Evenimente recente legate de diversele evaluări școlare m-au inspirat să aștern câteva idei despre un aspect central al școlii: nota. Astfel, avem elevi mândri că au luat nota maximă, elevi care se simt nedreptățiți pentru că nu li se recunosc meritele și, din nefericire, elevi care se sinucid din cauza notei. Iată deci că nota contează indiferent ce s-ar spune. Contează pentru a primi o bursă, pentru a fi admis la o școală bună, ca formă de recunoaștere socială a meritelor, ca presupusă măsură a cunoștințelor și a nivelului de inteligență. Chiar și în vechiul regim nota reprezenta un criteriu de bază pentru a fi admis în structurile tineretului comunist. Astfel, accentul pus asupra notei sugerează faptul că în sistemul de educație nu este vorba de învățare ca scop în sine ci de învățare ca mijloc pentru a atinge un alt scop.
Încercarea de a măsura cumva performanțele elevilor/studenților nu este total lipsită de sens. Însă acest lucru implică inevitabil o doză mare de reducționism (adăugat faptului că abordările orientate pe separarea disciplinelor decupează în mod artificial realitatea). Problema devine gravă atunci când nota ajunge să conteze prea mult ca impact emoțional, când devine alienantă, când ne îndepărtează de realitate. Într-un anumit sens, școala luată prea în serios devine dăunătoare. Acest lucru este explicabil prin faptul că orice dogmă, ideologie și de altfel orice confuzie între un model (ca produs limitat al minții umane) și realitate riscă să devină periculoasă.
În calitatea mea de profesor și de fost elev premiant (chiar șef de promoție în facultate) simt că am o oarecare responsabilitate de a face ceva pentru a-i ajuta pe elevi și studenți să evite păcatul ”fundamentalismului școlar”. În acest scop voi prezenta în continuare pe scurt câteva idei care sper să ajute la evitarea unei înțelegeri greșite a ceea ce reprezintă școala și notele:
- Școala este un incubator mai mult sau mai puțin reușit. Ea singură nu are cum să ne pregătească în mod eficient pentru viața reală. Școala poate pregăti, în cel mai fericit caz, buni profesori. Când ieșim din incubator lucrurile nu mai stau la fel. Problemele lumii reale diferă semnificativ de problemele artificiale din incubator. Ierarhia pe care școala o introduce prin notele acordate nu prea mai este relevantă în viața reală. S-a demonstrat că nici măcar IQ-ul nu este un indicator semnificativ pentru reușita în viață. În afara incubatorului școlar nota are o semnificație foarte discutabilă (mulți angajatori știu bine asta).
- Cel mai important lucru despre educație este ceea ce a exprimat foarte bine Isaac Asimov: ”Self-education is, I firmly believe, the only kind of education there is”. Am avut norocul să primesc de foarte timpuriu o idee similară de la tatăl meu: ”scopul educației ar trebui să fie auto-educația”. Acum pot să confirm că am învățat la nivel profund doar acele lucruri pe care am dorit să le învăț, de care m-am preocupat în mod voluntar, pe care le-am studiat mai ales singur, fără să primesc neapărat o notă pentru asta. Din contră, atunci când am învățat doar pentru o notă bună, chiar dacă am reușit să o obțin, m-am ales cu aproape nimic pe termen lung. Consider că notele pe care le-am primit nu au reprezentat nici un stimulent și nici un indicator semnificativ pentru ceea ce am învățat la nivel profund și durabil.
- Profesorii nu sunt zei și nu pot evalua elevii/studenții la modul absolut. Mai mult, destui profesori posedă o inteligență superioară caracterului/moralității lor, ceea ce le permite să facă diverse compromisuri mai ales dacă acționează din conformism (”așa fac și alții”). Iar conformismul aplicat pe un sistem atins de metehne nesănătoase servește la stabilizarea acestor metehne. Acolo unde avem impresia că numai competența contează pot să existe alți factori care țin de diverse considerente politice (în sens larg). Astfel, a absolutiza evaluarea care vine din partea unui profesor este pur și simplu stupid. Mult mai utilă este capacitatea de a face diferența între profesori: să ne detașăm de cei de proastă calitate minimizând efectul lor nociv și să ne bucurăm de ceea ce putem învăța de la cei de bună calitate.
- Nota 10 acordată prea ușor distorsionează realitatea. În sistemul francez lucrurile stau ceva mai bine pentru că aproape nimeni nu poate obține nota maximă, 20. Faptul de a putea obține nota maximă induce cumva ideea falsă că putem fi perfecți și în realitate precum în incubatorul școlar. Mai mult, apare un alt efect pervers: elevii/studenții de nota 10 au probleme mari în a învăța din greșeli din simplu motiv că, aplicând și în viață reală aberația existenței notei maxime, evită greșelile potențial utile. Acești elevi/studenți au o aversiune mai mare la risc și suferă în mod disproporționat pentru micile greșeli (după cum a lua 9 în loc de 10 poate fi ”catastrofal”). A nu putea să învețe printr-o abordare de tip ”încercare și eroare” este o limitare a celor obișnuiți cu nota 10 pe linie. Perfecționismul este un alt ”păcat” în care cad elevii/studenții de nota 10. De asemenea, aceștia au dificultăți în a lua decizii legate de ceea ce să NU facă pentru că rămân din școală cu iluzia că poți fi de 10 la toate ”materiile” vieții făcând ”perfect” tot ce ți se cere. Acest lucru poate explica de ce în viața reală elevii de nota 10 ajung mai degrabă să fie conduși de cei de nota 5 și nu invers. Din aceste motive, elevii/studenții de nota 10 pe linie au de fapt foarte multe de învățat când se trezesc afară din incubatorul școlar, în timp ce, cei de nota 7-8, mult mai obișnuiți să decidă ce să nu facă, par mai bine adaptați.
- Nimic nu poate suplini propriul sistem de evaluare. Cei care nu au în ei înșiși criteriul propriei valori sunt ca frunza în vânt și cad ușor pradă abuzurilor diverșilor ”experți” pricepuți în a-i evalua în fel și chip. Cu cât mai scăzută încrederea în sine cu atât mai mare riscul de a fi abuzat la nivel emoțional. De fapt, cred că școala nu poate rezolva singură nimic esențial pentru că esențialul este întotdeauna în noi și nu în sistemul exterior care vrea să ne formeze/deformeze într-ul fel sau altul. Au succes cei care înțeleg că învățarea e treaba lor în primul rând – nu am văzut încă autodidact care să nu reușească în viață.
Este cred destul de evident că evaluarea prin note poate avea efecte nedorite asupra elevilor/studenților dacă i se acordă o importanță prea mare. Nota este o construcție artificială care servește la a măsura ceva. Însă nu e foarte clar ce anume măsoară și unde contează efectiv această măsurătoare în afara incubatorului școlar. Este foarte posibil ca ceea ce cuantificăm să nu conteze în timp ce esențialul rămâne de fapt ne-cuantificabil. Există și sisteme educaționale care nu folosesc note și acestea ar merita cred mai multă atenție. Pentru a învăța în mod profund și durabil nu avem neapărată nevoie de evaluări și note ci în primul rând de motivație, pasiune și curiozitate. De aici rezultă destul de evident și rolul principal al profesorului: a stimula curiozitatea, motivația și plăcerea de a învăța. Dacă nu poate face asta atunci probabil că nu poate face nimic cu adevărat util, eventual poate chiar să dăuneze. În fine, de mare ajutor pentru elevi și studenți este discernământul de a alege persoanele care îi pot ajuta pe drumul lor, drum ce nu poate fi ghidat decât de propria dorință de cunoaștere și evoluție.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Recomand tuturor romanilor seriosi sa mearga sa studieze macar un an la o facultate buna din strainatate. O sa vedeti lucrurile si viata intr-un mod diferit dupa o astfel de experienta.
O sa intelegeti ca Romania are un sistem de invatamant foarte slab. O sa vedeti altfel problemele.
De exemplu, autorul editorialului scrie in calitate de „profesor și de fost elev premiant (chiar șef de promoție în facultate)”. Deci, in Romania nici sefii de promotie din facultati nu au invatat sa structureze niste probleme/idei in mod clar si sa se concentreze pe SOLUTII. In Romania toata lumea isi da cu parerea, se bate apa in piua, dar cand se scrie un editorial nu exista structura, nu se defineste problema bine, nu se identifica potentiale solutii, nu se recomanda solutii optime, si nu se pune in practica nimic. Suntem invatati sa „asternem idei” si nu sa implementam solutii.
Deci, citesc acest editorial scris de un SEF DE PROMOTIE si nu vad care e situatia, care e complicatia/problema, ce solutii vede el, ce recomanda. Scoala ne creaza modele cognitive prin care sa ne invartim in jurul cozii, si nu ne invata sa fim cetateni PRODUCTIVI. Ne invata sa latram la luna.
Altfel, sunt de acord ca sistemul de invatamant din Romania este destul de prost si ca exista probleme si la modul cum se foloseste notarea. Niciodata, de la clasa intai si pana la clasa XII-a, mie nu mi s-a cerut in Romania sa lucrez in echipa cu colegii mei. Singurul meu scop era sa iau note mai mari decat ceilalti colegi, nu sa cooperez cu ei. Nu sa lucrez impreuna cu ei. La vremea respectiva nici nu realizam. Acum inteleg cate oportunitati au fost ratate pentru ca nu era cooperare intre colegi.
Dupa ce au trecut 10 ani de la terminarea liceului, multi dintre colegi si-au dorit foarte foarte tare sa facem o intalnire de 10 ani. Dar scopul principal si la acea intalnire a fost sa vada fiecare cat de smecher a ajuns fata de ceilalti colegi, nu sa se lanseze ceva cooperari benefice pentru toata lumea. Imediat dupa intalnire, toata lumea a uitat de toata lumea si asteapta urmatoarea intalnire ca sa se copare cu fostii colegi, de parca nu exista alte 7 miliarde de oameni pe planeta cu care s-ar putea compara.
Si uite asa crede poporul roman ca are invatamant de foarte buna calitate. Citeste prin ziare cate un articol despre un olimpic roman care a fost admis la o universitate de top din strainatate si toata lumea se culca cu ideea ca suntem un popor destept. Dar nimeni nu vrea sa vada ca olimpicul nu a fost creat de sistemul de invatamant din Romania, ci s-a creat singur, cu familia si cu vreo doi profesori de la meditatii. Si nimeni nu mai vede ceva: ca cei mai multi dintre acesti olimpici si-au sacrificat alte laturi ale dezvoltarii personale si cand se angajeaza prin vreo firma de top peste Ocean constata ca el este bun din punct de vedere tehnic, dar este catastrofa la soft skills.
Domnule Mihai,
Ca sa completez ce scrieti Dv mai sus in scolile romanesti nu se preda si nu se antreneaza calitatile de lider. Elevii doar o turma care nu stie de nimic altceva, nu sunt incurajati sa aiba initiative pe care sa le puna in practica si sa vada rezultate complete.
Nu se predau la fel discipline de comunicare, depre felul in care se scrie o lucrare, despre cum se face o dezbatere civilizata, despre cum trebuie prezentata o lucrare, samd…
Mihai, nu cred ca studiile in strainatate schimba, singure, mentalitatea…
Daca „interesatul” nu considera ca are ceva de modificat in propriul comportament, nicio universitate prestigioasa si niciun profesor nobelizat nu vor putea sterge metehnele, ca sa le inlocuiasca cu virtuti! Orice schimbare profunda trebuie mai intai dorita, considerata necesara (OBLIGATORIE!) de cel in cauza! Altfel, nu este decat o spoiala temporara care se cojeste cu timpul, lasand sa reapara tot adevarata natura a omului, indiferent cat de scolit ar fi…!?
Din fericire, nu exista numai o cale, rezervata doar unor norocosi, de a evolua in viata!
Sugestia mea ar fi ca oamenii sa incerce sa schimbe ceea ce-i deranjeaza, sa accepte ceea ce nu poate fi schimbat si, mai ales, sa faca diferenta dintre cele doua categorii precedente (Marcus Aurelius).
Foarte adevarat si foarte corect tot ce ati enuntat in articol. Felicitari!
Un articol interesant si la obiect…
Exista intr-adevar o problema legata de fundamentalismul scolar. Daca nu iei in serios scoala, absolut deloc, pleci cu un handicap – lipsa totala de cunostinte. Daca o iei prea in serios, adica inveti „la toate”, doar pentru nota sau nu doar pt asta, risti sa te pierzi in chestii uneori inutile, uneori benigne, alteori maligne… Iti trebuie acel discernamant de care vorbeste autorul la sfarsit, ca sa iti gasesti singur drumul in viata, sa vezi ce vrei si ce poti. Singur, pt ca nimeni nu prea te invata asta. Daca ai noroc, inveti de la parinti si/sau de la unii profesori adevarati. Daca ai noroc… sau daca esti un tip realmente deosebit!
Nu stiu daca scoala e un incubator, la noi poate ca e mai curand o celula izolatoare… Scoala noastra nu isi propune sa ii pregateasca pe copii pt viata (indiferent ce inseamna asta – adica sa dobandeasca cunostinte si sa isi construiasca abilitati care sa le serveasca direct in profesie, sau doar la modul general, in educatie lor ca oameni)… ci doar sa treaca niste examene, devenite din ce in ce mai stupide…
„Nota este o construcție artificială care servește la a măsura ceva.”
Am citit baremul de corectare pentru limba si literatura romana de la ultimele examene nationale. Nota 10 reflecta conformarea perfecta cu un set de criterii care mie imi par intru totul straine de esenta limbii ca fenomen viu si a literaturii ca transfigurare a realitatii.
Stiu ca nu e neaparat asa dar, cu baremul in fatza, este rezonabil sa ma tem ca cei care au luat nota 10 nu au opinii proprii despre operele despre care au scris si ca folosesc limba romana ca pe un strung si nu ca pe un flaut.
Nu de mult, pe aceasta platforma, am citit textul intristator al Profesorului Solomon Marcus care tragea concluzii similare din subiectele la proba de matematica.
Mi-a mers la inima … Sa va dea Dumnezeu sanatate si putere sa nu plecati urechea la laudele lumii … Eu nu m-am putut abtine :)
sint putini cei care inteleg migratia purtatorilor de sarcina intr un tranzistor, sau cei interesati nu de ce scriu eu aici, ci de cum este posibil ca de la un terminal sa transmiti / receptionezi cuvinte, cum undele electromagnetice iti poarta vocea etc. curiosii vor afla indiferent de scoala sau de note. cei mai multi insa vor toci ca papagalii sa obtina un post intr o banca, sa devina un contopist intr un birou, sa si ia un masterat / doctorat pentru a i creste leafa etc. sint domenii (medicina de ex) unde experienta profesorului care a deschis mii de torace sau cutii craniene conteaza (chiar daca sistemele inteligente pot inmagazina digital experientele anterioare si opera singure ). altfel, ce noutati sa aduca cineva in drept ? adevarul nu se schimba. poate doar normele (artificiale) impuse de structuri birocratice…..
La început voiam să listez articolul şi să-l împart tuturor cunoştinţelor care sunt convinse că a fi părinte bun înseamnă a sta pe capul copilului de la cinci până la cel puţin opştşpe ani şi de a-l forţa să ingereze cantităţi cât mai mari de matematică plus germană – eventual şi alte materii, dar astea par să fie în top.
După care m-am gândit că nu are nici un rost – oamenii nu cred în ceea ce văd, ci în ceea ce vor să creadă. Poate că-şi pun atâtea speranţe în şcoală, pentru că nu văd altă cale de propăşire …
Cum se scrie un articol valoros, cu idei indraznete, progresiste, de avangarda:
– se alege un aspect oarecare din viata contemporana (de ex. notele la scoala, sistemul democratic, sau datoriile suverane);
– se constata ca este imperfect, ca destul de multa lume este destul de nemultumita de aspectul in cauza. Se exagereaza serios aceasta nemultumire;
– se propune desfiintarea lui.
Stimabile, daca desfiintati notele la scoala veti obtine peste cativa ani generatii de adulti nu numai prosti cum sunt acum (pentru ca nu au invatat la scoala) ci si fuduli (pentru ca nu scoala nici macar nu i-a invatat, prin niste note proaste, ca nu-i in regula sa nu invete).
Dupa care puteti reveni dvs. cu alt articol si mai valoros, progresist si de avangarda, in care sa propuneti o noua idee indrazneata: desfiintarea scolilor.
Dupa parerea mea :
1. Nu exista un sistem de invatamant ideal!
Scoala, cu tot ceea ce implca ea, inclusiv modul de evaluare, trebuie adaptata situatiei PRECISE din Romania. Elevii, parintii, profesorii romani, nu sunt mai prejos, si nici superiori altor natii, dar sunt diferiti! In orice tentativa de schimbare + sau – radicala, trebuie tinut cont de particularitatile acestui popor, fara nicio judecata de valori, doar cu luciditate! Altfel, situatia ultimilor 25 de ani se va perpetua :(
Copiii nu sunt cobai, nici profesorii! Schimbarea de dragul schimbarii, doar pentru ca e hype, pentru satisfacerea unor orgolii supradimensionate, sau din naivitatea de a-si imagina ca o metoda inovatoare va functiona in Ro pentru ca a functionat in Finlanda, de ex, mi se pare o greseala!
2. Scoala are rolul principal de transmitere a cunostiintelor!
Pentru ca un elev sa discearna, sa aleaga, sa stie ce-i place, sa-si descopere potentialul, trebuie sa cunoasca cat mai multe! Cu cat invata mai multe, orice, din toate domeniile, cu atat mintea se exerseaza, limbajul evolueaza, exprimarea propriului potential devine clara si naturala,iar riscurile de a porni pe un drum gresit diminueaza.
La ce ajuta matematica unui filolog, sau geografia unui informatician, mai ales atunci cand sunt uitate imediat dupa trecerea unui examen? Pai, cel putin la a face diferenta intre matematica si geografie, ceea ce nu-i tocmai evident pentru toata lumea… ;)
Mai serios, functionarea creierului uman reprezentand, inca (!), un mister total, nu cred ca avem vreun interes sa ne autolimitam, si nici sa credem ca reusim sa anticipam exact ceea ce ne va servi, sau nu, in viata! Determinismul nu se acorda de lod cu spiritul si geniul uman, adica nu se stie niciodata ce-ti rezerva viitorul?
Din experienta, cred ca e salvator sa stii cat mai multe, nimic nu e complet inutil.
Cat despre note, sau calificative, sau chiar numai „zambete ingaduitoare” generalizate, cred ca problema este alta : raportarea copilului la evaluara in sine, indiferent care, si cat ar fi de cool, si asta depinde de ‘alte alea” care nu se invata la scoala, adica de educatie, personalitate, caracter, valori familiale, etc.
Copilul care s-ar sinucide pentru un 4, ar face-o si pentru un „suficient”, sau „portocaliu”, etc., daca semnificatia este ca nu a reusit, si urmarile…banuite !
Nu cred nici ca trebuie renuntat la evaluare, de teama consecintelor ei, ci mai degraba, ar trebui renuntat la prejudecati sau judecati de valoare survenite in urma esecului sau succesului (sunt la fel de nocive!), deoarece stabilite dupa criterii arhaice, valabile doar in mintea unora si care nu mai au nicio corelatie cu realitatea…
Nu modul de evaluare conteaza deci, ci ce se face cu el! Copiii nu sunt terorizati de note, ci de intrepretarea lor de catre adulti! La asta cred ca trebuie lucrat….urgent!
Spui ca: „Pentru ca un elev sa discearna, sa aleaga, sa stie ce-i place, sa-si descopere potentialul, trebuie sa cunoasca cat mai multe! Cu cat invata mai multe, orice, din toate domeniile, cu atat mintea se exerseaza, limbajul evolueaza, exprimarea propriului potential devine clara si naturala,iar riscurile de a porni pe un drum gresit diminueaza.”
Sa vedem care este, de fapt, realitatea:
Mostre de „cultura generala” din manualele scolare romanesti, prezentate de dl. Mihai Maci (Lector la Universitatea din Oradea) in articolul „CUM PRODUCE SCOALA TAMPITI”:
„NOTA. Pentru ca cei ce nu au contact direct cu invatamantul preuniversitar sa nu creada ca lucrurile spuse anterior sunt rezultatul unor idiosincrazii personale, imi permit sa dau cateva mostre din manualele si culegerile pe care le-am avut in mana. Daca are curiozitatea de-a rasfoi manualele copilului sau, orice parinte are sansa de-a nimeri peste altele, cel putin la fel de originale.
1) «Andrei si Calin vor sa-si cumpere mingi de tenis pentru antrenament. Cate mingi poate cumpara fiecare daca o minge costa 3 lei, iar 1/5 din suma lui Andrei este cu 3 mai mica decat 1/3 din suma lui Alin.
Daca Andrei ar avea cu 9 lei mai mult, atunci dublul sumei celor doi copii ar reprezenta costul unei biciclete, adica 436 lei.»
Problema (cu eroarea de nume si ortografia proprie) e din culegerea Concursului «Fii InteligenT la matematica» (asa se scrie titlul) editia a VI-a (2011 – 2012) pentru clasa a IV-a (a patra) coordonata de Alexandrina Dumitru (avand inca 39 – da, 39 – de autori) si aparuta la editura NOMINA in 2011.
Eu am rezolvat-o – algebric – in 19 ecuatii. Nu stiu care e copilul de clasa a IV-a care poate desfasura, in succesiunea lor logica, 19 ecuatii.
2) «Care sunt tarile pe care le-a cucerit (Napoleon)?»
Intrebarea e din manualul de Istorie de clasa a IV-a, avandu-i ca autori pe Valentin Balutoiu si Dumitra Radu si aparut la Editura Didactica si Pedagogica R. A. in 2010
Nu va grabiti sa raspundeti Italia si Germania, caci ar fi un anacronism (aceste tari au aparut in a doua jumatate a secolului XIX) si, implicit, o gresala. Printre “tarile” cucerite de imparat se numara: episcopia de Eischstätt, cea de Halberstadt, comitatul de Hohenhole, cel de Solms si alte cateva zeci (daca nu sute) de asemenea principate in Germania si Italia. Se poate spune ca a cucerit Rusia? Cati copii de clasa a IV-a pot raspunde acestei intrebari?
3) «Cuvinte cheie (la o lectie – nota mea): membrana (plasmalema), fosfolipide, steroli, matrix lipidic, proteine membranare: extrinseci, intrinseci, canale, receptori, enzime, markeri; perete, microfibrile, celuloza, chitina, lamela mijlocie, substante pectice, lignina, suberina, ceruri, cutina.» Sau, cateva pagini mai incolo, alte «cuvinte cheie» (tot ale unei singure lectii): «invelis mitocondrial, criste, condrioplasma, reactii de oxido-reducere, potential redox, glicoliza, acid piruvic, ciclul Krebs, catena respiratorie, ATP, fermentatie alcoolica, fermentatie lactica.»
Practic fiecare lectie din manualul de Biologie de clasa IX-a (a noua), avandu-i ca autori pe Prof. univ. dr. Nicolae Toma si Prof. univ. dr. Lucian Gavrila, manual «destinat tuturor liceelor (cu exceptia liceelor vocationale de coregrafie si pedagogic)» (sic!), aparut 2002 la Editura Didactica si Pedagogica, isi are cuvintele ei cheie. Daca vreti sa va actualizati cunostintele, incercati-le!”
http://www.contributors.ro/editorial/cum-produce-scoala-tampiti/
– scoala romaneasca distruge motivatia copiilor cu memorarea de cunostinte inutile.
– scoala romaneasca se bazeaza pe memorare mecanica.
– materia este supradimensionata.
– cantitatea totala de cunostinte (toate materiile) trebuie sa fie astfel stabilita incat sa poata sa fie asimilata de catre elevi, fara a-i demotiva (prin supraincarcare – imposibilitatea aprofundarii materiei).
– informatiile pe care le memoram in timpul procesului de educatie scolara trebuie sa fie cele esentiale (deoarece cantitatea de cunostintele umane se dubleaza intr-un ritm tot mai accelerat).
– trebuie stabilit foarte clar care sunt CUNOSTINTELE GENERALE strict necesare unui tanar avand in vedere si o educatie continua, pe tot parcursul vietii.
– trebuie sa apara DIFERENTIERI DE PROGRAMA SCOLARA MULT MAI ACCENTUATE si mai devreme, in functie de traseul ales de catre elev.
Memorarea cunostintelor necesare intelegerii subiectelor care te pasioneaza (vezi necesitatea ramificarii programei scolare) trebuie sa devina o placere, nu un calvar. Memorarea (si antrenarea memoriei) nu trebuie sa devina un scop in sine, ci trebuie sa ramana doar un mijloc in atingerea scopurilor educatiei (care nu pot sa fie atinse daca elevii sunt demotivati).
Albert Einstein: „Si eu vream sa parasesc scoala … principalul motiv era metoda de predare stupida, mecanica. Din cauza memoriei mele slabe pentru cuvinte, aceata metoda imi crea mari dificultati, a caror depasire imi parea fara sens. De aceea am preferat sa suport tot felul de pedepse decat sa invat sa turui pe de rost”.
Modern Science, 1896-1945 – Ray Spangenburg & Diane Kit Moser, pag. 28
Cunostintele generale strict necesare sunt cele legate de o viata sanatoasa si echilibrata: igiena corporala, alimentatie echilibrata, igiena mentala, emotionala, sexuala.
Ar urma virtutile: moderatie, rabdare, staruinta, infranare.
Inteleg ce vrei sa spui Cetatene, numai ca, situatia pe care o descrii, si care este reala, nu contrazice o „alta” realitate, valabila chiar si in Ro, cea care presupune (la stadiul actual al neuropsihiatriei…) ca antrenarea creierului optimizeaza exprimarea potentialului detinut de fiecare om.
Mi se pare amuzant ca-l dai exemplu pe Einstein, numai pentru presupusa sa aversiunea fata de invatamantul epocii, Einstein care, in primul rand (!!!), a dat dovada de un geniu exceptional, reprezentand mai degraba exceptia, decat regula…nu?
Nu mi se pare tocmai constructiv…
Faptul ca, un Bill Gates, un Alain Delon sau un Cristiano Ronaldo, au reusit spectacular in domeniul lor, fara sa fie fanii scolii, nu cred ca trebuie sa constituie un exemplu de facto pentru tinerii care, la varsta formarii lor ca viitori adulti responsabili, abia asteapta un pretext ca sa nu mai invete…
Evident, aceasta este doar parerea mea, a cuiva care nu regreta ca a invatat pe de rost poezii, formule, sau tabelul lui Mendeleiev…
@Falstaff
Tot asa cum invatamantul nu trebuie gandit pentru genii (care au, totusi, nevoie de tratament preferential – in clase speciale), programa scolara nu trebuie gandita nici in functie de copiii cu memorie prodigioasa (care sunt exceptii – exemplul cu Einstein este elocvent, acesta avea o „memorie pentru cuvinte” sub medie).
Spui ca: „antrenarea creierului optimizeaza exprimarea potentialului detinut de fiecare om”. Exemplele din comentariul meu de mai sus ne arata ca actuala programa scolara (actualele manuale scolare) nu ajuta la „antrenarea creierului – exprimarea potentialului detinut de fiecare om”, ci la „extirparea” potentialului detinut de fiecare copil, prin distrugerea motivatiei:
Testarea PISA: „elevii romani sunt cel mai putin motivati dintre copiii care au luat parte la cercetare, la mare distanta de toti ceilalti.”
http://tinyurl.com/qy63guf
Cum functioneaza sistemul de educatie FINLANDEZ, unul dintre cele mai bune din lume:
– „Memorat inutil nu exista in Finlanda”.
– „Profesorul Ion Petre mentioneaza ca Finlanda apare in topul majoritatii clasamentelor sistemelor nationale de educatie preuniversitara si datorita calitatii programelor de invatamant”.
– „Profesorul Ion Petre, care conduce propriul grup de cercetare, pe care l-a fondat la doar 28 de ani la Abo Akademi University din Turku, atrage insa atentia asupra diferentelor in studierea matematecii, o materie globala, in cele doua tari. «Aici comparatia cu sistemul romanesc este frapanta: accentul cade pe rationament, pe analogii, pe exemple din viata de zi cu zi a elevilor (internet, bani de buzunar, trafic rutier, relatii cu alti copii, etc)»”.
– „Materii optionale, in functie de interesul elevilor, inca din clasa a III-a.”
– „Curriculum flexibil ii determina pe elevi sa isi aleaga materiile optionale in functie de interesele lor viitoare, chiar si la nivelul invatamantului de baza. Din clasa a III-a, elevii finlandezi pot opta pentru materii optionale sau extra-curiculare precum ore de teatru, de limbi straine suplimentare, de arta, de informatica, de auto-aparare sau de fotografie. «Rezultatul este cel al unui curiculum flexibil, ce este personalizat de catre fiecare elev in parte. Mai mult, scolile au autonomie si pot influenta oferta curiculara», mai spune profesorul Ion Petre”.
– „Liceul este bazat, in mare parte, pe materii optionale – pana si matematica poate fi aleasa in sistemul ”elementar” sau ”avansat” – in functie de preferintele tanarului”.
– „Teme putine, fara controale la scoli”
– „In Romania, foarte multi parinti se plang ca copiii lor, preocupati de scoala, sunt bombardati cu foarte multe teme acasa. In Finlanda, temele de acasa nu iau mai mult elevilor de 30 de minute pe zi„.
– „La ultimele teste PISA, Finlanda era pe locul 3 din 65 de tari, iar Romania pe locul 46”.
http://tinyurl.com/pul9asd
Indiscutabil, invatamantul romanesc trebuie reformat urgent, ai perfecta dreptate,Cetatene! Problema e ca se tot reformeaza de 25 de ani…si ma indoiesc ca un „alt” model, fie el cel finlandez, reprezinta solutia adecvata noua…daca nimic altceva nu se face in prealabil, si in paralel!
Cred ca orice schimbare, ca sa fie benefica, trebuie sa tina cont de particularitatile locului, de mentalitatea oamenilor, de naravurile lor, adica de tot ceea ce se doreste a fi modificat.
Finlandezii sunt, in marea lor majoritate tri-lingvi, respectuosi si patrioti din frageda pruncie, nu sunt smecheri si nici prea inventivi, ci muncitori si disciplinati! As putea afirma ca romanul de rand e mai istet si mai descurcaret decat finlandezul, ceea ce schimba radical modul de abordare al vietii, fiecaruia!
In acest context, daca de maine s-ar implementa in Ro sistemul finlandez de invatamant, va asigur ca rezrultatele ar fi dezastruoase! Atat profesorii, cat si elevii, ar intelege ca sunt intr-o vacanta perpetua, cel putin…cateva generatii!
@Falstaff
Aceasta replica cu „valorile si traditiile, particularitatile locului, mentalitatea oamenilor, naravurile lor”, este de fapt un stereotip folosit pentru a justifica „incremenirea in proiect”, indiferent cat de pagubos este acesta pentru societate. Am intalnit acest „argument” si la fabricantii de arme de foc din Statele Unite, impotriva actorului Liam Neeson, care a criticat cultura americana a armelor de foc, spunand: „e o rusine! Aproape in fiecare saptamana vedem in ziare cate un titlu de genul «alti cativa copii au fost ucisi la scoala»”. Replica fabricantilor de arme de foc a fost: „Atitudinea lui Liam Neeson reflecta ignoranta culturala si factuala …” :D
http://tinyurl.com/p48kua5
E prea tarziu pentru reforma … Internetul abunda de cunostinte … scoala in formatul ei actual este pur si simplu perimata.
Copiii de „10 pe linie” sunt asa numai pentru a hrani ego-ul parintilor (si sunt asa fiindca li s-a conditionat iubirea de note de 10, au fost pedepsiti uneori sever pentru note de 9, etc). Din clasa mea de la liceu (clasa cu indicativul „A” de la cel mai bun liceu dintr-un oras de provincie) au intrat la facultate, la stat, fara taxe, din prima incercare, 28 / 36. Unii au clacat in facultate (si au terminat-o cu cativa ani intarziere, sau au terminat in final cu totul altceva), altii au terminat-o fluierand. Fara a avea pretentia vreunei analize sistematice, cei care au avut traseul cel mai apropiat de „ideal” au fost cei care luau mentiuni. Nu, nu premiantii si nici cei de la coada clasamentului.
MInunat.
Multumesc.
Am absolvit in 2015 facultatea… Dupa o cariera de 6 ani, am optat pentru continuarea studiilor insa, consider ca am luat o decizie total gresita. Dintr-un numar de 80 studenti, la examenul de licenta am fost al 79 – lea, cu o medie de 8, deoarece am indraznit sa imi exprim punctul de vedere cu privire la atitudinea unui examinator care, clar, abuza de statutul sau. Intamplarea a facut ca dupa finalizarea studiilor, sa fiu nevoit a sustine inca o data examenul de titularizare. Pe la spate si, adesea, chiar in fata, colegii radeau si ma numeau RATATUL care n-a fost in stare de nimic la licenta. Am concurat cu zecistii care, la examen, abia au luat nota de trecere pe cand eu, am obtinut aproape 9, 50. Notele conteaza? Nu! Poti fi bun, dar performanta se obtine pe baza mediocritatii, de cele mai multe ori!