Asa cum unele personaje din ultimul roman al lui Haruki Murakami (Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj, Polirom 2013) pot fi identificate printr-o culoare, exceptie facind tinarul inginer al carui nume apare in titlu, tot asa, printr-un exercitiu de imaginatie, politicienilor romani li se poate lipi o culoare.
Despre Ion Iliescu, dupa congresul din 2005 cind a pierdut sefia PSD si in urlete intreba sala pe mina cui lasa acel partid, se poate spune ca este rosu de furie. Un Traian Basescu suspendat a doua oara, cu biroul intr-un garaj din sectorul 2, un acelasi Traian Basescu semnind pactul de coabitare sau iesind pe ecranul televiziunilor si spunind despre premier ca face „obrazniciile specifice unui om cu un deficit consistent de educatie” poate fi la o adica identificat ca negru de suparare.
Pina si Crin Antonescu are o culoare. Un galben alaturi de care se pot lipi emoticoanele de la yahoo. Atunci cind se viseaza deja presedinte, si nu doar candidat, arata cam asa :)-fata galbena care ride. Atunci cind simte ca ii fuge covorul prezidential de sub picioare iar pesedistii il ameninta ca pun si ei un candidat, figura galbena se schimba in :-( fata galbena care e trista. Cind presedintele Basescu ii sugereaza ca alegatorii de dreapta se vor incolona in spatele lui in turul doi de la prezidentiale iar i se schimba fata :lol: hohote. Cind ii intreba anul trecut, in plina lovitura de stat, pe cei de la Evenimentul Zilei daca mai apar, deja fata galbena se transforma in rinjet :D .
Victor Ponta n-are insa nici o culoare. E ca serul fiziologic. Vezi tot prin el. Zimbetul ironic, din coltul gurii, atunci cind le spune ziaristilor ca a invatat ce inseamna PIB in urma cu trei ani de la Florin Georgescu, mirarea cind e intrebat de plagiat sau de posibilitatea de a renunta la titlul de doctor, risetele sagalnice atunci cind e pus sa comenteze afirmatiile facute la adresa sa de catre presedintele Basescu, vag-incruntarea urmata de bilbiiala atunci cind e prins cu lectiile nefacute de ziaristi in conferinte de presa, nu au culoare. Nici cind zimbetul i se lungeste pina spre urechi( facindu-l pina si pe Iliescu sa-si roada unghiile de invidie) vazindu-l pe premierul chinez cum face cu mina din usa avionului, Victor Ponta nu reuseste sa prinda vreo culoare. Si cind l-a ironizat pe Basescu invocind aplecarea acestuia din urma spre Li(curiciul) cel mare, si cind s-a plecat pe sine pina la slugarnicie in fata chinezului Li(Keqiang) invocind soarele de sfirsit de noiembrie, premierul roman a ramas tot fara culoare. Tsukuru Tazaki cel fara de culoare, care se vede pe sine ca pe un vas fara continut, este doar un personaj dintr-un roman. Care va sa zica fictiune. Victor Ponta cel fara de culoare este in carne si oase si se crede plin de continut. Si, din pacate, nu e nici o fictiune aici. E pura realitate.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Corecte observatiile, insa Ponta mai este si arogant si agresiv. Culoarea maro i se potriveste bine. Lui si aproape tuturor politicienilor, fie ca sint la putere sau in opozitie. E grav de tot…
Are și un fel de plescăit, când i se pare c-ar spune ceva deosebit cu minciuna pe o temă mai pregătită în prealabil. În mare, așa pare, nu s-ar vedea niciun conținut colorat, totuși, cercetat mai atent, are ceva pechinez în el:
Miku Kaki de Kaka-Maka.
Avantajul „lipsei de culoare” este,totusi,imens!E ca o mana moale,in care nu poti sa te sprijini,dar nici nu iesi nevatamat din tentativa de a o face…
Cu alte cuvinte,unii-si epuizeaza vizibil energia,pierzandu-si deseori controlul asupra propriilor furii (negre,rosii,galbene,pamantii…) in timp ce cativa altii,printre care V.V.Ponta,se camufleaza cu inteligenta,si le merge foarte bine asa!
Dovada?Nu doar „multimea ignoranta(?)”,dar si eminenti intelectuali,ca si jurnalisti celebri cad in capcana denigrarii sterile,de genul „n-are nici macar culoare”!
Dar are putere!Deci exista o problema de analiza…
Atata timp cat se va discuta doar de defectele,reale sau imaginare,ale unui om politic de talia lui Iliescu sau Ponta,va persista fenomenul „cainii latra si caravana avanseaza”!Ca sa se inteleaga CUM sa nu se mai cada in aceleasi si aceleasi capcane,cred ca este indispensabil sa li se analizeze si calitatile exceptionale,pentru ca au!
Romanul se inflacareaza insa un pic prea repede,si cand analizeza un personaj pe care-l detesta,se focalizeza doar pe defectele acestuia…Ce lectie s-a invatat,si aplicat,dupa perioada Ceausescu,de ex?Privind cu un minim de calm si de luciditate Ro de azi,raspunsul pare fara ambiguitate:niciuna.
Una din explicatii:pentru ca Ceausescu era DOAR un incult,prost si incruntat,am pus in locul lui pe Iliescu,poliglot surazator…
Probabil deci ca,pentru ca ceva sa se schimbe cu adevarat,o analizare obiectiva a oamenilor si situatiilor,mi se pare un prim pas in directia buna.