duminică, iunie 16, 2024

Omul și Regele Mihai

Regele Mihai pare să ne ofere acum, pentru ultima oară, ceea ce de fapt ne-a oferit de multe ori în ultimele decenii: o pauză bine meritată de la realitatea cruntă, politică și socială, a României. Iată cum din nou lăsăm în urmă protestele, partidele, pensiile și prețurile, ca să ne întrebăm și să vorbim de altceva. Regalitatea și regele sunt termeni ca de pe altă lume în România. De aceea poate ne și plac uneori deși suntem cu toții produși și crescuți în comunism sau mai rău, în perioada tranziției. In Balta Alba, cartierul comunist unde m-am născut si am copilărit, singurul rege de care auzisem era unul poreclit și ‘Ciocolata’. De el ascultau mulți dar cei drept, numai de frică. De aceea nu pretind că înțeleg sau am înțeles vreodată ce înseamnă regalitatea. L-am cunoscut însă odată pe Regele Mihai și cred că am înțeles atunci măcar ceva din ce înseamnă să fi Rege.

Acum mulți ani, într-o seară de toamnă, am fost la Ateneul Român, la concertul tradițional de ziua și în prezența Regelui. Din balconul regal, Regele Mihai nu mi-a lăsat nicio impresie. Ba chiar salutul lui către mulțime, în momentul imnului regal, mi s-a părut un pic mecanic. Aveam însă să-l văd pe Rege și de aproape, în aceeași seară. La finalul concertului, când mai mulți ne îndreptam spre ieșirea din Ateneu, un ușor murmur ne-a oprit. Un grup mai numeros de persoane trecea pe lângă noi iar în mijlocul lor era chiar Regele Mihai. Am văzut imediat că grupul era de fapt compus din oameni obișnuiți, spectatori ca și mine la Ateneu. Regele era însoțit doar de vreo maxim doi bărbați care păreau șoferi sau bodyguarzi și care nu făceau niciun efort să îndepărteze oamenii din jur. Toți se dădeau singuri, în mod natural, la o parte. Regina Ana nu era cu el și nici vreo altă oficialitate. De fapt Regele Mihai era atât de discret și se comporta atât de normal încât nici măcar oamenii care erau un pic mai departe, la 4-5 metri, nu l-au observat. În jurul lui eram doar cei chiar din dreptul ușii, vreo 15 persoane.

Atunci am văzut un cu alt Rege Mihai decât cel din balconul regal. Am văzut de fapt un simplu om, ca noi toți ceilalți. Nu se uita la noi, nu zâmbea, nu făcea absolut nimic special. Era preocupat, ca toată lumea, să iasă din clădirea Ateneului și să ajungă la mașina care îl aștepta în față. Dar nu se grăbea. Mergea calm, netulburat. Ca și cum parcă noi, oamenii din jur, nici nu eram acolo. Era doar el, Regele, singur în Ateneul Român, cu gândurile sale și cu lumea lui. Aveam o senzație de ireal, accentuată și de o liniște nefirească care se așternuse. Se auzea murmurul îndepărtat al spectatorilor din foaier, dar noi, cele 10-15 persoane din preajma regelui, nu scoteam un sunet! Ne uitam un pic mirați, un pic chiar încurcați la un Rege care mergea printre noi și se îndrepta ușor spre ieșirea din Ateneu.

Tăcerea a durat probabil câteva secunde lungi. A fost însă întreruptă brusc de una dintre cele mai emoționate voci pe care le poate auzi cineva. Un domn în vârstă, în stânga mea, cu un glas sugrumat, parcă cu niște ultime puteri, a rostit scurt: „Majestate!”. Iar apoi instantaneu, ca la un ordin, au început aplauze. Regele parcă a ridicat un pic capul. Însă a continuat să meargă încet, indiferent, ca și cum ar fi spus „Sunt Rege, ei și ce? De ce aplauzele?” Eram profund fascinat de imaginea acestuia de om simplu, de un realism și o normalitate pe care ne-o transmitea. M-a surprins brusc să văd cum și eu aplaudam, deși nicio clipă nu fusesem conștient de asta. Probabil că nici cei din jurul meu nu realizaseră că am început cu toții, ca la o comandă fermecată, să-l aplaudăm pe Regele Mihai.

Nu voi ști niciodată ce l-a îndemnat pe acel domn să exclame Majestate sau de ce am izbucnit inconștient în aplauze. Regele Mihai nu a făcut nimic și nu a zis nimic în acea seară. A fost pur și simplu un om, care a mers printre noi, s-a suit încet într-o mașină și a plecat.

Aceeași profundă și aproape brutală normalitate a transmis-o Regele Mihai în mai multe rânduri. Nu a fost omul gesturilor extravagante sau al declarațiilor spectaculoase. Nu simțea povara coroanei pe care parcă mereu a purtat-o ca în acea seara la Ateneu, cu calm, cu demnitate, chiar cu o ușoară indiferență. Asta am aplaudat de fapt și noi în aceeași seară. Un Rege care înainte de toate a știut să fie Om.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Asa este :
    – „De aceea poate ne și plac uneori deși suntem cu toții produși și crescuți în comunism sau mai rău, în perioada tranziției”, comunism adus si datorita (in cea mai mare parte) dlui. MIHAI DE HOHENZOLER.
    – „Din balconul regal, Regele Mihai nu mi-a lăsat nicio impresie” !
    – „Am văzut imediat că grupul era de fapt compus din oameni obișnuiți”;
    – „Mihai era atât de discret și se comporta atât de normal încât nici măcar oamenii care erau un pic mai departe, la 4-5 metri, nu l-au observat”;
    – „Am văzut de fapt un simplu om, ca noi toți ceilalți”
    – „…,nu făcea absolut nimic special”;

    A fost un om bun, pasnic, un cetatean model, NU A FOST INSA BUN DE REGE, NU A FOST REGE FIINDCA NU PUTEA SA FIE REGE. Ca om, insa asa este, a fost bun!

    • „comunism adus si datorita (in cea mai mare parte) dlui. MIHAI DE HOHENZOLER”

      Lasand la o parte titulatura gresita, cum ar fi evitat absenta regelui Mihai instalarea comunismului in Romania? Puteti detalia putin, va rog?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cosmin Minea
Cosmin Minea
Cosmin Minea este din 2015 doctorand la Universitatea din Birmingham, Marea Britanie, unde cercetează patrimoniul arhitectural în Vechiul Regat. A studiat, publicat și cercetat arhitectura și patrimoniul cultural în Europa secolelor 19-20, crearea statelor naționale în Balcani și identitățile naționale la Universitatea din Bielefeld, Germania, Central European University în Budapesta și Universitatea Națională de Arte, București. A primit premiul "Hanak" al Departamentului de Istorie al Central European University pentru teza de masterat privind apariția stilurilor naționale în arhitectural țărilor din Balcani.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro