”Piețele o să-i învețe pe alegătorii italieni să voteze corect!”. Probabil că nu se putea ceva mai incorect din punct de vedere politic decât această observație de acum două zile a comisarului german Oettinger (responsabilul cu bugetul UE), preluată de presa italiană. A fost ca o petardă aruncată din sală pe o scenă deja în flăcări unde se joacă o operă politică clasică italiană.
Se știe deja – acum trei luni au fost alegeri, le-au câștigat formațiunile zise de unii anti-sistem, zise de alții populiste și de extreme, mai zise și eurosceptice etc; au reușit, într-un final, să desemneze un premier, altminteri și el controversat; doar că președintele Republicii a refuzat să accepte (la ei are acest drept) propunerea pentru portofoliul de Finanțe, un profesor de 81 de ani, autorul cărții ”Ca un coșmar și un vis” în care numește euro drept o ”cușcă/colivie germană” și cere pregătirea unui plan B pentru ieșirea Italiei din Zona Euro, la nevoie. Bun, voci lucide ar zice că să ceri un asemenea plan nu e chiar așa o tragedie (la un moment dat, și Olanda se pare că a avut), dar mai dătătoare de emoții pare urmarea gestului președintelui Italiei care acum a desemnat un premier tehnocrat (altminteri un fost director în FMI, deci adept al austerității de tip german); or acesta este practic gongul pentru alegeri anticipate, cel mai devreme prin toamnă. Iar atunci ar fi posibil să urce pe scenă și mai mulți populiști, perspective de noi crize europene… dacă spectacolul lipsea, nu avem de ce ne plânge!
Dar revenind la ”piețele o să-i învețe...” Ei bine, așa mi-a venit și mie să zic acum vreo două săptămâni, și asta fără să fiu cine știe ce comisar responsabil de buget . Observația mea nu-I viza pe alegătorii italieni, evident, ci pe mai degrabă de funcționarii din ministere, pe tehnicienii care, neștiuți, asigură funcționalitatea statului (indiferent de politicienii care se perindă zgomotos pe scenă). Îmi ziceam piețele i-au învățat să ia calea dreaptă, citind ultimele schimbări pe care le-a adus ministerul Italian de Finanțe și Economie la o chestiune vizând abordarea tranzacțiilor intra-grup (prețuri de transfer).
Da, de acord, e o chestiune foarte tehnică, care pentru imensa majoritate poate nu spune nimic. Dar vorbim, totuși, de un mic mecanism care, bine uns, contribuie la funcționarea eficientă a angrenajului economiei, în beneficiul companiilor, dar și al bugetului statului, deci și al contribuabililor, în final.
Poate vi se pare o alegorie ce spun aici, dar alegorii sunt doar cele pictate pe cupola impresionantei Sala della Maggioranza, din palatul de 140 de ani de pe via XX Settembre, unde se găsește Ministerul Economiei și Finanțelor. Ei bine sub această cupolă care simbolizează unificarea Italiei, se adunaseră zilele trecute demnitari, funcționari (de la Fisc, de la Garda Financiară), reprezentanți ai marilor companii, consultanți să discute despre rezultatele consultării publice derulate de Minister pe pachetul vizând reformarea acestui transfer pricing.
Și aceasta în contextul întrebării lansate la o conferință din februarie cu titlul direct, fără ocolișuri Cât s-a schimbat Fiscul?
Cu o asemenea întrebare pragmatică, nu mai e atât să surprinzător să aflăm că, din iulie anul trecut, ministerul scoate lunar un buletin de patru pagini în engleză care se cheamă nici mai mult nici mai puțin decât ”Calea îngustă” (the Narrow Path) cu subtitlul ”Perspectiva italiană” (the Italian view) – aici, toată colecția.
”Calea îngustă și poarta strâmtă” duc, de la Matei citire (7:13-14), chiar spre substanța vieții propovăduită de Cel de Sus. Dar ce legătură poate avea asta cu subiecte triviale precum, să spunem, substanța și fiscalizarea tranzacțiilor, cu schimbarea unui articol (poate fi chiar 7, alineat 13) dintr-o lege omenească, și administrativă pe deasupra?
Dar cred că tehnicienii ministerului au mizat pe un asemenea titlu de forță tocmai pentru că au vrut să transmit un mesaj puternic, transpartinic, în primul rând investitorilor: „da, poate că primiți mesaje confuze de la politicienii noștri, dar pe fond, noi, italienii facem lucrurile corect, noi înțelegem care sunt chestiunile importante care vă preocupă și noi chiar ne schimbăm! În bine!”
În ediția din martie, spre exemplu, luna alegerilor, investitorii puteau citi un articol semnat de fostul director general dar și (nota bene) de nou director de la Gestionarea Datoriei Publice și care se încheia așa: ”succesul din trecut (în depășirea momentului crizei datoriiilor din Europa) nu trebuie să ne distragă de la scopul nostru principal care rămâne reducerea structurala a raportului dintre datorie și PIB. Acesta este singura condiție care asigură sustenabilitatea pe termen mediu și lung și despre acesta este, în realitate, Calea îngustă” (sublinirea autorilor). Cu această subliniere, auzi parcă un întreg departament care vrea să transmită că știe și înțelege riscurile unei datorii de 130% din PIB, a treia cea mai mare din lume în termeni absoluți, că nu se joacă cu vorbele de azi pe mâine, că doar nu sunt … politicieni.
În aceste buletine, investitorii se întâlnesc cu o Italie care-și recunoaște găurile mari din opincă și vrea să facă ceva temeinic pentru a le astupa. Da, știm că suntem printre primii în Europa la durata proceselor civile și comerciale ( 527 de zile, comparativ cu media europeană de 248), dar avem alternativă la rezolvarea disputelor (sistemul Alternative dispute resolution) – arbitraj, negociere asistată, apoi instanțe specializate, automatizarea rapoartelor (e-filing) etc. (Calea, numărul 3)
Automatizarea devine un cuvânt nelipsit din reformele italienilor. Din Calea, numărul 6, aflăm că s-au creat două platforme noi de monitorizare a plăților făcute de stat, pentru că și aici se înregistrează întârzieri peste standardele europene, 64 de zile, comparativ cu 30-60 limita maximă acceptată de Bruxelles.
În sfârșit, iată ce putem citi în numărul pe mai din ”Calea îngustă”: ”într-un an de zile, am urcat trei poziții și acum am intrat în top 10 destinații pentru investitorii globali. Nu e întâmplător, ne ținem de planul Destinazione Italia început în 2013. Am redus rata efectivă de impozitare sub media europeană, dar cheia pentru atragerea investițiilor este predictibilitate și claritatea reglementărilor, a procedurilor. Fiscul (Agenzia delle Entrate) are ca obiectiv ambițios să crească gradul de conformare la plată a contribuabilului printr-o relație de cooperare cu acesta. Este vorba de o schimbare de fond de ordin cultural și operațional care implică concentrarea pe prevenirea evaziunii și nu pe tradiționala inspecție fiscală.
Există un pachet de măsuri care se cheamă Dialog în avans și presupune încheierea așa-numitelor acorduri de preț în avans (APA), cele care dau predictibilitate contribuabilului, siguranță pe termen lung. La o cifră de afaceri peste 10 miliarde ai procedură accelerată pentru înccheierea acestor acorduri. Dacă plănuiești investiții de peste 30 de milioane de euro, cu impact în economie la nivelul locurilor de muncă, Fiscul îți transmite clar o opinie despre cum trebuie intrepretată o chestiune fiscală sau alta, iar interpretarea nu se mai schimbă în funcție de echipa de inspecție etc. etc.”.
Nu mai spun despre faptul că s-a reformat și sistemul de recuperare a datoriilor. Procedura Rottamazione presupune intrarea în negocieri cu debitorul. Anul trecut, prin astfel de negocieri cu 1,5 milioane de contribuabili s-au adus venituri de 6,5 miliarde, cu mult peste estimări.
Astfel de mici detalii, mici rotițe declanșează sentimentul de încredere și investitori încep să zică iată, și totuși se învârte economia și-n Italia! Pentru prima dată, din 1988 încoace, Italia a cunoscut o îmbunătățire a ratingului de țară S&P, de la BBB-/A-2 la BBB/A-2, cu perspective stabile.
