘tradiționale’ pentru refugiați sau imigranți găzduiesc un număr mare de persoane dislocate fără a avea infrastructura și capabilitățile necesare.
Numărul persoanelor dislocate din Ucraina care au rămas în România era de aproximativ 84.000 la mijlocul lunii iulie, iar dintre aceștia aproximativ 45.000 au primit o formă de protecție temporară (inclusiv câteva sute de cetățeni ai altor state strămutate din Ucraina). Altfel spus, aproximativ 1 din 10 persoane strămutate din Ucraina care au intrat în România din Ucraina au și rămas aici, făcând din România una dintre cele mai importante 10 țări de destinație, la același nivel cu Slovacia, Republica Moldova sau Bulgaria dar mult sub Polonia, Germania, Turcia, Cehia, Italia sau Spania. Dacă raportăm numărul de cetățeni Ucraineni strămutați în România la total populației, putem observa că România rămâne în continuare o destinație importantă deși nu printre primele 10.
Un alt aspect relevant aici este că doar jumătate dintre persoanele strămutate din Ucraina care au rămas în România au solicitat o formă de protecție temporară – de departe una dinte cele mai mici rate comparativ cu celelalte țări din regiune unde cea mai mare parte a persoanelor strămutate din Ucraina au solicitat o formă de protecție temporară. Una dintre posibilele explicații este faptul că chiar și persoanele strămutate care rămân o perioadă în România planifică pe termen lung să ajungă în țări precum Germania (26%), Bulgaria (14%) Polonia (6%), Canada (5%) sau Italia (5%) unde cei mai muți declară că au rude sau prieteni (48%) sau că acestea oferă un sistem de protecție internațională mai bun (17%). O altă explicație poate fi faptul că persoanele strămutate care aleg România vin din start cu intenția de a rămâne temporar aici până la o soluționare a conflictului în Ucraina, lucru observat în câteva studii pe această temă. Nu în ultimul rând trebuie remarcat faptul că, spre comparație cu alte țări din regiune, persoanele strămutate din Ucraina care vin în România sunt mai degrabă din regiuni ale Ucrainei care nu sunt în acest moment pe prima linia a conflictului sau sub control rusesc (Odesa 39%, Mykolaiv 16%, Kiev 13%, Kharkiv 5% și Cernăuți 5%).
Cele peste 84.000 de persoane strămutate din Ucraina poate fi considerat un număr relativ mare dacă ținem cont de profilul imigrației în România: în 2021 erau înregistrați în total aproximativ 137.000 de cetățeni străini în România, dintre care aproximativ 80.000 erau cetățeni din țări terțe (non-EU). În termeni comparativi, România are în contextul acestui aflux de persoane strămutate din Ucraina una dintre cele mai mari creșteri a numărului de cetățeni străini comparativ cu anul precedent. Deși ritmul și numărul de persoanelor care trec granița și a celor care se stabilesc a scăzut în ultimele luni, o serie de proiecții arată că până la finalul anului probabil o să avem în jur de 100.000 de persoane strămutate din Ucraina, aproape dublând numărul de cetățeni străini care locuiesc în România comparativ cu 2021.
Subiectul refugiaților, în diferitele forme, a fost unul dintre cele mai importante în dezbaterile din numeroase țări la nivel mondial. În unele state a fost chiar principala temă de mobilizare a votanților (de exemplu în Germania, Austria, Suedia, Italia, etc.). Această temă a fost marginală în contextul alegerilor din România dar este probabil să devină una importantă în viitoarele alegeri dacă ținem cont de modificările survenite în contextul războiului din Ucraina. De exemplu, într-un studiu din 2021 aproximativ 45 % dintre respondenți se declarau în favoarea primirii refugiaților în România în timp ce aproximativ 55 % erau împotrivă. Un al studiu din 2022 arată că peste 85 % dintre respondenți sunt în favoarea acceptări unui număr mare și foarte mare de refugiați din Ucraina iar aproape jumătate dintre respondenți ar susține primirea a mulți sau foarte mulți refugiați din Siria.
Dincolo de faptul că se poate observa o creștere a atitudinilor pro-refugiați în rândul populației, aceste date arată și faptul că există o diferență importantă între cât de deschiși se declară respondenții față de refugiați în general și cât de deschiși se declară față de refugiații ucraineni în particular. La fel se întâmplă de fapt pentru toate țările din regiune – participanții la studiu tind să răspundă la fel, diferențiind între refugiații ucraineni și cei sirieni. Din nou în termeni comparativi cu statele din regiune, respondenții din România arată printre cele mai ‘primitoare’ atitudini față de refugiați din Ucraina dar și față de refugiații Sirieni în ciuda diferențelor pe care le fac între cele două grupuri.
Un alt lucru surprinzător este că respondenții din România sunt printre cei mai satisfăcuți de ceea ce a făcut guvernul în privința fluxului de persoane strămutate din Ucraina comparativ cu țările din regiune în pofida nivelul de încredere în Guvern și alte instituții care în general este foarte scăzut. Rezultatele de mai sus sunt oarecum neașteptate dacă ținem cont de faptul că cei mai mulți respondenții din România consideră că nu au o responsabilitate față de persoanele strămutate din Ucraina, una dintre cele mai mari rate de răspuns de acest fel dintre țările din regiune. În plus, 44 % dintre respondenți din România declară că nu ar găzdui refugiați din Ucraina, una dintre cele mai mici ponderi de răspuns de acest fel raportat la respondenții din țările vecine Ucrainei.
De unde vin aceste diferențe față de refugiații Ucraineni și cei din Siria? Este acest lucru de fapt o formă subtilă de rasism așa cum multiple voci au atenționat? Există deja o serie de cercetări care încearcă să răspundă la această întrebare prin referire la apropierea geografică, identitară, culturală sau religioasă dintre Ucraina și țările care găzduiesc persoane strămutate. Dar rezultatele unor cercetări recente arată că aceste asemănări explică doar parțial diferențele existente.
O altă posibilă explicație constă în faptul că se poate observa o îmbunătățire a atitudinilor față de refugiații la nivelul instituțiilor publice din România și nu doar a publicului larg. Rezultatele preliminare din cadrul unei cercetări ne arată că cele mai multe persoane strămutate din Ucraina au parte de interacțiune neașteptat de bună cu instituțiile publice din România, de la primul contact la graniță la interacțiunile ulterioare cu diverse oficii locale. Un simbol al acestei deschideri care apare menționat adesea în cadrul interviurilor este steagul Ucrainei arborat pe numeroase instituții publice. Nu același lucru este menționat și de refugiații non-Ucraineni care deși au în general o interacțiune pozitivă cu instituțiile publice, relația este una mai degrabă formală și distantă.
Un alt posibil răspuns la întrebare de mai sus ține și de felul în care sunt portretizați refugiații în mass-media. Dacă pentru precedentele valuri de persoane strămutate imaginea promovată în mass-media erau mai degrabă apocaliptică, pentru situația Ucrainei imaginea persoanelor care ajung în România este mai degrabă una pozitivă. De exemplu, în cadrul unor interviuri calitative pe această temă a fost observat că cei mai mulți respondenții menționează că mass-media portretizează persoanele strămutate din Ucraina că fiind de obicei mame cu copii care provin din contexte socio-economice dezvoltate și cu un nivel de educație ridicat. În schimb, imaginea promovată despre persoanele strămutate din precedentele valuri este că aceștia sunt mai degrabă bărbați, provin din medii sărace și cu un nivel scăzut de educație. Aceste diferențe joacă un rol important în mentalul colectiv în ceea ce privește facilitatea și disponibilitatea lor de a se integra în țara de destinație sau presiunea pe care o pot pun pe serviciile sociale locale. Ca o paralelă la exemplul cu steagul Ucrainei de pe clădirile publice, respondenții se declară de asemenea surprinși de campaniile de susținere a persoanelor strămutate din Ucraina derulate de majoritatea posturilor de televiziune, radio și site-uri de știri din România.
Un al treilea posibil răspuns este faptul că principalii politicieni și partide politice de la nivel național și european nu au susținut retorica anti-refugiați Ucraineni așa cum mulți dintre ei au procedat în precedentele afluxuri de persoane strămutate. Nu doar că discursul public a multor politicieni a fost unul de susținere a refugiaților ucraineni dar mulți dintre aceștia s-au implicat în campanii publice de mobilizare, ca de exemplu grupul “Uniţi pentru Ucraina”.
Este încă prea devreme pentru a putea discuta despre procesul de integrare al noului val de persoane strămutate dar deja se pot observa câteva direcții. În primul rând, modificările legislative de la nivel european și național dau posibilitatea persoanele strămutate din Ucraina de a sta, lucra sau accesa diverse servicii în România sau de a fi mobili și pleca spre o altă destinația sau reîntoarce în Ucraina. Acest cadru flexibil a creat un context unic cu care nici România nici alte state nu au experiență, fiind în sine un test pentru instituțiile publice europene, naționale și locale implicate în procesele de management al fluxurilor migratorii. Nu este clar cum acest nou context poate influența integrarea dar diverse studii arată că efectul pe termen lung al flexibilizării cadrului instituțional poate duce la o îmbunătățire a rezultatelor integrării. În al doilea rând, se poate observa o strânsă colaborare între diverse organizații internaționale (OIM, UNHCR, OMS, UNICEF, etc.) și instituții publice naționale (IGI, DSU, instituții locale) și europene (CE) pentru a găsi cele mai bune soluții pentru a oferi persoanelor strămutate din Ucraina acces la locuințe, servicii educaționale sau locuri de muncă. În ciuda acestor colaborări aduse cadrului legislativ și colaborării dintre instituții, trebuie menționat faptul că în continuare există numeroase piedici pe care persoanele strămutate le raportează: locuri limitate în școli și grădinițe, acces dificil la cursuri de limba română sau dificultatea procesului de recunoaștere a studiilor și competențelor dobândite anterior. În al treilea rând, 2/3 dintre persoanele dislocate din Ucraina locuiesc în 4 zone din România – București și județele Constanța, Brașov și Galați. Acest lucru ne arată că de fapt presiunea pe serviciile de publice precum grădinițe/școli, servicii de sănătate sau spații de cazare o să aibă loc mai degrabă în aceste regiuni. Mai mult de atât, aproximativ 30 % dintre persoanele strămutate din Ucraina sunt copii, 55 % femei iar 65 % dintre ele indică că ar dori să se angajeze în România. Aceste date ne arată domeniile unde este posibilă o suprasolictare în perioada următoare: grădinițe și școli, recunoașterea diplomelor și competențelor sau cursuri de limba română.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cred că cel mai mare serviciu și l-au făcut ucrainienii înșiși, prin atitudinea lor de la pornirea invaziei ruse. Am văzut interviuri cu femei refugiate ucrainiene, care și-au luat copiii, au trebuit să își lase bărbații în urmă și să plece în bejenie. Au avut o atitudine foarte demnă în timpul războiului și asta le-a câștigat suportul.
Recunosc că înainte de război nu eram mare suporter al ucrainienilor. Avusesem colegi de serviciu ucrainieni și nu îi deosebesc prea tare de ruși. Aveau o atitudine colțuroasă și naționalistă, unii beau de stingeau, inclusiv femeile, nu prea diferită de rușii cu care aveam de a face, deși vorbeau altă limbă slavă.
Însă atitudinea lor față de propriul război mi-a schimbat percepția despre ei, și nu numai a mea. Acum sunt de respectat și sprijinit. Ca punct de vedere opus am văzut discuțiile dintr-o pagină de Facebook a românilor americani despre legea mobilizării în România recent propusă. Ajunge să spun că în caz de invazie a Rusiei în România românii nu se grăbesc la înrolare, bă dimpotrivă. Mă rog Celui de Sus să greșesc.
Migratia cetatenilor ucrainieni , in mare parte femei si copii , nu creeaza probleme de logistica Romaniei . Numarul acestor cetateni ,ce raman fie in tranzit fie pentru o perioada mai mare de timp in Romania, este foarte mic .Nu stim care va fi numarul refugiatilor ce nu se vor mai intorce nicioada in Ucraina si nici numarul celor care dupa incheierea razboiului vor pleca ,din Ucraina, in strainatate spre as reintregi familiile cum nu stim nici numarul celor care se vor reintoarce in Ucraina .Stim totusi cum Donbasul aproape in intregime a fost distrus , cum identitatea ucraineana in Donbas a fost si ea distrusa(scoli , biserici si alte lacase de cult , universitati etc ) stim cum probabilitatea de a se reintoarce in aceste zone distruse si aflate , ca spatiu ,in care razboiul este purtat ,devine extrem de mica .Intreaga zona va ramine parte a unui conflict inghetat ce poate fi insa rapid reinceput .Nici o entitate economica nu va baga bani in refacerea unui astfel de teritoriu cum nici cetatenii nu vor reveni acolo .Daca privim , dincolo de dezastrul si nenorocirile razboiului vedem cum beneficiara , ca rezultanta in urma conflictului, este doar Germania , acolo unde numarul emigrantilor creste (forta de munca creste ca si investitia banilor cu care acesti cetateni au venit in Germania ) , acolo unde situatia creeata ofera Germaniei posibilitatea de a se inarma si de a deveni alaturi de Franta o mare putere militara ce acum revendica si dezvoltarea capacitatilor nucleare ca prim pas facut linga franci .In paralel vedem cum UE si NATO muta in totalitate deciziile militare si pe cele politico- economico- si sociale la Bruxelles .Deja Germania reafirma nevoia aparitiei existentei unei decizii (la nivelul UE ) luata cu o majoritate in dauna unanimitatii .Simpatizantii Rusiei vor pierde si aceasta ultima arma ce le oferea dreptul de VETO.Daca cineva crede ca totul a aparut „ la plesneala ”nu putem spune decit ca se inseala .
„De unde vin aceste diferențe față de refugiații Ucraineni și cei din Siria? Este acest lucru de fapt o formă subtilă de rasism așa cum multiple voci au atenționat? Există deja o serie de cercetări care încearcă să răspundă la această întrebare prin referire la apropierea geografică, identitară, culturală sau religioasă dintre Ucraina și țările care găzduiesc persoane strămutate”. Nu stiu de ce cercetari mai este nevoie in acest caz, cand explicatia este una foarte simpla: culturi asemănătoare sunt mai receptive in a primi alte culturi asemănătoare decât culturi foarte diferite. Locuiesc intr-un oras aflat la granița cu Ucraina și din ceea ce vad, ucrainenii refugiati au masini, bani si cam tot ce le trebuie pentru a nu deveni chiar o povară pe spatele țării in care merg si lucru care nu se poate spune despre refugiații sirieni. De asemenea, nu stiu ca printre refugiații ucraineni sa fie teroriști care să reprezinte un pericol pt tara in care merg doar pt ca sunt de alta religie. M-am intalnit cu multi ucraineni si sunt oameni respectuosi si recunoscători. E clar că oameni din culturi asemănătoare se vor înțelege mult mai bine decât oamenii din culturi total diferite, dar daca spui asta esti imediat acuzat de rasism. In ziua de azi s-a ajuns ca daca spui o evidență riști si dosar penal. Se încearcă de ani buni integrarea musulmanilor in Vest si se stie cu ce rezultate.
Well, ucrainenii sunt ortodocși, așa că n-au niciun jihad în repertoriu. Dar e greu pentru mass-media progresistă să recunoască asta, după îndoctrinarea din ultimii 20 de ani.