duminică, iunie 16, 2024

Cum mimează dialogul doamna Ecaterina Andronescu

Am văzut cu câteva zile în urmă înregistrarea zisei confruntări dintre ministrul Educație, d-na prof.univ.dr. ing. Ecaterina Andronescu, și eleva Andrea Varga. Cea care, la recenta simulare, a scris un extraordinar, crunt și adevărat rechizitoriu asupra stării actuale a învățământului românesc.
Pe care doamna Andronescu, dacă într-adevăr dorește să facă ceva ca lumea, durabil, de substanță, nu doar să își mai bifeze în cv un al patrulea mandat de ministru, și acela incomplet, și acela eșuat precum celelalte anterioare, ar trebui să îl conspecteze cu creionul în mână. Și să tragă toate învățămintele necesare.
Nu avem nici cel mai mic indiciu că d-na Ecaterina Andronescu ar dori să facă asta. Îndată după ce a aflat câte ceva despre “isprava” elevei de la Satu Mare, doamna ministru a pozat în democrată, în om al dialogului și și-a făcut publică dorința de a avea o discuție cu eleva cu pricina. Or,dacă și-ar fi dorit un autentic schimb de păreri, doamna Andronescu ar fi invitat-o pe Andy Varga la o discuție în tête-à- tête. În schimb, doamna ministru a preferat un spectacol ieftin, cu aplaudaci plătiți care, din păcate, s-au recrutat dintre profesorii unor școli și licee din Satu Mare. Care, în loc să vadă că, în fine, o elevă și-a învins frica și îi spune doamnei ministru adevărul, au aplaudat frenetic vorbele goale, limbajul de lemn, atitudinea superioară a mai-marii peste școala românească.
Doamna Andronescu a pozat iar în profesor înțelept și tolerant. S-a făcut că o ascultă pe Andrea Varga pentru ca, mai apoi, să îi vorbească despre minunatul program de guvernare, acela pe care nu îl mai știe nici măcar dl. Liviu Nicolae Dragnea, program care prevede eliminarea cât mai rapidă a școlilor care nu au apă curentă și instalații sanitare. Dar și despre cât de bogată este experiența dumneaei în educație. A mai avut grijă doamna ministru al Școlii să încerce să o pună în inferioritate pe Andy Varga, calificând-o drept un copil “ușor rebel”. Și cu asta, basta. Doamna Andronescu a mai bifat ca încheiată și “realizată” o acțiune. Fără să fie deloc deranjată de ridicolul situației, de penibila manifestare de slugărnicie și de lipsă a simțului moral ori a coloanei vertebrale a profesorilor sătmăreni. Cred că în sală, pe post de susținători ai doamnei Andronescu, fuseseră aduși cu japca și convocatorul ceea ce aș numi “activul de profesori”. Adică de directorii și directorii adjuncți de școli și licee, atât de inutilii inspectori școlari “de specialitate’’, cu toții numiți ori păstrați în funcții cu binecuvântare organizațiilor locale sau județene PSD-ALDE. Totul a semănat teribil cu mega-mitingul electoral de la Craiova al PSD. Atâta doar că cei aflați în sală erau nițeluși mai spălăței decât cei aduși cu forța să-l ovaționeze pe Dragnea de Lia Olguța Vasilescu și de prințul consort, Claudiu Manda.
Doamna Ecaterina Andronescu nu pierde nici o ocazie să lanseze tot felul de apeluri către profesori. Le cere să își convingă elevii să învețe (de ce ar face-o de vreme ce, așa după cum lesne se poate observa privind componența guvernului care confirmă realiatea că analfabetismul, școala puțină, plagiatul îți aduc automat o funcție cu condiția să fii devotat partidului și lui Dragnea?) și să nu își părăsească țara. De ce nu ar părăsi-o câtă vreme România este dusă în fundătură de un guvern populist, agresiv-naționalist, iresponsabil care vrea să scoată România din Europa?

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Doamna Andronescu face ceea ce a invatat la scolile de partid. Plus talentul de a duce cu vorba si a da dreptate contestatarilor, tuturor partilor in conflict, talente castigate in cei 30 de ani in care a fost decan, ministru, rector. La care se adauga anii cat a fost secretar de organizatie de baza. N-ar fi cazul sa facem curat si aici, nu numai in procuratura? La toate hotiile pe care le-a patronat dna Ministru in ultimii 30 de ani din care as mentiona trei: topirea tevilor din sistemul de irigatii din Campia Romana, transformarea in lingouri de aluminiu si vinderea lor in Turcia si Italia (1992-1993 in fosta hala a facultatii de metalurgie din Polizu), afacerea Fujitsu-Siemens si afacerea Siveco.

    • Da, nesimtitta, nu raspunde pentru aceste lucruri, toate stiute si ramase neanchetate, nejudecate si nepedepsite. Iata de ce nici nu va face niciodata un lucru util invatamantului, si e acolo doar sa distruga bucata cu bucata. E in cardasie si la troaca alaturi de toti hotii ordinari, punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara si legea lustratiei sunt mai actuale ca oricand.

  2. „Doamna Andronescu a pozat iar în profesor înțelept și tolerant. S-a făcut că o ascultă pe Andrea Varga…”

    Înainte de a fi educator/pedagog, ori administrator în ministerul pe care-l conduce, d-na E Andronescu este politician. „Maicrosoft” știe! Prin urmare, consider inadecvat să evaluăm activitatea d-nei Andronescu din perspectiva pedagogică, ori administrativă. Este o eroare să așteptăm de la domnia-sa performanță în Educație, ori competență administrativă în sistemul de învățământ (lucruri de care nu spun că nu ar fi capabilă, tocmai aici este ticăloșia!).

    D-na Andronescu prestează o funcție de partid. Și încasează niște bani. Dacă ar fi avut decență, ținând cont de experiențele ministeriale anterioare, n-ar fi acceptat postul, deși este probabil cel mai competent ministru printre incompetenții domniei-sale colegi. E Andronescu nu are scrupule. Oferă electoratului un aspect „înțelept și tolerant” doar atât cât trebuie să pară, pentru a da o imagine ceva mai bună la TV partidului din care face parte. Activitatea d-nei Andronescu, adică distanța dintre vorbe și fapte, arată același cinism și ipocrizie precum la „tovarășii săi de drum”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro