luni, iunie 17, 2024

Cetăţeanul faţă cu instituţiile statului

Desfăşurarea celui de-al doilea tur de scrutin din 16 noiembrie în oricare dintre secţiile aglomerate din străinătate reprezintă un studiu de caz excelent pentru înţelegerea raportului dintre stat şi cetăţean, atunci când nevoia uneia dintre aceste părți – sau a amândurora – le face să interacţioneze. Observațiile sunt la fel de valabile și pentru alte situații în care de o parte se găseşte cetăţeanul, iar de cealaltă parte, un reprezentant al statului.

Față de primul tur, de această dată am reuşit să votez. La München, la ora 20, după mai bine de 12 ore de aşteptare la coadă. Capacitatea de concentrare îmi scăzuse odată cu instalarea fricii că poarta se va închide din nou în faţa noastră. Ultimii 20–30 de metri i-am făcut în aproape două ore, înaintând imperceptibil şi în detrimentul celor care împingeau cu mai mică putere. Era o chestiune de noroc şi de forţă, cine avea să treacă de poartă în ora rămasă,  din mulţimea de oameni striviţi. Am votat aproape fără să îmi dau seama ce fac. Aveam un singur gând, să mă concentrez atât cât să nu greşesc căsuţa. Am ieşit din consulat exact la ora 20, când în ţară se anunţau exit-pollurile, cu un sentiment profund de eliberare. Cei din jurul meu anunţau deja rezultatul. Grupul celor câteva sute care încă aşteptau a început să sară de bucurie.

Am dedicat ziua de luni unei bucurii aşezate, similară celei din noiembrie 1996. Începeam să-mi recapăt raţiunea şi puterea de analiză asupra a ceea ce se întâmplase duminică. Iar ceea ce văzusem în secţia de votare nu corespunde deloc rolului pe care o instituţie publică trebuie să-l joace în raport cu cetăţeanul.

Tânărul care mi-a consemnat datele s-a mişcat cu o încetineală deliberată. Am aşteptat să transcrie datele din cartea de identitate, privindu-l cum rotunjește cu meticulozitate literele. Am încercat să-i dictez datele, pentru ca el să mă apostrofeze că-l grăbesc, era foarte obosit şi-l durea mâna. Abia apoi mi-a întins buletinul de vot. I-am înapoiat ştampila cât de repede, cerându-i cartea de identitate. Doar atunci şi-a amintit că trebuie să lipească autocolantul, ceea ce i-a mai smuls un efort chinuit.

Nici nu mai contează care partid l-a trimis pe tânărul meu în comisie. În faţa cetăţeanului care vine să voteze, el reprezintă statul român. Ministerul de Externe s-a scuzat pentru proasta organizare, spunând că nu poate să oblige reprezentanții partidelor din comisiile electorale să fie prezenţi sau să le impună o anumită conduită.

Această justificare este însă incorectă, responsabilitatea îi revine în totalitate statului român. Acesta a decis ca membrii comisiei să fie membri de partid, iar prezenţa lor să fie opţională. Şansele ca un loc în comisie să rămână neocupat sunt mari, dacă partidele speculează situaţia şi anunţă târziu absenţa reprezentanţilor. Depinde astfel de bunul plac al membrilor de partid dacă numărul de ștampile de vot se reduce, odată cu absența lor.

Când s-a decis implicarea partidelor în organizarea procesului de votare, care trebuie să rămână unul nepărtinitor, s-a ignorat – voit sau nu – că în anumite situaţii prezenţa la vot poate influenţa rezultatul scrutinului şi, implicit, comportamentul membrilor de partid aflaţi în comisii. În țară, unde sunt înscrise pe listele permanente aproximativ o mie de persoane într-o secţie, acest aspect este poate de mică importanţă. Însă atâta vreme cât există un număr important de secţii în străinătate, în care numărul alegătorilor pe liste suplimentare nu poate fi apreciat în prealabil, implicarea directă a partidelor poate afecta obiectivitatea rezultatului. Nu trebuie ignorat nici faptul că şi în ţară se poate vota pe liste suplimentare.

Viteza procesului depinde în mare măsură de voinţa, bunul-simţ, poate chiar şi de vârsta sau personalitatea membrilor comisiei, care scriu de mână şi îndeplinesc mecanic toate celelalte acte, timp de 14 ore. Rezultatul votului poate fi influenţat într-o mare măsură de hazard. De aceea este necesară o reglementare legislativă în sensul unui proces cât mai puțin dependent de voința partinică, atâta vreme cât în secțiile din străinătate nu este asigurată o fluidizare similară celei din secțiile din România.

S-a considerat până acum că prezenţa membrilor diferitelor partide politice cu interese contrare în comisie va duce la o reglare reciprocă a comportamentului acestora. În condiţiile afluxului de peste patru mii de alegători pe secţie, câţi au votat pe 16 noiembrie cel puţin la München, le este imposibil oamenilor din comisie să se controleze între ei. De aceea trebuie căutate alte mijloace de reglare, eventual alegerea membrilor comisiei din rândul unor persoane fără interese de partid.

Aceasta este sarcina statului. El îşi alege reprezentanţii în funcţie de criterii tot de el stabilite. De aceea, cetăţeanul venit să voteze, să-şi plătească taxele sau să ceară o autorizaţie de construcţie interacționează nu cu un alt individ, ci cu statul, prin instituţiile şi funcţionarii săi, pe care statul i-a ales după priceperea sa şi a lor. Interlocutorul reprezintă un întreg care depășește individualitatea funcționarului. Dacă este incompetent, trage de timp sau profită de un vid legislativ pentru a neglija drepturile celui din faţa sa, aceasta este responsabilitatea statului care l-a angajat şi care îi reglementează atribuțiile.

Observaţia mea vine pe fondul nemulţumirii exprimate de alegătorii care nu au mai ajuns duminică la urne. Revolta alegătorilor s-a manifestat împotriva membrilor din comisii, lipsiți de orice putere de decizie. Responsabili au fost consideraţi executanţii, nu decidenţii. Relația instituțională nu trebuie să se reducă la nivelul interuman dintre adresant și funcționar.

Având în vedere condiţiile inumane la care au fost supuşi atât membrii comisiei, cât și alegătorii, atât revolta votanţilor, cât şi indignarea celor din comisie, lipsiţi de responsabilitate şi adesea mânaţi de cele mai bune intenţii (o cunoştinţă dintr-o secţie de votare din străinătate a înregistrat datele a peste 900 de persoane, fără a  reprezenta niciun partid, depăşindu-i cu mult pe membrii ambelor partide rămase în cursă), manifestarea directă este de înţeles. Este de dorit o înțelegere cât mai bună a raporturilor reale, instituţionale şi evitarea situaţiilor în care, datorită epuizării fizice, oamenii să reacţioneze instinctiv, şi nu ca parteneri într-un raport administrativ.

Situaţia a fost permisă cu intenţie josnică de decidenţi, cei care au organizat întregul proces. Înlocuirea ministrului de externe între cele două tururi a urmărit doar declinarea responsabilității prin intermediul unei persoane care avea să renunțe benevol la funție imediat după cel de-al doilea tur.

Iar deținătorii puterii decizionale, care şi-au transpus interesele personale într-un raport administrativ, se ascund în spatele oamenilor din comisie, trimişi acolo şi ca să înfrunte revolta directă. Probabil au luat în calcul ca tensiunea se va dezamorsa la nivel interuman, fără să se mai răsfrângă apoi şi la nivel instituţional.

O răspundere instituţională este însă singura eficientă. Bucuria momentului nu trebuie să stingă impulsul civic, pentru că situaţia riscă să se repete – şi nu doar pe plan electoral. Toţi cei care au reacţionat acum prin vot au puterea şi cunoaşterea necesare să ceară o îmbunătăţire pe termen lung. Ne trebuie numai perseverenţă.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Oamenii trebuie sa invete sa-si ia viata in maini si sa nu mai depinda de institutiile statului. Sa invete sa fie liberi … fara niciun fel de fire!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioana Badelita
Ioana Badelita
Ioana Bădeliţă este absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi a unui studiu LL.M. în Drept Economic European şi Internaţional la Universitatea din München. În prezent se pregăteşte pentru admiterea în avocatură în dreptul german.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro