Teroarea este pedagogia de care regimul Erdogan se serveşte, în zilele din urmă, spre a marca, simbolic, intrarea într-o nouă eră politică. Demascări, umiliri, arestări, flagelări, toate acestea închipuie decorul ordinii ce înlocuieşte, sub ochii noştri, republica fondată pe temelii kemaliste. Sultanatul de la Ankara prinde contur, ca un hibrid ideologic, în care nostalgia otomanistă, atacul împotriva laicităţii şi mobilizarea populistă se unesc, spre a da naştere unui model totalitar sui-generis. Epurările curăţă terenul pe care se va aşeza această Turcie a viitorului.
Nimic nu este întâmplător în acţiunea oficialităţilor turce. Regimul Erdogan este atent la lecţiile secolului XX. Atacul împotriva armatei şi al justiţiei traduce intenţia de a elimina, definitiv, orice risc de opoziţie viitoare. Finalitatea acestor operaţiuni represive fără predecent este stabilirea unui monopol politic efectiv, care să permită regimului Erdogan să controleze, până în profunzime, societatea şi statul turc.
Retorica de demonizare a adversarului şi apelurile, constante, la răzbunare, în afara oricărei limitări pe care ar impune-o domnia legii, sunt semnele acestei derive totalitare pe care doar naivii o mai pot trece sub tăcere sau ignora. De la totalitarismul nazist sau comunist, regimul Erdogan a învăţat această valoare a urii ca liant social. Unitatea naţiunii, în jurul Conducătorului, este cimentată prin denunţarea celor care complotează şi ameninţă,infernal. Natura umană a acestor inamici este tăgăduită. Ei nu mai sunt nici turci şi nici măcar oameni. Reflecţiile publice cu privire la utilitatea exterminării lor expeditive sunt oglindirea acestei tranziţii spre barbaria politică.
Scenele în care ofiţerii şi soldaţii sunt expuşi umilirii şi sunt reduşi la un obiect al urii colective evocă precedentele tragice ale secolului XX. Noul totalitarism de la Ankara repune în scenă coregrafia stalinistă sau nazistă. Nu pedeapsa este importantă, ci pedagogia colectivă a terorii. Recunoaşterea vinei se produce în acest spaţiu infernal dominat de violenţa fizică şi de efluviile urii. Ca şi în anii “Marii Terori” staliniste, ca şi în “ Noaptea cuţitelor lungi “ naziste, ca şi în lunile de după atentatul ratat împotriva lui Hitler din Iulie 1944, totalitarismul striveşte umanitatea victimelor sale.Acţiunea statului este revoluţionară şi implacabilă. Distrugerea kemalismului implică lichidarea demnităţii armatei.
Regimul Erdogan este, ca orice regim revoluţionar şi totalitar, obsedat de inamicul intern. Tezele privind complotul satisfac această ambiţie sângeroasă. Judecători, militari, funcţionari, cu toţii sunt prinşi în acest malaxor al premeditării represiunii. Preşedintele Turciei şi partidul său dispun de propriile batalioane de asalt. Fie ca este vorba de poliţia secretă sau de forţe paramilitare,forţele acestui nou stat care se confundă cu Preşedintele Erdogan acţionează cu frenezia detaşamentelor fasciste.Maltratarea soldaţilor prizonieri este una dintre acele scene insuportabile moral în care esenţa acestui totalitarism turc erdoganist este dezvăluită, în priză directă.
Statul clădit de Erdogan s-a servit, de la chiar începuturile sale, de braţul partinic al AKP. Regimul sultanistic este, simultan, unul patrimonial şi revoluţionar. Misiunea partidului dominant este aceea de a penetra societatea şi de a permite contaminarea ei. Islamismul populist al lui Erdogan este o sinteză în care comunismul şi fascismul se unesc, în mod dialectic. Dominaţia personală a Conducătorului este imposibilă fără acest instrument prin excelenţă modern al partidului. Pulsiunea imperială otomanistă se grefează pe acest elan de dominare politic totalitar.
Masiva operaţiune de teroare lansată în Turcia este punctul culminant al indrumării spre totalitarism. Scopul arestărilor şi al epurărilor este excluderea oricărui competitor instituţional care să se opună partidului- stat şi Sultanului. Ca şi Mussolini în epoca Republicii Sociale sau Hitler în momentele de după iulie 1944, regimul Erdogan se abandonează unei furii calculate a barbariei. Reperul suprem este Preşedintele ce ghidează, providenţial, naţiunea purificată.
Republica kemalistă este în agonie. Lecţia Terorii este , în cazul Turciei, ca şi al tututor totalitarismelor, una de celebrare a urii. Căci ura eliberată acum pare de neoprit. Ea este materialul din care se clădeşte alternativa la Republica Turcă- califatul Sultanului Erdogan.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Bună ziua,
Ce e mai rău e că dacă Orban părea o glumă, strângerea șurubului în Rusia un avertisment, ce s-a întâmplat în Polonia un semnal de alarmă, acum ce s-a întâmplat în Turcia reprezintă alături de progresia la nivelul întregii Europe a tentațiilor populiste și izolaționiste, o tragedie.
– „ce s-a întâmplat în Polonia un semnal de alarmă”.
Sigur nu exagerezi? poti pune pe acelasi taler „ce s-a intimplat in Polonia” cu ce s-a intimplat in Turcia?
Prea multa presa de stinga si bruxelleza dauneaza grav sanatatii!
Ati pierdut. Obisnuieste-te cu ideea!
Uniunea Sovietica Europeana e in moarte clinica.
Profita de timpul care ti-a mai ramas pina e declarat decesul si cauta-ti un job adevarat. Desi, dupa cum scrii, se pare ca ai avea nevoie inainte de orice sa inveti o meserie. Vremea sinecurilor si a banilor europeni multi si cistigati fara nici un efort, doar cu obedienta si limba umeda, s-a cam dus.
Buna ziua.
Suna groaznic ce scrii!
Pacat de spita umana!
Sumbra perspectiva asupra Turciei, de parca nu era indeajuns aparitia ISIS.
Doar ca nota personala: umilirea militarilor, a Armatei, nu cred sa ramina fara urmari in urmatorii 4-5 ani.
Erdogan aplica „democratia” lui Stalin din URSS .
Cunoscuta in istorie ca „marea epurare” .
Sute de mii din masa de angajati publici , intelectuali , militari, membri de partid eliminati (glonte in cap sau gulag) si toti sub acuzatia „dusmani ai poporului” .
Se spune ca istoria nu se repeta dar dictaturile folosesc acelesi metode si oriunde pentru acapararea totala a puterii . Turcia e doar ultima care devine fulgerator dictatura . Un conducator si un partid . Restul inamici .
Sunt de acord cu cele scrise in articol. Desi daca ma gândesc acum la urmarile revolutiilor arabe, ma intreb care este raul cel mai mic: Erdogan, Bashar, Saddam, Gadafi, sau Statul Islamic?
Poate ca insasi ,stiinta, politicii ar trebui redefinita si repusa in discutie complet , pt. a deveni tocmai o stiinta si nu ceva lasat la voia soartei , ca acum . Ceea ce ar trebui , poate , pus in discutie este conducerea unui singur om .In republicanism adeseori presedintia nu e decit o forma camuflata a suveranitatii monarhice ( de fapt , despotice ) , chiar daca nu exista o ,monarhie, de drept , exista una de facto . Si vechii greci si romanii republicani stiau bine aceste lucruri , cind au respins monarhiile si tiraniile , cum cineva s-a pretins ,principe, a survenit catastrofa , conducerea unui singur om e nedreapta si periculoasa , un grup de oameni , bine alesi si testati asigura o deliberare si ,prudenta, necesare . Un singur om , oricine ar fi , nu poate avea calitatea si responsabilitatea pt. a decide soarta a milioane de oameni , e ceva nefiresc , conducerea unuia e potential o tiranie , cinci ani e prea mult , unul sau doi sint destul , ca in cazul consulilor romani , doi la nr. ( ca si regii spartani ) , unde deciziile erau luate de un consiliu sau senat foarte puternic . Inca o data , reglementarile democratice si separatia puterilor sint , cel mai adesea , iluzii sublime , numai cine vrea tine seama de ele , odata ajuns la putere , seductiile puterii reprezinta un risc mult prea mare .Apoi , nu se poate cere democratiei recunoasterea ,valorilor, si ,elitelor, , concepte aristocratice , ar trebui creat un spatiu pt. o ierarhie sau aristocratie a valorii , care sa compenseze dominatia ,cantitatii, , o impletire de regimuri , ca in politica aristotelica . Criza europeana , occidentala , e una sistemica , ne-am hranit prea mult timp cu iluziile si utopiile istoriciste si progresiste . Evident ca nimic in acest sens nu se va intimpla , nu intereseaza pe nimeni si vom continua sa plutim in deriva .
„Eroarea Europei este că gândeşte islamul pe modelul creştinismului”(Brague,un filozof francez)Cred că asta este explicaţia indeciziei europene vis-a-vis de proliferarea terorismului în Europa şi acceptarea imprudentă a situaţiei din Turcia.A considera Turcia „cea mai democrată” dintre ţările islamice este o absurditate.Turcia NU POATE FI o democraţie.Cu toate excesele lui istorice,creştinismul a fost o doctrină religioasă care avea ca principiu LIBERTATEA(liberul arbitru) care apoi a stat la baza doctrinei sociale a democraţiei(separaţia puterilor în stat,statul de drept,multipartidismul,concurenţa) cu scopul de a apăra libertatea omului.În Islam nu există aşa ceva,nici religios nici social.Libertatea,decisivă ca principiu,este total inoperantă în islam.Aşa că ceea ce se întrâmplă în Turcia este normal.Ar cam trebui ca gogoriţele europeano-globaliste cu multiculturalismul şi corectitudinea politică să fie extirpate din politica europeană.A fost o încercare de conciliere care s-a transformat într-un eşec.
Identitatea creştină a Europei trebuie salvată înainte de a fi prea târziu.
Agonia Republicii Kemaliste Turce este de fapt. un rasunet al agoniei civilizatiei / democratiei de tip occidental . Cu asta s-a terminat singura istorie de succes a imoelementarii civilizatiei in brutala si inapoiata lume islamica !
Aferim, doamnelor si domnilor dela Washington, Londra, Berlin si Bruxelles care asistati impasibili incepind din 1968 la aceatsa agonie a civilizatiei europene, ba chiar o ajutati sistematic !
Îmi pare rău că trebuie să fiu de acord cu Dvs.
Poate că tocmai faptul că furia este calculată, iar intenția reintroducerii cu moartea este declarată la CNN va face ca în final, spre deosebire de alte momente ale istoriei, rațiunea să primeze.