Se vorbeste de ani de zile despre necesitatea reformei sanatatii. Vreau sa dau doua exemple care se intampla frecvent in viata de zi cu zi, de care se lovesc atat pacientii cat si medicii, care de multe ori ii pun in stare de conflict. Aceste exemple arata ca reforma sanatatii este nu necesara, ci imperioasa.
Precizez ca stiu situatiile la prima mana, adica de la colegi medici, care se lovesc de ele foarte frecvent.
Prima situatia se refera la consultatiile din policlinicile de stat, la cabinetele de medicina fizica si recuperare medicala (sau, cum o stie lumea, fizioterapie). Pentru a intelege situatia, voi explica felul cum functioneaza in general policlinicile de stat: policlinica are contract cu CNAS (casa de asigurari de sanatate) in care consultatiile sunt echivalate cu un anumit numar de puncte. La finalul lunii se depune situatia la CNAS pentru fiecare cabinet, punctele sunt convertite in bani si casa plateste spitalului. Singura restrictie este numarul de consultatii, care nu poate depasi 4 pe ora.
Singura exceptie este specialitatea de fizioterapie, unde contractul nu este pe puncte ci direct pe bani, la fiecare inceput de luna casa de sanatate alocand un buget. De regula, acest buget asigura numarul de consultatii pe maximum 3 saptamani dintr-o luna, dar exista luni in care bugetul ajunge numai pentru una sau doua zile. In aceasta situatie, foarte multi pacienti, carora afectiunea de care sufera le permite sa astepte, aleg sa se reprogrameze luna viitoare, numai ca, ghinion, in functie de buget, e posibil ca si la reprogramare sa fie nevoiti sa plateasca.
Sa zicem ca nu e mare lucru, 30-40 de lei, cat costa consultatia, nu e un capat de tara. Problema insa alta: desi acesti pacienti sunt asigurati, medicul nu le poate prescrie reteta compensata, nu le poate prescrie investigatii paraclinice (analize, examene radiologice) gratuite si, culmea, nu le poate da concediu medical. Adica, un om nu poate merge la serviciu, dar daca are ghinionul sa se imbolnaveasca in perioada lunii in care s-a terminat bugetul de consultatii, nu numai ca plateste tot, dar e obligat sa si mearga la serviciu. Isi poate imagine cineva o aberatie mai mare?
De suferit sufera si medicul, pentru ca multi pacienti nu inteleg asta (chiar e de neinteles) si are impresia ca medicul nu vrea sa-i dea ce i se cuvine pentru ca nu i-a dat spaga.
A doua situatie, tot la fizioterapie: un pacient nu poate beneficia de consultatii la o distanta mai mica de 6 luni.
Situatia e aberanta atat din punctul de vedere:
atat al pacientului
– cum poate o reglementare sa ii interzica unei persoane sa sufere de doua afectiuni care se adreseaza aceleiasi specialitati medicale intr-un interval mai mic de 6 luni?
– cum i se poate explica unei persoane care a suferit o operatie de protezare de sold sau genunchi si care trebuie sa faca recuperare si consultatii frecvente, ca nu poate beneficia de aceste consultatii si proceduri decat peste un timp suficient de lung pentru a nu mai fi eficiente?
cat si al medicului
– cum poate un medic refuza un pacient dintr-un motiv atat de aberant, incalcand astfel chiar juramantul lui Hippocrate?
– medicul nu are cum stii daca pacientul a mai beneficiat de o consultatie cu mai putin de 6 luni in urma, astfel incat la finalul anului i se va imputa costul consultatiei.
Iar cireasa de pe tort este faptul ca in decembrie, luna cu multe zile libere, cu sarbatori, perioada in care multi oameni amana vizita la medic in cazul in care nu au o urgenta, casa de asigurari da un buget dintre cele mai mari. Motivul este foarte clar: neconsumarea integrala a bugetului, astfel incat sa poata reduce anul urmator bugetul, pe motiv ca in anul anterior nu s-a consumat integral.
Acestea sunt doar doua exemple din multitudinea de situatii care se intalnesc zilnic in practica si care arata ca, atata timp cat nu se va face o reforma profunda, situatia nu se va imbunatati. Pentru ca toate aceste situatii apar dintr-un motiv principal: casa de asigurari de sanatate pune presiune pe sistem pentru a-i deconta cat mai putini bani, emitind astfel tot felul de reglementari pentru a nu da bani sau pentru a recupera cat mai multi din banii decontati.
O reforma adevarata va pune ordine in problemele financiare, iar acest lucru, in opinia mea, se poate face numai prin aparitia caselor de asigurari de sanatate private. Nu sunt specialist in politici de sanatate, dar opinia mea se bazeaza pe cateva observatii din viata de zi cu zi:
– situatia in spitalele private este asa cum ar trebui sa fie din toate punctele de vedere: curatenie, modul cum e tratat pacientul de catre personal, conditii de cazare si alimentatie, medicamente, aparatura etc.*
– personalul care lucreaza in ambele tipuri de spitale, private si de stat, are, in general un comportament fata de pacient in spitalul privat si alt comportament si spitalul de stat. *
Sigur ca spitalele private actuale nu sunt finantate de case de sanatate private, insa putem considera ca avem de-a face cu un model de functionare apropiat, avand in vedere ca aceste spitale joaca un rol apropiat de o casa privata de sanatate, fiind finantate in principal prin abonamente, care reprezinta o forma de asigurare. Iar daca acest sistem functioneaza foarte bine, nu vad de ce nu ar putea fi generalizat la nivelul tarii, cu rezultate similare.
Astfel, este evident pentru orice observator, ca modul de administrare a banilor este determinant si ca este nevoie de o schimbare radicala a acestuia. Pana nu se va realiza acest lucru, vom continua sa constatam si sa plangem de situatii de genul celor descrise sau chiar mai aberante.
*Exista spitale de stat care fac exceptie, dar asta nu face decat sa confirme regula.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu prea inteleg pe baza carei reglementari Casa face un contract pe bani in cazul unei specialitati (fizioterapie) si pe puncte in cazul altor specialitati. Incercati sa lamuriti cu colegii medici aspectul asta pentru a merge mai profund in interiorul fenomenului.
E ilogic, asa e. Explicatia este ca acum cativa ani, fizioterapia s-a grupat cu laboratorul si imagistica. La acestea doua, contractul se face pe buget, pe bani. In fiecare an, medicii incearca sa schinbe contractul, dar casa de asigurari nu vrea.
Deci pana la urma nu e o chestie de minister ci o chestie intre medici si un organism public autonom cum este CNAS. E clar ca pentru astfel de tratamente (fizioterapice) medicii trebuie sa gaseasca alt tip de finantare daca vor sa-si faca meseria cum trebuie. Asta pana cand CNAS va considera ca actul de ingrijire fizioterapeutica poate fi incadrat pe puncte. Eu cred ca deocamdata CNAS nu a gasit o standardizare adecavata a acestui tip de act medical si considera ca daca da drumul la puncte pe astfel de act medical cheltuiala va urca enorm si va duce la un deficit cronic al Casei.
” Iar daca acest sistem functioneaza foarte bine, nu vad de ce nu ar putea fi generalizat la nivelul tarii, cu rezultate similare.”
Simplu, fiindca pensionarul n-ar putea sa plateasca => moare. Cheltuim sume exorbitante cu:
1/ furturile din sistem (sefii sa traiasca!)
2/ internari aiurea (pila sa traiasca!) – exista beneficii la internare dupa cum stiti
3/ pensionari care n-au contribuit in masura in care profita de sistem (ohoho!)
4/ categorii sociale defavorizate (tigani, oameni ai strazii, etc) care, in ciuda faptului ca nu au pus un ban in sistem, au parte de tratamente gratuite (va mai aduceti aminte de Oprescu care primea vagabozii in spital ca era frig afara? masa, casa si-o pastila.)
Daca acceptam ca societate ca unii sa moara(*), no problem, o facem. Eu insa nu m-as simti prea bine daca as vedea ca unor copii nevinovati proveniti din medii sociale joase li se refuza internarea fiindca parintii nu au contribuit la sistem. Desigur poate se va implica biserica ortodoxa (sau alte organizatii de binefacere), insa aici sint slabe sansele (BOR is profit oriented, organizatiile de binefacere sint sublime, dar lipsesc si alea care sint oricum se concentreaza pe cazuri individuale, nu sistemice).
Si inca o chestie: spitalele private sint insa insuficient dezvoltate, deocamdata. Pentru chestiile complicate si majore, tot la stat te duci.
Oricum, chiar daca murim cu viata in fata, in curind vom fi mintuiti, o sa avem catedrala! Pentru cei ramasi dupa noi, viata interioara o sa fie mai bogata. Re-ecumenizarea Ro are insa si avantaje, la un 2nd thought. Tot mai multa si mai multa lume crede in naturiste, acupunctura, isi curata colonul cu colonhelp, se vindeca de cancer cu iarba dracului, deci o sa scapam de ei. Nu stiu, poate o sa mearga.
(*) works in US. Fara asigurare, te dau afara din spital, fiindca interventia este acoperita de stat numai plafonat. Se termina banii de la stat, out, chiar daca nu ti s-a inchis rana / operatia. Sa vedem cum va fi cu ObamaCare.
Sistemul de asigurari de sanatate din Germania
1. In Germania, toti salariatii sunt obligati sa aiba asigurari de sanatate de stat. Numai persoanele care castiga mai mult de 50.000 Euro pe an pot opta pentru asigurari private. O persoana care opteaza pentru asigurare privata nu poate opta si pentru asigurare de stat. 85% din populatia Germaniei au asigurarea de baza (de stat).
2. Fondurile pentru asigurarea de stat sunt gestionate de organizatii NON-PROFIT. Ele sunt supuse unor reglemantari guvernamentale stricte si sunt constituite din contributia lunara a angajatilor si angajatorilor. O parte a acestor fonduri e finantata de stat (asistenta financiara) pentru a acoperi asigurarea persoanelor care nu au fost niciodata angajate sau nu platesc pentru sistem.
3. Exista un sistem de preturi uniform in toata Germania numit DRG (un sistem de spitale clasificate). Acesta include plata medicilor, serviciile medicale, mancarea si cazarea din spital.
4. Exista reglementari guvernamentale stricte care stabilesc calitatea actelor medicale iar serviciile medicale sunt supravegheate in mod continuu. Sunt colectate date prin diverse proceduri, fiind analizate sistematic (o rutina) de agentii guvernamentale.
5. Sistemul de spitale din Germania este foarte vast avand aproximativ 2000 de spitale care sunt grupate in functie de apartenenta:
a. 55% dintre spitalele din Germania apartin statului.
b. 38% dintre spitale apartin unor organizatii non-profit.
c. 7% dintre spitale apartin unor societati comerciale.
6. Spitalele din Germania sunt faimoase pentru criteriile inalte de performanta pe care le impun. Ele au cei mai bine calificati medici care sunt acceptati sa practice ca specialisti numai dupa o pregatire lunga si intensiva.
7. Spitalele din Germania au de regula camere cu doua paturi, pentru doi pacienti. In aceste spitale se poate plati o taxa suplimentara pentru cei care doresc o camera doar pentru ei.
8. Nu exista liste de asteptare pentru operatiile importante si pentru tratamente.
http://www.heart-consult.com/articles/german-healthcare-system
http://www.english.german-hospital-service.com/html/background.html
http://www.amiexpat.com/2009/08/18/health-care-in-germany/
http://en.wikipedia.org/wiki/Health_in_Germany
Faceți o ușoară confuzie. Asigurările din Germania tocmai că nu NU sînt de stat, ci publice. E o diferență esențială – banii aparțin asiguraților, acele AOK (Allgemeine Ortskrankenkasse, casa locală de asigurări), care asigură vreo 25 de milioane de oameni, sînt conduse paritar de sindicate și patronate. Statul nu se bagă. Conducere a casei, aleasă la fiecare șase ani de către asigurați, numește un comitet executiv, care negociază tarifele cu organizațiile medicilor și cu spitalele.
Pe lîngă AOK mai există în sistemul public tot felul de case specializate pe profesii (Berufskrankenkassen), care funcținează similar. În mare așa arată peisajul.
Asta e de fapt problema în România – contribuțiile se plătesc de angajatori și angajați, care nu au NIMIC de spus în modul de folosire, pentru că acest pot imens e gestionat de niște funcționari, de obicei incapabili și obedienți.
Intr-adevar, sistemul de asigurari din Germania nu este „de stat” ci „public” (imi cer scuze pentru greseala de traducere, restul comentariului este corect), insa afirmatia ta: „Statul nu se baga”, este falsa.
„Cadrul in care functioneaza sistemul de sanatate din Germania este bazat pe decizie centrala:
1) Legislatie stabilita de Parlament.
2) Decrete ale Ministerului Sanatatii.
3) Directive emise de Gemeinsamer Bundesausschuss (Comitetul Unic Federal), supervizate de minister.
4) Contracte intre organizatii care se auto-guverneaza, supervizate de minister.
Nu exista competitie pe produse si servicii intre fondurile publice. Toate ofera aceleasi servicii definite de Gemeinsamer Bundesausschuss.
Ministerul Sanatatii stabileste cadrul pentru interventiile in sistem, aproba masurile luate, monitorizeaza rezultatele si controleaza activitatea Fondurilor de Sanatate.
http://www.ispor.org/htaroadmaps/germany.asp
https://en.wikipedia.org/wiki/Federal_Joint_Committee_%28Germany%29
Autorul articolului spune: „O reforma adevarata va pune ordine in problemele financiare, iar acest lucru, in opinia mea, se poate face numai prin aparitia caselor de asigurari de sanatate private”.
Sa vedem ce se intampla in Germania. In articolul cu titlul: „Multi bolnavi schimba asigurarea privata cu cea publica”, se spune:
„Multe planuri de asigurari private de sanatate au avut cresteri consistente la primele de asigurare. Acesta este motivul acestei miscari a bolnavilor spre planurile de asigurari publice de sanatate.
Fondul de asigurari publice de sanatate Barmer GEK a raportat 27.600 de noi asigurati care au venit de la competitorii privati in anul 2011, cu 9% mai mult decat in 2010”.
http://www.thelocal.de/20120108/39989