luni, iunie 17, 2024

Grotescul joc de-a șoarecele și pisica

Am scris și publicat în urmă cu câteva zile o cronică la un spectacol devenit subiect de dispută încă înainte de ziua premierei. Pentru simplul motiv că autorul textului, Székely Csaba, aparținând etniei maghiare, era suspicionat că mai mult ca sigur va aborda tema Centenarului din perspectiva autorităților de la Budapesta care nu se împacă și pace cu ceea ce au hotărât ireversibil istoria și Tratatul de la Trianon.
Mi-am intitulat textul Recâștigarea încrederii în virtutea convingerii că cel mai mare minus al relațiilor inter-etnice româno-maghiare din România Mare centenară este reprezentat de starea de mefiență ce continuă să fie o realitate nu la nivel de indivizi, ci la acela al comunităților.
Consemnez acum cu stupoare și revoltă un fapt care s-a consumat la sfârșitul săptămânii trecute, cu ocazia Congresului Uniunii Democrate Maghiare. Un partid politic în lege care, de 30 de ani încoace, trăiește cu iluzia că cineva i-ar înghiți gogoșile atunci când se recomandă drept doar o asociație culturală. Și care în ultimii ani a devenit tot mai proeminent o filială a FIDESZ-ul premierului maghiar Viktor Orbán. Aceasta nu doar cu sprijinul moral, financiar și logistic al iliberalilor ce fac marile jocuri politice ale Budapestei, ci și cu acela al Executivului României și al social-democraților români. Cărora, după cum se poate vedea cu ochiul liber, păstrarea majorității guvernamentale, perpetuare în fruntea bucatelor le sunt mai scumpe decât patriotismul, demnitatea națională, respectare legilor ce reglementează însemnele de stat suveran și național indivizibil ale României. Și, mai presus de toate, articolul 1, nenegociabil din Constituția țării.
La finele săptămânii trecute, UDMR a adoptat decizia ca drapelul și imnul național al Ungariei să devină drapelul și imnul său propriu.
Aproape că aș zice că UDMR ar avea dreptul să ia ce hotărâri dorește, numai că, în clipa în care nu există nici cel mai mic dubiu că acestea încalcă demnitatea națională, regulile conviețuirii, onoarea majorității și, mai presus de toate, legile țării pe teritoriul căreia partidul cu pricina își are sediile și din al cărei buget național își primește subvenția, autoritățile îndreptățite sunt obligate să intervină și să ceară revenirea la legalitate și normalitate.
De la adoptarea hotărârii cu pricina au trecut deja câteva zile. Chiar mai bine de o săptămână. Nu am înregistrat nici cea mai palidă reacție oficială. Nici din partea Președinției României, nici din aceea a Parlamentului, nici din partea Guvernului României, nici dinspre Ministerul de Interne. Tac chitic partidele politice, tace interesat și mișelește PSD-ul d-lui Liviu Nicolae Dragnea. Nu carecumva UDMR să se supere, să spună ném, să treacă de cealaltă parte a baricadei și să pună în primejdie supraviețuirea unui guvern care, de multă vreme, nu mai are nimic în comun cu adevăratele interese ale României și ale națiunii române.
Este de domeniul evidenței că ceea ce s-a hotărât la de abia încheiatul Congres al UDMR ca și tăcerea vinovată, lipsa de reacție, refuzul de repunere a legii și a adevărului în drepturile lor numai și numai din cauze politicianiste, încăpățânarea cantonării în politica și stategia struțului nu sunt de natură decât să amâne în primul rând recâștigarea încrederii.
Atâta vreme cât lucrurile vor rămâne astfel, vom asista la un grotesc și mizerabil joc de-a șoarecele și pisica. Și nu întotdeaauna jocurile sunt de copii ori absolut nevinovate.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro