Grotescul joc de-a șoarecele și pisica

Am scris și publicat în urmă cu câteva zile o cronică la un spectacol devenit subiect de dispută încă înainte de ziua premierei. Pentru simplul motiv că autorul textului, Székely Csaba, aparținând etniei maghiare, era suspicionat că mai mult ca sigur va aborda tema Centenarului din perspectiva autorităților de la Budapesta care nu se împacă și pace cu ceea ce au hotărât ireversibil istoria și Tratatul de la Trianon.
Mi-am intitulat textul Recâștigarea încrederii în virtutea convingerii că cel mai mare minus al relațiilor inter-etnice româno-maghiare din România Mare centenară este reprezentat de starea de mefiență ce continuă să fie o realitate nu la nivel de indivizi, ci la acela al comunităților.
Consemnez acum cu stupoare și revoltă un fapt care s-a consumat la sfârșitul săptămânii trecute, cu ocazia Congresului Uniunii Democrate Maghiare. Un partid politic în lege care, de 30 de ani încoace, trăiește cu iluzia că cineva i-ar înghiți gogoșile atunci când se recomandă drept doar o asociație culturală. Și care în ultimii ani a devenit tot mai proeminent o filială a FIDESZ-ul premierului maghiar Viktor Orbán. Aceasta nu doar cu sprijinul moral, financiar și logistic al iliberalilor ce fac marile jocuri politice ale Budapestei, ci și cu acela al Executivului României și al social-democraților români. Cărora, după cum se poate vedea cu ochiul liber, păstrarea majorității guvernamentale, perpetuare în fruntea bucatelor le sunt mai scumpe decât patriotismul, demnitatea națională, respectare legilor ce reglementează însemnele de stat suveran și național indivizibil ale României. Și, mai presus de toate, articolul 1, nenegociabil din Constituția țării.
La finele săptămânii trecute, UDMR a adoptat decizia ca drapelul și imnul național al Ungariei să devină drapelul și imnul său propriu.
Aproape că aș zice că UDMR ar avea dreptul să ia ce hotărâri dorește, numai că, în clipa în care nu există nici cel mai mic dubiu că acestea încalcă demnitatea națională, regulile conviețuirii, onoarea majorității și, mai presus de toate, legile țării pe teritoriul căreia partidul cu pricina își are sediile și din al cărei buget național își primește subvenția, autoritățile îndreptățite sunt obligate să intervină și să ceară revenirea la legalitate și normalitate.
De la adoptarea hotărârii cu pricina au trecut deja câteva zile. Chiar mai bine de o săptămână. Nu am înregistrat nici cea mai palidă reacție oficială. Nici din partea Președinției României, nici din aceea a Parlamentului, nici din partea Guvernului României, nici dinspre Ministerul de Interne. Tac chitic partidele politice, tace interesat și mișelește PSD-ul d-lui Liviu Nicolae Dragnea. Nu carecumva UDMR să se supere, să spună ném, să treacă de cealaltă parte a baricadei și să pună în primejdie supraviețuirea unui guvern care, de multă vreme, nu mai are nimic în comun cu adevăratele interese ale României și ale națiunii române.
Este de domeniul evidenței că ceea ce s-a hotărât la de abia încheiatul Congres al UDMR ca și tăcerea vinovată, lipsa de reacție, refuzul de repunere a legii și a adevărului în drepturile lor numai și numai din cauze politicianiste, încăpățânarea cantonării în politica și stategia struțului nu sunt de natură decât să amâne în primul rând recâștigarea încrederii.
Atâta vreme cât lucrurile vor rămâne astfel, vom asista la un grotesc și mizerabil joc de-a șoarecele și pisica. Și nu întotdeaauna jocurile sunt de copii ori absolut nevinovate.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro