Complicata istorie. Moartea lui Jaruzelski

A murit astăzi cel din urmă lider comunist al Poloniei, Wojciech Jaruzelski. Un nume de care se leagă complicata istorie a ultimului deceniu comunist în această țară. Istoricul Richard Pipes, fost consilier al președintelui Reagan, își amintea în urmă cu câțiva ani seara zilei de 12 decembrie 1981 când Jaruzelski decisese instituirea legii marțiale. Pentru el, la fel ca pentru mulți alții, fostul lider polonez duce cu el în mormânt conștiința celor uciși și reprimați în 1981. Pentru istoricul american, Jaruzelski luase acea decizie doar spre a rămâne la putere. Casa Albă aflase abia a doua zi, pe 13 decembrie, ce se petrece de fapt în Polonia. Potrivit aceluiași istoric, Reagan fusese de-a dreptul furios pentru că vedea în Solidaritatea calea pașnică de trecere de la dictatură la democrație. Studiind mai târziu documente ale Politburo-ului sovietic, Pipes este astăzi convins că trupele Pactului de la Varșovia nu ar fi intervenit, prin urmare decizia introducerii legii marțiale fusese exclusiv a lui Jaruzelski și, după aceeeași opinie, una complet nenecesară.

Mult mai târziu, peste ani, pe data de 16 martie 2011, Curtea constituțională poloneză avea să dea un verdict prin care stabilea că legea marțială din 1981 încălcase constituția și dreptul internațional. Peste 130.000 de persoane fuseseră condamnate la începutul anilor 1980 iar acum, în 2011, puteau cere teoretic compensații și achitări. Jaruzelski nu a mai apucat să răspundă penal pentru nimic din toate acestea…

Într-un interviu cu Jacek Żakowski din 2009, în gazeta Polityka, Jaruzelski declara că reformele au amenajat terenul pentru schimbări revoluționare, dar pe calea evoluției, pentru că din pricina melanjului ideii marxiste și a reformei devenită necesară n-au putut fi decât jumătăți de măsură (“Fără un entuziasm special, am fost pe rând de acord cu ceea ce mi se părea a fi inevitabil” sau “Am fost un laborator pentru capacitățile de reformare ale socialismului”). Legea marțială din 1981 a fost, în schimb, orice altceva numai nu o jumătate de măsură.

Problema legii marțiale rămâne încă dureroasă iar istoricii vor avea o misiune din ce în ce mai grea în încercarea de a desțeleni sensuri și sentințe.

Alte crime care pot fi trecute în contul lui Jaruzelski sunt cele de la Gdansk din 1970, atunci când revoltele muncitorești au fost reprimate sângeros. Armata (condusă pe atunci de Jaruzelski) a primit ordin (via Gomulka, dar pus în practică de general) să tragă în protestatari. Au fost peste patru mii de răniți și câteva zeci de morți. Este și momentul care îl determină pe colonelul Ryszard Kukliński să colaboreze cu NATO (în cuvintele lui Zbigniew Brzeziński, a fost „primul ofițer” polonez din NATO) și să furnizeze informații prețioase către CIA în deceniul care a urmat masacrului de la Gdansk. Acesta a „defectat” luând calea Statelor Unite cu puțin înainte de impunerea legii marțiale din 1981. Problema catalogării lui Jaruzelski rămâne cea a „potrivirii în timp”: dacă murea în 1985, rămânea în istorie ca groparul Solidarității. Însă a venit momentul 1989 și a luat parte la această așa-zisă „masă-rotundă”… Așa cum spune Tina Rosenberg în New York Times, a devenit în cele din urmă „primul lider al Blocului comunist care a organizat alegeri libere, numind în cele din urmă, după patruzeci de ani, primul premier non-comunist al Blocului Răsăritean”. Același Brzeziński spunea că Jaruzelski a condus ramura poloneză a Armatei Roșii (o sentință mai dură nici că se putea).

Trebuie notat că Jaruzelski a fost implicat în procese pe banca acuzaților încă din 1996 (pentru episodul Gdansk 1970) și 2008 (pentru impunerea legii marțiale în 1981), dar din „motive de sănătate” procedurile nu au fost duse niciodată până la capăt. Acest personaj adaugă la capitalul imens de controversă și dacă privim înapoi către originile sale: născut într-o familie aristocratică poloneză, profund catolică, anti-sovietică, naționalistă, Wojciech Jaruzelski a devenit exact opusul datelor sale de naștere (nu e singurul caz de transformare contrariantă, și temutul Felix Dzerjinski se născuse tot într-o familie de polonezi înstăriți pentru a deveni apoi un criminal feroce și unealta perfectă a abominațiunii totalitare). Jaruzelski a cunoscut gulagul siberian alături de familia sa de foști mari proprietari, după ce Stalin a invadat estul Poloniei, dar a ales în cele din urmă să servească Armata Roșie (privind alături de soldații sovietici, de pe un mal al Vistulei, cum Varșovia este făcută una cu pământul în momentul insurecției din 1941. Vezi și articolul despre insurecția de la Varșovia: https://www.contributors.ro/global-europa/povestea-insurecției-din-varșovia-la-70-de-ani-1944-2014/).

Ca paranteză relevantă pentru acest caz, foarte multă lume îi acuză pe Adam Michnik și pe alți lideri ai fostei Solidarități că ar fi oferit vechilor comuniști “certificate de liberă trecere” pentru a penetra și rămâne după căderea comunismului în poziții-cheie din economie și politică (efecte, poate, ale paradigmei mesei rotunde). Michink este convins că democrații Europei Centrale ar fi putut fi zdrobiți sângeros în 1989 precum fuseseră studenții chinezi în Piața Tiananmen. Poate de aici și atitudinea sa îngăduitoare în privința generalului Jaruzelski, pe care, în pofida unei controverse uriașe în Polonia, îl consideră “patriot” (vezi intervențiile sale din Gazeta Wyborcza). Cu toate acestea, morții din 1981 rămân subiect de istorie iar pentru acest lucru, iată, Jaruzelski nu mai poate răspunde trecând la cele veșnice. Același Michink se teme de “Putin-ul interior” din mulți lideri europeni ai zilelor noastre. Format ca istoric, este conștient de posibilitatea “reîntoarcerii istoriei”. Pentru el, personaje precum Berlusconi (ca tipologie) reprezintă “nihilismul legal”. Michnik a militat mereu pentru “democrația gri”, adică la rigoare o formă de pragmatism care înseamnă că dezordinea e preferabilă perfecțiunii, că libertatea dezordonată într-un stat al domniei legii e preferabilă ordinii stricte a unui lider populist ce sfidează legea.

În “Scrisori din Închisoarea Gdańsk”, Michnik spunea că Solidaritatea dorea pur și simplu să trăiască și să fie lăsată să trăiască, și că idealurile acestei mișcări puteau fi considerate mai aproape de revoluția americană decât de cea franceză (este o distincție, îmi pare, esențială). Este absolut necesar să lucrăm cu aceste nuanțe dacă vrem să înțelegem poziția sa în cazul Jaruzelski. În pofida legii marțiale, în pofida propriei sale privări de libertate în anii 1980, Michnik alege practic, la nivel conceptual, o formă a tranziției care se apropie mai mult de modelul spaniol. Mesele rotunde, transferul gradual al puterii, au însemnat tocmai acest lucru. Din păcate nu poate exista consens asupra istoriei și nici asupra justiției de tranziție. Nimeni nu-l poate suspecta pe Michnik că alege să-l absolve pe Jaruzelski din altceva decât spirit democratic și o viziune particulară asupra evoluției democratice. Că este corectă sau nu poziția sa, rămâne mult de discutat și nici măcar societatea poloneză nu a ajuns la un numitor comun pe acest subiect…

În loc de concluzie: pentru Michnik și apropiații săi, astăzi au fost alegeri europene în care foarte multe foste state-satelit ale Uniunii Sovietice au avut posibilitatea să-și decidă, liber și democratic, viitorul comun european. Tot astăzi a murit, la 90 de ani, autorul legii marțiale și decidentul politic al tranziției pașnice către democrație în Polonia, Wojciech Jaruzelski. Sunt momente simbolice foarte puternice și care nu fac altceva decât să confirme senzația de inextricabilitate istorică. Plâns ori detestat, va rămâne un personaj esențial pentru înțelegerea istoriei poloneze a sfârșitului de secol XX…

Articol apărut într-o primă versiune pe LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2014/05/25/complicata-istorie-moartea-lui-jaruzelski/