Scoala si autoritatea: legaturi periculoase si chiar bolnavicioase pe alocuri… Bine c-am scapat si de aceasta fosta „oţelarie” „cumplit mestesug de tâmpenie” ! Lasati autoritatea si autoritatile sa-si vada de treaba si haideti mai bine toti la Vatra Dornei unde cinstim „Grădina cu părăluţe” ! (4)
***
China triseaza când vine vorba despre testele PISA. Nu sistemul chinez de educatie obtine cele mai bune rezultate, ci doar cel din Shanghai, un „orasel” de peste 23 de milioane de locuitori, ceea ce inseamna 1,74% dintre chinezi.
Ca orice stat comunist de ieri sau de azi, China nu spune despre educatie decat ceea ce este in interesul ei sa stie toata lumea. Stim bine astazi ca olimpiadele internationale la diferite discipline au fost initiate prin anii 1960 de tarile comuniste la acea vreme cu scopul de a arata celor de dincolo de cortina de fier marile realizari ale regimului politic in materie de educatie. Sa mai notam si ca tot de la inceputul anilor 1960 se dezvolta, cu sprijinul important al Statelor Unite, anchetele internationale in educatie care vor conduce la aparitia programului PISA la inceputul anilor 2000 (1).
Lasând China la o parte, ne insala oare si celelalte tari din Asia de Est ai caror elevi obtin rezultate mult peste media tarilor occidentale ? Minte Japonia ? Minte Coreea de Sud ? Minte Singapore ?
Intr-un articol publicat in Deutsche Welle, Horatiu Pepine pune doua intrebari esentiale pentru a intelege semnificatia rezultatelor la testele PISA (2) .
” Care sunt cauzele pentru care Europa nu mai reuşeşte să se plaseze în avangarda lumii în materie de performanţă şcolară?
E România un caz atipic sau doar expresia îngroşată a unui eşec mai general ? ”
Intelese din perspectiva mondiala, rezultatele testelor PISA 2012 pun serioase semne de intrebare majoritatii sistemelor educative din Europa occidentala.
Demolarea mitului finlandez creat de PISA in 2000 si inlocuirea lui cu mitul educatiei din Asia de Est creeaza tensiuni care aduc in prim-planul dezbaterii publice imaginea sociala a scolii si a cunoasterii. Autoritatile educative din Europa occidentala se intreaba serios daca lipsa de performata de la testele PISA nu este in primul rand explicata prin disolutia autoritatii scolii. Dezbaterile recente din Anglia, Franta sau Belgia francofona cu referire la acest subiect sunt elocvente in acest sens.
Horatiu Pepine se sprijina pe ideile filosofului si istoricului francez Marcel Gauchet când afirma ca:
„eşecul şcolii se datorează degradării ideii de autoritate. Profesorul este neajutorat în faţa elevilor săi, căci el nu se mai poate baza în exerciţiul didactic decât pe propria carismă. Şcoala ca instituţie şi întreaga societate nu îl mai susţin, aşa încât profesorul este obligat să se transforme într-un prestator de servicii subordonat elevilor suverani în calitatea lor de clienţi. Aşa cum profesorii din România ştiu cel puţin la fel de bine, cea mai mare parte a energiei personale se cheltuieşte în efortul de a limita haosul clasei şi de a menţine o ambianţă cât de cât structurată. Elevii ştiu că au drepturi, dar ignoră ideea datoriei„.
Pentru a ilustra felul cum scoala si cunoasterea apar astazi in societatea româneasca, articolul lui Horatiu Pepine face referire la un video de pe You Tube, unde, cu ocazia incheierii studiilor liceale, elevii, profesorii si parintii de la Liceul Benjamin Franklin din capitala cânta impreuna un asa-zis „imn al liceului”, cel putin neobisnuit, din care sunt citate primele trei versuri:
„E doar un liceu de cartier
Dar in lumea asta nebuna
M-a-nvatat sa lupt ca sa nu pier” (3).
Sa fie acesta rolul principal al scolii românesti de astazi: distribuitor de tehnici de supravietuire intr-o societate tot mai inegalitara ? Ce loc mai ocupa in Romania autoritatea data de cunoastere si implinire prin cunoastere in reprezentarile sociale ale scolii si ale invatarii ?
Asemenea întrebari ma duc cu gândul la o întâmplare recenta. Unul dintre colegii mei a fost membru intr-o comisie de doctorat unde candidatul era o persoana din Romania. Teza a fost apreciata, titlul de doctor a fost obtinut. Colegul meu a considerat ca trebuie sa mentioneze in mod special perseverenta proaspatului detinator al titlului de doctor, spunând ca aceasta calitate este foarte importanta si il recomanda pentru o cariera de succes fie in România, fie in strainatate. Raspunsul primit l-a lasat fara cuvinte: „Multumesc d-le profesor, dar sa stiti ca in tara mea perseverenta nu este o calitate”.
Mi-a istorisit intâmplarea, cerându-mi sa confirm sau sa infirm acest raspuns. L-am confirmat. A trebuit insa sa-l mai si justific. I-am raspuns cu o afirmatie urmata de o intrebare: „Scoala si cunoasterea nu mai au autoritate in Romania. Cine sa mai construiasca si sa mentina ideea de perseverenta ca o calitate indispensabila reusitei in viata ? ”
Dupa vreo doua saptamani, acelasi coleg a avut un colocviu in Cipru. La hotelul unde a fost cazat, personalul era format in mare parte din români cunoscatori ai limbii franceze. A profitat de ocazie si a pus aceeasi intrebare: „Este sau nu perseverenta o calitate in România ?” A primit acelasi raspuns ca si cel pe care i l-am dat si eu. Din pacate, si aceeasi justificare.
Nu credeti ca sunt destule semnale care ne arata ca scoala si educatia din România se afla intr-o zona periculoasa ? Cum facem sa iesim din acest impas ?
(3) http://www.youtube.com/watch?v=kBCpGEizBFE
(4) http://www.monitorulsv.ro/Local/2013-12-14/Simpozion-national-pe-teme-educationale-la-Vatra-Dornei
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
In tarile in care standardul de viata este ridicat s-a ajuns la un confort care nu mai stimuleaza un interes deosebit pt instructie, un bagaj minimal de cunostinte si abilitati nepretentioase sunt suficiente asigurarii unui trai decent. In Romania ignoranta mentalitate/pretentie de a trai ca in capitalism, respectiv a munci ca in socialism precum si tentatia instinctiva (instinctul fiind natural, educatia reclamand efort si avand printre efecte tocmai atenuarea naturalului si a ispititorului instinct) de a prelua cu precadere beneficiile ignorand faptul ca acestea sunt roadele unui mod de viata. Astfel scoala pierde din atractivitate/importanta, prin urmare si din autoritate. Cazurile unor dascali pasionati si talentati la ale caror cursuri „se aude musca” trebuie sa fie doar exceptii care confirma regula. Exista multe alte explicatii, tematica este deosebit de complexa.
Cum o spun adeseori in dialogul de pe acest forum, orice discutie despre educatie este complexa. De aceea e important sa abordam pe rând câte o singura posibila explicatie a situatiei actuale a scolii românesti.
Iată și o analiză în „Adevărul” despre Shanghai:
„VIDEO PISA 2012 Cum a ajuns Shanghai să fie liderul mondial în educaţie
11 decembrie 2013, 12:51”
http://adevarul.ro/educatie/scoala/video-pisa-2012-ajuns-shanghai-liderul-mondial-educatie-1_52a82810c7b855ff569e9440/index.html
Ca o parte parte a presei românesti, si acest articol sufera de „boala finlandeza”. Se pare ca in ultima vreme modelul finlandez de educatie a fost invatat cam pe dinafara, astfel incât acum pâna si chinezii din Shanghai reusesc in educatie pentru ca au presarat pe ici colo prin educatia lor ceva „arome” finlandeze. Sa fim seriosi.
Sa scoatem generatii peste generatii de test-takers, tovarasi! Sa facem totu’!
E vorba despre invatamintul din USA, dar asa e peste tot:
„Exista citeva metode pentru a controla o populatie. Poti sa ii intimidezi pe cetateni si sa-i faci obedienti prin forta, bazindu-te pe puterea militara, politie si tot soiul de arme letale sau non-letale. Poti sa-i manipulezi sa marsaluiasca incolonati la comanda ta prin utilizarea propagandei si a tacticilor atent dozate in timp de inoculare a fricii pentru propria lor siguranta fie prin amenintari fantomatice de atacuri teroriste, fie prin impuscaturi la intimplare si la gramada ale unor indivizi solitari. Sau poti sa ii indoctrinezi intru supunere de foarte mici folosindu-te de scoli, descurajindu-i sa gindeasca cu propria minte si recompensindu-i pentru regurgitarea a tot ce guvernul, prin asa-zisele lui standarde educationale, dicteaza ca trebuie invatat.
Cei care au fondat America credeau ca un cetatean educat, constient de drepturile sale, e cel mai sigur mijloc de pastrare a libertatii. Daca e asa, atunci si inversul trebuie sa fie adevarat: cea mai sigura cale pentru ca un guvern sa se mentina la putere si sa-i poata tine pe cetateni incolonati este prin transformarea lor in turme de ignoranti care nu isi cunosc drepturile si sint incapabili sa gindeasca pentru ei insisi.
Despre Common Core State Standards: Aceste standarde elaborate de guvern, in absenta oricarui input dinspre parinti sau educatori cu experienta practica, vor crea o generatie de test-takers incapabili de orice altceva, modelati si formati de guvernul federal si corporatiile aliate pentru a deveni ceea ce ei considera a fi cetateanul ideal. Cine se opune, e arestat. De exemplu, la un recent forum public pus la cale pentru a discuta aceste standarde in scolile publice din Baltimore County, un parinte, Robert Small, de 46 de ani, s-a trezit scos din sala, arestat si acuzat de second-degree assault of a police officer doar fiindca a indraznit sa-si exprime nemultumirea fata de standarde in timpul sesiunii de Q&A.
„Nu acceptati asta! Stati aici ca niste vite!”, le-a strigat Robert Small celorlalti participanti in timp ce era tirit afara din forum. „Asta e America?”
Nu, dle Small, asta nu mai e America. Asta e, intr-adevar, fascism cu zimbetul pe buze, pe care ni-l vind asa-zisii nostri reprezentanti, corporatiile si un sistem educational marsaluind incolonat in functie de agenda guvernului.
In acest fel sintem conditionati sa fim sclavi fara sa o stim, pentru ca asa sintem mai usor de controlat. “A really efficient totalitarian state would be one in which the all-powerful executive of political bosses and their army of managers control a population of slaves who do not have to be coerced, because they love their servitude,” scrie Aldous Huxley.
Scopul original al educatiei pre-universitare in America de altadat nu era sa ii pregateasca pe tineri pentru a deveni doctori sau avocati, ci sa ii transforme in cetateni constienti de drepturile lor, interesele si indatoririle ca oameni si cetateni.
De aici apar toate problemele noastre de azi. Cei mai multi cetateni nu stiu mai nimic despre drepturile lor, in mare masura din cauza unui sistem educational care face o treaba mizerabila din predarea libertatilor de baza garantate de constitutie.
De mentionat transformarea scolilor in cvasi-puscarii, cu detectoare de metal, ciini dresati pentru detectarea drogurilor si camere de supraveghere. Rezultatul este o generatie de tineri timizi, retinuti, timorati, prudenti, convinsi ca nu au drepturi cu adevarat, in timp ce guvernul are puterea absoluta si poate sa violeze drepturile constitutionale cind doreste.”
Nu va lasati copiii pe mina invatamintului de stat! Tiganii, care au refuzat sistematic porcaria asta, s-au dovedit de o mie de ori mai destepti decit romanii (daca banii lor ii dispretuiti cu superioritate prosteasca, uitati-va la ce pun ei pe masa si la ce puneti voi). Multi romani si-au terorizat copiii sa ia 10 pe linie, de la mate pina la muzica si marxism, sa isi faca temele ca niste roboti, sa nu supere, sa nu intrebe, sa nu deranjeze, sa se poarte la 10-11-12-13 ani ca si cum ar fi fost de 50, fara sa inteleaga ca, la capat de linie, vor avea un adult-leguma, incapabil de orice altceva decit sa citeasca si sa repete ca un papagal ce i s-a dat sa citeasca si uitindu-se ca curca-n lemne daca il scoti din cubiculul lui.
Unde va sint olimpicii, premiantii? E macar unul singur in parlament, in guvern?
Scoli private si homeschooling, nu crese, nu gradinite, nu invatamint de stat si teste stupide. Si femeia acasa, sa-si vada de copii, nu sa se realizeze profesional stind in spatele unei case de marcat sau facind cafele unui sef.
Ziceti ca scoala (de stat) si-a pierdut autoritatea? Foarte bine daca e asa, ca prea era cit Himalaya. Acum poate sa moara.
Școala și-a pierdut în mod firesc autoritatea, pe vremea când pentru admiterea la Medicină trebuia să înveți pe de rost manuale, până la nivel de punct și virgulă. Iar pentru admiterea la Drept trebuia să înveți pe de rost cuvântările tovarășului, tot până la nivel de punct și virgulă, după care îți mai trebuia și recomandare de la Partid, iar astăzi ne mirăm ce judecători avem. Prostituția politică a cadrelor didactice a distrus autoritatea școlii.
