sâmbătă, mai 18, 2024

Sindromul „Coriolan Drăgănescu” în societatea românească de azi

Am primit ieri, pe adresa personală de mail, un mesaj din partea SRR, Societatea Română de Radio. Eram anunțată că 1000 de salariați din Radio cer Guvernului, Președintelui Senatului și Comisiei de Cultură a Parlamentului, demiterea, din Consiliul de Administrație al Radioului Public, a liderului de sindicat Adrian-Valentin Moise, pentru motivul că a denigrat instituția.

Cunosc oarecum situația din Radio. Am asistat la câteva dezbateri pe marginea acesteia, moderate la GDS, de oameni de a căror probitate, verticalitate și consistență morală și intelectuală nu am nici un motiv să mă îndoiesc. Dacă aș vrea să descurajez cititorul să mai citească, aș da linkuri la toate documentele cu ajutorul cărora să reconstituie istoricul litigiului. Fapt este că din tot Radioul, Adrian-Valentin Moise nu a avut în mod deschis de partea lui decât pe președinta Asociației Ziariștilor Independenți din România, Teodora Stanciu. Vorbesc de jurnalista recent pensionată din Radio, căreia i s-a interzis, acum vreo două luni, accesul în instituție și în favoarea căreia există o listă de semnatari, în număr de vreo 2.000 – aceștia chiar unul și unul! – de la Mihai Șora, Annie Bentoiu, Sanda Golopenția, Monica Pillat, Micaela Ghițescu, la Dan Hăulică, Livius Ciocârlie, Nicolae Manolescu, Lucian Pintilie, Alexandru Zub, Ana Blandiana, Andrei Pleșu. Și încă: Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Grete Tartler, Monseniorul Robu, Basarab Nicolescu și mulți, mulți alții, până la 2000. Nici nu știam, înainte de a citi această listă, că România mai are atâtea spirite strălucite și că se pot încă aduna, în jurul unui singur nume, și deci al unei singure cauze.

Știam, desigur, că nici Adrian-Valentin Moise, nici Teodora Stanciu nu instituția Radioului o „denigraseră”, știam deci și cine îi susține și de ce. Pe scurt, ei contestaseră o serie de abuzuri, presiuni, lipsa de transparență în conducerea instituției, dar, mai ales, legitimitatea și legalitatea prezenței în fruntea ei a PDG-ului Ovidiu Miculescu, titular al unui dosar de informator R 94603, datând din 27 martie 1987, când semnase un angajament să presteze, în beneficiul securității, serviciul de „apărare contrainformativă a persoanelor care fac parte din grupul de presă ce participă la activități protocolare”. ( Faptul că „direcția de specialitate” din CNSAS nu a putut constata dacă „Adrian” – numele de cod al lui Ovidiu Miculescu – s-a achitat de acest angajament nu-i poate cu nici un chip anula „meritele” de a și-l fi luat și pe acela de a fi titularul acestui dosar R 94603). Asta contesta Teodora Stanciu, unul dintre cei mai respectați oameni din presa românească, în acea zonă a ei unde mai există respect, și cei vreo 2000 de semnatari ai petițiilor în favoarea ei și a emisiunilor dispărute din grilă în vara anului trecut. Asta contesta și Adrian-Valentin Moise. Anume inexistenta legitimitate și falsa legalitate a conducerii, de către un asemenea om – a cui rudă o fi el și al cărui partid? –, a unei instituții publice, Radio-ul, plătită din bani publici.

Ceea ce spuneau Adrian-Valentin Moise și Teodora Stanciu – și confirmau acei aproximativ 2000 de semnatari – era că Ovidiu Miculescu este cel care înjosește Radio-ul, nu ei. Îl înjosește prin dosarul acela, o tinichea de coada personală a acestui PDG, pe care o trage după ea, zăngănind rușinos, toată instituția. Și prin încă un lucru, lipsit de ambiguități: ANI constatase conflictul de interese rezultat din prezența dlui Ovidiu Miculescu în Consiliul de administrație al SRR și în cel al unei instituții care presta servicii către SRR.

Or, ceea ce mă intrigă, în mesajul primit ieri, din partea salariaților instituției – care, chipurile!, se simt jigniți nu de faptul că sunt conduși de cine sunt conduși, ci de îndrăzneala lui Adrian-Valentin Moise de a contesta această conducere – ceea ce mă intrigă, așadar, nu este faptul că mesajul NU conține și lista celor 1000 de semnatari. Deduc, desigur, că ceilalți 1500 dintre salariații Radio-ului NU au semnat, spre cinstea lor!, și nu mi-e prea greu să-mi închipui cum au făcut ei să nu semneze. Probabil că oamenii care se știu profesional impecabili au și demnitatea de a nu fi încântați să-i conducă chiar fitecine și, în plus, să-i manipuleze. Știu câteva nume despre care aș putea să-mi imaginez că NU aveau nevoie să o semneze, ba chiar că NU și-ar fi dat voie să o semneze.

În toată acea listă de 1000 de semnatari (or fi atâția?), listă păstrată secretă, un singur profil uman mă interesează, acela care a avut „ambiția” să nu rămână în anonimatul unei liste susceptibile de evanescență, nu? Să apară, care-va-să zică, vizibil, pe listă! Este un portret care mă fascinează prin misterul lui insondabil, deși ilustrează unul dintre cele mai răspândite fenomene din lumea noastră de azi: sindromul Coriolan Drăgănescu. Faptul că acest exponent al unei metanoia pe dos a fost portretizat încă de acum vreo 130 de ani înlătură măcar o eroare de analiză. (Pentru cine nu și-l amintește, a se vedea întreaga schiță a lui Caragiale, Tempora, aici: http://biblioteca.rocarta.info/792/tempora-de-i-l-caragiale/). Eroarea de a crede că frica de represalii mai bântuie azi societatea românească înseamnă aplicare unei grile de lectură paradoxal anacronică. Există și aici o frică, dar nu o moștenire a comunismului este acea frică. Dovadă că descrierea, pe fundalul unei societăți democratice de tip românesc de acum 120 de ani a celui mai nociv exponent al ei, se regăsește atât de bine în societatea de azi! Coriolan Drăgănescu, personajul care se află de partea bună a baricadei până în momentul în care simte gustul prăzii disponibile doar pe partea ei rea, nutrește și el o frică. Faptul că ea, această frică, mai mult decât foamea de bani, funcții, confort, pentru el și familia lui, explică transformarea pare evident: azi, atât în România și cu atât mai mult în lumea largă, se pot câștiga bani mulți și fără să-ți dai conștiința la întors pe dos, ca pe un intestin din care faci cârnați. Imboldul incontrolabil din momentul acelei diavolești metanoia, momentul când, sătul/nesătul, treci cu zel înmiit la apărarea oarbă a minciunii, a ilegalității și ilegitimității, care poate să-ți ucidă sau să-ți împingă la sinucidere adversarul și tot să nu poți lăsa prada din gură, este o altfel de frică decât aceea la care ne gândim toți, marcați de comunism cum suntem și de grila lui de analiză. Este frica adâncă de propria mediocritate și incompetență și de inaniția care te paște când trebuie să renunți să sugi la sânul generos al banului public. Dacă printre cei al căror nume NU am putut să-l aflu, în pretinsa listă de 1000 de semnatari, există și oameni străluciți profesional, înseamnă că analiza mea este caducă iar misterul lui Coriolan Drăgănescu rămâne în continuare intact, cum îi și stă bine unui personaj etern, cum este acesta al lui Caragiale. Dacă nu, cu siguranță cei străluciți se vor manifesta în curând, dezicându-se de cine trebuie, nu de ei înșiși.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. ” Pe scurt, ei contestaseră o serie de abuzuri, presiuni, lipsa de transparență în conducerea instituției, dar, mai ales, legitimitatea și legalitatea prezenței ”
    Din pacate nu doar aici se intampla asta….

  2. Ovidiu Miculescu este fratele Danei Nastase si a fost intotdeauna in functii cheie, dedicat trup si suflet PSD. El este cel care a zburat-o pe doamna … de la Europa Fm cand cu interviul cu Nastase. Miculescu era vicepresedintele postului la acea data.

    • ”Este frica adâncă de propria mediocritate și incompetență și de inaniția care te paște când trebuie să renunți să sugi la sânul generos al banului public”
      io ash spune ca tovarasii sint constientzi ca unitatea in partidul nostru i a catzarat mai sus decit probabil li s ar fi cuvenit.in lumea libera exista totushi o limita a nepotismului .
      in romanica de la primul om in stat pina jos ,pile,relatzii cunostintze,PCR,este modul de a gindi si actziona.
      mai bizar si scirbos mi se pare,atunci cind ai din virf incep sa spuna ca societatea e corupta !
      comunistii n au avut si nu au rusine !

  3. Autoare e o minte desteapta si cultivata! Cati Coriolani Draganescu nu sunt azi prin institutiile noastre? Se pare ca va fi o conferinta de presa pe tema asta, luni la GDS la ora 5 dupa amiaza.

    • Pe tema lui Coriolan Drăgănescu sau a presiunilor inadmisibile asupra unui salariat care n-a facut nimic decat sa-si asume ceea ce o institutie intreaga, cu 2 500 de salariati nu-si asuma: contestarea conducerii de catre cumnatul unui infractor dovedit? O sa ajungem sa fim o tara intreaga condusa din puscarie, de putinii infractori ajunsi acolo?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Doina Jela
Doina Jela
Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist- 1995- Humanitas, Bucureşti, Telejurnalul de noapte, Polirom, Iaşi, 1997,( Ediţia a II-a Vremea, 2005), Această dragoste care ne leagă, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar, Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în După amiaza unui tortionar, 2001), Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas, 2001. Afacerea Meditaţia Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu, Reuşeşti sau mori– convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski. Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist în colab. Cu Vladimir Tismăneanu (Curtea Veche, 2006). O suta de zile nu Monica Lovinescu, editura Vremea, 2008. A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil. A fondat si a fost multi ani secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro