Codul Fiscal, „de regula” predictibil

Toamna acestui an a marcat un moment important în domeniul fiscal. A fost adoptat noul Cod fiscal, după mai mult de un an de consultări pe marginea acestuia. Importanța noutăților introduse prin noul Cod fiscal rezidă nu numai în impactul acestora de majorare sau micșorare a fiscalității, ci și în introducerea unor noi reguli și principii pentru asigurarea unei aplicări coerente și consecvente a dispozițiilor în materie fiscală.

Motivul pentru care adoptarea unui nou Cod fiscal a fost îndelung solicitată atât pe plan național, cât și la nivel comunitar și, totodată, scopul rescrierii acestuia, a fost acela de a asigura stabilitatea, predictibilitatea și transparența reglementărilor și politicilor fiscale. S-a arătat, în repetate rânduri, că numeroasele modificări ale reglementărilor fiscale sunt de natură a destabiliza activitatea operatorilor economici și, totodată, de a descuraja investițiile pe plan local. În acest sens, Comisia Europeană a subliniat[1] că la nivelul României „politica fiscală este lipsită de continuitate, previzibilitate și planificare strategică”.

Deși, în plan teoretic, noul Cod fiscal părea să sugereze o mai mare predictibilitate la nivelul reglementării[2], prin eliminarea mult contestatei sintagme „de regulă”, utilizată în contextul modificărilor și completărilor vechiului Cod fiscal[3], se observă că, în plan practic, noua reglementare nu pare a fi cu mult diferită față de cea anterioară.

La nici două luni de la publicarea noului Cod fiscal în Monitorul Oficial, Guvernul a adoptat prima Ordonanță de urgență de modificare a noului Cod fiscal[4], în contextul în care acesta nici măcar nu a intrat în vigoare. În acest ritm, ne-am putea aștepta ca în cursul primului an de existență a noului Cod fiscal acesta să fie supus aceleiași avalanșe de modificări precum vechiul Cod fiscal.

Predictibilitatea noului Cod fiscal este subminată și de lipsa adoptării normelor, ordinelor și instrucțiunilor de aplicare a acestuia, în absența cărora este discutabilă posibilitatea operatorilor economici de a-și adapta comportamentul fiscal, de a determina sarcina fiscală ce le incumbă și, mai important, de a-și planifica din punct de vedere fiscal operațiunile viitoare.

Normele, ordinele și instrucțiunile de aplicare a vechiului Cod fiscal au adus, de multe ori, completări și reguli de interpretare și de aplicare care nu ar fi putut fi deduse din reglementările Codului fiscal. Prin urmare, importanța acestora în noua reglementare nu poate fi ignorată.

Spre exemplu, prin legislația secundară urmează să se clarifice anumite aspecte privind noile instituții introduse de noul Cod fiscal, urmează să fie stabilite anumite condiții și limite ale prerogativelor organelor fiscale în materia ajustării efectelor fiscale ale unor tranzacții. Tot astfel, cotele anumitor taxe și impozite urmează a fi decise la nivelul administrației locale. Astfel de aspecte nu sunt deloc neglijabile și se impune reglementarea acestora cu celeritate.

În materia impozitului pe clădiri, de exemplu, va fi interesant de văzut cum anume se va clarifica situația clădirilor calificate în noua reglementare ca „rezidențiale”, „nerezidențiale” sau „cu destinație mixtă”. În cadrul reglementării impozitului pe clădirile cu destinație mixtă se prevede că la calculul impozitului se vor avea în vedere suprafața folosită în scop rezidențial și, respectiv, suprafața folosită în scop nerezidențial.

Dacă în cazul clădirilor deținute de persoanele juridice reglementarea pare să indice că aceste suprafețe vor trebui, în toate cazurile, evidențiate distinct[5], în cazul clădirilor deținute de persoanele fizice se prevede că ar putea exista situații în care aceste suprafețe nu ar putea fi evidențiate distinct. Într-un astfel de caz, impozitul aplicabil ar urma sa fie determinat fie exclusiv în conformitate cu regulile prevăzute pentru clădirile rezidențiale, fie exclusiv în conformitate cu regulile prevăzute pentru clădirile nerezidențiale[6].

Normele vor reglementa, cel mai probabil, situațiile în care suprafețele folosite în scop rezidențial/nerezidențial nu ar putea fi evidențiate distinct, precum și tipurile de documente acceptate pentru evidențierea distinctă a suprafețelor.

În privința reglementării privind posibilitatea organelor fiscale de a ajusta efectele fiscale ale unei tranzacții, se așteaptă adoptarea de către Agenția Națională de Administrare Fiscală a procedurii de aplicare a acestei reglementări. Transparența procedurii de aplicare a unei reglementări care poate impacta în mod semnificativ contribuabilii este esențială pentru asigurarea conformării fiscale.

În concluzie, deși măsurile introduse prin noul Cod fiscal în anumite zone ale fiscalității sunt salutare, obiectivele acestora nu vor putea fi atinse în lipsa menținerii măsurilor pe o perioadă suficient de îndelungată pentru a recâștiga încrederea mediului de afaceri și nici în lipsa asigurării transparenței acestora.

[2] Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal „prezentul cod se modifică şi se completează prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

[3] Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal „prezentul cod se modifică și se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia”.

[4] Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

[5] Potrivit art. 460 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal „în cazul clădirilor cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor juridice, impozitul se determină prin însumarea impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial conform alin. (1), cu impozitul calculat pentru suprafața folosită în scop nerezidențial, conform alin. (2) sau (3)”.

[6] Potrivit art. 459 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal „Dacă suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi evidenţiate distinct, se aplică următoarele reguli: a) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457; b) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor art. 458”.