duminică, iunie 16, 2024

Cine vom mai fi de luni încolo? Vom sta și vom muri?

Vom merge pe stradă căutînd pe fețele oamenilor dovada că au votat?  Ne vom sfîșia între noi pentru a afla cu cine a votat aproapele?
Mi-e teamă că de luni încolo, ruptura dintre România care vrea să continue alături de UE și SUA, care vrea să respecte statul de drept, și România care a fost dată pe tavă acestor ticăloși penali de la PSD va deveni definitivă și cu urmări grave. Iar unul dintre principali vinovați este această presă captivă, această presa din care au dispărut cu totul bunul simț și corectitudinea jurnalistică. Un alt mare vinovat este Biserica Ortodoxă Română, care și-a schimbat menirea și misiunea și a devenit organ de propagandă pentru candidatul social-democrat. Ceea ce face o bună parte a clerului ortodox în aceste momente este strigător la cer. Un cer care este și el rupt în două, definitiv. Se numește ură împotriva celor care sînt de altă confesiune.
Victor Ponta e în stare de orice pentru a răspunde comenzilor baronilor penali și acest orice capătă accente tragice și trimite la încălcarea Constituției. Pentru că trebuie să ajungă președinte, pentru că toata puterea trebuie să ajungă în mîinile PSD. La gramadă, oameni din administrația publică, primari, președinți de Consilii Județene, preoți vînduți pe mulți arginți, duc o luptă cumplită pentru ca actualul premier să ajungă în fruntea țării. Nu contează ca acea țară va fi mai dezbinată ca în anii „90. În caz contrar, „scapă cine poate„. El a spus-o.  E înconjurat de indivizi care așteaptă cu sufletul la gură victoria lui pentru că de ea depinde libertatea lor. De ea depinde dacă vor putea fura în continuare.  Pentru ei, un alt rezultat este inacceptabil. Șeful organizației PSD Satu Mare, Mircea Govor, a sintetizat cît se poate de clar ce se întîmplă cu cei care nu vor vota cu Ponta: ” Cei care nu veți avea rezultate în turul doi, cît sunt eu în Consiliul Județean și cît am posibilitate, nu o să primiți niciun cinci bani. Cînd se repartizează bugetul – zero și garantez că niciunul nu mai primește nimic. Stați și muriți, asta e viața”.
Din mîinile lor trebuie să ne luăm pe 16 noiembrie țara înapoi.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. acesta este un scenariu.

    alt scenariu este ca prezenta la vot este extraordinara in randul tinerilor si a diasporei (in ciuda obstructiilor), iar majoritatea nehotaritilor isi dau seama ca totusi s-au trecut niste linii rosii, KI castiga la limita si apoi PSD se dezintegreaza sub loviturile, una cate una, a justitiei independente sustinuta in independenta ei de presedintele Iohannis, SUA si UE.

    nu este loc pentru demobilizare, si orice mesaj de acest fel ar trebui sa nu apara acum. sa nu cadem in sindromul Stockholm.

    • Daca guvernul nou nu se apuca imediat de treaba si daca justitia nu-si inzeceste eforturile cu om recolta mai mare … NOI – ENERGETICIENII care stim sa punem economia in picioare NU DEVENIM ACTIVI

  2. Abia aștept tăcerea de mormânt care se va lasa pe tot ce înseamnă PSD. Le va îngheța sângele in vine, li se va prăbuși toata aceasta construcție megalomanica, cu tot ceea ce reprezintă ea in oameni, fapte si structuri împletite intrun contorsionism ce va umple cărțile de istorie.
    DAR, sa nu uitam ca asa cum vaca umple găleata de lapte si apoi da cu copita si o răstoarnă, asa s-a comportat si……….De ce s-a încăpățânat sa nu-l pună premier pe Iohannis si ar fi evitat suspendarea, iar DNA își vedea de treaba? De ce s-a facut dreapta mii si fărâme? De ce nu exista unul sau chiar zece urmasi care sa-i ducă viziunea mai departe? Ați ghicit probabil, o vina foarte mare ii aparține lui TB.
    Si revenind, ceea ce trebuie sa se întâmple se va intampla! Daca o fi sa scăpam, ne-om învața minte, ca libertatea se plătește cu milioane de tinereți pierdute, ne-om învața sa lăsam țâfna prosteasca la o parte si multe alte deprinderi meschine ce le-am căpătat in acești ani. Daca nu, înseamnă ca încă n-am facut totul, înseamnă ca încă mai avem de plătit pentru ceea ce am tolerat prosteste de-a lungul timpului si înseamnă ca am fost niște ignoranți. Imi cer scuze daca unii au facut ceva mai mult. Si eu încă mi-am spart capul tot făcând scrisori, sesizări, luând atitudine de ani si ani încoace.Se pare ca nu a fost destul. Fata de răul pe care l-am lăsat sa crească langa noi, acțiunile noastre au fost nimic. Vom vedea!
    Daca castiga leprele astea, intr-adevăr începând cu ziua de apoi, lupta va fi la baioneta. Eu unul cel puțin, indiferent cate urechi se vor zgâria citind, nu mai iert pe nimeni. Mi-a greșit, m-a înșelat, a încercat sa ma fraierească, fulgii sar din el. Adică le fu* muma lor de nemernici! Si pe aia din administratie si pe nesimțitul care imi calcă prăvălia si imi zvârle banii, ca sa-i lustruiesc pantofii fiindcă vezi doamne mi-e client. Nu m-am născut pe lume ca sa lustruiesc pantofii cuiva si nici ca sa plimb vaca de lanț. Am învățat carte, mi-am înființat o firma pe care o duc in spate de aproape 23 de ani si prestez servicii cum ma pricep mai bine. Daca asa nu e bine, nu-mi pasa, oricum nu mai am ce pierde, dar nici zile nu le mai las! Asta se va intampla de luni încolo! Si pe copii i-am invatat sa nu mai ierte! Sa fie drepți, dar nu toleranți.

  3. De putin s-a terminat dezbaterea dintre candidati si dupa ce am citit mai multe comentarii se desprinde nepregatirea stafului lui KJ si intrarea in gura lupului la Realitatea care parea echidistanta-daca nu mai aproape de neamt cu doua zile inainte si care i-a intins o capcana mizerabila tocmai acum.I Cristoiu ii avertizase de ieri dar degeaba si daca se merge asa lumea va iesi la vot mai mult impotriva plagiatorului decat cu speranta unui viitor presedinte puternic .Puternic trebuie sa fie ca are de dus mai departe lupta cu coruptia .Deja cred ca incepem sa regretam pe cineva…Johanis nu e acel cineva ,are alte calitati dar ii lipseste cel putin una care e cea mai importanta arta oratoriei.Sa speram ca nu va conta prea mult!

  4. Ce sa mai spunem. Oricine va fi presedinte, anul viitor va fi groaznic. Insa cu extraordinarul, nemaipomenitul, galacticul victor viorel ponta mai avem o sansa. Cand vor controla ei toate parghiile puterii si vor elimina toti basistii din sistem atunci ei toti vor trai mai bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Ghitulete
Dragos Ghitulete
Jurnalist, a realizat de emisiuni la RFI Romania si Radio Romania. Talk-show-urile gazduite de el au fost premiate in 2007 de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, iar in 2008 de Clubul Roman de Presa. "Gluma ruseasca" este ultima sa carte, publicata la Cartea Romaneasca.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro