sâmbătă, mai 18, 2024

România are un premier pe placul lui Putin

Dacă miercurea trecută, calendarul ar fi arătat data de 1 aprilie, aș fi avut motive de amuzament și bucurie.
Aș fi spus că, iată, în fine, revista Sputnik, care se ocupă cu propaganda în limba română în favoarea Rusiei, e pusă pe glume, pe păcăleli, pe șotii. Și că Scufița roșie care vorbește românește doar spre a îndeplini ordinele lui Putin a intrat într-o operațiune de rebrenduire la capătul căreia ar urma să devină una de satiră și umor. Să ia astfel loc Urzicii.
Căci cum altfel ar fi putut fi citite elogiile în cascadă aduse doamnei Viorica Vasilica Dăncilă? Insa inetelctual modestă, prost pregătită, pe viață corigentă la limba română, veșnic autoare de gafe de protocol în cascadă, neșcolită într-ale politicii și diplomației, timorată, etern speriată, care, printr-un nefericit accident al sorții, dar și prin voința malefică a pușcăriabilului de rang înalt Dragnea Liviu Nicolae ca și din cauza unei greșeli imense a președintelui Klaus Iohannis a ajuns să ocupe, din ianuarie 2018 încoace, postul de premier al României.
În mod normal nuam putea-o citi decât ca o imensă glumă, ca o satiră la adresa cetățenei respective care nu este altceva decât reîntruchiparea Chiriței ori al oricărui alt personaj feminin din Cânticelele comice ale lui Alecsandri. Trebuie să fii serios pus pe șotii ca să îți treacă prin minte că sărmana ingineră care, în perioada comunistă, de abia că și-a putut găsi de lucru la un liceu industrial de mâna a doua a arătat, cum scrie Sputnik, “calm și pricepere”, dar mai ales „un nivel al decenței mult peste ce am văzut în ultimii ani”. Trebuie să fi consumat o uriașă cantitate de vodcă pentru a scrie că “Prima femeie din istoria țării care conduce Guvernul a avut intervenții memorabile în Parlament, în cadrul unor manifestpri interne și internaționale, la ședințele Cabinetului sau în diverse interviuri și conferințe de presă”. La astfel de elogii nu s-ar fi așteptat nici măcar Elena Ceaușescu din partea Scânteii.
Sigur, dacă citești mai departe argumentația falșilor jurnaliști de la Sputnik care ar vrea să o declare pe ocupanta abuzivă a Palatului Victoria “omul politic român al anului 2018”, începi să îți dai seama că se-ngroașă foarte serios gluma. Căci nu e de colea să vezi că premierul României este pe placul rușilor și al lui Putin în primul rând fiindcă ar fi ținut piept acuzaților aduse celor care astăzi se află în fruntea bucatelor în România de majoritatea parlamentarilor europeni. Adică grație atitudinii ei anti-europene pe față.
Știu foarte bine că doamna Dăncilă nu a ținut piept nimănui vreodată. Pentru simplul motiv că nu o duce capul. Din cauza faptului că are un IQ redus. Că îi e teamă și de propria umbră. Că evită pe cât poate întâlnirile cu Dragnea Liviu față de care nutrește o spaimă atavică. Mai știu și că în împrejurări publice sărmana doamnă Dăncilă ține să fie însoțită de soț căci îi e frică. De jurnaliști. De românii simpli. Se teme să nu i se spună în față adevărul, să nu i se pună cumva întrebări incomode. Nu din acelea cu care a miluit-o o mercenară de talia Laviniei Șandru căreia îi bagă bani în pușculită Televiziunea Română prin intermediul pedegistei Doina Gradea care, pentru pesediști, echivalează cu un fel de casieră principală însărcinată cu plata propagandiștilor partidului.
Mai știu și că doamna V. V. Dăncilă are parte de presă proastă nu doar la București, ci și în celelalte capitale ale Uniunii Europene. Că până și cei doi-trei membri cât de cât școliți care mai fac parte la ora actuală din guvernul României se duc la ședințele prezidate numai de formă de respectiva insă curioși să afle ce enormitate va mai debita doamna prim-ministru în cele câteva minute cât este îngăduit accesul ziariștilor. Adică înainte ca locul să îi fie luat în capul mesei de familiarul mormintelor și cimitirelor, numitul Vâlcov Darius. Și el un ins cu condicuță, cu condamnări penale și tocmai de aceea socotit de președintele PSD, dl. Dragnea Nicolae Liviu, “un om de o valoare rară”. Fiindcă valoarea în PSD este proporțională cu cuantumul furturilor și al anilor de închisoare pe care ești pasibil să îi execuți dacă nu reușește lupta anti-justiție devenită preocuparea principală a partidului din ianuarie 2017 încoace. Adică din momentul preluării guvernării.
Dincolo de toate acestea, cred că românii de bună credință au toate motivele de îngrijorare să afle că premierul României este un om pe placul rușilor. Dragnea este pe gustul lui Orban, pe doamna Dăncilă o admiră Erdogan și Putin.
Frumoase perspective are țara la 29 de ani de la Revoluție. Și cu câteva zile înainte de preluarea președinției Consiliului European.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Condamnatul Dragnea Liviu Nicolae are tot interesul să compromită TOATE organismele de stat ale României. De aici miniștri adunați cu furca, incapabili și incompetenți promovați în funcții de decizie, care comit hotărâri aberante. De aici, inflația și căderea economică!
    Mulțumim din inimă Partidului!

  2. URSS are un hobby in legatura cu Romania, asta o stim de cand cei de la ambasada cu gard electric din Kiseleff ( acei humanoizi care in weekend efectiv ocupa Parcul Herastrau cu limba lor galagioasa ) care boceau din momentul primirii Romaniei in NATO

  3. „România are un premier pe placul lui Putin”

    În mod tragic și iresponsabil, întreaga politică românească este pe placul d-lui Putin.
    Distincția Sputnik pentru d-na Dăncilă, fie și declarativă, este doar un mijloc de a scoate în evidență reușitele Rusiei.

    Indiferent dacă Rusia a contribuit, ori în ce măsură a făcut-o, la „izbânzile” d-lui Trump, ale d-nei Dăncilă, ori ale d-lui V Orban șamd., le arată lumii drept victorii ale sale. Și chiar sunt. (Imaginea contează și se poate exprima valoric în resurse, inclusiv bani; doar România pare că nu înțelege de 30 de ani lucrul acesta simplu). Prezentarea lor drept reușite ale politicii externe Rusești reprezintă afirmarea creșterii rolului internațional al Rusiei și refacerea sferei sale de influență.

    În alt plan, efectul este cam același cu vizita atomică a TU160, AN124 și IL62 la Caracas, ori prezentarea recentă a spectacolului Avangard din Kamceatka.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro