Catre elevii mei din Falciu

Dragii mei,

Ştiu că de mult aţi părăsit băncile şcolii, celor mai tineri dintre voi v-am fost profesor în anul şcolar 1997-98, când eraţi în clasa a 5-a, aşadar acum trebuie că aveţi pe puţin 27 de ani, iar cei mai vârstnici…mi-e greu să spun, deoarece „se sparie gândul”, vorba cronicarului. Şi totuşi, oameni în toată firea fiind, iar unii dintre voi deja cu părul alb, eu tot elevii mei vă consider, şi nu „foşti elevi”. Vă spun cu toată sinceritatea că, dincolo de aspectul sentimental, am şi un mic interes în felul în care vă privesc, anume acela că, socotindu-vă ÎNCĂ elevii mei, mai sunt în stare, fie şi doar în mică măsură, să vă fac a asculta ce vă spun, să vă fac a da credit vorbelor mele. Chiar şi numai ţinând cont de faptul că am luat această iniţiativă nemaiîntâlnită de a vă scrie, şi tot e un motiv să înţelegeţi că e vorba de ceva foarte important. De aceea vă rog să citiţi cu mare, mare atenţie cele de mai jos. Am încercat să concep un text cât mai scurt, astfel încât să nu vă pun prea mult răbdarea la încercare, dar pur şi simplu nu mi-a ieşit. Pentru a înţelege cât mai bine problema în întreaga ei complexitate a trebuit să explic pe larg unele lucruri, pentru că toate se leagă unul de altul şi, dacă mă rezumam la ceva scurt, ar fi ieşit un simplu manifest de propagandă electorală. Or, eu nu vreau ca voi să votaţi într-un anumit fel pentru că aşa v-am spus eu, ci vreau să votaţi cu cine vreţi, dar în mod conştient şi asumându-vă răspunderea pentru alegerea voastră. Dacă vi se pare prea lung, împărţiţi textul  în părţi mai mici şi mai faceţi pauză de gândire între ele. Aşadar:

Peste câteva zile România se va afla într-un moment de răscruce în existenţa sa, cum n-a mai fost în ultimii 25 de ani. Turul 2 al alegerilor prezidenţiale va hotărî în ce direcţie se va îndrepta România: spre o societate mai civilizată, cu mai puţini hoţi şi corupţi, cu mai mult respect pentru om şi nevoile sale, cu mai multă seriozitate în muncă, toate acestea ducând la un un trai mai bun – sau dimpotrivă, spre o societate decăzută, a traiului de azi pe mâine, în care hoţii fac legea ştiind că rămân nepedepsiţi, în care omul să stea cu capul plecat şi cu mâna întinsă în faţa statului. Ori, cu alte cuvinte, mai aproape de Europa şi de valorile sale, aşa cum au dorit cei care şi-au dat viaţa în decembrie 1989, sau mai aproape zări asiatice, străine de interesele şi aspiraţiile noastre.

În ultima vreme, şi mai ales în ultimele zile, cine aţi vrut şi cine n-aţi vrut v-au împuiat capul (dacă aţi avut chef să-i ascultaţi) cu tot felul de informaţii, mai mult sau mai puţin corecte, mai mult sau mai puţin interesate despre candidaţii la preşedenţie şi, mai ales, despre cei doi rămaşi în „finală”. Ambele tabere pornesc de la adevărul că ţara noastră, deşi ajunsă acolo unde au dorit majoritatea romînilor, adică în Uniunea Europeană şi în NATO, şi în ciuda unor realizări vizibile, s-a pomenit în prezent într-o fundătură, fiind sufocată de corupţie, cea mai primejdioasă boală care poate distruge organismul unei societăţi. De la corupţie şi furt, în general, porneşte tot răul. Nu e timp şi nici spaţiu destul ca să analizez motivele pentru care s-a ajuns aici, vreau doar să le sintetizez într-o expresie simplă: deoarece puterea reală în România a fost luată, după decembrie ’89, de eşalonul 2 al nomenclaturii comuniste, adică de o mulţime de lingăi ai lui  Ceauşescu, şi care şi-au ucis şeful ca să ia locul eşalonului 1. Dar de data asta nu în calitate de comunişti, ci de – vezi doamne! – mari capitalişti, care au furat şi distrus tot ce se putea fura şi distruge.

Desigur, asta o ştiţi cu toţii, numai că iată, în prag de alegeri, vin ambele tabere în faţa noastră ca să ne încredinţeze că numai una dintre ele este cea care are soluţia pentru a ieşi din fundătură, pe când cealaltă este exact cea care vrea ca totul să rămână cum a fost. Şi acum fiţi foarte atenţi:

Tabăra Ponta&comp este formată dintr-o clică de mafioţi numită Partidul Social-Democrat, adică nimic altceva decât fostul partid comunist reciclat, în a cărui conducere oamenii cinstiţi îi găseşti doar căutând cu lumânarea. Puterea reală în PSD o deţin aşa numiţii baroni locali, iar preşedintele partidului, Victor Ponta nu este altceva decât marioneta lor. Nici celelalte partide  nu sunt lipsite de baroni şi de hoţi, dar cei mai mulţi se află în PSD, şi asta nu doar pentru că e partidul cel mai mare, ci în primul rând pentru că aceasta e vocaţia naturală a conducătorilor săi. Culmea ipocriziei este însă că această gaşcă ordinară, care nu are mare lucru în comun cu adevăraţii social-democraţi din ţările civilizate, se proclamă cu neruşinare a fi partidul oamenilor săraci, de care are grijă să le dea ajutoare ori să le crească amărâtele de pensii şi salarii. În realitate, politica PSD este aceea de a menţine o parte cât mai mare din populaţie în sărăcie, deoarece numai în felul acesta o poate controla, ajutată fiind şi de posturi de televiziune precum Antena 3 şi România TV, care ţin captive şi spală creierele a  milioane de români, roboţi creduli ce refuză să se informeze şi din alte surse.

Statul acestei tabere dominate de PSD este un stat maximal, adică umflat peste măsură, birocratic şi neobrăzat în atitudinea faţă de oameni, pe care îi umileşte pe toate căile posibile. Dar este totodată şi un stat slab, deoarece nici să vrea nu e în stare să se poarte civilizat cu oamenii, să-i apere, să le susţină interesele. E un stat care, prin politica economică dezastruoasă, fără nicio logică şi fără niciun proiect coerent de viitor, nu  reuşeşte să creeze locuri de muncă, determinând astefel milioane de români să ia calea emigraţiei printre străini. E un stat care ar putea primi de la Uniunea Europeană miliarde de euro anual, dar banii aceştia sunt pierduţi pentru că cei puşi să-i gestioneze, aşteaptând şpagă, nu reuşesc să pună mâna pe partea care cred ei că li se cuvine. E un stat care, prin legile adoptate de un parlament de toată jena, plin de penali ocrotiţi pe faţă contra justiţiei, descurajează munca cinstită, iniţiativa particulară şi crearea astfel a unei cât mai largi clase mijlocii, de oameni stăpâni pe ei şi pe viaţa lor. E un stat al extremelor, cu o pătură restrânsă numeric, dar nesimţit de bogată (îmbogăţită prin furt), şi cu o largă majoritate de oameni care abia îşi duc zilele. E un stat care neglijează în mod iresponsabil educaţia, scoţând una după alta generaţii de absolvenţi inculţi, semianalfabeţi unii dintre ei chiar şi după ce termină facultatea. În fine, e un stat care, ca şi în educaţie, şi în cazul sănătăţii, în ceea ce priveşte cheltuielile se scumpeşte la tărâţe şi se ieftineşte la făină, cu rezultate pe care le simţim pe pielea noastră.

De vreo câţiva ani, împotriva clicii formate mai ales din pesedişti, dar şi din infractori cu mari funcţii şi averi din toate partidele, a început să se ridice justiţia, singura putere din România care de bine, de rău funcţionează cu adevărat independent, fără a fi influenţată politic, ceea ce e nepermis într-un stat democratic. DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie), ca şi altele cu un profil înrudit, este un organism creat la recomandarea Uniunii Europene special pentru a întocmi celor vinovaţi dosare de corupţie cu care să-i trimită în instanţe,  iar de acolo după gratii. DNA a fost atacată cu furie de către PSD, iar Ponta chiar a declarat ce va urma „după ce luăm controlul politic asupra DNA-ului” (cuvânt cu cuvânt – declaraţie publică, fără nicio jenă, care poate fi urmărită de oricine pe Youtube!). Deci Ponta se ridică împotriva dreptăţii pe care o face justiţia aşteptată de popor, vântură ideea unei legi a amnistiei şi graţierii pentru corupţi, dar chiar şi în aceste condiţii prim-ministrul şi partidul său ne mint în faţă spunând că datorită LOR funcţionează aşa bine DNA. Minciuna sfruntată, declaraţiiile care azi spun una şi mâine contrariul, autolăudarea fără niciun temei şi multe alte asemenea comportamente iresponsabile sunt caracteristica de bază a modului în care Ponta crede că trebuie să-şi „vândă marfa” – Ponta, acest şmecheraş obraznic, care a ajuns în vârful puterii fără niciun fel de merite, şi-a dat doctoratul într-un mod fraudulos, dovedindu-se că e un plagiator ordinar (a copiat cam o treime din lucrare), Ponta care este privit cu neîncredere (când nu e luat în râs) de o Europă întreagă şi de America, deoarece se dă drept aliat de nădejde, în timp ce trage cu ochiul spre Rusia autocrată şi spre China dictatorială, Ponta care se consideră un bun român şi un bun creştin ortodox, dar în afară de fraze sforăitoare şi participare de ochii lumii la ceremonii religioase nu dovedeşte prin nimic că e cel mai bun dintre noi, astfel încât să ocupe fotoliul de la Cotroceni. Urmăriţi cu atenţie chipul lui Ponta, ascultaţi-l cum vorbeşte, dar mai ales priviţi-l în ochi când vorbeşte – şi spuneţi ce simţiţi!

Cealaltă este tabăra care, spre deosebire de prima, unde totul a fost gândit şi organizat astfel încât să „iasă” cine trebuie ca să scape corupţii nepedepsiţi, a ajuns, prin forţa împrejurărilor, să fie denumită tabăra lui Johannis, pentru că nicidecum nu poate fi considerată a unui partid anume. Şi aceasta cu toate că exponentul ei a candidat iniţial din partea unui partid abia format prin unirea a două  mai mici, de centru-dreapta (respectiv PNL – adică Partidul Naţional Liberal, format din vechiul PNL şi PDL – adică Partidul Democrat-Liberal), la el alăturându-se pentru turul 2 şi alte partide sau candidaţi independenţi. Avem aşadar a face cu o tabără încropită din partide sau resturi de partide, fiecare cu orgoliile sale, dar unite prin convingerea comună că accederea lui Ponta la funcţia supremă în stat este un mare pericol pentru România şi pentru destinul său, pericol care rezultă din toate aspectele negative pe care le-am prezentat anterior, şi care prin mâna lui Ponta riscăm să se generalizeze şi să se agraveze fără prea multă speranţă de revenire grabnică.

Aşa cum am spus anterior, nici aceste partide nu sunt scutite de prezenţa baronilor şi a afaceriştilor corupţi, dar numărul şi proporţia lor este mai mică. Şi aceste partide au fost la guvernare, dacă nu în mod nemijlocit, măcar prin intermediul unor personalităţi, dar politica lor a dat rezultate anemice atât din cauză că au fost nevoite să guverneze în condiţii foarte grele de criză economică, cât mai ales datorită calităţii îndoielnice a celor aflaţi la conducere şi cârdăşiei unora dintre ei cu stânga fals social-democratică (mafia transpartinică!) Mai simplu spus, indiferent cine a fost la conducere,  România s-a caracterizat în toată perioada post-comunistă prin predominanţa lucrului făcut de mântuială, deoarece la noi „merge şi aşa”, prin legi astfel concepute încât să fie ocolite de cei „deştepţi” şi suportate de „fraieri”. Şi atunci se pune pe bună dreptate întrebarea: cu ce e mai acceptabilă această tabără decât prima? De ce să mai mergem la vot, în loc să stăm acasă, dacă „toţi fură”, dacă „toţi sunt la fel”?

Diferenţa se poate observa destul de clar dacă analizăm programele lui Iohannis şi ale partidelor care (mai mult sau mai puţin) îl susţin, declaraţiile diferitelor personalităţi de centru-dreapta, opiniile celor mai mulţi dintre jurnaliştii şi intelectualii de frunte ai ţării, dar în primul rând întreaga biografie a celor implicaţi în sprijinirea statului de drept, a democraţiei şi a economiei de piaţă în România. Mai simplu spus, credibilitatea taberei Iohannis este dată de credibilitatea majorităţii celor care o compun (pentru că şi acolo s-au strecurat destule persoane publice dubioase).

Ce stat propune românilor tabăra de centru-dreapta al cărei exponent este acum Iohannis? Nu unul maximal şi slab, ci unul minimal şi puternic. Minimal în sensul că nu se amestecă pentru toate fleacurile în viaţa oamenilor, răpindu-le libertatea de acţiune; şi puternic, în sensul că adoptă în mod democratic legi puţine şi clare, la care veghează apoi să fie strict respectate şi aplicate de către toată lumea; încurajează economia de piaţă, concurenţa, garantează proprietatea privată, iniţiativa particulară, în special cea a micilor întreprinzători, stimulând astfel crearea de locuri de muncă, formarea unei cât mai largi clase mijlocii şi, în general, mai multă prosperitate pentru întreaga sociatate;  nu este un stat al bogaţilor (sau pentru bogaţi), cum susţine propaganda celeilalte tabere,  ci unul care creează bogăţia care apoi să fie redistribuită inclusiv în favoarea celor mai săraci, pentru buna funcţionare a învăţământului, sănătăţii etc; este un stat de drept, în sensul că promovează libertăţile fundamentale şi drepturile omului prin domnia legii, egală pentru toată lumea; este un stat al echităţii, deoarece asigură condiţii egale pentru ca toţi oamenii să-şi pună în valoare capacităţile; este statul care slujeşte pe om, apărându-i interesele, şi nu unul care supune omul, făcându-l să se plece în faţa lui. Desigur, totul sună ideal, niciunde în lume nu există un stat care să funcţioneze atât de bine, ba chiar şi tabăra cealaltă pretinde că militează cel puţin pentru unele aspecte ale unui asemenea stat. Diferenţa fundamentală este, însă, că dacă tabăra de stânga a dovedit în permanenţă că e numai vorba de ea atunci când să treacă la fapte, tabăra dreptei şi-a asumat ca principii fundamentale aceste valori şi nu poate exista cu adevărat decât în condiţiile în care le aplică în mod riguros.

Tabăra lui Iohannis este cea care de ani de zile sprijină din răsputeri activitatea DNA de demascare şi aducere în faţa justiţiei a celor vinovaţi de dezastrul economic al ţării şi de sărăcirea populaţiei, indiferent de partidul din care fac parte. Niciodată „uscăturile” din această tabără nu au foat tolerate şi sprijinite ca să scape de urmărirea penale, în timp ce PSD-ul se ducea cu mare alai să-şi sprijine corupţii la tribunal (de gura lumii, acum nu mai îndrăzneşte), şi chiar dacă unii parlamentari ai dreptei au făcut front ca să nu se ridice imunitatea parlamentară a vinovaţilor, în tabăra de stânga se întâmplă mereu pe dos, parlamentarii bine intenţionaţi fiind „pasăre rară”.

Credeţi că întâmplător cea mai mare parte dintre românii plecaţi, temporar sau definitiv, peste hotare au votat mereu cu dreapta şi nu cu stânga? Iar în turul 2 sunt pregătiţi să voteze cu Iohannis şi nu cu Ponta? Şi sunt nemulţumiţi pentru că nu li se oferă condiţii mai bune pentru a vota? De ce? De proşti ce sunt? Oare nu pentru că cei mai mulţi dintre ei sunt oameni muncitori şi curajoşi, care s-au săturat să mai stea cu mâna întinsă la vai de el de statul român şi au preferat să se ducă acolo unde nu doar că se trăieşte mai bine, dar unde şi statul de drept funcţionează mai bine? Şi oare nu pentru că aceşti oameni extraordinari, înfruntând adesea nesiguranţa şi duşmănia unor localnici tembeli, au înţeles ce înseamnă valorile Occidentului şi de aceea vor să lupte pentru ca ele să fie îmbrăţişate şi de românii de acasă? Şi credeţi că ei nu ştiu să facă mai bine decât oricine diferenţa dintre Ponta şi Iohannis, pentru că acolo au adevărate modele? E destul să se uite la om şi îşi dau seama care e doar un panglicar bun de gură şi care e cel serios, dornic realmente să schimbe faţa societăţii româneşti.

Vă spuneam să priviţi cu atenţie în ochii lui Ponta atunci când vorbeşte, dacă vreţi să înţelegeţi cu adevărat ce fel de om e, cum încearcă să ascundă ceva anume şi cum se demască fără să vrea. Acelaşi lucru vă cer să faceţi şi cu Iohannis. Priviţi-l cu atenţie în ochi, priviţi-i zâmbetul. Sunteţi oameni maturi, trecuţi prin viaţă: chiar să nu ştiţi face diferenţa?  S-au spus despre candidatul dreptei, un om mult mai puţin cunoscut decât Ponta,  minciuni peste minciuni, care de care mai mizerabile şi mai nesimţite, în încercarea disperată de a discredita un om care a obţinut la Sibiu realizări extraordinare, prin muncă extrem de serioasă şi respectând strict legile, de aceea fiind ales şi reales de trei ori la rând ca primar cu o majoritate zdrobitoare, pronunţată şi în primul tur al actualelor alegeri nu doar de sibieni, ci chiar de tot judeţul, unde aproape că nici nu mai există germani (saşi) Oare oamenii ăia sunt nebuni la cap şi nu ştiu ce fac? Oare n-a fost timp destul ca Iohannis să fie demascat până acum dacă vreuna dintre ilegalităţile care i se pun în cârcă ar fi fost adevărată? Dar nu, maşinăria de propagandă a PSD funcţionează la turaţie maximă şi mulţi, din păcate prea mulţi oameni îi cad pradă din lenea de a gândi ori de a se informa. Mai mult, s-a încercat discreditarea lui şi pe seama faptului că e german, şi de aici concluzia că e venit din ţara-mamă, când de fapt aici au venit strămoşii lui acum 900 (nouă sute!) de ani şi el e la fel de român ca noi toţi, doar că are altă limbă maternă; mai rău – că e nazist, că e spion german… Nu convine nici faptul că nu e ortodox, ci protestant de rit luteran, de parcă dacă eşti un ortodox ticălos e mai scuzabil decât să fii un protestant de omenie. Sunt afirmaţii incredibile pe care le auzim într-o ţară despre care pretindem că o vrem civilizată! Toată această mascaradă nu are alt înţeles decât teama imensă a actualilor guvernanţi că dacă Iohannis va ajunge preşedinte chiar va pune în practică cele promise în vederea consolidării statului de drept şi a democraţiei, iar atunci toţi corupţii care au tâlhărit România vreme de 25 de ani nu vor mai avea scăpare.

Sigur, s-ar mai putea spune multe , dar şi-aşa mă tem să nu mă fi lungit dincolo de răbdarea voastră. Un singur lucru vreau să vă mai zic în încheiere – tuturor, chiar dacă mai sunteţi ori nu în Fălciu, chiar dacă sunteţi în ţară sau străinătate: o doamnă care are rude în Fălciu, stând de vorbă cu ele, a încercat să-şi explice votul dat în primul tur mai mult în favoarea lui Ponta. Ştiţi ce a auzit că se spune prin târg despre motivaţia respingerii lui Iohannis? „ Dar Iohannis ce ne dă?” Oameni buni, chiar aşa să fi ajuns fălcienii mei, pe care i-am stimat întotdeauna şi pe care am încercat din răsputeri, în munca mea de profesor, să-i fac oameni cu mintea zdravănă şi cu sufletul deschis? Atâta să fie ei în stare să ceară de la viaţă? Să aştepte să li se dea ceva, ca să poată trăi de pe o zi pe alta? Fără niciun gând la viitorul lor şi al copiilor lor?

Eu doar atât vă mai spun:

CINE SE TÂRĂŞTE PE BURTĂ ÎŞI MERITĂ SOARTA DE VIERME!