Blitzkrieg-ul de la „Palatul de Iarnă” al Parlamentului

Puciul iordăchesc-nicolicesc-nicolaesc de la Palatul Parlamentului îmi amintește irepresibil de lovitura de stat de la Palatul de Iarnă din Petrograd – începutul Revoluției Bolșevice. Păstrînd proporțiile, tenacitatea lipsită de scrupule a terminatorilor justiției românești seamănă izbitor cu cea a bolșevicilor. E relativismul moral absolut, conform căruia se poate minți nonșalant, de dimineață pînă seară și se poate recurge la orice tactică, pretext și subterfugiu pentru a asigura victoria totală a partidului tău și domnia ilegalităților sale.

Nu știu ce alcătuire lăuntrică au personaje de teapa unui Iordache, Nicolae sau Nicolicea, dar suspectez la ele o absență a conștiinței morale pe care psihologii o atribuie de obicei psihopaților. Nu trebuie să fii un bandit sau un criminal în serie ca să fii un sociopat. E, probabil, suficient să te spetești sa aprobi legi pentru favorizarea infractorului – cinice în raport cu victimele – sau să tratezi cu brutalitate tot ce-ți stă în cale (azi o deputată USR insultată grobian și misogin, mîine un jurnalist insistent care e îmbrîncit și amenințat) ca să devii suspect nu doar de grosolănie, ci și de grave dezordini interioare. E suficient să nu-ți pese ce consecințe au acțiunile grupului tău mafiot pentru ceilalți ca să fii un psihopat.

Și, dacă n-am autoritatea să mă pronunț psihiatric cu privire la dereglările unor Brînzovenești distructivi, asemănarea profilului lor cu cel al bolșevicilor care au acaparat puterea între 1917-1922 în fostul imperiu țarist este cumva „pe aleea mea”.

Bolșevicii erau, în primul rînd, amorali. Orice crimă și lovitură sub centură care permiteau avansul revoluției (a se citi, instaurarea dictaturii bolșevice) erau justificate. Orice acaparare ilegitimă a puterii totale era onorabilă. În noul imperiu socialist nu trebuiau să existe partide rivale, chiar dacă aveau o ideologie comună. Orice structură multipartinică în care bolșevicii nu erau cei mai influenți trebuia, de aceea, desființată – a fost soarta Adunării Constituante, dominate de Partidul Revoluționarilor Socialiști, care a fost dizolvată de Congresul Sovietelor în ianuarie 1918, a doua zi după ce s-a opus unui decret emis de acesta.

Bolșevicii nu se dădeau în lături de la nici o luptă pentru dominație. Gărzile Roșii, inițial niște forțe paramilitare controlate de bolșevici, au acaparat armata – denumită, de aceea, Armata Roșie. Așa au învins forțele Albe în Războiul Civil, după Revoluția din Octombrie. Au urmat, bineînțeles, persecuțiile, închisorile și torturile din Gulagul sovietic.

Acum, cînd grupul pucist PSD și ALDE, asistat de oportuniștii de la UDMR, trece peste orice ca să aprobe legi în favoarea agresorilor, traficanților și încasatorilor de mită – legi care îi scot din minți pe procurori, judecători și medici legiști – avem în față imaginea unor neo-bolșevici dunăreni, adunați de pe la Drobeta și Caracal, cu obscure facultăți de Drept terminate la ID, dar la fel de vioi, hotărîți și cinici ca tovarășii de luptă ai lui Vladimir Ilici.

Ca un bonus, neo-bolșevicii noștri dunăreni par a-și fi însușit și tehnica blitzkrieg-ului, inițial folosită de armata nazistă. În fiecare zi sosesc în avalanșă noi legi și amendamente, care mai de care mai surprinzătoare și distrugătoare dinspre infatigabilul Parlament. Infanteria parlamentară pucistă înaintează vertiginos, urmînd un calendar de lucru la roșu, cu ședințe împinse pînă aproape de miezul nopții. Și, dacă nu termină de votat pînă la Crăciun toate legile și amendamentele care măcelăresc justiția, aviația de la Guvern, prin vocea servului lui Aghiuță Toader, amenință că va bombarda oricum societatea cu o nouă OUG. În paralel, posturile de televiziune ancilare puterii spulberă orice compasiune și solidaritate cu miile de oameni care ies în stradă în ploaie și frig ca să apere domnia legii de freneticii legiuitori.

Cu siguranță, neo-bolșevicii în speță pun la cale, după ce surprind societatea și Opoziția cu un blitzkrieg, și o Vernichtungsschlacht (bătălie nimicitoare). Să nu ne imaginăm altceva. „Va fi război total”, a declarat șeful lor înainte de declanșarea blitzkrieg-ului. Să îl credem – e posibil să se fi abătut măcar o dată de la reflexele de Münchausen și să fi spus adevărul. Pînă la bătălia finală însă, unii neo-bolșevici au arborat blănuri de oaie și au devenit „monarhiști”. Și Lenin își mai schimba din cînd în cînd tacticile și devenea flexibil, din pricina unor interese de moment, față de grupuri mai conservatoare. A doua zi, dacă era cazul, își relua programul revoluționar radical. Nimeni altul decît Stalin a resuscitat Biserica Ortodoxă Rusă în timpul Războiului cu Hitler, înțelegînd că emoțiile patriotice, utile în lupta anti-hitleristă, erau trezite mai eficient de Biserică decît de partid. (Hrușciov avea să restrîngă din nou Biserica, după 1959.)

Neo-bolșevicii dunăreni recurg și ei neobosit și amoral la tot soiul de tactici, unii vărsînd lacrimi de crocodil la căpătîiul unui rege defunct pe care propriul partid l-a expulzat de două ori din țară după 1990, în timp ce colegii lor nimicesc justiția profitînd de o zi de doliu național. Și, să fim siguri că, dacă ne apucă lehamitea de toate machiaverlîcurile lor, vor ști să profite și de asta. Ca și de orice nepăsare sau neglijență a noastră. Garda Roșie a bolșevicilor a pătruns în Palatul de Iarnă printr-o ușă din spate. O ușă care rămăsese din greșeală deschisă…