Gala UNITER 2017 – Ceea ce nu puteam să îmi imaginez vreodată

Decizia organizării Galei prin care UNITER a celebrat și recompensat excelențele anului teatral 2017 la Alba Iulia a fost determinată de împlinirea a 100 de ani de Românie Mare.
Celor care mai au încă dubii, fie ele reale sau numai simulate, referitoare la legătura dintre Marea Unire- Teatru și sus-menționata hotărâre, mă mulțumesc să le reamintesc rolul avut de arta Thaliei în păstrarea conștiinței naționale a românilor din Imperiu. Turneele marilor companii bucureștene private, câteodată chiar ale Teatrului Național din București, toate primite și resimțite ca veritabile sărbători ale românității, dar și eforturile vizând înființarea, conservarea și dezvoltarea unui fond teatral românesc la Arad, orașul în care s-au întâlnit și sfătuit adesea intelectualii- îndeosebi profesori, gazetari sau preoți- cu politicienii-arhitecți ai miraculoasei Adunări populare ce a avut loc la Alba Iulia la data de 1 decembrie 1918 sunt dovezi incontestabile ale legăturii dintre acest magnific act de conștiință națională și arta Thaliei. Am avea oare vreun motiv săne mire că îndată după actul fundamental al Unirii una dintre primele griji ale României întregite a fost înființarea la Cluj a Teatrului Național din localitate (prima reprezentație a avut loc la data de 1 decembrie 1919) și a Universității ‘’Daciei Superioare’’ (deschisă oficial pe 1 februarie 1920) După părerea mea, nici unul! Ambelor revenindu-ne misiunea sacră de cultivare și slăvire a limbii române.
Celor care se tot întreabă, mai curând cu gândul de a se afla bășcălios în treabă, de ce Gala UNITER 2017 a avut loc într-un cort și nu într-o sală, le-aș putea răspunde în mai multe feluri.
Fie spunându-le, simplu, că la această oră Alba Iulia încă nu dispune de o sală de spectacole adecvată. Sunt mai mult ca sigur că o va avea chiar mai curând decât am crede-o. Cele câteva ore pe care le-am petrecut în Alba Iulia regăsită complet schimbată față de felul în care o știam pe vremea în care mergeam la olimpiadele școlare-faza județeană – la renumitul liceu Horia, Cloșca și Crișan, la felurite competiții artistice între formații teatrale de elevi ( ca orice critic care se respectă am jucat și eu în adolescență teatru !) iar ceva mai încolo spre a rezolva felurite treburi administrative ale familiei- da, sunt născut nu foarte departe de Alba Iulia, în Cugirul care astăzi nu mai este pentru mine decât o amintire și locul în care îmi sunt înmormântați părinții- mi-au oferit prilejul unei surprize agreabile de mari proporții.
Fie reamintindu-le că, la puțină vreme după ce a fost izgonit din lăcașurile de cult, spectacolul teatral și-a aflat locul în stradă.
Fie citând gândurile unor mari regizori care au înnoit arta dramatică a secolului al XX lea și față de care cea din veacul nostru a contractat imense datorii de onoare, pe vecie nerambursabile. Regizori care nu pierdeau nici o ocazie să ne spună că teatrul nu se confundă nicidecum cu o clădire.
M-am bucurat să fiu prezent la Gala de la Alba Iulia. Mi-a făcut o mare bucurie să văd că, dacă pe scenă Regele moare, în viață și la moment de sărbătoare maestrul Victor Rebengiuc este același mare înțelept și artist generos cu tânăra generație. Inzestrări care l-au făcut să fie unul dintre cei mai iubiți rectori ai UNATC. Că Mariana Mihuț, excepționala Marguerite din remarcabilul spectacol de la TNB, a rămas și astăzi personajul meu de carte. Care vorbește exact atât cât trebuie. Chiar dacă bucuria i-ar da dreptul și să fie altfel. Că Ileana Stana Ionescu poate preda oricând și astăzi, la cei 80 de ani ai domniei-sale, lecția rostirii clare și că se simte în lumina reflectoarelor la fel de bine și de emoționată ca în vremea primelor succese de la Reșița, de la Piatra Neamț și de pe Prima Scenă a Țării. Anton Tauf a izbutit să ne și emoționeze, dar și să ne smulgă un zâmbet, deși motive omenești l-au pus în situația de a ne putea trimite numai o scrisoare. M-a încântat bucuria Adei Lupu, directoarea Naționalului din Timișoara, care și-a văzut îndeplinit visul. Un premiu UNITER, premiul cel mai mare, pentru un spectacol produs de Teatrul pe care îl conduce și îl reconstruiește de câțiva ani buni încoace. M-am bucurat de victoria unui prieten – e vorba despre Bogdán Zsolt- care de când slujește Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca a făcut imens pentru strălucirea artei Thaliei în România. Am ascultat vrăjit muzica lui Marius Mihalache care, sunt sigur, dacă ar fi fost să-și facă voia, ne-ar fi cântat până dimineață. Aș mai putea să evoc momente în care, vorba lui Nicu Alifantis, fericirea m-a dus în sus. Nu înseamnă că nu au existat și clipe de dezamăgire. Acelea în care mi-am văzut pronosticurile infirmate. Dar și în aceasta rezidă farmecul Galei.
În urmă cu mulți zeci de ani în urmă, descopeream plăcerea de a fi spectator de teatru, cum spuneam, într-un oraș muncitoresc din județul Alba, Mai întâi în fața micului ecran. Din când în când mergeam la câte un spectacol care mai ajungea și în urba mea natală. Mi-l amintesc și acum pe Ștefan Bănică, pe vremea când încă mai era actor al Giuleștiului, jucând în Escu. Nu bănuiam atunci nici că voi ajunge critic de teatru, nici că în Capitala județului meu de baștină se va organiza marea sărbătoare anuală a Teatrului din România.
UNITER a depășit pe 7 mai 2018 puterea mea de închipuire.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro