8 bariere in calea investitiilor in sectorul energetic si tot atatea potentiale solutii

Impactul negativ al barierelor din sectorul energetic în realizarea investițiilor se răsfrânge asupra sectorului energetic, dar şi a întregii economii.

1. Accesul la terenuri

Accesul pe un teren pentru realizarea unor activităţi permanente sau temporare durează în România până la 18 luni, spre deosebire de alte ţări din UE unde durează câteva luni.

În plus:

■    astfel de elemente produc întârzieri costisitoare în desfășurarea etapelor de investiții și generează mari costuri administrative și de conformitate.

■    condițiile dificile pentru exercitarea drepturilor de servitute instituite de legislație, care implică o durată de timp considerabilă până la momentul soluționării;

■    din cauza lipsei cadastrului și a înscrierii terenurilor în cartea funciară, deseori proprietarii terenurilor necesare pentru activitățile de explorare și exploatare nu pot fi identificați. În astfel de condiții, încheierea convenției cu privire la cuantumului rentei datorate pentru exercitarea dreptului de servitute instituit de Legea Petrolului este imposibilă.

Soluţii:

■    reducerea volumului de documente ce trebuie semnate;

■    simplificarea procedurilor de acces la terenuri în urma unor modificări legislative;

■    cointeresarea membrilor comunităților locale prin participarea la câștigurile financiare rezultate din desfășurarea activităților petroliere/energetice;

■    desfășurarea de campanii de informare cu privire la riscurile și beneficiile activităților energetice.

2. Procesele de aprobare şi avizare a lucrărilor de investiţii

Un număr semnificativ de investitori au decis să nu investească în România când au descoperit procedurile lungi, complicate şi costisitoare de obţinere a avizelor, autorizaţilor, acordurilor, licenţelor etc.

În plus:

■    Procesul de răspuns la o solicitare durează de la minim 30 zile până la câteva luni de la furnizarea documentelor;

■    Se produc întreruperi ale investiţiilor și se generează costuri suplimentare;

■    Statul român are de pierdut din cauza lipsei situației actualizate a resurselor naturale şi a exploatării propriu zise a acestora;

■    Investitorii se reorientează spre state cu un grad mai scăzut de birocraţie;

■    Procedurile anevoioase cu care operează autoritățile implicate;

■    Atribuțiile limitate ale agențiilor de reglementare și deficitul de resurse umane și materiale cu care acestea se confruntă;

■    Durata ratificării acordurilor de concesiune este foarte mare, pentru că circuitul de avizare include numeroase ministere. În plus, întreg circuitul de avizare trebuie reluat în întregime atunci când titularul inițiază o modificare a planului de operațiuni, dar și atunci când au loc schimbări la vârful ministerelor care avizează – chiar dacă acestea nu privesc tipul de operațiuni în discuție.

Soluţii:

■    clarificări legislative;

■    atribuțiile ANRM/ANRE/Ministere clarificate și consolidate;

■    simplificarea procesului de „ratificare” a concesiunilor petroliere și a amendamentelor la acestea;

■    întărirea rolului ANRM de autoritate de reglementare și partener al companiilor petroliere.

3. Nearmonizări între legile specifice domeniului energiei şi alte legi româneşti sau din UE

Există o majoră lipsă de armonizare între legislaţia românească, dar şi între legislaţia românească şi legislaţia europeană. Conceptual, legislația în domeniul energiei a fost realizată în cea mai mare parte în urmă cu 10 ani, fiind ulterior completată, actualizată şi armonizată, fără a se ţine seama că noile cerinţe – liberalizarea pieţei, privatizarea companiilor energetice, listarea pe bursă, integrarea în piaţa unică europeană – impun un concept nou, necesar a fi reconstruit corespunzător din temelie.

În plus:

■    Lipsa de armonizare între diversele acte legislative ce guvernează activitățile de prospecțiune și exploatare:

■    Lipsa de armonizare a legislației din domeniul energiei cu legislația construcțiilor și cu cea de mediu;

■    Autoritățile locale interpretează legea după „cutume” locale.

Soluţii:

Anul 2015 este anul unui nou început, datorită: geopoliticii regionale, obligaţiilor impuse de UE la nivelul pieţei gazelor şi electricităţii, dar şi noilor concepte de securitate, regândirii fiscale ce se va impune în domeniul gazelor naturale, poziţionării viitoare în ceea ce priveşte gazele neconvenţionale. Astfel, se impune o nouă viziune care să constea în elaborarea unui Cod al Energiei care să cuprindă toate elementele necesare funcţionării sectorului energetic şi armonizarea întregii legislaţii cu noua abordare (un Cod al Energie).

4. Stabilitatea cadrului legislativ şi predictibilitatea în sectorul energetic

Lipsa unui cadru stabil, transparent, predictibil și competitiv pe termen lung, determină aversiunea de a investi sau investiţii nerentabile care nu aduc plus valoare pe termen lung.

În plus:

■    regimul actual de impunere a taxelor și redevențelor pleacă de la necesarul de venit la bugetul de stat, nu de la principiile unei impozitări echilibrate și stimulative a industriei, avantajoase atât pentru stat, cât și pentru investitori.

■    informațiile despre concesiuni și rezerve sunt tratate ca secret de stat, deși, potrivit legii, sunt secret de serviciu. O reglementare defectuoasă nu distinge substanţial între cele două categorii, contrar practicii internaționale și interesului economic al statului;

■    Sectorul energetic necesită, un cadru instituţional și legislativ adecvat. E nevoie de o legislație stabilă, transparentă, atractivă pentru toți participanții și de o instituție responsabilă cu supravegherea aplicării acesteia.

Soluții:

■    Fiscalitatea nu trebuie să mai fie doar o metodă de echilibrare a balanţei contabile. Trebuie să fie simplă, stabilă, predictibilă, ușor de gestionat şi coroborată cu realităţile şi optimizările pe termen scurt şi lung, dar şi echilibrând sărăcia energetică şi securitatea energetică;

■    Simplificarea și transparentizarea sistemului de vehiculare a informațiilor privind concesiunile petroliere.

5. Politici publice neadecvate

Incapacitatea de a produce documente coerente, clare şi care să puncteze principalele priorităţi în acord cu nevoile sectoriale, care ar fi trebuit identificate până la acest moment.

În plus:

■    sunt necesare politici fiscale de stimulare a investițiilor în acest sector, de creştere a eficienţei economice, a gradului de utilizare a infrastructurii, a protejării clienţilor vulnerabili, a promovării de noi direcţii strategice (noi forme de energie, descoperirea de noi resurse, inovarea şi cercetarea, noi tehnologii etc.);

■    sunt necesare armonizări ale politicilor energetice, fiscale, sociale, dar şi armonizarea acestora cu unele politici specifice diverselor domenii de activitate.

Soluții:

■    structurarea proceselor şi a responsabililor de procese şi subprocese, şi realizarea politicilor publice specifice fiecărui sector, armonizate cu obiectivele strategice ale României si cu o coordonare unitară;

■    realizarea unei hărţi a proceselor și a politicilor publice specifice aferente.

6. Piaţa energiei

România este ţara care îşi bazează tranzacțiile pe relațiile dintre oameni, contractele fiind doar o formă de protecţie. În fapt piaţa gazelor din România, astăzi, este una reactivă în care nu cunoşti ce s-a întâmplat cu gazele proprii, deţinute şi plătite, decât la sfârşitul lunii, când eşti pus şi în faţa faptului împlinit. (?)

În plus:

■    Inexistența unor mecanisme de alocare a cantităților vândute fac ca acele cantități vândute să nu poată fi individualizate în condițiile legii;

■    Lipsa codului reţelei de transport și distribuție care să stabilească responsabilitățile și drepturile părților, dar și modul în care trebuie asigurată continuitatea curgerii gazelor, penalitățile percepute sau ? de care beneficiază clientul;

■    Lipsa codului depozitelor de înmagazinare, sub forma unor reguli detaliate privind procesul de injecţie / extracţie din depozitele de înmagazinare.

■    Lipsa codului pieţei gazelor naturale (lipsa modelului de piaţă) – piaţa de gaze din România funcţionează „la întâmplare”, lipsa regulilor privind corelaţia între acţiunile de tranzacţionare şi acţiunile de transport, distribuţie şi înmagazinare, fac imposibilă urmărirea fluxurilor de gaze de la punctul de achiziţie la punctul de livrare;

■    Lipsa cunoaşterii capacităţilor ferme/întreruptibile/backhaul în punctele sistemelor de transport, distribuţie şi înmagazinare;

■    Lipsa operatorului de echilibrare face ca piaţa de gaze din România să funcționeze, aproape exclusiv, în funcţie de temperatura exterioară, contractele devenind, din această cauză, inutile;.

■    Lipsa mecanismelor de asigurare a flexibilităţii furnizării prin dezvoltarea mecanismelor secundare prin care să se gestioneze derularea corectă a contractelor;

■    Lipsa sistemelor de garantare ieftine, care să reducă riscurile extrem de ridicate aferente fiecărei tranzacţii;

■    Lipsa  sistemelor de transmitere şi stocare a informaţiilor, care să permită urmărirea continuă, cel puţin zilnică (în ţările europene urmărirea se realizează la nivel orar şi există sisteme funcţionale în acest sens), şi să facă posibilă derularea corespunzătoare a contractelor semnate;

■    Lipsa planurilor preventive / reactive pentru situaţii de urgenţă, prin care să se cunoască consecinţele a ceea ce poate determina nefuncţionarea contractelor în situaţii de urgenţă;

■    Restricțiile juridice care permit „manipularea” directă sau indirectă a prețului şi care fac ca piaţa liberă să nu poată funcţiona decât impunând riscuri mari asupra celor care tranzacţionează gaze;

■    Reenginering-ul sistemului de transport, distribuţie, a interconectărilor şi înmagazinărilor, neadaptate pieţei liberalizate, în care drepturile şi obligațiile trebuie să fie de ambele părţi;

■    Lipsa implicării statului în promovarea culturii, cunoștințelor şi a diseminării informaţiei specifice pieţei de gaze naturale.

Soluții:

■    modificarea legislației primare şi secundare, pentru a asigura funcţionarea pieţei;

■    Road-map-ul pentru liberalizarea reală a pieţei (care să fie şi în avantajul consumatorului);

■    implementarea urgentă a elementelor necesare, fără de care funcţionarea pieţei este iluzorie (codul reţelei, operatorul de echilibrare, stabilirea capacităţilor, reenginering-ul sistemului etc.);

■    obligarea fiecărui furnizor de gaze din România să îşi realizeze o Politică de vânzare proprie, care să fie făcută publică şi care să permită urmărirea corectitudinii tranzacţiilor şi atacarea oricăror suspiciuni asupra încheierii contractelor;

■    dezvoltarea de mecanisme de stimulare a vânzării gazelor naturale pe bursă;

■    dezvoltarea programelor de diseminare a informaţiei privind liberalizarea pieţei gazelor naturale şi modul în care consumatorul trebuie să se integreze în ea, astfel încât să beneficieze şi el de avantajele acesteia.

7. Planificarea și conducerea în sectorul energetic

Procesele derulate pe piaţă în ultimii 15 ani în sectorul energetic: liberalizarea pieții, unbundling-ul fostelor companii energetice integrate, privatizarea companiilor energetice, lipsa datelor din piaţă necesare fundamentării unei decizii unitare, sub motivul secretizării acestora la nivelul companiilor și sectoarelor, separarea funcțiilor care coordonează sectorul energetic între diverse instituţii (ANRM, ANRE) determină lipsa coordonării naționale unitare a resurselor energetice și lipsa prognozelor și planificării energetice.

În plus:

■    Planificarea națională asupra resurselor energetice ar elimina alocarea ineficientă a resurselor şi coordonarea situaţiilor de criză atunci când forţele pieţii nu pot face faţă sau când acestea dezvoltă acţiuni speculative extreme. Dezvoltarea de politici, norme, reguli, instituţii pentru asigurarea securităţii energetice, cu scopul de a contrabalansa speculațiile şi a acoperi activităţi nerentabile (sau la limita rentabilităţii), pe care piaţa nu şi le însuşeşte.

■    Lipsa prognozelor asupra cererii de forme de energie pe termen scurt, mediu şi lung și a mixului energetic pe principiul asigurării surselor cu costuri minime în condiții de risc acceptate;

■    Lipsa unei entități responsabile cu urmărirea aplicării strategiei energetice și implementarea planului strategic.

Soluții:

■    Definirea urgentă a unei entităţi care să aibă acces legal la toate datele din sectorul energetic, sub obligaţia de confidenţialitate, care să prevină situaţiile de criză prin analiza în ansamblu a problemelor energetice (gaz, ţiţei, electricitate, cărbune), transmiţând avertizările corespunzătoare şi care să aibă competenţa de a interveni în situaţii de criză în vederea dispecerizării corespunzătoare a surselor disponibile pentru depăşirea corespunzătoare a acestora.

■    Gestionarea unei baze de date naţionale operaţionale, care să reunească toate formele de energie şi impactul lor asupra societății.

8. Nerespectarea drepturilor corporative ale investitorilor

Investițiile, inclusiv în sectorul energetic, sunt realizate de societăți comerciale cu capital românesc sau străin și care întâmpină multiple dificultăți birocratice.

În plus:

■    Investitorii au adeseori mari dificultăţi în utilizarea Procurilor pentru votul în cadrul Adunărilor Generale ale Acţionarilor (AGA);

■    Legislaţia româneasca solicită existenţa Procurii speciale (Procura) care stipulează votul exact al acţionarului la fiecare punct de pe ordinea de zi a AGA;

■    Împuternicitul trebuie să urmeze instrucţiunile de vot;

■    Acest lucru atrage de la sine obligaţia de a emite o nouă Procură pentru fiecare AGA în parte şi pentru fiecare emitent în parte, ceea ce restricţionează capacitatea investitorilor de a reacţiona ad-hoc la evenimente curente şi la dezbaterile din AGA şi nu le permite utilizarea procurii generale emise la momentul deschiderii contului de valori mobiliare;

■    Procura trebuie să fie în original, ştampilată şi semnată, fără îndeplinirea altor formalităţi. Atunci când acţionarul mandatează o instituţie de credit – custode (?);

■    Timpul pentru pregătirea procurii este, în practică, unul extrem de limitat şi face uneori foarte complicată, dacă nu chiar imposibilă, emiterea ei de către investitorii străini. (?) Acest lucru este determinat mai ales de faptul că, pentru a obţine procura, trebuie cunoscută ordinea de zi a Adunării care, în unele cazuri, devine finală cu doar 10 zile înainte de Adunare, în timp ce procura trebuie livrată cu 48 de ore înainte de AGA;

■    De asemenea, procedurile de vot în cadrul AGA sunt dificile şi necesită timp de pregătire îndelungat şi multă documentaţie de depus pentru ca voturile să fie luate în considerare;

■    Votul prin corespondenţă sau electronic necesită timp şi efort pentru a fi utilizat, astfel că rămâne complicat de utilizat de către investitori;

■    Adeseori companiile nu prezintă raportări în limba engleză.

Soluţii:

■    Introducerea şi acceptarea unei Procuri generale discreţionare– cu perioadă de valabilitate sau fără perioadă de valabilitate– sau acceptarea Procurii generale primite de custozi şi brokeri la momentul deschiderii contului;

■    Să nu se solicite pentru exercitarea drepturilor de vot în AGA– indiferent de modalitatea de exercitare a votului– documente adiţionale, cu excepţia actului de identitate şi a Procurii;

■    Actualizarea şi utilizarea bazei de date a depozitarului central a acţionarilor şi a reprezentanţilor legali sau autorizaţi, pentru a servi ca dovadă a deţinerii şi reprezentării, combinată cu recunoaşterea brokerilor şi custozilor ca reprezentanţi autorizaţi ai clienţilor lor;

■    Simplificarea votului prin corespondenţă şi a celui electronic.

În cadrul campaniei Strategiei Energetice pentru Români, aşteptam opinii pe

Facebook https://www.facebook.com/pages/Strategia-Energetica-pentru-Romani/1603559046534376?ref=hl

Blogul: www.dumitruchisalita.ro.