sâmbătă, octombrie 16, 2021

Un pedagog valah

Judecând după nivelul nostru de civilizație la capătul celor treizeci de ani istorici de „tranziție” pe care i-am împlinit, înclin să cred că cel mai mare pedagog valah al României a fost un poet care în tinerețe scria versuri involte.
Când spun „pedagog valah”, am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populația românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic „Sudul”) printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini. Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluției” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate și sacrificiu a sfârșit, prin contribuția lui, ca prostituare a istoriei. Rar îți e dat să vezi categoriile vieții mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca „jumătatea funestă” a lumii să scape mai voioasă de sub control. Puțini oameni, în deceniile din urmă, au debilitat atât de mult, prin isprăvile lor, ființa morală a românilor, sădind în ei credința că sunt condamnați să trăiască într-un univers pocit și populat cu oameni scălâmbi.
În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai ales cum face) în zilele revoluției din decembrie și în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul trasformării unui moment sublim într-o farsă. Căci a văzut vreodată cineva un disident care, după ce se presupune că, mânat de virtuți nobile, s-a aruncat în lupta cu Răul, să se lăfăiască apoi într-un comportament de pușlama ordinară?
Odată ajuns „simbol”, surpă tot ce putea deveni reper în noua societate, tot ce se contura public ca valoare, caracter și ținută umană. E drept, disidentul de dinainte nu studiase Calvarul și Golgota, pregătirea obligatorie de care vorbește N. Steinhard pentru cei care vor să învețe „meseria de om în lume”, ci doar Academia de Studii Politice „Ștefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central, ai cărei absolvenți, sub Ceaușescu, au umplut rândurile DIE, iar după ʼ90, au dat miniștrii, prim-miniștrii și afaceriștii de top ai României.
Cert e că, în locul personajului nimbat de aura disidentului, la rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii. Debutează în noul timp al istoriei imaginându-și că totul îi e permis. Prima lui grijă este să schimbe un apartament din Piața Dorobanți pe o ditamai vila de pe Bulevardul Aviatorilor, atribuită cu ani în urmă unei nomenclaturiste din stirpea protejatelor Elenei Ceaușescu. S-a mutat într-o villa damnata, fără să-i pese de „ce va zice lumea” și fără să-i fie silă de aerul pe care urma să-l repire acolo. Apoi, ca proaspăt șef al Uniunii Scriitorilor, a încercat  deturnarea în beneficiu propriu a unei tipografii donate după revoluție de statul german cărturarilor români. Scandalul izbucnit l-a măturat din fruntea Uniunii.
Intrat cu panaș pe scena lumii prin poarta revoluției, a început să împroaște continuu și tenace – găsindu-și discipoli în rândul inteligenților ușor de prostit – figurile celor două doamne (Doina Cornea și Ana Blandiana) care, în februarie 1990, au părăsit Consiliul FSN când a devenit limpede încotro voia acesta să împingă carul istoriei. Ni s-a fixat apoi definitiv în memorie prin felul în care s-a detașat de manifestanții din Piața Universității, sfătuindu-l pe Iliescu să pună tunurile cu apă pe ei și să-i lase „să fiarbă în suc propriu”.
Nu avea pudori. La lansările de carte apărea golănește în compania tarafului de lăutari pe disonanțele căruia chefuise până-n zori. Cu aceeași dezinvoltură, la Cotroceni, îi cerea președintelui să intervină „unde trebuie” pentru ca, pe harta turismului autohton, să figureze și un popas al grupurilor de vizitatori străini la moșia lui de pe malul Dunării.
Senzația pe care ți-o lasă această „silabă imprimată pe dos” din cartea umanității e că s-a născut ca să demonstreze cât de calpă și răstălmăcitoare poate fi gesticulația unui individ pe scena publică. În timp ce o colegă de breaslă făcea „Memorialul Sighet”, el reinventa bucătăria românească, propunându-le oamenilor la televizor să pună suc de portocale în tocănițe și sfeclă în cârnați țărănești.
Pentru că nu știe de existența argumentului rațional, te tabără cu gura, cu datul amplu din mâini, cu ochii pe care ți-i holbează în față de la câțiva centimetri și cu acel stropit aferent pe obraji care însoțește patosul isteric al vorbirii. Rar mi-a fost dat să cunosc o alcătuire cu chip de om care să facă harcea-parcea centrul de greutate al umanului printr-un comportament bezmetic și cupid de o asemenea anvergură.
Are un singur merit: după ʼ90, nu s-a dat niciodată mai mult decât era. Nu a fost „un impostor în strai virtuos”. Și-a asumat pe față postura de derbedeu haios, s-a îmbrăcat ca atare, a vorbit ca atare, s-a purtat ca atare, învârtindu-și brelocul cheii de la mașină pe policar, împroșcând calomnii și sărind cu gura la oricine, disprețuind pe față reguli și legi, conducând mașina cu mâna dreaptă pe sticla de palincă și așternând un covor de semințe scuipate din mers între ambreiaj și accelerator.
În istoria ponosită a acestor ani va rămâne omul care a predat poporului român, cu har și vervă, bădărănia, transformând estetica și morala mahalalei în stil de viață comunitar.

Distribuie acest articol

213 COMENTARII

  1. Excelent articol. Cam așa este realitatea. Poetul în cauză a făcut toate combinațiile posibile să apară cumva la TV. În ultima perioadă a tot apărut la TVR și, peste toate, să facă comentarii politice în favoarea PSD.

    • Bun si la obiect.Pe cand o asemenea punere la punc si a lui Tiriac?Exista un text care circula numai pe internet:Mogulul are bani si avocati. La o analiza sumara Tiriac e mai si!…

    • Apelul de seară

      Bucatariile se vad din cer
      mai bine decit oamenii de seama,
      prinzi ingerul-n gamela ta cu zeama
      nedetectat de radarul de fier,
      intii precum o pata de untura
      apoi intregul sclipat te-a orbit,
      duci Duhul Sfint cu lingura la gura
      de-ti cânta matul de mitropolit,
      matul tau lung si gales de matase
      prin care azi vorbisi si tu cu El,
      suflet purtind o ranita cu oase
      aici, pe buza gropii, la apel

      • Dumnezeu i-a dat talent cu carul, dar ispitele politice necurate nu l-au lăsat in pacea creației.
        I-ar fi fost mai bine – si lui, si nouă.
        Nu e târziu să „prinzi îngerul” si acum, domnule Mircea Dinescu.
        .

    • Asa se intampla cand isi vara coada cine nu trebuie. Oare ce polita avea de platit de i-a venit Blandianei sa aminteasca chestia cu ” hitlerjungend”, chiar nu stia ce urmeaza ? Sa-ti amintesti dupa treij’ de ani o fraza aruncata aiurea ? Si lui Liiceanu sa sara in ajutorul Otiliei precum cavalerii fara pata si prihana ? Nu-l stia pe Dinescu si talentul de mahalagiu ? Pare un scandal pornit cu premeditare. De la pandemie sa fie ?

      • Da, e probabil un scandal iscat cu premeditare, nu văd de ce poetașul nostru de Slobozia ar mai trebui menajat.
        Un Rică Venturiano născut in R. P. R. (sau ‘Mitocanul’, nume sub care mai era cunoscut aceasta). Nu ‘studinte în drept’ ca musiu Rică ci învățăcel docil la funesta școala de cadre a PCR-ului Ștefan Gheorghiu. Dinescu e cu mult, mult sub ridicolul dar onestul Venturiano. Nu văd de ce l-am menaja. Nu văd de ce l-am stima…

    • E dreptul fiecaruia sa aiba o optiune politica, oricare ar fi aceea atat timp cat e in cadrul legii si, dupa cate stiu, PSd e un partid legal constituit Nu ma asteptam ca sa comentati asupra acestui „pacat”! Continuand sa diabolizeze pesedeu’ si electoratul lui, intelectualii fac mai mult rau decat bine vietii publice politice si nu numai. Cu atat mai mult cu cat alte derapaje (traspartinice, as zice) sunt trecute cu vederea desi sunt clar abuzive sau ilegale. Si, asta, doar pentru ca pesedeu’ e cah!ura noastra si nemandria! Meditati un minut la scurta remarca a unui intelept anonim „Tot sapand pesedeu, am dat de AUR!”

  2. Si pentru ca toate astea trebuiau sa poarte un nume, s-a numit „Mircea, fa-te ca lucrezi!”
    Simplu spus: un articol mult asteptat, si care mi-a alinat dezamagirea.

      • Da, poate că și Ion Caramitru ar mai avea câte ceva de povestit despre participarea domniei sale la revoluție… De câte ori vorbește despre acest episod istoric se face că nu aude unele întrebări…

    • Şi încă o situaţie memorabilă. Mircea Dinescu, fiind membru al Colegiului CNSAS, a intrat definitiv în istoria… literară românească, la 29 ianuarie 2008, când a declanşat un ajutat de mulţi atac mediatic asupra poetului Cezar Ivănescu, sub acuzaţia că ar fi fost informator al securităţii, nedovedită, rămânând în memoria iubitorilor de poezie protestul fiicei poetului Baaadului, Clara Aruștei: „Mircea Dinescu mi-a băgat tatăl în mormânt“.

    • „Mircea, ARATĂ că lucrezi!” Acesta a fost apelul care i-a fost adresat. Doar că cel chemat să scrie schița programului de readucere la matcă a societății românești s-a dovedit incapabil de mai mult decît de grimase tragi-comice. creația înțeleaptă care să maimuțărească profunzime și înțelepciunea, așa cum sînt văzute de cineva care nu le-a trăit el însuși.

      A fost un poet plin de imaginație, dar deja decedat în momentul în care a fost și s-a lăsat cooptat în mascarada care a „întinat” și obstrucționat revoluția românească declanșată în 1989. Meritul pentru istorie al omului care a supraviețuit poetului este că a devenit o mostră exemplară a „valahului” a „sudistului”, de orice origine etnică și din orice regiune a României: scînteietor în superficialitate, dar incapabil de angajare pe termen lung și deci condamnat la faliment moral și antreprenoiral, la lichelism și trădări.

      Este oglinda pe care Crăiasa Zăpezii ne-o pune în față, de a cărei fascinație, noi românii, trebuie să învățăm să ne lepădăm.

    • Nu, poetul măcar prin niște poezii destule la număr se deosebește radical de OMUL Mircea Dinescu… Tocmai în asta constă o mare tristețe… Poate de aceea, îmbătrânind și dându-și arama pe față, nici nu mai scrie versuri. Sau poate o scrie, dar nu mă mai îndeamnă pe mine nimic să le caut. Chiar mi-e silă de cum și-a bătut joc de talantul care i-a fost dat și pe care l-a îngropat sub un morman de gunoi urât mirositor.

  3. Citind articolul mi-au trecut pe rand prin minte, bazându-mă mai mult pe descriere, decât pe faptul istoric mai multe nume: Cumpănașu, Vadim dar cred că mă opresc la Dinescu… sau la oricare al trecător de peste 50+ care a ratat ieșirea la rampă în timp util.

  4. Domnule Professor
    Va sant recunoscator pentru acuratetea cu care ati zugravit acest personaj sulfurous si mizerabil a carui impostura, devenita blazon, a murdarit notiunea de intelectual si in general lumea intelectualilor.
    Multa stima!

  5. Să fie vorba de Mircea Dinescu? Stau și ce mă întreb ce o mai fi fluierat și ăsta prin biserica politic corectă de i se dă cu atâta sete la gioale :)

    Fără îndoială că Dinescu e genul miticului iute de mână care nu moare de foame sub niciun regim. O lichea car’ va să zică. Dar măcar o lichea ocazional haioasă.

    La urma umei „lumea culturală” (românească sau de auirea – nu prea e cine știe ce diferență) e constituită aproape integral din lichele – ce se urăsc și invidiază cu pasiune unele pe altele și/sau mizantropi profesioniști. Toți idioții ăștia posaci sunt până la urmă nesărați și fără niciun haz. Deci când vine vorba care din ei o fi mai puțin respingător, parcă licheaua ocazional haioasă are totuși niște puncte avans…

    În rest? Vorba unui mitic (ager de mână și ăsta) coleg de facultate de odinioară: „Noi să fim sănătoși beey, că belelele curge!”

    • Lasa ca nu mi-e rusine nici cu celebritatile hollywoodiene, „mandria” Americii. Fiecare popor isi are scursurile lui…

      • P.S.
        Si de ce era necesara aceasta „demascare” cand toata lumea i-l vedea clar pe individul slinos pus pe chiverniseala? Dupa reactiile comentatorilor deduc ca aveau aceasta parere de multa vreme. Nu merita, mai bine, sa fie ignorat, acoperit de colb si uitat in hruba lui?
        Il mai ridicam acum iar la vederea natiunii si inca printr-o pana care nu ar fi trebuit pangarita cu un asemenea specimen degradat.

      • Sunteți ca-n bancul cu americanul al Moscova din vremea lui Pingelică: Cică merge un american la Moscova și așteatpă într-o stație autobuzul. Stă vreo oră în ninsoare și ger și niciun autobuz. La un moment dat americanul se enervează și începe să înjure: „Bă ce țară de rahat! Nici măcar un autobuz nu-s în stare să-l facă să circule după orar!” KGB-eul ce-l urmărea peste tot nu mai poate răbda și începe și ăla să strige: „Tu să taci mă! Că voi îi omorâți pe negri!”

        Ce treabă au ‘telectualii bugetați din România cu lichele de la Hollywood ce măcar sunt lichele pe banii lor?

        • @ Josef Svejk,
          Uitasem tipicul tau de gandire dar acum mi-am amintit.
          Considera ca nu ti-am adresat nici un comentariu. Cu asta inchid permanent comunicarea cu tine.

      • Nu știu dacă eu sunt haios dar dumneavoastră sunteți garantat dintre ăia posaci și „utili” cum vă zicea Lenin :)

    • Lasati loviturile cu manta! Mergeti dvs. cu „poetul” ca pare ca va potriviti, asa hazlii si simpatici cum va credeti!

    • Cel descris mai sus, nici nu se compară cu – de exemplu – un prieten bun al autorului, fost ministru. Împărtășesc în totalitate comentariul dumneavoastră și îmi permit să adaug: intelectualitatea este, paradoxal, veriga slabă a societății.

      • Acel prieten bun al autorului era prieten foarte bun si cu Dinescu. Eu i-am auzit pe amandoi ( Dinescu si Plesu ) vorbind in termeni extrem de laudativi unul despre celalalt ( asta acu’ vreo 25 de ani ). Vezi cum incep sa se complice lucrurile ? …..

    • Sanatos gindit si precis de exact exprimat.
      Autonomia intelectului plamadeste etici cu precadere f. personal convenabile. Atuurile lui Dinescu sint pe piata deschisa si mai cu seama libera. Oportunismul este esenta supravietuirii, dar mai cu seama a apogeurilor maximului posibil. Dinescu este un golan provocator, mistocar, contaminat de cele mai josnice prejudeacti nu din convingere ci din spirit de „marketing”. Strabatind in voie – fara permis de conducere – oceanele creative, adaptindu-se la orce adiere profitabila, Dinescu, cel putin a oferit unei lumi dominata de mania persecutiei amestecata cu tenebrele depresiilor incurabile, oleaca de satisfactii ale micii rautati razbunatoare, reculul invidiei quai criminale dominante circiumei Natiunii. A tot creeat si apoi vindut extrem de profitabil pisoarca innobilata cu scirbe amaritului dornic de o gidileala pe o chelie ornata cu bubele puroiase ale sechelelor de impotenta cronica. Lumea inca SE mai ride de excrementele sale creative, iar asta costa, se face pe taxatelea. Si astfel, bagabontu de Pta. Dorobanti si-a plamadit pe MERITE lafaiala egoista la care tinjim mai cu totii…….si mai, mai Liiceanu, care nu se stie daca e la zi cu ratile de intretinere a luxului sau decomandat, confort inexistent, la noi pe Bdul. Caporal Haralambie Purceanu, prelungirea Ferentari, Sc. Z, Et. subsol, Ap. 0/barat. Alminteri, nimic mai incurajator ca boala sanatoasa decit invidia. Mai la subiect, vorba lui Paul Sava, da ce ai, in fond, Dinescule cu noi, ji.. evreii, ca venind vorba de antisemitismul ocazional al golanasului, numai de haiosenii nu-mi mai arde !!!!! Asta ca sa nu fiu luat de fraier impresionat chiar de orice neica nimeni…….

      • M-ați umplut de respect! Fatalitatea e că tot ce mai era de zis pe marginea comentariului dumneavoastră a fost spus deja de Nenea Iancu încă din 1879:

        „JUPÂN DUMITRACHE (mulțumit): Ei, bravos! Aici a adus-o bine.
        IPINGESCU (căutând șirul unde a rămas): „… A manca… sfânta Constituțiune…”
        JUPÂN DUMITRACHE (cam nedomirit): Adică, cum s-o mănânce?
        IPINGESCU: Stai să vei… că spune el… „Sfânta Constituțiune, și mai ales cei din masa poporului…”
        JUPÂN DUMITRACHE (nedumirit): E scris adânc.
        IPINGESCU: Ba nu-i adânc deloc. Nu pricepi? Vezi cum vine vorba lui: să nu mai mănânce nimeni din sudoarea bunioară a unuia ca mine și ca dumneata, care suntem din popor; adică să șază numai poporul la masă, că el e stăpân.
        JUPÂN DUMITRACHE (lămurit): Ei! așa mai vii de-acasă. Bravos! Zi-i nainte.”

        O noapte furtunoasă – Comedie în 2 acte de Ion Luca Caragiale

      • In fond, Liiceanu stie si cum sa fie impresionant de decent si, mai cu seama etic curajos. Iesirea de fata… de fata cu amicul Dinescu isi are si ea justificarea. Dinescu pedaleaza ca vocatie mercantila conform cererii de pe piata grobianului in ciuda unor judecati mult mai judicioase pe care le cultiva in momentele sale de regrete etice, mai cu seama daca ar fi luat public tetatet la intrebari de…..Liiceanu. Ce poate fi mai pretios decit femeia, bicicleta si.. refularea !!!

    • N-are nici o legatura cu „corectitudinea” sau „incorectitudinea” politica. E doar badaranie de cea mai joasa speta si care denota un caracter infect!
      Cautati editorialul (nu mai stiu daca ultimul sau penultimul) de la Catavencii!

  6. Maxim mi-a placut. Mult v-a trebuit totusi. Lui Goma (care avea o intuitie incredibila) i-au fost de ajuns 2 vorbe sa-si dea seama ca „disidentul” Dinescu e un porc tradator. Totusi minunat. Mi-ati facut seara :))). Va multumesc

  7. Dureros adevăr în portretul compus de dl Liiceanu dlui Dinescu. Vizibilă cu ochiul liber, constantă, întristătoare a fost degradarea simțului etic și a decenței dlui Dinescu mai ales în ultimul deceniu.

    • Dacă citiți jurnalele lui Mircea Zaciu și „Soră lume” de Ana Blandiana veți vedea că dădea semne din tinerețe de ticăloșie. Mai estompate atunci de realul talent literar pe care nu i-l neg și de faptul că la sfârșitul anilor optzeci părea să fi comis niște acte de disidență față de regim. Atunci l-am crezut.

  8. În sfârșit!!! După 30 de ani, îmi pierdusem orice speranță ca cineva să rostească ODATĂ adevărul despre Mircea Dinescu!!!

    • Adevarul il vedeam toti dar era nevoie de cineva cu notorietate si acuratete chirurgicala care sa-i trasmita ca fatarnicia nu zideste nimic niciodata !

    • Si eu ma simt cumva multumit ca cineva, cineva care conteaza – ca dl Liiceanu, s-a exprimat atat de clar cu privire la, totusi in articol fara a fi numit in clar, Mircea Dinescu. – Bravo dl Gabriel Liiceanu!

  9. O caracterizare adecvată a unui poet relativ talentat dublat de un derbedeu slonos si un arivist socio-economic gretos. Genul de om care s-a ridicat contra lui Ceauşescu pentru că nu ii permitea lui si familiei sale să aibă acces la diverse avantaje si bunuri. Cand după revolutie s-a văzut cu sacii in căruţă brusc s-a intors contra rebelilor anti-FSN si Iliescu din Piata Universităţii. A trecut de partea represiunii cu uşurinta si fara remuscari. caracterul abject a facut ca si talentul artistic sa nu ii mai fie luat in considerare. Ma bucur ca dl Liiceanu are curaj sa spuna adevarul despre acest individ.

    • Fain portret si multa culoare in descrierea dv. Un pictor al vorbelor bine alese care dau o nota de umor fin. Ca baiat de familia unui impiegat de gara nu a avut de unde a invata maniere si nici nu a dorit a se slefui pe sine.

  10. Bravo!! De când aşteptam această „analiză”. De câţiva ani bănuiam exact ce spune dl. Liiceanu în articol despre marele revoluţionar. Am urmarit, o vreme, opiniile politice exprimate atât de des la televiziunea naţionala, până când mi s-a făcut scârbă.
    Vă mulţumesc d-le Liiceanu
    Cu deosebit respect, Mihai Alexa

  11. Buna dimineața, domnule Liiceanu!
    Probabil că nemaipomenitele isprăvi ale lui Mircea Dinescu au atins niște culmi ale nerușinării, dacă ați decis că acest obraznic și – trebuie să recunoaștem – talentat versificator merită o reacție. Replica dvs. aduce, însă, în actualitate, „găinării” (mai mici sau mai mari) ale poetului disident petrecute cu ani și ani în urmă. Întrebarea firească este de ce nu ați semnalat mai demult aceste stupefiante comportamente?
    E drept, în „Ușa interzisă” descrieți scena în care îi băga pe gât – vorba vine -lui Iliescu niște canistre cu vin, dar nu credeți că, având în vedere că erați la curent cu fapte mai grave ale disidentului nostru naționale, e cam puțin?
    Și încă ceva: „Valah”, da, dar de ce pedagog? A ajuns, oare, Dinescu un fel de dascăl al neamului? Sau poate vă referiți la apostolatul minciunii și al vulgarității colportate săptămânal în emisiunea lui Ionuț Cristache, România 9?

    • Probabil e vorba despre „picatura care a umplut paharul”.
      Eu nu inteleg, totusi, in context, ce relevanta a avut „valah”

  12. Să nu uităm că a intrat în TVR pe 22.12.1989 și n-a mai ieșit până acum!
    Avea atunci un bilețel cu numele lui Iliescu pe care l-a chemat să conducă țara. De unde îl avea? În 1989 fusese în RDG și la Moscova, deci? Dar cànd a fost dizident? După ce s-a întors de la Moscova?

    • Tocmai a anunțat ca pleaca la Prima TV cu tot cu emisiunea despre carnați si fotbaliști. Asta după ce s-a publicat ca incasa 15 000 Euro pe luna ca sa-si facă singur reclama.
      A simțit ca vine o noua conducere si si-a luat catrafusele înainte de a fi împins pe scări. Tare ma tem ca noua conducere va aduce noi pedagogi valahi.

    • … au fost mai multi falsi disidenti in acele,, momente cheie de pe la televiziuni, cand dl Coposu ar fi dorit sa cunoastem si opinia unor oprimati ai regimului comunist si altii sau opus tinandu l la poarta tv…. chemandu l disperati pe bolsevic…,, inceputul revolutiei furate,,… agentii sau strecurat mai apoi in toate partidele istorice sabotandu le din interior…. licheaua de care se face vorbire in anii 90 a dat in stanga lui ilici pana a capatat avutia bolsevica… cand a venit dreapta lui base se vede limpede ca e chemat la raport si pune tirurile pe orice manifestari ale unei drepte cam anemice trebue sa recunoastem, reprezentata doar prin curajul unor intelectuali cu adevarat onesti… in orice manifestare in strada l am remarcat si pe domnul LIICEANU, cu stima pentru un dascal adevarat al neamului romanesc… niciodata clovnul.. nu ar fi avut statura domnului SORA, pe viscol, ploaie!…

  13. Puslamaua de dinescu si licheaua de Buscu:talente versificatoare si narrative uriase,insa anulate de pofta lor de capatuire imediata,ambii deveniti pesedei gretosi.Puschea pre limba lor!!

    • Unde ati gasit domnule „talente uriase” la acest impostor notoriu?! Din contra, individul este arhetipul lui „Mitica”, atoatestiutorul ce face cârnati din versuri si plachie de crap cu pamflete de doi bani. Stie orice, poate orice, întelege orice si câstiga din orice!
      Iubeste sa apara pe sticla indiferent pe ce subiect, nu are urma de bun simt si nu admite ca poate nu este informat despre o tema sau alta. Se crede un Pico dela Mirandola autohton, se pricepe la toate, da sfaturi tuturor si în orice domeniu. Sport, cuisine, arta, politica, pamflet, literatura – trancane interminabil despre toate dar de fapt, nu stie nimic temeinic: un IMPOSTOR! Nu stiu din ce calendare de perete sau din ce almanahuri si-a cladit „cultura”, este un nimic cultural iar despre „talentul” pe care i-l apreciati ce sa mai vorbim!? Puteti cita ceva demn de retinut în afara poeziei/impostura tip Paunescu si Vadim? Alti „talentati” guralivi, tupeisti si fara masura.
      Desi acest tip este un NIMIC în orice face si în orice spune, din pacate nu este si un NIMENI, asa cum s-ar cuveni, dar aici suntem noi de vina: acei dintre noi care îi urmaresc în continuare exhibitiile gretoase si cei care nu se simt deloc deranjati de omniprezenta personajului.

  14. Un prajitor in tigai canceroase de teflon, care de ani de zile face afaceri cu statul, primind gratuit o halca din grila TVR ca sa isi promoveze propriile afaceri. Bleaahhh!

  15. Un portret cit se poate de fin, pentru asa un caracter grotesc precum cel al „poetului national” – asa cum il titra un documentar frantuzesc indata dupa decembrie 1989.
    Da, domnul Liiceanu ne aminteste iar (insa intr-adevar, cam tirzior…, iar de-i asa, de ce nu au facut-o si altii in tot acest timp?) de un alt ciocoi impostor, un Houdini al intelectualului in „tranzitie”, cu staif, boema si lautari, prietenul noii puteri. Mirciulica e cel ce i-a pus fata umana comunistului Iliescu, prin formula prietenoasa ” n’ea Nelu”. Pururi hazliu, infasurat in pixeli de markrting, poetul a fost un „brand”, ceva mult mai reusit, mai durabil decit Gabita Oprea… Peren. Mereu prezent la TVR, batindu-se pe burta cu toata lumea, mogulas de presa, inginerul nostru de suflet devine astfel director-anestezist de constiinta.
    Mi-a fost sef la CNSAS, cind era membru in Colegiul Consiliului. Omul nu stia ce-i aia condica, totul e informal la el, un amic imi povestea ca-si platea angajatii de la Plai cu boi direct dintr-un sac de gunoi menajer din care angajatii isi suflecau minecile dupa bancnote…
    Ce mai tura-vura, un personaj – ai zice fascinant, din filmele lui Kusturica, dar cu o incredibila rata de conversie, de optimizare a beneficiilor de toate felurile.

    • Fascinant? La fel de ‘fascinant’ ca și manelele sau oribila și kitchoasa muzică de pahar care sunt trademark-urile acestui dubios și (îmi pare rău s-o spun) insalubru personaj (originar din Slobozia). Întruchiparea României (sau Valahiei) dacă vreți în cea mai nefericită ipostază posibilă: prost gust, cultul șmecheriei hidoase, a golănismelor ieftine… Personajul e un tupeist grosolan, lipsit de orice sensibilitate sau bun simț. Dl. Liiceanu are perfectă dreptate în ceea ce spune. Pușlamaua trebuia de mult timp pusă la punct. Felicitări!

  16. Acest pamflet este o replica la un pamflet publicat de MD in Catavencii:
    https://www.catavencii.ro/editorial/saru-mina-nasica/
    Putem sa-i reproșam multe lui Dinescu dar nu-i lipsește talentul de pamfletar. Si uite asa aflam cum isi spala chilotii in public cumetrii pe bune Mircea Dinescu si Ana Blandiana.
    Mircea Dinescu este o combinație nefericita intre Valahia puturoasa a lui Petre Pandrea, un fel de Coriolan Drăgănescu, cu Levantul lui Panait Istrati si poetii derbedei tip Francois Villon. I se potrivește poate poezia lui Villon: Cârciumarul care toarnă apa-n vin.
    Poeții sunt si ei oameni, sunt supuși valurilor vieții: unii publica poezii închinate lui Lenin pana in 1983 si li se publica opera in tiraje masive si in 1989, apoi devin simboluri ale rezistenței prin cultura, alții dau intreview-uri, dictate zic unii de la Moscova, in Liberation si apoi ajung profitorii tuturor noilor regimuri post decembriste.

    • Cred că ar mai trebui să vă informați în ceea ce o privește pe Ana Blandiana… Oricum există o deosebire fundamentală și la vedere între cei doi… În timp ce Ana Blandiana și Romulus Rusan ridicau Muzeul Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighetul Marmației, Mircea Dinescu își adjudeca prin nu știu ce mijloace sulfuroase niște kilometri de luciu de apă din Dunăre, ctitorea niște cârciumi și vărsa lături pe gură la TVR…

      • Din păcate sunt pagini din biografiile lui MD si ale AB care nu pot fi șterse indiferent de ce merite vor fi avut înainte de 1989 sau, respectiv, după 1989.

    • Da, ok! „pamflet” – dar care e legatura cu cartea Anei Blandiana a modului in care a murit tatal ei?
      Singura legatura = caracterul infect al pamfletarului!

  17. Iata faptele, in ordine cronologica, ca sa se inteleaga contextul:

    1. Cititi in COTIDIANUL punct RO din 28 februarie 2021 textul cu titlul:
    În ultima sa carte, „Soră lume” Ana Blandiana face acuzaţii extrem de dure la adresa lui Mircea Dinescu — de Ion Spânu.

    2. Cititi in CATAVENCII punct RO din 9 martie 2021:
    Săru’ mîna, nășică! — de Mircea Dinescu.

    3. Recititi articolul de mai sus, publicat pe 11 martie 2021.

    Cam asta-i. Doar Oprah mai lipseste din peisaj.

    Apropo de viciile si defectele lui Dinescu, citeva vorbe de la Taki Theodoracopulos despre breasla scriitorimii („Where Has All the Talent Gone?”):

    “Am fost convins dintotdeauna ca misiunea filmelor post-Fred & Ginger a fost sa reduca, atit cit le-a stat in putinta, manierele si moralitatea societatii. Cu mult timp inainte de inventarea camerei de filmat, vechii greci obisnuiau sa ii arunce pe dramaturgi in inchisori pentru coruperea societatii, un obicei care nu a mai fost urmat de generatia noastra pentru ca nu sint suficiente locuri in inchisori in care sa fie cazati toti cei vinovati.

    Intre timp, Cervantes a fost un puscarias cu repetitie din postura de functionar al statului caruia ii cam placeau banii publici, Lope de Vega obisnuia sa vorbeasca despre violuri un pic prea mult, Ben Jonson a comis o crima si a facut puscarie de trei ori, Racine a fost un gigolo pentru Madame de Maintenon, Milton isi batea nevasta si a sfirsit la balamuc, Samuel Johnson avea tot timpul datorii uriase, Voltaire era sistematic expulzat din Paris si din Franta si a facut puscarie la Bastilia, Diderot a furat bani de la un preot, iar minunatul Tennessee Williams a abuzat de bautura si de baieti toata scurta lui viata.”

    • Am urmat pașii și cred că m-am lămurit..
      E din ciclul între sublim și derizoriu.. :)

      „Voiești să cunoști lucrurile? Privește-le de aproape.
      Vrei să-ți placă? Privește-le de departe.”

      „Podoaba vieții este talentul, cununa talentului caracterul.”

      Blanche și Stanley, cu care Tennessee Williams a luat primul Pulitzer, par atât de actuale..

  18. In volumul „Fata catre fata. Intalniri si portrete” aparut la Humanitas, Andrei Plesu il evoca pe Mircea Dinescu ca pe un prieten devotat. In galeria prietenilor, Plesu ii mai evoca pe Petru Cretia, Wolf Lepenies, Adam Michnik, Dan Setlacec, Dan Slusanschi, Edmund Pollak, Victor Rebengiuc, Johnny Raducanu, Profesorul Cajal, Mihai Botez, si, evident, pe dumneavoastra. Iata ca ati incaput, in inima mare a lui Plasu, alaturi de Dinescu. S-a putut deci. Banuiesc ca v-ati razboit cu Plesu sa i-l scoateti din suflet pe Dinescu. N-ati reusit. Nu banuiesc de fapt, stiu precis ca asa s-au intamplat lucrurile. Aveati deja o parere definitiva despre Dinescu formata cu multi ani in urma. Iata dovada, chipul dumneavoastra incrancenat, cand Plesu vorbeste relaxat despre Dinescu:

    https://www.youtube.com/watch?v=NSkurJ4aIG4

  19. Să înteleg că din cauza lui Dinescu nu avem diguralizarea și autostrăzi, școala și medicina sînt praf, ca și poliția, clădirile de patrimoniu la fel ca urbanismul la pămînt, instituțiile statului conduse de analfabeți oficiali păzesc cetățeanul să nu-și primească drepturile, redactarea legilor e făcută de foști paznici de cap, Academia e de rîs la fel ca si ambasadele, cercetare și inovații poți să uiți, se predă religie în școală în draci, 112 e ca să ne fie violate și ucișe copilele… da, îl disprețuiesc pe acest Dinescu!

  20. L-am intalnit doar odata. La festivalul Dilema Veche in Alba Iulia. Era vanzator la taraba. Vindea in cutii „vinul lu Dinescu” pe carton erau versuri de ale lui. Greu o fi fost lu Masha, nevasta lui, ma gandeam, un om fara nici o limita.

    • Domnule Paul Barbu, aici avem un exemplu clasic despre cum se fac banii. Dinescu, mai fraier și nițel mai troglodit făcea negoț cu vinul casei ambalat în cutii pe care erau tipărite versuri. Domnul Liiceanu, sofisticat, elitist și cu un usage du monde net superior țopîrlanului care vindea cîrnați și molan, îl plimba pe Paulo Cohelo pe la tv și îl tîra prin tot felul de conferințe larg mediatizate pentru că editura sa trebuia să facă bani din vînzarea cărților acestui domn care ne era vîndut drept unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului. Succesul nebun printre coafeze, casierițe, domnișoare pasionate de fitness și cariere de model/asistente tv, etc. al acestui remarcabil autor promovat intens de domnul Liiceanu a demonstrat că abordarea unei campanii bazată pe apelul la setea de cultură și satisfacerea nevoilor intelectuale ale boborului duce la profituri mult mai mari decît a scos Dinescu cu vinul lui. Sînt bani netezi și frumos mirositori scoși din cultură, nu parale mototolite și unsuroase îndesate la chimir de pe urma speculării poftei de mici și zaibăr vîndut de tarabagiul Dinescu unui bobor de mitocani și sclavi ai burții. Să hrănim intelectul, nu mațu’, domnilor! Și dacă ne ies niște bani frumușei de aici, cu atît mai bine! Deși, dacă stau să mă gîndesc mai bine, Gălbioara de Potelu rimează nițel cu Paulo Cohelo (mai ales dacă îi spunem numele pă purtughej, sau în limba braziliană, după cum zicea Loredana Groza, o mare ”fană” a scriitorului).

      demonstrat că abordarea

      • Presupun că erați chiar turmentat când ați făcut comparațiile și sunt convins că preferați oricând o carafă cu Potelu unei lecturi de la Humanitas…

        • M-am păcălit doar cu ”Alchimistul”, după care m-am lămurit, alții nu și au ras de prin librării tot ce era Coelho fiindcă era trendy. Problema ține de etică în afaceri, vrei să faci bani dar vinzi un lucru prost pe care îl lauzi și îl prezinți drept capodoperă. Dacă Djokovic îți spune că racheta X este cea mai bună din lume, o cumperi. Dacă are și un magazin și numai de la el poți să o cumperi dar constați că ți se rupe în mînă, atunci e înșelăciune. Nici ăsta nu ar fi un necaz prea mare, reclama mincinoasă e sufletul comerțului, numai că nu te așteptai să iei țeapă mergînd pe mîna campionului. Dacă Djokovic vine după asta să-ți țină lecții despre etica afacerilor, atunci avem o problemă.

  21. Excelent articol.O alinare pentru toti care asteptau aceasta confirmare.Dar cei care l-au tinut in brate la TVR ani si ani la rand, ei ce fel de oameni or fi ?

  22. Portretul acesta e valabil pentru foarte multa lume.
    Nu ați pronunțat numele lui Dinescu până la final.
    L-ați sugerat tot timpul.
    Nu așa cum a procedat el, la revoluție și după, s-au purtat majoritatea românilor ?
    Nu au profitat de orice șansă pentru a se căpătui ?
    Dinescu a devenit bogat atunci când și-a vândut acțiunile de la Academia Catavencu. Și cu banii aia s-a apucat de afaceri.
    E mai rău Dinescu decât alții în afaceri ?
    E o blasfemie că pune suc de portocale in tocănițe ?
    Ne obligă Dinescu sa punem suc de portocale in aproape orice mâncare ?
    Dinescu nu are dreptul la părerii aceeași măsură în care are Pleșu sau Liiceanu ?
    A, are alte păreri ….
    Dinescu a fost simpatic cat l-a luat la mișto pe Iliescu. Nu că Divertisul, dar s-a descurcat.
    Când s-a aliat cu nea Stelica și a apărut joia să-l toace pe Băsescu, cum s-a priceput el așa (nu mi s-a părut că Băsescu ar avea un limbaj mai breaz decât al lui Dinescu) hop, basiștii că d-voastră și că mine au zis că poetul s-a dat cu PSD.
    Pe urmă l-a luat la puricat pe Iohannis. Noi, aia anti-psd, am zis că e sluga PSD, nu ?
    Omul e așa de când e el.
    Asta e stilul lui.
    Așa vede el lumea.
    Și el, și Liiceanu, au dreptul la păreri despre scena politică.
    Nici Dinescu, nici Liiceanu nu dețin soluțiile pentru o viață mai bună pentru români.
    Dinescu a găsit o cale de a deveni un mic moșier. Că mulți alții.
    Ca Isărescu spre exemplu.
    Aștept o analiză a d-voastră despre Isărescu. Nemuritorul.
    Tare sunt curios sa vad ce veți spune despre el.
    Îi iau partea lui Dinescu nu pentru că aș fi de acord cu părerile lui, ci pentru că mi se pare o exagerare oribila modul în care este zugrăvit.
    Cunosc o mulțime de alți oameni, fără talent la ceva, care au prosperat după revoluție, care erau niște nimeni, nu și-au riscat viața în nici un fel precum Dinescu, și au averi mult mai mari decât el. Doar pentru că au spirit antreprenorial și un sprijin din partea unui securist.
    Ați putea sa vă ocupați de securiști, domnule Liiceanu. Sa ii analizați pe ei, nu pe prăpăditul asta care s-a străduit să supraviețuiesc după cum s-a priceput el, la fel ca d-voastră sau că mine sau că oricare dintre noi. Și pentru că a reușit mai bine decât alții, trebuie terfelit ….
    Credeți că e un vector ?
    Că lumea de-abia așteaptă să vadă ce mai zice despre cineva printre lăutarii aia ai lui, că sa voteze după cum zice Dinescu ?
    Eu mă îndoiesc.
    Sper că apreciați și altfel de păreri decât cele care va lăuda.
    Multa sănătate va doresc.

    • Eheee, cu argumentele dvoastra il puteti reabilita chiar pe Paunescu. Ori pe Vadim. Dece nu, chiar pe Iliescu!? Sau, chiar pe securisti, caci si ei s-au descurcat cum s-au priceput. Sau chiar comunismul: o ideologie buna, dar prost aplicata. Nu?
      Dar asta face toti banii: „… nu pe prăpăditul asta care s-a străduit să supraviețuiesc după cum s-a priceput el”.

    • poți avea încredere în toți cei cu neveste de la Moscova?
      adică aproape tot CC al PCR, apoi Generali din MAPN.
      După 1989 ne-au condus sau influențat în mass-media: Iliescu, Militaru, DINESCU, toți cu neveste de la Moscova

      • Aceasta este o bădărănie care mistifică realitatea. Masha Dinescu a fost un om de mare decență, în contrast cu soțul ei. Dumnezeu s-o odihnească! Habar n-am de soția lui Militaru, dar Nina Iliescu este româncă, nu rusoaică, și s-a combinat cu Ion Iliescu încă de la București.

    • 1 ) ”Cîntec în așteptarea recoltei ”
      ” În dialectica adormitoare/lampa chiar va sufla în lumînare/ploaia va curenta și focul vai /va fi pompat în sîrma de tramvai,/tîrziu pe podul spart și-n strada strîmtă / iese -avortonul din canal și cîntă / și-n pas de front la sărbători mai mari/părinții noștri tunși și miltari / mai sus într-un muzeu cu uși închise/vaca exactă paște manuscrise/ și în aceeași ordine firească/biserica poartă gumari și bască /și fiindcă s-au cam terminat cartofii/plantăm călugării și filozofii/ și așteptăm ca să răsară iute/dogmele verzi și frazele cornute . ” ( vezi Mircea Dinescu – DEMOCRAȚIA NATURII ,versuri ,cartea Romînească ,1981,pg.6)
      2 ) ”Scrisoare de dragoste postrevoluționară ”
      ”Domnule Dinescu , s-a făcut o mare greșală enorm,de mare cînd ai fost ales în funcția care ești.Locul tău este la căminul de HANTECAPA -ȚI.
      Un nebun ,un zăpăcit,un INCULT ,care nu știe să vorbească,dar știe să bîrfiască,să facă intrigă dușmănie și răutăți ,în toate domeniile.
      Dragă Mircia , îți place foarte mult să hulești pe toți studenți partidei guvern pe toți oamenei de mare valoare,tu un tîmpit un incult te rugăm foarte mult să-ți scimbi locul de muncă care și se potrivește mai bine.
      un grup de studenți din PNL” ( vezi Mircea Dinescu, PAMFLETE VESELE ȘI TRISTE ,Editura Seara, 1996,pg. 6 )

      PS . Rog frumos redacția CONTRIBUTORS să nu-mi monitorizeze citatele reproduse cu maximă exactitate

  23. Portret excelent, cu exceptia ultimei fraze. Personajul nu a fost modelul de badaranie al poporului roman, ci o emanatie a poporului badaran din care se trage.

  24. Eroul asta s-a comportat in ziua de 22.12.1989, la ora 13.00 de parca fusese aduc cu forta la TVRL. Era speriat si disperat ca Ceausescu il va executa (nevinovat) in eventualitatea ca se va fi intors cu helicopterul pe acoperisul CC. De altfel a disparut citeva zile, aparind atunci cind Iliescu l- a asigurat ca totul este sub control, ca a trecut pericolul, iar apoi a urmat ceea ce D-l Liiceanu ne prezinta in articol.

  25. Jos palaria pentru domnul Liiceanu.Un text scoala,cum rar mi-afost dat sa citesc,despre un mascaricici national,care a adus mahalaua in pseudoteleviziunile „lor”,care siluieste limba romana si care are tupeul sa scrie rautati despre o Doamna a culturii romanesti-Ana Blandiana.!O rusine nationala…

  26. Comentez si eu, ca mai multi inaintea mea, ca acest articol vine cam tarziu. Banuiesc ca d-lui Liiceanu i-a fost greu sa scrie ce a scris (prea e gretos personajul) dar m-am intrebat de mult timp ce i-a retinut pe altii sa remarce impostura marelui dizident desi se putea vedea de pe Luna?

  27. Trist și cutremurător este faptul că acest personaj reprezintă (cu excepțiile de rigoare) un tip de comportament al sudului cu care cei din intra-Carpatic ne-am trezit într-un mariaj de coșmar.

    • Nimic nu e mai urât și provocator de greață în România decât xenofobia ardeleanului prost. Autosuficienți, se ascund în spatele realizărilor înaintașilor și și le însușesc ca pe o haină pe care o primești gratis de la un frate mai mare. Un pic uzată, un pic prea mare, un pic neînțeleasă, dar își face treaba. Un pașaport care le dă dreptul să se comporte grobian, la fel ca „miticii” pe care ii disprețuiesc visceral. Troglodiți, dar cu stil, spun ei, în decoruri cu multe scene, care dintr-o dată validează subcultura mustăților lungi și a pălăriilor cu boruri mari întâlnite în multe locuri pe văile Târnavelor, în periferia Sibiului sau la groapa de gunoi a Clujului. O zeamă de portocală pe care o toarnă în orice discuție, fiind convinși că merge la orice fel de mâncare. Pentru că în mintea lor discuția este un fel de gulaș, o tocăniță făcută la foc mic, cu aspect de ciorbă și fără niciun gust de la cat ardei iute are în ea. Așa că își pun portocalele unde nimeresc și ascultă muzică de la Strehaia poansonată cu inscripția „made in Câmpia Turzii”, spunandu-ne că ei nu sunt bădărani și nicidecum netrecuți prin școală. Acest loc este ocupat bineînțeles de cei care adună la vărsarea Oltului în Dunăre lăturile pe care le aruncă ei mai sus de Făgăraș.

      • Din păcate Luca Boroș are dreptate, și nu rezolvați nimic insinuând că e ‘xenofob’, (ceva ce nu cred că este). Bizar e că dumneavoastră înșivă recurgeți la epitete și formulări care frizează xenofobia (sau ardealofobia) ca să contracarați o simplă remarcă care nu face decât să exprime frustrarea unor regiuni istorice cu centralismul excesiv al Bucureştilor respectiv al Munteniei (regiunea care deține tradițional frâiele puterii în România).

        • Bineînteles ca nu este xenofob. Nu are cum, desigur. Ce a fost oare în mintea mea sa spun acest lucru? În primul rand, pentru ca xenofobia, la fel ca girafa este ceva care nu există (It’s a fact! chek it!) În al doilea rand, „centalismul excesiv al Bucurestilor, respectiv al Munteniei” face ca și acest lucru să se manifeste exclusiv la capitală. Si in Muntenia, bineintels. Respectiv… Muntenia. Așa… Care este tot un fel de capitală, nu-i asa?! Toată lumea știe asta. Cu toate acestea, chiar și atunci cand traditia este încălcată și „fraiele puterii in Romania” sunt preluate de o altă regiune istorică, o stare de amaraciune și resemnare profundă, datorată frustrarilor acumulate de perpetuarea modelului de guvernare francez, nu reușește să provoace altceva decat simple remarci. Prostesti, dar simple. Amuzante în simplitatea lor. Dar pline de tâlc. Bune pentru statistica care ne spune ca au și ei faliții lor. Ha, ha, ha! Ce lume frumoasă și uniformă! Niciun xenofob aici, în intra-Carpatic. Toți sunt la sud. Super!

  28. Ca bucatar este totusi un impostor (nici macar nu stie sa sparga un ou, iar „retele” lui se vede ca sunt executate de cei din bacataria restaurantului). Deci pana la urma nu are nici un merit.

  29. Scrieti asa: „În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai ales cum face) în zilele revoluției din decembrie și în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul trasformării unui moment sublim într-o farsă.”
    Lucrurile au stat mai simplu. Inainte de revolutie sunt oameni care au avut curajul sa carteasca impotriva regimului si au platit, si oameni, majoritatea, care au tacut. Mircea Dinescu a cartit si a fost arestat la domiciliu. Andrei Plesu a cartit si a fost deportat in Moldova. Ana Blandiana n-a schitat niciun moment de dizidenta. A prosperat si inainte si dupa, iar acum, cand isi cosmetizeaza grosolan biografia, o aparati ca o sabie de lemn. Dumneavoastra nu ati incetat sa taceti si inainte si dupa, acum, cand nici macar nu-i pronuntati numele lui Dinescu.
    Ca de obicei, Plesu limpezeste apele: „Capriciul istoric a făcut să trec, alături de familia ei, prin împrejurări severe, greu de înțeles, în toată aberația lor, de cei care au fost scutiți de experiența unui context politic dictatorial. Casa lui Dinescu era sub permanentă supraveghere, eventualii „oaspeți“ erau, la rîndul lor, „sub control“. Am continuat să mă întîlnesc cu Mircea, urmăriți, la zece pași în urmă, de „experții“ organelor. Pînă într-o zi, cînd o mînă drastică s-a instalat între noi (la propriu) și ni s-a interzis orice contact „peripatetic“. O vreme, am mai frecventat, sub vigilentă popreală, apartamentul din Bitoliei, profitînd de ospitalitatea nealterată a locatarilor lui. Iar în zilele revoluției, Mașa și Mircea s-au mutat la noi, în strada Paris, de teama unor „incidente“ greu de anticipat.” (Masa. Masenka. Masa Dinescu, Dilema veche, nr. 281, nr. 14-20 noiembrie 2019)

  30. Da, ăștia ne-au fost profesorii de democrație după 1989. Cum se vede astăzi, au fost foarte buni. Iată ce elevi eminenți au absolvit: clasa politică actuală. Cu școli, spitale, adm locală, cultură, loc în Europa, poziția față de Moldova, jurnalism, toate celelalte.

  31. ..de la revoluționarul slab, palid, având sumanul rupt, la poetul tingirilor unsuroase, care-și etalează nonșalant traiul tihnit, de mic „moșier de stânga”..

    Virulent cu cei care-i deranjează pasager interesele, dar închizând ochii împăciuitor față de marile ticăloșii comise consecvent și cu cinism de unii contemporani..

    Așa e, dincolo de curajul tinereții și doza de nebunie necesară, el știa că legăturile sale de familie cu URSS-ul îl vor proteja..

    În rest, e unul din marii profitori ai schimbării. I se potrivesc mănușă versurile :

    „Banii nu tac, banii se fac
    Totul e in mana lor,
    Banii vorbeeeesc.…”

  32. Memorabila diatriba. Ce ma surprinde insa mai mult decat ceea ce reprezinta Dinescu este voiosia si candoarea cu care el a fost prizat ani in sir de catre largi categorii sociale. Eu insumi am fost unul din acei frumosi naivi.
    Se pare ca exista personaje care pot aglutina gusturi, pasiuni si moravuri diverse chiar si in jurul unei charisme discutabile.

  33. Regret, dar dl Dinescu este expresia poporului. Un popor corupt, care în 1990 l-a ales cu 85% pe nemernicul Iliescu și a dat doar 4% pe democratul Rațiu. Nu e neapărat să citești „Republica” lui Platon ca să înțelegi oroarea mineriadelor și a aplauzelor tălîmbe ale acelor bucureșteni. Iar în ce-l privește pe măscăriciul lui Iliescu, nu-l mai urmăresc de atunci.

  34. Dinescu,un individ despre a carui comportament nu am avut niciodata o parere buna,nici inainte de ’89 si nici dupa ( atentie nu vorbesc de talentul lui poeticesc )

    Insistenta cu care a incercat dintotdeauna sa se puna in evidenta ,recurgand la tot felul de smecherii,mi l-au facut antipatic de-a dreptul.

    M-am mirat cand ,dupa ’89, unii l-au considerat o scanteie a „revolutiei „, un simbol al ei.
    Constat ca mai sunt si astazi unii care incearca sa-i justifice comportamentul de lichea.

    Desigur gusturile nu se discuta dar moralitatea unui individ trebuie scoasa in evidenta chiar daca nu place unora !

  35. Pacat! Cu talentul la tumbe si bale, ipochimenul merita, cel putin, un costum de arlechin. I-a fost refuzat in favoarea celui de moderator teleast sau de invitat iconoclast. E, poate singurul specimen despre care se poate spune ca „a fost” si „n-a fost” in aceeasi vreme. In rest, sa ii ierte Dumnezeu si flora, si fauna inconjuratoare, pentru ca insectarul si ierbarul sufletului sau sunt, demult, afumate…

    • Cuvintele d-voastra, d-le. Ioan Munteanu, dezvaluie un spirit belicos pentru care culoarea „gri” nu exista.

      Se pare ca vedeti totul in alb si negru. Apoi, vad ca nu va retineti in a folosi termeni primitivi cum este cel de „bale”. Ce sa se fi intamplat ca ati acumulat atata ura impotriva lui MD? Noroc ca mesajul d-voastra a ocupat doar patru randuri in fereastra comentariului pe care l-ati facut. Ma intreb ce ati mai fi spus daca mesajul pe care l-ati postat ar fi avut anvergura mesajului lui „coco”.

  36. Cazul MD este definitoriu de paradoxul cenzurii in RO. A fost ingrozitoare pentru ca ne limita accesul la universalitate si cunoastere, ca ne impunea un modus vivendi stas, dar a fost bun pentru ca ne-a obligat sa ne educam, sa ne controlam pornirile instinctuale, si sa ne comportam decent in public… Educati, needucati, cultivati, necultivati, toata lumea se exprima (scris, vorbit) decent, vulgaritatea sau injuriile publice erau inimaginabile! Ok, era de frica, dar era.
    Astazi, libertatea de exprimare, in contextul unor oameni fara educatie, vulgari, mediocri dar cu tupeu, este cea mai proasta veste pentru eventuala infrumusetare a vietii acesteia prea gri de care ne plangem, calmarea furiei sistematice si a agresivitatii, adica insanatosirea mentalitatii noastre, deja profund paguboase, nu mi se pare iminenta…

    • Interesant (și inteligent) punct de vedere Ela, la care subscriu 100%.
      Vulgaritatea (dezinhibată de constrângerile cenzurii) a răbufnit pur și simplu ca un vulcan pestinențial după 1990 și fenomenul manelelor (manele care au asfixiat România, transformând-o în ‘Românica’ fiind cel mai tipic și trist exemplu.)
      Dar pedagogul nostru valah de Bărăgan se pare că savurează acest fenomen, ba chiar îl propagă.
      Nu vreau sa spun ca epoca inainte de 1989 nu era dureros și grotesc de vulgară (cultul personalității, kitschul comunist etc.) dar cel puțin nu era ‘porcoasă’ pe față, deși era imens de tristă.

  37. Autorul spune : „Are un singur merit: după ʼ90, nu s-a dat niciodată mai mult decât era. Nu a fost „un impostor în strai virtuos”.” ———– Total de acord. Poate si altii ar fi trebuit sa faca la fel. Numa’ zic.

    • Reproducand spusele maestrului Liiceanu, de altfel in acord cu realitatea, MariS incearca parca sa inblanzeasca atmosfera creata de reactiile cititorilor, unele din ele pasionale dar lipsite de consistenta. Pacat ca MariS nu a gasit resurse pentru a dezvolta ideea din concluzie („Poate ca si si altii ar fi trebuit sa faca la fel”).

  38. Articolul descrie cu subtilitate si eleganta metehnele unui personaj cunoscut public. Nu e vorba de o persoana din administratie sau politica, din acelea care hotarasc soarta românilor si a României, ci de un personaj a carui aparitie in public poate deranja.
    In mod normal ma gindesc cam 15 secunde la 5 ani la domnul Dinescu. Deci nu se poate spune ca sint un fan, dar in timpuri vechi, fara sa fi avut multe informatii din culise, parea un personaj simpatic. Dupa cum scrie domnul Liiceanu, se pare ca nu e chiar asa.

    Ceea ce remarc la articol este ca te pune in situatia radicala sa alegi: ori un ,,mascarici”, ori un intelectual rafinat.

    Oare ce nevoie am sa fac asta la recomandarea cuiva? Domnul Dinescu nu mi-a facut niciun rau si ma tem ca nocivitatea lui este cu mult sub o zecime din nocivitatea celor care au luat tara ostatica, stim cine. Spontan l-a prefera in alegerea mea pe domnul Liiceanu, ca sa nu ma fac de ris, mai ales ca, eu fiind o persoana insignifianta, semnez cu numele meu. Daca e sa fac un idol din cineva, il aleg pe domnul Liiceanu.

    Dar imi lasa un gust amar acest eseu pe care il scrie, pentru ca mie imi gusta un pronuntat iz de ad personam la care trebuie musai sa ma raliez si eu, altfel… am mai spus. Daca l-ar fi prins cu mita in sac cu ceva, da, insa altfel domnul Dinescu pare ca face cam ce a facut dintotdeauna.

    As fi preferat sa-i pastrez pe amindoi fiecare cu un locsor al sau. Dar acum nu se mai poate: ori, ori.

    • Eu cred ca se poate, foarte bine, sa admiri filosoful pentru eruditie, dar sa nu fii de acord cu toate ideile lui, sau sa apreciezi poetul si bucatarul, fara sa-i gusti toate derapajele verbale sau „analizele politice”.
      Faptul ca, unul face ce-a facut mereu, iar celalalt se exprima dupa 30 de ani, nu schimba nimic, nici calitatea filosofului si nici pertinenta celor afirmate aici, e doar un detaliu, un epifenomen.
      Nu e necesar sa alegeti intre cei 2, asa cred…

  39. In privința lui Mircea Dinescu cred că v-a reușit, stimate D-le Liiceanu, caracterizarea omului care, după 1989, nesocotindu-si talentul, a făcut „afaceri” in numele acestuia, s-a afișat cu un crez care a stupefiat pe multi.
    Vorbea, chipurile, in glumă, dar intervenea in momente fierbinți pe unde putea să aibă credibilitate, mai ales pe diferite canale de televiziune. De aici să-i vină numele ( confuz – pentru mine) de „pedagog valah” pe care i-l dați?
    Numai că poetul vândut mă preocupă mai puțin, el a lucrat la vedere cum se spune. Curiozitatea mea se îndreaptă, de fapt, către colega sa de breasla (si nașa unuia dintre copiii acestuia?) , Ana Blandiana, care,
    într-o carte de memorii , publicata , de curând, la Editura Humanitas, face referiri nu tocmai onorante despre Mircea Dinescu . Ce proasta inspirație a avut autoarea, ce discutabila acceptare a publicării titlului a avut editorul! Deloc imaculata, poeta va trebui să-si amintească elanul cu care scria, cândva, versuri nedemne ca cele publicate , de pildă, cu doar 6 ani înainte de Revoluție. Autoarea era in voga si atunci, este si astăzi.

    Slava
    Slava fericirii
    Vremii viitoare slava;
    Slava lumii ce se naște
    In aceasta ora gravă,
    Slavă anului acesta
    Ce-a ucis in colb milenii,
    Si de flăcări ca drapelul,
    Slavă veșnică lui Lenin!
    (Almanahul Luceafarul, 1983)

    Si un sfat, D-le Liiceanu: niciodată, dar niciodată, spre bunul dumneavoastră renume, să nu mai alăturați (sau asociați sau cum vreți să spuneți) numele Doamnei Doinei Cornea cu numele Anei Blandiana.Am fost editor
    si știu ce valoare are cuvântul scris pentru posteritate.

    • Uite ce este, mai exista si alte poezii ale AB pe care nu le citeaza site-urile securiste unde ati pescuit-o pe cea de mai sus. Tin minte si azi ce am simtit cand am citit-o pe asta in 1984 (Amfiteatru). Sau numai anumite cuvinte scrise conteaza pentru posteritate?

      Eu cred

      Eu cred că suntem un popor vegetal,
      De unde altfel liniştea
      În care aşteptăm desfrunzirea?
      De unde curajul
      De-a ne da drumul pe toboganul somnului
      Până aproape de moarte,
      Cu siguranţa
      Că vom mai fi în stare să ne naştem
      Din nou?
      Eu cred că suntem un popor vegetal-
      Cine-a văzut vreodată
      Un copac revoltându-se?

      • @Mara – Înainte de 1989 aveam aceasta poezie înrămată pe perete (?!) – gest de care mi-e o jena teribilă azi. Pentru că poetesa in discuție era , atunci, doar un instrument in pregătirea stării de spirit care a inflamat o tară mai apoi. O versificare reușită, o minciuna bine „plătită”, credeți-mă. Era vedeta editurilor, in ciuda atitudinii sale fals-subversive..Avându-l alături pe Romulus Rusan – adevăratul strateg al demersurilor sale post-revoluționare (vezi Memorialul Sighet) – si-a recompus profilul. Cât despre viata politică la înalt nivel a intuit că nu avea niciun talent, altfel n-ar fi abandonat-o .Oare d-nul Gabriel Liiceanu să nu știe toate acestea? In plus, continui să cred că editorul se risipește nepermis in diatriba cu Mircea Dinescu. Trebuie cumpătare si nu înverșunare.

        • Stie Dl Liiceanu mai multe decat spune. A tacut 30 de ani, acum s-a hotarat sa spuna ce se stia de la bun inceput. Nu trebuia MD sa mai faca absolut nimic dupa infamul an 1990, cand a actionat dupa misiunea sa initiala. Cine a vrut sa vada a vazut de atunci, au urmat 30 de ani de confirmari, cand nici macar o singura data nu a trecut de partea tarii sale. Am vazut Memorialul Sighet, sunt mandra ca exista si bravo cui l-a facut.

      • … Poezia la care face trimitere Carolla nu este poezie, e un fel de bilet de intrare pe care trebuia sa l scrii din cand in cand pentru acces in paginile unei reviste, edituri… laudai bolsevismul, comisarii lui!… Stilul poeziei Anei Blandiana e subtil si l ati remarcat d voastra fara sa fi fost redactor!… Poeta poate ca a facut si greseli inainte de 90… dar a incercat sa construieasca in adevar si a reusit, alaturi de intelectuali ce nu pot fi acuzati ca fiind purtatori de lichelism…. Poate ca era de dorit sa fi avut asemenea traectorie foarte multi intelectuali, precum are poeta astazi,
        cand si a castigat dreptul de reper pentru multi tineri si nu numai…

  40. Mie, Mircea Dinescu mi-a facut viata mai frumoasa. Daca poetul M. D. poate fi comparat cu Francois Villon, cinste lui! Fr. V. a disparut ca poet de tanar, dar a ramas in istoria literaturii pentru totdeauna, cu toate ca a scris o poezie mai putin conventionala. Despre Mircea Dinescu se pot spune multe, ca despre orice om de altfel, dar daca le luam numai pe cele pozitive, il putem admira ca practicant al mai multor arte: arta scrisului, arta vorbitului, arta culinara, arta relatiilor, arta vietii s.a. Am apreciat spiritul sau antreprenorial. M-a amuzat revista Plai cu boi, – am descoperit o literatura mai lejera si autori interesanti. M-au incantat emisiunile cu lautari si invitati din lumea artei. Am fost la restaurantul ‘Lacrimi si Sfinti’ si i-am admirat conotaiile literare ca si bucatele traditionale. Mi-a placut mosia ca spatiu turistic, asa cum l-a prezentat la TV, si am admirat ospitalitatea afisata de amfitrion. Am cumparat o carte frumos ilustrata cu poezii dedicate iubirii, alaturi de doua sticle din vinul propriu, de la Libraria Carturesti pentru a le face cadou. Imi displace articolul denigrator al dl. Liiceanu, si cred ca mai bine facea daca nu-l publica.

  41. „Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice” (…). A fost un happening incropit la repezeala de un actor profesionist, Ion Caramitru, si de un amator, Mircea Dinescu. Poate nu stiti sau nu v-a spus Andrei Plesu, dar Mircea Dinescu a dat de cateva ori la IATC. A visat toata viata sa devina actor si a ajuns unul sui generis, aproape un cabotin. Pe dumneavoastra va indispune mai mult histrionismul lui Dinescu, decat abilitatea cu care a facut slalom dupa revolutie, printre niste jaloane mai mult sau mai putin etice. Dar nu despre asta vreau sa amintesc, ci despre lasitate si curaj. Intr-un regim autoritar, numai un inconstient putea sa dea dovada de curaj in momentele cheie. Crampeiele de luciditate civica si pozitionarile de dupa revolutie, in favoarea alor nostri, sunt irelevante. Daca ceva a contat, a fost felul in care Dinescu a contribuit la caderea lui Ceausescu. Cu micronul lui de contributie, prin care a clintit tronul intepenit al lui Ceausescu. Si asta, intr-o tara ca Romania, unde a fi las inseama a fi sarea pamantului, este de neiertat.

  42. Articolul dlui Liiceanu impotriva lui Mircea Dinescu isi are originile intr-un scandal imund intre Ana Blandiana-nasa baitului lui Dinescu si Dinescu, deci intre rude care se vedeau, mancau impreuna ,beau un pahar , vorbeau, radeau. Pe scurt , Ana Bladiana scrie intr-o carte publicata in 2021 la editura dlui Liiceanu ca fiind in anul 1990 intr-o delegatie la Paris impreuna cu Dinescu, la o intalnire diplomatica cu min. de externe al Frantei care ar fi intrebat cine sunt tinerii morti la revolutie la Intercontinetal Dinescu ar fi afirmat ca sunt Hitlerjungend („Tineretul lui Hitler”) si continuind „că nu trebuie să li se exagereze importanţa, este vorba despre nişte utecişti care cu puţine zile în urmă scandaseră sloganuri procomuniste”!
    Pe cale de conscinta, eu aram atunci “fascist” sadea, fiind tanar membru PCR la vremea aceea. Eu am avut noroc, am scapat la revolutia din 1989 vazand altii murind altii la cativa pasi ,impuscati de inaintasii celor care azi s-au vaccineaza peste rand inaintea medicilor si a batranilor bolnavi. Mentionez ca nu am cerut niciodata nimic, desi am fost in primele randuri ale revolutiei.Si totusi aceasta istorie imunda ridica niste intrebari. De ce tocmai acum spune Blandiana povestea asta, de ce n-a spus-o acum 30 de ani caz in care Dinescu ar fi fost discreditat pe viata?. De ce Liiceanu il ataca acum pe Dinescu, ar fi putut s-o faca oricand cu multi ani in urma , Dinescu fiind un personaj extreme de controversat.
    Pe scurt, nu regret o secunda ca am evitat sistematic vreo legatura cu intelectualitatea romana umanista autohtona publica care se devoreaza periodic fie din invidie, orgolii excessive sau din interese financiare . In astfel de scandaluri se afla cauza pentru care romanii nu au nici o simpatie pentru intelectualitatea acesta publica care se injura sistematic prin ziare. Nu le plac nici doctorii care cer spagi si nici dupa profesori din clasele mici nu se dau in vant care le cer fel de fel de bani pentru fondul clasei, atentii etc. Asa am fost si suntem condusi in cel mai bun caz de intelectuali de mana a doua, sau a treia precum Catu, Ciolacu si altii care au avut dificultati sa intre intr-o facultate.

  43. Toate cele spuse sunt, desigur, adevărul… Ce bine ar fi ca adevărul să ne lecuiască, dar niciodată nu ne vine a crede că, scriind, despre noi scriem, că vorbind despre alţii şi despre noi vorbim.
    Apoi, nu-i grija artistului să placă lumii ca om…
    Psihologii vorbesc chiar de „efectul Teddy”… Şi nu-i vorba de „jumătatea funestă” a lumii, este vorba de jumătatea din noi, din noi înşine, şi, ce fericire, pe cei mai mulţi ne apără anonimatul până când năzbâtâia mai maşcată ne scoate în faţă. Personajul de care scrieţi este de multă vreme bătrânul „copil teribil” care ştie că-şi poate arunca bocancii în oala cu ciorbă iar noi toţi vom aplauda. La un artist (şi vorbim, orice-aţi crede, de un artist) viaţa, oricât de neagră, oricât de albă, intră în operă, face parte din operă şi, nu puţini, devenim caricatura a ceea ce am fost în tinereţe…
    Să încercăm să scoatem canaliile din istoria literaturii, rămânem cu prea multe pagini albe; să le scoatem din biblioteci – rămân rafturile. Ar mai lipsi să scoatem canaliile, vai de mine, şi dintre cititori…
    Mă bucur pentru cei care se cred că au numai părţi luminoase în viaţa lor. Dar, după lecţia unui antic, translată puţin, nu-mi permit să judec viaţa unui om cât încă este viu. O va face Justiţia când va încălca o lege pământească…
    Mă uit şi eu uimit la „specialitatea postrevoluţionară” a poetului devenit maestru bucătar şi mă întreb cum l-ar descifra, să zicem, Ion Vianu, psihanalistul. Probabil că ar vedea în „recalificarea” sa o foame nestăvilită de glorie, acea glorie pe care nici poezia, nici dizidenţa nu i-au adus-o, o „foame” care trebuie să fie recunoscută şi premiată de public ca o nouă capodoperă. Este interesant că descoperirea „funcţiei doi”, cea de gurmand şi bucătar, o aflăm şi la alt absolvent (tot la Ziaristică…) al mult înjuratei Academii de partid şi anume Radu-Anton Roman care, cu mai mult bun simţ, nu şi-a arogat, în chip public, dizidenţa ca spectacol. Dar şi la el, atitudinea poate fi interpretată în răspăr: decât să pui „mărgăritare” în troaca… lumii, mai bine pui lături, vei fi mai apreciat!
    Mă uitam la Sf. Gheorghe care omoară Balaurul, balaurul cel fără nume propriu, şi nimeni nu s-a întrebat cât a suferit fiinţa aceea cât să ajungă balaur blestemat încât să fie ucis şi călcat în copite o eternitate.
    În onestitatea mea de cititor al dvs., îmi pun şi eu în faţă un gând năstruşnic: ce-ar fi fost să i-o spuneţi în faţă „pedagogului valah”, că tot este viu, şi să publicaţi, simultan, şi replica lui? După cum îl descrieţi, cu siguranţă că are şi el destule de spus!

  44. Hă, hă, hă… și câți ca el, el jurizatorul de pe sticlă!
    Rușine, rușine, a mea către voi, că pe el nu-l prinde!

  45. Ce comentariu mai pot face? De mult am spus ca acest MD este un pamblicar cu putin talent de carturar invechit
    Cum sa te apuci tu de bucatarie cand meseria ta este de macelar-poet ! Alceva este f interesant , natia noastra,poporul nostru nu are nevoie si de acest ALEKINO facut peste noapte , plus ca la emisiunea
    trepadusului de la Romania 9 devine si carturar politic .Domnilor oare nu va este rusine de tot ce faceti ? Pana cand acest popor va poate inghiti ? Dupa procesul murdar al sotilor Ceausescu , va veni curand si procesul curat si cinstit al unor dezidenti comunisti murdari sau f murdari! Atentie , mare atentie domnilor !

  46. D-l Liiceanu prin cuvinte meșteșugite , proprii oamenilor de cultură indiscutabilă, ne convinge vrea să ne convingă că D-l Dinescu, nu poetul Dinescu, nu a fost salvatorul națiunii, nici înainte, nici după Revoluție. Așa e. Dar a contribuit indiscutabil mai mult ca filosoful Liiceanu și muți alți intelectuali de marcă. Dacă după ’89 s-ar fi înscris pe linia capitalismului fara compromisuri făcute stângii aflate la putere rămânea eroul dreptei și al d-lui Liiceanu. A ales însă mijloacele omului de afaceri român autentic:compromisul, oscilații de comportament, valorificarea notorietății, etc. și a reușit. Dinescu nu a avut niciodată obligația de a fi sau a rămâne erou. I se poate reproșa însă pretenția că ar fi și profitul maxim pe care știe să-l scoată din asta. Și D-l Liiceanu împreună cu prietenul său se pretind a fi eroi de dreapta și combat extraordinar de talentat pe această scenă dar când vine vorba de practică sunt la fel de ordinari că Dinescu. Să te înhăitezi cu Băsescu este stigmatul de care nu vor scăpa toată viața.

  47. „Poetul-sub acoperire” a fost probabil un soi de individ format la scoala DIE, un tip specializat in diversiuni care putea sa simuleze orice si oriunde. „Poetul” putea, de asemenea, sa insceneze si o revolutie daca i se cerea. Acesta a fost unul dintre „task-urile” sale in 1989, acela de a mobiliza masele prin prestatia de la televizor. Eu am cunoscut astfel de oameni care aveau un comportament similar si carora nu le era teama de nimic. Astfel de indivizi au avut un mare succes in societatea de dupa ’89 si foarte multi s-au regasit in stilul sau „poetic”. Oricum, in anii ’90 ma amuzam teribil atunci cand aparea pe la vreo emisiune si cand folosea acel limbaj colorat de mahala.

  48. In toată bădărănia si invartosenia lui de dinainte și după „revoluție”, nu cred ca este un inocent, un Caligula nascut doar din pofte și doruri poporene: Herder, Revolutie, CNSAS probabil ca nu sunt doar pauze firesti ca atunci când treci de la slănină la zacuscă si dai pe gât un paharel de țuică, ci nevoi bine dichisite intr-o societate unde lustratia nu a fost posibilă…

  49. Ati uitat de tovarasia cu ”tati” Vantu:

    ”SOV: `Neaţa, tati. Te salut!
    MD: Să trăieşti, coane, ce faci, bă?
    SOV: Bine, tati, felicitări pentru emisiune!
    MD: Mersi, bă, da’ ai văzut că ăsta (n.r. – Tănase) tot nu dă, nu vrea să dea. De atâtea emisiuni şi n-a dat.
    SOV: Da…
    MD: Nu vrea el!
    SOV: Lasă… a fost foarte bine, nu? Ascultă ce îţi spun eu, tati. E un pas făcut spre normalizare. Realitatea TV e o instituţie patronală, tati. Deci, răspunde intereselor patronului.
    MD: Da, da, aşa e, bă! Dar, băăăi, ştii ce mi-a zis?
    SOV: Ă?
    MD: Mi-a zis: „Mircea, eu nu dau aşa în Putere fără motiv. Chiar dacă faultează, nu dau!”.
    SOV: Nu, nu cred. Bine, trebuie să-l înţelegi şi pe el, că nu poate chiar aşa. Stelică e tare la simulări, înţelege şi tu. Oricum, ai văzut că în partea a doua te-a lăsat pe tine…
    MD: Da, bă, da!
    SOV: Te-a lăsat non-stop şi el era moderator.
    MD: Da, da, că-n prima parte m-am speriat.
    SOV: Sincer, tati, şi io, nu ştiam ce naiba o fi…
    MD: Am crezut că-mi stă inima!
    SOV: Da, dar era prea pe faţă, n-avea ce să facă băiatu’….
    MD: Da, coane, da’ să nu dea deloc? Uite la Corina… (n.r. –Drăgotescu)
    SOV: Step by step. Step by step!
    ….
    SOV: Deci, câte-ţi trebuie? Zi!
    MD: Câte poţi tu, coane…
    SOV: Hai, tati, zi câte-ţi trebuie, cincizeci, o sută, câte vrei…
    MD: Cât?
    SOV: O sută, cât îţi trebuie? Ce să faci cu cincizeci… cât…
    MD: Bă, adu-mi cât poţi tu. Dar cât mai repede, te rog”

    Pacat ca are un caracter de golan oportunist si un temperament de patachina isterica, altfel e un tip creativ si nu are o scriitura proasta.

    • Aici e arama pe fata. Talent versificator, nu zic, dar zero caracter. Banutul e ca turnesolul, cum se vede treaba si pe-aici, tati…

  50. Si mie, perioada CNSAS a poetelului ,cand a fost sa trec cu mintea fugar peste biografia postdecembrista a acestui personaj,mi-a insinuat idei. He,he,Berevoiestiul lui Magureanu e clar ca n-a putut arde decat o parte, initiala si necesar grabnica din mormanul de arhiva. Pe ce a ramas ,trebuiau pusi hoitari,cerdinciosi noului stapan.Totul sub ager control.Poate mai trebuia sa dispara cate ceva,poate sa mai arda sau,de ce nu,sa iasa la iveala cate ceva. Din cand in cand cate o boare puturoasa mai razbea din marile cercetari ale eteroclitului si controversatului consiliu.Si poate ca , si de acolo,o ciosvarta frumusica s-a intruchipat in bunastarea ulterioara a boiernasului iubitor de fanfara.

  51. Intotdeauna cand il vad la TV ma gandesc la acelasi lucru. Un caz rar, in care poezia s- a dovedit a fi un accident ontologic izolat in destinul mai degraba al unui badaran acultural.

  52. Emisiunea dansului Politica si Delicateturi cu tot felul de invitati din viata publica unde sunt discutate diferite teme de actualitate intre un pahar de vin si taiat legume, carne si peste acompaniat cu muzica lautaresca probabil are destui amatori.
    Dupa cate am inteles Dinescu si-a mutat emisiunea de la TVR alt post, privat, dupa o serie critici la adresa sa ca ar profita prea mult de banii celor care platesc taxe catre TVR, ma rog, ceva trebuie facut si cu banii accea.
    Acum poate zburda de voie la privat, poate castiga si mai mult.
    Participarile sale alaturi de alti invitati precum Cristoiu si altii de teapa sa este cu mult mai indoielnica, de multe ori si-a aratat „habarnismul” si totala nestiinta fata de tematicile discutate, probabil este luat drept decor si datorita vocabularului colorat are priza la public.
    N-a furat nimic, cel putin n-a fost a prins pana acum si il poate opri cineva sa -si vada de afaceri la conacul sau de malul Dunarii, se stie um l-a obtinut ?
    Pe langa multi altii din viata culturala romanesca care n-au reusit, Dinescu, a reusit sa-si incropeasca o afacere si sa devina „boier”, probabil are venituri indestulatoare.
    Probabil a fost la momentul potrivit la locul potrivit astfel incat a reusit „sa-l prinda pe Dumnezeu” de picior sa ajunga unde a ajuns si nu este cazul sa discutam de moralitate, cu ea de gat mori de foame cum ar spune unul sau altul. De asemena personaje doar timpul ne poate eventual salva cu toate ca „boieri si mitici” au existat, este ceva tipic romanesc.

  53. Daca e sa privim de pe Marte:
    Pamfletul seamna foarte bine cu unul publicat in Saptamana (semnat anonim Eugen Barbu) in care era caracterizat/caricaturizat/infierat Adrian Paunescu.
    (Nu-l am la indemana dar era despre sutele de kilograme ale unui poet ceva mai usor decat
    pamantul deocamdata”, inghesuite intr-un Mercedes – lux la vremea aia…)
    O rafuiala: istoria se repeta.
    Fiecare ramane cu valoarea lui (la cea artistica ma refer) care, eventual se va valida post mortem.
    Pentru cea morala, ramane de comentat. Nimeni nu-i perfect.
    Daca ma-ntreaba cineva pe mine, restaurantul lui Dinescu e o facatura, un kitch, (manacarea era, acum cativa ani cand m-a invitat cineva acolo, era supra evaluata, n-as fi repetat experienta pe banii mei, cand exista atatea oferte mai bune) iar in aparitii tv este un oportunist (mai vechi = profitor). Dar si D-l Liiceanu este SI om de afaceri, deci poate sa treaca peste.
    Pentru cei nascuti mai tarziu, adica cei pe care i-a prins 89 la varsta frageda, sau mai tineri, dizidenta era posibila/vizibila daca aveai niscaiva notorietate, altfel dispareai pur si simplu, nu se mai deranja partidul, cu bratul sau inarmat securitatea, sa-ti puna domiciliu fortat, sau sa-ti supravegheze domicilul (din zona Dorobanti unde patrunjelul era de doua ori mai scump decat patrunjlul din Obor doar pentru ca acolo erau locatari mai „speciali” care-si permiteau).

    • Iar La Motoare, acu’ vreo 20 de ani, vindea un vin scump dar, in compensatie PROST („Vinul lui Dinescu”); mai mult din cauza vinului aluia m-am hotarit sa comentez pe aici, eram sa-mi pierd prietenii din cauza ca am facut prostia sa le „fac cinste” cu el >:

      • Pai trebuie sa stiti ca metoda cea mai buna sa vinzi ceva prost este sa-i pui un pret nesimtit de mare.
        Asa face si omul nostru la carciuma lui. Totul este supraevaluat, dar e de fite si acoperit cu multa gargara.
        Daca ar scadea pretul la jumate, ar ramane tot in profit, numai ca s-ar alinia cu restul lumii si s-ar porni si comparatile.
        La poezie nu ma pricep… :-)

  54. Domnul Liiceanu se trezește întotdeauna cam târziu. In anii 79-80 făcea opoziție prin cultură, adică un alt fel de a-și mărturisi lașitatea. In anul 2020 ne-a mărturisit printr-o carte ateismului pe care îl ținea însă sub obroc pe la începutul anilor 90 pentru a nu-și compromite ascensiunea. Acum scoate de la naftalină un personaj deja prăfuit pe care îl ia la palme pentru că a îndrăznit să atace poetesa care își publică cărțile la editura dumnealui și riscă astfel sa rămână cu ele pe raft. Principialitate ? Cum spuneam cam târziu toate. Lupului moralist nu-i lipsesc colții dar sunt cam falși. Oricum, o conferință ceva, un dialog socratic cu amicul Pleșu ? Daca nu curge, pică.

    • Nu citeste (sau refuza sa citeasca) mai nimeni pentru eventualele convingeri politice ale autorilor! Le Clezio, Lawrence, Celine, D’Annunzio, Russel ba chiar, mergand mai spre trecut, Dostoiewsky sau Tolstoi sunt cititi nu pentru convingerile lor politice (care nici nu cred ca sunt cunoscute de prea multa lume) ci pentru ca scriu BINE.
      Nu cred ca Marea Temere a lui Liiceanu e ca ar ramane cu cartile D-nei Blandiana in raft, din cauza „productiilor” mai mult sau mai putin pamfletare ale lui Dinescu >:

  55. Scriitorul Mircea Dinescu ii răspunde, chiar acum, in publicația on-line Cotidianul.ro, Anei Blandiana – privilegiata (cu documente!) si nu opresata poetă a regimului comunist- de care a profitat copios. Susținerea ei venea, in epocă, de la cel mai înalt nivel: Gogu Rădulescu (membru in Comitetul Executiv al P.C.R.) si Dumitru Radu Popescu -Dumnezeu, marele pontif al religiei politice ceaușiste (după cum il caracterizează Vladimir Tismaneanu).
    Amnezie sau cult al personalității?

  56. Un portret in tuse fine, dar care definesc perfect. Pictorul se vede ca a surprins cu talent trasaturile care compun personajul.

  57. Excelent text. Un adevar care trebuia de mult timp rostit asa raspicat. Chiar si un pic tarziu, ca majoritatea textelor dumneavoastra pe Contributors, este o gura de aer proaspat.

    Va multumesc pentru curajul de a publica un asa text, e vorba de mult mai mult decat domnul … escu. Ma astept sa ne referim destul de des la textul acesta in deceniile care vin…

  58. …. Liiceanu a facut multe,, apeluri,, la tot felul de lichele, dar nu se poate ocupa numai de evolutia hahalerelor profitoare in aceste timpuri ….

  59. Citind acest portret, am putea ar crede pe moment că este vorba despre o simplă răfuială între intelectuali. Dar chiar comentariile de pe platforma „Contributors“ arată că nu este așa. Era nevoie, se vede, să fie spus ODATĂ ȘI ODATĂ adevărul despre Mircea Dinescu, despre ce a devenit el în acești 30 de ani (destui pentru a evalua o devenire umană), când nimic din ce a făcut nu mai „rimează“ cu statura lui de „revoluționar“ al lui decembrie 1989. Ba dimpotrivă, urmărindu-i parcursul, am putea spune că nu a fost mai mult decât un „emanat al revoluției“, asemeni lui Ion Iliescu. Și există acum, la mare distanță în timp (confortabilă de altfel pentru tihna acestor profitori) indicii clare că ceea ce în decembrie 1989 a început prin a fi o revoltă autentică, plătită cu vieți omenești, s-a transformat brusc într-o farsă. Sau, mai exact, într-o „țeapă“ luată de poporul român, cum o spune, artistic, chipurile, și monumentul comemorativ din Piața Revoluției, patronat de Iliescu.

    Mircea Dinescu nu a fost și nu este oricine în această Românie care a făcut atunci pasul dureros dinspre dictatură spre libertate. Deși școlit la partid, la „Ștefan Gheorghiu“, a făcut figură de „disident sub acoperire“, pentru a se transforma ulterior în garant al legitimității regimului Iliescu și al PSD. Ei bine, în aceste condiții, figura lui publică de „erou al Revoluției“ devine total neplauzibilă. Dar câți eroi falși, cu indemnizație, nu au fost! Strică unul în plus?

    Dacă ne intrigă și ne sperie România de azi, în care vechile privilegii ale clasei securistice s-au perpetuat, atunci trebuie să ne punem mari semne de întrebare și cu privire la acest personaj. Nu doar parcursul său lamentabil de măscărici postrevoluționar, conectat la banul public și la privilegii vorbește împotriva sa, ci tot ceea ce s-a întâmplat cu noi în acești 30 de ani. E clar că „am luat țeapă“, ca popor, în 1990, dar măcar acum să reevaluăm momentul acela și să nu ne mai lăsăm mințiți. Am trăit cu toții într-o minciună generalizată, atât cei care au mințit, cât și cei care am fost mințiți. Evenimente recente precum blocarea dosarelor în justiției, privind revoluția, mineriadele, 10 august arată că n-am ieșit încă la liman.

  60. Articolul e binevenit. Dinescu e in luminile scenei politice chiar de la revolutie. S-a bagat in fata.
    S-a purtat ca un comunistoid imediat dupa revolutie , si i-a luat in batjocura pe toti adversarii regimului Iliescu. I-a mascarit pe cei care au scris manifeste contra lui Ceausescu : dom’le, asta s-a certat cu nevasta si de necaz a scris niste biletele prin gara … Dupa comportare, posibil ca a fost selectat la „castingul” complotistilor. Anul trecut, in emisiuni la TVR Antena9 , il bestelea pe Ciolacu ca nu profita de Pandemie si nu scoate psd-ul cu furci si topoare contra Guvernului . Comsomolistul Dinescu se indigna la TVR ca nu se tin slujbe in biserica si indemna taranii sa protesteze. A luat in deradere Pandemia :” sunt 200 de mii de oameni veseli la mare si n-a cazut nimeni cu spuma la gura ” ( TVR Antena9 pe 30.07.2020) . Faptele ne arata omul. Pacat.

  61. Poate că de la un ,,măscărici” nu te poți aștepta să nu comită atacuri la persoană, dar de la un intelectual fin, da.
    Ce rău capital a făcut acest om care nu are funcții publice (într-o țară în care intr-adevăr aproape toți oamenii din funcții publice importante comit rele grave) încît să fie moral să-l punem la zid? Are un formator de opinie ca domnul Liiceanu derogare să facă o astfel de punere la punct? Ne bucurăm că a făcut-o ca să sărim și noi. Vai, domnul Dinescu a compromis cultura țărișoarei bananiere, tre să facem neapărat ceva sa-l oprim, să dăm fiecare cu cîte o pietricică.

    • Pai ok! si, in „logica” asta, are derogare Dinescu sa se lege de tatal Anei Blandiana si de modul in care a murit? >:
      Poate are – caracterele infecte intotdeauna au! :P

  62. In 1990 a fost „Proclamatia de la Timisoara” care prevedea printre altele ca activistii de partid sa nu mai candideze in functii publice o perioada de timp. Acest punct a fost supus votului in CPUN, il viza direct pe Ion Iliescu si era aproape sa fie votat, cand ce sa vezi: Mircea Dinescu se scoala si bagatelizeaza acest lucru cu stilul sau caracteristic si intoarce votul dandu-i posibilitatea lui Ion Iliescu sa poata sa candideze ulterior. Aceasta este istoria. L-am obtinut pe Ion Iliescu si Romania care este astazi, nu cea care ar fi putut fi.

  63. Toate cele spuse sunt, desigur, adevărate… Ce bine ar fi ca adevărul să ne lecuiască, dar nu ne vine a crede că, scriind, despre noi scriem. Apoi, nu-i grija artistului să placă lumii ca om…
    Psihologii vorbesc chiar de „efectul Teddy”… Şi nu-i vorba de „jumătatea funestă” a lumii, este vorba de jumătatea din noi, din noi înşine, şi, ce fericire, pe cei mai mulţi ne apără anonimatul până când năzbâtia mai maşcată ne scoate în faţă. Personajul de care scrieţi este de multă vreme bătrânul „copil teribil” care ştie că-şi poate arunca bocancii în oala cu ciorbă iar noi toţi vom aplauda. La un artist (şi vorbim, orice-aţi crede, de un artist) viaţa, oricât de neagră, oricât de albă, intră în operă, face parte din operă şi, nu puţini, devenim caricatura a ceea ce am fost în tinereţe…
    Să încercăm să scoatem canaliile din istoria literaturii, rămânem cu prea multe pagini albe; să le scoatem din biblioteci – rămân rafturi goale. Ar mai lipsi să scoatem lichelele, vai de mine, şi dintre cititori…
    Mă bucur pentru cei care se cred că au numai părţi luminoase în viaţa lor…
    Mă uit şi eu uimit la „specialitatea postrevoluţionară” a poetului devenit maestru bucătar şi mă întreb cum l-ar descifra, să zicem, Ion Vianu, psihanalistul. Probabil că ar vedea în „recalificarea” sa o foame nestăvilită de glorie, acea glorie pe care nici poezia, nici dizidenţa nu i-au adus-o, o „foame” care trebuie să fie recunoscută şi premiată de public ca o nouă capodoperă. Este interesant că descoperirea „funcţiei doi”, cea de gurmand şi bucătar, o aflăm şi la alt absolvent (tot la Ziaristică…) al mult înjuratei Academii de partid şi anume Radu-Anton Roman care, cu mai mult bun simţ, nu şi-a arogat, în chip public, dizidenţa ca spectacol. Dar şi la el, atitudinea poate fi interpretată în răspăr: decât să pui „mărgăritare” în troaca… lumii, mai bine pui lături, vei fi mai apreciat!
    Mă uitam la Sf. Gheorghe care omoară Balaurul, balaurul cel fără nume propriu, şi nimeni nu s-a întrebat cât o fi suferit fiinţa aceea până să ajungă balaur blestemat încât să fie ucis şi călcat în copite o eternitate.
    În onestitatea mea de cititor al dvs., îmi pun şi eu un gând năstruşnic: ce-ar fi fost să i-o spuneţi în faţă „pedagogului valah”, că tot este viu, şi să publicaţi, simultan, şi replica lui? După cum îl descrieţi, cu siguranţă că are şi el destule de spus!

    PS Nu înţeleg de ce comentariul unui OM DE RÂND nu trece de „moderare”, încât trebuie să insiste.
    Cu aceeaşi stimă, Mircea Oprea!

  64. Mutatis mutandis, despere D. se poate spune doar atât:
    „Au trecut de culmea infamie! Săriţi, cetăţeni! Regimul a turbat!
    Fapta de azi a acestor tâlhari a întrecut tot ce se putea închipui din partea unor aşa lăpădaţi de lege şi de Dumnezeu!
    Studenţii au fost schingiuiţi, zdrobiţi, măcelăriţi!
    Bandiţii regimului au avut ordin să tragă-n carne vie şi au tras! A fost ceva şi oribil şi murdar!
    Sângele generoasei tinerimi române a roşit marmora albă pe care se ridică statua celui mai mare erou român!
    Să nu crează însă bandiţii că nu va veni ceasul pedepsei! Ucigaşii tinerimii sunt notaţi şi nu vor scăpa de răspundere măcar de s-ar ascunde în gaură de şarpe…
    Îndeosebi, promitem neruşinatului inspector poliţist, canaliei ordinare, mişelului fără ruşine, sălbaticului zbir şi calău antropofag, care răspunde la dezgustătorul nume de Coriolan Drăg…” (I. L. Caragiale, Tempora…)

  65. A propos de Revolutia la TV: sa nu uitam cum, spre perplexitatea noastră de atunci, Mircea Dinescu l-a prezentat pe celălalt mare ‘dizident’, Ion Iliescu.

  66. Nu stiu daca v-ati dat seama, Maitre, dar aveti curiozitati de entomolog. Numai un om mistuit de pasiunea pentru goange se poate apleca cu acribie asupra vietii goangelor. Intre timp, v-ati confectionat si un insectar, de care sunteti nedespartit si cu care dormiti sub perna, in care zac triste si resemnate, goangele pe care le-ati studiat de-a lungul vietii. Problemele incep de la clasificare. Acesta este un carabus, care va sa zica un gandac, adica un coleopter sau un fluture, recte un lepidopter? Pe Mircea Dinescu l-ati rastignit in insectarul domniei voastre la coleoptere, desi din fundal s-au auzit voci si rugaminti fierbinti, Maitre, Dinescu e fluture, nu-l pedepsiti astfel. Partea proasta e ca cine se nimereste clasificat gandac, ramane pe vecie gandac, in ciuda tuturor contraargumentelor ca putea sa fie si altceva, dar n-a avut noroc sa fie vazut decat gandac, de ochii luminatiei voastre, Maitre. Partea insemnata a problemei e ca insectarul dumneavoasrea va ramane pentru posteritate ca obiect didactic, metoda de studiu si sistema de clasificare ale unui pedagog de suflete, care asa a vazut el lumea in care a trait si nu altfel.

  67. Un moment foarte important in cariera post-revoluționara a Dlui Dinescu a fost intervenția sa in CPUN in timpul dezbaterii privitoare la interzicerea activiștilor PCR (a se vedea Iliescu, Bârlădeanu, etc) de a participa in primele alegeri din 90. Era cred prin Martie, înainte de Piața Universității. Reprezentanții FSN epuizaseră argumentele pro-PCR și trecuseră la faimosul contra-atac cu salamul cu soia. Atunci a venit Dinescu la microfon și a luat la mișto “opoziția” oricum fărâmițată invocând printre altele istoria familiei sale de muncitori și oameni de treaba indiferent de apartenența politica. Iliescu in prezidiu a ras lărgindu-și gura de rechin cu dinti tociți și a cerut votul plenului. Ghiveciul politic CPUN s-a executat pe loc cu Mulțumirea sufleteasca ca uite, au înțeles bancurile lui Dinescu deci nu sunt chiar așa de incapabili cum crede lumea și ca pe de alta parte au inmomrmantat poate cel mai important punct din legea electorală dând frâu liber lui Iliescu la președinție, lui Bârlădeanu și CC PRM la senat, etc. Când a venit revendicarea Punctul 8 și Piața Dinescu era plecat după teren, damigene și alte lucruri edificatoare moral pentru natiune

  68. E plina lumea asta de vagaunari primitivi trăitori prin fundături depopulate si subdezvoltate in care se cred buricii Universului, fara sa fi dat dovezi la Lume in privința valorii lor Universale! Mai ales prin balcani si extensiile balcanice – inclusiv Hungaria.
    Poetul, nenumit, are insa si origini Ardelene, nu doar proletare, de care e si foarte mandru! Legaturile sale cu Hungaria si Ambasada Rusa fiind mai mult decat evidente…
    Ștefan Gheorghiu faceau insa si mulți alții – ca de exemplu viitoarele cadre de conducere si orice viitor director! – care trebuiau sa aiba o înaltă Conștiință…, nu doar sa fie alfabetizat la școlile populare de partid locale.

  69. Am primit un „link” de la un coleg de liceu din Frantza (nu am caractere romanesti). Am citit din respect pentru coleg, dar nu am gasit „SUBIECTUL”… De obicei se scrie cu subiect si predicat… N-am uitat frumoasa limba romaneasca si nici unele „sfaturi” care spun ca daca trebuie sa maninci „rahat” nu trebuie sa spui ca e si bun… Nu am amanunte despre toti autorii si incerc sa-mi amintesc din incultura mea literara…. am facut stiintza aproape 60 de ani, la cel mai inalt nivel. Sunt obisnuit sa spun „lucrurilor” pe nume cu plus dar si cu minus. Am ajuns in Chicago inainte de Craciun in 1979 fara limba sau bani… N-am uitat de cei lasati in Romania si prin 1980’s inainte de caderea lui Ceausescu am organizat demonstratii de protest in Chicago si Washington DC impotriva regimului comunist din Romania. Au fost publicate poze in toate ziarele din exil. Romania a tacut ca „sa nu-l supere pe tovarashul..”. Am avut sperante in bine, dar citind mai mult adaugind la incultura mea, am observat ca intreaga istorie a Romaniei cuprinde episoade de tradari, lupte intre rude si chiar fratzi pentru putere. Nu puteti schimba trecutul, dar macar viitorul trebuie avut grija ca sa nu semene cu …trecutul. Nu am timp sa intru in polemici, multe nume imi sunt necunoscute si chiar memoria ma lasa, dar am cumva o imagine de ansamblu. Sper sa gasiti drumul cel bun spre un viitor mai bun ceea ce va si doresc si eu ma intorc la problemele mele de aici din Chicago.

  70. Felicitări, Maestre!
    Cât timp mai avem valori ca dumneavoastră nu suntem pierduți și știm de unde,, să ne luăm lumină”!

  71. Tatal meu, in opinia caruia m-am increzut intotdeauna, mi-a zis odata: Dinescu asta e batut in cap, n-are nici o idee de economie. Eu l-am vazut ca pe un cabotin ratat dar pamfletar redutabil. Despre arta lui poetica e greu sa ma pronunt la modul general nefiind critic literar si nici vreun cititor al intregii sale opere. Am tradus insa „Haplea” la inceputul lui 1990 pentru un articol al unei critice literare straine cu care ocazie am citit si volumul „Moartea citeste ziarul”) asa ca macar o poezie de-a lui mi-a ramas in minte.

    Vine Haplea dă cu lingura-n sate
    soarbe clopote pe nerăsuflate
    ară biserici seamănă panică
    și-apoi o seceră cu limba mecanică.
    Știa ce spune grecu săracu:
    nu-ți lua turcoaică – il iei pe dracu,
    nici casă-n Vlahia – ferește Doamne
    că-i cad ferestrele după trei toamne
    că vin cumanii și pecenegii
    și gugumanii și viceregii
    și-n fruntea oștii săltând buricu
    Haplea al nostru cu polonicu

    Pe de-o parte as zice ca Dinescu a avut curajul sa-l faca pe Ceausescu Haplea, pe de alta parte jumatate de poezie e un delir verbal care nu pare a avea vreo legatura cu restul poeziei (cine crede altfel e invitat sa-si dea cu parerea).

    De fapt cea mai cunoscuta poezie a lui Dinescu, pe care cred ca o stim cu totii, e „Sint tinar, doamna” recitata de Pitis. Si mi-a mai ramas una in minte. cea cu „preoti cu magnetofon sub sutana”, asa ca macar pentru cuvintele astea, daca nu pentru interviul din Liberation sau discursul de la conferinta de la Berlin din 1988, Dinescu merita o critica ceva mai nuantata decit cea a dlui Liiceanu.

    Nu ca multe nu ar fi adevarate, dar pamfletul dinsului prea pare a fi facut la comanda (dl Liiceanu recidiveaza de altfel de data aceasta, nefiind la prima luare de pozitie total necritica in favoarea prietenilor) si lipsit de echilibrul necesar.

  72. Domnul Liiceanu are dreptate. Este trist . Din pacate Mircea Dinescu de dupa1989 este o mare dezamagire. Este mizerabil acest mod de a raspunde celor care ii arta oglinda . Referinta la parintii Anei Blandiana sau la presupuse diformitati fizice ale opozantilor este o metoda abjecta. Imaginea de simbol al al dizidentei si al revolutiei si-a expoatat-o comercial . Impregnata cu un caracter infect aceea imagine a ajuns un hoit moral. Nu-i ramane alta sansa de existenta publica , va exploata comercial acest hoit raspandind pamfletar, mirosuri pestinentiale.

  73. alo dna ul, de unde a avut persecutatul bani sa ia mosia de la cetate?sau a luat o pe degeaba de la multime?de la catavencu a devenit milionar?sau a fost o manevra? intreb si eu bre.

  74. Au existat cativa intelectuali romani care nu au stat in genunchi si nu au beneficiat de aprobarile pentru burse in strainatate.
    Si au fost unii care au facut pledoarii pro-regim, anti-capitaliste la Europa Libera, cum a facut Noica.
    Sau altii care au fost santajati din cauza trecutului lor legionar si incorporati (implicit sau explicit) in propaganda regimului si publicati ca recompensa.

  75. Citesc această mult peste sută de mesaje . . . tot ce pot să zic este: pe loc repaus, oameni (presupun) buni.

    Ne-a infestat covidul pînă și simțul ridicolului . . . și se referă asta la TOȚI implicații….

    poeta care și-a adus aminte peste treizeci de ani ce crede că a auzit că a zis poetul-bucătar la o cîrciumă pariziană (a zis? n-a zis? A fost sau n-a fost? vorba filmului).

    poetul cu răspunsurile lui spumoase (e talentat și se auto-acceptă drept caraghios), dar fără frînă la interese și la badinajul fanariot incontinent

    stimatul comentator de filozofie care nu vede potențialul caragialesc al acestei fraze demențial (deși nedeliberat) de nostimă, pentru că iterată cu obidă autohtonista, nu cu umor pleșist: „el (diavolul circar nenumit) reinventa bucătăria românească, propunându-le oamenilor la televizor să pună suc de portocale în tocănițe și sfeclă în cârnați țărănești”

    Indignarea asta cu portocalele venetice e din categoria zicalei cu șofranu’

    ÎNTRE TIMP, întreaga civilizație vestică, din care facem și noi parte, mai la periferie, se prăbușește în neantul fricii accentuate de propagandă, în impotența angoasei, într-o inglorioasă sinucidere colectivă …

    Poate că ar trebui să fim recunoscători celor care ne mai oferă „entertainment”…

    • ..iar răspunsul la întrebarea : De ce-a creat Dumnezeu marea Sa grădină ?
      devine evident : Pentru că e haioasă chiar dacă unele păsărele, pe limba lor, pier..

      • Conu’ Neamțu, am făcut și o greșeală, nu cîrciuma era pariziană ci invitatul de neonoare.

        Pe pozitiv, de cînd s-au dat în stambă și „regalii” din Anglia — cu obidita ducesă de mucava, cu prințul oprimat în chelia lui de ghimbir necopt — nu mai suntem marginali, căci dacă nu ne-a, pardon, penetrat noblețea britanica pe noi, i-au ajuns balcanismele pe dumnealor, de nu mai scapă.

  76. Si unde altundeva si-ar fi putut gasi, timp de ani de zile, locul caldut, acest „pedagog” de Slobozia, decat la TVR?… Alaturi de Marina Almasan, Grigore Lese, Eugen Roibu, Doru Buscu, Ionut Cristoiu, si Ion Cristache (sau viciversa) etc. etc. etc.
    Sper sa ajung sa vad, vreodata, asanata mlastina urat mirositoare a TVR -ului. Astfel incat cele cateva flori frumoase ce mai sunt pe-acolo (in special pe la TVR 2) sa poata primi langa ele alte frumoase flori.

    • L-aș adăuga pe Fuego la lista de mai sus, dar l-aș scoate din ea pe Grigore Leșe – un excepțional cultivator al folclorului de calitate.

      • Nu va contrazic, de la un anumit moment, n-am mai urmarit deloc personajul (Grigore Lese). De la momentul in care s-a „retras” din proiectul trupei „Taxi” – „Despre smerenie”.
        Pe Fuego il putem adauga la lista. :)

  77. Nu pot sa nu remarc ca s-au aprobat doar cometariile favorabile. Dar hai sa mai tragem un loz, poate de data asta…

    Cand am citit prima oara articolul am fost convins ca recunosc stilul lui Morariu… Mare dezamagire. Sa spui ca Dinescu este un bufon, e una, pana la urma si-a asumat acest rol, dar sa te legi de amanunte nesemnificative nu face cinste autorului. Macar pentru faptul ca referirea (in maniera peiorativa) la caracteristici comune legate de origine etnica, geografica, profesionala, samd, se afla la limita legalitatii si in orice caz la limita decentei.
    Ce informatia esentiala aduce termenul de „sudist”? Dar cea de bucatar? Niciuna. In afara ca impaneaza lista de „pacate”. Exact maniera in care securitatea „impana” dosarele cu informatii nerelevante (are tricou cu inscriptii occidentale, deci face propaganda). In acest fel se adoarmea bruma de constiinta a judecatorilor, care realizau si ei subtirimea dosarelor. Acum judecatorul e publicul, iar cand vii cu o lista atat de lunga si savuroasa, n-ai cum sa nu obtii „verdictul” propus, „ce i-a zis-o, domne”.
    Nimeni nu poate fi acuzat pentru ca i-a fost frica inainte de 90, dar sa bagatelizezi ceva ce tu n-ai avut curajul sa faci… Dinescu era persoana publica, poate ca nu si-a riscat viata precum Gh Ursu, dar dupa un asfel de gest garantat urmau represalii dure. Imediat erai transferat ca muncitor necalificat in provicie si repartizat intr-un camin insalubru. Pentru o familie cu copil mic era un dezastru (asta s-a si intamplat, doar ca n-au apucat sa puna in practica). Indiferent de motive si doza de nebunie a lui Dinescu, asumarea unui astfel de risc nu e de batjocorit. Cu atat mai mult din partea cuiva care recunostea cu umilinta, public, pe scena Ateneului si in direct la tv, ca in aceeasi perioada a avut o atitudine mensevica. Ce i-a oprit pe altii sa faca un minim gest de dizidenta, nu „in preajma lui 90”, ci in ultima secunda (mai ales ca au avut ocazia)? Asta doar oglinda personala poate sa o spuna.
    Faptul ca un itelectual de marca plateste polite, dupa zeci de ani de tacere, folosind „tehnici” mostenite fie si indirect din trecut (cand esti lovit sistematic, inveti si tu sa lovesti chiar de la agresor), spune multe despre cat a putut distorsiona comunismul societatea romaneasca. Cata diferenta fata de atitudinea lui Ion Ratiu in fata minerilor care doreau sa-i aplice o „corectie”.

  78. Într-o țară fara Nord, suneti toti iste Sudiști!
    Într-o tara de nimic, complet artificiala si nici măcar balcanica pe bune, cu un teritoriu imposibil, depopulat…in nordul careia – cu care Nord nu vrea sa aibă nicicum de-a face! – traiesc populatii mult mai numeroase, dezvoltate si avansate, luand toti balcanii la un loc cu Turcia, in comparatie, vorbim doar despre primitivi, salbaticie, subdezvoltare, handicap, neeuropenitate in tot si toate – inclusiv la hungurenii de nimic fara nume si tara, deveniti brusc patrihoți romini, desi traiesc prin Transilvanii create de altii, frati de cruce numai cu olteni inventati recent…

    • Acuma, pe bune, care-i Nordul Marelui Dungaciu, al ungurenilor si ungrovlahilor fara nume și țara?!
      Care-i Nordul artificialei Constanța – un artificiu lamica intelegere, de moment, cu rusii si cu turcii, in inventata dobro ge – Delta Dunarii? Nu vedeti oare pe harta ca Varna – antica Odessus – e mai aproape de capitala voastra? Nici de Tyras n-ați fi auzit, de moment ce nu știți istoria si geografia locului in care v-ați pomenit in Europa.
      Nordul Maramureșului istoric sa fie cateva comune din Transcarpatica, dar care o fi cel al Bucovinei de moment ce nu mai exista Galiția?
      Qed

  79. Nu, nu este un pamflet. Este o răfuială. În mare, portretul poetului corespunde personajului real. Am totuși niște rețineri. D. Liiceanu ca și d Patapievici au adus elogii și au susținut un mare bădăran, un grobian de primă mână, un impostor („marele” anticomunist- colaborator al securității), un personaj lipsit de cultură (mă întreb dacă a reușit până acum să treacă de pagina de gardă din Cărtărescu) un parvenit care , fără rușine, și-a impus loazele de fiice ca europarlamentar sau notar de nota 5 în buricul Bucureștului). Este evident vorba de D. Băsescu. Dacă veți reciti articolele din Evenimentul zilei ale d. Patapievici veți constata că sunt tot atât de vomitive ca și comentariile politice ale d. Dinescu.Cred că trebuie să avem aceeași unitate de măsură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Va ieși sau nu Polonia din Uniunea Europeană? Ultima decizie a Tribunalul Constituțional din Polonia reanimă această dezbatere

,,Nu există o tiranie mai crudă decât cea care se exercită la umbra legilor și cu culorile dreptății” Montesquieu

Cum tac universitățile din România despre vaccinare

Vaccinarea anti-COVID reduce de ~5 ori riscul de a transmite boala și de ~10 ori riscul de simptome grave sau de deces....

Interviu cu soprana Angela Gheorghiu. „În România am învățat o falsă istorie a muzicii, fabricată și comandată.”

Angela Gheorghiu este acum cel mai cunoscut artist român din lume. Notorietate cuantificabilă, clară, neîndoielnică. Prestigiul ei...

Ce înseamnă AUKUS?

Pentru a înţelege contextul semnării pactului AUKUS, este necesar a înţelege contextul relaţiilor dintre Australia şi China. În 2020 relaţiile dintre cele...

Pseudodemocraţie locală, iliberalism şi feudalism politic. Raport anual dintr-un fief PSD

Cu puţin mai bine de un an mă hotăram să fac pasul în politică (într-un micuţ partid local, PACT pentru Galaţi) după...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.