Cum a redevenit erou Ion Iliescu

Zilele acestea provoacă discuții, dispute, devine materie primă pentru talk-show-uri interviul acordat de Ion Iliescu, asistat de Gelu Voican- Voiculescu, unor reprezentanți ai prestigiosului cotidian francez de dreapta Le Figaro.
Interviul a fost când negat, când asumat de intervievat, iar valoarea zicerilor fostului președinte al României și președinte-fondator al PSD (cu toate epifaniile sale cunoscute, care însă nu i-au schimbat nici măcar o singură clipă pernicioasa natură comunistoidă) minimalizată ori ridicată pe cele mai înalte culmi ale curajului și demnității. Unde mai pui că o insă profund dezgustătoare, fostă procuroare comunistă, după decembrie 1989 când țărănistă, când liberală, când aldistă, însă necondiționat tupeistă și arivistă, așa cum este numita Nicolai Norica, tocătoare de bani UE degeaba în calitate de europarlamentar cu prezențe consistente doar în studiourile Antenei 3, s-a grăbit să spună că Le Figaro ar fi un ziar comunist. Așa se întâmplă atunci când, la aproape 30 de ani de la Revoluție, te comporți exact cum ai făcut-o și înainte. Minți fiindcă așa îți impun disciplina de partid și dorința de a prinde iarăși un loc eligibil la alegerile pentru europarlamentare.
E adevărat, în interviul din Le Figaro, dl. Ion Iliescu le trage o săpuneală atât lui Liviu Nicolae Dragnea cât și celor din anturajul actualului președinte al PSD care au făcut ca partidul să se afle astăzi într-o situație critică. Nu este însă nimic eroic în tot ceea ce spune acolo dl. Iliescu. Fostul președinte nu riscă nimic, nici măcar o diminuare a punctului de pensie. În privința decontării în justiție a vinilor enorme, a crimelor comise din ordinul său fie la Revoluție, fie cu ocazia mineriadelor nu mai am demult nici o nădejde. PSD a avut grijă să pună la punct justiția.
Din ianuarie 2017, când PSD a preluat guvernarea și a comis zilnic câte o ticăloșie, în primul rând pentru a-l salva pe Dragnea și sacrificând pentru aceasta viitorul României, dl. Ion Iliescu a tăcut mâlc. S-a comportat așa cum îi este felul, așa cum i-a impus-o structura de aparatcick pentru care regula de bază a supraviețuirii este să nu cumva să critici în public partidul și mai ales pe liderii acestuia.
Acum dl. Ion Iliescu a ieșit la atac deoarece se teme că praful și pulberea stau să se aleagă de creația lui politică, și nu fiindcă i-ar păsa în vreun fel de România. Nu i-a păsat nici în decembrie 1989, atunci când a avut grijă să o deturneze de la un parcurs autentic democratic, când era apologetul democrației originale. De ce i-ar mai păsa acum?
În zilele acestea când interviul din Le Figaro l-a făcut iarăși celebru, postul de televiziune Realitatea tv cade în greșeala de a-i premări lui Iliescu faptele de vitejie. Așa cum a făcut și în vara anului 2017, atunci când i-a ridicat statuie fostului premier Grindeanu care astăzi îi pupă iarăși nedemn, slugarnic mâna lui Dragnea ce l-a cumpărat făcându-l președinte la ANCOM.
La postul de televiziune cu pricina am auzit serile trecute și gugumănia că Ion Iliescu ar fi beneficiat pe tot parcursul ultimilor ani ai dictaturii de sprijinul constant al Europei Libere. Care l-ar fi recomandat drept salvator. Nici vorbă. Europa Liberă nu putea să facă asta în primul rând fiindcă i-o interzicea severul ei cod deontologic. Europa Liberă nu a făcut decât să difuzeze și să comenteze un articol publicat de Ion Iliescu în România literară, articol în care pe atunci directorul Editurii Tehnice făcea elogiul automatizării și informatizării. De care Nicolae Ceaușescu nici măcar nu voia să audă pentru că vedea în ele dușmanii socialismului. Roboții, calculatoarele ar fi urmat să înlocuiască în multe domenii forța de muncă umană, manipulabilă ideologic, iar Ceaușescu se temea că astfel nu va mai putea să ascundă șomajul mascat din România. Cu elogiul și plasarea pe soclu a lui Ion Iliescu ca parte a reușitei „revoluției” sale care a înlocuit-o pe cea adevărat s-a ocupat Televiziunea Română. Îndeosebi un ins pe nume Brateș Teodor. Care și el se bucură nederanjat de nimeni de pensie.
Ce poate fi mai nepotrivit decât faptul că în aceste zile, când se împlinesc 29 de ani de la Revoluție și când mai constatăm odată că morților nu li s-a făcut dreptate fiindcă așa au ordonat Iliescu, Voican-Voiculescu și urmașii acestora, i se aduc elogii aceluiași Iliescu, cu mâinile lui pătate de sânge? Care vor rămâne astfel indiferent de câte interviuri anti-Dragnea va acorda presei internaționale fostul președinte al României.