sâmbătă, mai 18, 2024

Ce se va întâmpla pe mai departe?

Luată sub o inimaginabilă presiune exercitată pe felurite căi de factorul politic, decizia ministrului Justiției, dl.Tudorel Toader, vizând declanșarea procedurile ce ar urma să ducă la revocarea procurorului șef al DNA, d-na Laura Codruța Köveși, va avea, la rându-i, pronunțate consecințe politice.
1.Primul vizat este însuși cel ce a infăptuit cu mână proprie un incredibil, un condamnabil, un iresponsabil act ce pune dramatic sub semnul întrebării ideea însăși de independență a justiției. Da, e adevărat, nu DNA este instrumentul chemat să facă justiție, nici în România, nici în orice altă țară în care există organisme similare. Însă acțiunile DNA care facilitează actul de justiție trebuie să fie protejate de orice ingerință a politicului. Dl. Tudorel Toader a încălcat porcește, și-a bătut joc fără grade de comparație de această premisă elementară. Rectorul suspendat al Universității “Alexandru Ioan Cuza”, cu ale lui multiple titluri șI funcții puse unele peste altele, și-a subordonat în totalitate acțiunile vrerilor, capriciilor și ordinelor unor șefi politici.
Dl. Tudorel Toader speră că astfel își securizează poziția în guvern, că își va asigura supraviețuirea în funcția de ministru. Omițând că după grava lui demisie morală săvârșită joi este redus la condiția de neînsemnat instrument aflat la cheremul justițiabililor, inculpaților, penalilor care fac legea în PSD și în ALDE. Comparat cu dl. Tudorel Toader, maleficul Agamiță, cel mai prost decât Farfuridii și mai canalie decât Cațavencu, Dandanache este numai bun de trimis în misiui umanitare.
2. Președintele PSD, dl. Liviu Dragnea, a dobândit o victorie lipsită de orice urmă de substanță. Absolut inutilă. E adevărat. Dl. Dragnea se va putea prezenta pe data de 10 martie în fața delegaților la Congresul extraordinar al PSD cu alură de erou (mă rog, alură mai degrabă eroi-comico-satirică) spunând că și-a îndeplinit promisiunea făcută în fața mai-marilor partidului. Că a făcut tot ceea era omenește posibil, toate ticăloșiile din lume, că s-a întrecut pe sine la capitolul fărădelege spre a se scăpa pe el și pe ceilalți penali din partid de amenințarea DNA. A DNA-ului în forma dobândită în timpul mandatului d-nei Laura Codruța Kövesi.
După cum se prezintă însă lucrurile la ora la care scriu eu acest comentariu, pe data de 10 martie d-na Laura Codruța Kövesi se va afla pe mai departe în funcție. Semn că lupta PSD împotriva DNA va trebui continuată, că persoana indicată să o conducă este chiar el, Liviu Nicolae Dragnea, și că nu ar fi deloc rău să iasă întărit odată lucrările Congresului încheiate. Aceasta însemnând, poate, chiar că ar trebui lansată pe surse informația că dl. Dragnea ar fi cea mai indicată persoană pentru postura de prezidențiabil al partidului la alegerile din anul 2020.
3. Președintele Klaus Iohannis a avut o reacție ultra-rapidă la anunțul d-lui Tudorel Toader. A afirmat că Raportul prezentat de ministrul Justiției nu oferă o argumentație clară. Ceea ce e perfect adevărat.Numai inenarabilei d-ne Alina Mungiu –Pippidi i s-a părut altfel. Dl. Tudorel Taoder a operat un amestec, a pus de o ciorbă, de o shaorma cu de toate. A combinat argumente personale, altele împrumutate, desigur, fără semnele citării din organele de presă loiale coaliției PSD-ALDE, s-a făcut de râs (în această privință nu i-a dat ascultarea lui Liviu Dragnea) la capitolul strategii argumentative specifice domeniului său de competență.
Altfel spus, președintele Iohannis a afirmat că nu vede care ar fi motivele ce l-ar putea determina să ia de bună propunerea d-lui Toader. Câteva zile mai încolo președintele și-a reconfirmat opinia. Dl. Iohannis a fructificat astfel șansa de a-și reîmbunătăți substanțial relația cu partea sănătoasă a societății românești, cu intelectualii, cu tinerii, cu adepții mișcării #rezist. Președintele și-a ameliorat considerabil imaginea destul de șifonată după ce a acceptat fără cea mai mică opoziție nominalizarea d-nei Viorica Vasilica Dăncilă la funcția de premier. Cred că începând de joi seară a început, de fapt, campania electorală pentru alegerile prezidențiale din anul 2019.
4. Există toate indiciile posibile că d-na Laura Codruța Kövesi își va duce până la capăt mandatul în fruntea DNA. Va avea însă de acum și până în aprilie 2019 o viață încă și mai complicată decât i-a fost dat să trăiască din ianuarie 2017 încoace, va fi supravegheată, sfâșiată de-a dreptul de activiștii de partid, de comunicatorii PSD și ALDE, de agenții lor din presa scrisă și din audiovizual. Antenei felixiene, României tv a lui Ghiță i se va alătura încă și mai vârtos SRTV, adică Televiziunea Română, care foarte curând va avea un CA mai politizat, mai roșiatic decât s-a mai întâmplat vreodată. Adică din 1997 încoace.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Se intorc vremurile de mult apuse, cand Gheoghiu-Dej putea sa-l aresteze si sa-l ucida pe Lucretiu Patrascanu, fara o judecata corecta.
    Acum, nepotii si stranepotii celor de atunci nu mai pot sa aresteze si sa asasineze decat inventand
    ,,motive reale”care sa le permita sa puna ,, sub papuc” justitia.
    Subordonand-si justitia, psd,urmasul pcr. poate emite legii dupa chipul si asemanarea celor emise cu 70 de ani in urma, in 1948, dupa indepartarea oricarei forme de minima democratie adevarata, inlocuind-o cu ,, democratia populara.”Acum avem ,, democartie originala” Aceeasi Marie cu alta palarie..

  2. Dacă mai rămâne până în 2019 la conducerea DNA, procurorul șef al DNA are timp sa finalizeze procesul lu’ nea Liviu, indiferent cate atacuri ar lansa împotriva DNA-ului.

  3. ce sa se ntimple ? business as usual. pacat de iarna blinda care i a vaduvit pe gospodarii neamului sa si arate maiestria si pe garcea militianul sa nchida ulitele patriei si sa umple visteria cu amenzi pentru nepurtarea incaltarilor de iarna. cum se spune ? ciinii latra ursul merge. si asta nu de ieri de azi. intrebare : cine genereaza coruptia si anomia sociala ? trogloditii care compun institutiile, sau institutiile care aduna jivinele ? si care i solutia ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro