luni, mai 20, 2024

”Urbi et orbi” de la Bruxelles – ce se mai aude cu DAC6?

”…dacă astăzi suntem optimiști (Zona Euro e solidă) e pentru că această Comisie a luat măsuri potrivite și trebuie să amintim urbi et orbi de acest efort pe care l-am făcut, nu doar în spațiul închis pe care îl numim bula bruxelleză.

– comisarul european pe probleme financiare, Pierre Moscovici, vorbind săptămâna trecută pe tema aprofundării Uniunii Economice și Monetare, într-un exercițiu de (auto)apreciere dar și (puțină) autoironie.

Când iese din bula sa, „papalitatea” bruxelleză își binecuvântează enoriașii cu directive care să paveze drumul spre Sfântul Graal al definitivării marelui proiect european. Un drum care – și așa plin de meandre – este complicat de intermediarii naționali, guvernele statelor membre, fiecare venind cu propria interpretare după ce citește ”urbi et orbi”.

Un exemplu edificator: DAC6 sau directiva privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, ajunsă la a 6-a variantă, și care îngrozește spațiul fiscal european. Am vorbit despre DAC6 si in iunie anul trecut (aici, articolul din ZF), încercând să avertizez asupra ”provocărilor” pe care le ridică transpunerea unui text care din start aruncă anatema asupra tuturor tranzacțiilor economice (trasfrontaliere și nu numai) identificate ca având un potențial efect de ordin fiscal.

Identificate de cine?, veți întreba. Să spunem așa: identificate de dumneavoastră, participanții la acea tranzacție, alături de consultanții dumneavoastră (unde e cazul). Bun, dar identificate în funcție de ce?, poate continua întrebarea pertinentă. Din păcate, răspunsul nu ar fi pe măsură – identificarea se face după o listă de caracteristici distinctive (”hallmarks”, în original) menționate în directivă de o manieră foarte generală, cu libertate pentru statele membre să le concretizeze cum vor ști/ vor vrea.

A trecut un an de la intrarea în vigoare a directivei (25 iunie 2018), suntem la o jumătate de an până la adoptarea obligatorie la nivel național (decembrie 2019) și la un an distanță până la prima raportare (august 2020) a tranzacțiilor identificate … retroactiv, începând cu data de 25 iunie 2018.

Romania este printre statele care au ales să împingă cât mai mult momentul luării unei decizii, ceea ce începe să fie un factor suplimentar de stres pentru companiile românești, fie ele cu investitori străini sau locali. Chiar dacă obligația de raportare a respectivelor aranjamente fiscale le revine intermediarilor – contabili, consultanți, avocați, bănci etc., – în final sunt vizați clienții lor. Sunt însă și situații în care obigația de raportare îi revine direct contribuabilului relevant.

Întrebările nu mai pot fi amânate, răspunsurile nici atât. O să facem și noi ca polonezii care au extins directiva, cerând ca să fie raportate pe lângă tranzacții transfrontaliere și tranzacții interne? Și fiindcă textul directivei cere ca sancțiunile pentru neraportarea tranzacțiilor sa fie ” eficace, proporționale și cu efect de descurajare”, guvernul de la Varșovia a produs o lista de amenzi de la sute de mii de euro până la peste două milioane de euro. De bine de rău, însă, au mai scos și un ghid de 100 de pagini, cu exemple și clarificări.

O abordare similară – cu extinderea directivei și la tranzacții interne – a ales și Germania, dar s-a arătat mult mai reținută la capitolul sancțiuni (25.000 de euro). Și, desigur, avem și aici un ghid. Sigur, un ghid este un gest elementar de curtoazie din partea unei administrații fiscale care primește munți de informații direct de la companii, multe informații date chiar pe tradiționalul principiu de-a sufla și-n iaurt, că nu se știe ….

Există CbCR ( raportare pentru fiecare țară în parte), vine acum și DAC 6. Transparența aceasta aduce avantaje, desigur, dar și un cost imprevizibil – un stres urbi et orbi, adică pentru imensa majoritate a contribuabililor care își văd de treaba lor economică, ferindu-se cât pot de dispute fiscale.

În aceste condiții, voi spune ca de fiecare dată – pentru transpunerea în legislația internă (a DAC6, de data aceasta) nu există decât o singură soluție viabilă: consultarea pas cu pas între guvern și mediul de afaceri. Pe fond, contribuabilul onest este pe aceeași lungime de undă cu guvernul: el este pentru eliminarea reală a practicilor dăunătoare competiției și, implicit, bugetului. Nu are nici un sens ca tocmai acest contribuabil să se vadă paralizat într-un ghem de suspiciuni generalizate privind modelul lui business si tranzacțiile efectuate, de să-i fie lehamite să mai iasă din casă, pentru că, nu-i așa?, se interpretează…

Sunt sigur că specialiștii din ministerul de finanțe știu care e miza transformării administrației pentru a fi cu adevărat partenerul contribuabilui. Chiar zilele trecute Președinția Română la Consiliul UE a mai avansat o formulă de compromis pentru ceea ce va fi marea revoluție fiscală europeană – baza comună de impozitare, ulterior consolidată – CC(C)TB. Am vorbit de nenumărate ori de acestă CC(C)TB ca de o autostradă pe care vor fi puse să alerge împreună economiile mici cu cele mari. Intrăm practic într-o competiție și mai dură pentru investitorii de calibru, iar ultimul lucru pe care aceștia ar trebui sa îl audă e că în România administrația e … ostilă.

Suntem într-o realitatea europeană pe care nu prea putem s-o schimbăm noi, din partea noastră de ”orbi”! Dar cu atât mai mult avem datoria să schimbăm realitatea noastră românească.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Orice bulă pocnește la un moment dat. Problema lui Moscovici (aflat la Comisie în stagiu pre-angajare la o mare bancă ne-europeană) este că se ia drept papă care emite bule ce nu pocnesc (miștocăreala catolicismului, implicită, fină sau grobiană vădită, e o boală arhirăspândită printre regizorii de la Hollywood).
    Nefiind străin de România, ar trebui să știe o vorbă de-a noastră: ai răbdare, poate se strică și nu mai trebuie sau nu se mai poate sau nu mai e nevoie. S-ar putea să-l împiedice Salvini, Orban și, nu în ultimul rând, multinaționalele, plus lenea bulgaro-greco-română, plus alte surprize. Ori un simplu twitt de la Trump, dat așa strategic cam cu 1/2 oră înainte de deschiderea Bursei.
    Competiția dintre lei și pekinezi are un sfârșit destul de previzibil.
    Dac-ar începe, Mr. le Commissaire cu paradisurile fiscale, ce bine-ar fi!!! Poate și noi ar trebui să înțelegem că am intrat într-o perioadă istorică de mari turbulențe și n-ar mai trebui să dormim cu ursuleții de pluș ai soluțiilor miraculoase în brațe. Prostia hibridă nu-i un răspuns adecvat războiului hibrid, ci este chiar victoria celor care duc războiul hibrid.

  2. Cine investește azi în România? In care domenii? Care interese decid asupra investițiilor din exterior?

    ….”…. Suntem într-o realitatea europeană pe care nu prea putem s-o schimbăm noi, din partea noastră de ”orbi”! Dar cu atât mai mult avem datoria să schimbăm realitatea noastră românească…….”….

    Acumularea de avere, de capital în mâna unei minorități e bine documentată: numai trei miimi din pământeni posedă aproape jumătate din bogătia globului. Cele trei miimi de oameni posedă 206.000 miliarde $ (miliardarii, milionarii în SUA 74.000 miliarde $, în China 18.000 miliarde $). Marile bănci globale și hedge fonds au volum de afaceri anuale fiecare peste 1.500 miliarde $.
    UE (BIP 14.000 miliarde Euro) are un budget anual de numai de 140 miliarde Euro pentru 28 de state.
    De unde provin banii pentru investiții în România?

    • @Kurt – de la firmele germane de componente auto și de la cele germane de automobile. Să-ți aduc aminte cum a procedat Mercedes la Cugir sau știi deja?

      • Nu mă interesează de loc. U sac de orez care s-a răsturnat în China e azi pentru mine același lucru.
        Numai tinerii de azi din țară mă interesează. Numai acei tineri care nu doresc meseria de „lucrător degajat“ în vest. Orizontul de cinci ani: învățământ bun, engleza din clasa 5 la științele naturii, fizica, chimia, biologie și orizont de zece ani, căi ferate moderne. Altceva nu mă preocupă. Benzina va fi foarte scumpă peste 10 ani.

  3. „Zona Euro e solidă”.

    Euribor la 3 luni este in continuare negativa, in jur de -0.3%. Aceasta perioada indelungata cu dobanzi extrem de mici a creat dezechilibre profunde pe piata imobiliara – unde exista credite de milioane de euro luate la salarii de cateva mii de euro lunar (asta pt. ca sunt acceptate la venituri certe veniturile din inchirieri si alte venituri volatile).

    In acest timp, fondurile de pensii care investesc in bonduri europene au randamente la maturitate tot mai mici – deci nu au decat sa accepte dobanzi aproape de 0 sau sa speculeze pe bonduri. Aceste fonduri de pensii private vor ajunge curand in situatia de a necesita salvarea de catre statele UE – sau ii vor lasa pe viitorii pensionari sa se bazeze pe ajutoare sociale.

    Se apropie urmatoarea recesiune. BCE nu mai are instrumente financiare de stimulat mortul. Atunci se vor putea deosebi oile de berbeci. Vom vedea atunci si rezultatele politicilor dezastruoase de accelerare a aducerii masive de populatii din Africa, Orientul Mijlociu si Asia in Europa, populatii incompatibile cu societatea si valorile noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adrian Luca
Adrian Luca
Adrian Luca, 44 de ani, este unul din primii specialiști din România în domeniul prețurilor de transfer, participant la introducerea în legislația națională a standardelor OCDE în materie. Este Prim-vicepresedinte al Camerei Consultantilor Fiscali si unul dintre cei cinci membri propusi de Romania in Comisia europeana de arbitraj pentru eliminarea dublei impuneri in relatia dintre partile afiliate. Mai multe detalii pe transferpricing.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro