Moldova, ACUM

”Dacă noi, ca europeni, vrem să supraviețuim politic și economic (în competiția) cu superputeri ca Statele Unite și China, (ei bine) nu o (să) putem face (acest lucru) fără potențialul Rusiei. Avem nevoie de potențialul ei (al Rusiei) ca piață și, mai cu seamă, de resursele ei.”1

Gerhard Schroeder, fost cancelar al Germaniei

Duminică, 9 iunie 2019, Chișinău. Cu o zi înainte, socialiștii președintelui moldovean Igor Dodon și pro-europenii Maiei Sandu și ai lui Andrei Năstase din blocul politic ACUM semnaseră acordul de dezoligarhizare al țării, au ales-o pe socialista Zinaida Greceanîi în funcția de președinte al Parlamentului și au numit guvernul condus de Maia Sandu.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova (într-o formulă care, din fericire, astăzi nu mai există și care s-a dovedit total aservită intereselor oligarhului numărul 1 al Moldovei, Vladimir Plahotniuc) a emis mai multe decizii prin care a dispus dizolvarea Parlamentului și a pronunțat ca neconstituționale actele emise de Parlament în 8 iunie ac..

În Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău  susținători ai Partidului Democrat din Moldova (PDM), aduși cu miile din toate colțurile țării, îl înconjoară pe Vladimir Plahotniuc și pe alți apropiați ai săi, care fac o baie de mulțime, și strigă: ”Dodon e trădătorul!”

De la tribună, oligarhul ridică glasul și îndeamnă mulțimea să se împotrivească hotărârilor luate sâmbătă în Parlament, simțind că joacă ultima carte de supraviețuire politică: ”A încercat (Dodon) să federalizeze țărișoara noastră, să o împartă pe raioane, să o dea străinilor. Pentru că el a trădat poporul. După fărădelegile făcute, Dodon trebuie să demisioneze și trebuie să organizăm concomitent cu alegerile anticipate și alegerea unui nou președinte al Moldovei, din neamul nostru. (…) Vreau să vă mulțumesc pentru susținere. Cei care vor să plece acasă – să plece. Dar cei care vor să rămână, să mergem să apărăm pașnic instituțiile statului, iar celor care vor încerca să le ia cu asalt, le vom arăta fermitatea noastră.”²

”Fiecare cetățean al țării noastre, deopotrivă cu partenerii noștri din străinătate, își pun speranțe în noul guvern. Vreau să vă asigur că, spre deosebire de fostul guvern, vom respecta toate angajamentele cu privire la reforme și principiile fundamentale stabilite în Acordul de Asociere. Respectul pentru statul de drept, democrație și drepturile omului sunt temelia pe care vom edifica relația noastră cu Uniunea Europeană.” – declara în același timp Maia Sandu, noul premier, care se lupta să preia controlul asupra guvernării.

”Tranziția pașnică a puterii este unica soluție acceptabilă pentru ieșirea din criza politică declanșată de cei care se țin de fotolii și de putere în pofida voinței alegătorilor exprimate pe 24 februarie.” – mai afirma Maia Sandu, în timp ce structurile de forță refuzau să recunoască noul guvern și făceau scut în jurul guvernului Pavel Filip, care refuza transferul de putere.

La București tăcerea învăluia Cotroceniul, Palatul Victoria și Modroganul. Chiar dacă era duminică, liniștea de la București confirma din nou că diplomația României, țara care deținea încă președinția Consiliului Uniunii Europene, se află în cea mai neplăcută situație din ultimii treizeci de ani, înregistrând insuccese usturătoare unul după altul³.

SCENA

Trebuie să remarc faptul că ceea ce s-a întâmplat sâmbătă, 8 iunie ac., la Chișinău, acolo unde mai toți analiștii dădeau ca sigură varianta reluării procesului electoral, pentru că o majoritate parlamentară formată de Blocul ACUM împreună cu PSRM-ul Zinaidei Greceanîi și a lui Igor Dodon era de neconceput, a luat pe toată lumea prin surprindere.

Cu toate acestea, anumite semnale au existat. Mai întâi (fără să ne întoarcem prea mult în timp), comisarul pentru politică europeană de vecinătate și negocieri de extindere, austriacul Johannes Hahn, s-a aflat la Chișinău în primele zile ale lunii iunie ac., în timp ce Dimitrii Kozak, reprezentant special al lui Putin în chestiunea Moldovei, își intensificase turneele la Chișinău.

Faptul că ambasadorii Uniunii Europene, Federației Ruse și Statelor Unite acreditați la Chișinău au fost prezenți în ziua în care în Parlamentul lăsat fără energie electrică și boicotat de partidul lui Plahotniuc s-a format o majoritate PSRM + ACUM și s-a votat acordarea mandatului de premier Maiei Sandu, nu s-a datorat unei întâmplări, nu putea fi ad-hoc, ci o parte a unui plan care le-a oferit liderilor incompatibili ai celor două blocuri politice platforma minimă de consens.

Dacă Bucureștiul a fost sau nu la curent cu soluția complexă și aparent imposibilă cu câteva zile înaintea creării majorității PSRM – ACUM sau dacă Bucureștiul a contat pe o formulă diferită, mizând pe o majoritate care să inclusă PDM, partidul lui Vladimir Plahotniuc – ceea ce, dacă luăm în considerare primele declarații ale lui Teodor Meleșcanu, nu este exclus – nu putem ști, dar ar fi bine să aflăm cândva, așa cum este normal într-un stat democratic.

Una peste alta, astăzi la Chișinău Parlamentul are o majoritate formată din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (cu 35 de mandate) și Blocul ACUM, care conține Partidul Acțiune și Solidaritate (cu 14 mandate) și Partidul Platforma Dreptate și Adevăr (cu 12 mandate); deci poate conta pe o majoritate de 61 de mandate dintr-un total de 101 mandate.

Parlamentul este condus de socialiști, care au președintele, pe Zenaida Greceanîi și un vicepreședinte, pe Ion Ceban; dar și ACUM are doi vicepreședinți, unul al PAS – Mihai Popșoi și unul al PPDA – Alexandru Slusari, iar PDM este reprezentat în conducerea Parlamentului de vicepreședintele Monica Babuc.

Când se pune problema influenței pe care cele două partide ale coaliției de guvernare o au în Parlament, situația este relativ nuanțată, așa cum se poate vedea din tabelul de mai jos, unde este analizată conducerea a opt dintre cele mai importante comisii parlamentare:

Componența comisiilor parlamentare nu doar că exprimă grija celor două blocuri politice aflate la guvernare pentru echilibru și contrapondere, dar sugerează destul de clar că în momentul în care interesele lor se vor ciocni, ascendentul îi aparține PSRM, care este mai bine plasat: deține funcția de președinte al statului și pe cea de președinte al Parlamentului, poate conta pe Partidul Șor și pe deputații neafiliați (adică din start controlează 45 de mandate) și poate găsi oricând în PDM 7-8 deputați dornici să coopereze pentru formarea unei noi majorități.

Guvernul Maia Sandu are profilul pe care premierul l-a promis, adică deschis pentru cooperarea cu Uniunea Europeană și modernizarea țării. Maia Sandu a rezervat guvernarea politicilor de reintegrare teritorială – chestiunea Transnistriei – vicepremierului PSRM Vasilii Șova, din partidul controlat de Igor Dodon, partizanul rezolvării chestiunii nu prin integritate teritorială (reintegrare) ci prin federalizare (divizare).

Majoritatea observatorilor politici consideră că istoria coaliției ACUM – PSRM se va mai scrie încă o perioadă, în care Maia Sandu va încerca să orienteze Republica Moldova pe cursul european, Igor Dodon va căuta să obțină controlul instituțiilor de forță și să continue pașii prin care să facă posibilă implementarea Planului Kozak, iar PSRM se va plasa pe cât posibil în poziția din care să câștige alegerile locale (ținta fiind Chișinăul) care se vor organiza în toamna anului curent.

Dacă ACUM nu va reuși să se consolideze câștigând alegerile din orașele mari (mai ales din capitală) și din cât mai multe alte localități ale republicii, dacă nu va putea să identifice o opțiune validă și credibilă pentru a-l învinge în alegerile prezidențiale pe Igor Dodon, după anul 2020 Republica Moldova se va instala sub controlul Moscovei, soluția Kozak devenind realitate.

ACTORII

Vedeta incontestabilă a scenei politice moldovenești în ultimii ani a fost Vladimir/ Vlad Plahotniuc și, chiar dacă s-a autoexilat de facto, rămâne în lumina reflectoarelor pentru că, dacă ar fi să dispară instantaneu, împreună cu toate problemele pe care le-a creat, întreaga construcție politică prin care astăzi este guvernată Republica Moldova s-ar spulbera ca un castel de cărți de joc.

”Vlad Plahotniuc este un politician, afacerist și escroc de talie internațională cu cetățenie a Republicii Moldova, României și a Rusiei”, este descrierea pe care i-o face expertul Valeriu Pasa, de la comunitatea WatchDog.MD (5. Descrierea lui Valeriu Pasa se pare că are acoperire, cel puțin dacă luăm în considerare dezvăluirile pe care Adevărul le-a publicat în urmă cu cinci ani.(6

Potrivit Adevărul, în anul 2014 autoritățile române descoperiseră că Vladimir Plahotniuc a folosit în anul 2009 o altă identitate (presupus falsă) sub numele de Vladimir/ Vlad Ulinici, obținând astfel documente de identitate românești, pentru o adresă din Pipera/ Voluntari. Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea confirma deschiderea unui dosar penal, pe care l-ar fi declinat către SUP din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu știm (sigur) cum s-a soluționat acel dosar (7 – putem constata doar că procurorii români nu i-au dat prea mari bătăi de cap lui Plahotniuc -; pe de altă parte autoritățile ruse l-au arestat pe Oleg Kuzmin, bancherul de la European Express Bank care a participat la schema de spălare a banilor (acum celebră) Laundromat, avându-i ca parteneri pe Vladimir Plahotniuc și Veaceslav Platon, și se pare că și cei doi sunt vizați de ancheta penală rusă (8.

Născut la 1 ianuarie 1966 în satul Pitușca, raionul Călărași, Plahotniuc a absolvit în anul 1991 Universitatea Tehnică, devenind inginer specializat în tehnologia industriei alimentare. Evident, nu a profesat în domeniu. A fondat Grupul Financiar Moldo-American Angels, pe care l-a condus până în 2001, a fost director general al Petrom Moldova și vicepreședinte al Consiliului de Administrare al Victoriabank.

Se pare că, între anii 2004 – 2007, Vladimir Plahotniuc a fost partener de afaceri cu frații Viorel și Victor Țopa, de care s-a folosit pentru a prelua controlul asupra Victoriabank și a postului Prime TV. Cei doi frați au fost ulterior condamnați penal și l-au acuzat fățiș pe Plahotniuc că a contribuit la fabricarea dosarelor.

Plahotniuc mai este acuzat pentru relațiile sale cu familia fostului președinte comunist Vladimir Voronin, motiv pentru care a fost supranumit „cardinalul din umbră” al familiei Voronin, dar și că este un oligarh care și-a cumpărat funcții, poziții și influență până când a devenit cel mai influent politician al țării; în cuvintele fostului premier moldovean Ion Sturza: ”Republica Moldova este un stat capturat, și este controlată de Plahotniuc…”.

Vocalul Igor Dodon, cu înclinațiile sale spre cabotinism, se face de asemenea remarcat pe scena politică moldovenească. Subliniind cu orice prilej că misiunea sa actuală este aceea de a reda Moldova confiscată de Vladimir Plahotniuc cetățenilor, Igor Dodon face uitat episodul negocierilor cu ”oligarhul” Plahotniuc, unde pusese pe masă federalizarea țării ca interpus al Moscovei și preț al formării unei majorități PSRM – PDM:

”Ideea ar fi ca ceea ce este în acordul acesta, tot, dacă nu tot cu excepția unui singur punct, despre federalizare, să fie în acordul public care o să fie semnat de dumneavoastră și Greceanîi astăzi. (…) Eu n-am motiv să nu-l cred pe Putin: Igor, transmite-i lui Plahotniuc că îl invit săptămâna viitoare cu tine pentru a ne așeza și a discuta ce facem mai departe. Să nu se teamă. Ofer garanții.”(9

Igor Dodon s-a născut la data de 18 februarie 1975 în Sadova, raionul Călărași. A absolvit Facultatea de Economie a Universității Agrare de Stat și Facultatea de Management a Academiei de Studii Economice. În fine, a absolvit dreptul la Institutul Internațional de Management. Între anii 1997 și 2005 a fost cadru didactic universitar, iar din anul 2003 a activat în piața de valori mobiliare.

Din anul 2005 a intrat în guvern, unde în 2008 a ocupat poziția de ministru al economiei și vice-premier. Între anii 2009 și 2011 a fost membru al partidului condus de Vladimir Voronin, pe care l-a părăsit, împreună cu Zinaida Greceanîi, pentru a se înscrie în Partidul Socialiștilor.

Drapelul Republicii Moldova, în viziunea lui Igor Dodon

Igor Dodon este un pro-rus convins și nu o ascunde. În anul 2012 el a propus oficial schimbarea tricolorului cu un alt steag al Republicii Moldova, în culorile roșu și albastru. Și tot domnia sa a pus în discuție public, la nivel internațional, un plan de federalizare pentru Republica Moldova, la Conferința de Securitate de la Munchen, din februarie anul curent.

Ceva mai discretă, Zinaida Greceanîi a ocupat de multe ori avanscena cu aerul că ar fi un simplu spectator plin de bune intenții, care a devenit actor doar pentru că spectacolul avea nevoie ca lucrurile să se petreacă astfel. Născută la 7 februarie 1956 în localitatea Metalist din regiunea rusă Tomsk, într-o familie deportată în lagărul organizat în regiune din satul Cotiujeni, raionul Briceni, tânăra Zenaida s-a întors acasă, a studiat pentru a deveni contabil și a profesat în diverse structuri, inclusiv ale Ministerului de Finanțe.

Ca membru al partidului lui Voronin, Zinaida Greceanîi a intrat în guvern ca ministru și ministru adjunct de finanțe (2001 – 2008), iar în anul 2008 a devenit premier, conducând două guverne până în anul 2009. A candidat la postul de primar al Chișinăului în 2005 și 2015, prima dată din partea comuniștilor, apoi din partea socialiștilor, dar fără succes.

Ilan Șor este pata de culoare, un arlechin ce se străduie să compenseze evoluția inerent periferică conferită de scenariu prin explozii de ghidușii, căutând atenția și aplauzele publicului cu orice preț. Născut în 6 martie 1987 la Tel Aviv, este astăzi un om de afaceri prosper și multimilionar. De altfel, una din poveștile sale de viață preferată este aceea că la vârsta de treisprezece ani avea deja trei magazine de telefonie mobilă, la 14 ani a obținut prima mașină și la 16 ani înființase o minitipografie.

În anul 2014 Ilan Șor a intrat în Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional Chișinău, a devenit președinte al Băncii de Economii a Moldovei, a obținut controlul televiziunilor Euro TV și Alt TV și al clubului de fotbal din Orhei.

Raportul Kroll l-a indicat pe Ilan Șor ca fiind actor principal în piesa Furtul Miliardului, în care pe lângă Banca de Economii au fost implicate și alte două bănci aflate (cumva) sub controlul său: Banca Socială și Unibank. Pe de altă parte, prin compania Dufremol, controlează comerțul de tip duty-free în regim monopolist în Republica Moldova.

Ilan Șor este creditat ca susținător financiar al lui Igor Dodon, dar ambii au negat acest lucru. De altfel, după ce coaliția PSRM – ACUM a preluat guvernarea, Igor Dodon și-a setat mesajele publice privind ”misiunea de dezoligarhizare”, țintindu-i atât pe Vladimir Plahotniuc, cât și pe Ilan Șor: ambii au mai multe identități, ambii aveau liberă trecere prin aeroport, fără controale de securitate, ambii au profitat de operațiunea furtul miliardului etc.

Totuși, Raportul Kroll 2 pare să-i aducă împreună mai degrabă pe Ilan Șor, Igor Dodon și Zenaida Greceanîi, ca fiind beneficiari ai schemelor de devalizare din sistemul bancar al Republicii Moldova (10; dacă autorul incontestabil al schemelor de extragere a banilor Băncii de Economii a fost Ilan Șor, Zinaida Greceanîi și Igor Dodon, în calitate de ministru de finanțe, respectiv vicepremier, au beneficiat de schemele de creditare gândite de Șor, banii astfel obținuți fiind transferați în companii off-shore (în Cipru, în cazul familiei Greceanîi).

Într-o scenă dramatică, care îi ține încă pe spectatori cu sufletul la gură, Maia Sandu, de la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Andrei Năstase, de la Partidul Platforma Dreptate și Adevăr (PPDA) au ieșit în lumina reflectoarelor, au dat mâna cu Dodon și Greceanîi pentru a forma o majoritate și a prelua puterea de la repudiații Plahotniuc și Șor; moment în care spectatorii nedumeriți se întreabă care este diferența între repudiați și cuplul Igor – Zenaida, regretând că au dat banii pe bilete.

Maia Sandu s-a născut în 24 mai 1972 în satul Risipeni, raionul Fălești. Este poliglotă, cu studii economice și un master obținut în Statele Unite, la Harvard School of Government.

Între anii 2010 și 2012 Maia Sandu a fost funcționar la Banca Mondială, iar între anii 2012 și 2015 a ocupat poziția de ministru al educației în guvernul Republicii Moldova.

Maia Sandu este o unionistă declarată și, la fel ca și Igor Dodon, nu-și ascunde opțiunea. În decembrie 2015 a pornit proiectul politic PAS și în anul 2016 a candidat în scrutinul pentru prezidențiale. În decembrie 2018 PAS împreună cu PPDA a lui Andrei Năstase au format Blocul ACUM, pentru a candida la alegerile parlamentare care au avut loc în februarie 2019.

Andrei Năstase este născut în 6 august 1975 în Mândrești, raionul Telenești. A studiat în România, la Suceava și la Iași. Între anii 1997 și 2000 a fost procuror, iar din anul 2002 a intrat în avocatură. Ca avocat, i-a apărat pe frații Victor și Viorel Țopa, așa că a fost etichetat drept ”omul Țopilor”.

Dorin Chirtoacă, fostul primar al Chișinăului, l-a acuzat pe Andrei Năstase că, în perioada în care a fost în conducerea companiei mixte germano-moldoveană Air Moldova (2000 – 2002), ar fi servit mai degrabă interesele companiei cu capital german Unistar, controlată de Victor Țopa, contribuind astfel la falimentarea Air Moldova.

Atât Andrei Năstase, cât și Maia Sandu au fost acuzați că au permis finanțarea PPDA și PAS cu fondurile Fundației Open Dialog, condusă de ucraineanca Ludmila Kozlowska, fără să și declare acest lucru. Fundația Open Dialog a beneficiat, se parte, de finanțări din partea oligarhului Mukhtar Ablyazov, așa cum a consemnat o comisie de anchetă a Parlamentului Republicii Moldova (11, cu fonduri provenite din schema Landromatul; iar de aici până la a se sugera finanțarea ACUM cu bani din schemele de spălare a banilor vehiculați prin băncile din Republica Moldova nu a mai fost decât un pas.

Faptul că autoritățile poloneze au reușit să demonstreze că Ludmila Kozlowska era controlată de Moscova, iar fundația Dialog Deschis pe care o înființase în Polonia acoperea de fapt o largă operațiune de spălare de bani și compromitere a unor politicieni sau activiști țintiți de Kremlin, ne oferă o imagine dintr-un unghi mai potrivit asupra mediului ostil în care evoluează politicienii de opoziție, eventual pro-europeni, în spațiul fost sovietic, deci și în Republica Moldova.

LUMEA

Prezența ambasadorilor Americii, Rusiei și Uniunii Europene, acreditați la Chișinău, în Parlament, pentru a asista la lucrările de constituire a majorității improbabile ACUM – PSRM și intervențiile ulterioare care au descurajat, prin aliniere internațională, rezistența PDM și a guvernului Filip, instigați de Plahotniuc, ce refuzau predarea puterii, ne oferă cheia prin care orice analiză serioasă trebuie să abordeze situația din Republica Moldova: adică în context regional și internațional.

Ierusalim, 25 iunie ac.: Premierul israelian Benjamin Netanyahu organizează o trilaterală extraordinară în chestiunea siriană, la care sunt prezenți consilierii principali pe probleme de securitate și apărare ai președintelui american – John Bolton și rus – Nikolai Patrushev.(12 Scopul premierului israelian a fost acela de a solicita încă o dată celor două superputeri militare să sprijine eliminarea trupelor străine din Siria, în special trupele Iranului și asociațiilor săi.

Întâlnirea se produce în contextul escaladărilor din Golful Persic și Golful Oman, între Statele Unite și Iran. În afara zâmbetelor de protocol, Netanyahu nu obține decât o confirmare că Moscova și Washingtonul s-au poziționat absolut divergent în chestiune; Patrushev, de altfel, a ținut să-i explice încă o dată premierului israelian că trupele iraniene au sprijinul Rusiei în Siria, iar armata rusă se va îngriji să nu existe motive de escaladare între iranieni (și asociații lor) și armata israeliană.

Moscova, 2 iulie ac.: Ministerul apărării rus anunță decesul a paisprezece marinari la bordul unui submarin ultrasecret de cercetare de tipul AS-31/AS-12 – Losharik. Pentru că incidentul a născut foarte multe ipoteze, inclusiv pe aceea că submarinul încerca să saboteze anumite facilități de comunicații și a fost interceptat de submarine americane, presa internațională a cerut Moscovei detalii. ”Această informație nu poate fi făcută publică în totalitate. Ea se află în categoria secretului de stat”, le-a transmis jurnaliștilor Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Printre cei paisprezece marinari decedați în misiune se aflau șapte căpitani de prim rang(13, ceea ce este mai puțin obișnuit și indică participarea la o misiune militară complexă.

Odessa, 6 iulie ac.: Un tanc petrolier de 75 de mii de tone, numit Wisdom Venture, a făcut prima livrare de țiței Bakken provenind direct din Statele Unite, marcând o importantă premieră atât pentru Ucraina, cât și pentru rutele de aprovizionare cu țiței din Marea Neagră.(14 Entuziasmați, ziariștii ucraineni au numit premiera comercială ”petrolul libertății”, următoarea livrare fiind programată pentru luna august ac.

Am trecut în revistă doar câteva dintre cele mai recente evoluții din regiune sau care implică regiunea; ecuația de putere din politica internă a Republicii Moldova, așa cum a fost aceasta redesenată începând cu 8 iunie ac., face parte din context și întrebările care se pun sunt cum anume și ce va urma?

Nu sunt deloc puțini cei care cred că acordul ce a adus la putere coaliția ACUM – PSRM reprezintă doar o etapă intermediară, care are drept menire fixarea, începând cu anul 2020, a unui cadru care să traseze limitele de influență în regiune a Rusiei, Uniunii Europene și Americii. Această evaluare este larg împărtășită la Kiev, care se teme că propunerea avansată în februarie la Munchen de Igor Dodon, bazată pe Planul de federalizare Kozak, ar putea să fie tocmai cadrul negociat între marile puteri relevante, peste capul Moldovei, Ucrainei și României(14.

O federație între Moldova și Transnistria reprezintă pentru Ucraina un precedent periculos, o soluție care ar mina eforturile Kievului, bazate pe dreptul internațional, de a clama drepturile asupra Crimeii și a Donbasului; cu alte cuvinte, dacă Moldova ar accepta federalizarea, nu doar că și-ar reteza singură opțiunea pentru un viitor parcurs european, dar ar nega implicit un posibil viitor parcurs european și în cazul Ucrainei.

Temerile Ucrainei ar fi putut să fie considerate hazardate dacă nu intervenea între timp votul din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), care a acceptat reacordarea dreptului de vot în adunare Federației Ruse, după ce acesta îi fusese suspendat în urma agresiunii din Crimeea și Donbas. 16

Ori, Igor Dodon este total dedicat soluției ruse în Transnistria, așa cum au dovedit-o și înregistrările video cu care Vladimir Plahotniuc a încercat să-l șantajeze ( 17, pe de-o parte, iar pe de altă parte Andrei Năstase, vicepremier și ministru de interne al Republicii Moldova a votat, iată, în APCE în favoarea Rusiei, alături de socialistul Vlad Bătrîncea(18; iar explicațiile sale nu au convins Ucraina că nu sunt parte a unui compromis mai larg, la care ACUM (sau cel puțin PPDA) ar fi aderat.

Nu ne este de niciun folos să expediem îngrijorările Ucrainei în zona teoriei conspirației, pentru că pericolul care stă în spatele unei soluționări arbitrare a conflictului transnistrean este real și, mai cu seamă, poate constitui un precedent pentru modul în care Federația Rusă va înțelege în viitor să se raporteze și în cazul altor conflicte înghețate din zona Mării Negre și Caspice, de la Nagorno-Karabah, la Georgia și, evident, Ucraina.

Formatul 5+2 pentru soluționarea conflictului înghețat din Moldova, privind Transnistria (teritoriu unde, să nu uităm, este staționată forță militară rusă, alta decât așa-numitele trupe ruse de menținere a păcii, și anume Grupul operativ al trupelor ruse/GOTR (19, care are profil de forță militară expediționară) include reprezentanți ai celor două părți, plus mediatorii și observatorii cu statut permanent OSCE, Ucraina, Federația Rusă, Statele Unite și Uniunea Europeană.

Scopul declarat al formatului 5+2 (20 este acela de a elabora o declarație asupra suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, cu frontiere recunoscute internațional și un statul special pentru Transnistria în cadrul statului. După mai mult timp în care formatul 5+2 nu a livrat niciun progres, în 2-3 iunie 2016 a avut loc la Berlin o rundă de negocieri care s-a încheiat cu un acord (21 care propunea un set de măsuri de întărire a încrederii reciproce:

(i) accesul proprietarilor la proprietățile din raionul Dubăsari;

(ii) rezolvarea situației școlilor din Transnistria cu predare în grafie latină;

(iii) asigurarea libertății de circulație;

(iv) reglementarea accesului pe podul de la Gura Bâcului;

(v) restabilirea comunicațiilor telefonice între ambele maluri ale râului Nistru;

(vi) înregistrarea mijloacelor de transport din regiunea transnistreană și schimbarea plăcuțelor de înmatriculare cu altele fără așa-numite însemne de stat transnistrene;

dar conținea și declarații politice potrivit cărora orice chestiune divergentă să fie rezolvată la masa negocierilor, sub asistența mediatorilor, adică OSCE, Federația Rusă și Ucraina.

Între 2016 și 2019 negocierile pe foaia de parcurs Berlin au făcut anumite progrese, doar că între timp autoritățile transnistrene au complicat dialogul, ridicând noi pretenții. Ori, negocierile privind statutul Transnistriei nu pot fi soluționate cu paliative, chiar dacă acestea se adresează unor chestiuni reale, așa cum a fost cazul celor identificate prin foaia de parcurs Berlin.

În anul 2018, de exemplu, GOTR a organizat exerciții militare de amploare, simulând trecerea forțată a Nistrului, fără a avea autorizarea Comisiei Unificate de Control și punând Ucraina în stare de alertă (22. Problema este că Formatul 5+2 nu se adresează acestui tip de probleme, din motive care țin de domeniul evidenței: Federația Rusă este generatorul acestora, dar joacă rolul de mediator.

La începutul lunii iulie 2018, Vladimir Putin l-a numit pe vicepremierul Dimitrii Kozak reprezentat personal pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Republica Moldova, la numai o zi după ce summitul NATO de la Bruxelles cerea, în declarația finală, și retragerea trupelor ruse staționate ilegal pe teritoriul moldovean(23.

Vladimir Putin reactiva astfel perspectiva de a readuce în actualitate Memorandumul Kozak (24, privind federalizarea (asimetrică) a Republicii Moldova. Nu este o speculație, ci însăși realitatea, așa cum se vede foarte bine acum, după ce Igor Dodon a testat în februarie ac., la Conferința pentru Securitate de la Munchen, reacția opiniei publice internaționale pe această temă. Iată ce declarau liderii ACUM la acel moment, despre demersul lui Igor Dodon(25:

(i) Igor Munteanu: ”Acum câteva zile, aflându-se la Conferința de Securitate de la München, Igor Dodon a pus pe masa unor parteneri occidentali un plan de federalizare. Acesta este un plan rusesc, care contrazice Constituția Republicii Moldova și care invocă egalitatea a două state într-un document care urmărește transnistrizarea Republicii Moldova. Poziția noastră fermă este că președintele Igor Dodon trădează Republica Moldova, oferind regimului secesionist de la Tiraspol o recunoaștere promisă din Moscova, cu mâinile actualei guvernări bicefale – PD și PSRM”;

(ii) Andrei Năstase: ”Niciunul dintre cetățenii Moldovei nu știe astăzi care a fost mandatul lui Dodon la Conferința de Securitate organizată de curând la Munchen, ce a conținut mapa cu care el s-a prezentat acolo. Plahotniuc și Dodon sunt artizanii unei periculoase strategii politice prin care oferă, fără să clipească, un model medieval de vasalitate în schimbul unei închipuite protecții oferite de grupuri de interese apropiate Moscovei”;

(iii) Maia Sandu: ”Blocul ACUM este foarte îngrijorat și cere stoparea oricăror discuții pe seama acestui plan. La fel, cerem tragerea la răspundere a lui Dodon, care a comis acțiuni incompatibile cu funcția de șef de stat.”

Patru luni mai târziu, îngrijorările Blocului ACUM, exprimate ce-i drept în plin moment electoral, s-au estompat până într-atât încât să decidă formarea unei coaliții de guvernare împreună cu aliații politici ai lui Igor Dodon, cel care ”trăda” interesele țării.

ȘI NOI

România nu are niciun rol formal în negocierea problemei transnistrene, decât cel mult prin calitatea sa de membru al Uniunii Europene și al OSCE. Cu alte cuvinte, progresul negocierilor în Formatul 5+2 nu depinde de România în niciun fel.

România și Republica Moldova, adică istorica Basarabie, au un trecut istoric comun, regăsit prin Marea Unire de la 1918, consfințit prin tratatul care recunoștea unirea Basarabiei cu Regatul României semnat la Paris, în 28 octombrie 1920, de Franța, Italia, Marea Britanie și Japonia, dar respins de Rusia Sovietică.

Pactul Ribbentrop – Molotov, semnat la Moscova în august 1939, preludiu al celui de-al doilea război mondial, a separat din nou soarta Basarabiei de cea a patriei și situația a rămas aceeași până astăzi, printre altele și pentru că, în 27 august 1991, atunci când Moldova și-a declarat independența față de o Uniune Sovietică aflată în destrămare, România a fost primul stat care a recunoscut statalitatea noii republici și a făcut-o la puține ore după adoptarea declarației de independență.

La momentul declarării independenței Moldovei, exista deja un act similar de independență al auto-declaratei Republici Moldovenești Nistrene, emisă cu două zile înaintea celei de la Chișinău și avuseseră loc și primele ciocniri armate între părți, în noiembrie 1990, pe podul de la Dubăsari.

Intenția primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, de a rezolva prin forță diferendul cu așa numita Republică Moldovenească Nistreană avea să pună în evidență sprijinul Federației Ruse pentru acest teritoriu, armata a XIV-a cantonată în Transnistria intervenind ca parte activă în conflict.

În 21 iulie 1992 ostilitățile militare au fost oprite prin încheierea unei Convenții între Federația Rusă și Republica Moldova, ce a permis ca armata a XIV-a să fie păstrată în Transnistria, oficial fiind declarată cu statut de neutralitate și a înființat Comisia unificată de control (Moldova, Transnistria, Federația Rusă) care, de facto, este controlată tot de Moscova.

Primii negociatori asupra conflictului au constituit un format de patru, adică Moldova, Ucraina, România și Rusia, dar după anul 1994 formatul a exclus România și a devenit un format de cinci, respectiv Moldova, Transnistria, Ucraina, Rusia și OSCE. Formatul de cinci a devenit 5+2 atunci când Statele Unite și Uniunea Europeană au primit statut de observatori.

Până la succesul Revoluției portocalii și a Euro-maidanului la Kiev, care au marcat schimbările dramatice de orientare politică din Ucraina, atitudinea Kievului în negocieri a fost ezitantă. În mai 2005 fostul președinte ucrainean Viktor Iușcenko a formulat ca alternativă la Memorandumul Kozak un plan în șapte puncte menit să soluționeze problema transnistreană prin acordarea unei autonomii în cadrul Republicii Moldova.

Agresiunea rusă care a vizat Ucraina începând cu anul 2014, a schimbat mult perspectiva Kievului asupra Transnistriei, armata ucraineană și forțele de securitate trecând la sigilarea frontierei cu regiunea separatistă, pentru a controla amenințarea pe care o reprezintă GOTR pentru Ucraina în general, pentru sud-vestul țării în special, în particular pentru strategicul port Odessa.

Limitările (istorice) impuse României, așa cum au fost descrise anterior, pot (și trebuie să) fi(e) depășite având în vedere importanța pe care Republica Moldova o are pentru națiunea română și în ecuația de securitate a țării noastre. Din perspectivă strategică, în relația cu Chișinăul nu ne putem deroba de rolul pe care trebuie să-l jucăm (până la capăt) sprijinind Republica Moldova să rezolve principala problemă pe care o are, și anume statutul Transnistriei, dar nu oricum, ci promovând Planul Iușcenko ca soluție și nu Memorandumul Kozak.

Pârghiile diplomatice pe care le avem la dispoziție sunt destul de numeroase: (i) întărirea relației bilaterale cu Ucraina, acum extrem de interesată ca o soluție de tip Kozak să nu devină realitate, (ii) intensificarea demersurilor la nivelul Uniunii Europene în favoarea poziționării Bruxellesului ca oponent a unei soluții de tip Kozak, (iii) folosirea parteneriatului strategic cu Statele Unite ca platformă diplomatică prin care să fie sprijinite forțele democratice de la Chișinău, astfel încât să fie capabile să se opună soluționării arbitrare a conflictului transnistrean etc.

România oferă asistență financiară Chișinăului și trebuie remarcat faptul că pârghiile de acțiune economică sunt cele mai eficiente; din acest punct de vedere este de salutat anunțul președintelui Klaus Iohannis, care le-a transmis liderilor ACUM, la vizita pe care au făcut-o la București în 2 iulie ac., că va solicita Comisiei Europene deblocarea asistenței financiare pentru Republica Moldova, în timp de guvernul României (soluție susținută și de premierul Viorica Dăncilă) va examina la nivel de experți solicitările punctuale de asistență bilaterală (26.

Dacă Bucureștiul a mizat eronat pe soluția PDM – Plahotniuc, ne rămâne speranța că instituțional eșecul a devenit o lecție învățată. Dacă, însă, Bucureștiul va eșua și în relația cu ACUM, întârziind să ofere formațiunilor proeuropene de la Chișinău asistența bilaterală și europeană de care au nevoie pentru a contrabalansa influența și acțiunile forțelor pro-Kremlin, mi-e teamă că o a treia șansă de a ne promova interesele strategice și de a-i sprijini pe românii din Basarabia (în actual context internațional extrem de complicat) nu se va mai ivi curând.

NOTE______