Turism social, amprentare, condiţii speciale pentru acordarea de ajutoare sociale noilor migranţi, invazii ale barbarilor estici – iată doar câteva dintre sintagmele care domină paranoia legată de eliminarea restricţiilor de pe piaţa muncii începând cu luna ianuarie a acestui an.
De-ar şti britanicii sau nemţii cum gândesc românii, nimic fundamental nu s-ar schimba, pentru că atunci când e vorba de psihoze sociale, nici un fel de discurs raţional nu funcţionează, teama fiind un fenomen esenţialmente iraţional. Şi totuşi, dacă vrem să nu învârtim şi mai abitir tăvălugul iraţionalului, nu există altă cale de a lupta cu fantasmele fricii decât recursul la raţiune. În cazul de faţă, sunt două lucruri esenţiale care sunt neglijate de cetăţenii acelor ţări care se tem de o invazie a barbarilor estici ce va urma după eliminarea restricţiilor de pe piaţa muncii.
Primul lucru – migraţia românească este preponderent o migraţie pentru muncă, nu este ceea ce se chemă peiorativ „turism social”. Românii pleacă în ţările din vestul Europei nu pentru că vor să ducă o viaţă mai bună şi mai uşoară acolo, trândăvind pe banii statelor respective, ci pentru că vor sa câştige un ban care să îi ajute să aibă, pe viitor, un trai mai bun în România. Aceasta este naraţiunea subiectivă a migrantului român– chiar dacă, în fapt, „viitorul mai bun” este mereu amânat şi niciodată nu e un moment potrivit pentru întoarcerea acasă. Şi totuşi, naraţiunea subiectivă contează, pentru că arată care sunt intenţiile şi obiectivele migraţiei, iar acestea, la rândul lor, sunt cele care determină comportamentul. Şi nu este doar naraţiune subiectivă – datele obiective susţin acelaşi lucru. Cifrele Eurostat din 2010 arată că rata de ocupare a românilor şi bulgarilor în ţările UE-15 este comparabilă (63%) cu cea a populaţiei UE 25 (65%). În schimb, dacă ne referim în mod specific la Marea Britanie, rata de ocupare a românilor şi bulgarilor e chiar superioară celei a britanicilor. Mai mult, toate datele referitoare la migraţia în interiorul UE ne arată că migranţii primesc beneficii sociale în proporţii similare cu cele ale autohtonilor, iar formele de protecţie socială de care se bucură sunt, de regulă, bazate pe contribuţiile prealabile ale contribuabililor: 71% dintre migranţii non-activi din interiorul UE sunt pensionari, studenţi sau şomeri. Sigur că există şi cazuri care beneficiază de asistenţă socială, dar de cele mai multe ori, arata iarăşi studiile, situaţia de vulnerabilitate socială e legata de statutul de emigrant.
Dincolo de studii, cifre, poveşti de viaţă sau simple observaţii, există o întrebare de bun simţ pe care trebuie să şi-o pună toţi cei care vehiculează sperietoarea migranţilor ce vor lua cu asalt sistemele sociale ale Germaniei sau Marii Britanii. Întrebarea este: dacă scopul migraţiei este acela de a profita de sistemele generoase ale ţărilor gazdă, cum se face că românii au ales să plece mai ales în Spania şi Italia, în loc să opteze din capul locului pentru Suedia sau alte state nordice reputate pentru beneficiile lor sociale?
Al doilea aspect important pe care uită sau refuză să îl ia în considerare politicienii populişti şi mass media partizană din Marea Britanie sau Germania este următorul: barierele legale contează prea puţin pentru migranţii din România. Este, desigur, un fapt greu de conceput pentru spiritul legalist anglo-saxon, dar înţelegerea lui ar ajuta, probabil, la îmblânzirea panicii sau, măcar la redefinirea ei în nişte termeni mult mai adecvaţi realităţii. Principala barieră cu adevărat importantă şi care a fost de natură să împiedice valul migrator înspre ţările Europei de vest a fost menţinerea sistemului de vize de călătorie pentru români. Imediat după eliminarea vizelor de călătorie, în 2002, migraţia românească către vest a explodat, în pofida faptului că românii nu aveau nici drept de rezidenţă, nici drept de muncă. Dar ce conta? Într-o ţară în care ponderea economiei informale e de peste 30%, existenţa sau absenţa formelor legale e un detaliu în marea cursă spre vest. A nu se înţelege de aici că există un „cod genetic” al românilor care îi predispune către încălcarea legii sau alte asemenea prostii – pur şi simplu, există o cultură juridică, determinată de contextul socio-economic românesc, în care aspectele legale nu au un rol major. Dovada cea mai bună a irelevanţei reglementarilor legale este experienţa Spaniei şi Italiei. În vara anului 2011, Spania a reintrodus restricţiile temporare pentru muncitorii români şi bulgari, după ce le eliminase complet în 2009 (dată după care peninsula iberică nu a fost luată cu asalt de muncitorii români, numărul acestora crescând modest faţă de alţi ani). Începând cu 2011 numărul românilor din Spania a stagnat, dar e la fel de adevărat că acelaşi fenomen s-a produs şi în Italia în perioada respectivă. Iar Italia, la acea vreme, tocmai anunţase eliminarea restricţiilor pentru români şi bulgari. În pofida liberalizării circulaţiei forţei de muncă, la finele lui 2012, în Italia erau aproximativ un milion de romani (comparativ cu 997.000 în 2011 sau 968.000 în 2010).
În concluzie, după 2011 Spania şi Italia au cunoscut evoluţii similare in privinţa numărului de români, chiar dacă politicile lor au fost foarte diferite. Daca barierele legale au vreun rol, acesta nu e de a stopa fluxurile migratorii – mai degrabă putem vorbi de efecte adverse, cum ar fi creşterea ponderii muncii la negru in rândul migranţilor.
Desigur, ar fi o naivitate să considerăm că simpla înţelegere a acestor lucruri ar tempera furia politicianistă împotriva migranţilor, care are raţiuni electorale ce exclud violent analiza sau faptele. În fond, şi în vest, ca şi la noi, precaritatea economică îşi căută ţapii ispăşitori, iar criza accentuează intoleranţa faţă de cei slabi, faţă de cei săraci, faţă de cei diferiţi. Figura asistatului la noi şi figura străinului sărac din vestul continentului sunt doua ipostaze locale ale unuia şi acelaşi fenomen: identificarea de ţinte facile, dar false, pentru deturnarea frustrării economice, pentru muşamalizarea unor deficienţe structurale ale sistemului economic. Iar politicienilor români care acum se avântă electoral să condamne agresivitatea politicienilor vestici faţă de migranţii români ar trebui sa le pună cineva în faţă propriile discursuri folosite nu demult în raport cu anumite categorii de cetăţeni români. E dreptul politicienilor, din Vest sau de la noi, să vorbească, dar e dreptul nostru să nu ne lăsam păcăliţi de vorbe în vânt
Anul | Spania | Italia |
2002 | 67.279 | 95.834 |
2003 | 137.347 | 239.426 |
2004 | 207.960 | – |
2005 | 317.336 | 270.845 |
2006 | 401.159 | 342.200 |
2007 | 603.889 | 625.278 |
2008 | 718.844 | 796.477 |
2009 | 751.688 | 887.763 |
2010 | 840.682 | 968.576 |
2011 | 912.526 | 997.000 |
2012 | 918.133 | 1 mil. |
2013 | 925.140 (at 30.06) | – |
Sursa datelor: pentru Spania pentru perioada 2002-2006 de la Instituto National de Estadisticas, www.ine.es, pentru perioada 2007-2013 de la Ministerio de Empleo y Seguridad Social, http://extranjeros.empleo.gob.es ; pentru Italia: Dossier Immigrazzione, www.caritas.it
Articolul încearcă o abordare logică a problemelor, dar logica bunului simț nu are nimic de-a face cu discursul politic. În privința Germaniei nu mai sunt la curent de câțiva ani, dar în Anglia David Cameron și Theresa May sunt imuni la logica bunului simț. Ei se află la putere pentru a savura senzația de a se afla la putere, nu pentru a face lucrurile pe care le-ar considera ei necesare pentru bunul mers al națiunii.
Astfel că discursul lor politic se rezumă la atitudini de genul ”facem cum zic eu, că eu sunt la putere” și la o încercare patetică de a vâna voturi încercând să spună electoratului ceea ce își imaginează ei că ar vrea să audă electoratul. În rezumat, ei încearcă să se facă ecoul unei atitudini de tipul ”m-am săturat să văd atâția străini pe stradă”, iar românii (și mai înaintea lor polonezii) sunt perfecți în rolul de țintă pentru că nu se poate vorbi de rasism.
este rasism economic..adica daca nu ai bani degeaba esti de acceasi rasa cu mine, prefer un originar din India sau Peninsula Araba..dar plin de bani…
si pe astia din est nu ii apara nimeni…
de fapt ar trebui sa fie recunoscatori ca polonezii si romanii vin la ei si nu altii
iar noi,avand in vedere situatia actuala din UK, le facem sincer o favoare…asa cum si polonezii le-au facut…
excelent moni. capitalismul in esenta sa este rasism economic. egalitatea natural-darwinista a fiintelor umane e abolita de cei care detin capitalul. cu ce e oare mai prejos cel mai nevoias fata de capitalistul veros si rasist? cu ce e el de vina ca e mai lenes si deci are mai putin bani?
@rt: omul prin natura lui e lenes si egoist.
egoismul il inpinge sa faca bani, multi cretini cu bani (free gigi e doar unul din milioanele de exemple de milionari imbecili), multi artisti vor ‘make love not war’, ceea ce ii face in ochii unora prosti, lenesi si victime usoare in lacomia lor pt bani (asa ca make war mai departe, bush jr, cameron si prietenii lor, rechinii financiari)
Nu e abolită nicio egalitate și darwinismul nu are nicio legătură aici. Asta face specia umană de când există, fentează darwinismul prin inteligență la nivel individual și cooperare la nivel de grup. Așa a ajuns specia să stăpânească planeta.
Dar dacă ești educat cu lozinci marxiste, nu ești în stare să-ți obții pe cont propriu cele necesare traiului (și cu-atât mai puțin să mai și creezi locuri de muncă pentru alții, ca să-și obțină și ei cele necesare traiului) atunci îți manifești frustrarea perorând împotriva capitalismului.
În momentul când primul fierar a preferat să confecționeze vârfuri de săgeți și potcoave de cai, în loc să-și cultive el însuși ogorul, acela era deja capitalism. Nu putea să le dea copiilor de mâncare vârfuri de săgeți și potcoave, dar ceilalți oameni aveau mare nevoie de ele, așa că erau dispuși să-i dea suficient grâu cât să nu mai fie nevoie să-l cultive singur.
Vă dau necondiţionat dreptate când afirmaţi că această campanie ar fi în mare măsură izvorâtă din teamă: teama omului de rând că pierde ceva (locul de muncă, propriul ajutor social, şamd.), teama politicienilor că vor rata ocazia de a atrage noi alegători.
Intervin însă şi multele prejudecăţi care există în ţările vestice, prejudecăţi consolidate în ultimii ani prin apariţia mafiei cerşetorilor, a taberelor de nomazi, prin creşterea criminalităţii.
Împotriva acestor tendinţe există însă luări de poziţie foarte hotărâte. Cel puţin în Germania.
Asociaţiile patronilor din industrie şi agricultură, camerele de comerţ, societatea civilă, majoritatea partidelor democratice, majoritatea din mass media: toţi aceşti factori de influenţă au încercat în această ţară să obiectivizeze discuţia.
De remarcat este şi faptul că în Germania cuvântul “Sozialtourismus” (“turism social”) a fost ales alaltăieri de către un juriu format din lingvişti drept “Unwort” (“necuvânt”) al anului 2013.
Merită să amintim cum justifică juriul această alegere. Cuvântul “Sozialtourismus” defăimează pe acei oameni, care de nevoie, şi nu de plăcere, se află în căutarea unei soarte mai bune, prin faptul că insinuează reavoinţa.
Vezi http://www.tagesschau.de/inland/unwortdesjahres114.html