luni, iunie 17, 2024

Boala d-lui Liviu Nicolae Dragnea și tema obsesivă a guvernării PSD-ALDE

Dacă urmărești programele de știri ale oricărei televiziuni din România, fie ea una specializată în informații, de nișă sau generalistă, ajungi obligatoriu la concluzia, falsă, că întreaga suflare românească ar fi preocupată de evoluția stării de sănătate a președintelui PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea.
Aproape că ai impresia că ne-am fi întors în timp cu cel puțin 30 de ani în urmă, că istoria se repetă și că așteptăm o veste, un semn, o imagine care să confirme că la vârful conducerii României și al partidului comunist român se pregătește o schimbare.
Sigur, sunt și comentatori care spun că totul este doar o simplă invenție, o mascaradă, că se rejoacă marea scenă a piciorului în ghips al generalului Victor Atanasie Stănculescu, că dl. Liviu Nicolae Dragnea nu ar avea nimic. Că la PSD se interpretează o versiune proastă, amatorescă a spectacolului cu piesa Bolnavul închipuit. Unii chiar își amintesc detalii de istorie literar-teatrală și invocă ceea ce a pățit Molière după a treia sau a patra reprezentație a ultimei sale piese. Sunt voci care susțin ori doar insinuează că președintele PSD și-ar fi inventat o boală fiindcă pur și simplu luni, adică ieri, ar fi trebuit să se afle în sala de judecată, acolo unde urma să se judece recursul condamnării din vară la trei și jumătate închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Consiliul județean Teleorman.
Toate aceste “răutăcisme”, cum ar spune revoltată doamna premier Viorica Vasilica Dăncilă, își au origine chiar în trecutele ziceri și fapte ale șefului ei de partid. Care nu a pregetat să se dea în spectacol inventând povești de râsul lumii cu inși cazați la Athénée Palace-Hilton care l-au urmărit mai ceva ca în filmele lui Sergiu Nicolaescu. Practic, dl. Liviu Nicolae Dragnea nu face decât să tragă acum consecințe pentru câte neadăvăruri a spus despre propria persoană și retrăiește povești celebre de genul Niță și oile sau Petrică și lupul.
Comentatori ceva mai serioși, sau poate doar speriați de gândul că suntem în plin post și se cuvine să ne iubim mai abitir aproapele, întorc pe toate fețele secretomania în care s-au consumat primele zile ale suferinței președintelui PSD. Ministrul Sănătății, d-na Sorina Pintea, care se dă de ceasul morții să ne convingă prin tot ceea ce face zilnic că ne-am înșelat amarnic atunci când am spus și scris că ar fi altfel decât imensa majoritate a componenților guvernului României și că toți pesediștii sunt, de fapt, o apă și un pământ, nu a vrut la început și pace să ne spună unde e internat dl. Dragnea. La o clinică de stat sau una particulară. Făcându-se a nu ști că starea sănătății demnitarilor de rang înalt din România este una de interes public, că românii au dreptul să știe în cine au sau nu au respectivii demnitari (în cazul de față unul fără demnitate, dar asta e cu totul altă poveste) încredere. În medicii de la stat ori cei de la privat. Nu de alta, dar ținând cont de faptul că PSD-ul le-a crescut tuturor lefurile, că nivelul de trai a ajuns pe culmi nemaivăzute (cam tot la fel cum a ajuns și prețul cartofilor în piețe) au deja cu toții posibilitatea alegerii. Doamna Pintea, fie că s-a gândit cu mintiuca proprie, fie că a primit ordine precise, nu a vrut să ne dezvăluie că dl. Liviu Nicolae Dragnea, o fi dorind el aprozare, ca în comunism, dar pentru sine tot servicii și tocane particolere, precum personajele lui Bacalbașa, visează.
S-au întrecut, în schimb, să ne dea informații doctori închipuiți (și uite iar ajungem la Molière, contemporanul nostru), așa cum este dl. Codrin Ștefănescu, deputatul Rădulescu-Mitralieră, posesor al unei diplôme de medic și profesorul universitar (Doamne, păzește și iartă !) Nicolae Bacalbașa. Însă tot mai bun s-a dovedit numismatul domn Codrin. Dl. Liviu Nicolae Dragnea suferă bărbătește, refuză să fie operat, face infiltrații dureroase fiindcă nu vrea să fie scos câteva luni din circuit și să își lase astfel partidul de izbeliște în an electoral.
Nu de alta, dar s-a văzut ce s-a întâmplat duminică la ședința organizației județene PSD Brăila. Răzmeriță în lege! Primarul municipiului-gazdă le-a cerut reprezentanților de la Centru să lase mai moale cu tema legilor justiției. Singura temă care i-a preocupat cu adevărat pe social-democrații români din ianuarie 2017, când au preluat guvernarea.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Penalul dragnea (nu merita majuscula) e bolnav tot asa cum a fost nastase pe punctul sa-si zboare creierii. Povesti de penali care inca prind la 25% din votanti…

    • După participarea electorală din 2016, 18% din Români vor dictatura PSD. Iar 61% nu votează.

      O să ajungem ca-n Congo, din prostia poporului.

  2. „întreaga suflare românească ar fi preocupată de evoluția stării de sănătate a președintelui PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea…”

    Pe mine, unul, chiar mă interesează starea de sănătate a „celui de-al treilea om în stat” în ordinea importanței funcțiilor, președintele Camerei Deputaților. Și pornesc de la prezumția că omul chiar este suferind…Oricum domnia-sa este doar una dintre marionetele (ceva mai deoasebite) ale cleptocrației.

    Îi doresc multă sănătate, pentru a putea apărea cu bine în fața instanței.

  3. Mi-am luat Smart TV de 120 diagonala. E misto, numai ca nu-l folosesc. Ascult radio la el.

    Pare off topic, dar nu e. Traim acelasi comunism, de tip Nicolae.

  4. Acest borfaș închipuit cu boala lui Calache dacă ar fi avut ce a avut nici nu se mai putea deplasa de unde vrea. Un asemenea simptom trebuia sa i se vadă pe față dar nimic. Este un scenariu prost doar ca sa sensibilizez romanii și atât! Nici in visuri romanii cei de buna credință, corecți , onesti nu ne-am fi putit închipui ca stafia lui nea Nicu se va fi văzut la 30 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989. Este o forma mascata a acestui politician Dracnea care vrea sa scape de problemele din justiție. Un oportunist plecat din PD-L pe vremea când era prefect de Teleorman ( unul dintre cele mai sărace județe din România ) sărit in 2001 in barca PSD-ului altfel nu putea fi președintele CJ Teleorman. Un politician slab,mediocru, veros, viclean care a împărțit in stânga și dreapta funcții și demnități ca sa-i aibă ulterior la mâna. Aceasta stafie va duce PSD la sub 20% la europarlamentare și ce este mai grav și nimeni din PSD nu vede deloc chiar la o disoluție a acestui partid!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro