Motto: „Rădăcinile sînt tenace. Așa cum arată și exemplul lui Vladimir Ghika, în domeniul spiritului, ceea ce este rădăcină rodește.”–Andrei Brezianu
Am fost prieteni, i-am respectat erudiția, rafinamentul, deschiderea intelectuală. În anii ’80, într-un moment crucial pentru mine, a făcut un gest de o mare noblețe. El, cel care făcuse parte din anturajul de ucenici ai monseniorului Vladimir Ghika, el, cel care fusese obligat să presteze ani de zile munci necalificate în anii stalinismului dezlănțuit, el, cel jignit și marginalizat de regimul comunist, a dovedit că nu trăiește prin și din resentiment, ci prin și din larghețea sufletului. Era incapabil de ură, de vendetă. Avea convingeri politice consecvente, a fost și a rămas monarhist. Religiozitatea sa era una pe cât de adâncă, pe atât de discretă. Catolic fiind, nutrea respect pentru toate religiile lumii. Nu voi uita niciodată discuțiile purtate despre Gabriel Marcel, Jacques Maritain, Simone Weil. Dar mai ales despre monseniorul Ghika si despre Ioan Paul al II-lea. Filosofic, cred că nu greșesc dacă il consider un personalist creștin.
Îl revolta orice formă de xenofobie, antisemitismul îi repugna. Era tolerant și ecumenic în chip natural, spontan, cât se poate de firesc. Avea politețea in sânge. Stăpanea o limbă românească minunată. De la el am aflat expresia „cu otuzbirul”. Era exact ceea ce nu putea suporta. Detesta orice formă de de agresiune, de abuz, de violență, verbală ori fizică. Era calofil fără a fi în niciun fel manierist. Îndrăgea spațiile deschise și se ferea de hrube, la propriu și la figurat. Iubea Frumusețea, Binele, Adevărul.
Romanicier, eseist, traducător, jurnalist, polimat si poliglot, fiul marelui istoric de artă Barbu Brezianu, era ceea se cheamă un aristocrat al spiritului. Nu era câtuși de puțin ranchiunos sau invidios, stări psihologice din nefericire nu tocmai absente printre intelectuali, se bucura de succesele prietenilor săi precum de ale sale, ori poate chiar mai mult. A tradus superb din engleză, din alte limbi, inclusiv latină. În 1979, a tradus în engleză volumul de poeme „Poarta cu lei” („The Lion’s Den”) de Eugen Jebeleanu, prefaţat de Lucian Raicu. A fost redactor la „Secolul 20”. A plecat din România in 1985, a fost fellow, la invitația lui George Steiner, la Churchill College, la Cambridge. Apoi, ani de zile, a fost șeful redacției românești de la „Vocea Americii”. Sub pseudonimul Luca Aslan a făcut sute de interviuri și analize. Am fost colaborator permanent la acel post de radio, am lucrat cu el, cu Dorin Tudoran, cu Vlad Godeanu (Valeriu Sela), cu Horia Pușcașu.
Am făcut, împreună, un serial despre leninism ca formă mentală. Îmi amintesc masa rotundă realizată de el în timpul vizitei premierului Radu Vasile la Washington. Într-o perioadă, vreme de aproape un deceniu, ne vedeam lunar, ne întâlneam în zona Dupont Circle, luam cina, stăteam de vorbă ore-n șir. A fost unul din acele superbe ritualuri intelectuale ce nu pot fi uitate.
A tradus în revista „Agora”, condusă de Dorin Tudoran, dialogul memorabil dintre E. M. Cioran si François Fejtö despre diavol, păcatul originar și istoria universală. Dialogul conţine aceste rânduri ale lui Cioran despre prezenţa diavolului în Istorie, admirabil transpuse în românește de Andrei Brezianu: „A fost o desfăşurare de zvârcoliri barbare. Era o idee absolut dementă să vrei să întemeiezi un imperiu universal pe ideea nazistă de Herrenvolk, cum îşi închipuia Hitler. Abilitatea extraordinară a comuniştilor a fost tocmai de a voi să întemeieze dominarea lumii pe ideea egalitară. E genial şi exercită o fascinaţie asupra ultimului dintre barbari. Nu este cu putinţă dominarea lumii în baza proclamaţiei că toată lumea este inferioară. Faptul că Hitler a putut antrena la sinucidere Germania, o ţară de pe culmile civilizaţiei Europei, dovedeşte, cred, latura dementă şi diabolică a ideii hitleriste.” Cuvinte de o acuitate morală impresionanta la care ar merita să reflectăm in continuare…
Andrei Brezianu era un spectator angajat, nu ezita să-și faca auzită vocea în anii 80, cand era o imensă nevoie de asemenea expresii publice, în ţară dar și in Occident, ale rezistenţei democratice. A colaborat la volumul colectiv, apărut la Freedom House în 1988, „Romania: A Case of Dynastic Communism”. Mai scriau acolo Mihai Botez, Matei Călinescu, Nestor Ratesh, Gheorghe Sencovici, Dorin Tudoran, subsemnatul. Ilustrațiile erau de Eugen Mihăescu. L-a legat o indelungată, statornică prietenie de profesorul Virgil Nemoianu.
La el și la soția sa (prozatoarea Alexandra Târziu, căreia îi exprim aici sincerele mele condoleanțe) în casă, i-am întâlnit prima oară, cred, pe Dennis și pe Andreea Deletant. Era bun prieten cu Mircea și cu Mioara Răceanu. Îmi amintesc party-ul de ziua sa, era în 1994, împlinea 60 de ani. Era acolo Mihai Oroveanu, aflat în vizită la Washington, dus și el dintre noi. Erau Christina Zarifopol și soțul ei Lukey Illias. De asemenea, vechiul sau amic Emil Simiu. Ultima dată ne-am văzut atunci când am ieșit în trei, Mircea Răceanu, Andrei și cu mine, la restaurantul grecesc „Parthenon”, aici, spre Chevy Chase Circle, pe Connecticut Avenue, cred că era la începutul anului 2013. A urmat boala teribilă care l-a țintuit la pat și l-a lăsat, multă vreme, cu darul vorbirii mutilat. Prin Dennis mai aveam vești despre el, îi trasmiteam gândurile mele cele mai bune. Am conversat mult despre cel căruia ii spuneam, precum toti apropiații, Bambi, cu Mircea Mihăieș care il cunoștea înca de pe vremea „Secolului 20”.
Venea dintr-o familie de longevivi. Tatăl său, pe care l-am cunoscut la el în casă, s-a stins din viață la 99 de ani. Aveau in comun ceea ce se cheamă la joie de vivre, râdeau la fel, cu o sprintenă, senină si generoasă jubilație. Erau amândoi sclipitori fără urmă de efort. Erau spectaculos de tineri. A fost o conversație de zile mari, despre despre criterioniști, despre bunii săi prieteni deveniți legende. Barbu Brezianu a fost ultimul din acea generație…
După 1990, Andrei a devenit expert pe tema Republicii Moldova, a publicat, împreună cu Vlad Spânu, un dicționar istoric devenit instrument indispensabil pentru oricine vrea să cunoască viața politică și spirituală din acea țară. Au existat, se pare, momente tulburi în trecutul său, am preferat să nu le știu, nu am găsit de cuviință să-l întreb despre ele. Țineau, cum a și spus, de raportul său cu bunul Dumnezeu. Le va lămuri acum, pe acel tărâm unde îi va fi poposit sufletul. Și sunt convins că va fi iertat.
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!
Funeraliile vor avea loc sâmbăta, 21 martie a.c., ora 14, la biserica romano-catolică Sfânta Tereza a Pruncului Isus, din București. După ceremonia religioasă, va fi înmormântat la cimitirul Bellu ortodox.
Recomandări:
http://convorbiri-literare.ro/?p=229
http://convorbiri-literare.dntis.ro/BREZIANUmai6.html
http://www.abebooks.com/Historical-Dictionary-Moldova-Hardback-Andrei-Brezianu/2820646223/bd
http://www.dialogteologic.ro/Portals/0/docs/DT185_Andrei%20Brezianu%20.pdf
http://www.arhiva-brezianu.ro/
http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1892
http://www.ewtn.com/library/THEOLOGY/FR91201.htm
Articolul de mai sus este versiunea lărgită a textului publicat pe blogul meu:
https://tismaneanu.wordpress.com/2015/03/20/la-moartea-unui-prieten-andrei-brezianu-1934-2015-rip/
De asemenea:
http://www.europalibera.org/archive/Blog/latest/2269/2269.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Aristrocratul spiritului” a colaborat cu Securitatea (nume de cod „Dan”). Descoperirea a fost facuta de CNSAS in 2010.
Si eu. Superb, complet, meritat rezumat. Eleganta suflteasca si intelectuala erau intradevar ceea ce il caracteriza pe Bambi Brezianu. Sa-i fie tarana usoara.
Valentin Feyns
„Aristocratul spiritului” a fost, potrivit CNSAS, un prolific colaborator al Securitatii.
Una din victimele sale, un cunoscut dizident din perioada ceausismului, a scris de curand: “Am hotărât să cer autorităţilor americane să-mi răspundă la câteva întrebări. Au ştiut de la domnul Brezianu că a fost informator al Securităţii? Dacă nu au ştiut şi află acum, au ceva de spus? Au de gând să facă ceva?”,
Dupa cat stiu, Andrei Brezianu nu a negat constatarile CNSAS (nici nu ar fi avut cum, data fiind cantitatea de delatiuni olografe). Nici nu si-a cerut iertare celor pe care I-a tradat.
Cred ca va referiti la dl Dorin Tudoran. Cred ca firesc ar fi sa discutati cu domnia sa si sa aflati de la domnia sa ce raspuns a primit. In ce ma priveste, am publicat aici un text tasnit din suflet, un cri de coeur pentru un prieten drag, un remarcabil om de cultura, o figura importanta si respectata a exilului democratic romanesc. Mentionez ca Andrei Brezianu a fost colaborator permanent al revistei „Agora” condusa de dl Tudoran (redactori erau Paul Goma, Michael S. Radu si cu mine).
Deci puteti si chiar va rog sa cititi articolul de mai sus ca pe o confesiune, un drum prin memorie, daca vreti. Nu asteptati de la mine un rechizitoriu, nu e cazul. Andrei Brezianu nu a judecat pe toata lumea, asemeni unora, dar a fost judecat in fel si chip, mai potrivit si mai nepotrivit, de catre aveniti si, nu arareori, de catre neaveniti. Cu aceasta, il rog pe moderatorul platformei sa nu permita transformarea unui tribut al prieteniei in opusul sau. Nu e vorba de „cenzura”, ci de pudoare.
In „tributul prieteniei” ati mentionat ca „Au existat, se pare, momente tulburi în trecutul său, am preferat să nu le știu, nu am găsit de cuviință să-l întreb despre ele. Țineau, cum a și spus, de raportul său cu bunul Dumnezeu. „.
A cere si a primi iertare de la Dumnezeu nu ne scuteste de obligatia de a cere iertare oamenilor carora le-am facut rau. Dimpotriva.
Domnule Tismaneanu,un impresionant elogiu adus unui om cu bunele lui,si cu mai putin bune,poate chiar umbre din viata lui.I-as propune d-lui Manu sa lase mortii sa se odhneasca,poate nu stie d-sa toate tainele ,,racolarii” de catre Securitate a unor ,,colaboratori” recrutati prin cele mai ordinare metode…
Spectru mortii impune tacere…
Vorbiti de un colaborator”prolific”, despre „cantitatea de delatiuni olografe”! Ati constatat adevarul asupra afirmatiilor dvs. prin lectura acestora dar si a dosarului lui Andrei Brezianu(chestiuni obligatorii in cazul unor acuze atat de ferme!)? Stiti in ce conditii si la ce varsta a fost racolat, cu forta, intr-un beci, pe cand tatal sau era detinut politic iar mama sa internata intr-un spital?Cunoasteti tragedia acestui om care s-a stins si cu care va rafuiti acum, dupa ce nu mai este?
Ar fi obligatoriu sa va revizuiti atitudinea si mai ales afirmatiile bazate pe judecati aproximative, evident rauvoitoate. Este de recomandata sa nu aruncati cu piatra pana cand nu va documentati asupra unui subiect atat de complex. Dar mai degraba va grabiti sa maculati amintirea acestui om decat sa vedeti mai intai care este adevarul.
In ce consta complexitatea subiectului?
Va multumesc, stimata doamna Ioana Diaconescu, pentru aceasta binevenita interventie pe forum. Va asigur de pretuirea mea pentru tot ce faceti in planul recuperarii memoriei. Andrei Brezianu si-a purtat crucea asa cum a stiut el, asa cum a putut. Nu era un fatalist, dar era un om smerit. Cum spuneam, nu dadea note mediului literar, nu poza in judecator al celorlalti. Dar, iata, este judecat cu o severitate care, pe mine unul, ma descumpaneste. Sa-i citim cartile, sa-i admiram credinta nestramutata in Bine, sa ne intrebam, daca putem, ce va fi fost in sufletul sau in toti acesti ani. Eu unul stiu ca a fost un adversar ireconciliabil al totalitarismului, fie acesta fascist ori comunist. In peste doua decenii de colaborare cu el la VoA nu a existat subiect pe care sa-l propun si care sa nu fie acceptat. Nu mi s-a schimbat o virgula macar in vreun text, nici pe vremea lui Ceausescu, nici in timpurile care au urmat. La despartirea de un prieten, fie-mi permis sa accentuez luminile din viata sa, marile sale cautari, nu sa scormonesc in strafundurile unor posibile si dureroase tenebre.
Domnule Manu,
Cum bine stiti, v-am raspuns inca de ieri seara.
Exista momente in care un anumit tip de insistenta mi se pare nepotrivit.
http://www.dorintudoran.com/bambi/
Peter Manu • 19 hours ago
“Am hotărât să cer autorităţilor americane să-mi răspundă la câteva întrebări. Au ştiut de la domnul Brezianu că a fost informator al Securităţii? Dacă nu au ştiut şi află acum, au ceva de spus? Au de gând să facă ceva?”, a precizat Dorin Tudoran…”
Ce raspuns vi s-a dat?
•
Dorin Tudoran Mod Peter Manu • 14 hours ago
Domnule Manu,
Pentru numele lui Dumnezeu, suntem oameni, nu hiene! Chiar într-un asemenea moment simțiți nevoia unei asemenea întrebări?…
Peter Manu > Dorin Tudoran • a day ago
Despre Dl. Brezianu stiu, de la dumneavoastra, ca fost printre cei care v-au turnat la Securitate. Vreau sa fie iertat pentru asta, acum, si m-ar bucura sa aflu ca avut curajul sa-si recunoasca trecutul, Nu exista mantuire fara pocainta.
Nelipsitul domn Manu. Cind sint criticati in acest spatiu membri ai familiei politice largite din care face parte, le ia apararea cu ajutorul celebrelelor sale sopirle. Cind sint elogiati oameni straini de aceasta famiglie sau care-i sint chiar ostili, trece la atac cu aceleasi arme. Bunaoara, daca veti crede vazind condamnarea morala la care este supus aici dl. Brezianu, ca un Andrei Marga a avut parte de acelasi tratament, veti avea o crunta dezamagire. Colaborator si acela al Securitatii in cu totul alte circumstante decit acelea in care inteleg ca s-a aflat dl. Brezianu, Peter Manu nu avea ochi pentru aceasta josnica relatie, ci il pretuia pe laureatul Premiului Herder, filozoful si intelectualul fin etc.
Adică tot un fel de ”Un intelectual erudit, chinuit, delator si idiosincratic” (cred că știți pe cine ați descris postum în acest fel), domnule Tismăneanu? Ciudată balanță folosiți, domnule!
Domnule „Nobody”, Va referiti la ce-am scris despre Adrian Marino in momentul cand au aparut revelatiile despre trecutul sau. Acesta a lasat spre publicare postuma o carte in care se instituia ca instanta morala a culturii romanesti in anii comunismului. Dadea verdicte, propunea ierarhii de valori morale, scari axiologice. Nu a fost cazul lui Andrei Brezianu. Adrian Marino a fost perceput de Monica Lovinescu, Virgil Ierunca si de altii drept un „agent de influenta” in spatiul cultural vestic. Nu a fost cazul lui Andrei Brezianu. Cand a incetat din viata Adrian Marino, am scris un text intitulat un „Settembrini al culturii romane”. A aparut in revista „Orizont”. Cand am scris despre Adrian Marino si al sau trecut neasumat, nemarturisit, ma refeream la contrastul dintre imaginea pe care a dorit sa o impuna despre el, indeosebi prin acea carte („Viata unui om singur”) si concesiile facute vreme de decenii. Mi-am exprimat o dezamagire. Din momentul in care a pasit in Vest, Andrei Brezianu a dovedit o constanta verticalitate. Dar, intrucat interveniti pe acest forum aducand in discutie nume de autori stiuti sau poate mai putini stiuti azi, ar fi onorabil sa renuntati la nick-ul „Nobody” si sa deveniti „Somebody”. Eventual cu nume si prenume.
Ca să vă citez din nou: ”a spune ca de fapt nici nu conteaza daca un ilustru om de cultura a fost turnator, tine de tacticile sordide ale unor Paunescu si Vadim.”.
QED
Ba da, conteaza. Nu am spus in textul meu ca nu ar avea importanta. Am spus doar ca eu am preferat sa nu ma implic intr-o discutie pe acel subiect. Este dreptul meu, cum, evident, cineva care a aflat din propriul dosar ca a fost turnat de un amic are dreptul sa faca ori sa nu faca public numele acelui amic. Eu am decis, citindu-mi propriul dosar, sa nu fac publice numele celor care au dat informatii despre mine. Poate am facut bine, poate nu. Dar asa mi-a dictat mie propria constiinta. Si nu regret cum am actionat. Ma despart de Adam Michnik atunci cand vine vorba de lustratie, am spus-o, o stie si el. Dar sunt de acord cu el ca aceste dosare trebuie citite cu multa precautie. Evident, si in cazul Marino. Repet, in acel caz, eram(si raman) socat de abisul dintre severitatea de-a dreptuil inclementa a modului cum ii judeca pe altii si refuzul de a vedea si asuma propriile momente intunecate.
Va referiti la „momente”; tulburi, in cazul Dlui Brezianu, intunecate, in cel al lui Adrian Marino. Cuvantul ales pentru amandoi minimalizeaza, cred, importanta conditiei de colaborator al Securitatii.
Marino si Brezianu, Paleologu si Noica, Crainic si Gyr, sunt, fiecare in felul lor, personaje cheie pentru intelegerea felului in care o parte din elita intelectualitatii din Romania a trait in comunism. Faptul ca in Statele Unite Dl. Brezianu nu v-a cenzurat textele nu are nici o legatura, si nu poate oferi nici o scuza, pentru ce-a facut la inceputul anilor ’80 in Romania.
Domnule Manu, Este articolul meu, mi-l asum. V-as fi indatorat daca nu ati citi in el lucruri pe care poate nu am dorit a le spune. Repet, am scris un text in memoria unui prieten, nu un rechizitoriu. Sunt alti care, poate, il vor scrie. E treaba lor, nu a mea. Ati generat, deliberat sau nu, o discutie care apartinea, cred, altor portaluri sau bloguri. Discutati cu cei care au vazut documentele in cauza si le-au facut public cu consecintele stiute. E problema lor, nu a mea. Aici se incheie corespondenta noastra pe acest subiect. Ii indemn pe cititori sa scrie despre omul de cultura, traducatorul exceptional, prozatorul, eseistul si jurnalistul democrat Andrei Brezianu. De el ne despartim acum. Poate discutam ce-a reprezentat „Vocea Americii” in anii 80 si 90. Iata un subiect ce mi se pare demn de luminat si demn de elogiat. Va multumesc.
La lista Dvs., a ” semnatarilor pactului cu diavolul” ( Marino si Brezianu, Paleologu si Noica, Crainic si Gyr ) as mai adauga pe Balaceanu Stolnici si Al Paleologu. ca sa intregim un real panteon de nume stindard ale culturii romanesti in framintatele si adeseori intunecatel vremuri ale anilor 30-90 din secolul trecut. si sa ne ierte cei pe care ii omitem , care de mult dau seama Celui De Sus..
O prima impartire trebuie facuta intre cei care au trecut prin puscariile comuniste si cei care nu au avut de suferit aceasta cumplita incercare. Noi, cei care nu a trecut pe acolo, nu avem sub niciun fel dreptul sa-i judecam, pentru semnarea unor fituici care de regula erau insignifiante.. Din acest punct de vedere, pe Marino, Paleologu, Noica, Crainic si Gyr sa-i lasam in seama Dreptului Judecator si sa ne rugam pentru ei, amintindu-ne ce au facut bine pentru cultura romana.
Pe Andrei Brezianu, fara a sti nimic despre continutul rapoartelor lui la securitate ( daca au existat ), as afirma ca fiintarea lui in aturajul Monseniorului Ghyca este o garantie pentru multi ca tot ce spune atit de frumos Dl. Tismaneanu despre el, este adevarat. Sa ne rugam pentru vesnics lui pace si odihna !
Dle Tismaneanu, spuneti :”Au existat, se pare, momente tulburi în trecutul său, am preferat să nu le știu, nu am găsit de cuviință să-l întreb despre ele. Țineau, cum a și spus, de raportul său cu bunul Dumnezeu”.
Unde a spus si cand ? Inteleg ca nu v-a spus dvs, de vreme ce nu l-ati intrebat.
Nu stiu cum a devenit informator A. Brezianu, ar fi fost elegant totusi sa evite „turnarea” amicilor si, odata „devoalat” sa-si puna cuvenita cenusa-n cap.
Raportul cu „bunul” Dumnezeu poate ca-l inocenteaza si pe un Visinescu si de ce nu, chiar pe un Ceausescu.
A spus-o cand a fost contactat de un reporter al ziarului „Evenimentul Zilei”. Ne despartim de un om de cultura si vad ca va preocupa doar partea „neculturala” din viata sa. Pacat. A-l compara pe Andrei Brezianu, victima totalitarismului, cu calaul Visinescu este o aberatie. Ma iertati, dar asta este. A-l compara cu Ceausescu este… Va las pe Dvs sa decideti ce este. Poate ii numiti pe turnatorii care „si-au pus cenusa-n cap”? Andrei Marga? Autorul „Animalelor bolnave”, care continua sa sfideze pe toata lumea fara urma de jena? Doi cunoscuti istorici, membri de prim plan ai Academiei Romane, unul chiar vicepresedinte? Eugen Uricariu? Octavian Chetan, „dragul turnator” al lui Gabriel Liiceanu? Soyons serieux…
Multumesc Domnule professor, pentru ca ati scris asa un articol – necrolog, compus din sentimente nu din resentimente
De iacobini facuti iar nu nascuti, de fapt niste cautatori in noroi, nu duceam lipsa si au aparut in comentarii.
Mi-ati reamintit ca mai poate exista o lume normala, a prieteniei, a culturii fara ura, a increderii in ceece ramine mereu valabil in oamenti de buna credinta , lume in care mai exista aristocrati ai spiritului
Simpla incrucisare de drumuri pe care o pomeniti intre Monseniorul Ghyka si Andrei Brezianu este de ajuns pentru a desena profilul acestuia din urma.
Mi=ati deschis si amintiri care ma dor, prof, Balaceanu Stolnici, Alecu Paleologu……
Domnule Vladimir Tismaneanu,am primit recent o carte de la o doamna fosta profesoara la Uni Wien,Slavoj Zizek-Blasphemische Gedanken Islam und Moderne ,traducere din engleza de MichaelAdrian la editura Ullstein.Despre Slavoj Zizek aflu ca aici in Viena (cunosc destul de multa lume si am contact cu multe persoane) este un personaj foarte indragit,apreciat si cunoscut,apare se spune destul de des la TV.In paginile cartii se spune despre autor – Er zahlt zu den wichtigsten Denkern unserer zeit.- Cred ca se pune problema ce se va intimpla cu tinerii si adultii educati de acesti ginditori atit de „wichtig” pentru vremile noastre.De aceea ce faceti dumneavoastra este foarte important.Un sfirsit de saptamina frumos sa aveti.
Acum am sosit acum de la cimitir. Am stat cu Sanda, mi-am luat la revedere de la Bambi, ajuns acasa m-am spalat pe maini si deschizand computerul am dat de cele scrise de Vladimir Tismaneanu. Nu cred ca cineva ar fi putut scrie despre Bambi ceva mai frumos, mai echilibrat si mai adevarat. Multumiri lui Vl.T. din partea fostului coleg de liceu al celui pe care azi l-am condus pe ultimul drum.
Stimate domnule Calalb, Bambi a simbolizat ceea ce Stefan Zweig numea lumea de ieri, a valorilor burgheze, a spatiilor deschise, a iubirii pentru spirit si pentru semeni. Este ceea ce-am incercat sa surprind in acest tribut. Va multumesc, la randul meu, pentru cuvintele calde.
Stimate domnule Vladimir Tismaneanu,
Va multumesc pentru cuvintele calde, de apreciere, pe care mi le-ati adresat. Permiteti-mi sa ma alatur domniei voastre in evocarea atat de calda, remarcabila, pe care ati facut-o pentru prietenul nostru care a fost Andrei Brezianu. Ma gandesc si eu, ca si domnia voastra, la scriitoarea de talent Alexandra Tarziu, cea care a facut posibilul si imposibilul de a-l mai mentine in viata dupa gravele accidente vasculare care pana la urma i-au fost fatale preaiubitului sau sot. Am fost alaturi de ea in ziua in inmormantarii lui Andrei si m-am gandit atunci la atat de caldele cuvinte ce le-ati scris despre el. Il vom pastra mereu in inima ca pe un preaiubit prieten ce ne-a fost, domniei voastre acolo, in departari, mie, aici, in Romania.
„O societate se construieşte avându-se în vedere şi trecutul. O structură în care se deschid fisuri nu rămâne în picioare. Or, aici, vorbim de o structură cu stâlpii de susţinere ruinaţi.”
Stimate domnule Tismăneanu,
Andrei Brezianu avea 19 ani și jumătate când, în vara anului 1954, a fost rugat de părintele François de la capela franceză (de lîngă Statuia Aviatorilor) să-l însoțească la cimitirul deținuților din Jilava pentru a face o slujbă la mormântul Monseniorului Vladimir Ghika, decedat tocmai atunci, la 16 mai 1954.
Două luni mai târziu, MAI, Dir. A III-a, cu ordinul 342/00184790 din 29.09.1954 îl urmărea pe Andrei Brezianu prin acțiune informativă „ca fiind una din legăturile preotului belgian François Van Der Jonckheyd și folosit de acesta ca informator, curier și om de încredere” (Arhiva CNSAS, Dos. I 211529, f. 78). Andrei nu făcuse altceva decât să continue să meargă la liturghie, acolo de unde duhovnicul lui, Monseniorul Ghika, fusese arestat la 18.11.1952.
La 19.04.1957, părintele François, considerat spion al Vaticanului, fixat ca „șef de lot”, a fost arestat, alături de alte personalități ale Bisericii Catolice, cum ar fi istoricul Zenovie Pâclișanu, Ep. Ioan Ploscaru, Pr. Gheorghe Surdu, călugărul Daniel Berinde și alții.
Ce ar fi putut face Andrei atunci? Ar fi putut să-și deschidă cămașa și să spună: „Împușcați-mă acum!” Ghinionul lui a fost că s-a născut prea devreme și a prins stalinismul din plin. Aș cere acelora care judecă acțiunile persoanelor care au ajuns să semneze angajamente cu Securitatea, să treacă prin cel puțin 20-30 de asemenea dosare ca să aibă o vedere cât mai amplă asupra metodelor Securității.
Studiind dosarele Emiliei Sbiera, care a pătruns cu curaj la Dragoslavele și la Căldărușani în 1949, unde se aflau în lagăr toți episcopii greco-catolici, am văzut două note informative care practic au salvat-o pe dna Sbiera. Parcă erau scrise de Matei Caragiale. O făceau cam nebună, cu pălărie comică, demodată, agresând și intrând în sufletul omului prin tramvaie etc. Am mers pe firul notelor și am descoperit cine era scriitorul notelor, era Andrei Brezianu.
Eu vă mulțumesc pentru felul în care l-ați prezentat, în care l-ați apărat. Pentru mine sunt răspunsuri școală. La fel, mulțumesc doamnei Ioana Diaconescu și celorlalți interlocutori.
Cu cele mai bune gânduri,
Emanuel Cosmovici
cercetător acreditat la CNSAS
Stimate Domnule Cosmovici
In dezbatere nu este faptul colaborarii Dlui Brezianu cu Securitatea or motivul acesteia. In dezbatere este numai faptul ca Dl. Brezianu nu a recunoscut explicit aceasta colaborare si nu a cerut iertare celor pe care i-a tradat.
Cu respect,
Peter Manu
Profesor
Hofstra University
Va mai amintiti, domnule Manu, care a fost atitudinea dumneavoastra atunci cind se discuta, in acelasi spatiu, despre Andrei Marga? Ati sarit si atunci sa condamnati colaborarea sa cu Securitatea si obstinatia cu care o nega? Nici pomeneala, Andrei Marga era cel mai-cel mai in opinia dumneavoastra. Fiti macar consecvent in comentariile dumneavoastra, domnule Manu.
Detest colaboratorii Securitatii si nu am luat niciodata apararea vreunuia.
Stimate domnule Manu,
Cred că întrebarea dv., aparent legitimă, „De ce nu a recunoscut”? „De ce nu a cerut iertare?” este prea simplă pentru domeniul limită creat de Securitate. Nu pot face altceva decât să mă gândesc la câteva elemente de răspuns, fără a face eu vreo sinteză:
1) Citez dintr-un angajament semnat la 7.01.1949 de studentul Emil Apăscăloaie (ACNSAS, Dos. SIE 643, vol. 1, ff. 7-8): „De asemenea îmi iau angajamentul că nu voi discuta cu nimeni ceea ce am fost întrebat și ceea ce am văzut la Securitate […] iar informațiile pe care le voi aduce să fie informații reale, cunoscând că în caz contrar, voi suferi rigorile legii Nr. 16 (pedeapsa cu moartea) pentru trădarea intereselor de Stat ale RPR.
2) Ieri la înmormântare, părintele Cristescu mi-a relatat că Andrei Brezianu i-a spus în anii aceia: „Nu-mi spune nimic pentru că sunt obligat să fac rapoarte”.
3) Un om care nu e liber, nu e complet responsabil de actele sale.
4) Întrebarea: „De ce ai semnat angajament?” poate fi reformulată astfel: „De ce n-ai vrut să fii martir?” Cine-o poate pune?
5) Ce a făcut Hristos în fața femeii adultere? A îndepărtat mai întâi pe acuzatori. Apoi nu i-a cerut explicit femeii să-și ceară iertare. I-a cerut doar să nu mai păcătuiască.
6) Tatăl meu, întors după lungi ani de închisoare ne-a spus de repetate ori: „Nu judecați pentru că nu știți prin ce au trecut cei care au căzut.”
7) Agresorul este Securitatea, nu cel care a semnat forțat angajamentul. E drept să punem pe umerii acestuia toată responsabilitatea? El să ceară iertare pentru că i-a fost siluită întreaga ființă?
8) Este cineva pregătit să primească confesiunile unui om chinuit de Securitate? Nici Hristos n-a vrut să le audă pe-ale femeii adultere. Asta nu înseamnă că pledez împotriva spovezii.
Nu vă pot da acum mai multe elemente și vă doresc să faceți o cuvenită introspecție pentru a găsi răspunsul. Din cauza unor constrângeri (nu de genul celor din 1950!) nu voi mai putea răspunde.
Cu sinceră deschidere,
Emanuel Cosmovici
Stimate Domnule Cosmovici
Regret indisponibilitatea dumneavoastra pentru continuarea acestui dialog.
Nu l-am cunoscut pe Dl. Brezianu. Din cat am reusit sa-mi dau seama, era insa cineva care-si cantarea atent consecintele actiunilor si evita riscurile. Exista si un consens in legaura cu faptul ca era o persoana profund devotata unei existente morale.
Impresia mea este urmatoarea: Dl. Brezianu a vrut, cel mai probabil dupa pensionare (in 2001), dar nu a putut, sa marturiseasca public colaborarea sa cu Securitatea. Nu insa din cauza angajamentului semnat cu Securitatea, ci din cauza declaratiilor facute la obtinerea postului de la Voice of America. I
Cu respect,
Peter Manu
Peter Manu
Mare dreptate are domnul Emanuel Cosmovici !