Criza si bancile centrale

Criza financiara a scos la iveala o multitudine de vulnerabilitati din sectorul financiar si valori alarmante ale datoriilor suverane, la care s-au adaugat schimbari succesive pe scena politica, declansate de alegeri anticipate (cum este cazul Greciei, Ciprului, Italiei, sau Irlandei). In acest context, bancile centrale si guvernatorii acestora au devenit mai vizibili in ochii cetatenilor. De exemplu, rezultatele sondajului „Barometrul de opinie publica – Adevarul despre Romania”, realizat de INSCOP Research in martie 2013, arata ca:

–       47,2% din populatie are incredere in Banca Nationala a Romaniei (BNR), institutia situandu-se pe locul doi, dupa Armata (61,8%);

–       Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, ocupa locul al treilea din punct de vedere al increderii populatiei in personalitati, cu un procent de 44%.

Dar in Romania aceasta stare de fapt nu este noua sau determinata de criza. Increderea in institutia Bancii Nationale a Romaniei a crescut in timp si datorita parcursului istoric.

Noi provocari pentru bancile centrale

Bancile centrale se confrunta in primul rand cu o vizibilitate crescuta, dar si cu un cumul de noi responsabilitati fata de: capacitatea de redresare a economiilor, stabilitatea sistemelor financiare si a institutiilor financiare individuale, reglementarea macro si microprudentiala,  politica fiscala si macroeconomica.

Pe langa acestea putem nota si un nou set de provocari politice si operationale, de la strategia de ansamblu a guvernarii la managementul riscului:  sunt implicate atat in politica fiscala cat si in cea monetara, si au devenit judecatori ai probitatii, arbitri pe pietele de capital, salvatori ai bancilor cu probleme, plasa de siguranta a guvernelor si supraveghetorii intregului sistem financiar.

In acelasi timp, au devenit mai vulnerabile la riscuri variate, precum: fluctuatiile de pe pietele de capital, schimbarile in opinia publica si politica sau evolutiile macroeconomice.

Cresterea in importanta si vizibilitate se datoreaza rolului extins pe care bancile centrale si l-au asumat, cu voie sau fara de voie, ca actori principali nu numai in stabilirea politicii monetare, ci si in influentarea politicilor financiare si chiar fiscale in anumite cazuri.

Bancile centrale si-au extins competentele dincolo de functia traditionala de creditor si arbitru, trasand si anumite coordonate ale politicilor financiare. Competente care in mod evident ies din aria clasica acceptata a acestor institutii.

Cel mai recent exemplu este cel al Japoniei: guvernatorul Haruhiko Kuroda a anuntat, la inceputul lunii aprilie, ca Banca Centrala a Japoniei va dubla baza monetara, pana la sfarsitul anului 2014, cumparand actiuni guvernamentale pentru a atinge o rata a inflatiei de 2%. Efectele deciziei au fost imediat vizibile: devalorizarea yenului si reducerea randamentului obligatiunilor de stat, ceea ce permite statului obtinerea de imprumuturi la costuri sensibili mai mici.

Guvernatorii bancilor centrale interactioneaza mai des cu clasa politica, cu presa si, implicit, cu electoratul. De asemenea, pozitia de guvernator al bancii centrale implica un set nou de sarcini strategice si operationale si o expunere la riscuri mult mai mari, atat cu caracter financiar cat si din punct de vedere al propriei reputatii.

Criza a schimbat, a redefinit rolul bancilor centrale si al guvernatorilor acestora, iar tendinta nu este de revenire la statutul anterior. Adaptarea la o pozitie publica proeminenta pe scena publica va fi una dintre provocarile principale si reprezinta un efect mostenit ca urmare a crizei, iar functia de guvernator in sine a devenit mai puternica si mai complexa. Dintr-o evidenta necesitate pe parcursul recesiunii, dar cu importante incompatibilitati pe viitor daca se pastreaza statusul actual. Si aceasta este tendinta.

Pentru extinderea activitatilor si competentelor, bancile centrale vor plati, probabil, cu independenta de care s-au bucurat pana acum. Iar cresterea puterii, desi nedorita in unanimitate, ridica deja semne de intrebare referitoare la transparenta activitatilor bancare si a responsabilitatiilor  bancilor centrale fata de guvern si populatie. In opinia lui John Nugée, Director Executiv al State Street Global Advisors, „bancile centrale au pierdut deja trei caracteristici care erau printre cele mai importante atribute ale lor: claritatea misiunii, independenta actiunii si politica neutralitatii”.

Mandatul bancilor centrale este dictat politic, chiar daca este vorba despre stabilitatea preturilor, stabilitatea financiara, rata inflatiei sau orice alta masura economica. In mod cert, bancile centrale nu au libertatea de a-si alege propriul mandat si raporteaza periodic guvernului cum si cat de bine au indeplinit acel mandat, desi se confrunta cu limitari ale libertatii de executie. In acest context, libertatea sau independenta bancilor centrale se defineste doar ca puterea de a-si decide metodele, prioritatile si perioada in care ele pot indeplini mandatul. Dar utilizarea anumitor instrumente este inca in faza experimentala, deoarece bancile nu dispun inca de un set de masuri si actiuni pe care le pot aplica pentru a redresa situatia financiara actuala. Crearea unui „manual de bune practici” pentru o criza financiara de asemenea anvergura este o mare provocare.

Asistam si la o „incalcare” a competentelor intre bancile centrale si celelalte institutii statale cu prerogative in politicile financiare, fiscale si economice in special in tarile membre UE.

Este de asemenea necesara si o imbunatatire a metodei de comunicare, deoarece masurile financiare puse in aplicare au repercursiuni puternice, directe si indirecte asupra populatiei. Este rolul politicului de a stabili un mandat sau o directie de actiune, dar sta in capacitatea expertilor din domeniul economico-financiar de a alege instrumentele si metodele pe care le vor folosi.

Mai mult, masurile nu trebuie sa se bazeze pe obtinerea unui procent cat mai mare la viitoarele alegeri, ci pe o analiza a nevoilor economice ale unui stat la un moment dat. Aici, bancile centrale pot avea intr-adevar rolul de a aduce echilibru. Ramane in continuare de analizat in ce masura acest deziderat este realizat.