De-ar şti britanicii cum gândesc romanii – două aspecte ignorate despre migraţia românească

Turism social, amprentare, condiţii speciale pentru acordarea de ajutoare  sociale noilor migranţi, invazii ale barbarilor estici – iată doar câteva dintre sintagmele care domină paranoia legată de eliminarea restricţiilor de pe piaţa muncii începând cu luna ianuarie a acestui an.

De-ar şti britanicii sau nemţii cum gândesc românii, nimic fundamental nu s-ar schimba, pentru că atunci când e vorba de psihoze sociale, nici un fel de discurs raţional nu funcţionează, teama fiind un fenomen esenţialmente iraţional. Şi totuşi, dacă vrem să nu învârtim şi mai abitir tăvălugul iraţionalului, nu există altă cale de a lupta cu fantasmele fricii decât recursul la raţiune. În cazul de faţă, sunt două lucruri esenţiale care sunt neglijate de cetăţenii acelor ţări care se tem de o invazie a barbarilor estici ce va urma după  eliminarea restricţiilor de pe piaţa muncii.

Primul lucru – migraţia românească este preponderent o migraţie pentru muncă, nu este ceea ce se chemă peiorativ „turism social”. Românii pleacă în ţările din vestul Europei nu pentru că vor să ducă o viaţă mai bună şi mai uşoară acolo, trândăvind pe banii statelor respective, ci pentru că vor sa câştige un ban care să îi ajute să aibă, pe viitor, un trai mai bun în România. Aceasta este naraţiunea subiectivă a migrantului român– chiar dacă, în fapt, „viitorul mai bun” este mereu amânat şi niciodată nu e un moment potrivit  pentru întoarcerea acasă. Şi totuşi, naraţiunea subiectivă contează, pentru că arată care sunt intenţiile şi obiectivele migraţiei, iar acestea, la rândul lor,  sunt cele care determină comportamentul. Şi nu este doar naraţiune subiectivă – datele obiective susţin  acelaşi lucru. Cifrele  Eurostat din 2010 arată că rata de ocupare a românilor şi bulgarilor în ţările UE-15 este comparabilă (63%) cu cea a populaţiei UE 25 (65%). În schimb, dacă ne referim în mod specific la Marea Britanie, rata de ocupare a românilor şi bulgarilor e chiar superioară celei a britanicilor. Mai mult, toate datele referitoare la migraţia în interiorul UE ne arată că migranţii primesc beneficii sociale în proporţii similare cu cele ale autohtonilor, iar formele de protecţie socială de care se bucură sunt, de regulă, bazate pe contribuţiile prealabile ale contribuabililor: 71% dintre migranţii non-activi din interiorul UE sunt pensionari, studenţi sau şomeri. Sigur că există şi cazuri care beneficiază de asistenţă socială, dar de cele mai multe ori, arata iarăşi studiile, situaţia de vulnerabilitate socială e legata de statutul de emigrant.

Dincolo de studii, cifre, poveşti de viaţă sau simple observaţii, există o întrebare de bun simţ pe care trebuie să şi-o pună toţi cei care vehiculează sperietoarea migranţilor ce vor lua cu asalt sistemele sociale ale Germaniei sau Marii Britanii. Întrebarea este: dacă scopul migraţiei este acela de a profita de sistemele generoase ale ţărilor gazdă, cum se face că românii au ales să plece mai ales în Spania şi Italia, în loc să opteze din capul locului pentru Suedia sau alte state nordice reputate pentru beneficiile lor sociale?

Al doilea aspect important pe care uită sau refuză să îl ia în considerare politicienii populişti şi mass media partizană din Marea Britanie sau Germania este următorul: barierele legale contează prea puţin pentru migranţii din România.  Este, desigur, un fapt greu de conceput pentru spiritul legalist anglo-saxon, dar înţelegerea lui ar ajuta, probabil, la îmblânzirea panicii sau, măcar la redefinirea ei în nişte termeni mult mai adecvaţi realităţii. Principala barieră cu adevărat importantă şi care a fost de natură să împiedice valul migrator înspre ţările Europei de vest a fost menţinerea sistemului de vize de călătorie pentru români. Imediat după eliminarea vizelor de călătorie, în 2002, migraţia românească către vest a explodat, în pofida faptului că românii nu aveau nici drept de rezidenţă, nici drept de muncă. Dar ce conta? Într-o ţară în care ponderea economiei informale e de peste 30%, existenţa sau absenţa formelor legale e un detaliu în marea cursă spre vest. A nu se înţelege de aici că există un „cod genetic” al românilor care îi predispune către încălcarea legii sau alte asemenea prostii – pur şi simplu, există o cultură juridică, determinată de contextul socio-economic românesc, în care aspectele legale nu au un rol major. Dovada cea mai bună a irelevanţei reglementarilor legale este experienţa Spaniei şi Italiei. În vara anului 2011, Spania a reintrodus restricţiile temporare pentru muncitorii români şi bulgari, după ce le eliminase complet în 2009 (dată după care peninsula iberică nu a fost luată cu asalt de muncitorii români, numărul acestora crescând modest faţă de alţi ani). Începând cu 2011 numărul românilor din Spania a stagnat, dar e la fel de adevărat că acelaşi fenomen s-a produs  şi în Italia în perioada respectivă. Iar Italia, la acea vreme, tocmai anunţase eliminarea restricţiilor pentru români şi bulgari. În pofida liberalizării circulaţiei forţei de muncă, la finele lui 2012, în Italia erau aproximativ un milion de romani (comparativ cu  997.000 în  2011 sau 968.000 în 2010).

În concluzie, după 2011 Spania şi Italia au cunoscut evoluţii similare in privinţa numărului de români,  chiar dacă politicile lor au fost foarte diferite. Daca  barierele legale au vreun rol, acesta nu e de a stopa fluxurile migratorii – mai degrabă putem vorbi de efecte adverse, cum ar fi creşterea ponderii muncii la negru in rândul migranţilor.

Desigur, ar fi o naivitate să considerăm că simpla înţelegere a acestor lucruri ar tempera furia politicianistă împotriva migranţilor, care are raţiuni electorale ce exclud violent  analiza sau faptele. În fond, şi în vest, ca şi la noi, precaritatea economică îşi căută ţapii  ispăşitori, iar criza accentuează intoleranţa faţă de cei slabi, faţă de cei săraci, faţă de cei diferiţi. Figura asistatului la noi şi figura străinului sărac din vestul continentului sunt  doua ipostaze locale ale unuia şi acelaşi fenomen: identificarea de ţinte facile, dar false, pentru deturnarea frustrării economice, pentru muşamalizarea unor deficienţe structurale ale sistemului economic. Iar politicienilor români care acum se avântă electoral să  condamne agresivitatea politicienilor vestici faţă de migranţii români ar trebui sa le pună cineva în faţă  propriile discursuri folosite nu demult în raport cu anumite categorii de cetăţeni români. E dreptul politicienilor, din Vest sau de la noi, să vorbească, dar e dreptul nostru să nu ne lăsam păcăliţi de vorbe în vânt

Sursa datelor: pentru Spania pentru perioada  2002-2006   de la Instituto National de Estadisticas, www.ine.es, pentru perioada  2007-2013 de la Ministerio de Empleo y Seguridad Social, http://extranjeros.empleo.gob.es ;  pentru Italia: Dossier Immigrazzione, www.caritas.it