Există și lucruri cu care nu se glumește

Bun. Să admitem că dl. Tudorel Toader ar fi un om de bună credință care nu dorește decât binele justiției și al societății noastre.
Să mai admitem și că același domn Tudorel Toader a acționat cu onestitate, că nu a cedat la nici o presiune făcută asupra domniei-sale de cine știe ce factor politic care l-ar fi amenințat cu mazilirea în cazul în care nu se grăbește să găsească vreo soluție aptă să scape câteva zeci de vipuri de condamnări ce le murdăresc dosarul și le grevează viitorul.
Să pornim de la ipoteza optimistă potrivit căreia politicienii României sunt cei mai curați din toată Europa, cei mai mari fideli ai principiilor Statului de drept, ai neamestecului politicului în justiție din toată Uniunea Europeană.
Să acceptăm și că Ordonanța de urgență anunțată drept iminentă duminică seara de ministrul Justiției și despre care luni același mare reper moral și profesional care știm cu toții că este este rectorul suspendat al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a spus că numai doamna prim-ministru va decide dacă și când va deveni operativă nu este una cu dedicație.
Admitem și că nici dl. Liviu Nicolae Dragnea și nici alții de aceeași teapă nu ar avea nici cel mai mic beneficiu din punerea ei în aplicare. Și mai credem și că înlăturarea probelor obținute cu concursul SRI nu va schimba nimic din esența dosarelor.
Să mergem cu bunăvoința ( a se citi naivitatea) până acolo încât să strigăm din toți plămânii că justiția românească este la fel de independentă precum era înainte de 2017-2017 și că nici un magistrat nu se teme de acțiunile coercitive și nedrepte ale Inspecției judiciare fiindcă nu are nici un motiv de frică respectiva Inspecție fiind Alba ca Zăpada în persoană. Să credem și că instanțele noastre nu vor fi defel copleșite de volumul de muncă pe care îl presupune rejudecarea a peste 300 de dosare ai căror titulari se apreciază că ar putea să ceară repunere.
Să facem abstracție deopotrivă de detaliul că nu mai târziu decât în urmă cu câteva zile Comisia Europeană a apreciat că „e important ca deciziile definitive ale instanțelor să nu mai poată fi puse în discuție” și că „stabilitatea rqporturilor juridice, inclusiv respectul sentințelor definitive (res iudicata- autoritatea lucrului judecat) este o componență esențială a Statului d drept”.
Și cu toate aceste gânduri bune în minte, dar și cu nespusă însuflețire să ne întrebăm ce încredere vor mai avea toți cetățenii țării sau măcar justițiabilii acesteia la auzul veștii că, să zidem, 50% dintre sentințele definitive au suferit modificări majore ca urmare a acestui stânga-împrejur bizar ce s-a zămislit în mintea domnului Tudorel Toader.
O societate modernă se bazează pe încredere între feluritele ei straturi, poluri, factori de execuție și de decizie, între guvernați și guvernanți. Nu cumva încrederea aceasta, oricum fragilă în scocietatea românească, va fi profund zdruncinată ca urmare a ceea ce va putea aduce cu sine repunerea în termen a unor cauze?
Am înțeles de la feluriți maeștri ai avocaturii că respectivele completuri aveau o hibă. Că doar patru dintre cei cinci judecători au fost numiți aleatoriu în complete, ca urmare a deja de pomină trageri la sorți, și că cel de-al cincilea era numit prin ordin de sus. De ce acești mari maeștri nu și-au făcut auzită vocea când a fost cazul?
Zilele trecute am întâlnit postată pe o intens frecventată rețea socială o glumă. Că și Ministrul Educației ar putea solicita repunerea în termen a notelor obținute de elevi și de studenți din 2014 încoace. Gluma e bună și ea sugerează ce haos ar putea produce în orice sistem anume această bizară vocație a reîntemeierii pe care o probează dl. Tudorel Toader stimulat de o decizie controversată a Curții Constituționale din 2018. Decizie aflată în vădită contradicție cu o alta din 2017.
Gluma mai arată că ar mai trebui să fie și lucruri cu care nu se glumește.