La aproape două decenii şi jumătate de la încheierea Războiului Rece, Moscova refuză să înţeleagă că nu îi mai este recunoscut „dreptul la sferă de influenţă” în Estul Europei. Ceea ce Churchill şi Roosevelt i-au acceptat lui Stalin în 1944 a fost anulat în 1989, fiind retras de jure şi de facto prin voinţa clar exprimată a est-europenilor şi totodată prin desfiinţarea Uniunii Sovietice, a Tratatului de la Varşovia şi a C.A.E.R. Acea ordine mondială postbelică (abuzivă şi injustă faţă de ţările de dincoace de Cortina de Fier) nu mai există, din fericire. Paradigma gândirii politice ruse a rămas însă, pe fond, aceeaşi.
Dat afară pe uşă cu arme şi bagaje, ursul siberian vrea acum să reintre pe fereastră în casele micilor naţiuni din regiune, cu tot felul de oferte geostrategice şi „promoţii” la gaz. Propria taiga nu-i mai ajunge şi nimic nu-i mai dureros în viaţă decât amintirea puterii pierdute. Chiar dacă nimeni nu o vrea alături, ca mare putere „protectoare” (cu excepţia, poate, a Belarusului, dar de acolo nu avem date reale despre opţiunile cetăţenilor de rând, ci doar despre politica regimului autocrat de la Minsk), în primul rând datorită idiosincraziilor cultural-istorice locale şi a incompatibilităţii cu spaţiul civilizaţiei occidentale la care aceste ţări au aderat sau doresc să adere, Rusia post-ţaristă şi post-comunistă (dar încă pre-modernă şi pre-liberală) nu se poate împăca nici în ziua de astăzi, vedem bine, cu locul oarecum banal pe care politica internaţională actuală pare că i l-a rezervat.
„Reîncărcat” recent cu glorie, datorită şovăielilor şi ezitărilor administraţiei Obama pe diferite dosare sensibile (au contat în special lipsa de acţiune şi de soluţii efective pentru Siria, dar şi dezangajarea strategică americană din Europa, ca să nu mai vorbim de scandalul interceptărilor şi de sursa Snowden), Vladimir Putin a pornit o vizibilă ofensivă politico-diplomatică şi economică de reprofilare a Rusiei ca mare putere globală. Şi, ce este chiar mai contondent pentru regiunea noastră, un demers de recuperare a sferei de influenţă de la est de Prut. Mai rămâne ca Barack Obama să negocieze cu Rusia scutul american anti-rachetă din Estul Europei şi să diminueze în continuare extraordinara valoare simbolică şi strategică pe care a avut-o proiectul la lansarea lui în discuţia politică, în 2002, în timpul administraţiei republicane, ca tabloul abandonării regiunii să fie total.
Oarecum paradoxal, perspectiva unei eventuale negocieri la Conferinţa Geneva II privind o nouă putere în Siria şi pierderea bazei militare ruse de la Tartus i-au creat preşedintelui de la Kremlin sentimentul că este îndreptăţit să primească, la schimb cu pierderea influenţei asupra Damascului şi Sud-Estului Mediteranei, mai mult spaţiu de manevră în Estul Europei, părăsit acum de orice interes american.
Vecinătatea vestică a Rusiei, practic „periferia” continentului european, a devenit în ultimii doi ani poligonul simbolic al competiţiei strategice cu Uniunea Europeană. Eşecul greu de uitat din vară al proiectului Nabucco West destinat Coridorului European Sudic, determinat de un troc ruso-azer de ultim moment (Gazprom s-a retras în faţa Socar la licitaţia pentru achiziţionarea companiei greceşti DESFA), un deal acceptat tacit de Statele Unite, poate pentru stimularea interesului european faţă de gazele de şist, a fost doar un trist episod al bătăliei pierdute de Bulgaria, România, Ungaria şi Austria pentru asigurarea alternativei la gazul rusesc. Dar a fost şi o primă mare confirmare a greutăţii politice a lui Putin, liderul care a ironizat de la început „proiectul Uniunii Europene care îngroapă ţeavă în pământ”, atâta timp cât „prin Nabucco n-o să curgă niciodată gaz”. Semnalul încordării muşchilor în Europa de Est era dat iar lucrurile erau abia la început.
Bruxelles-ul încearcă acum, pe final de mandat, să deconteze o victorie internaţională notabilă (altminteri a fost un „cincinal” european de coşmar!) şi să transforme Summitul de la Vilnius într-o festivistă poveste de succes, privită ca un avans istoric spre cel puţin trei ţări din cele şase ale Parteneriatului Estic, program lansat în 2009 de echipa Barroso: Ucraina, Republica Moldova şi Georgia.
Sunt voci, bune cunoscătoare ale temei est-europene, care anticipează că Ucraina, miza cea mare a Parteneriatului Estic, nu va semna până la urmă Acordul de Asociere iar Summitul de la Vilnius va fi un eşec, cu sau fără eliberarea Iuliei Timosenko, o adevărată tema capcană (exagerată şi neinspirată, spun eu) în care s-au încurcat europenii şi Kievul şi din care nu există practic ieşire onorabilă. Personal nu mă pot pronunţa acum asupra deznodământului, decizia finală nu a fost adoptată iar surprizele sunt posibile până în ultimul moment. Foarte probabil Chişinăul va parafa Acordul de Asociere, dar oricum decizia privind semnarea va fi luată în noul context rezultat după alegerile europene din 22-25 mai 2014, posibil sub noua Comisie şi sub noul preşedinte al Consiliului European, dacă nu chiar cu un Parlament European blocat de ascensiunea partidelor eurosceptice şi populiste.
Chiar dacă, să presupunem, toate cele trei state indicate ar semna/parafa Acordurile de Asociere pe 28-29 noiembrie la Vilnius, tot vom număra alte trei state care nu au fost convinse să vireze spre Vest, rămânând prinse în schema cenuşie a unei Uniuni Euroasiatice din care nimeni nu înţelege altceva decât dependenţa de Rusia.
Belarus, Armenia şi, oarecum confuz, un Azerbaidjan frustrat în ultimii ani de lipsa de atenţie politică din partea Statelor Unite, sunt deja indiciile unui semi-eşec al Politicii de Vecinătate a Bruxelles-ului, la care adăugarea Ucrainei pe lista nefrecventabilă ar da imaginea devastatoare a incertitudinii regionale şi a umbrei grele a Rusiei la periferia Uniunii Europene. Moldova s-ar putea gândi atunci mai apăsat şi mai iute la cartea pro-românească şi pro-europeană, ca la un ultim tren de evacuare (unii îşi mai amintesc) înaintea unui nou lung ciclu al îngheţului.
Din păcate, trebuie recunoscut că lipsa de interes şi retragrea discretă a Americii din zonă (în opinia mea, o greşeală tactică pe care viitoarea administraţie republicană va trebui să o corecteze, dar plătind „costuri de întoarcere” crescute) nu pot fi deocamdată compensate de o Europă esenţialmente divizată politic, fără un grand vision pentru secolul XXI şi moale ca arsenal al instrumentelor strategice. Sunt de acord, în acest punct, cu analiza Der Spiegel de la 1 februarie a.c., cu ocazia conferinţei anuale internaţionale de securitate de la München [1], că „vacuumul” de putere creat de asocierea incapacităţii Europei cu indiferenţa Americii poate avea consecinţe nefaste, pe termen lung.
Astăzi, când concurează mai acerb ca oricând în istoria post-Război Rece scenariile pentru redefinirea lumii multipolare de mâine, a accesului la resurse şi a relaţiilor de putere între state, Rusia şi strategii împietriţi de la Kremlin practică acelaşi joc vechi al sferei de influenţă împotriva voinţei oamenilor. În loc să declare că scutul american anti-rachetă sau extinderea NATO spre Est sunt o ameninţare la adresa securităţii Rusiei, oficialii de la Moscova ar putea lua în calcul o modernizare profundă a Rusiei, o descătuşare a potenţialului intelectual şi cultural al elitelor non-politice, o schimbare de esenţă a doctrinei oficiale, precum şi a caracteristicilor statului şi societăţii ruse. Ştiu, veţi spune: uşor de zis, greu de făcut, establishmentul politico-militar al Rusiei s-ar simţi în pericol şi s-ar opune practic oricăror reforme care s-ar îndepărta de mirajul controlului puterii, în interior şi în exterior.
O Rusie mai cool, mai simpatică, arătându-şi partea frumoasă (imensă, de altfel) şi cu adevărat ofertantă, şi nu ambiţiile sau nostalgiile imperiale care au făcut-o şi o fac atât de neatractivă (cel puţin în vecinătatea ei europeană), ar însemna un câştig mult mai mare, pentru mult mai mulţi. Inclusiv pentru bunăstarea propriilor cetăţeni.
[1] http://www.spiegel.de/international/world/the-global-leadership-vacuum-europe-incapable-america-unwilling-a-880945.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Rusia nu este un stat comercial sau agrar, ci unul armat, iar vocația ei e să stîrnească groaza în lume.” (manualul cadeților ruși aprox. 1900 – citat din Edvard Radzinsky Ultimul Țar).
Sau
„Ну, как же, знаю, очень хорошо знаю, это благодарность такая СОБАЧЬЯ болезнь.”
„Ceeea ce ştiu, ştiu bine, adică asta, compasiunea, este o BOALĂ a CÎINILOR.” Iosif Vissarionovici Djugaşvili zis STALIN (într-un moment de sinceritate)
În fond cele două citate sînt perfect echivalente, ceea ce demonstrează, încă o dată, esența spirituală strict rusească a generalissimului „georgian”. Plus ça change, plus c’est la même chose.
Cîtă vreme vom păstra în memoria activă aceste fraze, „cutia neagră Rusia” nu ne va (mai) surprinde prin nimic. Avem la dispoziție tot ce trebuie pentru a percepe cu claritate traiectoria sforilor după care joacă Putin (și Medvedev, și Rogozin, și toți ceilalți maimuțoi* scoși în față). Că de ele trag inclusiv personaje moarte de mult (Nicolae II cu gașca aferentă) induce un sentiment reconfortant de predictibilitate: misterioasa magmă bolborosind în lădoiul negru reprezintă același „tătărism-jaf-din-goana-calului” secular, puțintel machiat de reformele lui Petru I și Ecaterina II.
Sau cum spunea Bulat Okudjava (Călătoria diletanţilor, Editura Univers 1985):
…barbarie mongolă şi mîrşăvie bizantină mascate sub veşmînt europenesc… …puternicul stat… este un colos cu picioare de lut, unde totul se prăbuşeşte, unde uriaşa armată nu este decît o gloată pestriţă, neputincioasă, prost înarmată, condusă de nulităţi, unde domnesc moravuri de pe vremea lui Genghis-han, iar mita, servilismul şi hoţia întrec toate exemplele cunoscute, că autoamăgirea cîrmuitorilor ruşi se învecinează cu nebunia…
* Dacă expresia maimuțoi tras de sfori vi se pare exagerată, citiți textul de mai jos.
O expediţie arheologică a premierului Vladimir Putin, în cursul căreia acesta ar fi descoperit două amfore antice, a fost, în realitate, un eveniment regizat, a afirmat, miercuri, purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, citat de AFP.
Presa independentă şi mai multe site-uri Internet au ironizat expediţia din august a lui Putin, remarcând că amforele nu sunt acoperite cu alge sau cochilii, deşi au fost prezentate drept obiecte antice, care au stat pe fundul mării cel puţin 1.500 de ani.
„Putin nu a găsit amfore care se aflau acolo de mii de ani. Este evident. Acestea fuseseră curăţate”, a afirmat Peskov, într-un interviu pentru canalul TV online Dojd. „Desigur că fuseseră găsite dinainte, în timpul unei expediţii arheologice desfăşurate cu câteva săptămâni sau zile înainte. Desigur că au fost apoi repuse (în apă), însă (…) nu este un motiv de ironie”, a adăugat el.
Peskov nu a putut preciza însă cine a regizat evenimentul, afirmând că el se afla în vacanţă în perioada respectivă.
Premierul rus, candidat pentru alegerile prezidenţiale din 2012, îşi cultivă intens o imagine de sportiv şi amator de aventură – a pozat călare pe cal şi cu bustul gol, a fost filmat în timp ce făcea scufundări la bordul unui submarin de explorare, pe fundul lacului Baikal, sau în timp ce participa la misiuni ştiinţifice şi vizite în rezervaţii naturale.
În luna august, presa rusă a publicat imagini cu Putin, îmbrăcat în costum de scafandru, în timp ce efectua scufundări în Golful Taman, în cursul unei vizite la şantierul arheologic de la Fanagoria.
de Alexandra Fusoi Gândul Publicat la: 05.10.2011 13:53
De data asta sforile utilizate semănînd mai degrabă a odgoane, păpuşarii-şefi fură obligaţi să bată în retragere (temporar desigur ― pînă cînd măgăria iese din memoria ultra-scurtă a mass-media). ŞI EXACT ASTA S-A PETRECUT !
DAR CE FEL DE OM „PUTERNIC” (BA CHIAR „CEL MAI PUTERNIC DE PE PLANETĂ” CF. REVISTEI FORBES) SE POATE PRETA LA ASEMENEA MASCARADE ?
Din nefericire Rusia isi aduce aminte de puterea pierduta in timp ce se sprijina alene pe robinetul de gaz……si in timp ce mogulii lor cumpara ce mai ramine dupa ce trec chinezii. SUA si Europa emit idei frumoase, impun standarde ridicate (de cele mai mutle ori duble) si pretind deschidere in fata unor investitori ce vin sa faca bani si sa mute profitul la ei acasa. Noi putem sa mai asteptam o vreme, ca tot sintem obisnuiti.
Ne-am asezat la „masabogatilor” la sfirsit. Unii mai iuti au prins macar firimiturile si cojile (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovenia) dar si la ei s-a terminat poezia. Noi, care „asteptam sa ni se faca dreptate” si votam masiv criptocomunisti…… nu am mai prins nimic. Nici macar nu sintem lasati sa spalam vasele…
Da, comunismul asa cum a fost experimentat pe noi nu s-a dovedit de drum lung. DAr si capitalismul e in aceeasi situatie! E ciudat ca tara cu cea mai mare productivitate, cea mai buna cercetare, cea mai ……cea depinde de bunurile produse in China. Sau Koreea. Sau Taiwan, sau…. Cum se face ca nu sint ei marii exportatori? Sau Europa? Tarile dezvoltate importa de toate si exporta crahuri bancare. E adevarat, in felul asta controleaza si ce nu le apartine.
Ideea e insa ca de pomana criticam si pe unii si pe ceilalti daca nu avem ce sa punem in loc. Si cam in situatia asta sintem
Erori de logica: a pune in antiteza Rusia lui Putin (rau) cu America lui Obama (bine) este o eroare de logica. Iata de ce: America lui Obama este o America slabita de socialismul in care a fost scufundata de unul din cei mai retrograzi presedinti americani – chiar prin comparatie cu George W Bush, cel care stabilise stacheta foarte jos. Prin urmare, Rusia speculeaza slabiciunea Americii pentru a castiga avantaje geostrategice, asa cum America a speculat slabiciunea Rusiei dupa 1990. Mai mult, Snowden, in calitate de whistleblower, face un bine Americii si democratiei spre care aceasta tinde, scotand la lumina secrete murdare ale unui establishment american profund corupt. Iar in Siria americanii sprijina activ organizatia declarata chiar de ei terorista – cu bani, arme si antrenamente – oferind ceea ce chiar legea americana defineste la tradare: suport inamicului. Deci este eroare de logica sa pui in antiteza sprijinul Rusiei pt. status quo-ul din Siria (sprijin interesat) si sprijinul Americii pentru insurgentii al-Quaida (sprijin stupid) si sa implici ca ce fac americanii este inactiune, iar ce fac rusii este rau. Este eroare de logica sa spui ca oferirea de catre rusi de azil politic lui Snowden este ceva negativ (pentru ca rusii sunt rai), in timp ce ilegalitatile in lant comise de administratia americana si deconspirate de Snowden sunt ceva pozitiv (pentru ca americanii sunt buni). America trece printr-o criza profunda, iar Rusia se misca precum un jucator de sah. Europa este slabita economic de criza provocata de americani si cam dezlanata in actiuni, iar China inca actioneaza subteran.
Bazat pe asemenea premise articolul este foarte subtire.
Te legi de detalii. Nu asta era ideea articolului. E un joc de sah, dar pana la urma ar trebui sa conteze si ce vor oamenii…iar Rusia e o putere centrifugala de care cei mai multi vor sa fuga dar care isi tine „aliatii” aproape prin santaj.
La noi cum a fost? N-am vrut noi catre America si Europa?
PS: N-ai vrea sa traiesti in Rusia…crede-ma
Exact! Dealtfel, voiam sa comentez ca Rusia se misca bine (citeste „cu siretenie”) pe tabla de sah dar pe pamant nu a demonstrat nimic, decat un faliment care a cuprins nu numai propriul popor ci si acele popoare care au avut nesansa sa simta cizma muscala pe pamantul stramosesc.
Sansa lui Putin a fost Obama sau mai bine spus slabiciunea sa. Poate acum, de cand cu enormul scandal declansat de Obama-Care, ideile sale „originale” vor fi privite cu alti ochi, ceva mai critici si poate declinul Americii in lume va fi stopat, Orientul Mijlociu nu va cadea prada Iranului, noile democratii din estul si centrul Europei nu vor fi redirectionate cu 180 de grade iar Rusiei i se va pune zabala care o merita. Pentru ca, indraznesc sa afirm, daca America nu-i va putea sta in fata Rusiei, Europa nu are nicio sansa…
Iar „…O Rusie mai cool, mai simpatică, arătându-şi partea frumoasă (imensă, de altfel) şi cu adevărat ofertantă, şi nu ambiţiile sau nostalgiile imperiale care au făcut-o şi o fac atât de neatractivă (cel puţin în vecinătatea ei europeană), ar însemna un câştig mult mai mare, pentru mult mai mulţi. Inclusiv pentru bunăstarea propriilor cetăţeni…” este intr-adevar o imagine superba dar, dupa parerea mea, o utopie ale carei sanse de realizare sunt, din pacate, doar pe o tabla de sah.
Conjunctura aparent favorabila Rusiei in prezent nu are o baza solida, fragilitatea ei este evidenta si nu va putea impiedica evolutia evenimentelor
. Eu cred ca Putin este constient de ce se intampla dar crede – indreptatit ? – ca Rusia nu este inca pregatita pentru democratie,, mai are nevoie de ani (decenii?, o noua generatie ?, cei patruzeci de ani biblici ?) pentru a pasi in modernitate. E adevarat, lucrurile pot trena (ani?, decenii?). rezistentii romani din munti erau excesiv de optimisti cand spuneau „De Craciun vin americanii!”
Americanii au venit pana la urma, prea tarziu pentru multi dintre noi …
Faptul ca respirand la marginea unui mare imperiu trebuie sa te lovesti de el si nu ai cum scapa de influenta lui, e un dat, nu ceva discutabil. Influenta poate varia in magnitudine desigur, dar ptr ca nu vorbim de o natie la care virtutea se ridica la nivel de obisnuinta, e imposibil sa nu admiti logic ca influenta este si va fi in permanenta. Singura diferenta e daca influenta se poate manifesta fatis, ceea ce ar fi de preferat ptr ei ptr ca ar elimina o multime de efort, sau trebuie mascata in limbajul sfertodoct al economiei de piata. Un exemplu concret ar fi ca daca anumite segmente, cum ar fi metalurgia, sunt deja la bunul lor plac, la nivel politic se cam lovesc de refuzul de aliniere al unei paturi politice care prefera stilul liberalist american celui absolutist rusesc, desi cu anumite exceptii. Deveselu, gazele de sist si alte petarde sunt doar praf in ochi, batalia e de fapt ptr cine poate spune, dintre cei doi cand se intalnesc la o bere pe langa soci sau camp davis, ceva gen ‘hei, am un cui in coasta ta mareata!’ sau ‘ti-am tras-o pan’la urma, doar nu credeai c’am sa te las in coasta mea!”. cam dramatic spus poate, dar nu stiu cat contam cu adevarat in jocurile ‘geostrategice’; ne place sa credem ca putem avea un cuvant serios de spus, dar in conditiile actuale nu putem juca decat cu capra sau cu varza.