.Net si RedHat. Deschiderea Microsoft

Ca o continuare a unei strategii Microsoft care pare că se confirmă, RedHat a anunţat disponibilitatea platformei .net Core 2.0 pe serverele sale ( vezi anunţul ).

Chiar dacă mutarea părea de neconceput acum 10 ani, în contextul de azi, aşa cum am mai scris şi în alte articole, ea pare logică şi se înscrie într-o linie pragmatică pe care gigantul software a adoptat-o de la venirea lui Satya Nadella la conducerea Microsoft.

Dacă în lumea desktop-urilor supremaţia Microsoft este deocamdată incontestabilă ( în ciuda avântului dispozitivelor portabile, smartphone sau tablete, desktop-ul tradiţional şi laptopul nu au de gând să dispară, din motive destul de întemeiate) pe piaţa serverelor lucrurile sunt destul de diferite. Compania bine structurată organizaţional, corporaţia de tip clasic se bazează pe Active Directory şi probabil că va rămâne ataşată multă vreme modelului dezvoltat de Microsoft . Dar în afară de autentificare şi managementul utilizatorilor, orice corporaţie rulează multe alte servicii, iar în această zonă există şi alte oferte, pe alte platforme care au avantajele lor competitive. Pe de altă parte, modelul de companie clasică, deşi probabil nu va dispărea niciodată, este pus şi el în discuţie de companii care lucrează pe alte baze, cu o structură mai eterogenă , la care modelul strict ierarhic nu se prea pretează. În sfârşit, isteria „cloud” a generat la rândul ei o cerere puternică de servicii „on demand”, cu precădere web, pentru care Microsoft nu au fost pregătiţi în primul moment .

Promovarea .Net prin anii 2000 ca platformă principală de dezvoltare de aplicaţii, cu precădere web,  a fost în primul rând o mânuşă aruncată către Java ca platformă principală de dezvoltare web, dar nu  doar atât. Microsoft a încercat ( şi a reuşit) să pună la dispoziţia dezvoltatorilor de pe propria platformă instrumentele pentru a produce aplicaţii într-o zonă deficitară până atunci.

Nu voi discuta acum superioritatea ( sau nu) a platformei faţă de Java. Din punctul meu de vedere, deşi a venit cu lucruri mai moderne, ceea ce e normal pentru o platformă inventată la mulţi ani distanţă, o problemă comună este incompatibilitatea între versiuni. Aplicaţiile vechi nu merg cu bibliotecile noi şi invers; acesta este însă un amănunt. Ceea ce a asigurat popularitatea platformei în principal este integrarea acesteia în mediul de dezvoltare VisualStudio produs de companie: el a oferit o interfaţă familiară şi bine pusă la punct în care dezvoltatorii s-au simţit ca peştele în apă.

Dar Java avea în continuare un avantaj competitiv: funcţiona practic pe orice platformă cunoscută, de la serverele ieftine cu Linux până la Sparc-urile SUN, pentru care Microsoft nici măcar nu avea sistem de operare. Iar lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult când Oracle a cumpărat SUN: deodată, principalul competitor în domeniul bazelor de date ( şi nimic nu e mai important în ziua de azi pentru o companie ca baza de date) deţinea cele mai puternice servere comerciale din lume, platforma de dezvoltare Java şi o destul de lungă colaborare cu RedHat pentru integrarea serverului de baze de date pe platforme Linux.  Avea deci un ecosistem complet independent de Microsoft, dar care putea rula şi pe serverele lor.

Sigur că au existat şi discuţii despre situaţia Java, a cărei dezvoltare e în mâinile unei companii destul de cunoscută pentru agresivitate în relaţiile comerciale, dar pare evident că fanii nu o vor părăsi cu una cu două.

Ori, în această situaţie Microsoft avea o platformă destul de bine integrată, dar limitată la sistemul lor de operare.

Nu m-aş fi aşteptat cu nici un chip ca o deschidere adevărată spre celelalte platforme să apară în vremea lui Steve Ballmer. Acesta era prea ataşat de modelul clasic al Microsoft, crucişătorul care distruge tot în cale. Mandatul lui a fost însă pe ansamblu mai degrabă un eşec; crucişătorul nu prea mai era singur pe ocean şi nu mai era la curent cu toate noile tehnologii, submarinele dădeau târcoale…

Deschiderea către celelalte platforme era însă singura cale logică de urmat, şi cum noul conducător al companiei nu are motive să fie nostalgic, nu are nici motive să se opună.

Din multe puncte de vedere, supremaţia în domeniul tehnologiei de programare e mai importantă decât profiturile din licenţierea sistemului de operare; chiar dacă nu sunt de neglijat, pierderile pe această linie sunt doar colaterale în raport cu această bătălie mai mare la care, iată, suntem martori.