Poate părea paradoxal, dar eu sunt optimist de câte ori revine știrea privind discuțiile serioase (dacă nu chiar oficiale) care se poartă pe culoarele marilor capitale europene privind o ”UE cu două viteze”. Cu cât mai serioase, cu atât mai bine, pentru că face ca statutul de membru UE să devină un subiect care merită comentat, poate chiar dezbătut, de fapt … să devină un subiect. (știrea de săptămâna trecută de pe Hotnews a fost printre cele mai mai citite și comentate!)
De 10 ani, Bruxelles-ul este pentru noi locul de unde vin fonduri, când putem să le luăm (mai nou, se pare că nu avem nici mijloacele tehnice prin care să se facă decontări), unde dăm și o contribuție anuală și, când tragem linie, ne mulțumim că măcar nu dăm pe cât luăm. Bruxelles-ul e apoi acel gardian care mai are grijă ca, deși avem 10 ani, să păstrăm cât de cât actul de justiție curat, să nu-l murdărim cu diverse ”urgențe” … Cam asta e ce-nțelegem noi din Europa. Dacă e să ne-ntrebe cineva bun, și ce faceți voi în Europa, cum vă vedeți viitorul european?, noi ne mulțumim să constatăm că oricum nu ne-ntreabă nimeni.
Dar cine așteptăm să ne întrebe așa ceva, dacă nici măcar noi nu o facem, nu căutăm un răspuns propriu privind traseul european?
Da, într-adevăr, nu trebuie să citești printre sutele de rânduri ca să-ți dai seama că, spre exemplu, cele trei rezoluții aprobate de curând în Parlamentul European bat spre dotarea UE cu o cutie de viteze. Dar n-aș fi atât de îngirjorat de acest aspect de nuanță politică – orice am spune, în mecanica Uniunii este nevoie măcar de un diferențial, pentru că avem două roți zona Euro și zona non-euro care inevitabil se învârt cu viteze diferite. [1] Mai atent aș fi la stilul de condus pe care vrea să-l impună Bruxelles.
Dintre acele sute de rânduri, am să mă opresc doar asupra câtorva, în rezoluția propusă de belgianul Guy Verhofstadt, cel care, concentrându-se în principal pe reforme în domeniul guvernanței economice, e convins că a găsit foaia de parcurs spre o ”Uniune mai perfectă” (până una alta, acceptăm licența, fiind vorba de unul din politicienii comunitari de marcă [2] căruia chiar îi plac imaginile plastice: spre exemplu, vorbește de sfârșitul acelei Europa văzute de membrii săi ca meniu ”à la carte”).
Așadar, se cere prin acea rezoluție ca ”autoritatea executivă să se concentreze în cadrul Comisiei în funcția de ministru de finanțe al UE, prin înzestrarea Comisiei cu competența de a formula și de a pune în aplicare o politică economică comună la nivelul UE”.
Nu este prima dată când se vorbește despre cearea acestui post de ministru european de Finanțe. Este, de fapt, o confirmare a ceea ce înseamnă în realitate CCCTB, baza comună consolidată de impozitare, despre care am vorbit deseori aici, și care a intrat în linie dreaptă de implementare. Ce înseamnă CCCTB? – la nivelul marilor companii (motorul de bază al economiilor naționale) fiecare stat membru va aplica aceeași bază de impozitare a profiturilor, urmând ca rezultatul financiar să se adune la nivel de grup european, de unde se vor repartiza ulterior impozitele către statele membre. Ce înseamnă asta? În esență, politică fiscală comună, care, natural, cere existența unui ministru. Dar dacă mergem mai departe cu întrebările, vom vedea că nu mai e chiar atât de natural să pui să alerge sub același regim fiscal o economie low-cost cu un bolid de lux. Când avantajele fiscale vor fi practic uniformizate, care va mai fi strategia de atragere a investițiilor mari, cu valoare adăugată? Rămânem la atuul salariului de 200 de euro?
Și, de fapt, despre ce atuuri vorbim, când, iată, Comisia de la Bruxelles tocmai a publicat harta competitivității regiunilor. În cromatica europenă, întreaga Românie (fără București) e în zona cu nuanța cea mai viole(n)tă, alături de Bulgaria, Grecia (ambele cu mici excepții), plus Sicilia italiană și Guyana franceză. Ca și colonia franceză de peste mări, suntem, în jargonul comunitar, în categoria ”outermost”, adică … cei mai depărtați de centru [3]. Și aici stăm de trei ani, de șase ani (cel puțin, de atunci se face harta). Cât mai stăm aici? Ce facem să căpătăm o culoare mai europeană?
Sunt întrebări pe care nu trebuie să i le punem unui ministru european, ci, în primul rând, nouă! Odată stabilit cursul politic al UE fiscale (ca să rămânem la acest capitol), e inutil și ineficient să ne opunem, dar asta nu înseamnă că trebuie să picăm într-un fatalism distructiv. Avem forță să compensăm, spre exemplu, cu o legislație fiscală aerisită și clară, cu proceduri transparente, pragmatice, atractive pentru investitori? Avem voința politică să direcționăm banii (puțini) pe care îi avem pe proiecte publice eficiente, care să atragă apoi investiții private consistente? Știm să nu speriem companiile cu amenințări inutile mai mult decât o face Bruxelles-ul? [4]
”Unii s-ar putea să regrete că nu avem Statele Unite Europene la care visa un Victor Hugo, dar europenii nu sunt pregătiți pentru acest salt federalist. În schimb ambiția mea este una puternică – trebuie să construim o Europă mai politică, având în centru o Zonă Euro puternică”, a ținut să spună, săptămâna trecută, Pierre Moscovici, comisarul pe probleme economice și financiare, la primirea titlului la doctor Honoris Causa al Universității din Atena.
Un politician de cursă lungă cum este dl Moscovici (printre altele, cel care a repus pe tapet CCCTB-ul) ne spune de fapt să nu ne iluzionăm că suntem într-o Europă a romanticilor care stau cu ochii la stele. În noua Europă, care realmente se pregătește de un viraj în forță (și comisarul spune să ne așteptăm cât de curând la alte ”idei ambiționase despre adâncirea uniunii economice și monetare”!), simplul statut de membru nu-ți va garanta succesul.
În noua Europă, cea cu doua- trei viteze, va conta cum îți înțelegi propria evoluție. Evoluție înseamnă adaptare la mediu, pentru a-l face să lucreze (și) în favoarea ta. Europa este și trebuie să rămână mediul nostru. Să înțelegem că nu ne este nici ostil, dar nici nu se află aici doar pentru a ne face pe plac! Să evoluăm măcar până la nivelul la care să înțelegem acest lucru! [5]
Ca să închei tot într-o notă optimistă: zilele trecute, în Piața Victoriei, a revenit pancarta ”Singura soluție, propria evoluție” . Un mesaj mult mai ”european” decât simpla arborare a steagului albastru cu 12 steluțe galbene, un mesaj care, de vreo cinci ani, apare ori de câte ori societatea noastră simte nevoie să aibă un cuvânt de spus. Iar asta e chiar o veste bună!
Note__________________
[1Președintele Comisiei Europene, Juncker, spune că, în următoarele zile, va argumenta de ce ”nu ne mai putem imagina că toată lumea poate să facă același lucru împreună”.
[2] Verhofstadt a fost premier al țării sale aproape 10 ani, candidat la președința CE, negociatorul pentru Brexit din partea PE. Belgianul este ”un federalist european fanatic”, cum îl caracterizează europarlamentarul englez Nigel Farage, cel cunoscut ca fanatic al Brexit-ului.
[3] ”Distanța” europeană se calculează cu un compas complex care analizează, cu titlu de exemplu – nivelul instituțional, controlul corupției, transparența procesului legislativ, birocrația în afaceri, eficiența cadrului legal în rezolvarea disputelor, gradul de sofisticare a afacerilor, accesul la căi moderne de comunicație ( spre exemplu, trenuri cu viteză de peste 80 km/h, care pleacă între 6,00 și 20,00 din orice stație din regiunea respectivă), rata mortalității rutiere, rata mortalității boli de inimă/cancer, performanța în educație, inovare etc. etc.
[4] S-au înmulțit declarațiile politicienilor de la București despre cum vor obliga multinaționalele să plătească impozite mai mari aici. Pe fond aceasta retorică este universală, toate guvernele vor ca profiturile să nu fie mutate abuziv și să fie impozitate acolo unde se realizează (proiectul BEPS de la OECD). Pentru acesta Comisia Europeană are un plan special (directiva pe care politicenii noștri o vroiau luată copy-paste anul trecut, dar proiectul e în desfășurare – vezi ultimele discuții pe tema tranzacțiilor hibride, sub acest pretext a reînviat și CCCTB-ul).
Dar vorbim de o problemă tehnică – alocarea profitului unei filiale dintr-un grup se face potrivit riscurilor economice și funcțiunilor asumate de filiala respectivă – astfel că este contraproductiv să o politizăm mai mult decât e cazul.
[5] Apropo de adaptare, de notat declarația europarlamentarului italian Mercedes Bresso, unul din inițiatorii rezoluțiilor amintite mai sus: ”Uniunea Europeană nu are nevoie de o revoluție populistă. Are nevoie de liniște pentru a se adapta necesităților timpului nostru. Aceasta înseamnă să facă față provocărilor democratice, să ofere cetățenilor protecție socială, fiscală și ecologică, apărându-le dreptul la siguranță într-un context internațional extrem de degradat, respectând obligațiile morale față de vecinii noștri”.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Solutia depinde de fiecare dintre noi, de obiectivele fiecaruia si de interese. Intersant articolul si punctul tau de vedere!
„Când avantajele fiscale vor fi practic uniformizate, care va mai fi strategia de atragere a investițiilor mari, cu valoare adăugată? Rămânem la atuul salariului de 200 de euro?”
Romania e lipsita de competitivitate, iar politica fiscala permisiva (comparativ cu Vestul UE) si salariile mici (comparativ cu Vestul UE) sunt principalele motive pentru care investitorii straini vin aici. De asemenea, Romania trebuie sa isi imbunatateasca mult competitivitatea. Astea sunt 4 realitati asupra carora suntem de acord (banuiesc).
Greseala autorului e urmatoarea: renuntarea la avantajul avantajelor fiscale nu este o metoda de a imbunatati competitivitatea. E un fel de ciomag cu care multi economisti se asteapta sa creasca competitivitatea. Competitivitatea economica creste prin educatie profesionala, limitarea coruptiei, competitie acerba, reaganomics, etc etc etc etc. Dar nu prin cresterea impozitarii. Din contra, scaderea poverii fiscale creste competitivitatea.
Evident ca uniformizarea fiscalizarii va fi aplicata la un moment dat in toata UE. Romania trebuie insa sa amane cat poate acel moment si sa se chinuie sa isi creasca competitivitatea pana la acel moment, pentru ca dupa crearea uniunii fiscale va stagna puternic, pentru simplul motiv ca investitiile straine se vor concentra catre „Vechea Europa”.
Un text de excelentă! Sunt uimit.
Important e care UE vor citoyenii în România europeană. Va fi partener UE și in viitor, dar în care UE? Cît timp pentru evoluții/ decizii proprii mai rămane pentru citoyenii români? Cît timp mai are UE ca să se decidă pentru un concept SUI GENERIS?
… „… Ca să închei tot într-o notă optimistă: zilele trecute, în Piața Victoriei, a revenit pancarta ”Singura soluție, propria evoluție” . Un mesaj mult mai ”european” decât simpla arborare a steagului albastru cu 12 steluțe galbene, un mesaj care, de vreo cinci ani, apare ori de câte ori societatea noastră simte nevoie să aibă un cuvânt de spus. Iar asta e chiar o veste bună!
… „….
Am urmărit de mult timp evoluția UE cu simpatie mare și cunosc destul de bine textele publicate (proiectul Constituție UE, refuzat de stînga franceză și în Olanda). Mai ales după 1989 am fost optimist. Va reuși. Pupat toți ora 17 în piața endendent…. Nu a fost să fie….
… „… În noua Europă, cea cu doua- trei viteze, va conta cum îți înțelegi propria evoluție. Evoluție înseamnă adaptare la mediu, pentru a-l face să lucreze (și) în favoarea ta. Europa este și trebuie să rămână mediul nostru. Să înțelegem că nu ne este nici ostil, dar nici nu se află aici doar pentru a ne face pe plac! Să evoluăm măcar până la nivelul la care să înțelegem acest lucru!… „…..
Proiectul Euroland cu numai o parte a partenerilor din UE e numai un punct de răscruce.
F. Holland s-a aliat de mult timp cu partenerii în sud-est (Roma, Atena, Lisabona) pentru a ataca Berlinul /Wolfgang Schäuble. Așa sună unele comentarii, inclusiv din Franța la arte TV /Elisabeth Quinn, cu invitați francezi. Proiectul EURO francez e de fapt un proiect franc- lira cu altă etichetă, deci monedă moale care se devalorizează permanent, ca în ultimii 50 de ani, (deci pînă în anul 2000). Un EURO forte ca DM nu functionează peste tot în zona EURO. Nu a funcționat în ultimii 16 ani, mai ales în problema jobs, în Franța, Italia, Grecia etc.
….. „…. ”autoritatea executivă să se concentreze în cadrul Comisiei în funcția de ministru de finanțe al UE, prin înzestrarea Comisiei cu competența de a formula și de a pune în aplicare o politică economică comună la nivelul UE”.
Nu este prima dată când se vorbește despre cearea acestui post de ministru european de Finanțe….. „…..
Uniunea datoriilor publice ca proiect UE/ EURO (datoriile publice în Italia peste 110 %, în Franța crește permanent, se apropie de 100 %, în Grecia peste 150%?) este întrebarea decisivă. Alegerile 2017 în Franța ar putea oferi un moment de răsuflare cu Macron /Fillon, dar limitat la 5 ani. Este numai un răgaz, nu e soluția pentru UE/ EURO. Economiile în UE, Nord-Vest / Sud-Est, se deosebesc azi simțitor și se dezvoltă foarte diferit și in viitor (în Italia 2008- 2016 productia industrială a scăzut cu 10 %, în Bundesrepublik D. a crescut cu 10%)
…”… ”Unii s-ar putea să regrete că nu avem Statele Unite Europene la care visa un Victor Hugo, dar europenii nu sunt pregătiți pentru acest salt federalist. În schimb ambiția mea este una puternică – trebuie să construim o Europă mai politică, având în centru o Zonă Euro puternică”, … „….
Alegerile în Olanda 2017 sunt un indiciu pentru direcția Euroland 2017- 2022. Alegerile pentru Bundestag în toamnă sunt un alt indiciu. Un guvern de stînga cu cancelar SPD Martin Schulz înclină mai mult spre varianta franceză decît un guvern CDU Merkel. Mai rămîne electoratul german. Poate fi convins /cîștigat pentru o monedă „ EURO moale”? Greu de răspuns. Eu cu cine votez?? Cetățeanul turmentat e pe multe meleaguri în UE 2017.
Paris / Macron-Fillon 2017- 2022 înseamană o „economie politică”, deci ca pînă 2017 (Hollande, Moscovici), ca proiect pentru Euroland, așa cum e excelent prezentat de A.L în textul de față. Greu de presupus ca Olanda, Austria și Bundesrepublik D. se despart de ideia unui EURO forte ca DM.
Probelmele de rezolvat sunt bine cunoscute de mult timp. Lipsesc jobs în UE SUD-EST în Italia, Franța, Grecia etc. Datorille publice în UE SUD-EST în Italia, Franța, Grecia sunt mult peste cele 60 % stabilite în tratatele UE. Soluții 2017? Nu prea se văd.
Punctul de răscruce decisiv în UE și zona EURO este de mult timp la Paris/Roma.
Singura soluție, propria evoluție”!!! ….. e drumul României europene, indiferent ce se întîmplă în zona Euro 2017 – 2022. E minunat formulat și e de fapt „proiectul de țară” de mult căutat. Să începem azi!
Vizitați Euroland cît mai e?
Legat de [4], partea care ma deranjeaza cel mai tare este ca li se cere de la Bruxelles sa faca asta inca din 2013 si pana acum nu au miscat mare lucru. S-a schimbat politica europeana legat de modul cum sunt taxate companiile acolo unde fac incasari (si respectiv si profitul). Mai important decat impozitul pe profit este lupta contra evaziunii fiscale in ce priveste TVA-ul pentru ca rata de colectare este suspect de scazuta la noi si pentru ca este principala sursa de venit pentru bugetul de stat, deci rezolvarea acestei probleme ar trebui sa fie prioritatea #1. Rezolvata partial aceasta problema si fortate toate companiile sa plateasca aceasta taxa local asa cum ar fi normal, pe urma va fi mai usor de estimat ce profit ar trebui sa aiba corect companiile si ar fi mai usor de impozitat acesta. Dar este o tema falsa asa cum apare in spatiul public pana acum, prin schimbarea subiectului, politicienii imi arata de fapt ca vor sa faca pasi inapoi de la lupta contra evaziunii fiscale… o mocirla totala.
Conceptul Europei cu doua, trei sau „n” viteze, care scandalizeaza o parte a establishmentului politic romanesc, este mai mult decat normal si acceptabil, in conditiile realitatilor economice actuale. UE este o structura a cooperarii, dar si a competitiei. Da, Romania trebuie sa desfasoare un efort de compensare, de recuperare a ecartului economico – social fata de Europa Centrala, ca sa nu mai vorbim de „nucleul tare” vestic. Si, da, trebuie ca intreaga clasa politica, chiar si intreaga populatie (cat se poate!), sa inteleaga acest ecart si efortul implicit de recuperare.
Dar…pentru aceasta ar trebui, simplist spus, sa avem un plan/program/proiect national „magistral”, intins pe 15-20 de ani, cu indicatori cheie de performanta periodici, cu obiective ferme, clare si realiste. Un sistem supra/transpartinic care sa gestioneze intens si profund aplicarea „la virgula” a unui astfel de plan/program/proiect. Insa cu actuala clasa politica, in intregimea ei, cu o societate devastata de conflicte si antagonisme si cu mentalitatea mistocaresc – sictirista tipica romanului „verde”, sansele de apropiere semnificativa de performantele medii ale Europei sunt minore, in cel mai bun caz.
Autorul pleaca de la premiza gresita ca Romania are actualmente taxe reduse pe motive de impozit pe venit de 16% sic a restul tarilor eurpoene au in general taxe mai mari. Fals. Cate alte amar de taxe, biruri, ciubucuri sociale si peschesuri de solidaritate oficiale sau nu mai are Romania?! Cate taxe indirecte, permise autoprizatii si controale pe spranceana, care intra si ele in costul muncii mai sunt?! Factiva.com zice ca in 2017 costul muncii in Romania a depasit pragul psihologic de $4 cheltuiti de un angajator din industrie ca sa-i plateasca angajatului sau $1 brut.
Polonia e in continuare la $1.7/$1 ramananad din punct de vederea al costului muncii cea mai performanta economie a Europei, la mica distanta in fata Germaniei. Altfel spus pentru ca un cui produs in Romania sa fie competitiv cu cel produs in Polonia romanul trebuie platit mai prost ca polonezul cu MINIMUM 60%. Brut. Inainte de impozitul pe venit, CAS-uri si alte balarii. La astia 60% se mai adauga durata transportului si cheltuielile de transport suplimnetare pe care le necesita productia in Romania.
Romania se zbate intr-un cumplit cerc vicios. Sigur ca trebuie redusa & simplificata fiscalitatea ca sa fie performanta. Numai ca in acelasi timp are cheltuieli sociale enorme care sunt sustinute de doar ~ 13% din populatie. Adica de contributorii neti ce platesc statului fie si cu un leu mai mult decat primesc de la stat. Chiar si falita Grecie e la 16% :P . Deci Romania nu se va putea ridica din mlastina fara a taia la sange pensii speciale, diverse sineccure grase si mai ales fara a concedia bugetari in masa.
Da, @ Josef Svejk ,
dar pentru ceea ce spui, si trebuie facut, ar fi necesar sa existe citiva politicieni, oameni de stat responsabili. Carora sa nu le fie teama sa ia o masura initial rea, dar spre binele tarii. Si sa si-o asume cu curaj.
NB,
pentru hotii, gen ordonanta 6 si 13 exista politicieni. Dar pentru, sa zic ca tine, „fara a taia la sange pensii speciale, diverse sineccure grase si mai ales fara a concedia bugetari in masa” poate ca e doar la gradinita politicianul ala.
De la Salvatorii Romaniei, USR, nicio speranta.
Va mai amintiti linsajul la care au fost supusi in 2010-2012 Basescu & Boc pentru reducerea temporara a lefurilor bugetarilor cu 25%?! Iar aia a fost o masura sfioasa si departe de a fi suficienta pentru acoperirea gaurii cronice.
Intr-adevar e nevoie de multa vointa si de o dispozitie aproape suicidala a politicienilor. Romania are 5.3 milioane de functionari + 1.2 milioane de bugetari + ~ 2 milioane de diversi alti asigurati sociali versus ~ 2.5 milioane de oameni ce produc mai mult decat primesc de la stat. E un cartof mult prea fierbinte pentru orice politician. Tare ma tem ca numai colapsul va lecui acesta situatie imposibila.
De la USR nu ma astept si nu m-am asteptat niciodata la nimic bun. Este in opinia mea doar PSD-ul de maine (progresist & moden) ce in final ar putea fi chair mai distructiv ca haita de cleptocrati ai lui Dragnea :P Astia ai lui Dragnea ucid doar trupul. USR-eii ucid atat trupul cat si sufletul :D
Erată:
Mi-au ‘lunecat deș’tele pe clape. În loc de „Romania are 5.3 milioane de functionari + 1.2 milioane de bugetari” intenționam de fapt să spun: „România are 5.3 milioane de pensionari + 1.2 milioane de bugetari”
Scuze
Uite un link http://www.analizeeconomice.ro/2016/11/cati-bugetari-are-romania-fata-de-alte.html – nu-i prea grozav, dar o sa gaseşti şi altele.
Cred că bugetarii au rolul lor, ori vreţi sa renunţăm la serviciile publice?!
În fine, e prea complicată toată povestea.
Sigur ca bugetarii au rolul lor. Admit ca sunt un rau necesar. Insa numarul lor e intotdeauna o problema. Nu am zis ca trebuei renuntat la serviciile publice ci doar ca ele trebuie rationalizate si adaptate la posibilitati. Romania are acum 1.2 milioane de bugetarii din care 90000 armata. SUA au, dupa spusele lui Trump, 2 milioane de bugetari din care 0.5 milioane armata. SUA au o populatie de 17 ori mai mare ca Romania si o economie de 90 de ori mai puternica. Serviciile oferite de cei 1.5 milioane de bugetari (fara armata) celor 330 de milioane de americani sunt impecabile raportat la serviciile oferite de cei 1.1 miloane de bugetari la 19 milioane de romani.
Nu pricep sub nici o forma de ce daca SUA se pot administra foarte bine cu un bugetar la fiecare 220 de suflete, Romania are nevoie de cate un bugetar la fiecare 17 suflete doar ca sa aiba servicii publice demne de Congo. Ma puteti lamuri dumneavoastra?!
Practic Romania de azi e in postura unui individ ce castiga $1000 si cheltuie constant $1200. Din care vreo $500 doar pe frizeri sofisticati (stylist :P ), barbieri, manichiuristi, masaje, etc. Nu vi se pare rational sa-si ia o masina de tuns de $20, un aparat de ras cu lame pe un an la $30, un set de manichiura de $10 si un aparat de masaj de vreo $100? Adica sa investeasca $160 pe an ca sa acopere serviciile pe care plateste azi prosteste $500/luna?! Intreb si eu, nu dau cu parul :P
Aici sunt toti, aprox 19M (cu part-time): https://factfinder.census.gov/faces/tableservices/jsf/pages/productview.xhtml?src=bkmk
Iar aici doar federalii, 4M (cu armata) https://www.opm.gov/policy-data-oversight/data-analysis-documentation/federal-employment-reports/historical-tables/total-government-employment-since-1962/
Una peste alta raport US 1/17, exact ca-n Ro. Pp ca datele pt Ro sunt corecte.
Nu inteleg de ce nu va documentati cat de cat; nu era deloc plauzibil ce ati spus.
in primul rand imi cer scuze vis a vis de numarul angajatilor federali americani (afara de armata). Aveti dreptate ei sunt de 2.6 milioane si nu de 1.5 cum afirmasem eu in mod eronat.
Acum la chestia cu 19 milioane (22 de milioane dupa alte surse :P) de angajati inclusiv federalii, armata si cei locali in mod involuntar (sau nu) induceti un fals. Cei ~ 15-18 milioane de angajati locali/comunitari sunt in cea mai mare parte practic neplatiti. Sa va dau un exemplu. Suburbuia in care locuiesc eu (~ 12000 de locuitori, ~ 200 Kmp) are 3 politai platiti full-time, 12 politai in rezerva (supplemental police force) platiti cu $1/an (nu-i vorba ca nici nu fac mai nimic :P). Platim de asemenea o taxa anuala modesta suburbiei vecine (~50000 de suflete) care are un post de pompieri cu 36 de angajati ca sa ne deserveasca si pe noi. Primarul ce lucreaza la primarie cateva ore pe zi e inca platit in urma unei hotarari din 2005 cu $7.5/ora (cred ca si McDonalds plateste mult mai bine) dar a cerut si el sa fie platit cu $1/an incepand de anul asta pentru ca cele cateva mii de USD pe an i-au creat o serie de dificultati la taxele pe venit.
Sunt si eu consilier municipal din 2014. Incasez si eu $1/an. Am mai fost consilier scoalar in 2009, cu aceeasi leafa. In adaos la aceste venturi mai sunt totusi si unele beneficii: Primarele, care are o carciuma (sport bar) din aia la care se arunca cojile de alune pe jos, are grija ca la fiecare sedinta de consiliu sa fie galeata plina cu alune pe masa :D . E drept ca munca asta nu imi consuma mai mult de cateva ore pe saptamana. Am donat in schimb anul trecut ~ $3000 ca sa dotez „the town hall printing office” cu un plotter/scanner si niste imprimante performante pe care le-am cumparat la o licitatie caritabila de la serviciu .Asta e oricum nimic, chiar daca mi-am platit leafa in avans pe cateva milenii. Colonelul de infanterie in retragere (cu cautatura crancena) ce ocupa postul pompos de „city parks district manager” a donat doar anul trecut din buzunar peste $100000 pentru mentenanta celor 20 de mile de alei pentru biciclete din padurile din jurul citiy-ului. Asemeni colonelului se consuma si cele 6 doamne (profesoare pensioanare) ce intretin biblioteca de 50000 de volume a suburbiei si care stau acolo zi-lumina si mai si cumpara carti din buzunar.
M-am uitat ieri de curiozitate (am avut sedinta de consigliu) si am obsevat ca sub o forma sau alta din cei 12000 de locuitori, in 2016 au primit formulare W-2 de angajati ai city-ului 972 de oameni care au prestat macar cateva ore de lucru si au primit contra $9.80 o legitimatie de „city employee” :P 4. dintre „angajati” au refuzat sa-si cumpere cardul de acces si au fost comncediati Cu toate astea au primit leafa de $1 nestirbita. :P Din astia doar 4 (inclusiv primarul) au lefuri mai mari de $1/an. Iar de la anul vor fi doar 3.
Sigur ca raportul de 1/243 dintre angajatii locali platiti si cei neplatiti nu e aplicabil tuturor celor 15-18 miliaone de angajati locali/comunitari. Orasele mari au primari si consilieri si armate de functionari platiti „full time” . Numai ca marea lor majoritate sunt falite si apeleaza la fonduri federale. Insa cei ce primesc lefuri din fonduri federale sunt automat inclusi in cei 2.6 milioane de angajati ai guvernului federal. Dar si acolo incep sa fie probleme. Asa ca sa ne amuzam una in primele decizii a lui Trump a fost sa taie leafa preseditnelui de la ~ 400000/an cat era sub Obama la $1/an. La fel si secretarul de stat, cel al educatiei si cel a muncii au taiat lefurile aferente functiilor lor la $1/an. :P E posibil sa fi mai si alti membrii ai cabinetului care sa fi procedat la fel si sa-mi fis capat mie.
Deci in cel mai rau caz as spune ca sub 5% din cei 15-18 milioane primesc cu adevarat leafa de la bugetul local. Asta duce inc el mai rau caz raportul de bugetari / populatie la ~ 1 bugetar la suta de suflete. Deci Romania cu ai ei 1/17 intr-o situatie cu adevarat maronie… hai sa nu confundam serviciul public sin SUA cu sinecure de subzistenta din Romania
P.S.: Ati uitat totusi sa-mi spuneti de ce trebuie ala indataroat pana la gat sa merga la barbier cand se poate rade acasa cu un aparat de ras mai ieftin decat un ras la barbier :P
Din tabelul din link, bugetul pentru o lună este de 75B pt 19M de angajaţi. Prin urmare, salariu mediu brut este de aprox 4000$.
Vă mulţumesc pentru răspunsul detaliat, însă nu prea ştiu ce să replic; sunt condiţii mult prea diferite aş zice, dar nu-i un răsăpuns serios, căci nu mă pricep să-l apăr.
Haideti sa vedem niste numere:
Un simplu soldat din fortele armate ia in medie ~ $90000/an inainte de taxe. Caporalul e deja mai bine platit :P. Doi politisti de la mine din targ intre primesc ~ $55000/an si iar sergentul lor $70000/an. Un profesor platit de stat ia de la $50000/an in sus, iar aia din scolile comunitare de pe la $75000/an in sus. Profesorii, militarii si politistii fac marea majoritate a angajatilor statului. Cu cat trebuie sa fie platiti ceilalati ca sa iasa o medie $4000/luna ($48000/an)? Sa nu uitam ca angajatorul plateste partea sa din planul de pensie privata, din asigrarile medicale din taxele pentru pensia sociala, si penrtru ajutoarele medicale sociale (Medicaid & Medicare) ceea ce duce la un cost $1.5 costul angajatorului la $1 brut primit de angajat. Iar aceste costuri intra in fopndul de salarii. Cum sa dea media lor $4000/luna?! Nivelul de la care angajatul si angajatorul nu mai pltesc taxe sociale era de $118500/an in 2016. Abia de la acesta suma in sus povara agngajatorului scade. dar asta e binisor media lefurilor bugetarilor.
Apoi singura cifra pe care am gasit-o pentru lefurile tuturor angajatilor statului din SUA a fost cea de $267 de miliarde annual (estimare pe 2016). Ceea ce inseamna $22/miliarde pe luna si nicidecum $75 de miliarde. Ceea ce insemna un cost mediu al veniturilor bugetarului american de $77000/luna pentru 3 milioane (cifra pe care am estiamt-o eu). Ceea ce inseamna un venit mediu inainte de taxe de $4800/luna. Daca facem aceeasi socoteala pentru 19 milioane de bugetari asta ne duce la gloriasa suma de $6/ora leafa medie a bugetarului incluzand aici ministrii si generali. problema e ca pragul de saracie (nivelul sub care nu se platesc nici unf el de taxe) in anul fiscal 2016 a fost de ~ $9/ora. Angajatii statului sunt platiti prost intr-adevar, dar nici chiar asa de prost :P Deci ceva clar nu se leaga in socotelile dumneavoastra.
P.S. : Tot nu mi-ati spus cu ramane cu barbieritul
Of. Alea sunt statisticile. Nu inteleg depre ce vorbiti. De ce nu citati sursele?
Ce relevanta au cazurile alea particulare? Asa cum e in orasul unde locuiti?
In fine, e din 2012 dar cred ca e ok pt ce spun http://work.chron.com/average-salary-government-employees-7863.html
Cifra aia de 75B e de aici https://www.census.gov/govs/apes/ – n-am scos-o din neant
Alta sursa https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_public_sector aici nu e prea ok ce spune pt Ro (doar 15-16%), dar pt US e consistent cu restul povestii.
Nu v-am raspuns nimic depre analogia cu barbieritul pt ca nu are legatura, fiindca nu va autoeducati, automedicati (despre ro), autoaparati etc. Nu inteleg.
simplificati birocratia, simplificati platile catre stat, eliminati orice hartii, certificate inutile, fiti prietenosi cu orice contribuabil, ii aduceti o cafea, vorbiti frumos cu el
trebuie redusa coruptia, in acelasi timp trebuie redusa si incompetenta
deschideti harta, faceti ca marfa sa poata circula usor intre marea neagra si frontierele nord-vest-sud, pe drum, cale ferata, transport fluvial. Vedeti unde se afla china.
trebuie facut ordine prin orase si sate, arata ca in lumea 4a, cladirile sa aiba fatada intretinuta, curat pe strazi, amenzi zdravene la toata lumea care face mizerie, sortat gunoiul, prelucrat gunoiul
Europa cu doua viteze este o realitate. Ceea ce s-ar putea schimba este continutul, dimensiunea si modalitatea efectiva de realizare a convergentei economice intre cele doua zone.
Ideea unei politici fiscale comune o consider o idee nefunctionala sau negativa din urmatoarele motive:
1. In cazul unor socuri economice care ating doar o parte a Europei, statele raman fara instrumente de macrostabilizare proprii. Deja politica monetara este comuna, daca si politica fiscala este comuna, statele vor fi dependente total de instrumente europene de macrostabilizare. Asta poate suna bine pentru unii, dar interesul european primeaza la nivelul unor astfel de organisme, ceea ce inseamna ca cel mai probabil sistemul va fi nefunctional pentru orice soc care afecteaza doar partial Europa, din lipsa de solidaritate.
2. Politicile de alocare si redistribuire ale tarilor vor fi decise practic de la Bruxelles, de persoane care nu au nici o responsabilitate in fata electoratului roman, nici macar teoretica. In acest context, cu toate ca privim cu neincredere proprii nostri politicieni, e o copilarie sa credem ca interesele noastre vor fi avute in vedere de cei europeni. Daca stam sa analizam programele europene, o manifestare a unui astfel de sistem, vom vedea ca din conceptie ele nu sunt proiectate pentru Romania, si una din cauzele absorbtiei dificile este si incompatibilitate lor cu nevoile Romaniei. Un sistem fiscal comun va fi si mai nepotrivit.
3. Exista un nivel de influenta al afacerilor catre zona de decizie a finantelor publice care este necesar (lasand idealismele de doi bani la o parte). La nivel european este exclus ca zona de afaceri romaneasca sa aiba vreo influenta, deci vreo posibilitate de a-si proteja interesele. Pur si simplu exista entitati de afaceri care sunt mai semnificative cu multe ordine de marime decat cele Romanesti care vor avea influenta exclusiva. Cu alte cuvinte fenomenul de monopolizare/oligopolizare al pietei la nivelul Romaniei va fi si mai puternic, cu conecinte negative pe termene lungi.
4. Chiar daca convergenta si similitudinea pot parea teoretic o evolutie pozitiva, uniformitatea sistemului il face vulnerabil la crize de dimensiuni apocaliptice. Un sistem compus din subsisteme diverse poate avea in permanenta subsisteme imune la o criza si sisteme afectate, ceea ce face posibila redistribuirea de resurse pentru combaterea crizelor.
5. Deja libertatea economica este realmente mult mai mica din Europa decat in alte zone ale lumii, ceea ce incetineste dezvoltarea economica. Un sistem comun va avea un efect negativ si mai pregnant asupra acestui aspect.
6. Restructurarea de o asemenea dimensiune a sistemului fiscal romanesc este un soc de care nu avem nevoie. Costurile restructurarii vor fi suportate local, si beneficiile vor fi globale, adica concentrate in jurul centrelor de putere europene si redistribuite doar statistic.