Asemeni unor Raymond Aron, Isaiah Berlin si Leszek Kolakowski, François Furet a fost unul dintre iluștrii intelectuali europeni ai secolului trecut. Scrierile sale, în special „Reflecții asupra Revoluției Franceze” [apărută în traducere la Humanitas], au sfidat paradigma marxistă prevalentă despre principalele forțe care dau formă dramelor istorice. Ideile contau enorm pentru Furet și el a insistat că era tocmai impulsul ideologic cel care a dus la teroarea iacobină din timpul Revoluției franceze și la împământenirea experimentului utopic sovietic ca urmare a preluării bolșevice a puterii, în octombrie 1917. Publicarea „Ideilor revoluționare” ale lui Jonathan Israel (2014) a reaprins dezbaterea despre puterea decisivă a ideilor pe tărâmul pasiunilor revoluționare. (De asemenea, la 25 de ani de la triumful revoluțiilor din Europa de Est, este greu de negat impactul ideilor semnificative asupra galvanizării energiilor civice anti-totalitare. Una din acele viziuni inovatoare a fost conceptul lui Václav Havel de puterea celor fără de putere).
După prăbușirea URSS, Furet a întreprins o analiză cuprinzătoare a ceea ce a numit a fi secolul comunist, în capodopera sa finală, „Trecutul unei iluzii” [apărută în traducere la Humanitas]. Mulți stângiști, în special în Franța, dar nu numai acolo, au pus în discuție abordarea sa a comunismului ca vis sfărâmat, simultan minciună și iluzie, cu consecințe catastrofice. Au încercat să contracareze această viziune cu argumentul înșelător potrivit căruia, în pofida tuturor dezastrelor documentate, „ideea comunismului” a rămas un principiu regulator pentru orice demers social postcapitalist. În această carte de mici dimensiuni dar de mare profunzime, elegantă și foarte provocatoare, Furet oferă un răspuns la asemenea tentative stăruitoare de a exonera așa-zis imaculata teorie în pofida efectelor sale concret înfricoșătoare: „Ideea comunistă, ca idee abstractă, nu a murit odată cu dispariția Uniunii Sovietice. În măsura în care a fost născută din frustrările inseparabile de societatea capitalistă și din ura unei lumi dominate de bani, ea este independentă de ‘înfăptuirea’ ei; tot ce are nevoie este speranța abstractă într-un univers postcapitalist. Cu toate acestea, de atunci încolo, a avut de asemenea o istorie ale cărei daune erau imposibil de ignorat…” (pp. 11-12). Pe scurt, iluziile, minciunile și pasiunile vor continua in plan politic, dar, istoric, ele nu vor mai putea fi negate.
Acest volum postum este bazat pe notele editate ale lui Furet dintr-un volum anticipat, dar niciodată finalizat, de dialoguri cu influentul filosof francez Paul Ricoeur. Istoricul Christophe Prochasson, autor al unei biografii extraordinare a lui Furet, scrie o introducere plină de informații utile în care numește această lucrare, în mod justificat, testamentul politic și intelectual al autorului. Cartea abordează într-o manieră admirabil de profundă toate temele importante explorate de Furet în contribuțiile sale desăvârșite.
Unul din cele mai controversate puncte de vedere îmbrățișate de Furet în cartea sa de un imens succes, Trecutul unei iluzii, reanalizat și dezvoltat aici, este similaritatea dintre cele două regimuri genocidare ale secolului XX: cel bolșevic și cel nazist. Atunci când istoricul german Ernst Nolte a sugerat că ele împărtășeau trăsături definitorii, mulți au contestat ceea ce percepeau a fi o relativizare a unicității Holocaustului. Nolte greșea când afirma existența unui „nex cauzal” între comunism și național-socialism, dar, așa cum arată Furet, analogia nu înseamnă identitate. In final, Furet a pus capat dialogului cu Nolte. Deschiderea sa nu insemna acceptarea, nici măcar partială, a tezelor tot mai stridente ale istoricului german. Ceea ce i se pare cel mai problematic la Nolte este ideea că nazismul ar fi o consecintă a totalitarismului bolsevic, ceea ce, accentuează Furet, inseamnă să ignorăm sursele endogene ale acestei ideologii (p. 65).
Una peste alta, volumul reprezintă o colecție de reflecții istorice edificatoare, pronunțate într-o manieră lucidă, clară, despovărată in chip fericit de orice efecte bombastice și obscurități de jargon. Această carte nu este doar despre trecut, ci și despre situația dificilă europeană actuală, criza axiologică și morală, recrudescența sentimentelor și emoțiilor naționaliste și capcanele noilor cântece de sirenă ideologice. Ar trebui citită ca o reflecție melancolică asupra deziluziilor trecutului și un avertisment legat de posibila lor reîntoarcere pe măsură ce omenirea se confruntă cu incertitudini agonizante. Defel ostatic al elogiilor optimiste la adresa progresului social ireversibil, critic al universalismelor generoase dar adeseori inșelătoare, Furet a fost conștient că politica democratică înseamnă un angajament supus unor riscuri permanente.
