La recentul Festival Untold, un tânăr trapper – care se prezintă sub numele de scenă ”Gheboasa / ă” (interesant că nimeni n-a speculat transgenderismul ce suprapune porecla cu omul!) – a cântat o producție proprie plină de ceea ce ”oamenii de bine” au numit imediat obscenități, dar care i-a electrizat pe tinerii ce-i constituiau publicul. Bineînțeles că ”versurile” sunt de o tristă mediocritate, atâta doar că – ici – colo – sunt cuvinte argotice (cum se spunea pe vremuri), pe care nici un adult din middle class nu le-ar folosi în public (e drept că nu știm ce limbaj au oamenii aceștia în privat și la furie) și, în ansamblu, ”textul” face apologia unui soi de violență pe care etica curentă se chinuie s-o evacueze deopotrivă din relațiile personale și din societate. Reacția față de asemenea ”creații”, bazată pe ”bunul simț” (în numele căruia ne cenzurăm reactivitatea, violența și pornirile – cum să le spun altfel? – primitive), nu ține doar de (o formă de) ”civilizație” – ce ni se pare că declină mereu – ca și de altminteri mult-criticata ”corectitudine politică”. În speță de corectitudinea unui middle / medium al societății, care se consideră reprezentitiv pentru aceasta și care se crede abilitat să normativiteze – inclusiv la nivelul limbajului – viața publică. Tocmai pentru că această lume bien-pensant-ă ocupă orașul zi de zi, ”cealaltă lume” (în speță tinerii, dar și partea de Mr. Hyde a unor reprezentanți ai mainsetream-ului) se adună noaptea, într-un decor cvasi-ritualic, și strigă – în cor – ceea ce ziua nu poate fi rostit.
Scandalul pe care-l produc aceste fenomene – de la Festival în sine, la apariția unora din vedetele lui și la lyrics-ul ”melodiilor” prezentate – nu arată decât faptul că, încă, avem o înțelegere foarte vagă (și foarte naivă) a acestor lucruri. Să le luăm pe rând. Mai înainte de toate Untold-ul; la începuturile sale, festivalul a fost un motiv de mândrie: în sfârșit, un oraș din România (și nu oricare!) apărea pe lista – și urca în top-ul – ”evenimentelor” pop-culture ale Europei. Nu trebuie să ne ascundem: obișnuiți să fim la coada tuturor clasamentelor, faptul de-a apărea – măcar ocazional (și aproape cu orice) – în ”linia roșie” a acestora e, întotdeauna, un motiv de ”mândrie națională”. Și, evident, atunci când e vorba de un oraș, de patriotism local. Pe lângă asta, cum bine știe și Primăria, un festival care atrage zeci de mii de străini – inclusiv din afara țării – într-un oraș e și o bună ocazie de afaceri: în cele patru zile de concerte chiriile (oricum legendare!) ale Clujului explodează, iar prețul consumabilelor de pe terase, din restaurante și chiar din ABC-uri crește exponențial. Altfel spus, vara – când un oraș universitar precum Clujul se golește de studențime – apare o ocazie nesperată de a ”recupera”, spectaculos, în câteva zile ceea ce diminuează vreme de două luni. Pe lângă lista vedetelor, avem – în fiecare an – și una cifrică, ce arată câți bani a atras Untold-ul în Cluj. La toate acestea se adaugă reclama – gratuită – a orașului care face să se vorbească nu doar de spectacole, ci și de diverse aspecte ale vieții urbane menite a atrage atenția asupra ”deschiderii europene” a ”capitalei Transilvaniei”.
Toate bune și frumoase, dar, în mod previzibil, după un timp a apărut și reacția: mai întâi, la gălăgie. Asta e: Clujul e un oraș închis în căldarea unor dealuri și stadionul pe care are loc festivalul a ajuns – pe valul ”dezvoltării imobiliare” (și ea legendară) – practic în centrul orașului. În plus, show-ul e în luna august când, din rațiuni care nu țin doar de ”încălzirea globală”, mulți din cei ce locuiesc în blocurile din preajma stadionului își lasă noaptea ferestrele deschise. Și, dacă nu ești fan al DJ-ilor care se produc pe scenele Untold-ului, faptul de-a putea beneficia gratis de muzica lor nu e un avantaj, ci un (mare) disconfort. Să nu uităm: noi trăim în țara în care – până în urmă cu 30 de ani – se afișau pe clădiri mențiuni cu ”ora de liniște” (care erau, de fapt, două ore – de la 15 la 17). Greu să-i convingi pe pensionarii de pe malul Someșului și pe maturii care, a doua zi, se duc la lucru că hărmălaia insuportabilă ce vine din complexul Băncii Transilvania aduce beneficii orașului și, implicit lor înșile. În plus, tejghetarii din cafenele și vânzătorii din ABC-uri nu fac, pe perioada festivalului, nici o deosebire între localnici și străini, asfel că cei dintâi sunt în situația de a plăti nimicurile vieții de zi cu zi la tariful fixat pentru cei din urmă. Ceea ce, mai ales la buzunarul ”categoriilor defavorizate” (dat fiind că nu toți locuitorii Clujului sunt IT-iști), se simte.
Însă – deși neplăcută – nu gălăgia de noapte e problema principală a orașului, ci afluxul de populație externă care poate ajunge la o treime din numărul rezidenților (sau chiar mai mult, dat fiind că o parte din clujeni sunt în vacanță sau – mai nou – se ”exilează voluntar” pe durata Untold-ului). România nu are, deloc, experiența străinilor care vin în masă și nici infrastructura necesară pentru a decongestiona rapid zonele aglomerate, astfel că orașul – pe perioada festivalului – pare a fi luat cu asalt de o forță de invazie. Dincolo de faptul că traficul, și așa (legendar de) dificil e complet perturbat, Clujul Untold-ului pare a fi A Tale of Two Cities: unul care continuă să funcționeze potrivit ritmurilor lui curente și altul (al ”ocupanților”) în care stăpânește Carnavalul. Or, Carnavalul – se știe – e lumea pe dos; abolirea tuturor regulilor în favoarea unei dez-ordini dionisiace care domnește noaptea, și nu doar în spațiul închis al stadionului pe care au loc concertele și care ziua, prin neglijență, lene și distracție, ridiculizează mecanica vieții de zi cu zi căreia îi sunt supuși localnicii. Inclusiv faimoasa ”mizerie” (pe care Primăria ar trebui să o curățe la primele ore ale dimineții) aparține acestui registru al batjocurii pe care oamenii comuni o simt venind dispre grupurile lipsite de griji ale celor ce se abandonează Carnavalului. Așadar pe de-o parte ”invazie” a tot soiul de străini care se comportă fără nici o atenție față de regulile vieții comune dintr-un oraș (care, practic, până în 2005 a trăit în cadre ancestrale), pe de alta – voluntară sau involuntară – ridiculizarea carnavalescă a vieții cotidiene a cetățenilor lui.
De aici până la sugestia că festivalul are o dimensiune orgiastică – sau (susțin unii ”iluminați”) ”satanistă” – nu e decât un pas. Cu adâncă tristețe, dar realitatea e mult mai prozaică. Untold-ul adună în Cluj o mulțime de tineri (și de oameni de toate vârstele, dar celebrând tinerețea) care, pentru câteva zile, trăiesc doar pentru ei, ca și cum lumea cea largă, cu nenumăratele ei obligații n-ar mai exista. Tinerii, se știe, nu sunt încă cu totului domesticiți și nici priponiți cu lanțul de ”trebuie să”-uri care descriu viața adulților. Ei sunt pasionali, trăiesc în ritmul propriilor emoții și sentimente, sunt radicali și vor totul dintr-o dată. Sigur, acum reclama și nostalgia ne fac să privim mult mai îngăduitori această vârstă. Dar, pe de altă parte, the coming of age a fost, dintotdeauna, o mare problemă în toate societățile și fiecare cultură a căutat să o disciplineze, spupunând-o la proba unor rituri de trecere. Să nu uităm că pasionalii (până la moarte) Romeo și Julieta erau niște adolescenți, la fel cum erau și mulți din khmerii roșii care au pustiit Cambodgia pe vremea lui Pol Pot. Tânărul nu se încurcă în obiecțiile memoriei (care-i e, fatal, scurtă), nici în dimensiunea formală a socialului (pe care n-a interiorizat-o deplin), ci vrea ”să trăiască la maxim”, acum și aici, strigându-și bucuria și frustrarea, într-o solidaritate epidermică cu alții ca el, pe care – deși nu-i cunoaște – îi știe (dintotdeauna) asemeni lui. Înainte de-a deveni, precum părinții, bunicii și strămoșii săi, un gardian al normelor cetății, tânărul e barbarul care – cu impetuozitate juvenilă – le provoacă și, în felul acesta solicită cetatea să se redefinească pe măsura fiecărei generații.
Căci, ceea ce pentru oamenii unei vârste e scandal, pentru cei ai altei vârste e banalitate. Își poate cineva imagina, astăzi, scandalul pe care l-au reprezentat – la vremea lor – avangardele? Sau efectul de dinamită pe care l-a avut generația sixties-șilor? Lumea în care au apărut și s-au manifestat aceste două ”fenomene” era mult mai stabilă și mai conservatoare decât cea de azi și, prin urmare, șocul produs de erupția lor a fost mult mai mare. În mod manifest, ei și-au propus să arunce în aer convențiile lumii burgheze în interiorul căreia crescuseră, convenții pe care – pe urma ”maeștrilor bănuielii” și ai contestației din Occident (Marx, Nietzsche și Freud) – le asimilau ipocriziei. Ipocrizia e legea tăcerii cu privire la tot ceea nu intră în cadrele ”moralei burgheze”, care se vrea puritană, încrezătoare, celebrând reușita și ”ordinea socială”. Marx, cu alienarea și exploatarea, Nietzsche cu dionisiacul și lipsa de sens, Freud cu inconștientul și refularea au arătat partea nevăzută a aisbergului eticii oamenilor cu joben și crinolină: mizeria (materială și morală), promiscuitatea, prostituția (în bună măsură infantilă), colonialismul, complexele îngropate sub straturi de fard și de convenții, artificialitatea etc. Pe fondul șocului reprezentat de Războaiele Mondiale (și apoi de Războiul din Vietnam), avangardele și power flower-șii n-au făcut decât să aducă la lumină, scandalos și carnavalesc deopotrivă, aceste lucruri. Absurdul și insignifianța cotidianului, micile sau marile drame ascunse de imaginea publică, violența ce mocnește sub aparența moderației, lipsa de orizont a celor care pornesc plini de speranțe, caricaturalul celor care se prezintă drept ”salvatori ai nației”, descompunerea întregului în fragmente fără noimă, durerosul ce ne consumă lăuntric, vulgaritatea cu care compunem, sexul, alcoolul și drogurile ca modalități de a scăpa unui real opresant și, în același timp, ca închisori ale viselor, toate acestea s-au inserat – tocmai grație șocului produs de tinerii care le-au aruncat în fața părinților lor – ca teme inconturnabile ale literaturii, filmografiei și muzicii cult a ultimelor decenii.
Astăzi ne raportăm la avangarde sau la șaizeciști ca la niște fenomene culturale – asimilate, deja, de ”marea cultură” – pe care le putem descrie (sociologic, filosofic, din interiorul fiecărei discipline) ca pe niște momente ale istoriei. Uităm că, la vremea lor, au fost scandaluri uriașe: nu doar exhibarea nudurilor în arta primelor decenii ale secolului XX a șocat, ci și destructurarea formelor corpului uman, subiectele și limbajul – considerat scabros – al multor opere literare, asimilarea temelor marginalității (coloniale, etnice, minoritare etc.) și abolirea progresivă a canoanelor fiecărui domeniu. E greu de spus, astăzi, ce mai e arta. Ceea ce, până la începutul secolului XX, părea a fi punctul ei focal: legătura cu ”frumosul”, s-a evaporat de mult. Astăzi, artistul nu mai reproduce secvențe ale realului pentru a place potențialilor lui clienți, ci, mai curând, experimentează – la nesfârșit – perspective asupra lumii și a lui însuși. Scopul creației lui nu e mai e un obiect – frumos – ci faptul de a produce o stare în cel care se află în fața lucrării lui, o stare care să-i lărgească acestuia orizontul perceptiv. În această deschidere, ”creația artistică” nu mai are conturul precis al tabloului sau cel momentelor simfoniei, ci înglobează tot contextul – cu o scenografie special construită, cu filtre de lumini, difuzoare de sunete etc. – și, mai mult, îi prinde și pe spectatori, care, astfel, participă la happening-ul ce dezvăluie ”creația”. Toate acestea sunt adunate sub numele de ”eveniment”. Azi nu mai avem opere de artă izolate în majestatea lor sublimă, ci evenimente, care adună public, care crează percepții, care marchează memoria locului și care (la modul ideal) aduc fonduri la bugetul local.
Problema, destul de simplă, e aceea că evenimentele acestea se multiplică exponențial, pe măsură ce muzicienii sunt înlocuiți de DJ, scriitorii de ”creatori de conținut” și artiștii plastici de designer-i. Grație banalizării aparatelor de fotografiat, internetului și – mai nou – minunilor Inteligenței Artificiale, numărul celor ce se consideră ”oameni de artă” tinde să se suprapună cu cel al oamenilor în general. Arta – la fel ca descoperirea științifică în epoca cercetării stohastice – nu mai e privilegiul geniului. Întrebarea e: cine (și cum) devine vizibil în această mulțime? Aici regăsim – de astă dată din rațiuni comerciale – una din temele avangardelor: scandalul. În ziua de azi, cu toate mediile ei, scandalul e cel mai bun vector de vizibilitate. O știu și Miley Cyrus, și Prințul Harry, și Donald Trump. Scandalul face să se vorbească despre cei aflați în centrul său, să se ”rostogolească” știri în media, să se autoîntrețină (cu dezmințiri, erate, dezvăluiri și alte asemenea). Dar, într-o societate care se vrea tolerantă și ”incluzivă”, ce mai e scandalos în zilele noastre? Asta, evident, depinde de public. Pentru cei religioși, e scandaloasă blasfemia; pentru cei conservatori, ultrajul de moravuri; pentru pudibonzi, obscenitatea; pentru moderați, violența; pentru raționali, relativismul etc. Un ”eveniment de succes” face un cocktail, în doze variabile, din toate acestea. El revendică transgresiunea în numele artei, pretinde că o circumscrie cadrelor în care se desfășoară și că șocul produs de mizanscena lui e menit a lărgi orizontul perceptiv al celor ce-l urmăresc (și, en passant, a atrage mai mulți clienți – și mai multe fonduri – pe măsură ce urcă pe val). Așa ceva poate să ne placă, sau să nu ne placă, dar cam asta e arta de azi.
Sigur, unii o vor detesta, spunând că nu e altceva decât un epifenomen al unei lumi ce decade și se dezintegrează. Pentru alții e un spectacol, când amuzant, când enervant, când dându-le de gândit. Cei mai stranii sunt criticii și teoreticienii artei, care se plimbă de la Kant la Derrida (și înapoi), fără a mai pricepe nimic. Pentru majoritatea, genul acesta de artă merge doar în forme edulcorate. Cea mai cunoscută – și generalizată – dintre ele e kitsch-ul. Kitsch-ul e excesul de frumos, de melodios, de patetism; în termeni actuali e instagramabilul, fredonabilul, acel ceva care ”te atinge la sentiment”. Nu se poate să nu-ți placă, să nu te simți transportat, să nu lăcrimezi un pic în fața lui. E cool și merită o mulțime de ador-uri. Într-un anume fel – ca parodie (involuntară) prin exces – kitsch-ul e, el însuși, avangardist (căci disoluționează temele artei clasice); într-altul – în măsura în care el te confirmă, nu te provoacă – e opusul avangardei. Arta ar fi justa măsură între avangardă și kitsch, înainte ca ele să se istoricizeze și să fie resorbite în ea. Ce e interesant, e faptul că arta contemorană integrează – de la bun început – și avangarda, și kitsch-ul, de așa manieră că cele două (sau trei) devin indiscernabile. Maneaua Gheboasei e și avangardistă (prin cuvintele – voit scandaloase – pe care le aruncă în public), dar și kitsch-oasă prin tema ei (suprematismul bărbatului de succes, într-o societate – încă – patriarhială și ahtiată după însemnele reușitei).
Nu știu ca cineva să fi făcut un studiu – deopotrivă cu uneltele muzicologului, etnografului și ale sociologului – asupra manelelor. (Așa cum nu știu să se fi studiat muzica ”ce se pune” – atunci când nu sunt bani de ”artiști” – pe la nunți.) Ce sunt ele, în fond? Muzică țigănească? Muzică de petrecere? Nu le-am ascultat, decât nevoit, așa că nu mă simt îndreptățit să mă pronunț asupra lor. Mie unuia mi se par a fi fusion-ul românesc: atâta cât am priceput eu, am auzit în ele ceva din muzica sârbească (ce duduia pe autobuze în anii ’80), ceva din hip hop, inflexiuni de muzică pop și chiar resturi de ”populară” (mai ales în varianta ei de mahala). Maneaua e ca șaorma: cu de toate și mai ales cu ”potențiatori de gust” – place imediat și e săltăreață. E, în fond, opusul ”artei mari”, ”culte”, care se eterează tot mai mult și devine tot mai conceptuală. Până la urmă, pentru a înțelege un ”mare” artist actual, s-ar cuveni să ai două – trei facultăți și să cunoști, de-a fir a păr, descendențele structuralismului și ale postmodernismului. Maneaua nu se cere înțeleasă, te ia pe sus, te scutură, te face să strigi și – cum vedem din varii postări (inclusiv cu personaje publice) ”să arunci cu bani”. Ne place sau nu, dar – în mediul ei – produce un soi de katharsis, al kitsch-ului, evident. Tânărul de la Untold a cântat manele: succes garantat la o generație pentru care canalele înțelegerii au fost astupate din școală, cu zeci de pagini de texte (de un kitsch mai grotesc decât cel muzicii – și ”costumelor” – de la nunți) ce trebuiau memorate și care vrea să ”simtă” și să ”trăiască”, imediat și ”la maximă intensitate” totul. Manelele vorbesc pe limba adolescenților de azi.
Un cuvânt și despre vulgaritate: ce a ajuns ea? Să numești argotic organul sexual feminin e vulgar, dar să lași o femeie – cu picioarele desfăcute – să nască pe trotuarul din fața unui spital nu e. Ciudată lume! A spus-o Delavrancea, în procesul intentat lui Coșbuc pentru ”Noi vrem pământ”, după Răscoala din 1907: la noi sunt scandaloase cuvintele ce numesc o realitate, nu realitatea ca atare. Atâta timp cât aceasta din urmă nu e numită, nu există nimic scandalos. Or – fără nici o supărare – aceasta e exact definiția ipocriziei: tabuizăm cuvintele și, nenumind ceva, ne facem că acel ceva nu există. În rest, vorbim cu toții gros, nu mai sesizăm abnormul de limbaj (tinerii folosesc cuvintele desemnând organe și funcții efectiv ca markeri ai punctuației în limba vorbită), ”ne descurcăm” care cum poate (rata uriașă a avorurilor o arată), sunt campioni la videochat, ne batem – fără discernământ – părinți, nevastă, copii (și mai scăpăm ceva și la vecini), furăm pasional, ne ciocnim cu mașinile etc., dar ferească Dumnezeu să folosim un ”cuvânt jignitor”! Am mai avut de-a face cu lucrurile acestea și când s-a vorbit de educația sexuală în școli. Cel mai vulgar lucru în societatea românească e tăcerea ipocrită cu privire la bolile ei rușinoase. În fine, nici muzica prizată, nici folclorul autentic (nu cel de ”Tezaur Folcloric”) nu sunt tocmai pudibonde. Ion D. Sârbu povestea undeva că Lucian Blaga i-a spus că, în copilărie, versurile care l-au impresionat cel mai mult nu erau cele ale ”Mioriței”, ci cele ale unui distih neîndoielnic scandalos (și prin limbaj, și prin episodul la care trimitea): ”La Mărie văduva / Fut de-mi iese măduva”! Asta e: ”arta populară” e dinaintea partajului conștiinței, a vinovăției și a refulării pe care le presupune ”arta cultă”. Nu trebuie să știi prea multă engleză ca să intuiești ce-nseamnă anumite versuri ale muzicii rock (inclusiv care e acronimul de la Lucy In The Sky With Diamonds”) : pop art-ul e – deja – dincolo de acest partaj.
Concluzia: Gheboasa și-a făcut o reclamă incredibilă, adăugând în felul acesta un zero (sau, poate, două) la cifra câștigurilor de pe la nunți; festivalul Untold a mai ”împins niște limite” și e, mereu, pe val; puștimea a exultat, vorbind ”pre limba ei” și chiar moraliștii de serviciu au avut ocazia de-a da nației lecții de bună cuviință. Rămâne totuși și ceva straniu și misterios în fenomenul mulțimilor înghesuite la scena manelistului. Nu toți sunt adolescenți imberbi, cărora vorbele tari le exorcizează frustrările; dimpotrivă, mulți sunt oameni așezați, au copii, lucrează în ”sectoare productive”, apar – peste săptămână – în costumele de corporație (care semănă izbitor cu cele ale chelnerilor din lumea bună) și vorbesc acea limbă artificială (și corectă politic) care se învață pe la training-urile de trei zile de la Sinaia și Poiana Brașov. Totuși, asta nu-i împiedică să iasă în bermude, șlapi și ochelari de soare, să se zbenguie voioși sub scena Gheboasei și să repete în cor cuvintele incriminate. Cum se explică asta?
Poate e ceva ce ține de lumea de azi: faptul de a trăi, simultan, două identități opuse: una e cea de ”băiat / fată bun /ă”, conformist și muncitor, având mereu grijă să mai faci un pas pe scara avansării, cu gândul la casă și la excursii(le în kitsch-oasele stațiuni ale turismului de masă), cu hainele ”de firmă” și zâmbetul Colgate agățat de față. Cealaltă, de ”rebel / ă fără cauză”, de contestatar al oricărei ordini (și al listelor ei de avansare), de ”om liber”, care strigă în gura mare ce vrea el. Ca-n Dostoievski, unde prostituata e sfântă și ucigașul martir. Sau, cum ar zice Freud: refulare și defulare. Ce e aici: revenirea eternei coincidentia oppositorum, care-i permite omului – fie și o clipă – să scape de parțialitatea în care-l închide destinul său și, extatic, să pășească în altă dimensiune? Sau doar banala mărturie a schizofreniei care ne sfâșie pe toți și care ne împinge, uneori, la accese de delir ce se împlinesc în transgresiuni ridicole, asemeni saltului pe loc al Regelui Lear?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnule Maci, felicitari, mi-a placut mult.
Ca veni vorba de Cluj. In studentie am avut ocazia sa petrec in mai multe rinduri cu studenti din Cluj. Mult am fost impresionat de cintecele studentesti, pe sub poalele Mindrii, poti merge cu biciclii, cu un vocabular extrem de colorat. Parca ardelenii erau altfel, poate mai liberi in limbaj, dar intotdeauna nu mi se parea vulgar.
Excelent articol! Mie mi se pare într-un fel amuzant că fix pe Gheboasă li s-au pus oamenilor pata, când la festivalurile și concertele din România au mai cântat și alții versuri „obscene”. Inclusiv rapperi americani ne-au călcat pragul și știm ce fel de versuri se cântă (și) prin afară. Or, aceia nu strică mințile copiilor? Din moment ce the older generation pare să fie tare preocupați de faptul că „muzica obscenă îi strică pe copii, dom’ne”. Mulți au crescut cu Eminem, cu alți rapperi din afară și cu BUG Mafia sau cu Paraziții și Puya de pe la noi. Oare toți aceia au ajuns infractori sau oameni imorali? Nu. Un mic procent dintre ei, da. Dar sunt și ascultători ai muzicii clasice care, poate, ies duminica de la biserică și acasă își bat nevasta. Lasă tinerii să își vadă de-ale lor, că fiecare generație a fost diferită de precedentele și muzica, atât timp cât tânărul ascultător are „cei 7 ani de acasă” să știe că drogurile despre care se cântă nu-s bune pt el, nu îi va dăuna (prea) mult.
Porecla nu denotă niciun transgenderism. Este Gheboasă (adică p… gheboasă – sinecdocă desemnând un bărbat) și nu Gheboasa.
Educatia consumatorilor nu si-o asuma nimeni . Neasumarea asta este utila , politic si fiscal . Avem specimene sociale care consuma imoralitati si amoralitati ?! E mai simplu si util pentru guvernanti sa legalizeze si astfel sa impoziteze pentru a creste veniturile publice pe care le tilharesc . Poporul needucat prin astfel de consumuri creeaza fluxuri noi de bani iar fluxurile astea sint numai bune de taxat . De ce ne imaginam ca guvernantul va cheltui resurse pentru educarea cetateanului ? Guvernantul tilhar mincinos si amoral/imoral va invoca totdeauna libertatea ; mai ales cea de expresie .
A trai doua identitati opuse simultan imi pare ca se numeste fatarnicie . Un termen biblic dar cine mai are ca indreptar de viata Sfinta Scriptura ? La o manifestatie pentru a trimite un primar , un presedinte de consiliu judetean un prefect , un ministru sau un presedinte de tara la groapa istoriei nu ar fi venit 115.000 de oameni ( https://cluj24.ro/untold-2023-record-absolut-de-participanti-la-festival-peste-115-000-in-a-doua-zi-184652.html ) …..
Daca academia romana ( o institutie decazuta ) ,,recunoaste ” cuvinte ca ,, ministra ” si ,,presedinta ” ( un fel de prostitutie lingvistica ) vezi https://www.g4media.ro/alina-gorghiu-corect-este-ministra-si-presedinta-cuvintele-au-fost-recunoscute-oficial-de-academia-romana.html ma intreb , de ce individul de la Tirgoviste nu isi poate lua numele de scena ,,gheboasa ” ?
Mai sint in Romania oameni intregi la cap care nu si-au pus inca centurile moralitatii si ale bunului simt ?! Aterizare ,,usoara ” . Social si economic ne aflam intr-un avion fara aripi si fara tren de aterizare . Au fost vindute in timpul zborului pentru plata salariilor ,,pilotilor” .
Prostitutie lingvistica?? Doamne fereste! Asa de inapoiati suntem incat nu putem sa acceptam ca putem folosi forme la feminin ale unor substantive normale care desemneaza meserii si functii ocupate in mod curent si de femei? Toate limbile romanice au echivalentul pentru „ministra” si presedinta”, ce anume e nefiresc ca le are si limba romana?
Formele de feminin ale functiillor publice (sau nu) sunt încurajate și bine documentate în lucrări de specialitate în țări unde se vorbesc limbi romanice. Este un semn de sănătate a limbii (și a societății, în genere) să se folosească ambele genuri.
1) Adrian ȘCHIOP, 2017 – Șmecherie și lume rea. Universul social al manelelor, Ed. Cartier, Chișinău. (E chiar o teză de doctorat în manele!)
2) Sunteți printre foarte puținii gânditori români care produc analize solide, la cald, ale evenimentelor, situațiunilor, personagiilor. Ceea ce nu prea-i iese oricui. Prin talk-show-ri se freacă idei în bucăți, se omit multe aspecte. Vă citesc cu interes (fără să sar paragrafe!) de fiecare dată și cred că am de câștigat mereu.
3) „Gheboasă” înseamnă „cocoșată”. Poate fi denumirea unui loc: La cocoșata. O altă variantă, întâlnită prin Bărăgan e „Gheboaia” (La cocoșata mare, La foarte-cocoșata), sinonim cu „Țărănoaia”, pentru locurile unde n-a ajuns civilizația. Se folosește peiorativ: a fi de la Gheboaia înseamnă a fi necioplit.
4) Mi-ați adus aminte despre kitsch-ul menționat într-o scriere a recent dispărutului Milan Kundera (Insuportabila ușurătate a ființei): amanta personajului principal, îi spune acestuia că este un rege al kitsch-ului, dar trebuie să ținem seama de context: o lume cu susul în jos, Cehoslovacia comunistă. Într-o lume cu Ciolacu prim-ministru, Iohannis președinte, și–n care Hellvig se exersează, după demisie, în eseuri lăudând căldura umană a securiștilor, confesându-se că aceștia îi lipsesc (ceea ce este halucinant și infinit mai șocant decât versurile tuturor manelelor din ultimii 30 de ani la un loc !!!), Gheboasă e un tip normal. România pare o manea cântată seara lângă corturi de ieniceri, cu gândul la bătălia care le va aduce pi#de, droguri și bani din PNRR.
Domnule profesor, eu cred că pur și simplu nimeni încă nu a surprins esența problemei untold / gheboasa, ghebosul.
Păi pe cine interesează vulgaritatea versurilor? Pe nimeni.
Noi, românii vorbim murdar, jegos de-a dreptul. Nu aia e problema.
Problema e filmarea aia sinistră cu grupul ăla de copii tineri frumoși care ajunseseră la catharsis rânjind fericiți ascultând murdăriile alea verbale.
Majoritatea erau fete.
Ăăă. What?
Pe nimeni nu intereseaza ce cântă și recită gheboasa sub aspect estetic cultural etc.
De asemenea, sunt absolut irelevante și ontologia, epistemologia și estetica artelor contemporane.
E artă? Desigur. Nu contestă nimeni asta.
Dar. Dar…
Cum explicăm extazul erotic al victimelor aliniate în fața „călăului”?
Ce trebuie să fac ca să scuip și să batjocoresc o ființă umană și însăși ființa aia umană să danseze înfierbântată sub ploaia mea de flegme și înjurături?
Ce-mi spune mie complacerea fericită a copiilor acelora în troaca „poeziei” ghebosului despre ei, despre copii?
Repet, cu sinceritate, cred ca gheboasa/osul e artist și stiu ce vorbesc.
Dar ei, copiii, fiicele, fiii…
Am fost prof.
Am predat la țară, la munte, la oraș, la universit, am predat la români, în clase mixte români-țigani și în clase exclusiv formate din țigani.
Listen to me: părinții, 90%, habar nu au, dar în propria lor casă au, creasc niște străini. Toți acești copii sunt pentru întreaga noastră societate, parinti, profesori, preoti, parlamentari, polițiști, niște straini. Iar acum, la untold, prin celebrul video, ne-am întâlnit cu ei, copiii noștri, străinii noștri.
Asta e buba. Buba mare.
In sfarsit, punctul pe i, cel putin in scena filmata: grupul care intrase in transa era format aproape exclusiv din adolescente.
Problema e filmarea aia sinistră cu grupul ăla de copii tineri frumoși care ajunseseră la catharsis rânjind fericiți ascultând murdăriile alea verbale.
Majoritatea erau fete.
Ăăă. What?
Fleacuri. Importand este ca aceste fete au drept de vot.
Mai exista astfel de filmari. De exemplu, una recenta cu frumosul Trudeau:
https://youtu.be/mOjbDBKu0aU
Barbatii scandeaza „TRAITOR!!! TRAITOR!!! TRAITOR!!! TRAITOR!!! …”, iar femeile fac zid in jurul lui si ii cersesc emotionate selfies.
Exista astfel de inregistrari si cu frumosul Barack Obama, dar nu vreau sa va mai plictisesc. Cred ca s-a inteles ideea.
Cei mai batrini isi amintesc de vizita lui Petre Roman la APACA in 1990. Aceeasi isterie ca in clipul de mai sus. Lucratoarele in 3 schimburi de la APACA il aveau pe frumosul Roman in curtea lor si de altceva nici ca le mai păsa. Putea sa vina si sfirsitul lumii dupa vizita lui. Si-ar fi rupt hainele de pe ele ca sa il atinga o fractiune de secunda pe Fat Frumos de la guvern. Multe milioane de voturi feminine a bagat Petre Roman in tolba FSN-ului.
Statisticile arata ca Obama nu ar fi ajuns niciodata presedintele SUA daca americancele nu ar fi avut drept de vot, iar Partidul Democrat nu ar fi avut niciodata, de la John Kennedy incoace, majoritatea in Congress. Cine stie cum ar fi aratat America azi fara votul femeilor, drept obtinut de acestea in 1920.
Probabil ca s-ar fi gasit solutii pentru ca „cei care trebuie” sa ajunga la guvernare chiar si asa, fara majoritate. Olanda si Canada, doua democratii „bine gindite”, sint doar doua exemple in acest sens. Justin Trudeau taie si spinzura in Canada de vreo 8 ani desi partidul lui a obtinut in alegeri mai putin de 35% din voturi si e masiv detestat de popor. Mark Rutte e chiar mai tare, guverneaza discretionar in Olanda din 2010 cu procente electorale sub 30% (de ex: 26.6% in 2012).
Cum ziceam, importand este ca aceste fete au drept de vot. Iar daca se va constata ca democratia e in pericol, dreptul de vot ar putea fi coborit de la 18 la 16 ani. Europarlamentarul Cristian Preda, cel care ii scria magnificele discursuri europarlamentarei Elena Basescu, a militat citiva ani pentru coborirea virstei de vot la 16 ani in UE, idee abandonata temporar de raspindacii politici ai UE fiindca, intre timp, au sosit citeva milioane de imigranti si nu mai era absolut necesara pe moment. Alte solutii democratice de conservare a puterii in cele mai bune miini sint: imigrarea masiva si constanta, reducerea nivelului general de educatie scolara, divertisment 24/7: tv, filme, concerte, retele sociale bine cenzurate, jocuri pe calculator, pornografie cit cuprinde si droguri tot mai tari.
Dar votul cu inima al femeilor e fundamental si decisiv in democratii. E garantia perpetuarii acestui minunat sistem si a valorilor… ăăăă… etc.
Mai cătinel cu „Justin Trudeau taie si spinzura in Canada de vreo 8 ani desi partidul lui a obtinut in alegeri mai putin de 35% din voturi si e masiv detestat de popor.“ Liberalii canadieni au un guvern minoritar actualmente, așa că mai trebuie tăiat ceva din acești ani. Nu de alta, dar acuratețea esfe importantă.
Bateti campii grav. Daca ar fi mai multe femei frumoase in politica, poate v-ar atrage atentia si cat de caraghios arata barbatii alegatori care le admira orbeste, chiar si atunci cand ele ajung la puscarie fiindca au furat sau iau masuri proaste cand sunt la putere.
Femeile voteaza barbati politicieni de acest gen dintr-un motiv foarte simplu: ei le inspira incredere ca vor lua masuri care sa le favorizeze pe ele ca electorat: cheltuieli de inarmare mai mici, cheltuieli sociale mai mari, politici pro-familie, pro-egalitate in drepturi etc. Dupa aceleasi criterii voteaza si imigrantii si persoanele de culoare. Daca un politician da semne ca e belicos, agresiv, misogin, neinteresat sa ia masuri sociale, pierde electorat feminin. De asta in general Partidul Democrat din SUA sau partidele de stanga au mai multi suporteri femei, imigranti si persoane de culoare.
Si nu le purtati de grija fetelor cu drept de vot care se distrau la Gheboasă. La varsta lor, ele sunt la fel de conformiste si influentabile ca si baietii, pe toti ii duc de nas la fel de usor si un Gheboasă, si un politician care pare ca vorbeste pe limba lor.
Dom’le toate ca toate, dar sunt șocat să aflu că în țara celor mai mirobolante metode de stoarcere a paralelor nu s-a găsit încă firma de avocați care să jupuie festivalul ăla până la os. UE are norme strașnice chiar și pentru curbura bananei sau rotunjimea roșiei. E imposibil să nu aibă și ceva pravile crâncene legate de poluarea fonică maxim admisibilă în zonele rezidențiale.
La treaba cu „morala burgheză” acum vreo 10 ani când lucram în Atlanta aveam un coleg mai în vârstă care fusese hipiot în tinerețile sale și se lăuda că tot hipiot va muri. Și chiar i-a ieșit.😉 A făcut-o ani de zile pe medicul fără frontiere în Africa. Ca student fusese la cules trestie-n Cuba. Avea chiar o poză de grup cu Fidel. Ne spunea cu avânt ca din carte despre „nebunii frumoși ai revoluției”, despre viața minunată din comunele anilor ’70, despre justețea furiei și tot așa. Locuia în ghetou și venea cu bicicleta la lucru. Venise de câteva luni del a LA unde cică tot în ceva ghetou ar fi locuit. Râdea de noi ăștia care ieșeam din campusul spitalului doar cu mașina și pistolul cu 2-3 încărcătoare-n torpedou. Zicea că suntem „generația pierdută” și că nu vrem să știm ce e viața adevărată. Că noi în loc să răsturnăm lumea, mergem la cocktail-uri la country club, jucăm golf și strângem bani ca hârciogii. Până la urmă inevitabilul s-a produs. Ăia ce nu se încurcau „morala burgheză” l-au „expropriat” așa de bine că și-a pierdut un ochi, hemoragii interne, un picior complet zdrobit, leziuni pulmonare severe, coaste rupte și i-au zburat cam trei sferturi din dinți. Și toate astea pentru bicicleta lui și pentru cei sub $200 în bancnote mărunte pe care-ii avea al el. Mde, or fi fost adolescenți plini de pasiuni năvalnice. Nu i-a prins oricum nimeni. El s-a mai chinuit vreo 3-4 luni prin spitale și rehab-uri și după care s-a dus cu totul. Inițial a fost cocoș și spunea că toate treaba era un act de „justiție socială” firesc. Însă se pare că-n faza finală a lăsat-o ceva mai moale cu revoluția, a decis să „play safe” și s-a agitat să-i aducă un popă catolic.
Toți zmeii ajung pana la urma sa cheme un popă. La început au bani și pleznesc de sănătate, se cred de neatins și de neajuns, lor nu le e frica de nimeni și de nimic și fac cu boltă pe amărâții care nu sunt ca ei.
Trăiesc viata la maxim și ii disprețuiesc pe cei ce se comporta normal, se duc la munca la program, șamd.
Apoi vine inevitabilul, un cazut de pe placă sau cu parapanta, o coloana frântă și ce sa vezi: în scaunul cu rotile devin cei mai credincioși, se transforma în propovaitori și în sfătuitori ai celorlalți ca deh…se pare ca banii si relatiile nu pot rezolva chiar totul și ca singura șansă e undeva, sus.
Pai ce facem, ori suntem golani ori chemam politia.
Practica excesului de hiperinterpretare dăunează grav sănătății. Ceea ce ai zice că este o culme a raționamentului, aplicată la o speța minoră, se dovedește a fi -de prea multe ori- un abuz lingvistic mult dincolo și peste realitatea devenită banal pretext pentru etalarea unui verbiaj steril.
Nu trebuie sa fii savant pentru a-ți da seama că rahat/ fecală/ excrement reprezintă unul si acelaș lucru. Sub o formă sau alta centrul lumii conservatoare e mobilat de două instituții: biserica si bordelul . Acolo își prezintă obolul si bogatul si săracul fără să facă confuzie între lumea de sus și cea de jos.
A afirma că “Să nu uităm că pasionalii (până la moarte) Romeo și Julieta erau niște adolescenți, la fel cum erau și mulți din khmerii roșii care au pustiit Cambodgia pe vremea lui Pol Pot” înseamnă o forțare cel puțin neglijentă a înțelesului cultural-artistic-istoric. Din dorința de a spune mai mult -totul dacă se poate- se ratează banalul cotidian: trăiește si lasă-i să trăiască.
Daca ma uit la titlu, pentru mine e clar : UNT OLD e unt vechi, deci ranced!
@mihai untold = nespuse
Eşecul miscarii de avangardă a anilor 60 este exact faptul ca a ajuns sa fie asimilata si apreciata de niste universitari, doctori in arte si alti „burgheji” conservatori. Oameni de bine care stiu sa identifice corect influentele nitzcheniene si kantiene in opera lui Timothy Larry si sa scrie o lucrare de doctorat despre Jack Kerouak si Herman Hesse, dar nu au pus niciodata timbrul sub limba si nu au facut niciodata o calatorie initiatica fara dolari in buzunar.
Din miscarea hippie s-a nascut unul dintre cei mai mari capitalisti ai secolelor 20 si 21 – Steve Jobs, sau mari figuri ale establishmentului, precum Hilarry Clinton sau Barack Obama.
Academia Regala din Oslo decerneaza premiul burgheziei hipiotului Bob Dylan.
Dupa Vietnam SUA au fost implicate in razboaie repetate, Irak 1, Afganistan, Irak 2, Siria, Ucraina.
Deci nu numai ca nimic nu s-a schimbat, dar este ca in Ferma Animalelor, porcii de ieri sunt gentiloamenii de azi.
Altii, nu au suportat ipocrizia si au mers pe drumul deconstructivismului pana la capat, cuboscuti sub numele de „Club 27”.
Totul poate fi descris cel mai bine in cuvintele conservatorului bigot Ion Creanga: Lumea asta e pe dos, toate merg cu susu-n jos. Unii urca, multi coboara, unul macina la moara.
Toate idealurile au fost dizolvate intr-o mare de ipocrizie burgheza.
Iar ipocrizia ipocriziilor este ca noii burghezi ne explica cum ipocrizia este noua sinceritate.
Problema contra-culturilor este ca sunt contra. Dupa ce isi epuizeaza resursa de contra/scandal nu le mai ramane nimic asa ca devin ceea ce au combatut inainte.
Nici gheboasei nu o sa ii ramana nimic dupa ce ii trece momentul de scandal, si nici noua de pe urma gheboasei.
Amintiti-va cat de vulgari erau Parazitii in anii 90 si prima decada a secolului 21, pentru ca in decada următoare să susțină cultura înaltă in emisiuni la TVR si prin piese de genul „De dragul diversitatii citeste o carte”. Iar apoi au disparut cu totul.
Similar, cred ca si Gheboasa va ajunge fie sa promoveze cultura inalta, cuminte, burgehza, fie sa plece la munca „pă Spania” si sa nu mai auzim nimic de el vreodata.
Deci nu cred ca merita prea multa atentie in etapa asta.
Clar ca bezna nopții! Mersul pe sens interzis trebuie incurajat pentru ca, bine explicat de oameni cu multă scoală, preferabil sociologi, să devină, ușor-ușor, normă. Artistul, Gheboasa aia-n șalvari de american-rapper, trebuie primit, musai, in Academia Romană, iar textele lui incluse in manualele școlare.
Nu toata lumea este Picasso.Nu toti cintaretii pot fi Pavaroti.Sa lasam lumea sa se distreze indiferent cit de destepti se cred unii sau altii .Maneaua sau orisicare alta forma de exprimare muzicala are un public fidel .Sa nu ne facem griji .Au existat cindva hipiotii . Tinerii au nevoie de a-si exprima dorintele in felurite chipuri .Gheboasa si muzica lui este doar unul dintre ele .Mii de tineri nu inseamna intreg „ universul ”.Nu incercati sa interveniti politic este o greseala .nimeni nu este detinatorul adevarului .Cui nu place maneaua sau personajul criticat poate schimba postul .Puteti asculta Mozart in multe alte locuri .
@ esop; Muzica nu se imparte in doua, manelele pe o parte si muzica clasica pe de alta parte. Numeste-ne „demodati” dar unora dintre noi nu ne plac stridentele, si prin stridente nu ma refer la decibeli. Suntem satui de stridentele din lumea reala peste care dam la tot pasul, de la politica la economie, razboi si problemele legate de clima. Grobianismul, incultura ingrosarea injuraturilor ca rebeliune si mod de destindere…din lumea reala ne este suficient. Ma bucur ca nu locuiesc in Cluj.( Nu stiu daca „common sense” e politic). Romanul, cand nu are argumente destepte, injura, jigneste, scuipa. ca atat poate. Am fost si prin alte parti ale lumii si te asigur ca muzica perceputa ca „buna” nu seamana nici cu Ghaboasa, nici cu Mozart.
Un studiu (mai vechi) despre manele – Victor Alexandru Stoichiță ”Fabricants d’emotion” (Nanterre, 2008) – https://www.agentiadecarte.ro/…/fabricantii-de-emotie…
apropos de studii/cercetari cu privire la manele, exista ace(a)sta: https://rowman.com/ISBN/9781442267077/Manele-in-Romania-Cultural-Expression-and-Social-Meaning-in-Balkan-Popular-Music
Active Noise Control si alte tehnologii de „active noise cancelling” vor evolua si vor fi aplicabile, la un moment dat si pentru stadioane. Avand in vedere ce profituri fac din festival, poate chiar organizatorii „Untold” ar putea, la editia urmatoare, sa faca o surpriza placuta locuitorilor din zona Cluj Arena si sa investeasca in niste „liniste”… :) Ar fi si reclama buna…
Dincolo de poluarea fonica, insa, ramane problema „turistilor” veniti, exclusiv, pentru distractie, opaci la obiectiile celor altfel decat ei. Ne uitam in Europa si vedem ca turistii sunt considerati o pacoste, de catre locuitorii oraselor/zonelor turistice, iar acesti locuitori gasesc, uneori, modalitati de a capacita autoritatile sa ia masuri. Poate ca si domnul Boc ar trebui presat, de catre clujeni, sa ia masuri…
Cat despre manele si ai lor „fani”, am facut eu un fel de studiu, nestiintific. Circul destul de mult cu metroul si am observat ca, din 10 calatori, cel putin 7 folosesc telefonul (smart, desigur). Cam 3 din 10 asculta muzica, in casti. Cam unul din 30 asculta muzica fara casti, la difuzorul telefonului. Absolut toti acestia din urma asculta manele. 100%! Ori n-au bani de casti, ori la ei s-a terminat bunul simt. La manelisti, adica.
Fiind vara, „studiul” poate fi facut si pe strada, la masinile cu geamul jos si muzica la maxim.
Fiecare-si poate trage concluziile despre arta manelelor si admiratorii sai. Sa fim intelesi, nu vreau sa sugerez ca muzica „bumtzi-bumtzi” e vreo forma de arta. Pana la urma, fiecare cu gustul lui…
Nu exista „active noise cancellation” la un stadion intreg… nici nu cred ca va exista in viitorul previzibil… Oricum asta ar rezolva jumatate de problema, ca cealalta jumatate este in afara concertelor propriuzise.
Mai bine construiesc un „Cluj” special pentru festival, undeva pe un camp, unde nu deranjeaza pe nimeni.
Asa a zis olteanul, cand a vazut, pentru prima oara, o girafa: „Asa ceva nu exista!”…
La aparitia locomotivei, oamenii de stiinta spuneau ca e „imposibil” ca aceasta sa se deplaseze pe sine lise. Si cate alte „imposibilitati”, in istoria omenirii…
Ca nu exista astazi, nu inseamna nimic…
Foarte interesantă analiza la acest fenomen numit Untold Festival. Fiecare generație, în încercarea de a depăși limitele impuse de generațiile precedente( părinți, bunici) de diferite instituții mai MULT sau mai puțin defuncte( învățământ, biserică), vrea să-și afle/cunoască propriile potențe, limite. S-a impus draconic, dramatic o așa-zisă corectitudine socoteală și de limbaj fără a se ține cont că Omul este o ființă vie. Vulgaritatea nu se exprimă neapărat prin expresii verbale devenite clasice ( ” Hai fă să te fut!”) ci prin substratul emoțional, intelectual care constituie fondul expresiei. Eu pot să-i spun cuiva ” OH! Ce bine-mi pare că te văd!” ( politically corectness dar de fapt, neexprimat‚ eu spun” De unde morții mătii ai apărut?”. Este o stare schizofrenică lipsa de legătură între Ce spunem și ce Nu spunem între Ce spunem și Ce facem. Vulgaritate este prezentă dintotdeauna în viața, limbajul oamenilor. depinde ce numim vulgaritate și de context.
Îmi aduc aminte că la începutul anilor ’90, la teatrul Bulandra, am văzut o piesă de teatru a unui dramaturg ceh în care personajele principale erau doi actori, soț și soție în piesă și un prieten cu care nu se mai văzuseră de mulți ani. Soții, niște răsfățați ai regimului comunist, ca să-l impresioneze pe musafir, îl invită să mănânce cu ei somon sălbatic din Atlantic și alte bunătăți dar invitatul rămâne insensibil la lista bucăților. Atunci,momentul culminant, soția îi propune invitatului ” Nu vrei să vezi cum ne futem?”. Șocul în rândul spectatorilor a fost imens, ca o explozie de de pudoare de fapt, falsă pudoare. Ceea ce mi s-a părut grav a fost faptul că , din sală, NIMENI nu a sesizat urletul de durere al femeii care face propunerea.
Am lucrat în corporații și am avut multe, multe colege, în special tinere, educate, studentele diferite facultăți, cu multe traininguri la activ care foloseau un limbaj de o vulgaritate cum nu auzi nici la interlopii din piața Obor. Doar că ele se considerau trendy ladies. Trăim vremuri fascinante prin complexitatea lor. Vremuri de restructurare profundă a societății umane. Este o furie de a vorbi vulgar pentru că este un mod mai direct de a fi acceptat în grup. A devenit o profundă adicție, un MUST BE, să fi vulgar. Oare între adicția de vulgaritate și adicția de alcool, droguri și fumat, ca adicții, ar putea exista, din punct de vedere psihologic, similarități/ corelații? Psihologii și sociologii pot găsi răspunsuri competente.
Dacă vreți să vedeți/auziți mostre de comportament/limbaj profund vulgar, vă ” invit” să vă plimbați pe lângă liceele bucureștene când elevii ies în pauze.Veți avea ce vedea/auzi. Veți vedea fete de 14-15 ani fardate, machiate și îmbrăcate precum ” domnișoarele” de pe străzile de la Curtea-Veche după ce au băut al
n-șpelea shot. Și dacă veți avea la mâna un Apple/Rolex watch, dacă învârtiți pe degete cheile unei mașini, fetele de liceu vă vor radiografia,cu precizie, doar privindu-vă, statutul financiar și social. Că sunteți tânăr, înalt, cu o privire masculină nu interesează. Să nu vă mire invitațiile mascate din privirile lor. Și atunci mă întreb ca plăvanu’ – cât de adâncă și care sunt cauzele reale ale acestei vulgarități care se manifestă în lumea contemporană?
Principiul libertății de expresie este suficient ca să justifice exonerarea de orice acuzație pentru Gheboasa si Untold. Personal nu agreez nici muzica, nici limbajul, nici mesajul, dar asta este complet irelevant, libertatea de expresie este mai importantă. Principiile dacă le acceptăm ca principii se testează tocmai prin depășirea limitelor a ceea ce noi am considera rezonabil. Foaia se schimbă numai dacă mesajul este orientat pentru a îndemna la manifestări sociale profund negative gen crime, furturi, jafuri, violență, consum de droguri sau altele de acest gen.
Pe de altă parte, limbajul și mesajul și popularitatea atașată vectorului acestora este simptomul unei societăți care nu respectă tradițiile, auto-cenzura și sensibilitățile altora. Atacarea vectorului nu va funcționa în favoarea celor care doresc alta societate, mai tradițională, mai reținută, mai de bun simț, oricât ar avea ei iluzia dreptății justițiare, ci va alimenta notorietatea acestui gen de mesaj, care va găsi alți și alți vectori.
Pentru cel educat in spiritul moralei crestine principiul libertatii de expresie isi va trage seva din morala crestina . Toti ceilalti vor sfirsi cretini .
„Principiul libertății de expresie este suficient ca să justifice exonerarea de orice acuzație pentru Gheboasa si Untold.”
Într-o democrație modernă libertatea de „exprimare” nu este atacată – oamenii sunt liberi să spună tot felul de lucruri perverse și demonice.
Libertatea de a spune Adevărul este cea care este atacată.
Mare diferență.
Care adevăr? Orice adevăr ai spune, este posibil sa rănești sentimentele cuiva.
Adevărul este ca trăim intr-o societate care din ce in ce mai mult nu poate accepta adevărul. Adevărul poate fi urat, incomod uneori chiar îngrozitor de pervers.
Adevarul din Sfinta Scriptura . Adevarul indreptator de viata strimba , decadenta si depravata pe care o ducem . Adevarul raneste ,,sentimentele ” decadente si depravate pe care niste imbecili le promoveaza ca fiind firesti .
Pentru o persoana decadenta si depravata multe lucruri inacceptabile altora sunt firești. Imbecilitatea din păcate nu este monopolizată de persoanele decadente și depravate. Există o sumedenie de persoane foarte religioase și foarte morale, dar, cat se poate de imbecile.
Repetarea unui refren imbecil este un foarte bun mijloc de a coagula imbecilii. Și cum imbecilii sunt mulți, și adoră imbecilitățile, este o minunată metodă de a face bani.
Pentru mine lucrurile ,,acceptabile” sint cele pomenite in Sfinta Scriptura . Poruncile si fericirile trebuie sa fie in mod firesc indreptare de viata pentru fiecare dintre noi . Am senzatia ca va plac sofismele si joaca cu ele . Un decadent si /sau un depravat nu este in mod obligatoriu imbecil . Ca sa scurtam ; firescul il reprezinta Poruncile si Fericirile . Orice altceva este nefiresc ( decadent , depravat , imbecil, ….. ) . A fi religios pentru multi indivizi inseamna fatarnicie . Eu cind vorbesc de morala ma refer la morala crestina . Daca nu este crestina inseamna ca nu e morala . Poate fi etica , ceea ce este cu totul altceva . Pentru multi decadenti si depravati ( de exemplu ) sau daca vreti pentru cei nefiresti existenta si atitudinea pustnicilor este considerata nefireasca . Pentru ca un nefiresc se considera pe sine firesc . Preocuparea de a face bani o consider nefireasca . Eu stiu ca scopul vietii omului este mintuirea nu facutul banilor . Banii ii face banca nationala . Un om nu face bani ci transforma truda fizica si / sau mentala in moneda . Sint line cimitirele de indivizi care au alergat disperati toata viata sa ,,faca ” bani . Nimeni nu mai alearga sa faca bine ( mai ales aproapelui ) .
@Adrian Popescu V-am înțeles perfect. Va urez un drum spre mântuire fascinant. Pentru dumneavoastră, probabil drumul duce spre mănăstire, departe de cele lumești, pe care, evident, este mai bine sa le tineti departe de dvs.
pe mine nu textul m-a socat ci muzica, daca o putem numi muzica,
https://www.youtube.com/watch?v=a5xSxGhlHfc
Daca Bacovia traia acum si era intr-o pasa mai proasta ar fi scris versurile pentru Gheboasa?
Cu sau fara referinte la Cocosatul de la Notre Dame sau Richard al III-lea? :))
Recomand ca cadou-purgativ urmatoarul videoclip.pentru constipatii culturali si muzicali.
https://www.youtube.com/watch?v=uT3SBzmDxGk
Mai e si asta: https://www.youtube.com/watch?v=n_gtGfAail4&ab_channel=TheHeimatdamisch
:)))))))
Concluzia: Gheboasa și-a făcut o reclamă incredibilă, adăugând în felul acesta un zero (sau, poate, două) la cifra câștigurilor de pe la nunți; festivalul Untold a mai ”împins niște limite” și e, mereu, pe val; puștimea a exultat, vorbind ”pre limba ei” și chiar moraliștii de serviciu au avut ocazia de-a da nației lecții de bună cuviință.
Degeaba le mai dau, nu-i mai asculta nimeni. E deja prea tirziu.
Tarile mor lent. Cei care traiau in timpul declinului Romei probabil ca nu aveau habar ca ceva rau se petrecea. Declinul s-a intins pe vreo doua sute de ani. Oricare din cei care au trait in timpul declinului au vazut doar o mica parte din ceea ce se petrecea si probabil ca nu au realizat nici o clipa ca asta ar fi fost altceva decit ceva obisnuit.
De pe internet:
HOW TO DESTROY A SOCIETY:
MAKE ART UGLY
MAKE **** FREE
MAKE GOD A JOKE
MAKE FOOD POISON
MAKE DADS OPTIONAL
MAKE POLITICIANS RICH
MAKE MONEY WORTHLESS
MAKE BUILDINGS OPPRESSIVE
MAKE MEN AND WOMEN COMPETE
MAKE CHILDREN HATE THEIR ANCESTORS
***THIS IS SPIRITUAL WARFARE***
Concluzia, ie simpla,cine nu-i place,nasculta,sau nu miemoreaza. Ori plieaca dacasa. Așa facem fericiți pe toții !
Gheboasa asta si unii din participantii la discutia stirnita de el,
se imagineaza drept campionii unei eliberari, si anume eliberarea
de sub jugul („burghezo-mosieresc”) al ipocriziei: adica toti avem
cuvintele astea in cap, ba chiar des si insotite de o neneglijabila
incarcatura emotionala, dar facem pe mironositele si nu le utilizam.
Vorba unui amic de-al meu, oamenii sint de doua feluri: obsedatii
sexual si ipocritii.
La acest argument as cita vorba lui Al. Paleologu care pomenea de
‘acea minima ipocrizie care se numeste bienseance’, si conform careia
o aluzie bine plasata e chiar apreciata, dar formula explicita
descalifica. Nuditatea nu e doar indecenta, este cel mai adesea
inestetica.
Dar nu e numai asta, eu cred ca acesti campioni ai eliberarii ne
propun de fapt un act de vandalism: cuvintele astea au valoare
stilistica, pe care folosirea excesiva o erodeaza.
Ori ce vor tinerii astia dezinhibati? Sa le banalizeze, sa vulgarizeze
cuvintele vulgare. Se spune ca sint ‘vorbe grele’ ei vor sa le faca
usoare. E inca un mod de a saraci limba, de a o goli de orice mesaj
care sa aiba ‘force de frappe’. E un demers esentialmente antipoetic,
de a goli de sens ‘les mots de la tribu’. Gheboasa nu e Brumaru.
Nu mai sint demult tinar, asa ca imi amintesc de vremurile in
care francezii nu pronuntau (si scriau cu puncte de suspensie)
cuvintul ‘con’, pe care acum il folosesc si fetite de gradinita
conversind cu mama lor. Ce a insemnat si ce a ajuns acum sa insemne!
Un minunat cintec („Le blason”) al lui Brassens deplinge aceasta decadere,
titlul facind aluzie la vremurile cind menestrelii se intreceau in
turniruri poetice pe tema ‘blazoanelor anatomiei feminine’. La fel, ce
mai inseamna ‘fuck’ si ‘fucking’ in engleza americana de azi? Bine
l-au tradus in romana cu ‘fir-ar sa fie’ si ‘afurisit’.
Nu merita mai mult.
Domnule profesor Maci, scrieți sclipitor, aveți conceptele la dumneavoastră, atît în teoria literaturii, cît și în sociologie, filozofie, istoria ideilor, estetică, istoria culturii etc. Dumneavoastră vreți să ne liniștiți și bine faceți: ce atîta tevatură? Un oarecare cîntă tîmpenii pentru niște oarecare în cuvinte porcoase. Ei, și? Nu s-a mai întîmplat asta? Se dărîmă cerul? Poate e chiar amuzant, o fi vreun bard de „dinaintea partajului conștiinței, a vinovăției și a refulării pe care le presupune ‘arta cultă’”. Cine are instrumentul cu care ar putea să măsoare precis ce se cuvine și ce nu, cînd se cuvine și cînd nu, ce e artă și ce nu? Observația fundamentală: de vreme ce arta s-a despărțit de idealul ‘frumosului’ acum aproape un secol și jumătate, ce pretenții am putea avea astăzi să impunem o anumită idee de ‘artă frumoasă’? Teoreticienii modernismului ne arată clar că transformările adînci în gîndirea umanității și, în particular, în evoluția artelor au o natură obiectivă și e o copilărie să te pui de-a curmezișul timpului tău. Mai grav: e o dovadă de prost gust.
Ceea ce mă intrigă totuși este includerea în căsuțe predeterminate a celor „deranjați” de fenomene precum, să zicem, această „Gheboasă”. „Cei religioși vor spune că…, conservatorii vor spune că…, pudibonzii (că doar nu pudicii!) vor spune că…, moderații vor spune că…”. Este ceva ce nu înțeleg în autolimitarea aceasta pe care și-o impune modernitatea noastră cea de toate zilele. E ceva aici chiar împotriva spiritului din care pretinde că s-a născut, și anume ceva împotriva spiritului libertății. „Dacă nu pricepi, treci într-una dintre căsuțele pe care ți le-am indicat!” „Dacă ești deștept, pricepe că nu te poți opune!” „Dacă ești estet subtil, pricepe că nu te poți limita la ‘frumos’!”
O filozofie a artei și a vieții care pretinde că admite orice nu poate admite un tip de căutare care nu se poate înscrie într-o căsuță predefinită. Închipuiți-vă că există și indivizi care nu se simt confortabil în chingile tuturor avangardelor, nici pe perna moale a kitsch-ului, ci caută altceva. Caută cu dinadinsul, de pildă, regăsirea punții dintre artă și ‘frumos’, pe care nu-l identifică nicidecum cu kitsch-ul „instagramabil”. Se poate să refuzi și avangarda, și kitsch-ul în egală măsură, dar și calea de mijloc dintre ele? E permis să dorești ceva mai înalt și mai pur decît ne oferă morala și esteticile foarte generoase ale zilelor noastre, fără a fi încadrat într-una dintre căsuțele dumneavoastră?
[Menționez că salut cu entuziasm axioma: „Fiecare cuvînt este bun la locul lui” și că nu închid automat ferestrele dacă niște petrecăreți din cartier au dat muzica tare într-o zi sau o noapte de pomină. Dacă muzica e simpatică. Sînt de acord că mai urîte decît cuvintele obscene sînt faptele cutremurătoare, crude, asupritoare, dar asta nu înseamnă că a te scălda într-o mare de cuvinte tîmpe, urîte și agresive va fi fiind vreo virtute.]
Eu cred că vă înșelați. Și o faceți după ce ne amăgiți cu titlul ce părea o promisiune: veți proclama ceea ce nimeni nu îndrăznea să proclame. In loc de asta avem aceleași vechi platitudini (mă scuzați) despre conflictele reale și imaginare dintre generații și o nouă tentativa de a face un portret de rebel unui mitocan sporind astfel faima lui.
Da nespusul poate fi rostit, nu vă oprește nimeni. Uite, încerc eu un nespus: rumânii tulburați de prestația gheboasei au și ei o dorință ascunsă de a da din groază, dar -cât de trist :) – nu i-a invitat nimeni…In loc de asta ne-ați oferit trimiteri la Freud, adică un soi de înjurături împachetate in nămolul gros al academiei.
Nu pricep. Sare lumea oparita ca ce? Ca trap, ca rap, ca trip, ca hip hop hic nunc fleosc? Ca manea? La partea de kk a heavy metal-ului n-am vazut sa se ofuscheze careva. Nici la partea de folk cu simptome de retard nu croncane nimeni? (*) De ce? Pentru ca atunci ati fost tineri. Nu mai sinteti. E rindul lor sa faca timpeniile generatiilor lor, sa aleaga ce vor fi mai tirziu. Unii vor depasi masura. Si legea. Nu asa a fost si cu generatiile carora le apartineti? Nu va plac muzicile astea, modele lor, tatuajele lor? Nici mie. Si ce-i cu asta?
Nu ati purtat tricouri ale caror mineci le-ati smuls ca asa era moda? Nu ati purtat ciocate cu toc retezat ca asa era moda? Nu ati purtat camasa peste helanca, conform modei? Da’ alendelon ati avut, nu-i asa?
V-ati luat de solzisor asta ca vorbeste porcos. Asta e problema voastra, limbajul unui uritel oarecare? Nu va deranjeaza ca in centrul Clujului e harmalaie citeva nopti? Nici ca pentru localnici preturile oricum mari la orice explodeaza citeva zile? Da’ aduce bani si awareness, ne ocosim ca afla lumea de noi, dom’le, vin si din strainataturi, doar am organizat cel mai mare kkt iluminat din lume. Cind nu in Cluj facem Bontida. Si daca dorim alte sortimente din acelasi kkt avem si Neverseaua aia.
* Sa-mi ridic in cap lumea fina: 90% din lesinatura aia easy jazz care merge in Librariile Humanitas e buna? Da, 90% din ea e buna sa umple golul, exact ca la restaurant. O poti ignora cu succes. Cindva regretatul Florian Pittis a catalogat-o perfect: muzica degeaba. Bon, nu zic sa asculte libraresele Stockhausen ca atunci chiar ca ramin fara musterii. Nici Hohvaness ca mai intra cite-o cititoare gravida.
Sa nu uitam ca un mare fost presedinte al Romaniei, o mare speranta a poporului, l-a numit pe un ziarist „gaozar”, cuvint care, cred eu, vine de la „gaoaza”,
Nu mai stiu daca a fost amendat!
Inainte sa dati cu pietre: o sa-mi reprosati ignorarea „mesajului” serpetelui aluia cintacios, cu kestii cu obiectualizarea, cu denigrarea femeii, etc. Argumentul e slab. Daca publicul feminin pustoic (de la pustoaica) s-ar fi simtit nelalocul lui la auzul timpeniilor solzisorului aluia – nu, nu are nici un fel de importanta ca interpretul are culoarea pianului, asta e nimic altceva decit un bluf, putea la fel de bine sa fie negru, alb, roscovan, asiatic, e irelevant – n-ar fi fluierat, nu s-ar fi foit, nu si-ar fi indemnat insotitorul/ii sa-l ia pe-ala de git/sa-l astepte afara sau, asa cum un adult ar fi facut, ar fi iesit direct afara in semn de protest? S-a golit cumva stadionul? Aud?
Pai daca asta vreti, asta aveti, fetelor! Daca asta asteptati de la baietii din anturajul vostru asta e. Si nu e treaba intelighentiei romanesti nici sa va judece si nici sa va apere! Iar a mea, nici atit. E lumea voastra, voi traiti in ea, nu eu si-ai mei. Muzica comerciala a fost facuta intotdeauna pentru voi nu pentru baieti, in privinta asta putini dintre noi sintem locomotive, majoritatea ascultatorilor baieti sint vagoneti cu testosteron, nu ei dau tonul si moda ci voi! Inainte vreme muzica comerciala avea ca tinta femeia de 20-60 de ani, pe vremea mea pustoaica de paispe-saispe, acum tictocarita de zece unspe.
O mica observatie: muzica voastra e atit de proasta incit inteleg de ce trebuie sa va trageti ceva in vena sau sa luati vreo pastila: doar asa pot sa-ti placa laturile acustice ale unor nechemati care substituie instrumentele muzicale cu invirtitul unor potentiometre! Si c-am adus vorba: care e diferenta intre Armin van cumva, cum il cheama pe el, inteleg ca e ceva celebritate si Chat GPT?
Bun simt = ipocrizie. Misto!
Nu știu cine este și ce cântă Gheboasa..dar constat că foarte mulți oameni educați fac radiografia..chiar PET-CT -ul ,spectacolului oferit de domnia sa..
Se face puțin și analiza publicului și a membrilor de familie ai publicului…interesant..
Și eu lucrez cu copii..fără a fi profesor…constat că au potențial,dar nu au direcționare…eu aș fi bunica acestor copii..am crescut cu valori religioase ,morale ,literare ,artistice ,culturale,într-un cuvânt,ceea ce nu înseamnă că nu m -am adaptat și updatat societății în care trăim
Fiecare etapă cu gloriile ei.
Sunt convinsă că ar fi mult mai interesante discuțiile cu copiii,pentru a-i ajuta în formarea lor..dar e mai ușor să faci un festival,decât să faci conferințe de mediatizarea artei ,culturii,frumosului pentru e educa o generație clar debusolată..lăsată de izbeliște acasă,la școală,pe stradă…fără norme,fără control, cu noul parenting la voia întâmplării !
Părerea mea !
Și DA ,din păcate nu am copii !
Mulțumesc pentru atenție !
un articol devenit deja…legendar.
Mult zgomot pentru… un nime-n drum!
O incantare sa citesc articolele donului Maci, ca de obicei. Sa va dea Domnul multa sanatate si sa mai scrieti inca 30 de ani aici.
Cunosc un pusti de 18 ani care s-a oferit voluntar la Untold ca organizator sau, in fine, ca sa ajute la diferite lucruri pe acolo, avand astfel ocazia sa-i pice vreo fata sau vreun „joint” de „iarba” si sa asculte gratuit muzica. Mizeria lasata de oameni in urma unor festivaluri sau concerte este specifica si altor state mult mai civilizate, insa a doua zi spatiul este curat „luna”. Nu sitiu cum se face ca, Untold se degradeaza din ce in ce mai mult si aluneca spre zona manelelor atat de dragi romanilor. Intre Imagine Dragons si Armin van Buuren, se strecoara si niste manelute. „Return to innocece!” Gheboasa are voce totusi, pacat de versuri si notele muzicale.
Uitati, exista cel putin doua festivaluri rock-pop fata de care Untold pare un fel de Festivalul de la Mamaia: Wacken Open Air (Germania) si Rock Werchter (Belgia). Am colegi care merg in fiecare an acolo. N-am fost, dar cred ca ar fi o experienta chiar si la 44 de ani.
Lumea reactioneaza la galagie si in capitalele vestice, nu doar la Cluj, iar astfel de festivaluri, mult mai mari decat Untold, au loc peste tot in Europa, insa pentru acest lucru sunt amenajate spatii in afara localitatilor (pe camp), acolo de unde sunetul nu deranjeaza prea mult locuitorii celui mai apropiat oras. Cred ca locuitorii Clujului sunt foarte toleranti, fata de unii germani sau francezi de exemplu, din cauza carora nici macar montarea nocturnii la Roland Garros nu a fost posibila timp de decenii intregi, deoarece ar fi fost „deranjati” de lumina arenei.
Inca ceva, daca IT-istii din Romania ar plati taxe si impozite, asa cum plateste totala lumea in vest, atunci chiriile ar fi mult, mult mai ieftine in Cluj.
Excelent articol, ceva deja banal pt dl Maci…
Nu are rost ca boomerii et al sa incerce sa inteleaga noile generatii: nu au cum, la fel cum nici parintii lor nu au reusit.
E o chestiune in spirala de zeitgeist si casa viitorului, casa la care ei nu au acces. Lumea merge inainte spre bine sau nu, ne place sau nu.
Pentru etnomuzicologi ref. manele, recomand Speranța Rădulescu
O gluma primita de la un coleg de facultate.
Pe vremea mea se vorbea de Gheba, nu de Gheboasa.
O anumita generație știe ce însemna Gheba.
Este normal ca tinerii să se revolte, inclusiv irațional, iar bătrînii să ne scandalizăm de încălcarea regulilor, din care unii pe unele le-am acceptat fără crîcnirii iar alții pe altele ne-am luptat să le impunem în răspărul normelor considerate nepotrivite ale copilăriei noastre. Este confirmat repetat de istorie și să apară polemici deschise, purtate în termeni neacademici și, uneori, cu argumentul forței.
Ceea ce este dezamăgitor acum este lipsa de conținut a revoltei tinerilor, care se încîntă la folosirea unor cuvinte triviale (ca niște copii de grădiniță) și la scoaterea de sub covor a gunoiului lăsat acolo (de alții) la fermentat. Oare pe fond chiar nu este nimic de îndreptat la moștenirea pe care le-o lăsăm? Sau chiar să fie de neîndreptat pentru forțele lor tinere?
Și mai dezamăgitoare este atitudinea bătrînilor, pentru că au răspunderea mediului în care s-au format acești tineri, care nu sînt revoltați de lipsa de orizont a unor fete și băieți care se bucură la versuri care elogiază (trivial) frumusețea mișcărilor feminine și independența și dorința de afirmare a unor golani de cartier, ci sînt scandalizați că tinerii folosesc în spațiul public cuvintele pe care ei le schimbă curent în spații private și pe care le folosesc intens în gîndurile lor. Dar, mai trist decît ipocrizia exprimată, este că legitimează revolta prin trivialitate și comportament anti-social ca ca atitudine anti-sistem, împotriva imposturii incompetente și obtuze pe care o etalează violent prin amenzi tardive și prin reclamații penibile către YouTube (unde este suficient ca un număr semnificativ de utilizatori să raporteze un clip, pentru ca acesta să fie blocat, eliminat sau restricționat, după caz).
Înainte de a sări la gîtul celor care nu fac decît să dea glas în public trivialității în care sîntem cu toții cufundați, poate că ar fi bine ca noi, bătrînii, să ne privim în oglindă și să ne cutremurăm la sărăcia spirituală, la șubrezenia reperelor și la absența gîndirii critice a celor pe care i-am îndrumat să se formeze și, prgmatic, să ne întrebăm îngroziți cine va mai putea (și va mai accepta) să ne plătească pensiile și cum se vor purta tinerii de astăzi cînd vor ajunge jandarmii și arbitrii societății de mîine.
Nu se recomanda:
a. Autoflagelari cu biciusti?
b. Turnat cenusa in cap?
c. Sedinte de autocritica cu suspendare imediata de drepturi cetatenesti?
d. Arderi de carti in public?
e. Exil in mediul rural
f. Internare in aziluri de batrani
g. Numirea imediata de reprezentanti legali (apotrop)
:((
Am impresia că noi, ăștia mai trecuți prin viață, vom fi obligați să ne ”ghebosim” ca să putem trăi în lumea care vine, la fel cum odinioară creștinii cuceriți de musulmani n-aveau altă cale dacă voiau să trăiască.
Câtă discuție!///
Dar, ce-ar fi să-și pună Gheboasă muzica pe discuri?!…
…Așa cum este și se cântă. fără „perdea”, fără amenzi, sau fără atâtea discuții, muzica de pe albumul „Gore din Chitila”, spre exemplu.
nu prea vad cum fenomene ale generatiilor trecute (nu pot fi subiectiv, ca nici eu n-am prins anii 60-70) ar putea fi comparate cu manifestari actuale care cel mult se chinuie sa imite ceva, dar cu mai mult sau mai mare motz;
ma numar printre destui parinti ai caror copii chiar canta, iar daca nu doar se descurca, pot fi exceptionali, ca mai exista niste profesori de la care e imposibil sa nu ramai cu ceva; noroc ca mai au ocazia sa cante mai degraba prin carciumi (ca si profesorii dealtfel), cat sa nu ma mai pot plange ca greu mai gasesti carciuma cu orchestra; eventual m-as putea plange ca acum trec ani si zeci de ani si nu vad mai nimic sa rasara cat sa ne distraga de la arhirepetabilele vechi slagare, dar pentru mine muzica buna e tot aia de care nu ma plictisesc niciodata, indiferent daca parerea mea e diagonala cu cea a juriilor oficiale; dar nici nu mi se pare in regula ca astia tineri nu prea au alternative la ce-am fumat noi odata, c-asa-i meniul;
dupa un banchet de-o noapte, copiii s-au intors cam dezamagiti: li s-au servit aproape exclusiv manele, ca n-aveau altceva in meniu, decat daca-ti aduceai de-acasa;
Nu, nu și iar nu! Să nu căutăm scuze unor golani care vor să facă bani din scandal și înjurături. Și să căutăm să menținem cenzura socială, fiindcă e bună (sigur, putem discuta despre limite).
Și mai e ceva cu care nu sunt de acord: de ce atacați ipocrizia? Ca în reclama cu murdărirea – care e bună – și ipocrizia e bună. Ne permite să conviețuim, adică să ne suportăm unii pe alții. Dacă am spune tot ce gândim unii despre alții, ar fi o ceartă continuă. Ipocrizia arată că știm ce e binele, chiar dacă nu-l practicăm tot timpul (sau chiar dacă îl practicăm rar).
Absolut fabulos. Articol – lecție. Pentru toți, dar mai ales pentru categoria părinți – bunici. Adică tocmai aceia care au uitat și-și chiamă înapoi tinerețea. Tinerețea aceea cu Metronomul lui Cornel Chiriac, cu blues-ul și rock-ul ce dădea fiori generației părintești cu ale sale tangouri argentiniene.
Întregul articol trece prin multe aspecte. Social, civic, moral.
Domnule Maci, pentru mine, a fost un regal.
Vă multumesc atât de mult.
Sper ca nu apreciati si afirmatiile incorecte.
In Franta si Belgia, daca nu respecrati orele de liniste, va treziti cu politia la poarta.
Ora 23 este momentul in care orice manifestare sonora exuberanta inceteaza.
Din cu totul alte motive si iluminarea stradala este intrerupta la ora 23.
Sutele de oficiali romani delagati cu treburi la Brussel stiu aceste lucruri.
Deplorabil imi pare faptul ca tinerii care s-au imbulzit, cum ar zice un prezentator tv, nu asculta inregistrari cu Anca Parghel, cu Johnny Raducanu si probabil nici cu Damian.
E ceva in neregula. Coetnicii gheboasului il. asuma fara rezerve . De ce? Toti il admira?
https://youtu.be/CAwzqFCBWTI
Domnule Maci, e just ce scrieti: „cel mai vulgar lucru în societatea românească e tăcerea ipocrită cu privire la bolile ei rușinoase”. Va multumesc nu numai pentru formulare, cit mai ales pentru ca investiti timp, energie, meditati serios, ginditi inconfortabil, scrieti cu argumente, iesiti din tacerea amintita.
Despre „degustarea actului artistic”, o sa recurg la versurile din „Compared to what” ale lui Eugene Mc Daniels.
„I love the lie and lie the love
A-Hangin’ on, with push and shove
Possession is the motivation
that is hangin’ up the God-damn nation
Looks like we always end up in a rut
Tryin’ to make it real, compared to what?”
Nu este un gospel, se poate verifica la https://www.youtube.com/watch?v=QdDZXKe9QPA
(„I love the lie …. tryin’ to make it real”, 1969, artisti de culoare spunind ceva, noroc cu youtube ca mai avem o memorie a lor)
De-a lungu a vreo treizeci de ani, datorită meseriei, am ajuns sa văd care-i comportamentul neoficial a l ,,elitelor” din politică, administrație, cultură, profesori, jurnaliști, in mediul lor privat. Față de ei, Ghebiasa sa exprimat academic.
Nu înjuraturile, cuvintele obscene, vulgare sau discursul agramat mă deranjează. Ci mesajul. Care este violent de misogin şi plin de ură.
Piese care ar putea fi considerate la prima vedere misogine am mai auzit, de exemplu la trupa Rammstein. Dar acolo e vorba de o ironie extrem de inteligentă şi de bine dozată, un soi de „auto-başcălie” gen Caragiale, care inversează mesajul aparent. Nu mai vorbim de calitatea muzicală excepțională a trupei germane.
Ori, pe de altă parte „Gheboasă” nu e decât un gunoi care aruncă gunoaie. E adevărat ca există mult gunoi în societeatea noastră. Dar lui „Gheboasă” chiar îi place, si doreşte să ne îngroape în el.
Asta e esența. Nicio legătură cu arta neînțeleasă, cu conflictul între generații, muzical sau de altă natură. E pur şi simplu un indemn la violență, la misoginism, la rasism.