Igor Caşu a scris o carte extrem de necesară, mai cu seamă acum, când memoria traumelor provocate de comunism începe să se evapore, iar martorii vremurilor totalitare se împuţinează de la un an la altul. Istoricul depune mărturie în cadrul unei indispensabile pedagogii a memoriei. El este convins că, în absenţa unui exorcism prin cunoaştere, spectrele trecutului vor continua să bântuie imaginarul colectiv, să-i ademenească pe naivi şi să-i înșele pe cei care nu-şi exercită suficient simţul critic: „Această carte este adresată de aceea mai mult generaţiei tinere decât nostalgicilor din generaţiile mai în vârstă. Tinerilor, în rândurile cărora asistăm astăzi, la 22 de ani de la colapsul URSS, la reproducerea nostalgiei faţă de regimul comunist sovietic, deşi majoritatea dintre tineri nu au avut experienţa de a trăi sub comunism sau erau prea mici ca să înţeleagă ceva“.
Teza principală, cu care sunt integral de acord, susţine continuitatea statului ideocratic-poliţist, a unui despotism pentru care orice licărire a simţului realităţii (spre a utiliza conceptul lui Isaiah Berlin) era o manifestare subversivă: „… represiunea politică nu a fost caracteristică doar perioadei staliniste, aşa cum cred încă foarte mulţi. Regimul sovietic a etichetat şi tratat drept crimă politică orice manifestare mai mult sau mai puţin deschisă împotriva sa şi mult după moartea lui Stalin“.
Există şi în România destui care, fie din cinism, fie din crasă ignoranţă, sunt gata să pună capăt unei încă prea timide confruntări cu trecutul. Acestora, Igor Caşu le dă o replică excelentă: „Dacă anumite categorii ale tineretului de azi vor cumva să se revină la ceea ce a fost înainte de 1989, să încerce mai întâi să răspundă la întrebările următoare. Ar accepta oare cineva să fie deportat în vagoane pentru vite împreună cu familia la zeci de mii de kilometri în Siberia, unde nu-i aşteaptă nimeni şi unde vor îndura frig, foame şi tot felul de umilinţe? Unde poate de fapt să nu mai ajungă, după un drum de 2-3 săptămâni în plină arşiţă de vară, fără apă şi hrană. Ar accepta o persoană sau alta să îndure foame pentru că aşa vrea statul sovietic, să-l omoare prin înfometare pentru că nu a manifestat dragoste neţărmurită faţă de «marele Stalin» şi cauza dictaturii proletariatului, de fapt a unei clici cinice de la conducere? Sau să fie de acord cu executarea imediată a părinţilor şi bunicilor pentru simplul fapt că aceştia deţineau câteva hectare de pământ pentru a-şi întreţine cinstit, prin muncă asiduă, familia? Sau să fie executate rude care au fost prin voia sorţii lideri de comunitate în perioada interbelică sau membri ai partidelor politice?“. Întrebările sunt cât se poate de pertinente şi invită la luciditate istorică şi decenţă etică. Ar putea fi puse şi celor care, în România ori aiurea, se obstinează să ne vorbească despre „dimensiunea pozitivă“ a comunismului: meciurile de fotbal, piloţii eroici, expediţiile geologice şi producţia de cocs pe cap de locuitor…
Cu alte cuvinte, amnezia deliberată duce la abolirea moralităţii publice. Negarea criminalităţii intrinseci a totalitarismelor, fascist şi comunist, ţine de ceea ce gânditorul român Andrei Pleşu a diagnosticat drept „obscenitatea publică“. O democraţie fără memorie este una lipsită de fundament, sortită să repete multe dintre erorile trecutului. Este surprinzător că acest lucru a fost înţeles în America Latină şi Africa de Sud, dar continuă să fie subiect de interminabile controverse în lumea postcomunistă.
Din prima clipă, regimul sovietic a fost unul ilegitim, ostil ideii de legalitate, visceral opus statului de drept, desconsiderat şi atacat drept un „moft burghez“. Impus cu forţa în ceea ce s-a numit RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească) în stânga Nistrului şi apoi Basarabia-RSSM, a urmărit copierea mecanică a modelului bolşevic: militarist, autoritar, vertical, ultracentralizat. Individul trebuia anihilat ca entitate autonomă. Ideologia era singura sursă de pseudolegitimitate. Iar această ideologie era echivalentă cu mereu redefinita „linie generală a partidului“, cu ale ei imprevizibile, ameţitoare zigzaguri. Igor Caşu este un cunoscător admirabil al literaturii despre religii politice şi totalitarism. Perspectiva sa este una liberal-democratică, de inspiraţie aroniană. Nu se lasă influenţat de acele mode care pun accentul pe o istoricitate impersonală, pe social în detrimentul politicului, ca şi cum cele două ar putea fi cumva separate. În Moldova sovietizată, politicul a dictat toate opțiunile sociale, economice, culturale. Dacă nu acceptăm acest fapt, neglijăm chiar natura sistemului. Iar politicul era el însuşi impregnat de ideologie.
Istoricul oferă un zguduitor tablou al unei represiuni obsesive. Prigonirea celor desemnaţi drept „inamici“ (obiectivi sau subiectivi) era înscrisă în codul genetic al regimurilor comuniste. Ca politolog interesat de cauzele, dinamica şi consecinţele Marii Terori staliniste, am aflat lucruri revelatoare despre modalităţile specifice ale sociocidului în RASSM. La fel, nu poţi citi fără să fii şocat paginile despre ororile din anii de după război.
Cine crede că moartea lui Stalin a transformat sistemul se înşală. Evident, a avut loc o „înmuiere“, prin comparaţie cu teroarea isterică din anii dictatorului absolut, dar instituţiile au rămas aceleaşi. Fascinantă mi se pare analiza perioadei marcată de Raportul Secret, reverberaţiile spre marginea imperiului ale seismului petrecut în centrul moscovit: „Anul 1956 este însă nu numai apogeul destalinizării, dar şi începutul unei restalinizări parţiale, odată ce regimul înţelege că criminalizarea perioadei staliniste şi a lui Stalin riscă să delegitimeze întreg sistemul comunist“.
Este exact ce se întâmpla la Bucureşti: nomenclatura intră în panică, se teme că întreg edificiul se poate nărui, se iau măsuri aspre pentru a preveni „haosul şi anarhia“. Sunt denunţate „stihia mic-burgheză“ şi „liberalismul putred“. Cazul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (patru cuvinte, patru minciuni, cum spunea Boris Souvarine despre URSS) luminează dinamica politică şi intelectuală din celelalte state ale „măreţei Uniuni“.
Poststalinismul în Moldova nu a însemnat de fapt decât o critică parţială a moştenirilor perioadei precedente. Cum ar fi putut fi altfel, când Leonid Brejnev însuşi fusese satrapul local în timpul represiunilor postbelice? În ultimul capitol al lucrării atât de importante, Igor Caşu respinge, cu argumente documentare imparabile, mitul unei liberalizări reale. Istoria pe care o propune Igor Caşu este una comprehensivă, totală, care refuză fragmentarizările reducţioniste. Evident că au existat momente de răscruce, fracturi, cezuri, dar ele nu au rezultat într-o soluţie de continuitate, deci într-o veritabilă discontinuitate în privinţa permanentei represiuni. Faptul că se evidenţiază persistenţa represiunii, după 1956, până la schimbările iniţiate de Mihail Gorbaciov (şi, chiar atunci, cu multe ezitări şi reculuri), reprezintă o schimbare de paradigmă interpretativă. Aici văd eu similitudinea dintre abordarea propusă de Igor Caşu şi aceea din Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România.
Deopotrivă erudită şi accesibilă, impresionanta sinteză oferită de Igor Caşu vine să umple un gol istoriografic regretabil şi nejustificat. Acum nu va mai fi posibil să spui „n-am ştiut“ ori „nu cunosc subiectul“. Ceea ce a realizat în chip admirabil Igor Caşu înseamnă o recuperare a unui adevăr prea mult timp ocultat şi desfigurat, o împlinire a acelui deziderat pe care Anna Ahmatova, Monica Lovinescu şi Nadejda Mandelstam l-au numit salvarea memoriei. Închei această scurtă prefaţă reluând cuvintele marelui scriitor iugoslav Danilo Kiš: „Consider că istoria universală a infamiei o constituie secolul XX cu ale sale lagăre de concentrare – cele sovietice în primul rând. Infamia înseamnă că în numele ideii unei lumi mai bune, pentru care întregi generaţii au pierit, în numele unei idei umaniste, să construieşti lagăre şi să le ascunzi existenţa, distrugând deopotrivă oamenii şi visurile lor intime legate de o lume mai bună“.
Textul de mai sus este prefata mea la volumul lui Igor Caşu „Duşmanul de clasă. Represiuni politice, violenţă şi rezistenţă în R(A)SS Moldovenească, 1924-1956”, apărut recent la Editura Cartier. A fost publicat in editia scrisa a revistei „22”:
http://www.revista22.ro/salvarea-memoriei-38463.html
http://www.bestseller.md/dusmanul-de-clasa-represiuni-politice-autor-igor-casu.html
PS Cu un an in urma, pe 1 martie 2013, a demarat „Dosarul Stalin” aici, pe platforma „Contributors”. Un an in care s-a dovedit, daca mai era nevoie, ca fantoma „genialissimului generalissim” continua sa bantuie Europa. Vladimir Putin este copilul culturii politice a politiei secrete staliniste. Idolii sai sunt Feliks Dzerjinski si Iuri Andropov. Este fidel logicii imperialismului stalinist. Ceea ce apare ca absurd in viziunea unei lumi democratice, guvernata de dreptul international, este cat se poate de logic in universul unui don Corleone cu nostalgii staliniste. Impreuna cu Marius Stan, excelent politolog, istoric si bun prieten, voi publica un volum „Dosarul Stalin” la editura Curtea Veche.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pe tineri nu-i poti convinge cu vorbe. Dealtfel e destul de greu sa exprimi fidel in cuvinte nenorocirile de atunci. Dar exista o metoda mult mai simpla si pe care o poate aplica orice familie. Se tine tanarul indaratnic o saptamana cu program de televizor exclusiv din anii ’80. Sunt cred destule inregistrari ramase. Garantez ca va fi suficient. Sa n-ai tu o manea, o Bianca Dragusanu sau un Capatos ci numai Telejurnal cu geniul carpatin si cantece corale „patriotice” va fi de-a dreptul insuportabil.
Re. P.S.
Este surprinzator ca Dvs. gasiti de cuviinta a compara ,pina la suprapunere, pe Stalin cu Putin. Sint alte vremuri , alte coordonate si parametri. As reaminti ce am scris si ieri : Dvs. va datorati viata nu numai „infamului Pact ” (precum am explicat atunci) ci si lui Stalin (ca simbol al rezistentei in fata invaziei germane). What if …..
Nu sinteti singurul care forteaza comparatiile de acest gen in aceste zile. Cu citeva minute inainte ca Dvs. sa adaugati acest P.S. madam Clinton a demonstrat ca Putin are toate atributele lui.. ..Hitler. Probabil ca peste cateva zile mumia Kissinger il va compara pe liderul rus cu …Ceausescu. :lol: Precum se vede, in lumea expertilor , sky is the limit !
Nu am spus ca Putin este echivalentul lui Stalin. Va rog mult sa nu-mi atribuiti ganduri si vorbe care nu sunt ale mele. Va raspund tocmai pentru ca doresc sa fac cat se poate de limpede ce si cum gandesc si pentru a elimina orice ambiguitate asupra acestui subiect. Stalin a fost un dictator totalitar vinovat de moartea a millioane de oameni. La fel si Hitler. Dar putem observa analogii comportamentale, utilizarea unor metode propagandistice (de intoxicare si dezinformare, in acest caz), ba chiar si a unor metode de actiune politico-militara, stupefiant de asemanatoare. Inteleg ca va displac expertii. Good luck cu „lautarii” :)
Va multumesc pentru raspuns si va cer scuze pentru nota de sarcasm. Dar fiecare avem seri bune si uneori mai putin bune. La fel precum Dvs. aveti uneori „reactii rapide ” versus evenimente in desfasurare , la fel unii comentatori (si eu printre ei) au , uneori , „reactii rapide” la articolele Dvs. Nobody’s perfect –sorry again !
No problem whatsoever :)
Tismaneanu n’a pas hyperbolisé Putin, il l’a seulement rendu plus… humain. ;-)
O contributie a unui expert:
http://www.washingtonpost.com/opinions/henry-kissinger-to-settle-the-ukraine-crisis-start-at-the-end/2014/03/05/46dad868-a496-11e3-8466-d34c451760b9_story.html
” For the West, the demonization of Vladimir Putin is not a policy; it is an alibi for the absence of one.”
„For its part, the United States needs to avoid treating Russia as an aberrant to be patiently taught rules of conduct established by Washington. ”
” Nor has understanding Russian history and psychology been a strong point of U.S. policymakers.”
Evident, sunt pozitii logice. Putin nu este Diavolul in istorie (desi are unele afinitati cu acesta…)
Mai e ceva, cand aud expresii gen „psihologia rusa” am o retinere. Cred ca stiti de ce.
Important este ca Vladimir Putin sa invete sa respecte tratatele internationale. Acestea nu sunt expresia „imperialismului SUA” :)
” …..tratatele internationale. Acestea nu sunt expresia “imperialismului SUA” . ”
Nu doresc sa elaborez, pt. ca ne departam de subiect .Sigur, tratatele internationale nu sint expresia „imperialismului SUA” , precum scrieti. As spune doar ca ABSENTA SUA de la unele tratate internationale (adica neratificarea lor) este conceputa pt. a face posibila (without sanctions) si a facilita „imperialismul USA ” . In fapt , personal nu am considerat niciodata „imperialismul USA” as such (per se ). Mai degraba cred ca e vorba de „banking & corporate imperialism ” , si care pune in fata, la vedere , for media consumption and public manipulation notiunea de „imperialismul SUA” . Pai nu vorbea Ike de „complexul militaro – industrial ” ? Militarul aduce raw material , resurse (naturale si umane) iar indutrialul le proceseaza – totul trecind prin computerele si seifurile bancilor :lol:
Revin cu un concept propus cu altă ocazie : cratofilie. Stalin a funcționat – sub specie daemonis – în orizontul acestui conatus ; Putin e limpede că face jocurile aceluiași resort lăuntric. Cred că asta e presupoziția ce subîntinde analogiile recente ale profesorului Tismăneanu.
Ati surprins exact ce am in vedere. As dori sa amintesc ca exista o fascinatie in Vest (in zonele stangii si dreptei radicale) cu autoritarismul militarist si expansionist al lui Putin. Cele doua extreme au in comun dispretul pentru valorile liberale. Deprimant este cand universitari cu un statut influent, oameni care scriu pentru media mainstream si autori ai biograful lui Nikolai Buharin, admirator marturisit si consecvent al lui Gorbaciov si critic, nu mai putin marturisit si consecvent, al lui Boris Eltin. Inca din 1991, profesorul Cohen se declara potrivnic independentei Ucrainei:
„MR. MacNeil: What does the U.S. moving towards recognizing the Ukraine either politically and later diplomatically, what has that to do with the Russia you’re talking about?
„PROF. COHEN: It incites the Ukraine to go further, in my judgment, than it should go at this moment. It incites the Ukraine to pretend as though it is an independent state, that is one that can exist independently, before it negotiates consensually vast problems of territory, of Russian minorities inside the country. Look! Poland has claims to Ukrainian territory. Russian has claims to Ukrainian territory. Moldavia has claims to Ukrainian territory. Romania has claims. All these problems are pregnant with civil war. To lurch toward an independence that it can’t sustain economically and to be encouraged by the United States to do this, because this is kind of a imprimatur in world affairs, is a mistake I think. First negotiate. Otherwise, the outcome will be resolved by force of arms, rather than negotiation.”
Iata pozitia actuala a lui Stephen Cohen:
http://www.pbs.org/newshour/bb/u-s-eu-urge-russia-use-mediation-ukraine/
„STEPHEN COHEN: „Well, I don’t think Kerry is going to Kiev for the reason he’s giving. He says he’s going to find out what this so-called government in Kiev wants.” „It’s an extremist government with no constitutional or international legitimacy. It’s unelected. I think what Kerry is doing is going to Kiev to chill out that government, which has been issuing provocative anti-Russian statements.”
Cred ca e acelasi Cohen ce a fost invitat la emisiunea „On Point” pe VPR zilele trecute. Individul, cica specialist in studii rusesti la nu stiu care universitate ca nu am retinut, nu sustine altceva decat ce spune Putin. Adica Ucraina e de vina pt. situatia de azi; ca rusii n-au invadat; ca respecta un acord semnat samd. Aici in opinia mea nu mai e vorba ca acest mare specialist este delusional ci este clar un activism vadit si o retorica trasa la indigo. No more no less.
Fost profesor la Princeton, acum la NYU. Autorul biografiei clasice a lui Buharin. Este unul dintre cei care considera ca dizolvarea URSS a fost o eroare.
Dizolvarea URSS a fost o greseala! Cine l-a desemnat pe asta specialist in studii rusesti? Princeton, NY University? Pe ce baza l-au angajat? Aia n-au vazut ca tipul bate campii si ca e activist rus? Ma rog, din pacate nu e deloc singurul caz. Banul e ochiul dracului, cum se spune din batrani. Ca eu nu vad nici un alt motiv sa-ti distrugi omenia si reputatia.
Trebuie acceptat că fiecare intelectual are dreptul să emită o opinie proprie asupra situaţiei, chiar din Ucraina. Unii au tendinţa de a judeca prezentul cu balanţele(faptele) trecutului,oferind o istorie filiografică..cauzalitate şi urmări istorice, altţii judecă prin prisma a ceea ce se întâmplă în prezent.
Revenind la declaraţia lui STEPHEN COHEN: “Its an extremist government with no constitutional or international legitimacy. It’s unelected. I think what Kerry is doing is going to Kiev to chill out that government, which has been issuing provocative anti-Russian statements.”
1.Limitarea drepturilor constituţionale de a folosi limba minorităţilor de către noua putere…se încadrează într-un cadru de valori democratice? True or False.
2.Înregistrarea făcută public şi autentificată chiar de către unul dintre interlocutori dl Urmas, Ministrul Estonian de Externe, d (desigur tot un efort de PR pentru a înclina balanţa opiniei publice în favoarea intervenţiei Rusiei) conţine alegaţii ce vor fi dovedite reale (angajarea unor lunetişti de unul dintre actualii guvernanţi ucrainieni) va conduce la reevaluarea statutului de criminal atribuit până la ora actuală, preşedintelui Yanukovich?
Menţionez că nu judec ideologic, sau mă rog influenţat de o bibliografie, apartenenţă, viziune etc…ci doar aş fi interesat cu adevărat ca şi Justiţia Ucraineană să lămurească la nivel de responsabilitate individuală- cine a tras ,cine a plătit şi ordonat morţile respective. Pentru că da, sunt crime, sunt familii rămase în urmă.
Cât despre intervenţia sau non-intervenţia occidentului în cazul a ceea lumea civilizată percepe ca şi agresiune rusă, o opinie aici http://www.newscientist.com/article/dn25155-russian-aggression-unstoppable-in-interconnected-world.html#.UxfeWT9dV8F
Nu judecati ideologic, dar selectati ideologic.
Domnule Daniel T:pozitia dumneavoastra e surprinzator de identica cu pozitia Rusiei.
1. Nu a fost nicio limitare a drepturilor constitutionale de folosire a limbilor minoritatilor, s-a propus o noua elaborare a Legii respective.Judecand dupa situatia din Ukraina-ca de altfel in orice alta fosta republica sovietica-supusa unei rusificari brutale, totale,unei degradari constante a limbii si culturii nationale, unei opresiuni lingvistice fara precedent, unei limitari a folosirii limbii proprii-chiar era necesara o astfel de legiferare a folosirii limbii ruse, care numai limba unei minoritati nu poate fi numita.Rusii solicita nu protectie a limbii ci bilingvism ceea ce lingvistica considera ca fiind prima faza a disparitiei unei limbi.Va las pe dvs sa ghiciti care limba va fi periclitata.Si apoi, dupa cate stiu eu, nicaieri in Europa nu este limita de 10%, care a condus ca 50% din regiunile Ukrainei sa adopte limba rusa ca oficiala, eu stiu de 20%.A fost o lege facuta de rusi, pentru suprematia la infinit a limbii ruse.
2. Alegatiile privind identitatea lunetistilor-de altfel respinse de Estonia-sunt, luand in considerare lunga experienta a intoxicarilor si manipularilor CEKA,NKVD,KGB,FSB cel putin dubioase.Ar fi fost cazul sa amintiti ca o ancheta ucrainiana este deja in curs pentru elucidarea cauzei, sper sa nu ajunga si ei ca dupa decenii sa nu fi raspuns la intrebarea „cine a tras in noi”.
A.Dl Tismaneanu, raspunsul e ideologic ..nu e legat de nici o cunoastere, sugerati ca imi aleg argumentele fara a oferi un contraargument.
Referirea e spre un articol de pe new scientist, care nu poate fi acuzat de parti-pris uri, Nu cred ca nici universitarul englez citat e pro-rus . Iar stirea privind convorbirea inregistrata e deja confirmata , cel putin la nivel de existenta, E adevarat la nivel de fapte si responsabilitati individuale,nu s-a facut lumina.
O moarte e o moarte iar cei care sunt vinovati de masacrarea oamenilor pe Maidan..vor trebui sa raspunda.
B.Pt dl Mischiu.
Sunt o multime de state bilingve chiar trilingve etc si care supravietuiesc bien merci merci. Elvetia.
Sau Canada, my actualy country.
Dar care nu au conflicte interne tocmai pentru simplul fapt ca liantul social nu e perceput de legislatori si intelectuali in jurul lingvisticii sterile cu care defileaza sociologii de factura rusa, ci in jurul interesului economic si a libertatilor individuale. Interesant aceiasi mentalitate de negare a unor drepturi, pe principiul controlului teritorialitatii -o intalnim in cazul nationalistilor romani hard de la PRM vs UDMR sa spunem,dar si a celor soft din politica Ro, ucraineana etc. Care joaca cu duble masuri de judecata.
Pozitia mea nu e pro-rusa, e pro-umana.
Fara morti si limitari inutile si abuzive a unor drepturi individuale in numele <binelui definit convenabil cand de o parte, cand de alta de catre puteri sau forte in pozitii de majoritate. binele unora impus altora.
@ Stefan Michiu punctul 2 : http://glurl.co/d61
@Daniel T
Comentariul se refera la ce ati postat mai jos referitor la inexistenta unui conflict etnic pe criterii lingvistice in Canada, recte Quebec. Domnule, dumneata chiar crezi ca poti prosti pe oricine numai pt. faptul ca nu traieste in Canada? Ce faceti acum, aici, cu aceasta declaratie vadit propagandistica este o rusine pt. statutul de intelectual ce vi-l arogati. Cum puteti spune ca nu exista un conflict pe criterii lingvistice in Canada cand ai unul istoric si mai acut ca niciodata in Quebec? Bill 115 va spune ceva? Sau Universite de Montreal a evitat discutia? Nu va este cunoscut nici faptul ca PQ doreste cat mai repede un referendum de separare in cazul in care castiga majoritatea in alegerile anticipate preconizate in primavara? Nu va este cunoscut nici faptul ca un sondaj arata ca 50% din anglofonii din Quebec intentioneaza sa paraseasca provincia pt. motive de discriminare si ethnic cleansing? De ce nu spuneti cititorilor ca guvernul provinciei Quebec are un minister ce este politia lingvistica si care face abuzuri demne de cele staliniste? Asta nu inseamna judecata ideologica din partea dvs?
Am zis ca sunteti un caz pierdut si am renuntat sa intervin in postarile dvs, dar acum ati depasit masura dezinformand fara sa clipiti. Discursul politicos, daca nu stiati, nu poate ascunde minciuna si infractiunile intelectuale fata de cei ce stiu a citi o carte. Numai daca ne credeti chiar prosti.
Quebecul a mai avut un referendum, prin ’93 sau ’94, castigat la limita de catre „unionisti”. Iar principalul argument utilizat a fost intotdeauna cel lingvistic, sustiut printr-o legislatie agresiva.
Tin minte ca atunci PQ a anuntat ca va face referendumuri periodice, fiind suficient sa castige unul pentru a se separa… ca dupa aceea, desigur, „La Republique du Quebec” nu va mai avea referendumuri privind reunificarea.
Dar ma intreb ce limba apara „francofonii” din Quebec – nu de alta dar intre franceza si ce se vorbeste pe-acolo e cam aceeasi asemanare ca intre Paris si Pòtoprens :)
@iosiP
Au fost doua referendumuri: primul in 1980 iar al doilea in 1995. Dupa primul marea majoritate a firmelor si-au mutat cartierul general la Toronto, iar Montrealul, cel mai prosper si important oras comercial si cultural din Canada, si-a pierdut suprematia in favoarea celui de-al doilea. Politicile socialiste si ideologia neo-marxista, xenofoba si anglofoba, a dus la saracirea populatiei si exodul creierelor. Scoala primara si secundara publica francofona practica o indobitocire sustinuta a copiilor prezentandu-le o istorie deformata si resentimentara. Si iata ca prostia isi face efectul din nou si suntem in situatia in care PQ, daca va castiga majoritatea la alegerile ce urmeaza intr-o luna, doua, sa avem un nou referendum. Dar pana atunci au promis legi mai drastice in onterzicerea folosirii limbii engleze. Stiu ca e greu sa realizati ce se-ntampla dar situatia in aceasta privinta e similara cu orice dictatura de stanga nationalista.
Victor-Victoria,
Vorbind tot intelectual, fiţi onest.
Unde în text , eu personal am făcut referinţă la Quebec?
Referinţa mea era la Canada federală şi bilinguală. S-a schimbat ceva şi nu ştiu eu?
@Daniel T
Exact, ca Quebec nu e in Canada ci in Patagonia iar ce se-ntampla intr-o provincie nu are de-a face cu federatia. Astea sunt observatii de 2 lei pt. aia de bateau tigaile si cratitile pe strazile Montrealului acum 2 ani impreuna cu Pauline Marois si purtau un patratel rosu in piept ca doar asa au invatat la scoala (UdeM. UQAM) ca marxism-leninismul e bun. Si nici nu conteaza ca in Quebec exista Partidul Marxist-Leninist. Repet, ori sunteti paralel cu ale politicii undeva la nivelul suetelor de cartier ori ne credeti de-a dreptul prosti.
Oricum, nu acesta-i subiectul articolului.
victor-victoria
E timpul sa va calmati pasiunile si frustrarile personale legate probabil de o experienta personala negativa in contextul unei provincii francofone. Pentru ca tot dumneavoastra ati deschis subiectul.
In comentariul meu contextul privind bilingvismul a fost unul federal, referinta era clara.
Cititorii romani, sunt mai putin familiarizati cu notiuni de federal, provincial sau municipal nivelul de competente de legiferare.
Nu am afirmat nimic din ceea ce dumneavoastra va autosesizati intre randuri. Insultele personale pe care le proliferati la adresa mea victimizandu-va, geniul politic neinteles…sunt problema strict personala a dumneavoastra.
Revenind la argument, si daca ati deschis discutia despre QC.
Stiti si dvoastra stiu si eu ca Vive le Qc Libre e o idee veche, foarte veche.
Nu e nici de azi sau de ieri.
Punctual. Un punct de vedere mai degraba sociologic si nu politic.
Da exista un conflict identitar. Dar nu in maniera rusa de percepe rezolvarea problemelor.
Conflict lingvistic. Puteti vorbi de conflict lingvistic acolo unde invatamantul e garantat si practicat prin lege in diferite limbi (engleza, franceza, germana ebraica) – sisteme de finantare” public si privat” la diferite nivele”elementar pana universitar” .
Este o realitate. vreti linkurile la institutiile respective…
Exista persecutie institutionala…la acest nivel.
Tot conflict lingvistic. puteti vorbi de conflict lingvistic , personal v-ati facut refuzat in magazine atunci cand ati folosit limba engleza sau limba franceza. a desigur exista exceptii. Cum au fost sanctionate incidentele legate de Oficiul Limbii Franceze…oare nu tot cu G.B.S(gros bon sens)…
Subtilitati politice.
-faceti complet uitata situatia politica locala.
Ignorati complet si voit, opozitia omului simplu fata de ideea de suveranitate…Ignorati avansul limbii engleze si bilingvismului la nivel de Montreal. Uitati de pozitia subtil diferita a UdM fata de UQAM in cazul Printemps Erable. Uitati ca votul pentru PQ a fost dat in contextul unor alegatii grave de frauda -vedeti lucrarile comisiei Charboneau la adresa unor membrii ai PLQ. Uitati complet de asemeni ca presiunea mediului de afaceri e una puternica..si bate politicieni si visele lor. Exemplul contractul resemnat cu Alcoal. Daca ati fi bun politician. poate ati interpreta semnalul popular – alegerea fostului liberal Denis Coderre la alegerea politicii municipale …in defavoarea unui Richard Bergeron sau Louis Harel. Uitati ca la nivel cultural, Les Canadiens reprezinta simbolul unei identitati sociale care depaseste barierele de limba. Sau ca la Sochi, atletii din QC au concurat sub steag canadian si au adus medalii Canadei.
Uitati se pare voit pe Desmarais. pe Chretien, pe Paul Martin, Thomas Mulclair sau pe Trudeau in discutie.
La nivel politic, votul pt PQ nu a fost un vot pro-suveranitate etc.. a fost un vot dat pentru a pedepsi coruptia endemica instalata a PLQ (vot negativ). Odata cu clarificarea situatiilor treptat si traducerea lor in Justitie-vedeti comisa Charboneau, s-ar putea sa aveti o supriza chiar in cazul alegerilor viitoare, o basculare cu toate eforturile a PQ * bill 115, la charte de droit* etc.
-Exista aceiasi masa de idealisti in PQ de la Parizeau, Francois Lisee, Pauline Marois incoace care par a fi ajutati de imperiul media a dlui Peladeau, din cand in cand, instrumental si pe motive desigur de audienta vanduta(*ce ar fi cotidianul daca nu ar fi o mica disputa care polarizeaza)- si ajutati de cativa profesori de la catedra de sociologie de la UQAM,care da au o viziune de stanga. Ar fi totusi incorect sa spuneti ca la nivel politic, ideile lor au produs doar daune. Garderiile la 7 dolari, propuse de Marois, sunt un exemplu care e urmarit de celelalte provincii..au creat o societate mai egalitara pentru conditia femeii(desigur, in opinia mea personala sau ajuns la abuzuri).Sindicatele, mult hulite au si ele rolul lor benefic in unele cazuri, de a pune in echilibru si presiune pe o masa de investitori care vor sa profite in-extremis pe urma muncii celor multi.Accesibilitatea la studii prin intermediul programelor guvernamentale e de asemeni o realitate. Dvoastra personal beneficiati de aceasta viziune sociala, pe care in termeni ideologici ati numi-o de stanga. Pentru comparatie urmariti dezbaterea din SUA, unde costurile legate de educatie au explodat. Cautati pe salon.com college tuitions fees. Credeti ca din intamplare McGill este preferata de catre studenti americani…sau credeti faptul ca are in frunte o femeie, rector de origine franceza e un semn de divizare..?
Impartasesc aceleasi opinii cu dumnevoastra in privinta anumitor subiecte punctuale confirmate, nu impartasesc aceiasi abordare beligeranta si intoleranta , sa judecati en-gros o societate prin prisma propriilor frustrari personale, uneori admisibil justificate.Dar uitati generalizarea defectelor la un grup definit ostil..ucide responsabilitatile individuale si nuantele.
Sunt oameni care gandesc diferit. In orice societate. Da se incearca o fractionare sociala si formarea unei identitati proprii sociale in QC pe criteriul lingvistic -limba, cultural- antireligie, ateism, viziune sociala…dar remarcati ca violentele chiar si verbale nu au loc in dezbaterea publica, sunt primele care sunt sanctionate de toate partile implicate. Si fiecare parte evita din rasputeri sa faca uz de termeni , actiuni care ar crea rapid daune pentru propria cauza.
Et voila dle Victor Victoria.
Concluziile unui sondaj de azi, pe care l-am descoperit*va trebui sa ma credeti pe cuvant* dupa ce am postat comentariul..despre asa zisul conflict lingvistic pe care il sugerati ca are dimensiunile celor similare din alte tari.
http://ici.radio-canada.ca/regions/Montreal/2014/03/06/004-sondage-fierte-mtl.shtml
3din 4 montrealezi sunt mandrii de orasul lor.
3 din 4 montrealezi sunt iritati de coruptie.
Problemele privind insatisfactia privind infrastructura rutiera sunt in top.Pentru ca dle Victor-Victoria sunt confruntati cu problemele de trafic si interminabilele santiere de reconstructie etc.