François Furet, Lies, Passions, and Illusions. The Democratic Imagination in the Twentieth Century. Edited with an Introduction by Christophe Prochasson. Translated by Deborah Furet. Chicago and London: The University of Chicago Press, 2014. Versiunea engleza a acestui text urmeaza sa apara in „Times Higher Education”. Traducere in romaneste de Marius Stan.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ma identific pe deplin cu dispretul fata de pasiunile radicale si iluziile desarte, pe care cred ca este de datoria luciditatii politice si civice sa le respinga cu hotarare. Dar cum ne dam seama ca o ideologie sau un proiect politic ar putea ascunde o pasiune radicala sau o iluzie desarta, care sunt consumptive si prin definitie esuabile? Cum facem deosebirea dintre o iluzie si un ideal, care nu sunt unul si acelasi lucru? Cum ne aparam idealurile, care ne lumineaza vietile, de iluziile sau pasiunile politice care ni le intuneca, de vointele si obsesiile totalitare? Probabil ca mijloacele pe care le folosesc, spatialitatea si orizontul intre care se misca sunt indicii puternice. In mod cert, razboiul sau razboaiele care impanzesc multe regiuni ale lumii, consecintele de slabire a statalitatilor, de haos si terorism, din zonele post-invazie sau post-ocupatie, arata o fata care nu poate fi ascunsa sub niciun voal sau sub niciun steag strain. La fel, preocuparea de a fabrica pe banda rulanta idei si teorii revolutionare pentru consumul altora, niciodata pentru cel propriu, ahtierea dupa “leadershipul mondial”, o utopie in lumea multipolara, pe care spiritul scrutator al lui Furet cu siguranta ar fi inclus-o in “Trecutul unei iluzii”. Indiferent de ce spun sau vor spune stangistii, care-si au locul lor in democratie, cel putin pentru ca ne amintesc de esecul parintilor lor ideologici, comunismul este un deseu toxic, retestarea nu mai este posibila in primul rand ca economic nu functioneaza. O spun si aici, pericolul nu il mai reprezinta comunismul, dar il poate reprezenta liberalismul, daca isi va revendica, la fel de pasional si de radical, unicitatea si globalitatea pe care comunismul le-a pierdut. Imi plac temele pe care le puneti in discutie, mai ales ca va inteleg mesajul ca pericolele din trecut sa nu ne orbeasca in fata pericolelor din prezent, fapt pentru care va multumesc.
Oricum ar fi ,Rev. franceza , ca si aceea americana , sint la temelia politicii democratice moderne .Bolsevismul nu este decit o erezie , o varianta mai grosolana , brutala .E semnificativ faptul ca civil. noastra libera si-a facut aparitia din ororile revolutionare , iar primul fruct al ,noii ere, a fost bonapartismul .O noua era strident laica .Nu e aici ceva ca un ,pacat primordial, ? Apoi , in cazul democratiei actuale , nu tot de ideologie este vorba , chiar daca , fara nici o paralela cu regimurile radicale ?Sintem asaltati din toate partile de o adevarata retorica democratica , ceva ce ar fi stirnit risul anticilor , care numai prosti nu erau , pt. ei ,democratia, fiind regimul cel mai de jos , domnia gloatelor si a ignorantei , a noncalitatii , chiar daca acceptabil in raport cu tiraniile , – iar libertatea pe care o propunea confundindu-se cu bunul plac si libertinismul , carnavelesca .Evident , democratia anticilor nu se suprapune intocmai cu democratia moderna , civilizata , in pofida ororilor pe care le-a vazut ,era, moderna , necunoscute mai inainte .Daca ne facem ca nu vedem aceste lucruri inseamna ca sintem angajati iar angajamentul nostru presupune tocmai o ,ideologie, , recunoastem ,ideologiile, altora , care nu sint bune , nu insa si pe a noastra , care este un ideal , bun .Ceea ce se numeste azi ,democratie, seamana cu un fel de religie diluata , cu predicatori pe masura .Ce tr. facut?Imbinati calitatea cu cantitatea , valoarea cu numarul , asa cum propunea deja Aristotel , cu regimul lui moderat .Stiu , Platon ,Aristotel erau reactionari , daca nu cumva ,fascisti, avant la lettre , evolutia i-a dat la o parte ,scotindu-i in fata pe Derrida , pe Furet , etc. Sint convins ca peste doua sute de ani altfel se va scrie istoria , daca nu vom fi inghititi intr-o noua varianta a comunismului , – azi nu-i mai putem citi decit pe cei ce au stiut sa se ridice peste vremuri , neluind in seama cintecul de sirena al ,ideologiilor, contemporane lor .Ce vreau sa spun ?Critica , pt. a dfi obiectiva si credibila , tr. sa fie egal distribuita .E un vis , desigur .Retorica democratiei in stil american incepe sa devina la fel de insuportabila ca propaganda comunista , desi in varianta holliwoodiana si ,evanghelica, .Se stie cit de mult admira Lenin soc. americana .Daca ar invia , ar fi invidios , si-ar vesea visul cu ochii , o lume plebee , mecanizata si industrializata , cu o ,cultura populara, infloritoare , cu o libertate sexuala deplina , varianta soft a ideealului marxist .La ce bun sa ne mai certam , istoria a avut grija sa niveleze asperitatile .