Îi va mai ajunge oare lui Liviu Dragnea doar să fie de acord cu sine însuși?

În campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, oferta Opoziției politice a fost extrem de slabă. Aveam de-a face cu un PNL sleit de orice urmă de putere de convingere, adus în pragul dezastrului de o conducere ineptă și cu două noi partide aflate în căutarea identității. USR miza pe sentimente, dar și pe rezultatele mai mult decât surprinzătoare obținute la alegerile locale, îndeosebi în Capitală, pe percepția de intransigent și de incoruptibil de care se bucura la ora aceea dl. Nicușor Dan. PMP spera să fructifice bruma de prestigiu de care se mai bucura încă dl. Traian Băsescu.
În astfel de condiții, e mai mult decât explicabilă demobilizarea electoratului nu aș spune neapărat de dreapta, ci mai degrabă anti-PSD. De aici indiferența, absenteismul la care s-a adăugat și nerealizarea primejdiei pe care ar putea-o reprezenta pentru democrația, pentru Statul de drept din România necontrolata ascensiune nu doar a PSD, ci, în primul rând, a liderului acestuia, dl. Liviu Nicolae Dragnea.
O atentă coordonare a campaniei electorale în teritoriu, datorată faptului că experiența anterioară de secretar general al PSD îi prilejuise lui Dragnea o excelentă cunoaștere a liderilor și baronilor locali, exploatarea frustrărilor acumulate nu doar de aceștia, ci de întreg partidul după neașteptata debarcare de la putere în noiembrie 2015 a guvernului condus de Victor Ponta și de pierderea privilegiilor aferente, o ofertă electorală mustind de promisiuni amăgitoare legate de un trai debordând de lapte și miere ce le va fi rezervat românilor sunt elemente care au concurat la obținerea unui neașteptat scor electoral care le-ar fi permis social-democraților români să guverneze singuri. Liviu Dragnea a avut atunci istețimea de a și-l chema alături pe Călin Popescu-Tăriceanu, liderul unui partid altminteri minuscul. Rezultatele alegerilor ca și superioritatea numerică a coaliției nou constituite l-au obligat pe președintele Klaus Iohannis să îi încredințeze acesteia guvernarea.
Numai că atât dl. Dragnea cât și dl. Tăriceanu aveau și au pe mai departe mari probleme în justiție. După ce au proclamat sfințenia programului de guvernare, și unul, și altul și-au concentrat eforturile nu în vederea punerii în aplicare măcar a unei părți din oferta electorală, ci pentru salvarea lor de la pușcărie. Că s-a mai făcut câte ceva, că s-a mai dat câte o mărire de salariu, repede “mâncată” de exploziva creștere a prețurilor, a dobânzilor, a ROBOR-ului, a prețului tuturor prețurilor reprezentat de costul în lei al unui euro- astăzi puțin contează. PSD, ALDE grupurile parlamentare ale acestora, primul și al doilea guvern al coaliției au primit misiunea clară de a face astfel încât să modifice legile pentru a-i scăpa pe cei doi lideri, și odată cu ei și pe alți “majoritari” cu musca pe căciulă, de obsesia justiției, a procurorilor, a DNA-ului, a închisorii.
Toate acestea au avut prețul propriu. Dezvrăjirea electoratului. Înmulțirea reproșurilor pe care oamenii simpli au început să le aducă tot mai apăsat guvernării. Multiplicarea semnelor că, în primul rând, PSD pierde teren și că s-ar impune obligatoriu o schimbare.
Comitetul Executiv de luni nu s-a încheiat nici cu demisii, nici cu demiteri, nici cu vărsări de sânge, nici cu scacrificarea guvernului și a premierului Tudose, nici cu un puci împotriva lui Liviu Dragnea. Unii ar putea spune că s-ar fi terminat chiar în coadă de pește.
Numai că peștele acesta are solzi mulți și tăioși care nu e exclus să îi cauzeze foarte curând lui Liviu Dragnea. E tot mai limpede că în PSD se acumulează tot mai multe nemulțumiri la adresa d-lui Dragnea, că numărul opozanților cu pondere în partid este în creștere, că oamenii se repliază, că Dragnea-Trei Dosare pierde tot mai evident controlul asupra mașinăriei. Dovada o reprezintă valul de reproșuri ce i s-au adus marți până mai ieri intangibilului Liviu Dragnea. Nu de oricine. Ci de persoane cu pondere în PSD. Printre ele, iarăși Marian Oprișan. Un fel de replică modernă a ceea ce a fost odată Viorel Hrebenciuc. Dovadă starea evidentă de nervozitate a ministresei Carmen Dan, care fără ajutorul lui Dragnea ar fi fost în cel mai bun caz șefă de cabinet la președintele Consiliului Județean Teleorman.
Degeaba a ieșit luni la declarații dl. Dragnea cu zâmbetul pe buze. Degeaba a încercat să minimalizeze scrisoarea d-lui Niculae Bădălău, președintele executiv al partidului. Degeaba a mimat dl. Liviu Dragnea calmul.
Se pare că este tot mai aproape momentul în care nu va mai ajunge să fie de acord cu sine însuși.