luni, iunie 17, 2024

Cum se dau în stambă cei care se prezintă astăzi drept urmașii lui Cuza și Kogălniceanu

Dezvăluirile din cotidianul Libertatea în legătură cu fiul înfiat au fost folosite de doamna Viorica Vasilica Dăncilă, premierul României, pentru a mai face o încercare de îmbunare a opiniei publice.
Doamna Dăncilă, sfătuită prost de nu știu cine, a hotărât să dea fuguța la o televiziune aservită spre a se prezenta drept mamă bună, iubitoare, model de femeie cu suflet și de familistă exemplară.
Dacă pentru a fi prezentată drept mare iubitoare a ideii de Europă, de Uniune Europeană, din care este limpede că nu înțelege nimic, doar le demonizează atunci când primește în acest sens ordine clare de la stăpânul ei politic, infractorul de rang înalt Liviu Nicolae Dragnea, doamna Dăncilă a apelat la serviciile Televiziunii Române și ale Laviniei Șandru în cazul telenovelei adopției, un gest altminteri admirabil pe care l-a murdărit nu Libertatea, ci punerea lui pe taraba Antenelor felixiene de însăși autoarea lui, vida din Teleorman a recurs la serviciile ex-pastorului Mihai Gâdea. Care a lăcrimat și s-a schimonosit din abundență de parcă l-ar fi supărat ori stomacul, ori colecistul, dar nu avea ce face, ordinul lui Voiculescu este cel care contează.
Socotind că i-a izbutit dusul de nas al națiunii pe care o consideră proastă, impresionbilă, cumpărabilă , d-na Dăncilă și-a continuat apoi campania prin care se face de râs nu doar ea însăși. A plecat din nou hai-hui prin lume și în nici 24 de ore a debitat prostii cu nemiluita. Aiureli prin care subminează președinția românească a Uniunii Europene. Doamna Viorica Vasilica Dăncilă a scos pe gură enormitate după enormitate, s-a mai făcut o dată de râsul Europei, al lumii civilizate. A dovedit că Emil Bobu, Constantin Dăscălescu, Tudor Postelnicu, Susănica Gâdea, Aneta Spornic, Lina Ciobanu și alții de același calibru care erau curtenii lui Nicolae Ceaușescu făceau figură de doctori docenți prin comparație cu ea, dar și cu alți netoți, neterminați, impostori ce și-au făcut cuib în guvernul României și bântuie fantomatic prin Palatul Victoria. Transformat într-un fel de Salon nr. 6.
Absolventa Institutului de Petrol și Gaze din Ploiești (cum Dumnezeu a obținut femeia aceasta Bacalaureatul, cu atât mai mult o diplomă de absolvire a unei instituții de învățământ superior?) a vorbit despre intenția României de a contribui la „combaterea negaționanismului și a Holocaustului ”, dar și despre “descurajarea Alianței”, adică a NATO.
Cum doamna Dăncilă nu putea rămâne singură în acest spectacol jalnic pe care ni-l oferă zilnic inșii ce alcătuiesc guvernul României, în scenă a apărut și domnul Petre Daea. Care i-a lăsat cu gura căscată pe cei de la Bruxelles, atunci când le-a spus că în România cormoranii fac baie în piscine.
Pe această cale, îl rog cum nu se poate mai respectuos pe dl. Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, să facă bine și să le reamintească celor pe care îi slujește că în urmă cu câteva luni Secretariatul general al guvernului a achiziționat un număr impresionant de DEX-uri. Să facă bine excelențele lor să le mai răsfoiască. Deși cel mai bine ar face să își adune catrafusele și să dispară.
Ajunge! Prea mult și-au bătut joc ambuscații aceșția de România și mult prea mult i-au umilit pe români semidocții, tupeiștii, proștii care astăzi, 24 ianuarie, ba la Focșani, ba la Iași, ba la București se pregătesc să se prezinte drept mandatari ai lui Kogălniceanu, Alecsandri, Cuza.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. „cum Dumnezeu a obținut femeia aceasta Bacalaureatul, cu atât mai mult o diplomă de absolvire a unei instituții de învățământ superior?”–> Nu stiu de ce va mirati atata de parca ar fi primul si ultimul om care a luat o diploma astfel. Asa se iau diplomele in Romania, asta este. Pentru ca se poate, de aia, si pentru ca nimanui nu-i pasa daca cel de langa el este analfabet ori ba.

    • Da. Da. Da. Din nefericire pentru noi: nu stiu cind si cum dar in TOATE STRUCTURILE STATULUI, ABSOLUT IN TOATE au proliferat: INCOMPETENTA, INCULTURA, PROSTIA!!!

  2. Care este asemanarea intre SUA, Rusia si Romania ? metodele prin care se prostesc oamenii sunt aceleasi. In SUA , Trump prin sloganul „America first” a reusit sa mobilizeze toate resentimentele impotriva celor care nu sunt de pararea sa. Putin mai abil , marjeaza pe nevinovatia imperiul rus alimentand sindromul vinovatiei celorlalti, cu alte cuvine , restul lumii.
    La noi , madam Dancila apasa pedala lacrimogena si intelegera gresita a unei guvernari extrem de bune in Romania pe care insanimeni nu o intelege.
    In toate cele 3 state , presa isi are rolul bine determinat in transportarea ideilor catre cei care abia asteapta sa auda ce doresc si mai putin ce este intradevar real si adevarat.
    Jurnalisti de stanga propaga si impacheteaza idei de dreapta astfel incat ele sa fie transportate si acceptate in mijlocul societatii si considerate demne de urmat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro