Pariul libertatii: Morti, raniti, detinuti si speranta in Venezuela

Superb elogiul libertatii scris aici de Gabriel Liiceanu. Rascolitoarele sale cuvinte ne reamintesc ca libertatea nu este un dar al guvernantilor, ci o miza continua, un efort, o stradanie, un pariu asumat. In absenta ei, devenim termite. Nu doar in Ucraina, ci si in alte locuri se poarta batalii pentru libertate. In Venezuela, cel care a inventat „Ministerul Fericirii Supreme”, Nicolas Maduro, batjocoreste fara rusine libertatea. Sute de detinuti, oameni ucisi, torturati, un regim care isi terorizeaza cetatenii. Cat va mai dura? Socialismul bolivarian, aceasta teribila nascocire a lui Hugo Chavez, isi arata, din nou, hidoasa fata. Este un regim politienesc de inspiratie castrista. Confruntarea cu fortele opozitiei democratice l-au fortat sa-si arate identitatea dictatoriala. Primesc de la un prieten din Caracas un mesaj alarmat, alarmant si, totusi, impregnat de speranta. Imi exprim aici deplina solidaritate cu luptatorii pentru democratie din Venezuela.

„Presupun ca esti la curent cu situatia din Venezuela. Protestele si violenta continua, in ciuda politicii explicit de teroare din partea statului si mesajelor confuze, uneori chiar contradictorii, din partea liderilor opozitiei care continua sa incerce a parea uniti dar au discursuri diferite; cum se spune in Venezuela, „juntos pero no revueltos”. Oile oarecum ratacite sint Leopoldo Lopez (acum in inchisoare), Maria Corina Machado si Antonio Ledezma; desi nu se desprind formal de MUD (mesa de la unidad democratica), ei refuza dialogul cu guvernul si fac apeluri ca lumea sa se mentina pe strada, dar in forma pasnica, prin manitestatii frecvente dar intermitente pentru revendicari „la obiect”: eliberarea studentilor inchisi, dezarmarea „colectivelor” (haite de motociclisti inarmati pina in dinti, platiti de guvern si antrenati de cubani). Blocul MUD reprezentat de Henrique Capriles, are un discurs mai pasnic, mai „temperat”, mai deschis la dialog, etc.; sau n-are discurs deloc; sau cere manifestatii ample, nu prea dese si concentrate intr-un singur loc. Uneori se mai enerveaza, ca astazi cind Capriles a spus ca nu va merge la sedinta cu Maduro si altii guvernatori (el e guvernatorul statului Miranda).

Studentii, tinerii in general, sint adevarata opozitie si proprii lor lideri. Ei nu fac nici ce spune MUD-corpul, nici MUD-oi ratacite, dar fac foarte bine. Focurile de protest apar si dispar intr-o multime de locuri in toata tara; uneori violenti (in masura in care lipsa armelor o permite), alteori cu flori in mina, si de multe ori punind in ridicol grupurile armate, formale si informale. In statul Tachira (capitala San Cristobal), unde totul a inceput acum mai bine de trei saptamini, continua la fel de indirjiti si sint pe cale sa cistige, partial, partida. Azi, Vielma Mora, guvernatorul acelui stat, un chavist invechit in rele, a declarat ca nu este de acord cu militarizarea statului (care s-a intimplat acum vreo trei zile, dar mai bine mai tirziu decit niciodata); pe deasupra, cere eliberarea lui Leopoldo Lopez si a lui Ivan Simonovici. (Simonovici este tapul ispasitor al evenimentelor din 11 aprilie 2002 cind el era cadru mediu de politie si a evitat varsari mai mari de singe; de atunci este inchis, sufera de cancer si nici dreptate nu i se face, nici nu i se aplica o masura umanitara.). Tot azi, Caracas-ul s-a trezit cu baricade pe toate arterele de intrare in oras, desi parea ca urma sa se astearna linistea dupa manifestatia frumoasa, numeroasa si calma, cu discursurile de rigoare, care a avtu loc alaltaieri intr-un singur loc din el Este, pe calapodul MUD.

Dureros, foarte dureros, tinerii continua sa moara. Numai ei! Azi au fost doi, unul in San Cristobal, altul in Cagua (statul Miranda, mai aproape de Caracas). In continuare, probabilitatea de a iesi invingatori pare joasa, logic vorbind. Daca minunea se va intimpla totusi, sper ca nimeni sa nu le confiste revolutia. Acelasi lucru il doresc si celor din Kiev.”

In „New York Times”, un articol de Francisco Toro despre revolta si represiunea din Venezuela. Iata concluzia:

„Hugo Chávez was never shy about goading the opposition into a fight. He understood that confrontation was the best way to rally his hard-core supporters while consolidating autocratic control over society. Mr. Maduro, his chosen successor, certainly absorbed that lesson. But Mr. Chávez also had an instinctive feel for the limits of such tactics and never engaged in repression on this scale. It’s that politician’s grasp of the pitfalls of going too far, too fast that seems lacking in Mr. Maduro. What’s clear, though, is that Venezuela’s students will not stand by passively while basic human rights are flouted. As their protest chant has it:

“No way! No way!
I’m not going to take
The Cuban-style dictatorship
You’re shoving in my face.”

http://www.nytimes.com/2014/02/25/opinion/rash-repression-in-venezuela.html?hp&rref=opinion

Discursul lui Henrique Capriles:

http://www.lapatilla.com/site/2014/02/24/capriles-hoy-se-daria-un-encuentro-entre-nicolas-y-mi-persona-cosa-que-nunca-estuvo-planteada/

https://www.contributors.ro/global-europa/fierbe-venezuela-curge-sange-la-caracas/

http://www.reuters.com/article/2014/02/24/us-venezuela-protests-idUSBREA1N14E20140224