Iar referinta la sondajul privind insatisfactia anglofonilor, se pare ca insatisfactia nu e
legata de limba*asa cum afirmati* ci mai degraba de conditiile economice din ce in ce mai dificile. Ceea ce converg cu ultimul sondaj.
Une majorité des répondants de chaque groupe mentionnent plutôt:
l’incertitude politique et leur hostilité envers le Parti québécois (28 %);
l’économie et l’emploi (21 %);
les taxes (15 %).
http://ici.radio-canada.ca/nouvelles/societe/2014/02/25/004-sondage-anglophones-allophones-francophones-envisage-rester-quitter-quebec.shtml
De acord, exista undeva o corelatie intr-un sens simplificator cu teoria exodului de capital -bogatii ,investitorii care aleg sa-si transfere activele in alte provincii datorita costurilor suplimentare legate de limba franceza sau insistentei agasante de a transforma si obliga ca limba de afaceri sa fie franceza, plus derapajele la nivel educational, unde de asemeni sunt de acord ca se exagereaza.
Si pe mine ma deranjeaza la fel de mult ca si pe dvoastra, intrasigenta si incompetenta unei clase de administratori publici construita pe networkingul legat de ideologie. Precum si costurile legate de limba franceza.
Dar politica oficiala se vrea una, realitatea de pe teren e alta. Limba de afaceri e engleza, si credeti-ma multa lume realizeaza asta, chiar intre decidenti. E enervant desigur. In afara Montrealului , in regiuni e o alta realitate.
Dar repet nu putem vorbi de conflict lingvistic in termeni catastrofici , sau nici de o problema majora pan-canadiana, la ora asta.
Numai bine si cititi mai atent, postarile.
Tineretul R.Moldova ar trebui sa citeasca si impresionantul volum al doamnei Larisa Turea „Cartea Foametei”-o zguduitoare cronica a istoriei Basarabiei.Este vorba despre un volum de marturii ale supravietuitorilor foametei dirijate din 1946-1947 in Basarabia care a facut 200-300.000 de victime.In timp ce ucrainienii studiaza in scoala foametea ordonata de Stalin din anii 1930-asa numitul Holodomor care a depopupat de ucrainieni estul Ukrainei-7 mil de victime-in independentul si suspiciosul -evident, fata de imperialismul Romaniei-stat R.Moldova nu se discuta acest subiect.Poate ca lectura acestor documente le va mai deschide mintile.
O lectură utilă și necesară tovarășului Ernu.
Dl Ernu a facut u lung interviu cu istoricul Igor Casu. A aparut in doua numere din ziarul „Adevarul”.
Mulțumesc pentru trimitere la interviul din ‘Adevărul’. Foarte interesant. It seems that tov. Ernu behaved this time around
Raspunsurile lui Igor Casu sunt remarcabile: sobre, documentate, la obiect.
De acord în întregime cu dvs. Interviul este într-adevăr reușit.
Nu mi-a scăpat însă încercarea autorului de a-l provoca pe d-l Cașu (cu alte cuvinte, ce părere ai despre frământările mele, despre îngerașul imaginar de pe umărul meu drept care se ia la trântă cu drăcușorul imaginar de pe umărul meu stâng?):
Tu mă cunoşti bine şi ştii teza mea simplă în stilul lui Dovlatov: după comunişti cel mai mult îi urăsc pe anticomunişti. Ideea e simplă în acest context: nu-mi plac revizioniştii care vor să ascundă sub preş marele probleme ale comunismului, să minimalizeze maşinăria de represiune, dar mă scot din sărite şi cei care vor să reducă toată acea perioadă doar la represiune. Tu ca istoric cum împaci acest echilibru?
Răspunsul este elegant și demontează cu mare maiestrie gazda interviului:
Eu cred că cercetarea comunismului trebuie începută cu istoria represiunilor, adică a preţului uman pe care l-a plătit o societate sau alta pentru ceea ce numim un fel de modernizare, eşuată sau falimentară, spuneţi-i cum vreţi. După ce cunoaştem aceste aspecte, putem să ne ocupăm şi de altele. De exemplu, eu cred că sunt alte teme care merită studiate, corupţia, de exemplu, sau privilegiile nomenclaturii, viaţa cotidiană a muncitorilor şi ţăranilor, sistemul asigurărilor sociale, consumul etc.
Ernu are mereu, cînd vine vorba de comunism, o pleoapă dulce, niscaiva disponibilități romantice, o piruetă îngăduitoare… Cașu a răspuns exemplar. Orice investigație în marginea comunismului ar trebui să plece de la o constatare terifiantă : cadavera vero innumera.
Cateva excelente mostre de dezinformare si atitudine sovietica fata de adevar.
http://www.nytimes.com/2014/03/06/world/europe/for-russian-tv-channels-influence-and-criticism.html?ref=world&_r=0