Cosmetizarea “patriotica” a unui criminal (Partea a doua)

Nationalismul ceausist. “Anti-sovietismul” de mucava

Nationalismul a fost pentru Ceauşescu ideologia compensatoare in contextul cresterii neincrederii populare in marxim-leninism[1]. Dupa lansarea reformelor in Uniunea Sovietica, independenta de Moscova nu mai insemna mare lucru pentru populatia Romaniei, al carei dictator o impingea vertiginos spre dezastru economic sub teroarea Securitatii.  De fapt, Ceausescu ramasese ferm ancorat pina in ultima clipa in dogmele marxist-leniniste, in direct contrast cu reformele lui Gorbaciov. Conversatia pe care cei doi au avut-o pe 4 decembrie 1989[2] este profund semnificativa in acest sens. In timp ce Gorbaciov incearca sa-l impinga spre “modernizare, schimbare, flexibilitate, si sa asculte de dorintele poporului roman”, Ceauşescu invoca “leninismul traditional de partid” cerindu-i lui Gorbaciov sa intervina pentru restabilirea “unitatii comuniste” si “ordinii socialiste” aflata in acel moment, spre panica micului dictator de la Bucuresti, in cadere libera. Gorbaciov vrea reforme si-i aminteste, cu nedisimulata ironie premonitorie de ceilalti sefi din blocul comunist, care au pierdut puterea “pentru ca n-au ascultat de sfatul lui, sau de cererile de schimbare din partea poporului”.

Pe linga tragismul subtextului istoric (pozitia lui Ceausescu prevestind mortii de la Revolutia ce va exploda la Timisoara la mai putin de doua saptamini), conversatia are si o hilaritate macabra, demonstrind slugarnicia lui Ceausescu si a regimului sau fata de Uniunea Sovietica. Ar trebui sa le dea ceva de gindit celor care au inghitit propaganda Geniului Carpatilor, impreuna cu apologetii de azi ai lui Iulian Vlad si ai “Securitatii patriotice”:

Ceausescu: Bineinteles ca sint bucuros sa am chiar si aceasta scurta intilnire cu dumneavoastra, desi e nevoie de o intilnire mai lunga […] La Congresul nostru am avut o sectiune speciala despre Marea Revolutie Socialista din Octombrie si despre marile realizari ale poporului Sovietic. Ceea ce a realizat poporul Sovietic nu poate fi uitat. […] Ce e important e sa ajungem la socialism […] Ideea mea e ca doua delegatii, cite una din fiecare din Partidele noastre – daca mai gasim altii ar fi grozav, dar acum ar fi mai greu – sa elaboram o declaratie in legatura cu socialism si perspectivele sale […].sa incepem sa discutam posibilitatea unui congres al Partidelor Comuniste si Muncitoresti […] “, etc.

Stenogramele CPEx, decembrie 1989: apogeul obsesiei nationaliste ceausiste

In numarul din 22 decembrie 2009 a revistei 22, Mihnea Berindei oferea publicului stenogramele sedinte CPEx din 16-21 decembrie 1989, insotite de o pe cit de lucida pe atit de amara analiza.[3]

Oricine le citeste isi da seama ca Ceauşescu, fie ca intelegea sau nu magnitudinea revoltei poporului roman impotriva dictaturii sale, era hotarit sa ramina la putere cu orice pret, folosind toate institutiile de forta – securitatea si trupele de securitate, militia, armata, retelele secrete S si R[4], garzile patriotice, dar si, pe masura ce Timisoara rezista si pe paranoicul dictator il umplea groaza, “întregul partid, toţi oamenii muncii”, care “să acţioneze… pentru apărarea integrităţii ţării”. Deci puterea lui despotica era, in acest delir al grandorii, “bunurile întregului popor”, “oraşele, socialismul”, “independenţa şi suveranitatea ţării”. Revolutionarii care se ridicasera sa salveze tara de la dezastrul dictaturii sale nu erau decit „cercurile revanşarde, revizioniste, antisocialiste“, „agenţii din Est şi din Vest“, ba chiar „turiştii străini“ (iata si originea mascaradei pe care securistii si apologetii lor o continua si azi!). Cind cei din jurul lui l-au convins ca in strazi sint doar cetateni romani, acestia au devenit imediat “elemente trădătoare, huliganice, declasate“, „în serviciul diferitelor servicii străine“, care „îşi trădează poporul“,fiind rezultatul “amestecului străin în România”. Nu exista dovada mai clara ca diversiunea cu teroristii străini deghizati in „turişti“ a fost conceput in capul lui Ceausescu pentru a justifica folosirea armelor si munitiei de razboi impotriva poporului rasculat.

Aceasta propaganda si dezinformarea de tip totalitar-nationalist (“trebuie să spunem clar întregului popor, întregului partid şi să luăm toate măsurile pentru a … respinge amestecul în România, de destabilizare, de a abate poporul de pe calea dezvoltării socialiste!”) a fost acceptata de intregul CPEx, inclusiv de seful Securitatii, Iulian VLAD (care a fost si ultimul cu care Ceausescu a vorbit inainte de a pleca in Iran). Nici unul din cei prezenti nu s-a opus pina la urma folosirii armelor de razboi impotriva populatiei civile. Faptele si documentele o dovedesc. Agenda generalului Alexie, listele lui Ambrozie, alaturi de alte probe indubitable expuse si analizate cu meticulozitate de istoricul Madalin Hodor[5] demonstreaza, printre altele, ca la Timisoara au tras si ofiteri de Securitate, in urma ordinului expres al lui Iulian Vlad, care a pus in aplicare imperativul lui Ceausescu de a “lichida radical” revolta.

“Patriotismul” lui Iulian Vlad si al Securitatii in dosarele de la CNSAS

Vreme indelungata, SRI-ul a incercat sa-l protejeze pe Iulian Vlad, evitind predarea catre CNSAS a unora din dosarele cele mai incriminante, din care s-ar fi desprins mai clar prioritatile ultimului sef al Securitatii comuniste. Sa luam de exemplu, cota CNSAS D21 (“Problema Eterul”) volumul 56, predat ulterior primelor 55 de volume ale aceleiasi “probleme”. La 16.10.2001 volumul era trecut la “Siguranta Nationala”, desi contine in exclusivitate planuri de masuri si actiuni ale Securitatii, sub comanda lui Iulian VLAD, “pentru contracararea si neutralizarea activitaii ostile desfasurate de posturile de radio straine, in special Europa Libera”. Din nota strict secreta a lui Iulian VLAD si Nicolae PLESITA de la fila 1:

“Avind in vedere recrudescenta si periculozitatea deosebita a actiunilor de subminare politica desfasurata de cercurile reactionare din strainatate prin intermediul posturilor de radio mentionate… activitatea de prevenire, cunoastere si neutralizare a actiunilor ostile desfasurate de aceste posturi de radio va constitui o sarcina principala a intregului aparat al Departamentului securitatii statului si va fi orientata in directia realizarii urmatoarelor obiective:

–       Limitarea scurgerii de informatii catre aceste posturi de radio si reducerea hotarita a corespondentilor din tara ai acestora.

–       Contracararea si neutralizarea oricaror incercari de denigrare a realitatilor societatii noastre socialiste, de propagare a ideilor de natura sa incite la manifestari protestatare sau de dezordine.

–       Compromiterea, influnetarea si dezbinarea angajatilor sectiei pentru Romania ai postului de radio “Europa Libera”.

–       Dezinformarea si patrunderea informativa in vederea cunoasterii si dejucarii actiunilor ostile puse la cale impotriva tarii noastre de posturile de radio straine.”

Printre masurile preconizate: “intensificarea masurilor informativ-operative” pentru “identificarea persoanelor pretabile de a intra in legatura” cu Europa Libera, “persoane care asculta si colporteaza stirile”, “sint cunoscute cu manifestari ostile”, “reclama lipsuri de drepturi si libertati in tara noastra”, “manifesta nemultumiri fata de modul in care le-au fost solutionate cererile de plecare… in strainatate“, “sint rude sau legaturi ale angajatilor posturilor de radio straine”, “obisnuiesc sa asculte muzica… transmisa de Europa Libera, indeosebi tineri”, “viziteaza ambasadele si alte reprezentante straine din tara noastra”. Toate “unitatile de Securitate”, inclusiv USLA, erau angrenate in acest plan, al carui deviza era “discernamintul politic si juridic”, adica: “o atentie speciala se va acorda demascarii ca infractori de drept comun, elemente parazitare, bolnavi psihici, etc., prezentati in emisiunile postului de radio ‘Europa Libera’ ca ‘protestatari’ ori ‘dizienti’”

In dosarele de la CNSAS gasim sute de note, rapoarte, planuri de masuri aprobate sau criticate pentru “lipsa fermitatii” fata de “cercurile ostile” de catre “tovarasul General colonel Iulian VLAD”. Obsesiile acestuia – preluate direct de la Ceausescu – erau “…cei cu preocupari scriitoricesti”, “inscrisurile cu continut ostil orinduirii sociale din tara noastra… Cei semnalati cu calomnii si injurii la adresa politicii partidului si statului nostru”. VLAD ordona “anihilarea” acestor “actiuni dusmanoase” prin masuri “depline” dar cu “discernamint politic… folosind mai intens posibilitatile oferite de organele de militie”… Adica exact ce au facut in cazul Ursu. “Nu este de tolerat ca din rindul unor asemnea elemente sa apra cazuri ori situatii de actiuni ostile nepreventie la timp...”[6]. Intreaga Directie I-a, la ordinele lui VLAD[7], se ocupa de “neutralizarea din faza incipienta a oricaror incercari de a se organiza nuclee contestatar-dizidente in rindul scriitorilor, al altor oameni de arta si cultura” [8].

Sa nu uitam nici de panica stirnita in intregul sistem de revoltele muncitoresti, mai cu seama de cea de la Brasov din noiembrie 1987, care prin anvergura si accentele fatis anti-totalitare a pus sub semnul intrebarii “sustinerea” de care se bucura dictatorul in rindurile clasei in numele careia, dogmatic si mistificator, conducea tara catre dezastru economic si moral. Ca sef al Securitatii si guru al deghizarii, Iulian Vlad a condus represiunea impotriva muncitorilor de la Brasov: sute de manifestanti au fost urmariti, intimidati, arestati, supusi la torturi salbatice fizice si psihice, inclusiv femeile (inclusiv o femeie insarcinata), obligati sa dea declaratii false sau impotriva colegilor, anchetati abuziv in regim de privatiune de somn (zi si noapte), si zeci dintre ai au fost deportati si urmariti in continuare, unii suferind vatamari fizice pana la moarte in urma loviturilor primite, sau vatamari psihice cara i-au afectat toata viata[9]. Cu toata operațiunea de distrugere de dosare ordonată de Iulian Vlad in decembrie 1989, inclusiv dosare de ancheta a muncitorilor de catre Securitate[10], probele care implica DSS si pe Iulian Vlad in conducerea si executarea acestor atrocitati sint voluminoase si indubitabile. Din marturiile victimelor[11], ale altor detinuti, inclusiv unele regasite in dosarul Ursu[12], din registrele de scoateri la ancheta si alte documente din arhivele naționale și din străinătate [13], rezulta o data in plus represiunea sistematică si generalizata a Securitatii sub conducerea lui Iulian Vlad, falsificata in cauze de drept comun[14] si în cazul brasovenilor condamnați și a familiilor lor. Mai mult, asupra tuturor opozantilor potentiali din toata tara, care ar putea deveni “elemente turbulente” care sa incerce “a se constitui in grupuri in scopul de a initia si desfasura actiuni anarhice sau alte acte de dezordine in locuri publice ori de a patrunde cu forta in institutii politice”.

Diversiunea cu “turistii sovietici”

Pentru Securitate, “combinatiile, jocurile operative” pentru “compromiterea si prevenirea transmiterii in exterior a unor date denigratoare”, “elaborarea unor variante de dezinformare, derutare si descurajare” erau modus operandi, sub directa supervizare a lui Iulian VLAD[15].

In conformitate cu ordinele existente, tot variante de derutare si dezinformare a elaborat Securitatea si in zilele revolutiei, cind pina in dimineata de 22 decembrie, actiunile “anarhice” si “huliganice” au fost puse pe seama “agenturilor externe”, si in minutele urmatoare fugii cu helicopterul, represiunea insasi a fost pusa pe seama nebulosilor “teroristi din afara”.

Ce e trist si aproape neverosimil, e gradul de diseminare si acceptare a dezinformarii securiste, ale acestor ridicole teorii conspirationiste emanind de la VLAD si insusi Ceausescu, intr-o grupare mica dar zgomotoasa de jurnalisti, unii dintre care, de-a lungul anilor, se dedicasera si unor cauze mai bune. Ca intr-o mahmureala a ratiunii, bombardamentul cu “stiri false” a prins: invazii cu Lade (vreo 8 au fost vazute de un militian la Bradesti!), o mina de “turisti sovietici” uitindu-se “suspect” (!) intr-o harta la o intersectie de provincie (cautau drumul catre CC?), cu stupefiante depozite de arme sovietice pe teritoriul Romaniei – ma intreb si eu, impreuna cu Marius Mioc, unde sint toate astea, oameni buni?

In blogul sau argumentat pe baza unei vaste documentari arhivistica, la care se adauga experienta directa de revolutionar din prima linie la Timisoara, domnul Mioc a oferit deja probe si rationamente covirsitoare pentru care scenariul celor 25.000 de “turisti sovietici” (agenti KGB veniti sa initieze sau deturneze Revolutia romana) este o bazaconie.

Incepind cu analiza declaraţiilor existente in dosarul „celor 25” (procesul revoluţiei de la Timişoara), scoase la iveală de Asociaţia 21 Decembrie din Bucureşti, rezulta fara dubiu ca securistii insisi nu aveau habar in decembrie 1989 de o astfel de invazie. In fapt, conform stenogramelor sedintelor CPEx din 16-21 decembrie amintite, rezulta fara dubiu ca diversiunea a fost initiata de dictator pentru a justifica folosirea armelor, a diviziilor motorizate, si a munitiei de razboi, si a fost pusa in aplicare de Securitate si de celelalte institutii de forta ale regimului comunist.

Pe unde-au intrat “teroristii”? Granitele se aflau sub lupa Securitatii

Granitele Romaniei lui Ceausescu erau de mult monitorizate microscopic. In fapt, una din prioritatile Securitatii fusese, in toti acei ani, prevenirea “trecereii fauduloase a frontierei”[16] si “scurgerea de inscrisuri cu caracter ostil” catre “oficinele de propaganda reactionara din strainatate”. Sute de volume stau marturie la CNSAS despre obsesia lui Iulian VLAD de a opri difuzarea, mai ales la Europa Libera, prin orice mijloace, a acestor “denigrari la adresa conducerii superioare de Partid si de Stat”. In acest scop ordonase “Descoperirea si anihilarea ori preluarea sub control a canalelor de lagatura create intre elementele ostile din tara si angajati sau colaboratori ai posturilor de radio occidentale”, si masuri draconice de catre “toate inspectoratele judetene cu puncte de trecere a frontierei, inclusiv de mic trafic” pentru oprirea oricarei scrisori la granita.

Mai mult, “incepind din data de 1 mai 1975 se organizeaza, pe plan central, evidenta numerica zilnica a strainilor aflati in tara noastra”.[17]. Aflam ca in 1984, ca “urmare a hotaririi conducerii superioare”, Ministerul Turismului trebuia “sa raporteze ca volum fizic de activitate, numarul de turisti straini, intrati in tara in luna expirata, pe relatia cliring tari socialiste…” si se solicitau telefonic, de la directia pasapoarte, numarul de intrari zilnice a strainilor “1. Din tari socialiste, din care R.S.F.I. 2. Din tari nesocialiste” [18]. Se contabilizau in baza de date (perforata) “indicativ si numar avion, nume motonava, tip si numar tren, sau tip marca si numar autovehicul”, si, pentru INTRARI, “Sexul, nume, prenume, nume anterior, data si locul nasterii, cetatenia, scopul si locul calatoriei, tipul si nr. pasaportului”. Date similare se colectau si pentru IESIRI. Intrarile trebuiau trimise la CID (Centrul de Informare si Documentare al Securitatii) “de 4 ori in 24 de ore, si iesirile de 2 ori… prin telefon sau telex”.[19]. La fila 16 a aceluiasi dosar aflam ca “incepind cu data de 01.03.1979 se va realiza legatura intre INTRARILE si IESIRILE cetatenilor straini si prin aceasta se va stabili SOLDUL (cetatenilor straini existenti) la un moment dat in tara”. Din fila urmatoare rezulta ca la 16.01.1982, prin proiectul “P44” la CID se receptionau zilnic, in timp real, de la fiecare punct de trecere a frontierei (PCTF), “SITUATIA TRAFICULUI ZILNIC” ai “calatorilor romani si straini”, in urma caruia se alcatuiau rapoarte pe tari si PCTF[20]. Restul dosarului ofera detalii despre perfectionarea in anii 1983-1989 a gestionarii datelor despre strainii si romanii care tranzitau punctele de frontiera, inclusiv indicativele masinilor straine, care erau transmise si la alte unitati de Securitate, putind fi astfel urmarite in permanenta pe timpul sederii in Romania.

Din dosarele de la CNSAS mai aflam ca in 1987 atelierul analiza-programare nr. 2 al CID a avut “un sprijin si un indrumar pretios in documentele de partid, in aprecierile formulate in repetate rinduri, cu multa clarviziune si profund realism de catre comandantul nostru suprem, tovarasul NICOLAE CEAUSESCU, referitor la evolutia situatiei internationale”, si ca “Obiectivul principal al activitatii…l-a constituit asigurarea informarii la timp a unitatilor centrale si teritoriale de securitate si a comandamentelor constituite cu prilejul diverselor actiuni, cu date obtintute din evidentele automate despre straini”, in legatura cu care CID-ul efectua “zilnic, semnalarea individuala a strainilor intrati in tara noastra si care prezinta interes operativ deosebit”[21].

Or, este evident ca in 1989 Ceausescu privea frontiera cu URSS ca o granita “cu interes operativ deosebit”, cita vreme in sedinta si teleconferintele cu CPEx din 17-21 decembrie s-a referit obsesiv la “pericolul de la Rasarit”: “[fata de] anul 1968, dupa intrarea în Cehoslovacia, acum situatia este si mai grava”. El pretindea in acel moment “ca cercurile antisocialiste si din Est si din Vest” isi “concentreaza atentia de a face totul pentru a submina socialismul în România, independenta si integritatea tarii”.[22] Substratul acestei obsesii se intelege si din analiza discutiei lui cu Gorbaciov de cu doar doua saptamani inainte[23]. Sa ne aducem aminte si ca nu cu mult timp in urma avusese loc Congresul PCR, o “actiune” de tipul celor care necesita, cu o si mai mare prioritate, “informarea la timp a unitatilor centrale si teritoriale de securitate si a comandamentelor constituite… cu date despre straini” [24].

In pofida acestor masuri ale intregii Securitati, inclusiv CID-ul, USLA, trupele de Securitate si de graniceri, cum mai poate cineva sa creada ca acest supradimensionat aparat, bine dotat si in cel mai ridicat grad de alerta pentru “integritatea teritoriala”, au lasat sa se scurga in tara in timp record in citeva zile din decembrie 1989, 25.000 de KGB-isti, cu arme si bagaje? (Sau poate… fara arme, ca poate le aveau, pasa-mi-te, la noi in tara, in niste depozite invizibile!). Mii de agenti despre care Iulian Vlad n-a stiut nimic pina in ’90 si din care n-a fost identificat nici unul: nici in timpul “invaziei” sau al “atacului”, nici la procesul din 1990 sau ulterior; nici printre “teroristi” si nici printre victime. Oameni buni, veniti-va in fire.

