„Midterm elections”, adică alegerile legislative la jumătatea mandatului prezidenţial, oferă de obicei prilejul unei priviri atente, verificate şi măsurate (în voturi şi procentaje) asupra societăţii americane, evident prin prisma reflectării politice a problematicilor, platformelor şi stării de spirit dominante. Cu o formulă deja banalizată, să spunem totuşi şi noi că midterm elections sunt cel mai bun „sondaj de opinie” înaintea intrării în etapa alegerilor primare (primaries), care vor stabili efectiv marile teme şi candidaţii la preşedinţia Statelor Unite.
Două sunt în general lucrurile care contează, mai ales în situaţia cu un preşedinte care nu mai poate candida, aşa cum este în prezent: pe de o parte, modul în care preşedintele în exerciţiu îşi va încheia cel de-al doilea mandat, în funcţie de relaţia administraţiei cu majoritatea din Congres (susţinere sau adversitate), iar pe de altă parte perspectiva politică privind alegerea viitorului preşedinte, în sensul continuităţii sau alternanţei partinice. Ambele evaluări sunt, fireşte, doar orientative, fiindcă nici prima parte a analizei, nici a doua, nu pot da garanţii privind cursul politicii. Într-o democraţie vibrantă, cu peste 310 milioane de cetăţeni având interese şi opţiuni profund diferite, cu oscilaţii atât de sensibile şi incerte ale pieţelor, dar mai ales cu un tablou schimbător al imaginilor publice, doi ani înseamnă mult. Totuşi, avem indicii să credem că în acest moment americanii încep să îşi dorească din nou schimbarea, ce-i drept una precaută şi mult mai puţin entuziastă ca în 2008.
Ruinarea visului „Yes, We Can”, al mitului tuturor posibilităţilor, precum şi sfârşitul iluziilor a ceea ce s-a numit cândva „Obamamania” au lăsat în urmă gustul amar al neputinţelor, al dezamăgirii şi al neîncrederii în ideea de „more government”. Conform tradiţiei democratice americane, prăbuşirea încrederii în guvern şi în instituţiile politico-administrative anunţă de regulă momentul alternanţei, al trecerii la o nouă eră politică de opt ani: una a prevalenţei pieţei, corporatismului, minimalismului guvernamental şi reducerii intervenţionismului, deci la o paradigmă de tip republican. M-aş grăbi să spun de tip „republican moderat”, căci ultraconservatorii şi mişcarea radicală Tea Party, care făceau atât de mult zgomot acum câţiva ani, şi-au pierdut mult din atractivitatea şi elanul combativ de care dădeau dovadă prin 2011-2012.
Marţi, 4 noiembrie a.c., cu exact doi ani înainte de viitorul scrutin prezidenţial, au fost supuse votului toate cele 435 locuri din Camera Reprezentanţilor, precum şi 36 de locuri din cele 100 ale Senatului Statelor Unite. Odată cu alegerile legislative, s-au desfăşurat şi scrutine pentru 36 de poziţii de guvernator (puterea executivă la nivelul statelor), care completează şi aprofundează, până la baza societăţii, imaginea realităţilor politice americane.
Pentru prima dată după „alegerile la jumătatea mandatului” din 2006, republicanii au câştigat majorităţi în ambele camere ale Congresului, prefigurând pentru finalul epocii Obama un blocaj pe linie al iniţiativelor legislative ale administraţiei, cel puţin al celor (nu puţine, de altfel) care intră în coliziune cu viziunea tradiţională republicană privind reducerea cheltuielilor publice.
Cu 52 mandate confirmate deocamdată în Senat (restul fiind 45 ale democraţilor, 1 independent, respectiv două mandate care vor fi resupuse votului pe 6 decembrie, în statele Alaska şi Louisiana) Grand Old Party, adică republicanii, vor controla începând din ianuarie 2015 camera superioară a Congresului. Aflat până în prezent sub o fragilă majoritate democrată, Senatul îi mai permitea administraţiei Obama un oarecare spaţiu de manevră, respectiv posibilitatea negocierii cu grupul republican din camera inferioară. Compromisul între partide, fiecare controlând câte o cameră, era până acum soluţia trecerii proiectelor de legi, în special a celor fiscal-bugetare, în deja faimoasele situaţii limită de dinaintea expirării termenelor bugetare anuale. Republicanii au „smuls” însă şapte noi mandate de senatori de la democraţi, o performanţă absolut remarcabilă, reuşind să întoarcă balanţa puterii în favoarea lor.
La Camera Reprezentanţilor, aflată deja de doi ani sub controlul opoziţiei, majoritatea republicană va creşte şi va ajunge la 245 locuri, cu 27 mandate peste majoritatea minimă de 218 (din totalul de 435), practic una dintre cele mai confortabile majorităţi din ultimele decenii, pentru GOP.
În aceste condiţii, după instalarea noului Congres în ianuarie 2015, va începe marea confruntare bipartizană pentru Casa Albă. Nu va fi o perioadă uşoară pentru administraţia Obama, rămasă fără sprijin parlamentar, şi, prin extensie, nici pentru politica americană. Nimic remarcabil nu se va putea face în următorii doi ani în politica americană, cu o putere executivă confruntându-se dur cu o majoritate ostilă în ambele camere. Disputele zgomotoase din Congres şi respingerea proiectelor legislative ale guvernului vor ţine capul de afiş. Momentul cheie al adoptării bugetului şi al unei noi ridicări a plafonului de îndatorare, care va fi foarte probabil cerută de Trezorerie în jurul datei de 1 ianuarie, va însemna o provocare politică serioasă pentru ambele tabere politice. Pentru Obama şi democraţi în primul rând, fiindcă ei poartă încă responsabilitatea guvernării Statelor Unite, dar într-o măsură tot mai mare şi pentru republicani, care au acum puterea în Congres. Un blocaj bugetar şi o „închidere a guvernului”, de genul celor temporare din 2013-2014, nu ar mai fi percepute de americani ca eşecuri aparţinând exclusiv administraţiei, ci ca forme de politicianism excesiv ale republicanilor. Dacă GOP va folosi majoritatea de care dispune doar pentru a bloca proiectele administraţiei şi pentru a genera crize ale guvernării democrate, s-ar putea ca impactul public să le fie nefavorabil iar victoria de zilele trecute să aibă, până în 2016, un efect de bumerang.
Intuind ambivalenţa momentului politic, preşedintele Obama, în primul său discurs de după înfrângerea democraţilor, „a întins o mână” noului Congres, propunându-le republicanilor majoritari o abordare constructivă, non-partinică, în interesul naţiunii americane. Mişcarea este abilă şi îl caracterizează de altfel ca lider politic moderat, împăciuitor, înţelegător, dispus la negocieri. Să vedem reacţia strategilor republicani.
Situaţia riscă să devină astfel, prin oferta de dialog „inocentă” lansată de Obama, o capcană pentru Partidul Republican, care trebuie să decidă urgent ce tip de conduită politică va adopta: fermă, de blocare necondiţionată a proiectelor departamentale (cu ce consecinţe sociale?) sau de negociere şi, până la urmă, de adoptare a lor (eventual cu anumite modificări), cu riscul de a-i dezamăgi pe cei mai virulenţi opozanţi ai preşedintelui şi de-a-l transforma pe Obama într-un erou politic naţional, care este capabil să guverneze în folosul oamenilor chiar în minoritate fiind. Este cunoscut cazul lui Bill Clinton, ales în 1992, care a reuşit să supravieţuiească politic situaţiei de partid minoritar, după pierderea midterm elections din 1994, câştigând din nou prezidenţialele în 1996.
Este de prevăzut ca prima iniţiativă a administraţiei Obama în noul Congres să fie aprobarea utilizării forţei militare împotriva Statului Islamic din Siria şi Irak, care va întruni consensul ambelor partide, conform declaraţiilor politice ale liderilor democraţi şi republicani din ultimele luni. Pentru captarea bunăvoinţei majorităţii republicane, această primă mişcare a lui Obama „în opoziţie” parlamentară este tactic binevenită. Arată americanilor că se poate lucra în consens chiar şi în aceste condiţii dificile.
Dar greul abia urmează. Deficitul bugetar şi plafonul de îndatorare vor fi primele pietre de încercare reale ale noii politici americane, în februarie 2015. Legea Imigraţiei, vechiul proiect electoral (nerealizat) al lui Obama, va urma curând. Nu sunt optimist în privinţa şanselor de adoptare. Asigurările sociale de sănătate, duse până la jumătatea drumului în primul mandat, aşteaptă o soluţionare legislativă durabilă şi finanţarea corespunzătoare, lucruri pe care republicanii au promis că le vor demonta cu prima ocazie. Ocazia s-a ivit. Infrastructura, calitatea educaţiei publice, finanţarea serviciilor sociale, abordarea sărăciei etc. vor diviza cu certitudine marile blocuri politice în 2015 şi 2016.
În plus, startul alegerilor primare, prevăzut peste aproximativ un an, şi profilarea treptată a candidaţilor la preşedinţie spre finalul lui 2015 şi mai ales în 2016, vor adânci conflictul. Poziţiile se vor radicaliza, pentru o mai clară definire publică. Concesiile şi compromisurile nu pot fi foarte mari, pentru a evita pierderea electoratului specific.
Hillary Rodham Clinton, dacă va candida, va avea o misiune extrem de grea, dacă nu imposibilă, de a explica americanilor de ce nu a funcţionat visul democrat Yes, We Can. Nici performanţele ei de secretar de stat, în primul mandat al lui Obama, nu au fost dintre cele mai strălucite, din varii motive, e drept nu toate imputabile deţinătorului portofoliului de ministru de externe.
Republicanii, la rândul lor, trebuie să-şi schimbe renumele de gafeuri şi tradiţia de a nu avea mână bună la desemnarea candidatului la preşedinţie. Încă un Mitt Romney şi Partidul Republican trebuie să se desfiinţeze şi să reapară sub alt nume, rebranduit.
Ce le-ar trebui deci republicanilor în 2016? Un candidat poate mai tânăr, cu mai puţin accent pe discursul evanghelic (o mare problemă a dreptei americane, în opinia mea), nu atât de vizibil legat de interesele corporatiste, cu mai puţină aversiune faţă de stat şi problemele sociale care necesită în chip firesc intervenţia guvernului, şi nu în ultimul rând, deşi sună ciudat, mai puţin bogat decât multimiliardarul Romney (respingător de bogat chiar şi pentru americani), ar apropia probabil Partidul Republican de clasa mijlocie, acolo unde se dă de fapt bătălia decisivă pentru Casa Albă. Nu există îndoieli privind modul cum votează extremele sociale în Statele Unite, iar lucrurile nu se vor schimba nici în 2016, indiferent de candidaţi. Tot ceea ce contează în competiţia electorală este bătălia pentru votul clasei mijlocii.
Indiferent cine va administra America post-Obama, un democrat sau un republican, entuziasmul de început al epocii Yes We Can este probabil irepetabil. Americanii au înţeles că preşedintele, indiferent de charisma şi de bunele lui intenţii, nu poate face miracole iar neîncrederea şi precauţia faţă de politică vor persista ani în şir de acum înainte. Cel puţin pentru următoarele două mandate, atmosfera în politica americană nu va mai avea nici pe departe strălucirea, idealismul şi speranţa care l-au purtat pe braţe, spre victoriile sale istorice, pe absolventul de Harvard Barack Obama. Dar, paradoxal, asta nu înseamnă că mandatele care urmează nu pot fi, deşi mai austere în promisiuni, mai performante în realitate.
PS. Vineri, 7 noiembrie, de la ora 12:00, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în Aula Facultăţii de Studii Europene, va avea loc dezbaterea „Politica Statelor Unite după alegerile din 4 noiembrie a.c. şi priorităţile parteneriatului strategic România-SUA în 2015”, organizată de Grupul de Reflecţie şi Analiză Internaţională CITADEL.
Detalii aici:
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Sunteti printre putinii analisti romani care nu bat campii in materie de politica la nivel international. Sunt de acord cu dvs. , daca GOP merge pe mana unui ametit din Tea Party, Clinton il va spulbera. Daca aleg un candidat moderat au sanse foarte mari sa castige presedentia.
Multumesc
Pentru mine primele opțiuni ar fi Jeb Bush sau Ben Carson.
Madame Secretary Clinton nu e „The teleprompter President” ca Obama si nici nu are charisma lui Bill… The book tour a fost un fiasco, cartea ei „The hard choices” nu a atins nici macar un sfert din vanzarile cartii ‘Things that matter” a lui Charles Krauthammer iar pirueta ei spre stanga („we were dead broke” – “Don’t let anyone tell that, ah, you know, it’s corporations and businesses that create jobs,”) sunt doar incercari futile de contracarare a atacului de pe flancul stang din partea lui Elizabeth Warren. Hillary nu va castiga alegerile din 2016, are prea multe probleme lasate nerezolvate….
Domnule Naumescu,
Articolul mi s-a parut bunicel insa paragraful de mai jos are probleme serioase.
„Ce le-ar trebui deci republicanilor în 2016? Un candidat poate mai tânăr, cu mai puţin accent pe discursul evanghelic (o mare problemă a dreptei americane, în opinia mea), nu atât de vizibil legat de interesele corporatiste, cu mai puţină aversiune faţă de stat şi problemele sociale care necesită în chip firesc intervenţia guvernului, şi nu în ultimul rând, deşi sună ciudat, mai puţin bogat decât multimiliardarul Romney (respingător de bogat chiar şi pentru americani)”
Sa le luam pe rind:
1) Mai putin accent pe discursul evanghelic.
In primul rind, cititorii care nu sunt familiari cu subiectul nu inteleg nimic din asta. In al doilea rind, ar trebui sa precizati care anume aspecte ale „discursului” acesta credeti ca ar in detrimentul candidatului.
2) Mai putina aversiune legata de stat.
Dupa stiinta mea, America este singura tara din lume unde a aparut o miscare populara de protest impotriva interventiilor statului in economie, precum pachetul de „stimulare” a economiei, de 800 de miliarde de dolari, din 2009 (http://en.wikipedia.org/wiki/American_Recovery_and_Reinvestment_Act_of_2009). Asadar tema aceasta nu trebuie evitata de viitorii candidati. Obama si partidul sau, sunt mari adepti ai rolului maximal al statului in economie si in viata cetatenilor (mergind, de exemplu, pina la a controla ce tipuri de becuri se pot comercializa!!!). Partidul lui Obama a pierdut la scor aceste ultime alegeri. Considerati ca poporului de fapt ii placea acest etatism dar totusi i-a debarcat pentru ca n-au facut si mai mult?
3) „Multimiliardarul Romney (respingător de bogat chiar şi pentru americani)”
Urita scapare, domnule Naumescu. Probabil ca ati citit asta pe undeva si ati luat-o asa, de-a gata.
In primul rind, dl. Romney, desi este foarte bogat, nu este multimiliardar. Dinsul are o avere estimata la circa 250 de milioane, adica maxim o zecime din cea a unui multimiliardar. A se nota, in treacat, ca Romney si familia sa au facut si continua sa faca donatii pe masura averii de care dispun, ceea ce nu se intimpla intotdeauna cu persoanele avute. De asemenea, a se nota tot in treacat ca dl. Al Gore, candidatul Partidului Democrat la alegerile din 2000, dispune acum de o avere si mai mare:
http://www.huffingtonpost.com/2013/01/08/al-gore-mitt-romney_n_2432534.html
Iar in al doilea rind, aflati va rog ca in America cei mai multi oameni nu dispretuiesc pe cei bogati ci, de cele mai multe ori, ii admira pe cei care si-au dobindit bogatia prin munca si ideile lor. Citeva exemple rapide: Bill Gates (Microsoft), Steve Jobs (Apple), Mark Zuckerberg (Facebook), Larry Elison (Oracle), Jack Welch (General Electric), Michael Bloomberg (Bloomberg Financial), George Soros. Acesti oameni nu sunt „respingatori” pentru americani, domnule!
Domnule Laur,
Vreau sa comentez la aspectul evanghelic.
Extrema dreapta americana a lansat un razboi intreg asupra libertatii femeii de a avea planificare familiala si de a avea o intrerupere de sarcina. Un alt front deschis proveste drepturile LGBT, deja reglementate in multe alte state occidentale.
In statele in care extrema dreapta are o majoritate, au pornit un razboi intreg pentru limitarea accesului la contraceptie. In primul rand au incercat si reusit sa impuna legi foarte aspre ridicand bariere administrative in calea clinicilor de planificare familiala (punand obligatii de sonograme, consiliere psihologica si perioade de asteptare, plus altele si mai dure). Pur si simplu le-a cerut clinicilor sa se transforme in spitale, ceea ce nu isi pot permite. Din cauza asta, intr-un stat ca Texas (al doilea ca marime in SUA), au ramas in picioare patru clinici de planificare familiala in centrele dens populate. Restul au trebuit sa se inchida. La nivelul Louisianei, a ramas un singur centru de planificare familiala.
Republicanii incearca sa elimine dreptul la intrerupere de sarcina pe cai administrative asteptand un set de judecatori conservatori in Curtea Suprema a SUA care sa rastoarne decizia Roe vs Wade care a statuat in 1973 dreptul femeii la un avort si sa interzica dreptul de intrerupere de sarcina si unele metode de planificare familiala.
Alt tertip legislativ cu care incearca sa interzica avorturile este promovarea unor initiative legislative constitutionale prin care sa declare un fatus persoana cu drepturi depline. In conditiile astea orice fel de avort va fi considerat o crima.
Alte initiative din partea conservatorilor au fost exceptarea politelor de sanatate oferite de firmele familiale conservator religioase de la a oferi contraceptie ca parte a politei de asigurare pe motiv ca religia nu le permite, desi angajatii nu au nimic de a face cu convingerile lor religioase.
Toata lupta asta pentru drepturile femeii si ale LGBD rupe societatea americana si indeparteaza moderatii independenti de a vota pentru republicani zilele astea.
Sunt in total dezacord. In primul rand Obama chiar daca are discursuri asazis moderate, in realitate nu a facut niciodata compromisuri de la principiile lui socialiste si a refuzat sa negocieze cu republicanii asa cum au negociat toti presedintii de dinaintea lui. Este cel mai stangist presedinte democrat din istorie si ca rezultat si-a antagonizat electoratul de centru mult mai numeros decat cel de stanga si a facut imposibila orice negociere cu republicanii moderati. Tot ce a facut a fost sa centralizeze excesiv deciziile, neavand incredere in nici un democrat din tabara Clintonilor. Nu stiu cum cred unii ca se cheama un negru care ii uraste pe toti albii din partidul lui, dar daca ar fi fost invers atunci acesta ar fi fost numit rasist. Si-a batut joc de armata care a ajuns sa-l urasca in proportie de peste 90%. In clipa asta democratii din tabara Clinton il ataca din ce in ce mai mult atat direct cat si prin media favorabila. Marea lor teama este ca Obama va continua politica nepopulara actuala de suprataxare, de ridicare a salariului minim, de protejare a infractorilor negri, de protejare a musulmanilor islamisti, de protejare a imigrantilor ilegali eventual cu o tentativa de a le da vize permanente, de a favorizare ajungand pana la impunere a drepturile homosexualilor in detrimentul majoritatii normale.
Romanii cred in mod gresit ca inteleg ce se intampla in America dupa ce citesc stiri traduse sau filtrate de media majoritar stangista si cred ca Palin si Foxnews ii reprezinta pe republicani. Nimic mai fals, republicanii sunt cel mai divers partid si din cauza diversitatii de opinie vine si lipsa de uniune si coeziune, dar vin si solutiile. Majoritatea republicanilor ii accepta pe homosexuali, dar nu accepta sa le fie incalcat dreptul de a nu fi de acord cu modul lor de viata. Republicanii nu sunt de acord sa li se ia armele cumparate legal atata timp cat majoritatea infractiunilor se fac cu arme cumparate ilegal. Republicanii nu sunt de acord sa li se impuna de catre guvern cum sa traiasca atata timp cat ei stiu mai bine cum vor sa traiasca.
Adevarul e ca republicanii s-au reformat puternic in ultimul timp, au foarte multi candidati hispanici si negrii si au la baza niste principii morale mult mai solide si mai corecte decat lipsa de viziune si decadenta din tabara democrata. Au cea mai tanara senatoare de 30 de ani, prima femeie de culoare in senat si primul negru care a ocupat locuri atat in Senat cat si in Camera Reprezentantilor. Tea Party nu a fost un partid in sine ci o miscare reformatoare menita sa aduca pe calea cea buna partidul dupa ce acesta se departase de la principiile de baza. Recunosc ca nu ader la credintele religioase ale republicanilor, dar recunosc principiile morale cu care vin acestea. Nu poti sa nu recunosti starea de decadenta in care stangistii au adus America si intreaga lume civilizata, de care a profitat Putin printre altii.
Cum poti crede ca un presedinte care a sustinut un infractor la Ferguson si a pornit o vanatoare juridica impotriva politistului care a indraznit sa impuste un negru dupa ce acesta incercase sa-i ia arma, mai poate acum sa faca compromisuri pentru binele tuturor. Cum poti crede ca un presedinte care a supraimpozitat economia, omorand aproape intreaga clasa de mijloc din America, mai poate sa faca compromisuri. Cum poti crede ca un presedinte care a salutat cu siktir soldatii care ii pazeau elicopterul mai e capabil de vreun compromis.
Obama nu va face compromisuri. Tot ce a facut a fost sa doarma toata ziua la golf si in timpul liber sa ii umple pe negrii de favoruri, pomeni electoare, cresteri artificiale de salarii, servicii gratuite de sanatate. Culmea e ca tocmai negrii republicani au inceput sa il atace chiar pe teren propriu, acuzand ca in mandatul lui negrii au pierdut masiv joburi in favoarea hispanicilor mai ieftini si ca Obama a compensat lipsa de solutii reale economice cu pomeni electorale.
a refuzat sa negocieze cu republicanii asa cum au negociat toti presedintii de dinaintea lui
Unii ar putea spune ca invers.
Nu stiu cum cred unii ca se cheama un negru care ii uraste pe toti albii din partidul lui
Ma indoiesc ca Obama ii „uraste’ pe albi, ar fi si nepractic, sunt prea multi.
Marea lor teama este ca Obama va continua politica nepopulara actuala de suprataxare, de ridicare a salariului minim, de protejare a infractorilor negri, de protejare a musulmanilor islamisti, de protejare a imigrantilor ilegali eventual cu o tentativa de a le da vize permanente, de a favorizare ajungand pana la impunere a drepturile homosexualilor in detrimentul majoritatii normale.
Nu exista nici o suprataxare fiscala, la nici o categorie de contribuabili, nici macar la ea avuta ; protejarea infractorilor de culoare si a musulmanilor islamisti (apropo, ei nu pot fi catolici nici hindusi, sunt automat islamisti) trebuie argumentate cu exemple din legislatie impusa de Obama;
legalizarea imigrantilor ilegali este un lucru care se tot repeta in USA de … sute de ani ; nu poti impune drepturile homosexualilor in detrimentul celor ale majoritatii „normale”, nimeni nu poate fi facut homosexual cu forta
a pornit o vanatoare juridica impotriva politistului Nu presedintele SUA, sau al oricarei tari civilizate de pe planeta, porneste actiuni juridice impotriva nimanui, ci procuratura. Mare diferenta.
Cum poti crede ca un presedinte care a salutat cu siktir soldatii care ii pazeau elicopterul mai e capabil de vreun compromis.. Irelevant, del, a facut-o si gGeorge W. Bush.
Tot ce a facut a fost sa doarma toata ziua la golf si in timpul liber sa ii umple pe negrii de favoruri, pomeni electoare, cresteri artificiale de salarii, servicii gratuite de sanatate.
REALLY ?!
1. Discutabil, dar cel mai inteligent cedeaza daca chiar vrea sa faca ceva in mandatul sau.
2. Nu stiu daca e ura, dar cel putin dispret tot este dupa gesturile fata de cei din armata.
3. Exista taxare diferentiata. Cu privire la homosexuali exista in unele state decizii care impun bisericilor sa ii casatoreasca pe homosexuali. De asemenea exista o decizie impotriva unei patiserii cu patroni crestini care a refuzat sa onoreze un tort cu conotatie homosexuala. De asemenea exista o groaza de indivizi printre care si fostul CEO de la Mozilla care au avut de suferit dupa ce s-a aflat ca se opun legalizarii casatoriilor intre homosexuali.
4. Procurorul general este cel mai apropiat prieten al lui Obama, iar familiile lor i-au masa impreuna in fiecare vineri. Practic Eric Holden a fost considerat, pana a fost envoit sa-si dea demisia in urma multelor scandaluri in care a fost implicat, vocea semioficiala a lui Obama. Scandalurile au variat de la protejarea unor membrii ai unui partid extremist Panterele Negre, pana la ascultarea ilegala a convorbirilor telefonice si targetarea unor membrii republicani. Pentru cea din urma un presedinte republican si-a dat demisia. Cu Obama nu e nici o problema, el n-a stiut nimic saracul.
5. W. Bush a fost cel mai iubit presedinte american de catre armata de la Reagan pana acum, lucru dovedit de sondaje. Daca nu stii despre ce gest al lui Obama vorbesc mai bine taci.
6. Yes, really! La 5 minute dupa ce a anuntat omorarea unui american de catre ISIL era deja pe terenul de golf, fapt dovedit cu poze de ziaristi.
6. Yes, really! La 5 minute dupa ce a anuntat omorarea unui american de catre ISIL era deja pe terenul de golf, fapt dovedit cu poze de ziaristi.
… si asta a facut 6 ani de mandat ?
Dealtfel, nu contest dreptul nimanui la resentimente :)
Americanilor l-i s-a urat cu binele. Au repudiat un presedinte care a luat tara de pe marginea prapastiei economice ajunsa acolo prin politica inepta a fostei administratii si a readus economia la cote maxime iar somajul ca cote minime. E o victorie a propagandei desantate pe fondul incapacitatii democratilor de a-si articula mesajul si de a promova candidati credibili.
E ca in Romania, Boc a luat masuri salvatoare sa evite dezastrul si a ajuns din cel mai competent in cel mai detestat prim ministru, Ponta si USL/PSD au castigat masiv prostind lumea printr-o propaganda mincinoase si pe seama incapacitatii opozitiei de a promova lideri credibili si de a articula un mesaj clar.
Cum iti permiti mai sa compari un premier de dreapta cu cel mai socialist presedinte american din istorie. Daca nu ai habar cum functioneaza economia americana mai bine te-ai abtine. Problema principala pentru care a pierdut Obama se pare ca a fost tocmai partea economica. Se pare ca somajul a crescut mult in ultimul timp si chiar daca economia crescut minor a facut-o cu forta de munca hispanica semilegala. Pe de alta parte chiar daca poate fi blamata, industria militara aduce multi bani si multe joburi americanilor. In ultimul rand chiar daca datoria a crescut in perioada WBush aceasta a fost sustenabila atat timp cat puterea militara americana era de necontestat. In mandatul sau Obama a scazut puterea militara a Americii, nici nu a imbunatatit situatia economica iar datoria a continuat sa creasca in continuare. Habar nu ai ce inseamna o reforma economica pentru ca nu ai fost in stare sa spui nici macar o singura reforma economica pe care ar fi facut-o Obama. Singura „reforma” pe care a facut-o a fost sa suprataxeze tot ce este peste lower class si pentru ca bogatasii si-au mutat banii in paradisturi fiscale singurii care au suferit au fost cei din clasa de mijloc.
Cum mai omule poti sa sustii asemenea lucruri? Cerceteaza un pic inainte sa vorbesti din burta. Somajul e mai scazut decat a fost in multi ani de zile, chiar azi a atins un nou minim. N-a crescut nici o taxa sub Obama, dimpotriva in timpul crizei taxele au fost reduse, singurii carora a vrut sa le creasca un pic taxele au fost cei mai bogati 1% dar nici asta nu a putut. Asa ca paralela mea dintre Obama si Boc e foarte potrivita: ignorantul american il acuza pe Obama ca a marit taxele, ignorantul roman il acuza pe Boc ca taiat pensiile, ambele acuze fiind prostii patentate.
Iar cu profiturile industriei miliatare chiar nu realizezi ca fiecare dolar „castigat” din razboi a fost suportat inzecit de populatia americana? Cine crezi ca plateste sutele de miliarde pt cheltuielile militare din Irak? Sau sume comparabile pt miile de americani mutilati pe viata? Niste gertzoi din industria militara s-au imbogatit pe sangele si durerea altora si pe banul public.
În linii mari, sînt de acord cu ce ați scris. Cred însă că e cam timpuriu să vedem care va fi strategia republicană- un partid consolidat prin recenta victorie, dar care va fi nevoit să iasă atât din tactica obstrucționistă cât și din din conflictul intern, menit să restabilească dominația „establishmentului” față de insurecționarii Tea Party. În ce-l privește pe președintele Obama, nu se prea întrevede o moștenire clară- pe plan intern, agenda va fi dominată de republicani iar pe plan extern e greu de anticipat o acțiune care să dea rezultate definitive și pozitive într-un timp relativ scurt. Clinton a încercat încheierea celui de-al doilea mandat prin medierea acordului Barak-Arafat, care a eșuat. Actualul rezultat al alegerilor va accentua antagonismul israelo-palestinian iar în ce privește ISIL și situația siriano-irakiană, încă nu am văzut formula glonțului de argint care să răpună curcubeul tuturor spectrelor sinistre și genocidare din zonă peste noapte. Încă o data, mi se pare că ne aflăm în fața unei dileme extrem de dificile, de vreme ce inițierea unui conflict caracterizat prin prezența trupelor americane la sol, ar fi moștenit implicit de succesorul/succesoarea la Casa Albă.
Cred că în ce-l privește pe Mitt Romney, a contat mai puțin averea și mai mult personalitatea- americanii sînt destul de deschiși din acest punct de vedere- au existat T. Roosevelt, F.D.R., JFK, Bush tatăl și fiul, toți din familii de patricieni și care dacă nu erau „obscen” de bogate, cu siguranță puteau fi caracterizate drept aparținând unei aristocrații a veniturilor. Percepția de self-made man este pozitivă, deci nu asta în sine i-a dăunat lui Romney- poate vă mai aduceți aminte de prezența lui Ross Perot și numărul impresionant de voturi pe care l-a cules. Divergențele „ideologice” între partizanii celor două partide nu vor diminua- progresul economic este un numitor comun, la care ambele tabere (exceptând extremele), sînt la fel de sensibile. Salariul real e în scădere iar dincolo de asta, de 40 de ani și mai bine, indexat, nu a putut fi depășit nivelul 1972. Depinde deci de așteptările fiecăruia- oricum, comparând cu momentul Reagan, marja de manevră în ce privește asumarea unui deficit masiv pentru a încerca o relansare prin reducerea drastică a taxelor, a scăzut considerabil. Cele aproximativ 17 trilioane de dolari datorie constituie o realitate fără valențe ideologice, decât în măsura în care încerci să le atribui o responsabilitate. În acest din urmă caz, toți cei care îl acuză pe Obama de „comunism” iar pe democrați drept „pungi sparte”, s-ar putea să aibă o mare surpriză.
Cum ați spuns, GOP trebuie să-și găsească un candidat(ă) care să vizeze centrul. Cred că ar fi greu de elaborat un portret robot- în fond, G.W. Bush ieșea considerabil din vechile tipare și cu toate astea și-a adjudecat două alegeri. Domolirea insurecției Tea-Party, permite în pricipiu o alegere mai moderată. Altfel, dacă vor face greșeala din 2008, de a-i lipi lui McCain o Gabriela Firea de Alaska, își vor complica foarte mult sarcina.
Cum ați spuns, GOP trebuie să-și găsească un candidat(ă) care să vizeze centrul. Cred că ar fi greu de elaborat un portret robot- în fond, G.W. Bush ieșea considerabil din vechile tipare și cu toate astea și-a adjudecat două alegeri.
Orice candidat vizează centrul sau „independenții” cum se numesc aici. Este de altminteri secțiunea din societate care decide cine va fi președintele SUA.
Republicanii au o mare problemă în ultima decadă: lipsa de personalități la nivel federal care ar putea câstiga alegerile prezidențiale. John McCain ar fi fost potrivit, din nefericire selectarea Sarah-ei Palin s-a dovedit o decizie foarte proastă a campaniei republicane. Romney a jucat slab. Deși acceptat de o buna parte a independenților a avut mari probleme de a convinge baza de electorat republican. Măsurile liberale adoptate pe vremea când a fost guvernator de Mass. nu au fost bine privite. În plus, apartenența de mormonism nu a fost recepționat în mod relaxat de alte categorii sociale. Există prejudecăți păguboase pretutindeni.
Dezamăgirea este de partea celor care l-au susținut pe Barack Obama. Aș îndrăzni să spun că domnește o atmosferă deprimantă în tabăra democraților. Cealaltă parte nu este dezamăgită, este mai degrabă frustrată pentru că reținerile și temerile la adresa administrației Obama din 2008 s-au confirmat în mai mică sau mai mare măsură de-a lungul celor șase ani de mandat.
Republicanii nu au fost neapărat votați marți pentru că încrederea publicului a crescut brusc în candidații GOP, ci mai degrabă din faptul că democrații plătesc acum pentru deciziile și măsurile -populare odinioară- ale adminstrației Obama. „Obamacare” este vraiște, a creat haos în sistemul de sănătate și cu siguranță a contribuit la creșterea prețurilor asigurărilor private de sănătate. De reținut că Obama promisese în campania prezidențială din 2008 că prețurile la asigurările de sănătate vor scădea. Chestionat pe această temă, Obama a admis faptul că prețurile au crescut, dar nu atât de mult cât ar fi crescut în cazul în care reforma din sănătate nu ar fi fost implementată :-) O piruetă interesantă, fără îndoială, tipică administrației Obama.
În plus, perioada Obama riscă să intre în istoria modernă americană drept o perioadă de stagnare. Deja se vehiculează în media termenul de Stagnation. Economia a cunoscut ceva reviriment, rata șomajului a scăzut, dar nimic spectaculos. Unde sunt anii administrației Reagan sau Clinton când economia duduia de mama focului?
Problema datoriei externe și legea imigrației reprezintă iarăși lucruri la care administrația Obama nu a putut răspunde. Scenariul că poți ieși din datorii cheltuind și mai mult, fără a elimina din cheltuielile publice cel puțin pe o perioadă bine delimitată de timp, s-a dovedit o himeră. Evident una progresistă, la care administrația Obama a fost atât de receptivă în acești ani.
Scandalurile vor lasă iarăși urme adânci și vor râmance consemnate în istorie. Benghazi râmăne un episod impardonabil. Poziția șovăielnică față de situațiile din Syria, Iraq, ISIS, etc. atârnă din nou foarte greu.
Mai sunt doi ani de mandat în care președintele va fi destul de izolat. Singurele „arme” rămase în confruntarea cu un Congres dominat de Republicani rămân veto-ul prezidențial și hotărârile guvernamentale (Executive Orders), ambele de care Obama nu poate abuza. Altfel, ar rămăne în istorie cu un record foarte șifonat, lucru pe care nu și-l dorește considerând câtă atenție acordă și a acordat imaginii personale în spațiul public în toți acești ani.
Chiar acum am primit pe mail o notă de la ‘Washington Times’ (ziar de orientare moderat conservatoare, a nu se confunda cu ‘Washington Post’) care informează că liderul republican din Camera Reprezentanților -John Boehner- a anunțat că una din inițiativele noului Congres (sesiunea în noua componență va începe în ianuarie 2015) va avea în vedere demontarea „Obamacare”. Se anunță zile interesante.
Laur Petrea,
Esti amuzant prin modul in care ai preluat ideile Tea Party. Te miri ca un guvern poate pune restrictii la comercializarea becurilor? Ia gandeste-te tu la.. clasa energetica pt. masini de spalat sau centura de siguranta. Cine crezi ca a implementat astfel de masuri prin care se impun restrictii la comercializare? Mana invizibila a pietei? Papa de la Roma? Nu, guvernele au facut-o pentru protectia cetatenilor sau a mediul inconjurator.
Romney este un multimilionar care plateste, procentual, mai putine taxe decat servitorii lui. Daca tu crezi ca asta nu a contat, esti rupt de realitate. Desi are in spate o avere impresionanta, nu a fondat nicio companie care sa lase ceva in urma. Totul vine din mosteniri si inginerii financiare. Si acest fapt a contant si din acest motiv a fost respingator pt. multi americani. Ce sa mai spun de faptul ca i-a scapat intr-o conversatie ca 47% din americani sunt ‘moochers’ (asistati) care nu-l vor vota niciodata. Ironia e ca l-au vota saracii asistati din Sud in timp ce educatii din Est si Vest au mers pe Obama.
Esti un exemplu perfect pt. ceea a ce am spus in prima postare.
E funny cum daca nu esti de acord cu un guvern care sa-si bage nasul unde nu-ti fierbe oala (in loc sa-si vada de atributiile reale), esti unul din tea party. Imi pare rau, treaba guvernului nu e sa regementeze tot ce misca intru „binele cetateanului”. Multumesc, ineleg ca e bine pentru mine, dar nu e treaba guvernului, are destule altele de facut si nu le face. Centrura de siguranta nu a aparut pentru ca asa a zis guvernul, ci pentru ca piata libera s-a orientat in directia aia: oamenii au cautat mai multa siguranta, producatorii au raspuns. Ca dupa aia o fi venit guvernul sa dea legi ca sint obligatorii este jenant, s-au bagat in seama ca sa dea impresia ca lucreaza („eh, vedeti ce grija avem de voi? votati-ne!”).
reglementarea e una si suprareglementarea de tip fascisto-comunist e alta. Dupa becuri urmeaza probabil culoarea si materialul izmenelor si ciorapilor tot pentru protectia mediului, si apoi lungimea barbii si parului, pentru binele cetateanului, evident, si tot asa. Cancerul politicii americane, despre clinton vorbesc, reglementase marimea rezervoarelor de wc, maximum 6 litiri adica, drept pentru care foarte multi s-au dus in mexic sau canada si au cumparat marimea pe care o voiau ei, nu familia de trista amintire clinton. La fel cu introducerea femeilor pe submarine, la care a renuntat dupa citeva experiente edificatoare si la amenintarea amiralilor cu demisia si alte aberatii, una si una. Iar romney avea dreptate, electoratul lui obamba e compus in majoritate din tot soiul de asistati, prin dezastrul obamacare si legea imigratiei, acesta voind doar sa mareasca, in stil socialist european, masa asistatilor dependenti de pomenile guvernului. Si multe altele in acelasi registru. Daca a vedea toate aceste lucruri si a le numi inseamna a fi ”extremist de dreapta”,termen generic folosit in stil sovietic, adica oricine nu era prosovietic era calificat drept ”fascist”, imi asum cu mindrie acest calificativ.
Stimate klz,
In primul rind va multumesc ca v-ati facut timp sa cititi micul meu comentariu si sa raspundeti. In al doilea rind, v-as fi recunoscator daca ati folosi o exprimare mai cuviincioasa, sunt convins ca nu merita sa va simtiti iritat din cauza unei biete pareri.
In legatura cu becurile: domnule, eu sunt de parere ca guvernul, in mod special cel al unei tari de 310 milioane de locuitori, trebuie sa aiba alte griji decit sa dea o lege care sa interzica nu’s’ce tip de bec. Problema este ca guvernul, daca nu este fortat, nu se opreste niciodata din legiferat. Am aflat recent ca cine intra in America cu un cimpoi in valiza risca sa dea de bucluc, daca nu-i atent. Grija cimpoaielor, stimate klz, asta-l roade pe guvernul american. Cind nu se ocupa de legiferarea becurilor sau de dimensiunea sticlei de cola.
http://culturalheritagelawyer.blogspot.com/2014/08/bagpipes-seizure-by-us-customs-may-spur.html
In general vorbind, tema limitelor atributiilor guvernului este perfect valida, in orice vremuri si in orice tara.
Despre Romney: se pare ca dv. ati preluat pe nemestecate anumite idei de la persoanele care-l detesta. De exemplu, cea legata de impozitele platite de acesta, care a fost intentionat prezentata neclar, amestecind lucrurile, ca sa miniie proletariatul si sa ascuta lupta de clasa. Treaba sta astfel: impozitele sunt platite diferentiat, functie de tipul veniturilor. Veniturile provenite din investitii la bursa, precum ale lui Romney, se impoziteaza la un nivel mai mic pentru ca acele investitii sunt riscante. Cui nu-i place n-are decit sa ceara cota unica de impozitare, asa cum exista si prin alte parti.
Iar in legatura cu faptul ca aproape jumatate din contribuabilii americani traiesc pe spinarea celorlalti, din pacate asta este perfect adevarat, chiar daca nu va place s-o auziti.
1) In 2011, aproape jumatate dintre contribuabili nu au platit taxe federale pe venituri.
http://www.taxpolicycenter.org/taxtopics/federal-taxes-households.cfm
Uite cum a evoluat acest procent in timp:
http://blog.heritage.org/2012/02/19/chart-of-the-week-nearly-half-of-all-americans-dont-pay-income-taxes/
2) Sunt mai multe feluri in care se poate ajunge ca o persoana ori familie sa nu plateasca taxe federale, din cauza diverselor scutiri prevazute in codul fiscal:
– personal exemption: $3,800 de persoana (de exemplu 4 x 3800 = $15,200 pentru o familie cu doi copii)
– standard deduction – $12,000 pt cuplurile casatorite
– mortage interest deduction
– contributii la fonduri de pensii (de exemplu, max $17,000 pentru un plan 401k)
– contributii la un fond pentru cheltuieli medicale (max $5,000)
– anumite cheltuieli medicale
– donatii pentru caritate
– diverse altele
3) In plus fata de reducerile de mai sus exista chestia numita Earned Income Credit, care face ca unele persoane sa aiba „taxe negative”, adica sa incaseze bani de la guvern in loc sa plateasca.
„EIC is a refundable tax credit for low- and medium-income individuals and couples, primarily for those who have qualifying children. When the credit exceeds the amount of taxes owed, it results in a tax refund to those who claim the credit. […] The maximum EIC with one qualifying child is $3,169, with two children is $5,236, and with three or more qualifying children is $5,891. These amounts are indexed annually for inflation.”
http://en.wikipedia.org/wiki/Earned_income_tax_credit
4) Alte taxe.
Taxele federale pe venituri, discutate mai sus, constituie cca jumatate din veniturile guvernului federal. O alta treime din venituri provine din „payroll tax” si anume din impozitul platit jumatate de catre angajator si jumatate de catre angajat pentru Social Security si pentru Medicare. Prin definitie, acest impozit este platit de cei care sunt salariati, si nu de catre cei care sunt pensionati, asistati social samd.
In afara de impozitele de mai sus, functie de locul de resedinta al fiecaruia, pot exista impozite la nivel de stat sau de oras, sales tax samd.
Intr-o buna masura, insa, aceste taxe sunt compensate de diversele beneficii federale care nu-s direct legate de impozite, precum abonamente de telefon mobil pe gratis sau programul SNAP (food stamps). Acest program a ajuns la circa 48 de milioane de participanti, adica aproximativ 16% din populatie, avind o crestere de 72% (!!!) din 2008 incoace. Vezi datele complete aici: http://www.fns.usda.gov/pd/snapmain.htm.
5) Contributiile la bugetul federal facute de catre top 20% si urmatorii 20% dintre contribuabili:
http://taxpolicycenter.org/taxtopics/currentdistribution.cfm
http://www.ntu.org/tax-basics/who-pays-income-taxes.html
Da, sunt de acord ca Obama a adus criza in USA, sau, oricum, trebuie magic sa rezolve niste lucruri care nu mergeau bine doar de ieri de azi. In plus, ii uraste pe albi.
Poporul american va reusi sa iasa din impas, ca totdeauna!
Cred ca mai toti au inteles ca a venit timpul sa spuna „yes, we pay”, si sa puna astfel capat parantezei Obama, pe care NE-au oferit-o cu generozitate…dar pe ei i-a costat!
Thanks for the dream…