Dragostea de adevăr este o dovadă de libertate

Hannah Arendt și Jeanne Hersch au fost gânditoarele care au marcat decisiv formula spirituală a Monicăi Lovinescu. Ambele au fost studentele lui Karl Jaspers. În finalul cărții sale, „Noblețea spiritului”, trad. rom. Curtea Veche Publishing, colecția „Constelații”, 2008), eseistul olandez Rob Riemen notează melancolic: „Într-un vechi oraș european, țintuit patului, dar cu mintea lucidă, la nouăzeci de ani, poetul află că prietena lui cea mai dragă a murit”. Czesław Miłosz a scris atunci un text memorabil. Să-l citim cu atenție și să medităm asupra sensurilor sale adânci. I-am văzut o singură dată împreună pe Miłosz și pe Jeanne Hersch. Era la o conferință aici, la Washington, la Universitatea Georgetown…

„Ce-am învățat de la Jeanne Hersch?

1. Că rațiunea este un mare dar al lui Dumnezeu și că trebuie să credem în capacitatea rațiunii de a cunoaște lumea.

2. Că s-au înșelat cei care au vrut să submineze încrederea în rațiune, enumerând elementele care o determină: lupta de clasă, libidoul, setea de putere.

3. Că trebuie să fim conștienți de faptul că suntem prizonieri ai propriilor percepții, dar că, de aceea, nu trebuie să reducem realitatea la visele și fantasmele produse de spiritul nostru.

4. Că dragostea de adevăr este o dovadă de libertate și că minciuna este proprie sclaviei.

5. Că atitudinea corectă față de viață este respectul și că, de aceea, trebuie să evităm compania persoanelor care, cu sarcasmul lor, subestimează existența și elogiază neantul.

6. Că ─ și dacă vom fi acuzați de aroganță ─ viața intelectuală este guvernată de o ierarhie strictă.

7. Că dependența de care au suferit intelectualii secolului al XX-lea a fost le baratin, adică impostura.

8. Că în ierarhia activităților omenești arta este deasupra filosofiei, dar că un filosof prost poate dăuna artei.

9. Că adevărul obiectiv există, ceea ce înseamnă că din două afirmații contrarii una este adevărată iar cealaltă falsă, exceptând anumite cazuri în care contradicția este legiferată.

10. Că, indiferent de destinul convingerilor religioase, trebuie să păstrăm „credința filosofică”, adică credința noastră în transcendență, ca pe o caracteristică esențială a condiției noastre umane.

11. Că timpul condamnă la uitare doar munca mâinilor și minții noastre care se dovedește inutilă ridicării, secol de secol, a marelui edificiu al civilizației.

12. Că în propria noastră viață nu trebuie să ne lăsăm pradă disperării din cauza propriilor noastre greșeli și păcate, căci trecutul încă nu s-a încheiat, sensul lui fiind dat de faptele noastre ulterioare.”

Din minunatul volum „Milosz’s ABC” (New York, Farrar Straus Giroux, 2001, pp. 86-89), voi cita un fragment despre ceea ce a fost Congresul pentru Libertatea Culturii, acea organizație de atâtea ori calomniată, una dintre puținele forme de rezistență intelectuală concertată împotriva ofensivei ideologice comuniste în primii ani ai Războiului Rece: „I could write an entire book about it, but I have no desire to. After all, there are already books about the ‘liberal conspiracy,’ as it was called… ‘le Congres’ was the work of minds which had passed through Marxism, revisionism, Trotskyism: only such minds, it turned out, understood the danger of the Stalinist system because they were the only ones in the West who had the desire to follow what was going on there. In short, it was mainly Jewish intellectuals from New York who founded the Congress. Józef Czapski and Jerzy Giedroyc participated in the founding convention in Berlin, which explains my early familiarity with the Congress… Today, looking back with hindsight, I have to say that the ‘liberal conspiracy’ was necessary and justified. It was the sole counterweight to the propaganda on which the Soviets expended astronomical sums.„//„Aș putea să scriu o carte întreagă despre el, dar nu am nicio pornire să o fac. Până la urmă, există deja cărți despre ‘conspirația liberală’, așa cum a fost ea numită… ‘Congresul’ a fost produsul minților care au trecut prin marxism, revizionism, troțkism: doar asemenea minți, s-a dovedit, au înțeles pericolul sistemului stalinist pentru că ele erau singurele din Occident care avuseseă voința să urmărească ceea ce se petrecea acolo. Pe scurt, au fost mai ales intelectualii evrei din New York cei care au fondat Congresul. Józef Czapski și Jerzy Giedroyc au participat la convenția fondatoare la Berlin, ceea ce explică familiaritatea mea timpurie cu Congresul… Astăzi, privind retrospectiv, trebuie să spun că acea ‘conspirație liberală’ a fost necesară și justificată. A fost singura contrapondere la propaganda pe care sovieticii au cheltuit sume astronomice”.

Miłosz nu a idealizat Congresul, a văzut și slăbiciunile sale interne, inclusiv o înclinație spre lux în condițiile în care scriitorii est-europeni refugiați în Franța (între care Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și atâția alții) cu greu reușeau să supraviețuiască. Dar, spre deosebire de anti-anticomuniști, cei de-atunci și cei de-acum, nu a pus sub nicio formă sub semnul întrebării rațiunea de a exista a acestui forum anti-totalitar.

Textul de mai sus este un fragment din eseul meu transmis azi la Radio Europa Libera si publicat integral aici:

http://www.europalibera.org/content/blog/27289175.html