Miza preluarii mitului ceausist al “atacului extern”

Pretextul „loviturii de stat anti-socialiste“ din decembrie (prin agenti, deveniti ulterior, sa nu uitam, din anti-socialisti, sovietici!), transmis subalternilor de Iulian VLAD si de ceilalti din anturajul lui Ceasuescu, a pus pe picior de razboi intregul aparat de forta al regimului. Ofiterii si subofiterii de Securitate, militie, armata si garzi patriotice au tras, sau au dat ordinul sa se traga, cu arme si munitii de lupta, pentru ca, in acest scenariu delirant, tara era in “stare de razboi”. La virful ierarhiei Securitatii se stia foarte bine ca nu existau agenti straini. Ca nemulturile interne, ale poporului, pe care le monitorizau si incercau sa le “anihileze” de zeci de ani, ajunsesera la punctul de fierbere. Stau marturie miile volume din arhiva CNSAS cu rapoarte si planuri de masuri care musteau de “nemultumiti”, “inscrisuri ostile” catre “posturi de radio dusmanoase”, “inscriptii calomnioase” impotriva “conducerii de Partid si de Stat”[25]. Nu s-a gasit nici un turist sovietic cu arma; toti revolutionarii din Timisoara si Bucuresti erau cetateni romani, inclusiv cei ucisi. Mitul atacului extern a fost preluat si transformat, cu beneficii multiple, de seful Securitatii dupa Revolutie ca metoda de auto-salvare. E suficient de citat declaratia generalului Emil Macri (şeful Direcţiei a II-a a Securităţii) din 2 ianuarie 1990: “Rezumînd sintetic informaţiile obţinute ele nu au pus în evidenţă nici lideri şi nici amestecul vreunei puteri străine în producerea evenimentelor de la Timişoara. Raportarea acestor date la eşalonul superior respectiv generalului I. Vlad a produs iritare şi chiar supărare”.

Cum remarca si Marius Mioc[26], rapoartele Securităţii către Ceauşescu din acele zile nu mentioneaza nici urma de sovietici sau alte forte straine in Timisoara sau in alte zone ale tarii, ci doar ca “huliganii” erau localnici, „persoane care se cunoşteau între ele de la locurile de muncă sau domiciliu şi îndeosebi cămine de nefamilişti”, “influentate de emisiunile posturilor de radio si TV din tarile vecine care transmit sistematic… evenimentele cunoscute din unele tari socialiste”. S-a mai raportat ca “In majoriatea colectivelor din marile intreprinderi industriale oamenii muncii au formulat cereri…” dupa care “au iesit in strada”, unde “au scandat si continua sa scandeze cereri revendicative cu continut necorespunzator la adresa politicii partidului si statului”.

Ca martor în procesul revoluţiei din Timişoara, pe 11 iulie 1991 (vezi „Dosarele revoluţiei” publicate prin lupta lui Teodor Maries de Asociatia 21 decembrie[27]) Iulian VLAD insusi, declara: „cei trimişi de mine la Timişoara mi-au raportat că nu au elemente din care să rezulte vreun amestec al străinătăţii în producerea evenimentelor de la Timişoara”. Si a repetat: oamenii lui “nu au avut date din care să rezulte că străinătatea este implicată” in Revolutie.

Mai mult, intr-o declaratie olografa a aceluiasi Iulian Vlad din 29 ianuarie 1990, citata de fostul sef al Parchetelor Militare generalul Dan Ioan[28], regasim mai exact cine, conform “analizei modului in care au inceput si s-au desfasurat actiunile teroriste in Capitala”, au fost teroristii care au ucis peste o mie de revolutionari:

“1) Elementele din Directia a V-a[29], USLA, CTS si din alte unitati de Securitate, inclusiv speciale.

a) Directia a V-a, asa cum am mai spus, avea in responsabilitate paza si securitatea interioara a Palatului Republicii, multe dintre cadrele acestei unitati cunoscand foarte bine cladirea, cu toate detaliile ei.  In situatia creata in ziua de 22.12.1989, puteau sa mearga la Palat, pe langa cei care faceau acolo serviciul si unii dintre ofiterii si subofiterii care se aflau la sediul CC ori la unitate.

Este cat se poate de clar ca numai niste oameni care cunosteau bine topografia locului ori erau in complicitate cu cei care aveau asemenea cunostinte puteau patrunde in cladire (sau pe acoperisul ei) si transporta armamentul si cantitatile mari de munitie pe care le-au avut la dispozitie.

Tot aceasta Directie dispunea de o baza puternica si in apropierea Televiziunii (la Televiziunea veche).  De asemenea, avea in responsabilitate perimetrul din zona resedintei unde se aflau numeroase case (vile) nelocuite si in care teroristii ar fi putut sa se ascunda ori sa-si faca puncte de sprijin.

Sunt si alte motive care pun pe prim-plan suspiciuni cu privire la aceasta unitate.

b) Elemente din cadrul unitatii speciale de lupta antiterroriste care aveau unele misiuni comune cu Directia a V-a si, ca si o parte a ofiterilor si subofiterilor de la aceasta unitate, dispuneau de o mai buna instruire si de mijloace de lupta mai diversificate.

c) Elemente din Trupele de Securitate care asigurau paza obiectivilor speciale (resedinta, palat etc.) si, impreuna cu Directia a-V-a, Securitatea Capitalei si Militia Capitalei asigurau traseul de deplasare.

d) Ofiteri si subofiteri din Securitatea Capitalei, indeosebi de la Serviciul Trasee, sau dintre cei care au lucrat la Directia a V-a.

e) Elemente din alte unitati de Securitate, inclusiv unitatile speciale 544, 195 si 110, precum si din cele complet acoperite, comandate de col. Maita, col. Valeanu, lt. col. Sirbu, col. Nica, col. Eftimie si lt. col. (Eftimie sau Anghelache) Gelu (asa sta scris in declaratie–n.n.).  Aceste din urma sase unitati, ca si UM 544, in ansamblu, si UM 195 puteau dispune si de armament si munitii de provenienta straina, precum si de conditii de pregatire adecvate.

2) Ofiteri si subofiteri din Militie, atat de la Capitala, cat si de la IGM, cu prioritate cei din Detasamentul special de interventie si cei care asigurau traseul.

3) Cred ca s-ar impune verificarea, prin metode si mijloace specifice, a tragatorilor de elita din toate unitatile din Capitala ale Ministerului de Interne, precum si a celor care au avut in dotare sau au indeplinit misiuni folosind arme cu luneta.  N-ar trebui omisi nici chiar cei de la Dinamo si de la alte cluburi sportive.

4) Unele cadre militare de rezerva ale Securitatii, Militiei si Armatei, precum si actuali (la data respectiva) si fosti activisti de partid sau UTC, persoane apropriate tradatorului si familiei sale ori care poseda arme de foc.”, etc.

De remarcat ca in aceasta declaratie, desi apar mai jos, doar in subsidiar, niste “studenti arabi”, “diplomati” si “infractori”, nu se regaseste totusi nici o urma de “turist sovietic” sau de alta natie. Ar fi fost si absurd, tinind cont de necesitatea, chiar in viziunea lui Iulian Vlad (si evidenta oricarui cadru militar cu pregatire, inclusiv anchetatorilor lui din acel moment) “cunosterii foarte bune a cladirii” si a “topografiei locului”, a logisticii “transportarii armamentului si cantitatilor mari de munitie pe care le-au avut la dispozitie”, etc. Or, declaratia de mai sus a fost data la “cald”, in ianuarie ’90, imediat dupa ce Vlad fusese arestat, intr-un moment in care “analiza” susnumitului era proaspata. E clar ca mascarada cu “sovieticii” nu fusese inca pusa la punct.

Acelasi lucru rezulta si din declaratia generalului colonel I. Hortopan din 16.02.1990: “…in ziua de 23 decembrie, la o analiza a Consilului Frontului Salvarii Nationale, Vlad a fost intrebat cine sunt cei care trag asupra Armatei si populatiei, la care acesta — in scopul de ne induce in eroare — a raspuns ca manifestantii patrunzand in anumite obiective importante, printre ei fiind si elemente rauvoitoare, fosti puscariasi de drept comun, au pus mana pe arme, s-au constituit in grupuri si trag asupra noastra.  In timpul actiunii, trupele noastre au prins un numar de teroristi care faceau din unitatile de Securitate, au cerut cuvantul si au prezentat numarul unitatilor din care faceau parte (UM-0672F, UM-0639, UM-0106, UM-0620), la care Vlad, tot pentru inducere in eroare, a afirmat ca acestia s-ar putea sa fie fanatici, care, chipurile, ar actiona pe cont propriu[30]”.  Din nou, nici urma de sovietici.

Un analist CIA, Richard Andrew Hall, dupa ce a creat rapoarte pentru serviciul secret american si si-a scris on doctorat despre Revolutia romana, a aduntat pe blogul sau probele pe care s-a bazat[31]. Ar fi greu de explicat de ce CIA ar incerca sa acopere implicarea GKB-ului (si inca cu 25,000  de agenti!) intr-o tara pe care nimeni nu se poate indoi ca SUA si-ar fi dorit s-o scoata de sub tutela sovietica. Valoarea studiilor lui Hall sta insa in probatoriul prezentat, si care e la indemina oricui – inclusiv a procurorilor care au in lucru dosarul Revolutiei. Regasim aici declaratiile generalului Nicolae Militaru[32], ministrul Apararii in acele momente, care ii face clar reponsabili pentru represiune pe “cei care au emis ordinul 2600, adica Securitatea”; care “aveau si alte forte, care dispuneau de putere mare” pentru a reactiona “la orice fel de tulburari” pentru a “contracara revolta oamenilor”. Tot ei au creat diversiunea cu tintele “aeriene” false, “manevrate de pe teritoriul tarii noastre”, prin “imitatoare de foc”, toate cu “caracter evident de diversiune”; in timp ce unitati ale USLA au incercat “infiltrarea la MapN pe 23-24 decembrie cu masini blindate” cu scopul de a “lichida niste personalitati, pentru a intoarce lucrurile pe dos” . Cu privire la teroristii arestati, Militaru spune clar ca acestia au fost pusi in libertate imediat de oamenii Securitatii infiltrati in armata si justitie: “MI era peste tot. O parte din ei lucrau in Ministerul Apararii. Era vorba de compartimentul contrainformatiilor militare” care erau “tot securisti”. Generalul stia de cel putin 180 de teroristi depusi la Militia Capitalei, “cu tabele, cu toata documentatia insotitoare”. Acestia “au fost pusi pe liber” de “procurorii care pina atunci actionasera cu Securitatea”, ca doar “momentele erau tulburi, cine sa stie cu precizie in ce parte se va inclina balanta”.

De aici incercarile scribilor Securitatii de a-l decredibiliza pe generalul Militaru prin asocierea cu KGB-ul. Nu rezulta ce pacate totalitar-KGB-iste ar fi avut Militaru; se stie ca Ceausescu l-a dat jos dintr-o pozitie de comanda a armatei, pe masura ce cultul “celui mai iubit fiu” capata accente mai paranoice. Cert este ca in acei ani, majoritatea ofiterilor de virf fusesera scoliti la Moscova (inclusiv Iulian Vlad!). Chiar daca ignoram pentru moment probele covirsitoarea cu privire la implicarea directa si masiva a Securitatii in contra-revolutia din ’89, trebuie remarcat ca Militaru n-a avut nimic de cistigat prin acuzele de mai sus. Sa nu uitam nici ca Armata romana, desi supusa Comandantului Suprem, nu a avut functia represiva detinuta de Securitate.

Cit despre “protejarea” vinovatilor, sa fim seriosi: de cine sa ne indoim? De cei care ar acoperi niste fantomatici “KGB-isti”, pe care oricum nimeni nu i-ar fi putut aduce in fata justitiei romane?  Sau de aparatul de dezinformare securist, de cei care-si protejeaza USLA-sii si fortele Directiei a V-a – adevaratii teoristi ce pot fi identificati, anchetati si judecati? De aici facilul si convenabilul scenariu cu KGB-istii, care sa-l includa si pe Militaru, unul din acuzatori importanti ai lui Vlad.

Sa nu uitam ca in aceeasi perioada – decembrie ’89 si ianuare ‘90, oamenii lui Vlad lucrau intens la stergerea urmelor represiunii. Exista nenumarate exemple in acest sens: de la operatiunea Trandafirul (sustragerea si incinerarea celor 43 de cadavre de revolutionari timisoreni, cu acte cu tot), la sustragerea, de acelasi colonel Nicolae Ghircoias a gloantelor extrase din revolutionari in spitalele (gloantele explozive dum-dum, de 9mm, sau cu cap vidia pe care numai unitatile de Securitate le aveau) pina la eliberarea teroristilor cu rani usoare ridicati din spitalele bucurestene (din nou de acelasi Ghircoias). Analistul american, autor al unor studii publicate in jurnale academice de prestigiu, in bogatul material documentar pune la dispozitie si declaratii si articole ale unor ofiteri de armata si chiar de Securitate din ’90, filmari si fotografii din timpul Revolutiei si transmisiuni radio intre unitatile de Securitate din acele zile (despre actiuni represive “din dispozitia lui Iulian Vlad“[33]), documente legate de acoperirea crimelor de catre IML-ul condus de Vladimir Belis (cel care a incercat sa acopere vinovatia securitatilor si in cazul Ursu, printr-o expertiza medico-legala falsa, care ignora declaratiile medicilor, paznicilor, si ale victimei!). Pentru cine citeste acest blog nu mai poate exista nici un dubiu asupra identitatii contra-revolutionarilor din decembrie ’89[34].

Miza preluarii mitului atacului extern nu este alta decit imunitatea Securitatii: nu ei au fost cei care au tras asupra multimii, care au urmarit, filmat, arestat, si batut demonstrantii, care-au ars dosare si documente incriminatoare cind si-au dat seama ca Revolutia izbindise[35] – altii au fost: strainii! Ce mit propagandistic mai la indemina, destinat sa inflameze nationalisme latente in unii, prin care ei, securistii, se pot erija, din criminali si opresori ai poporului, direct in eroi salvatori ai neamului!

Va urma…

• Citeste prima parte a articolului de aici
  

NOTE_______________________

[2] Şerban Săndulescu, „Decembrie ’89. Lovitura de stat a confiscat revoluţia română”, Editura Omega Press, Bucureşti, sau „Minutes of the Meeting between Nicolae Ceausescu and Mikhail Gorbachev, December 1989,” Making the History of 1989, Item #692, https://chnm.gmu.edu/1989/items/show/692 , accessed October 15 2017, 8:06 pm.

[3] Vezi http://revista22.ro/7359/.html.

[4] Vezi seria exploziva de articole, de o importanta probatorie majora in dosarul Revolutiei, “Poştaşul trage întotdeauna de două ori” a lui Madalin Hodor din Revista 22, decembrie 2016.

[5] Vezi articolele pe site-ul Revistei 22: “9 zile lipsă: ce a făcut Securitatea între 22 și 30 decembrie 1989?”, “Adio, bătrâne asasin!”,  “Din nou despre Iulian Vlad. Faza pe DOCUMENTE. Agenda generalului de Securitate Ștefan Alexie”, “Securiștii care au tras la Timișoara. Listele lui Ambrozie”.

[6] Cota CNSAS D131, vol 1 PII, fila 38.

[7] Cota CNSAS D120, vol 1, fila 113

[8] Cota CNASAS D120, vol 1, fila 10 si urmatoarele.

[9] Marius Oprea si Stajerel Olaru, Ziua care nu se uita – 15 noiembrie 1987, Brasov, Ed Polirom 2002, http://gh-ursu.ong.ro/situatiaPremisaAnexa.html#S5.8.1

[10] Cotele CNSAS I 375243 (pentru cei deportati la Iași), I 72465(cei de la Dolj)

[11] Dennis Deletant, Romania under communist rule, 2nd rev. ed., Bucharest, Civic Academy Foundation, 2006, p.199; Ziua care nu se uita.

[12] http://gh-ursu.ong.ro/situatiaPremisaAnexa.html#S5.8.3

[13] Analizate in monografia C.N.S.A.S. ‘Acțiunea „1511” Brașov, 15 noiembrie 1987’ (autori Oana Ionel si Mihai Demetriade, volum în curs de apariție).

[14] http://gh-ursu.ong.ro/situatiaPremisaAnexa.html#S5.8.2

[15] Vezi, la intimplare, cota D21 “Eterul” – Europa Libera, Vol. 1 fila 81.

[16] Vezi cota CNSAS D13765, Vol. 17, cuprinzind masurile de o magnitudine greu de imaginat la care ajunsese Securitatea sub Iulian VLAD pentru supravegherea “persoanelor fara antecedente politice sau penale” (adica marea majoritate a poporului roman).

[17] Vezi D13319 Vol 1, fila 1.

[18] Idem, fila 2

[19] Idem, fila 5.

[20] Idem, fila 17 si urmatoarele, si D13319 Volumele 3, 4,

[21] Cota D13319 vol 4.

[22] Vezi http://revista22.ro/7359/.html.

[23] Vezi Şerban Săndulescu – „Decembrie ’89. Lovitura de stat a confiscat revoluţia română”, Editura Omega Press, Bucureşti, sau, pentru simplitate, „Minutes of the Meeting between Nicolae Ceausescu and Mikhail Gorbachev, December 1989,” Making the History of 1989, Item #692, https://chnm.gmu.edu/1989/items/show/692 , accessed October 15 2017, 8:06 pm)

[24] Cota D13319 vol 4.

[25] Vezi, ca exemple, cota CNSAS D13765, Vol 16. Problema Evaziune, cu actiunile Securitatii contra celor acuzati, sau doar pasibili, de “trecere frauduloasa a frontierei”, pina la plantarea de informatori (si mai ales dezinformatori) in lagarele de fugari din Iugoslavia si Italia.

[26] https://mariusmioc.wordpress.com/2014/05/21/minciunile-istoricului-cristian-troncota-declaratia-lui-iulian-vlad-in-procesul-revolutiei-de-la-timisoara/

[27] https://dosarelerevolutiei.ro

[28] Vezi general magistrat(r) Ioan Dan, “Teroristii din ‘89”, ed. Lucman 2012; fragente relevante pot fi accesate aici: https://romanianrevolutionofdecember1989.com/text-of-securitate-general-iulian-vlads-29-january-1990-declaration-identifying-the-terrorists/

[29] Directia a V-a avea misiunea pazei dictatorului.

[30] Vezi general magistrat(r) Ioan Dan, “Teroristii din ‘89”, ed. Lucman 2012; fragente relevante pot fi accesate aici: https://romanianrevolutionofdecember1989.com/text-of-securitate-general-iulian-vlads-29-january-1990-declaration-identifying-the-terrorists/

[31] https://romanianrevolutionofdecember1989.com/

[32] https://romanianrevolutionofdecember1989.com/ordinul-2600-in-revolutia-din-decembrie-dialog-marturie-cu-general-r-nicolae-militaru-romania-libera-17-decembrie-1992/

[33] “Dintre sute de catarge” Libertatea, 30 ianuarie 1990

[34] https://romanianrevolutionofdecember1989.com/

[35] https://revista22.ro/70250891/22-decembrie-1989-ziua-n-care-securitatea-a-ars-dosare.html