Aceasta este o istorisire despre momentul în care cineva vrea să îți incendieze căminul în care se află familia ta iar pe tine te preocupă exclusiv idila poștașului. Atunci când casa ta se numește România, potențială combustie poate fi inițiată oricând de Rusia sau „Ținutul Secuiesc”, pentru a aminti doar două amenințări serioase și imediate la siguranța sa.
Acum aproape o suta de ani, niște arhitecți inimoși, destoinici și iscusiți au construit cu eforturi nebănuite, o casă durabilă și primitoare. Deși câțiva vecini binevoitori s-au opus, anvergura fundației și măiestria ziditorilor au contribuit definitoriu la succesul demersului aparent nerealizabil. Datoria noastră este de a o întreține, consolida sau chiar extinde conform proiectului inițial. Statutul de locatar nu este suficient fară asumarea convinsă și a statutului de străjer, de păzitor al celor sfinte nouă.
Privindu-ne în oglinda nepartinica a identității noastre, constatăm că am reușit în anul Centaurului mult mai puțin decât ne-am propus. Pornind în căutarea titanilor vremurilor noastre, trebuie să ne mulțumim adesea cu prezența unor personaje din ce în ce mai vizibile în Olimpul nostru actual: bufoni full-time sau part-time fără contracte de exclusivitate, bocitoare fatidice neplătitoare de TVA, harpii imaculate înființate prin lege specială, grifoni made in China, hidre reeșapate, menestrei și corifei tocmiți cu ora, cavaleri fără cap, cai și noblețe și mulți, mulți centauri. Știți voi, acele personaje ostile și conflictuale, neiubitoare de oameni, dominate de instincte și controlate de zeii atotputernici. Sunt ușor de recunoscut, sunt jumătate oameni si jumătate animale, având o înclinație deosebită către dezbinare, violența și dihonie. Construiesc cu măiestrie ruguri „la cheie” și ghilotine sau spânzurători virtuale, din produse lingvistice tradiționale românești.
Dincolo de paronimia propusă, anul 2018 este despre noi, cei de ieri, cei de astăzi și cei de mâine, despre mândrie, responsabilitate, încredere, speranță și respect, despre parinții națiunii și continuatorii lor. Deși realitatea momentului este decriptată paranoid parcă, într-o cheie de tip Don Quijote de la Mancha sau într-o notă similară „Războiului Lumilor” așa cum a fost prezentat într-o emisiune radiofonică cu accente realiste (devenită istorie) în anul 1938, realitatea virtuoasă contemporană este alta. Titanii noștri sunt aici, trăiesc prin fiecare dintre noi, simt puternic românește, sunt înrădăcinați în ființa națională și nu au încetat niciodată să creadă în România! Și au mereu în preajma lor o pasăre Phoenix!
În prezența stejarilor maiestuoși care ne înconjoară și ne acaparează privirile, acele simboluri umane naționale, perpetuate cu demnitate, din generație în generație, avem puterea de a invalida centaurii prin ignorare. Deși a existat un centaur – Chiron – care prin modelul de viață oferit a devenit un simbol în vremurile sale și a ajuns să dea numele unei constelații, feriți-vă totuși de centauri sau dacă nu o faceți, amintiți-vă de călcâiul lui Ahile. Chiar și centaurii il au, mai ales în anul marelui Centenar! Fie ca se numește călcâi sau copită!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Slab, foarte slab! Referinte livresti fara vreo legatura cu subiectul/titlul. Care sa fi fost, atunci, in 1918, acei „vecini binevoitori” care s-au opus: Ungaria – infranta, Polonia – renascuta, Cehoslovacia – nou aparuta, Serbia, Bulgaria – infranta, Ucraina – efemera, Rusia Sovietica – in razboi civil?! Limbajul sibilinic nu foloseste adevarului istoric. Si cam mult spus „parinti fondatori”: la SUA si la UE se justifica.
Titlul este Anul Centaurului nu Anul Centenarului, un joc de cuvinte inspirat. Articolul, pur si simplu excelent!
Cred ca locul centaurilor pe care ii face raspunzatori nu stiu cum autorul – avand in vedere ca pe jumatatea buna erau ca oameni, desi semanau cu Pan si satirii lui pe cealalta JUMATATE – a fost luat de UnuL cu barba, copite si coarne, in „mitologia” crestina, intruchipand Raului.
(parodie, satira, ironie? la adresa cui?)
Acum 100 de ani enormul sacrificiu de sange al DOROBANTULUI a facut Romania Mare.
Buna sau rea a fist o casa pentru toti si in plus nu se stie cati fara acte.
Care prin „diiligenta” unora zisi elita s-a risipit ca un fum in 1940 … si sitiatia a fots pecetluita la tratatul de la Paris.
Acum daca chiar vreti sa onorati memoria celor care au facut UNIREA ..mergeti cu flori ,a Mauseilieul de la Marasesti, la mormantul lui Ionel si .. nu uitati in Valea Piersicilor .Jilava ptr a onora pe Ion cel Fara de Mormant .
Si cei tineri la varsta legiuita – mergeti si va instruiti militar !
Şi-acum, români, un fier şi-un scut!
Nu imi cer scuze ca am sentimente de dreapta!