Relaţii româno-sovietice în domeniul informaţiilor (1960-1964)

La începutul anului 1960, autorităţile române au acceptat ideea propusă de liderul sovietic Nikita Hruşciov, privind reducerea în mod semnificativ a efectivelor militare din toate ţările membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. În consecinţă, conducerea Ministerului român al Afacerilor Interne a conceput un plan de micşorare cu 10% (14.869 persoane) a efectivelor instituţiei, Trupele de Grăniceri au fost transferate la Ministerul Forţelor Armate (în total, 22.058 persoane: 2213 ofiţeri, 1145 subofiţeri, 700 angajaţi civili şi 18.000 militari în termen), iar Şcoala de Ofiţeri nr. 5 a Ministerului Afacerilor Interne, care avea sediul la Bucureşti, a fost desfiinţată prin Ordinul M.A.I. nr. 1677 din 9 martie 1960.

Reducerea efectivelor militare române a permis autorităţilor de la Bucureşti să aloce resurse umane, materiale şi financiare suplimentare în scopul dezvoltării economice a ţării. Planul conceput de acestea pentru perioada 1960-1966 nu respecta însă principiile pe care sovieticii doreau să le impună prin intermediul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, de integrare şi subordonare faţă de autorităţile de la Moscova a tuturor economiilor statelor membre ale C.A.E.R. şi Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. În plus, în capitala URSS existau deja planuri aprobate privind livrarea de tehnică militară sovietică în ţările respective şi autorităţile de la Bucureşti au înţeles în cele din urmă faptul că reducerea efectivelor militare nu însemna în mod automat, în viziunea sovieticilor, scăderea cheltuielilor militare ale României.

Deoarece Gheorghe Gheorghiu-Dej şi principalii săi colaboratori au constatat că proiectele lor de dezvoltare economică a României pentru perioada 1960-1966 au stârnit comentarii şi opinii negative la Moscova şi în alte capitale ale ţărilor membre ale C.A.E.R. şi Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, iar criza Berlinului din august 1961 a reamintit acestora că întreaga armata română era subordonată Comandamentului Forţelor Armate Unite, liderul Partidului Muncitoresc Român a aprobat trecerea treptată în rezervă a unor membri din conducerile serviciilor româneşti de informaţii – printre aceştia aflându-se foştii agenţi sovietici Petre Petrescu (iulie 1962), Gheorghe Pintilie (19 ianuarie 1963) şi Sergiu Nicolau (29 februarie 1964).

Românizarea numelor proprii şi utilizarea lor în relaţiile oficiale şi de serviciu a constituit o metodă uzuală a spionilor sovietici infiltraţi în conducerile serviciilor româneşti de informaţii (la Ministerul Afacerilor Interne, respectiv la Ministerul Forţelor Armate), aplicată pentru a se menţine conspirativitatea în domeniul lor de activitate. După trecerea în rezervă, aceştia au folosit în continuare numele româneşti primite la un moment dat, cele mai cunoscute cazuri fiind ale generalilor Gheorghe Pintilie (Timofei Bodnarenko, zis Pantiuşa), Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg), Sergiu Nicolau (Serghei Nikonov), Petre Petrescu (Piotr Gonciaruk), Vasile Posteucă (Mihail Povstanski) şi Vasile Vîlcu (Vasili Vulko).

Acţiunile de înlăturare treptată a spionilor sovietici din conducerile serviciilor româneşti de informaţii au stârnit nemulţumirile acestora şi, probabil, ale şefilor pe care îi aveau încă în URSS, pe fondul creşterii opoziţiei autorităţilor române faţă de planurile propuse în anul 1962 de Nikita Hruşciov, pentru integrarea economică a tuturor statelor membre ale Consiliului de Ajutor Economic Reciproc. Drept urmare, liderul politic de la Moscova a solicitat explicaţii, iar Gheorghe Gheorghiu-Dej a răspuns, printre altele, cu o atitudine foarte critică faţă de membrii din România ai serviciilor secrete sovietice, exprimată la şedinţa din 5 iunie 1963 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. Liderul politic român a aprobat cu acel prilej renunţarea completă la cei doi consilieri sovietici care îşi desfăşurau activitatea în Ministerul român al Afacerilor Interne.

Vizita în România, în a doua parte a lunii mai 1963, a unei delegaţii conduse de Nikolai Podgornâi (în componenţa căreia s-a aflat şi generalul Aleksei Epişev, şeful Direcţiei Superioare Politice a armatei sovietice) a eşuat în încercarea de atenuare a atitudinii critice a lui Gh. Gheorghiu-Dej faţă de planurile concepute la Moscova. Printre altele, liderul suprem al P.M.R. a insistat pentru ca schimburile de informaţii dintre autorităţile române şi sovietice, privind politicile externe şi militare, să se efectueze doar prin ambasadele de la Bucureşti şi Moscova ale celor două ţări. Ulterior, membrii Biroului Politic al C.C. al P.M.R. au primit o listă cu numele a 149 de persoane din România (care erau considerate agenţi sovietici) şi au discutat critic despre existenţa reţelelor de informaţii ale KGB şi GRU pe teritoriul României, în şedinţa din 30 august 1963 a Biroului Politic.

Tensiunea din relaţiile politice româno-sovietice a afectat în mod semnificativ planurile conducerilor Direcţiei I a M.A.I. (ulterior, Direcţia de Informaţii Externe) şi Direcţiei Informaţii a Marelui Stat Major, de cooperare cu serviciile similare ale celorlalte ţări membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. De exemplu, începând din 1960, Direcţia I a M.A.I. a trimis anual câte o serie de ofiţeri la cursurile de informaţii care se organizau în Uniunea Sovietică (la 45-50 km de Moscova). Deoarece Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost nemulţumit în vara anului 1962 de faptul că reţelele serviciilor sovietice de informaţii erau în continuare active în România (deşi cea de-a doua conflagraţie mondială se încheiase demult), acesta a aprobat la începutul anului 1963 înfiinţarea primei instituţii de învăţământ a Direcţiei I: Şcoala M.A.I. nr. 5 (devenită apoi Centrul de Pregătire şi Perfecţionare al cadrelor D.I.E.). Operaţiunea de organizare s-a desfăşurat în perioada aprilie – iulie 1963, sub coordonarea ministrului de Interne, generalul-colonel Alexandru Drăghici, a şefului Direcţiei I a M.A.I., generalul-maior Nicolae Doicaru, şi a locotenent-colonelului Iulian Vlad (şeful serviciului învăţământ din minister). În acest fel, autorităţile române au intenţionat să nu mai fie dependente de ajutorul interesat, acordat de liderii serviciilor sovietice de informaţii.

Cei 38 de ofiţeri români care au studiat în URSS, în cele trei serii (1960-1962; 1 septembrie 1961 – 1 august 1963; octombrie 1962 – mai 1963) au fost menţinuţi în activitate. Cadrele din ultima serie, care au fost rechemate de la Moscova în primăvara anului 1963, au urmat din august 1963 cursuri de specialitate la Şcoala M.A.I. nr. 5 (amplasată vis-à-vis de Piaţa Gorjului din Bucureşti), apoi au susţinut examenul de absolvire.

La rândul său, conducerea Direcţiei Informaţii a Marelui Stat Major a cooperat la începutul anilor ’60 cu serviciile similare din blocul statelor comuniste şi, în perioada 6-10 octombrie 1964, a luat parte la consfătuirea de la Sofia a reprezentanţilor direcţiilor de informaţii ale armatelor ţărilor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. După întoarcerea la Bucureşti a delegaţiei conduse de către colonelul Dumitru Dumitru (şeful Direcţiei Informaţii), generalul Leontin Sălăjan a trimis un raport lui Gh. Gheorghiu-Dej în care a prezentat problemele discutate în Bulgaria. Acel document a fost adnotat de liderul suprem al P.M.R. şi, din comentariile ironice consemnate de acesta, reiese faptul că Gh. Gheorghiu-Dej a fost nemulţumit de pretenţiile sovieticilor privind „înfiinţarea unui centru unic de coordonare a activităţii informative şi crearea unor puncte operative informative în cadrul fiecărei armate, legate între ele prin radio şi telefon, care să facă zilnic schimb de informaţii militare despre ţările capitaliste cercetate”. În acelaşi timp, autorităţile militare de la Moscova s-au aflat în spatele propunerilor prezentate de către reprezentanţii Bulgariei şi R.D.G. privind „crearea unui centru unic de coordonare a activităţii cercetării strategice şi prin agentură”, la nivelul Comandamentului Forţelor Armate Unite, în scopul de a avea o linie comună de acţiune pentru toate statele din alianţă.

Sovieticii doreau, de asemenea, coordonarea activităţii de cercetare operativă, realizarea uniformizării şi standardizării în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia a structurii organizatorice şi înzestrării organelor de cercetare operativă, coordonarea activităţii de cercetare radio şi radiotehnică la nivelul alianţei, „întocmirea unui «plan de perspectivă unic» privind dotarea unităţilor de cercetare radio şi radiotehnică cu mijloace standardizate, iar cheltuielile necesare pentru aceasta să fie suportate de către participanţi prin intermediul C.A.E.R.”, precum şi „trimiterea semestrială la Moscova, de către ţările participante la Tratatul de la Varşovia, a unor materiale informative privind «tendinţele de dezvoltare a tehnicii radio în ţările capitaliste» pentru întocmirea unor lucrări informative unice de către sovietici”.

Ultimele propuneri pe care le-am menţionat au fost comentate într-un mod sarcastic de Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu un creion colorat care avea două capete (albastru şi roşu), la marginea din stânga a paragrafelor, astfel: „Să mai şi plătim că se vor amesteca în treb[urile] resp[ective]”; „Toate astea încet încet, iar obişnuim pe oameni să fie subordonaţi „centrului”!… (subl.n.)”. Alte trei comentarii din document atrag atenţia asupra adevăratelor scopuri urmărite de către liderii militari sovietici: „Nu desconspir[area] este principalul[,] ci suveranit[atea]! neamestec[ul]!”; „Se încalcă suveranit[atea] … Conspirativit[atea]. este nimic faţă de pericolul încălc[ării]. suveranit[ăţii]. etc.”; „Ce tot îi daţi cu conspirativitatea  ..? Să fim crezuţi oare atât de prostănaci..? (subl.n.)”.

La finalul documentului respectiv, Leontin Sălăjan a propus şi Gheorghe Gheorghiu-Dej a subliniat cu creionul „continuarea colaborării pe baze bilaterale”. Ministrul Forţelor Armate dorea „actualizarea protocoalelor existente cu unele armate socialiste şi extinderea acestei colaborări şi cu organele de informaţii ale altor armate care doresc acest lucru”.

Foarte interesant de remarcat este şi faptul că reuniunea de la Sofia, la care a participat colonelul Dumitru Dumitru, s-a încheiat cu patru zile înainte de înlăturarea lui Nikita Hruşciov din toate funcţiile de conducere pe care le deţinea (14 octombrie 1964). Raportul semnat de generalul Leontin Sălăjan a fost redactat la 19 octombrie 1964, însă a primit un număr de înregistrare la cabinetul ministrului Forţelor Armate de-abia la 30 noiembrie 1964. În aceste condiţii, este foarte posibil ca Gheorghe Gheorghiu-Dej să fi fost influenţat în comentariile sale de starea de spirit pe care o avea faţă de fostul lider de la Kremlin, pe fondul evenimentului-surpriză care avusese loc la 14 octombrie 1964, la Moscova.

Fragment din raportul generalului Mihail Burcă, adjunctul ministrului Forţelor Armate, referitor la o discuţie personală avută la 6 mai 1962 cu generalul-maior I.V. Vinogradov, ataşatul militar al URSS în România. Documentul a fost scris de mână, într-un singur exemplar, respectând regulile de conspirativitate specifice serviciilor secrete pentru rapoartele de acel gen (foto: Petre Opriş).