Or numai la stabilitate nu te gândești când te uiți la ce e pe scenă acum. Dar în culise se întâmplă, vorba italienilor, chestiuni procedurale cu resorturi culturale. Iar dacă e să dăm Cezaului ce e al Cezarului, meritul politicienilor e că au înțeles că trebuie să acorde o independență reală tehnicienilor de la Fisc și alte autorități, inclusiv în recompensarea performanței (dar, desigur, nu cu invenții de tipul premii la inspector din amenzi la contribuabil), inclusiv în stabilirea unui climat de încredere și cooperare inspector-contribuabil.
Mă rog și eu, alături de milioanele de contribuabili, ca Cezarii noștri să primească gândul cel bun și să lase profesioniștii din ministere să lucreze și nu să se facă că-i lasă să lucreze. Știu că în administrațiile noastre, în clădirile ponosite în care sunt adăpostite, nu se pot găsi cupole pictate alegoric. Dar profesioniști încă se mai găsesc, oameni care au demnitatea meseriei lor și vor să o facă pe calea pe care merge și lumea bună.
Haideți, nu cerem imposibilul, nu cerem, spre exemplu, să avem o scenă politică mai bună ca-n Italia… dar măcar o administrație ca-n Italia se poate? Că ar fi tare, tare bene, să se întâmple cât mai repede, înainte să ne-o impună nevoia, piețele.
PS. Reiau încă o dată și încă o dată, cât va fi nevoie, faptul că trăim sub spectrul armonizării fiscalității europene (CCCTB) în care nu cifrele/taxele mici o să mai facă diferența, ci hotărâtoare va fi competiția între proceduri, reglementări clare, sigure, prietenoase cu contribuabilul/investitorul. Suntem într-o luptă fiscală europeană, ba, mai mult într-o World Tax Fight ! Și asta nu trebuie să ne-o amintească niciun comisar! Depinde doar de noi cum jucăm mai departe.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Că ar fi tare, tare bene, să se întâmple cât mai repede, înainte să ne-o impună nevoia, piețele.”
Realist vorbind, România este o piață mică, prin comparație cu Italia, în termeni absoluți, sau în comparație cu vecinii dinspre Vest. Pentru ca mediul investițional să devină mai puțin atractiv decât este, România trebuie să facă oarece eforturi, în timp ce pentru a deveni mai atractiv, nu există premise.
Efectul piețelor asupra comportamentului social al românilor este afectat de reziliență ridicată (dacă-mi este permisă utilizarea în domeniul social a unui termen din metalurgie) și mare inerție (acum, din fizică). La noi criza economică s-a manifestat brutal, dar după doi ani față de statele occidentale (sunt mai multe motive, în fine…). Opinia mea este că dacă piețele vor fi cele decisive în politicile publice din patria noastră, apoi fenomenele au șanse să se petreacă haotic, în contratimp, brutal, târziu și cu efecte imprevizibile.
Sa vedem ce va urma:
” Giuseppe Conte, candidatul propus de partidele Mişcarea Cinci Stele şi Liga Nordului pentru funcţia de premier, a fost de acord să formeze un nou guvern, prezentând-şi noua listă de miniştri preşedintelui Sergio Mattarella, relatează site-ul postului BBC şi agenţia Dpa.”
http://www.mediafax.ro/externe/criza-politica-din-italia-giuseppe-conte-a-acceptat-mandatul-de-a-forma-un-nou-guvern-17238850
Matematica, nu comisarul Oettinger, dobânzile pentru hârtiile italiene datorii de stat de 2.300 miliarde Euro în momentul când Lira italiană înlocuiește Euro, va duce italienii la soluții „originale“? BCE /Draghi a cumpărat 4561 miliarde Euro hârtii datorii de stat din sud-est fără valoare, fără acoperire (2015 ministrul de finanțe Varufakis a încercat șantajul cu datoriile Greciei ..). Savona a cerut în public înainte de instalarea lui Ponte o anulare a 250 miliarde datorii italiene la BCE. A fost numai o glumă proastă a unui viitor minstru italian ANTI-Euro? Acum Ponte va fi premier cu un alt ministru de finanțe, la fel de ANTI-ZE.
… „…. propunerea pentru portofoliul de Finanțe, un profesor de 81 de ani, autorul cărții ”Ca un coșmar și un vis” în care numește euro drept o ”cușcă/colivie germană” și cere pregătirea unui plan B pentru ieșirea Italiei din Zona Euro, la nevoie…. „…..,
Dobânzile italiene sunt azi aproape de 3 % pentru hârtii pe 10 ani (2.300 x 0,03 = 69 miliarde de plătit an de an pentru dobânzi pe credite, din care budget italian?). Avantajul cu dobânzi mult mai mici în Euro decât pentru Lira italiană, Drahme etc. a fost folosit pentru cadouri electorale, pentru pensii, etc. Italia cheltuiește de mult timp 30 % mai mult decât are resurse (132 % BIP datorii) de budget. Francezii vor plăti pensiile italiene? Olandezii vor plăti pensiile grecești? „Les boches pay tout“ a spus un ministru socialist J. Attali la TV…
Sunt numai întrebări?
(… Tages-Anzeiger Zürich 31 Mai 208: In Griechenland versuchte Finanzminister Giannis Varoufakis 2015 nach dem Wahlsieg der linksradikalen Syriza, die Euroländer mit der Forderung nach sofortigem Schuldenerlass zu erpressen. Das ging trotz Geheimplan für einen Austritt aus der Einheitswährung schief. Die Regierung musste vorübergehend Banken schliessen und Kapitalverkehrskontrollen einführen. Dank Varoufakis brauchte Athen zusätzliche Kredite in zweistelliger Milliardenhöhe und kann jetzt zwei Jahre später als ursprünglich geplant aus dem Hilfsprogramm entlassen werden.
Mischt euch ein
Wenn Italiens Populisten die Eurozone in Gefahr bringen, hat das gravierende Folgen für die EU und die Weltwirtschaft.
Italiens Populisten sollten das griechische Experiment nicht wiederholen. Italien ist um ein Mehrfaches grösser, und die Euroländer taten sich schon schwer, Griechenland zu retten. Eine Neuauflage der Eurokrise mit Italien im Fokus könnte rasch ausser Kontrolle geraten und zum Ende der Einheitswährung führen. Die Zurückhaltung von Juncker ist da ein schlechtes Omen. Dabei hatte der Luxemburger einst eine politische Kommission angekündigt. Mit der extremen Rechten sei weder die Debatte noch der Dialog möglich, hatte er noch vor zwei Jahren verkündet.
Exponenten der neuen Regierung haben schon laut darüber nachgedacht, aus dem Euro auszutreten oder Italiens Schuldenberg nicht mehr zu bedienen. Das ist, als würde jemand mit dem Feuer spielen. Eine Populistenregierung in Rom kann in den nächsten Monaten mit Worten und Taten über diese Wohngemeinschaft hinaus auch für die Weltwirtschaft gravierende Verwüstung anrichten. Einmischen wäre da eigentlich Pflicht. EU-Haushaltskommissar Günther Oettinger hat es diese Woche gewagt….. dacă populiștii italieni pun ZE în pericol vor urma consecințe grave pentru UE și economia mondială).
Jocul politic populist….
Într-o arie de ultim moment, se pare că s-a găsit o soluție de împăcare în stil italian care sa evite (până una-alta) anticipatele – rămâne premier politic, cel nominalizat inițial, vicepremieri devin liderii mișcărilor ”anti-sistem” și rămâne și profesorul de 81 de ani care agitase apele, dar nu la Finanțe, ci la … Afaceri Europene. (detalii în știrea Hotnews –
https://www.hotnews.ro/stiri-international-22482918-italia-carea-5-stele-liga-convenit-formarea-unui-nou-guvern-condus-giuseppe-conte-rui-list-fost-acceptat-pre-edinte-mattarella-votul-ceremonia-nvestitur-sunt-programate-vineri.htm)
Buona Fortuna!
„… trăim sub spectrul armonizării fiscalității europene (CCCTB) în care nu cifrele/taxele mici o să mai facă diferența, ci hotărâtoare va fi competiția între proceduri, reglementări clare, sigure, prietenoase cu contribuabilul/investitorul. Suntem într-o luptă fiscală europeană, ba, mai mult într-o World Tax Fight ! Și asta nu trebuie să ne-o amintească niciun comisar! Depinde doar de noi cum jucăm mai departe.”
Exact taxele sunt problema! Să câștigăm cursa pentru uniformizare (armonizare)! Prietenos cu contribuabilul nu mai e nimeni (fisc prietenos poate să sune a poantă de stand-up comedy în USA); prietenos cu investitorul, mai ales cu marele investitor, este paradisul fiscal. Aveți idee cam cât plătește impozit o mare companie americană în Barbados, în loc de Germania, să zicem?