Diego Rivera și urmele Revoluției ruse la San Antonio

În anul 1927, artistul Diego Rivera participa la cea de-a zecea aniversare a Revoluției ruse, la invitația VOKS, instituția gazdă a tovarășilor de drum. Sosirea mexicanului la Moscova (3 noiembrie 1927) era anunțată chiar în Pravda, organul de presă care discuta și „frescele sale extraordinare” din noul Secretariat al Educației Publice din Mexico City. Aceleași pe care însuși poetul Vladimir Maiakovski le glorificase drept „primele picturi murale comuniste din lume”. Să ne amintim că sovieticii înființaseră în 1925 această VOKS (vezi și articolul „Comunismul ca ispită globală: În căutarea paradisului terestru” http://m.hotnews.ro/stire/13289944), o societate unională pentru legăturile culturale cu străinătatea, iar primul director al noii entități fusese Olga Davidovna Kameneva (sora lui Lev Troțki și fosta soție a lui Lev Borisovici Kamenev, unul din oponenții lui Stalin în interior).

Anvergura lui Rivera (membru al Partidului Comunist Mexican și participant la eveniment din partea Ligii Anti-imperialiste Mexicane) a fost confirmată în timpul acelor zile festive prin alegerea sa în prezidiul congresului omagial și în biroul de presă, dintr-un total de 947 de delegați. Era văzut ca un vârf al intelighenției străine. Tot lui Rivera îi revenise sarcina de a picta o mare frescă în clădirea administrativă a Armatei Roșii pentru care finalizase 45 de schițe în acuarelă și numeroase alte notițe în creion. A părăsit Moscova în primăvara anului 1928 și nu a mai apucat să finalizeze pictura murală din sediul Armatei, dar, în același an, pictează acest tablou (vezi foto) sub numele de „El Septimo de Noviembre, Moscu”, în care reproduce marea de oameni și drapele roșii, detașamentele Armatei Roșii care îl impresionaseră puternic și pe care le privise ore în șir marșăluind prin istorica Piață Roșie.

La aniversarea Marii Revoluții fusese invitat și românul Panait Istrati. Plecat de la Paris, avea să se deplaseze o bună parte din drum cu automobilul prietenului său Cristian Rakovski, nimeni altul decât ambasadorul Uniunii Sovietice în capitala franceză (Rakovski era un bolșevic de origine bulgaro-română, prieten al lui Gherea, al lui Lenin și al lui Troțki). De la Frankfurt va călători cu trenul și, odată ajuns la granița Uniunii Sovietice, îi va trimite o înflăcărată carte poștală prietenului său, Romain Rolland: „Comme vous le voyez, je suis parti… Je suis heureux! Terre nouvelle! Tout est lutte et espoir chez les vaincus. Je vais avec les vaincus! Amitié!”. La Moscova, Istrati își declară și el în Pravda intenția de a părăsi Occidentul și de a se stabili în Uniunea Sovietică, apoi petrece mult timp alături de Nikos Kazantzakis, cel cu care și călătorește, după marea aniversare, în diverse colțuri ale URSS. „Fabulosul” voiaj sovietic al lui Istrati care avea să-l și lămurească la urmă, în bună măsură, în privința ficționalității ideologiei comuniste. La rândul său, Rivera rupea cu staliniștii și avea să devină, până în anii ’50, un fervent susținător al lui Lev Troțki. Împreună cu soția sa, Frida Kahlo, Rivera s-a situat de partea lui Troțki în lupta împotriva gangsterismului stalinist.

Pictura artistului mexican se găsește astăzi la Muzeul de Artă din San Antonio într-o expoziție unicat Diego Rivera și tot ea este cea care mi-a conturat impulsul acestei succinte și încrucișate paranteze istorice. Frenezia ideologică a intelectualilor și artiștilor comuniști în anii 1920 rămâne un fenomen pe care avem încă a-l cerceta cu pasiunea colecționarului de timbre. Timbre roșii cu chipul lui Lenin, dacă este să îmbrățișăm „enciclopedia morților” lui Danilo Kiš (vezi și grupajul Kiš de pe platforma LaPunkt: http://www.lapunkt.ro/2014/01/19/danilo-dupa-danilo/), cel după al cărui tipar scriitoricesc pare zămislită și această biografie colectivă cu personaje complicate și frământate. Istrati, bun prieten cu Victor Serge și cu Boris Souvarine, s-a „lămurit” în bună măsură în timpul periplului său sovietic, dar mulți alții au trăit vraja până la capăt.