Școala și-a pierdut în mod firesc autoritatea, pe vremea când la Electronică și Telecomunicații învățam aceleași banalități pe care le învățase și profesorul la vremea lui, prin 1970-1975, în timp ce în videorecorderele pe care le depanam pentru studenții arabi vedeam unde ajunsese electronica în lumea civilizată. Și profesorul te pica la examen, pentru că avea pretenția să-i spui ce voia să te îînvețe el, nu să te învețe ce ți-ai fi dorit să înveți tu. Incompetența și autoritarismul obtuz al profesorilor a distrus autoritatea școlii.
Oare de ce universitățile britanice și americane nu și-au pierdut autoritatea? :P
Universitatile americane si britanice nu si-au pierdut autoritatea pentru acolo studentul plateste o multime de bani. Tot ceea ce este gratuit nu are valoare. Daca la o universitate, costa 30.000$ -40.000$/an, probabil este valoroasa.
Cat despre experienta dumneavostra la student, uitati-va pe site-ul „ocw.mit.edu” la Electrical Engineering, si veti vedea „aceleași banalități pe care le învățase și profesorul la vremea lui, prin 1970-1975” (mai ales la cursurile din anii I si II).
„Daca la o universitate, costa 30.000$ -40.000$/an, probabil este valoroasa.”
Atat timp cat nimeni, dar absolut nimeni nu va putea garanta niciodata ca acest „probabil” poate fi eliminat eu consider argumentul dvs. ca o scuza neoliberala. Din pacate spre aceasta directie se indreapta Romania. Cred insa ca o asemenea directie in materie de educatie este gresita.
Sunt de acord cu dumneavostra ca este o directie gresita. Si cred ca piata educatiei va dovedi asta.
Urmarind site-urile universitatilor americane care posteaza cursuri inregistrate, cred ca acele universitati stau bine clasamentele privind salariile dupa angajare, nu pentru ca au profesori foarte buni comparativ cu, sa spunem, universitatea care costa 20.000$/an ci pentru ca au studenti inteligenti si seriosi care s-ar fi descurcat foarte bine si la o universitate de 20.000$/an. Cursurile , ca nivel de dificultate, sunt sub nivelul celor predate in Romania (cel putin in inginerie). In schimb examenele sunt mult mai dificile. Diferenta dintre ceea ce se preda si ceea ce se cere la examen reprezinta efortul individual al studentului.
Doamnă Gorga
În zona învățământului tehnic – pe care îl cunosc mai bine – dotările materiale sunt esențiale la orice nivel, ori asta înseamnă ȘI bani…
Sunt destul de în vârstă, însă la publicerea în presă a conținutului testelor Pisa m-am apucat să le rezolv. Chiar nu înțeleg de ce sunt considerat dificile , inabordabile, etc. etc. …
Bun, sunt învechit!
Ma intreb ce baze ai AZI in electronica, daca nu ti-au placut cursurile lui Dascalu, Bodea, Stefan, Stanomir scl. Mie mi-au placut enorm, enorm. Am invatat si mi-au folosit ecuatiile lui Ebers Moll, tot. Si acum lucrez in Silicon Valey ca Fellow la Intel unde am proiectat multe. TOT ce e azi in electronica, inclusiv tehnologiile 22 nm, caches, simultaneous multithreading, multicores, analog neural nets based on memrisors etc. se bazeaza pe acele cursuri MEMORABILE, UTILE!! Felicitari facultatii de ELECTRONICA din Romania pe care am absolvit-o cu succes acum multi, multi ani.
Nu doar cunostinte ci mai ales competente. Felicitari!
Sa dam Cezarului ce e al Cezarului: competente bazate pe cunostinte.
Problema Facultatii de Electronica- daca tot ne intalniram aici – era pe vremea aia ca nu puteai sa optezi pentru o anumita zona, domeniul fiind vast; mai rau, in primii doi ani am facut orice altceva decat electronica, incat probabil daca mi-as reciti cursurile as putea construi un pod decent. Da, erau si genul de profesori plictisiti evocati de colegul de mai sus, dar si din cei la care acum ma gandesc ca la niste mentori. E de ajuns unul din acestia ca sa iti schimbe viziunea despre viata si sa poti spune ca n-ai trecut degeaba prin scoala.
Primii doi ani erau dedicati fundamentarii stiintifice a domeniului studiat, a pregatirii de specialitate. Dupa rigorile admiterii primul discurs adresat studentilor debuta cu precizarea ca „notiunea de facultate provine de la cea de facultativ, adica nu este obligatorie”, urmata de atentionarea „priviti-va colegii, mai putin de jumatate va veti revedea la absolvire”, iar un sugubat, ulterior remercat ca sclipitor asistent la matematici speciale ne-a recomandat sa ne facem poze pt a avea termen de comparatie cu infatisarea de peste cel putin cinci ani. Acesta ara „regimul” la mai modesta Facultate de constructii din mai modestul centru universitar Timisoara.
Domnule Badici, nu stiu cand ati absolvit dumneavoastra (probabil la mai multi ani dupa mine, daca fotografia de pe contributors.ro este recenta).
Pe vremea cand am studiat eu Electronica si Tc., din anul III (cred) se facea specializarea pe sectii: Electronica aplicata, Telecomunicatii, Aparatura de bord…
Ce-i drept, in primul an am invatat si eu destule lucruri inutile (rezistenta materialelor, chimie, desen tehnic) dar am avut si cursuri deosebite.
P.S. Pentru mine, „dascalul suprem” a fost domnul profesor Alexandru Spataru (Teoria transmisiunii informatiei) iar teroarea suprema a fost tovarasul profesor George Rulea (Tehnica microundelor).
Multumesc pentru comentariu!
1.Scoala si-a pierdut importanta sociala pe masura ce dezintegrarea economia si industriala a condus la diminuarea meritocratiei, in competitia pentru locurile de munca, tot mai putine si astfel, ocupate si pe alte criterii decit cele ale performantei scolare sau universitare.
Universitatea/afacere ca oricare alta, bani contra diploma, masterat si doctorat, a ,,desavirsit” procesul de delasare a dascalului si elevului/studentului, pina la a starea de ,,excursionist” prin domeniul scolar ori stiintific ales.
2.Orice iesire din acest ,,impas”, este posibila, numai dupa inceputul creerii ,,fondului economic si industrial”, care sa asigure revenirea (treptata)la ,,cererea nationala” masiva de competenta si perseverenta culturala si stiintifica, drept conditie a realizarii ,,proiectului” personal de munca si viata.
Pina atunci, discutiile ramin importante, dar rezultatele de ansamblu vor lipsi, chiar daca anumite exceptii (scolare sau universitare), vor da senzatia ca ceva poate fi fi schimbat, prin dascalul dedicat profesiei, capabil sa faca sa se auda musca in clasa ori amfiteatru, cind vorbeste.
3.Abia dupa indeplinirea dezideratului reconstructiei economice si industriale a tarii, va putea fi evaluat faptul daca un tip de scoala (si educatie) sau altul este mai performant ori mai adecvat Romaniei…
Școala nu va mai fi niciodată ce-a fost, pentru că nici industria nu va mai fi ce-a fost. Școala ca metodă de înregimentare aparține trecutului, așa cum și oțelăriile de zeci de mii de angajați aparțin trecutului. Viitorul presupune exploatări miniere pe asteroizi, cu nave automate și fără presiuni ecologiste, utilaje noi asamblate la destinație de către roboți, iar școala nu are ce autoritate să-și extragă de-aici.
Asta pe lângă faptul că într-o țară ca România, unde engleza nu este utilizată curent pe stradă, școala va fi percepută ca retrogradă, insistând pe aceleași clișee cu Eminescu și Sadoveanu. Presupun că în RO nu se studiaza nici acum Asimov, așa e? :P
Scoala si-a pierdut autoritatea pentru ca societatea si-a pierdut propensiunea spre meritocratie. Elevii nu sunt motivati intr-o lume in care vad ca domneste aleatoriul. Ca sa schimbam scoala cu adevarat, trebuie sa schimbam fundamentul pe care asezam intreaga societate. Suna cam scrobit aceasta afirmatie, dar nu stiu sa o spun altfel. Daca in sistemul scolar propus de Funeriu puteam preda si Asimov, de cand au venit comunistii la putere autoritatea inspectoratelor s-a inzecit, controleaza inclusiv daca data lectiei din planificare corespunde cu titlul lectiei de pe tabla. Eu nu prea mai am sperante de mai bine.
Asa e, se intampla lucruri grave. Iar cel mai grav dintre toate e ca oamenii s-au obisnuit sa taca.
Nu stiu cati din cei care analizeaza rezultatele PISA au avut curiozitatea sa se uite pe exercitiile de gen PISA si exercitiile de la evaluarile nationale. Elevii romani sunt invatati sa rezolve un anumit tip de probleme si apoi sunt testati folosind un alt tip de probleme. Nu stiu care ar fi fost rezultatul daca la testul PISA se dadeau exercitii ca cele de la Evaluarile nationale din Romania.
D. Horia Cornean are dreptate cand spunea ca :
” Analiza rezultatelor acestui test este complicata si un forum deschis ca acesta nu e locul optim pentru o analiza pertinenta si elaborata. Parerea mea e ca testul de ‘matematica’ e orice numai de matematica nu. Problema data de mine ca exemplu mai sus (1) (2) e doar ceva care masoara abilitatea de-a intelege un text si de-a-l transpune intr-o formula. Matematica adevarata e cu totul altceva.
Testele se gasesc aici:
http://www.oecd.org/pisa/pisaproducts/pisa2012-2006-rel-items-maths-ENG.pdf
http://www.admitereliceu.ro/uploads/assets/subiecte2013/EN%202013_matematica_subiect_var3.pdf
Nu vad cu ce ar creste autoritatea scolii daca urmam un asemenea demers. Cei care ar trebui sa se pronunte in primul rand asupra gradului de dificultate a acestor exercitii sunt profesorii care predau elevilor de pana la 15 ani. A existat in Romania vreo dezbatere unde sa participe profesori care predau acestei categorii de varsta ?
Nu a existat si nu va exista niciodata pentru ca MEC-ul hotareste tot ceea ce tine de educatie in tara asta. La noi pana si dificultatea subiectelor a devenit subiect politic. Tineti minte „dezbaterea” dintre d. Funeriu si actuala conducere in ceea ce priveste gradul de dificultate al exercitiilor de la evaluarea nationala 2013?
De altfel nici nu cred in ideea de exercitii dificile. Exercitiile sunt dificile sau nu in raport cu elevii carora urmeaza sa le predai.
Chiar daca ar exista o astfel de dezbatere nu cred ca se va ajunge la o concluzie. Ca profesor trebuie sa predai in functie de elevii care ii ai intr-o clasa. Exagerand, si fara intentia de a jigni pe cineva, cred ca profesorul Moisil avea dreptate cand spunea ca si o maimuta poate invata matematica dar depinde in cat timp.
Am presupus ca nu a existat nicio dezbatere, iar dvs. mi-ati confirmat. Asemenea dezbateri sunt insa necesare pentru a incepe sa asezam lucrurile la locul lor. Nu un ministru al educatiei e cel mai indreptatit sa se pronunte asupra gradului de dificultate a subiectelor, ci profesorii care lucreaza in mod efectiv cu respectivii copii. E un mecanism simplu care s-ar inscrie intr-o strategie publica de revalorizare a scolii si de restabilire a autoritatii acesteia.
O astfel de discutie ar putea avea loc daca in sala sau pe forum nu ar exista nici un reprezentant al MEC-ul sau al ISJ-ului si daca cei 100-200 de profesori s-ar pronunta asupra minimului de cunostinte care trebuie sa le stie un copil de clasa a V-a sau a VIII-a. Acel minim cred ca ar putea fi reprezentat de exercitiile de tip PISA. Daca se va incerca sa se stabileasca un maxim sau exercitii „de dificultate medie” cred ca ar fi imposibil sa se ajunga la o concluzie.
E nevoie de colaborare intre MEC si profesori. MEC-ul poate spune ce competente medii sa aiba un elev de clasa a V-a, iar profesorii pot sa spuna ce dificultati pot întâmpina elevii de clasa a V-a pentru a atinge respectivele competente. Un asemenea dialog ar trebui sa conduca spre o discutie asupra resurselor necesare (umane, financiare, infrastructura) pentru ca elevii sa atinga nivelul dorit.
Nu cred ca se „calcula” o asltfel de medie in ceea ce priveste capacitatea de a acumula si procesa informatia. Exista elevi si atat. Elevi care au preocupari, inteligenta nativa, experiente sociale diferite. Se poate realiza o „optimizare” de sus in jos sau de jos in sus. Eu prefer a doua solutie pentru ca este vorba de oameni care nu pot fi incadrati in niste tipare stablite la Bucuresti. Cred ca daca profesorii ar avea mai multa libertate si responsabilitate s-ar obtine maximul in cel mai scurt timp.
La o fabrica din Iasi era afisata inainte de 89, o lozinca de genul „sa fim toti peste medie”. Sunt domenii in care media are semnificatie si domenii in care media nu are nici o semnificatie. „Omul mediu este un monstru”.
Este vorba despre un mecanism care este susceptibil sa conduca la decizii inteligente in materie de educatie. Profesorul trebuie sa faca parte din acest mecanism pentru ca el stie cel mai bine unde sunt dificultatile de invatare.
Corect.
Dar, un profesor va avea anumite „dificultatile de invatare” cu un elev (sau un grup de elevi), alt profesor va avea alte „dificultatile de invatare” cu un elev (sau un grup de elevi) si apoi vine MEC-ul sa ii spuna acelui profesor ce trebuie sa stie un elev „in medie”.
Ce va face acel profesor? isi va respecta profesia si va face ce cred ca este mai bine pentru eleviii sai sau va trece la urmatorul subiect pentru ca asa spune MEC-ul? Doar materia trebuie parcursa, nu?
Este nevoie de flexibilitate. Unul dintre comentatorii la un alt articol a aratat foarte bine ce inseamna acest lucru (http://www.contributors.ro/fara-categorie/testele-pisa-si-dic%C8%9Bionarul-limbii-romane/#comment-162644 ).
Daca prioritatea este sa se indeplineasca obiectivul atingerii unui anumit nivel scolar, trebuie sa fie puse la dispozitie toate resursele necesare pentru aceasta, ajungându-se chiar la reamenajarea timpului de studiu.
Multumesc pentru link. Recunosc ca nu am citit comentariul lui Consonant. Este destul de apropiat de ce mi-as si dorit sa traiesc ca elev si as dori si pentru copilul meu.
Problema este ca in Romania orice initiativa de genul acesta va fi catalogata gresit.
Exista insa o solutie. Cred ca daca MEC-ul va stabili niste strandarde minimale si nu o programa, se va ajunge si la noi, in mod natural, la asa ceva.
Cel putin in Iasi, dar cred ca si in alte orase, exista, fara interventia MEC-ului, de mult timp o tendinta de a grupa elevii in functie de asteptarile lor (si a parintilor evident). Practic lucrurile sunt mai simplu de rezolvat in ceea ce priveste elevii care pot si vor sa invete mai mult intr-un anumit domeniu.
Cred ca problemele sunt mai dificil de rezolvat, pentru copiii care au dificultati de a invata si a se incadra in „medie”. Din pacate, asa cum rezulta din chestionarul PISA, este vorba de 70% din elevi (cei care nu se simt bine la scoala). Practic avem un sistem de invatamant creat pentru 30% dintre elevi. Cred ca pentru acesti elevi singura solutie sa existe un minim de cunostinte iar profesorul sa aiba libertate mai mare in a alege cat de mult sa ceara de la elevii dintr-o clasa.
Inteleg eu destul de bine ca vreti o schimbare asemanatoare cu cea din Polonia. Voi incerca sa prezint cazul polonez mai pe larg intr-un alt articol. Standardele minimale sunt doar o componenta a reformei foarte complexe de care ar fi nevoie urgent.
Nu sunt adepta gruparii elevilor dupa cum mentionati in comentariu. Scoala nu e un clopot de sticla care sa separe copiii de societate. Cei 30% si cei 70% dintre elevii despre care vorbiti trebuie sa se deprinda din scoala sa se inteleaga si sa se respecte reciproc. Nu pot face acest lucru daca ii izolam unii de altii. Exista insa posibilitati multiple de a dezvolta un invatamant diferentiat, in functie de aspiratiile copiilor, chiar daca se afla in aceeasi clasa.
Simt nevoia sa raspund antepostatorului ca nu este vorba de exercitii ci de competente. Programele scolare stabilesc aceste competente si ele suna bine pe hartie, dar intervine ceva, nu stiu ce, probabil itemii de traducere a lor in practica, adica exercitiile, care nu le pun bine in evidenta. Multi profesori nu au habar cum se construiesc acesti itemi, de aceea manualul devine sfant pentru ei. De aici provine un gen de stereotipii care sufoca creativitatea si ucide pofta de cunoastere.
Surprindeti foarte bine o realitate. Da, pe hartie totul arata minunat, cred eu, pentru ca a fost copiat de pe la altii. Cand trecem la practica se încurca treburile. Din pacate, nu doar profesorii nu au habar despre diferitele cai prin care poti face un copil sa atinga un anumit nivel de cunoastere si competente, ci si cei care decid respectivul nivel si, mai rau, cei care ar trebui sa-i formeze pe profesori in acest scop. E inadmisibil ca atatia universitari, specialisti români in Stiintele Educatiei, sa se fi adunat la Vatra Dornei si sa nu se spuna un cuvintel despre testele PISA, rezultatele obtinute de elevii români si posibilitatile de actiune pentru a le ameliora. O fi mai important volumul de poezii „Gradina cu paralute” decat PISA ?
Am citit articolul asteptandu-ma la ceva in genul domnului Pepine.
Nu neg ca situatia e complexa si depinde de „ce” si „de ce” se invata, dar ma intreb daca pe undeva nu este o problema (si) de elevi.
Pe romaneste: nu au elevii prea multe drepturi si prea putine obligatii? Orice tentativa a unui profesor de a face ordine intr-o clasa primara se loveste de „afectezi dezvoltarea copilului”. Ajung la gimnaziu gata obraznici si nici sa-i spui „nesimtitule” nu ai voie, ca il „umilesti in fata clasei”.
Cu tot bagajul asta si ceva hormoni+nevoie de afirmare ajung la liceu, unde, cum bine spunea citatul, sunt constienti de drepturi dar ignora obligatiile.
Iar pentru toate, este de vina profesorul: ca e copilul obraznic, e de vina profesorul ca nu-l poate stapani din vorbe; ca nu invata copilul, e de vina profesorul ca nu a facut ora frumoasa. Ca ia 1 la bac, e de vina liceul ca el a reusit doar un punct din oficiu.
Va recomand imaginea asta, poate descrie mai bine ce vreau sa spun:
http://www.wee-stories.com/wp-content/uploads/2012/10/we-talk-so-much-about-leaving-a-better-planet-to-our-kids-that-we-forget-about-leaving-better-kids-to-this-planet-educate-your-children-say-no-to-them-every-once-in-a-while.jpg
Intr-adevar, imaginea spune multe. Am convingerea ca solutia nu e nici NUMAI in scoala si nici NUMAI in familie, ci in colaborarea stransa dintre acestea. De asemenea, sunt convinsa ca obraznicia nu se vindeca nici cu bataie si nici cu „nesimtitule”, ci cu educatie. De exemplu, am putea apela la crearea in cadrul scolii a unor structuri carora profesorul sa le poata cere sprijinul atunci cand are elevi cu probleme. Aceste structuri sa includa personal specializat in a lucra cu elevi in dificultate care sa fie abilitate sa ia masurile de care elevul respectiv are nevoie (inclusiv sa discute cu familia). Profesorul român este cel mai adesea lasat sa se descurce singur in situatii extrem de dificile. Consilierii psihologici care exista in scoli nu beneficiaza de infrastructura si de formarea necesara pentru a actiona cand sunt dificultati.
Ne lipsește în primul rând disciplina educațională- introdusă la maximă severitate DUPĂ ce scoți din sistemul educațional profesorii care n-au ce căuta acolo sau monștri care lovesc copilul. După aceea- e cazul să vedem că școala trebuie să fie școală și nu un loc de etalat gadget-urile, mașinile sau țoalele de firmă. În ”detestata” perioada comunistă în care mi-am făcut educația- la liceul Cantemir din capitală erai exmatriculat pentru o zi dacă profesorul nu avea cretă și burete ud când venea la clasă și erai elev de serviciu. Pare o modalitate de pedeapsă suficient de eficientă- la un anumit număr de exmatriculări elevul fiind dat pur și simplu afară din sistem. Precizez că nu-mi vine în minte nici un profesor de care aș putea să mă plâng- în respectiva perioadă 1976-1980- deci rigorile disciplinei erau compensate de calitatea actului educațional.
La momentul în care șeful statului- elev mediocru- spune despre școală ce spune- cred că ar trebui să ne întoarcem ochii spre perioada 2010-2012 pentru a vedea că țintele bugetare propuse și căzute de acord împreună cu UE- respectiv 6% pentru educație și 1% pentru cercetare- sunt încă niște dulci iluzii- chiar dacă în 2008 se spunea că vor fi atinse în 2012. Pentru niște oameni veniți din negura mahalalelor de provincie- cum au fost membrii guvernului Boc- educația- forma cea mai rapidă de a câștiga bani- n-a însemnat nimic. Mediocrul nr. I al ROmâniei- dl.Băsescu- a tras delicat gunoiul sub covor cu comisia pentru educație- în care surpriză, surpriză- nu erau nici un fel de membri de la Institutul pentru Științele Educației ci doar dl.Miclea- care știe despre educație cam ce am uitat eu- și ciracii domniei sale. Altfel prostiile încă mai curg prin diverse locuri- am văzut o postare a dlui.Funeriu pe Facebook în care-și exprima speranța că profesorii ar putea lucra neplătiți- doar din ”sfânta iubire de carte” (ce e între ghilimele nu aparține dlui. Funeriu- dar sensul era acesta).
Fără un proiect național- coerent- care să nu spună decât că avem nevoie de educație și trebuie să o furnizăm la cea mai bună calitate posibilă- discutăm discuții.