A fost, nu mă îndoiesc, cel mai central-european intelectual român (dar şi francez) al veacului XX. A trăit o existenţă sub zodia utopiei, a dilemelor identitare şi a nevrozelor politice. Europa Centrala era pentru el universul crepuscular, agonic, premonitoriu cataclismic, din scrierile lui Stefan Zweig, dar si cel al sarcasmului cosmic al unui Karl Kraus. Nu doar „Grand Hotel Budapest” (abia astept sa vad noul film al lui Wes Anderson), ci si „Grand Hotel Abyss” unde, spunea Lukacs, locuiau Adorno si Benjamin. Dar si Cioran. El nu relativizeaza catastrofa. Dimpotriva, o priveste ca maledictiune universala. „Sissi sau vulnerabilitatea” este titlul faimosului eseu al lui Cioran despre imparateasa Elisabeth a Austriei. Putem spune, „Europa Centrala sau vulnerabilitatea”.
Oamenii si natura participa la acest etern dezastru: „Ce-ar mai ramane din tragediile noastre daca o insecta ar putea sa ni le povesteasca pe ale sale?” Insecta insa nu poate sa le povesteasca, noi putem, iar Cioran este seismograful de maxima sensibilitate al acestor teribile convulsii. Civilizatia si barbaria nu pot fi separate categoric. Progresul este un mit, un drog, o iluzie: „Je n’ai approfondi qu’une seule idée, à savoir que tout ce que l’homme accomplit se retourne nécessairement contre lui.”
Născut la Răşinari în 1911 şi mort la Paris în 1995, Emil Cioran a fost un intelectual pasionat, deci unul chinuit, mistuit, devorat de incertitudini. A detestat orice schematism descărnat, orice formulă filosofică îngheţată, s-a îndoit de toate, precum şi de el însuşi. A trăit sub semnul disperării, al unui pariu imposibil cu un Dumnezeu ascuns, chiar absent, un demiurg capricios, gelos şi adeseori irascibil, căruia s-a obstinat să-i azvârle mereu mănuşa unui dispreţ înfrigurat. A fost îndrăgostit de neant, se simţea bine doar în acel deşert al melancoliei cotropitoare căruia îi putem spune geniul inadaptării ori vocaţia de a fi mereu împotrivă şi mereu dezrădăcinat, Emil cel fără-de ţară, Emil cel fără-de-casă (Heimatslosigkeit).
A fost marele vagabond al unei metafizici îmbătrânite. Dintre filosofii francezi ai timpului sau, l-aş asemui cu un Vladimir Jankélévitch ori cu Emmanuel Levinas. Unii l-au numit nihilist. Nu cred că putem vorbi de negarea valorilor, ci mai degrabă de o supremă, apăsătoare, terorizantă descumpănire. Lumea este strâmb alcătuită, suntem mereu dependenţi de obligaţii decizionale care se dovedesc de atâtea ori nefericite, chiar dezastruoase.
Pentru textul complet al acestui eseu (aparut intr-o prima forma aici, pe „Contributors”):
Despre noul film al lui Wes Anderson:
http://www.theguardian.com/film/2014/feb/06/grand-budapest-hotel-review-berlin-2014-wes-anderson
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Ursul de Argint – Marele Premiu al juriului – „The Grand Budapest Hotel”, de Wes Anderson
„devorat de incertitudini”-
Cioran l-a admirat mult pe Lev Shestov si a fost influentat de ideile acestuia.Nu e vorba de incertiudini in sensul obisnuit al cuvantului ci de respingerea certitudinii in sens metafizic, de traire deliberata in tensiuna (anxietatea/conflictului) ce rezulta in absenta certitudinii.
E o atitudine ascetica, de negare a existentei, sau (mai corect) a iluziei comfortabile pe care ne-o ofera convingerea ca stim, cunoastem, adevarul/realitatea.Dar si o eliberare de orice constrangere.
Ba chiar aș îndrăzni să-l numesc pe Cioran un șaman al Negației, adică cineva care și-a făcut bîrlog mistic și armoarii în austeritatea lui Nu.
Îl fascinau tarații dostoievskieni și orice șut existențial ce scotea individul din balamale. Nu-l interesau decît mințile deșertificate, vămile primejdioase ale sinelui, maladiile transfiguratoare, trauma ontologică ultimă. Către finalul vieții, ambreia redus, bîrfea Cerul oleacă mai blînd, adăugase un bemol grizonat poftei de a dezafecta mapamondul. Negației i se alătura Oboseala. Nu aceea speculativă, de tinerețe, ci oboseala reală, a viscerelor, a sîngelui, a unui creier consubstanțial marilor incendii…
Cioran era in primul rind un om liber. iar oamenii liberi au probleme de adaptare (ar fi interesant de aflat ce inseamna liber in lumea de azi). cred ca n dialogul cu Liiceanu, Cioran spunea (citez aproximativ) ca el se vroia pur, incapabil de compromisuri si ca asa visa (ar fi dorit, nu ca ar fi fost posibil) sa arate lumea.
–Ba chiar aș îndrăzni să-l numesc pe Cioran un șaman al Negației–
Atitudinea, sugerata chiar de Shestov, prespune o anume disciplina.E o lupta continua cu comfortul convingerii ca posezi adevarul, cu anxietatile ce sunt generate de incertitudine.
O forma de ascetism in ultima analiza dar una de tip intelectual („epistemologic”).
Șamanul, ca tip uman, nu e cineva care funcționează brambura. Pariul lui include un anumit ritual, „vocalize” spirituale, o „militărie” specifică. În fond, Cioran avea convingerea lipsei de temei și de cărămidă epistemologică ale oricărei convingeri. Trăia paradoxul și ofensiva sceptică nu dezlînat, nu apedeut, ci bine strunit, cu exercițiu și seriozitate.