Așa cum scriam în articolul precedent, Rusia nu a luat niciodată în calcul pierderea Ucrainei din sfera sa de influență. Căderea neașteptată a protejatului Yanukovici a lăsat strategii ruși descoperiți, însă nu a trecut nicio săptămână până la încropirea planului de urgență.
Desfășurările evenimențiale sunt foarte fluide, emoțiile părților în conflict făcând situația și mai dificil de evaluat. Orice predicție este riscantă în condițiile în care Putin încalcă pe față principiile fundamentale ale sistemului mondial contemporan: suveranitatea națională, integritatea teritorială și amenință statalitatea unei alte națiuni.
Invazia Crimeii de către ruși oferă primele elemente ale planului B în Ucraina.
Este clar, se face totul pentru a salva Imperiul, sau mai bine spus ideea imperială. Moscova încearcă subordonarea directă a Ucrainei, cu perspectiva pierderii complete a statalității satelitului rebel.
Crimeea nu are doar strictă semnificație politică ci și o majoră implicație economică cu ramificații geopolitice. La sfârșitul anului 2013 Ucraina plănuia încheierea unui contract cu un consorțiu internațional condus de grupul petrolier american Exxon Mobile, în vederea exploatării gazului și a petrolului din Marea Neagră, inclusiv din perimetre vecine Crimeii. Acceptând estimările Ministerului Energiei de la Kiev, consorțiul ar fi putut extrage până la 10 miliarde de metri cubi de gaz anual, ceea ce ar fi redus dramatic dependența energetică și politică a Ucrainei de Federația Rusă. Yanukovici a amânat din motive necunoscute semnarea acordului cu Exxon Mobile.
Prin ocuparea Crimeii, Rusia dă așadar o lovitură majoră șanselor de redresare economică ale Ucrainei, iar salvarea ei ar putea să coste foarte scump Occidentul. Numai că Rusia nu intenționează să lase nicio palmă din Ucraina să alunece spre Vest, ci să o pedepsească, să o lase să se zbată în marasm social și economic între Est și Vest. Chiar dacă Ucraina cedează Crimeea și, în încercarea de a rămâne independentă se alătură economic pieței Uniunii Europene, Rusia amenință deja că va invada estul rusofil al Ucrainei. Acest pas va declanșa însă un război cu consecințe incalculabile chiar și pentru Rusia. Ocuparea unui stat de 47 de milioane de locuitori, din care 25 de milioane i se opun cu îndârjire ar putea duce la un îndelungat război civil, iar Federația se confruntă deja cu o insurecție armată islamistă în Caucaz, care devine tot mai populară pentru numeroasa minoritate musulmană de pe tot teritoriul național. În plus, armata ucraineană este suficient de puternică pentru a ține piept timp îndelungat ocupantului, cu pierderi umane și materiale considerabile de ambele părți.
De fapt este plauzibil că Moscova amenință Ucraina cu o nouă Transnistrie și cu nesfârșite șicane economice și militare, dacă nu se supune ordinelor de la centru. Dată fiind importanța strategică a Crimeii pentru planurile Rusiei de menținere a statutului de mare putere în plan internațional și noua dimensiune energetică a peninsulei, este greu de crezut că trupele de ocupație o vor părăsi curând.
Occidentul
Evident, Vladimir Putin a calculat că SUA și UE nu au multe opțiuni de combatere a acțiunilor rusești. Totuși economia rusă este într-o stare deplorabilă, se îndreaptă ușor-ușor spre creștere nulă. Este suficient ca marile capitale occidentale să sugereze capitalului european să evite piața rusă, ca Rusia să alunece și mai mult în scleroză economică. În afară de aceasta Bruxelles-ul analizează de ceva timp spargerea prin directivă a monopolului Gazprom pe piața gazului din mai multe țări europene, năruind planurile Moscovei de mare putere energetică.
Nu trebuie subestimată umilința și chiar amenințarea pe termen lung pe care o resimte Occidentul legat de încălcarea de către Rusia a unor norme elementare de drept internațional. S-ar putea ca de această dată Occidentul să nu mai tacă. O ripostă militară este imposibilă într-o Europă constructivistă, însă pârghiile economice pot fi folosite. Sigur, Uniunea Europeană este în parte dependentă de gazele rusești, dar Rusia nu trebuie să uite că ea este mult mai dependentă de Vest decât Vestul de ea.
Realitatea crudă
Realitatea Rusiei secolului al XXI-lea este departe de ambițiile nemăsurate ale liderului de la Kremlin. Țara se confruntă cu îmbătrânirea și scăderea demografică, schimbarea componenței etnice și religioase, stagnare economică și dependența excesivă de exportul de materii prime, corupție generalizată și un aparat birocratic catastrofal, depopularea rapidă a Siberiei, o istovitoare insurecție islamistă care a depășit deja granițele Caucazului, presiunea militară și demografică a Chinei, ca să numesc numai o parte din bolile cronice ale unei țări în criză profundă.
Aceste jocuri abracadabrante cu tancuri, trupe speciale și avioane – demne de jocurile de putere de pe vremea lui Bismarck – pe resursele financiare tot mai limitate ale unui stat profund disfuncțional sunt o înfiorătoare crimă la adresa existenței viitoare a Rusiei ca stat. Țara alunecă într-o tot mai pronunțată înapoiere socială și economică în timp ce națiunea aplaudă cuprinsă de delir împlinirea iluzorie a visurilor imperiale ale micului Stalin.
De altfel, falimentul politicii rusești în Ucraina nu este o întâmplare. Conform unui articol de joi, 27 februarie, din Financial Times, Yanukovici și camarila sa au făcut ”dispăruți” în ultimii ani 70 de miliarde de dolari din bugetul național și 37 de miliarde de dolari din împrumuturile externe. Suma aceasta, demnă de jafurile din statele africane, ar fi ajuns Ucrainei să rămână solventă în următorii 7 ani, dacă deficitul ei anual ar fi continuat să fie de 15 miliarde de dolari.
A vorbi de echilibre de putere mondiale sau regionale legat de o țară cu asemenea probleme structurale pare o simplificare neavenită a politicii internaționale. Comportamentul fidel al elitelor rusești după canoanele școlii realiste demonstrează doar neadecvarea țării lor la un nou mediu internațional, în care instituțiile, normele, ideile și valorile s-au schimbat substanțial. Factura acestei inconștiențe o plătesc azi moldovenii, ucrainenii, bielorușii și georgienii, iar mâine o vor achita chiar copiii rușilor de azi.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nici nu trebuie jucata alta carte decât cea economica. Cineva trebuie totusi sa sparga gheata occidentala! Pe culmile unei prosperitati nesperate in postromânism, noi ne putem permite usor un ajutor Ucrainei de 2-3 miliarde euro, insignifiant la o datorie externa de vreo suta pe termen lung, recuperând astfel decalajul fata de diplomatia poloneza si finantându-ne ieftin securitatea pe termen lung! Asta inseamna „a sprijini” in numele pacii! Un front comun Polonia-Ucraina-Moldova-România.
Rusia este obligata prin teritoriu, populatie, potenta economica si multe altele sa se considere o putere zonala, un imperiu daca doriti. Renuntarea la aceasta idee ar insemna pe termen lung disparitia Rusiei dintre marile puteri.
Fiind atat in Europa cat si in Asia, Rusia este o tara cu o situatie unica. Traditional autoritara si centralista intr-un mediu predispus la anarhie si disolutie a puterii, democratia in Rusia, ca in majoritatea tarilor din afara zonei euro-atlantice, deocamdata nu reprezinta o solutie pentru a asigura forta interna identitara a statului.
Faptul ca economia rusa este in pierdere de viteza e doar un amanunt tranzitoriu, niciodata nu a excelat in termenii occidentali ai organizarii si productivitatii.
Ce se intampla acum este un joc de putere intre Occident si Rusia, avand in vedere faptul ca dupa o ofensiva de peste 25 ani, Occidentul condus de SUA a ajuns la granitele Rusiei. Defensiva artagoasa nu mai poate fi mentinuta din punctul de vedere al lui Putin iar occidentalii stiu foarte bine asta sau ar trebui sa stie.
O escaladare dramatica a situatiei va cadea in responsabilitatea Occidentului si mai putin a Rusiei care se simte stransa in menghina formata prin bratul sau asiatic de islamisti iar prin cel european de Occidentul ofensiv.
Mai degrabă, ideea că Rusia fără imperiu se va destrăma, este un argument cu abilitate utilizat de forțele antidemocratice de la Kremlin și chiar din Beijing. Argumentul ar putea fi fals, pentru că se raportează la desprinderea unor republici autonome din URSS la începutul anilor 1990. Ori în pe atunci Rusia era într-o stare de haos, nu o democrație.
Mai mult, trebuie să acceptăm că popoarele care s-au desprins aveau o identitate națională bine definită, iar unele o istorie de statalitate proprie înainte să fie anexate cu forța de Rusia imperială. Așa de pildă putem discuta chiar de Ucraina, care a existat sub forma Rusiei Kievene cu mult înaintea apariției Rusiei Moscovite. La fel este cazul Georgiei, iar țările baltice au existat de asemenea înainte de al Doilea Război Mondial.
Îndrăznesc să cred că pierderea de viteză nu este tranzitorie, pentru că numeroși indicatori structurali se deteriorează continuu. Numai creșterea prețurilor la materiile prime exportate ar mai putea în viitor să ofere zvâcniri de creștere economică însă nu la nivelul de peste 7%, de cât ar avea nevoie țara pentru a deveni concurențială pe piața globală. Iată un text edificator al Băncii Mondiale: http://www.worldbank.org/en/country/russia/overview .
Că uneori vă mai scapă câte-un ”s-au” (as in ”s-au mai bine spus ideea imperială” ) asta putem înțelege. Dar prin ”perspectiva pierderii complete a statalității satelitului rebel”, dumneavoastră ce înțelegeți, integrarea Ucrainei în Federația Rusă? Sau?
Mi se par foarte bine punctate atat evaluarea situatiei, explicatiile, cat si cele cateva estimari viitoare. Comparand cu cele cateva articole publicate aici care, in mare parte au vadite carente de informatie si analiza, inclin sa va dau dreptate in foarte multe privinte. Felicitari si multumiri pentru analiza!
Articol matur si realist, mult peste analizele superficiale care se pot citi la noi sau chiar si in presa din America.
Ar mai trebui avuta in vedere pozitia Chinei in aceasta ecuatie. Care China se poate simti vizata de logica „protejarii” cetatenilor rusi din China sau care poate folosi logica protejarii cetatenilor chinezi din Rusia.
Sunt sigur ca NATO nu va interveni in Ucraina in parte si din cauza situatiei tensionate din Asia. Dar daca conflictul dintre China si vecinii sai se va rezolva, Rusia va incepe sa plateasca costurile invaziilor din Georgia si Ucraina.
no amu io pe cine sa cred !? pe dvs domnule Valan sau pe autorul de sub dvs care are atitzia adeptzi !
si el mai invatza si studentzii ca viitorul sa sune bine,ha ha
Nu credeam ca mai exista inca asa zisi analisti inpamanteniti in logica anilor 90,nene tot ce zici matale sunt baliverne,Rusia are o crestere economica mai mare ca a multor state UE,populatia a inceput sa creasca pentru prima data din 2009.Propaganda specific americanofila pe care o arunci nu face doi lei,globamilitarypower site american inca arata Rusia pe locul 2 ca putere militara conventionala.Arsenalul ei nuclear este cel mai mare din lume iar economia creste.Economia Rusiei nu se bazeaza pe indatorare,datoria lor externa practic nu exista,au acumulat aur in banca nationala spre deosebire de SUA care are datoria mai mare ca pibul
Domnule Berilă, nu știu despre ce creștere economică vorbiți!
Conform site-ului Bloomberg (http://www.bloomberg.com/news/2014-01-31/russian-economic-growth-slows-more-than-estimated-in-2013.html ), creșterea economiei Rusiei a fost de 1,3% în 2013. Aici citatul relevant:
”Gross domestic product advanced 1.3 percent, the least since a 2009 recession, compared with 3.4 percent in 2012, the Moscow-based Federal Statistics Service reports its first estimate in an e-mailed statement.”
Dacă vă interesează vulnerabilitățile economice ale Rusiei, găsiți un material interesant pe site-ul Băncii Mondiale:
http://www.worldbank.org/en/country/russia/overview .
Cât despre Uniunea Europeană, bugetul ei este de maxim 1% din încasările bugetelor naționale, iar o bună parte se duce pe subvenții în agricultură. În domenii atât de costisitoare precum energiile regenerabile, statele naționale occidentale sunt cele care au puterea să întreprindă ceva.
Germania de exemplu, încearcă mai întâi la ea acasă să înlocuiască centralele nucleare, care nu sunt chiar așa de ecologice, dacă ne gândim la problema depozitării deșeurilor radioactive.
Trecerea la energiile regenerabile s-a dovedit însă mult mai grea decât s-a crezut. Tehnologiile actuale au nevoie de îmbunătățiri și investiții masive pentru a deveni o alternativă viabilă. S-au cheltuit deja zeci de miliarde de euro anual de prin 2011. Și alte state din Europa, inclusiv din est, investesc puternic în alternative la gazul rusesc. Numai că va mai dura poate un deceniu până când statele UE vor reuși cu adevărat în această întreprindere. Atunci vom vedea și consecințe geopolitice semnificative în relația cu Rusia.
În Europa lucrurile se mișcă, se investește mult și se caută soluții, dar nu în lumina reflectoarelor mass-media.
In 2013, Russia experienced the first natural population growth since 1990 at 22,700 people. Taking into account immigration, the population grew by 294,500 people.
Nu știu din ce sursă ați luat dumneavoastră datele pentru că în statisticile găsite de mine populația Rusiei scade în continuare. Dar chiar și fraza citată de dumneavoastră are un element cheie: creșterea populației s-a înregistrat, luând în considerare imigrația, adică cetățenii altor state în principal musulmani din Asia centrală veniți să-și caute de lucru, dar care sunt departe de a avea vreo loialitate față de mama Rusie.
Rata fertilității în Rusia este de 1,6 copii/femeie, deci sub nivelul de 2,1 cât ar fi necesar pentru înlocuirea populației. Mai mult, nu toți cetățenii federației sunt etnici ruși. S-ar putea să avem surpriza ca fertilitatea etnicilor ruși să fie și mai scăzută, de circa 1,2 – 1,4.
Un alt indicator de la CIA Factbook: rata mortalității în 2013 a fost de 13,97 la 1000 de locuitori, iar cea a natalității a fost de 12,11 la 1000 de locuitori.
Eu cred ca UE poate face mult mai mult in relatia cu Rusia: sa anunte sa redeschid sau dezvolta centralele nucleare. Nu se poate ca UE sa inchida continuu fabrici si sa nu puna nimic in loc, asta si din simplul motiv ca energia e scumpa sau importata din zone conflictuale. UE nu va putea concura niciodata foarte serios pe piata globala fara surse proprii de energie, oricare vor fi acestea. Daca pretul sa puna Rusia la respect prin reducerea drastica de gaz rusesc este inlocuirea cu energie nucleara eu as fi de acord sa platesc acel pret, in lipsa altor alternative europene viabile. Nu se poate sa importi continuu energia vitala, iar prin asta sa finantezi state agresive ce lucreaza impotriva intereselor tale.
Sigur ca putem discuta de importat energie din US cum se vorbeste deja, insa in final cred ca UE ar trebui sa aiba propriile planuri energetice fara de care industria moare (evident nu e doar energia importanta pt. refacerea industriala, insa e un lucru important, mai ales in relatia cu Rusia). Sa vedem apoi planurile rusilor, iar asta fara nici un euro cheltuit pt. militari.
Stimate domnule Valan
Excelent!
„Rusia nu a luat niciodată în calcul pierderea Ucrainei din sfera sa de influență. Căderea neașteptată a protejatului Yanukovici a lăsat strategii ruși descoperiți, însă nu a trecut nicio săptămână până la încropirea planului de urgență.”
De ani de zile circulă pe internet zvonul că planul de scindare a Ucrainei în caz de „defectiune” spre vest a fost întocmit chiar de la destrămarea Uniunii Sovietice. Nu cred că ruşii nu au luat în calcul această posibilitate, ar fi fost absurd să nu o facă măcar după revoluţia portocalie.
Revoluţie care nu a suscitat reacţia violentă a Rusiei probabil pentru că au avut loc alegeri care să consfinţească noua putere de la Kiev, pe când Ianukovici a fost înlăturat prin forţă.
„Aceste jocuri abracadabrante cu tancuri, trupe speciale și avioane – demne de jocurile de putere de pe vremea lui Bismarck – pe resursele financiare tot mai limitate ale unui stat profund disfuncțional sunt o înfiorătoare crimă la adresa existenței viitoare a Rusiei ca stat.”
E drept că Rusia a văzut vremuri mai bune şi conduceri mai bune (şi nu mă refer la Elţîn). Mă gândesc doar la cei 50 mld de euro pe care i-au aruncat aiurea pe jocuri Olimpice – tichie de mărgăritar.
Cu toate acestea, tocmai lipsa unei reacţii pe măsură în acest caz, ca şi în Georgia în 2008, ar fi începutul sfârşitului pentru statalitatea rusă.
Alte planuri care a răsuflat pe internet, pe lângă cel privind Ucraina, sunt acelea privind dezmembrarea Federaţiei Ruse, precum şi numeroase discuţii din anii ’90 privind cumpărarea Siberiei.
Exemple: http://english.pravda.ru/russia/politics/28-12-2011/120104-siberia_russia_usa-0/
http://bellybuttonwindow.com/1997/russia/some_think_that_sibe.html
Doar daţi o cautare după „buy Siberia” şi veţi vedea cât se discuta treaba asta în S.U.A. mai ales în anii ’90. Există un interes real în SUA faţă de teritoriul Federaţiei Ruse.
Este şi logică gândirea celor care vehiculează aceste proiecte: dacă au fost atât de tâmpiţi încât şi-au desfiinţat singuri imperiul sovietic, având cea mai mare forţă militară din lume, fără să tragă un singur glonţ, de ce nu am aştepta de la ei acelaşi lucru pentru ce le-a rămas?
E drept că zvonurile nu sunt dovezi să ţină în instanţă, totuşi sunt perfect credibile, dacă urmăreşti atitudinea occidentală faţă de Rusia.
Se uită că Rusia însăşi este o federaţie, iar aşa cum anul ăsta politicienii occidentali au ieşit în stradă în Kiev împotriva Rusiei (fără a le fi însă jenă de ajutorul lor de 600 mil. euro pentru Ucraina), peste câţiva ani poate îi vedem la fel prin Kazan pentru libertatea Tatarstanului sau cine ştie pe unde.
Occidentalii şi-au încălcat toate promisiunile făcute Rusiei începând cu Malta, aşa că Putin nu are niciun motiv să creadă că lucrurile s-ar opri aici, dacă ar ceda. Dimpotrivă, ar fi un semn de neputinţă de rău augur pentru viitorul Federaţiei Ruse.
Si uite ca istoria se repeta. La 13 martie 1938 (interesanta coincidenta), Germania nazista ocupa Austria. La fel ca in situatia de astazi, anexarea era considerata un lucru firesc de unificare a populatiei germane din austria cu tara mama. Nemtii au organizat un plebiscit in Austria pentru a-si justifica actiunea. Normal ca la plebiscit 99% dintre participanti au fost de acord cu aceasta anexare. Reactia Frantei, Germaniei, Angliei? Anemica. Ce a urmat? In septembrie acelasi an s-a semnat acordul de la Munchen. Aceste acord, desi initial a fost considerat un succes al diplomatiei Angliei, ulterios s-a realizat ca a fost o mare neghiobie si a dus practic la declansarea razboiului. Prin acest acord Germaniei i se ceda Regiunea Sudeta apartinand Cehoslovaciei. Ce a urmat stim cu totii. Asemanarile cu situatia actuala sunt foarte mari. Doar pozitia geografica, invadatorul si victima sunt altele. Daca reactia occidentului va fi la fel de concilianta ca cea a predecesorilor, nimic nu il va mai opri pe Putin.
Nu cred ca realitatea Rusiei de astazi este departe de ambitiile marelui sef. Sa nu uitam ca Germania nazista nu s-a format intr-o perioada prospera economic, din contra, a fost plamadita tocmai de virusii produsi de marea criza economica din ani ’30.
Analizand comportamentul lui Putin sunt ferm convins ca tzarul este un admirator secret a lui Hitler si Stalin.